Adu-ţi aminte. [Adu-ţi aminte acum, KJV]. Literal, "şi adu-ţi aminte" sau "de asemenea adu-ţi aminte", legând cap. 12 de cap.11, îndeosebi cu cap. 11,9. Cuvântul tradus "acum" [KJV] este tradus de obicei prin "şi" şi nu are valoare temporală, aşa cum este, în general, cazul cuvântului "acum" în alte limbi.
Făcătorul. În ebraică e folosit participiul verbului "a crea", ca în Genesa 1,1. El îndreaptă atenţia spre Dumnezeu ca Autor şi Creator al Universului. Aici, în ebraică, cuvântul e la plural în formă, ca şi cuvântul "Dumnezeu" din Genesa 1,1 (vezi la Genesa 1,1.26.27).
Tinereţii. Vezi la cap. 11,9. În floarea vârstei, o persoană e din punct de vedere fizic în culmea vitalităţii; atunci, cu siguranţă, forţele vitale ale vieţii trebuie să fie devotate lui Dumnezeu şi folosite spre slava Lui.
Zilele cele rele. Adică, zilele slabe ale bătrâneţii, în contrast cu zilele viguroase şi pline de speranţă din floarea vârstei. Bătrâneţea aduce infirmităţi şi neputinţe, şi zilele ei sunt "rele" în sensul că sunt împovărate de suferinţe şi de necazuri.
Nici o plăcere. Cuvântul tradus "plăcere" este aşezat la sfârşitul propoziţiei pentru accentuare. Când au trecut dorinţele, entuziasmul şi nădejdile tinereţii depline, nu mai există decât puţin entuziasm în viaţa unui om. Compară cu experienţa lui Barzilai (2 Samuel 19,34. 37).
Până. Imaginile deosebit de simbolice din v. 2-4 au fost interpretate diferit. Mulţi comentatori, atât iudei cât şi creştini, au explicat succesiunea aceasta ca o descriere a puterilor fizice istovite din anii de apus ai vieţii şi diferitele imagini individuale ca referindu-se la detalii anatomice ale corpului uman. Nu există nici o îndoială că Solomon, cu măiestria lui literară fără pereche, descrie aici bătrâneţea şi moartea, aşa cum se afirmă în mod specific în v. 1.5.7. Sensul alegoriei, în ansamblul ei, este clar: de aducere aminte de Creator înainte de venirea bătrâneţii şi devotarea vieţii omului în ocupaţii care să corespundă unor concepte precum datorie şi destin. Aceasta este, de fapt, tema întregii cărţi
Din fericire, Solomon "şi-a adus aminte" de Creatorul său către sfârşitul unei vieţi în care uitase de Dumnezeu şi în care alesese calea nebuniei, descrisă atât de plastică în toată această carte. Privind înapoi spre anii irosiţi ai propriei sale vieţi, Solomon ar fi dorit foarte mult să îi îmbărbăteze pe alţii să evite dezamăgirile pe care le avusese el în perioada de căutare deşartă a fericirii. Dar când se ajunge la interpretarea detaliilor alegoriei, e bine să se manifeste o atenţie deosebită, datorită faptului că Scripturile nu oferă o explicaţie clară a simbolurilor folosite. Orice interpretare nu poate reflecta mai mult decât părerea personală a celui care o emite. Cea prezentată în comentariul următor la v. 2-6 este doar o sugestie.
Soarele. Luminătorii care pălesc ai cerului sunt folosiţi aici pentru a ilustra "zilele rele" din v. 1, apropierea bătrâneţii. Unii comentatori fac aplicaţia la vederea slăbită. Comentatorii iudei au mers până la extrem în aplicarea detaliilor, spunând că "soarele" reprezintă fruntea, "lumina", nasul, "luna", sufletul şi "stelele", obrajii.
Se întorc norii. Aici comentatorii iudei fac observaţia că aici se are în gând vederea, slăbită de atâta plâns într-o vreme de necaz. E de preferat să interpretăm această figură de stil ca un tablou general în cuvinte pentru descrierea vieţii care trece, odată slăbirea facultăţilor naturale adusă de ea.
Paznicii casei. Figura aceasta de stil este probabil folosită în sens larg, pentru a descrie degradarea organismului. Unii comentatori iudei aplică expresia la partea trupului aflată între coaste şi şolduri; alţii o aplică la mâini şi la braţe.
Cele trei. [Oamenii tari, KJV]. Literal, "oameni ai tăriei", "oameni destoinici". Aplicaţia uzuală e la coapse şi la picioare. Alţii se gândesc la genunchi şi la labele picioarelor sau la şira spinării.
Se încovoaie. Mai bine "se vor strâmba" (vezi cap. 1,15; 7,13, unde e folosit acelaşi cuvânt ebraic).
Se opresc cei ce macină. Cuvântul "cei ce macină" e la feminin şi se referă la femeile din gospodărie care macină (vezi Exod 11,5; Matei 24,41). Unii comentatori văd aici o referire la dinţi (vezi Ieremia 25,10).
S-au împuţinat. Puţinii "măcinători", probabil puţinii dinţi vechi şi stricaţi, fac o lucrare de proastă calitate şi nu sunt în stare să procure "făina" necesară întreţinerii vieţii.
Cei ce se uită. O formă la feminin, care se referă la femeile dintr-o gospodărie orientală care nu prea apar în public şi care adesea se uită cu curiozitate prin ferestrele cu zăbrele ale locuinţelor lor (vezi la Genesa 18,10; vezi şi Judecători 5,28; 2 Samuel 6,16).
Se întunecă. O figură de stil care schimbă tabloul femeilor care se uită prin ferestrele cu zăbrele cu cel al privirii întunecate (vezi Genesa 27,1; cf. Deuteronom 34,7).
Uşi. În ebraică cuvântul acesta este o formă duală şi se referă astfel la cele două canaturi ale unei uşi. Comentatorii iudei aplică simbolul aceasta la porii pielii, de pildă, sau la cele două buze ale gurii.
Ciripitul. [Vocea, KJV]. De obicei considerat un simbol pentru lipsa de somn a celor bătrâni, precum şi a unei persoane mai în vârstă care e trezită de primul ciripit de păsare din zorii zilei.
Cântăreţelor. [Fiicelor cântării, KJV]. Organele vorbirii şi ale cântării, coardele vocale - poate o referire la vocea răguşită şi slabă a unei persoane vârstnică.
Te temi. O persoană vârstnică trebuie adesea să fie foarte atentă la fiecare pas. O persoană vârstnică se teme de asemenea aglomeraţie. Oasele unor astfel de persoane sunt casante şi prin urmare se rup uşor la cădere sau într-un alt accident şi se vindecă foarte greu, dacă se mai vindecă. De asemenea respiraţia scurtă şi imobilitatea corpului fac din urcare la o oarecare înălţime un efort foarte chinuitor.
Înfloreşte. Migdalul era primul pom palestinian care înflorea. Simbolul de aici a fost aplicat părului cărunt al bătrâneţii sau cheliei. Inflorescenţa albă bogată a migdalului poate că a reamintit lui Solomon de capul alb al unei persoane înaintate în vârstă.
Lăcustă. Poate un simbol al micimii sau al lipsei de importanţă (vezi Numeri 13,33; Isaia 40,22). Persoane vârstnice simt adesea că lucrurile mărunte sunt o povară grea.
Trec poftele. Literal, "boabele de caper nu vor mai avea efect". Se presupunea că boabele de caper aveau însuşiri afrodisiace (vezi la Genesa 30,14). Traducătorii folosesc aici "pofte" ca pe un eufemism pentru "dorinţe sexuale".
Omul merge. Compară cu Iov 10,21; Luca 16,9.
Bocitorii. Vezi la 2 Samuel 3,31; Ieremia 22,10.18.
Funia de argint. "Funia" este un otgon gros şi tare (vezi acelaşi cuvânt ebraic cum e tradus în 2 Samuel 17,13; 1 Regi 20,32). Argintul simbolizează poate valoarea omul. Aici poate se referă la viaţa însăşi, comoara cea mai de preţ a omului. Interpretările care aplică "funia de argint" şi " vasul de aur" la şira spinării şi la creier, deşi atractive din punct de vedere literar şi poate avute în vedere de Solomon, sunt lipsite de o bază biblică precisă (vezi la Eclesiast 12,2).
Se rupe. [Se slăbeşte, KJV]. Tabloul de aici poate fi al unei mari lămpi suspendate de o funie din fire de argint. Funia se rupe, lampa se zdrobeşte de pământ. Partea întâi a v. 6 zice literal: "până când nu se va rupe funia de argint."
Găleata. Timp de secole femeile orientale au mers la fântâna satului cu vase de pământ (vezi Genesa 24,14.15; Ioan 4,7.28, etc.). Tabloul de aici este al unui vas de lut care se sparge în bucăţi (vezi Levitic 6,28; 15,12). În Orient, fântâna satului are în general o roată sau o cumpănă de lemn. Fiecare locuitor al satului îşi aduce propria sa frânghie şi propriul său vas de apă. Folosirea permanentă şi condiţiile climatice fac ca roata să se desfacă şi să se strice. Aici fântâna, sau izvorul, este fără îndoială un simbol al vieţii (vezi Psalm 36,9; cf. Ioan 4,10; 7,37). Diferitele simboluri ale v. 6 reprezintă moartea.
Până. Adică la momentul morţii (vezi v. 1.5.6).
Ţărâna. Adică partea fizică a omului (vezi Genesa 2,7).
Cum a fost. Partea fizică a omului se descompune şi se reîntoarce în mediul din care a provenit. La moarte se spune despre om că "adoarme în ţărână" (Iov 7,21; cf. cap. 17,16; 20,11; 21,26). La înviere cei care acum "dorm" în ţărâna pământului vor învia (vezi Daniel 12,2; Ioan 11,11-13.23-26; 1 Tesaloniceni 4,13-17).
Duhul. Ebr. ruach, "suflare," "vânt," "duh" (vezi la Numeri 5,14). Ruach este tradus [KJV] "suflarea" corpului de 33 de ori, ca în Ezechiel 37,5; "vânt" de 117 ori, ca în Genesa 8,1; "duh" de 76 de ori cu sensul de vitalitate (Judecători 15,19), "curaj" (Iosua 2,11), mânie (Judecători 8,3) şi cu referire la dispoziţie (Isaia 54,6). Ruach este totodată folosit pentru a descrie principiul de viaţă din oameni şi animale de 25 de ori, ca în Psalm 146,4; sediul emoţiilor de 3 ori, ca în 1 Samuel 1,15; mintea de 9 ori, ca în Ezechiel 11,5; voia sau voinţa sau inima (2 Cronici 29,31) de 3 ori; caracterul moral de 16 ori, ca în Ezechiel 11,19; şi Duhul lui Dumnezeu de 94 de ori, ca în Isaia 63,10. În nici una din cele 379 de ocazii de folosire a lui în VT ruach nu indică o entitate inteligentă, capabilă să existe separat de trupul fizic, în ceea ce îl priveşte pe om, şi de aceea trebuie să fie clar că un astfel de concept nu are fundament biblic (vezi şi la Genesa 2,7; 35,18; Numeri 5,14; Eclesiast 3,19-21; cf.la Numeri 5,2; 9,6). Ceea ce se întoarce la Dumnezeu este doar principiul vieţii dat de Dumnezeu atât omului, cât şi animalelor (vezi la Eclesiast 3,19-21, unde ruach este tradus "suflare").
Deşertăciune. Vezi la cap. 1,2.
Eclesiastul. [Propovăduitorul, KJV]Vezi la cap. 1,1.
Ştiinţa. Ordinea cuvintelor în originalul ebraic pune accent pe "ştiinţă"."Poporul" pentru care scrisese Solomon sunt clasele educate.
A întocmit. [A pus în ordine, KJV]. Sau "a aranjat" (vezi 1 Regi 4,32).
Cuvinte plăcute. [Cuvinte acceptabile, KJV]. Sau "cuvinte plăcute" (RSV), literal, "cuvinte de desfătare". Autorul a căutat să confere tratatului o înfăţişare literar care să-l recomande acelora pentru care fusese scris în mod special, acelora care se socotesc înţelepţi în lucrurile acestei vieţi.
Întocmai. Strădaniile lui de a realiza o formă literară acceptabilă, totuşi, nu l-a făcut să discrediteze adevărul.
Bolduri. [Ţepuşe, KJV]. Folosite pentru a îmboldi, pentru a stimula la acţiune, pentru a obţine rezultate. Poate că e dureros să fii îmboldit, dar îmboldirea dă deseori rezultate care altfel nu ar fi realizate. Vezi Evrei 12,11.
Cuie bătute. Cuie sau stâlpi bine bătuţi sunt greu de scos (vezi Isaia 22,23). Problemele bine clarificate, ideile temeinic aprofundate, rămân în minte şi nu se pierd uşor. Cuvântul tradus "bătute" înseamnă, în general, "a sădi" la figurat, "a stabili".
Stăpân. [Stăpâni ai adunărilor, KJV]. Literal, "domni ai colecţiilor". Cuvântul tradus "strânse la un loc" ["adunări" KJV] vine de la 'asaph, "a aduna" (vezi la Exod 3,16; 23,10; Rut 2,7; Ioel 2,16) Deşi de cele mai multe ori e folosit pentru strângerea poporului laolaltă, 'asaph poate să însemne orice adunare sau strângere, iar contextul ar trebui să determine natura adunării. În paralelismul poetic al v. 11 expresia ebraică tradusă "stăpânii adunărilor" este paralelă cu "cuvintele înţelepţilor". Pentru a păstra sensul paralel e necesar să înţelegem că partea a doua ei se referă la o "colecţie" sau "antologie" de zicale înţelepte şi nu de oameni. Cuvântul tradus "stăpâni" e folosit aici idiomatic pentru a arăta superioritatea calităţii şi organizaţiei. Întreaga frază poate foarte bine fi redată "o măiastră colecţie [de zicale înţelepte]" sau simplu "o antologie aleasă", iar a doua parte a paralelismului poetic, "asemenea unor cuie bine bătute sunt antologiile alese ale unui păstor". Eclesiastul [propovăduitorul, KJV] se referă astfel la sfatul pe care l-a dat, asemenea unui bold, pentru a-i stimula pe oameni să aleagă o cale înţeleaptă de acţiune, şi asemenea unor cuie bine înfipte, pentru ca sfatul să nu fie uitat.
În învăţătură. Sau "avertizare".
Mulţime de cărţi. Solomon poate s-a gândit la cărţi care au fost scrise pentru a preamări pe autorii lor sau pe aceia despre care au fost scrise şi nu cu scopul de a transmite învăţătura practică. Cât de puţin din ceea ce a fost scris e cu adevărat vrednic de citit! Fără îndoială că Solomon citise toate "cărţile" pe care le găsise, poate literatura canaanită destul bogată din vremea sa (vezi vol. I, pag. 124-129; vol. II, pag. 37, 44; şi la Judecători 1,11) şi literatura didactică egipteană deja vestită pe vremea sa (vezi 1 Regi 4,30).
Multă învăţătură. Studiul făcut de dragul studiului, ca scop în sine, studiul de tipul căruia Solomon îi dedicase atât de mult timp din viaţa sa, s-a dovedit zadarnic. Era fără scop practic şi de aceea, "deşertăciune". Doar atunci când studiul devine un mijloc în vederea unui scop mai mare decât el însuşi se poate evita situaţia ca să devină ceva care"oboseşte trupul". Când Autorul a tot adevărul e recunoscut ca "începutul înţelepciunii" (Psalm 111,10) şi când studiul devine un mijloc de a căuta să-ţi însuşeşti gândurile Lui după El, cu scopul ca viaţa ta să se conformeze scopului divin care te-a adus la existenţă, atunci studiul devine o plăcere plină de emoţii. Speculaţiile filozofice ale scriitorilor păgâni nu pot contribui cu nimic la gândirea creştină (vezi CT 444).
Teme-te de Dumnezeu. Vezi la Deuteronom 4,10; 6,2; Luca 1,50; vezi şi Apocalipsa 14,6.7.
Poruncile. Vezi Psalm 78,1-7. Ebr. mişwah, un cuvânt comun pentru cerinţele lui Dumnezeu, incluzând, în mod sigur, legea morală. Mişwah şi torah, "legea" (vezi la Numeri 19,14), sunt, pentru scopuri practice, folosite ca sinonime.
Datoria. [Toată datoria, KJV]. Ultima propoziţie a v. 13 zice literal: "pentru aceasta fiecare om". Cuvântul "aceasta" se referă evident la afirmaţia precedentă despre temerea de Dumnezeu şi ţinerea poruncilor Lui. Cuvintele "datoria oricărui " nu sunt în ebraică, iar cuvântul tradus "toată" [KJV] este ataşat cuvântului pentru "om." Aceeaşi construcţie ebraică este redată "fiecare om" [KJV] în cap. 3,13; 5,19. Solomon are în vedere aici recunoaşterea lui Dumnezeu şi ascultarea de cerinţe Lui înţelepte ca ţintă supremă a vieţii. Pavel afirmă acelaşi adevăr în Fapte 17,24-31; Romani 1,20-23 (vezi Iacov 2,10-12).
E datoria omului, destinul lui, de a asculta de Dumnezeu şi, făcând aşa, el va găsi fericirea supremă. Oricare i-ar fi soarta, fie că are parte de necaz sau prosperitate, rămâne de datoria lui să asculte din iubire de Făcătorul său.
Faptă. [Lucrare, KJV]. Atât cuvintele cât şi faptele vor fi judecate (Matei 13,36.37). Dar Dumnezeu cere şi mai mult - chiar în gândurile sale omul trebuie să fie ascultător (vezi 2 Corinteni 10,5; vezi la Matei 5,22.28; etc.)
Tot ce este ascuns. [Fiecare lucru tainic, KJV]. Oamenii s-ar putea gândi să-şi ascundă cuvintele şi faptele de alţi oameni, dar "totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Acelui cu care avem de-a face" (Evrei 4,13). Chiar şi gândurile inimii noastre sunt supuse cercetării Lui atente (1 Samuel 16,7; Psalm 7,9; Ieremia 17,10; cf. Fapte 1,24; Evrei 4,12). Dumnezeu citeşte motivele tainice ale inimii noastre. El ştie cât de mult din lumina adevărului a pătruns în întunericul inimii noastre, şi pentru fiecare rază de adevăr El ne face responsabili (vezi Romani 2,16; 1 Corinteni 4,5). În ziua cea mare a socotelilor finale, aceia care au făcut voia lui Dumnezeu vor intra în împărăţie (Matei 7,21-27). Dacă mărturisim că ascultăm de Dumnezeu şi în acelaşi timp călcăm chiar şi o singură cerinţă pe care înţelepciunea şi iubirea Sa ni le pun înainte înseamnă că tăgăduim realitatea acelei ascultări (vezi Ioan 15,10; 1 Ioan 2,3-6). A face mai puţin înseamnă a ne închina zadarnic lui Dumnezeu (vezi Marcu 7,7-9), deoarece în ziua aceea mare fiecare om va fi răsplătit "după faptele lui" (Matei 16,27; cf. Apocalipsa 22,12).
COMENTARIILE LUI ELLEN G WHITE
1AH 297; CG 491; FE 83; ML 156, 160; MYP 21, 369; 1T 396; 5T 323
1-7�
PK 81
6�
GC 550
9�
PK 79
10-14�
PK 80
12�
ML 144; 3T 149; 4T 497
13�
AH 104; FE 111, 128, 186; GC 436; ML 167; 3T 164; 4T 31
13.14�
GC 482; PK 187
14�
CH 412; DA 398; GC 481; ML 163; 2T 300, 625; 3T 189, 444; 5T 245; 8T 83
CÂNTAREA CÂNTĂRILOR