1 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
2 Fă-ți două trâmbițe din argint; dintr-o singură bucată să le faci, ca să le folosești pentru chemarea adunării și pentru călătoria taberelor.

Trâmbiţe de argint. Există trei cuvinte ebraice traduse trâmbiţe. Unul era cornul de berbec (Exod 19,13) folosit la Sinai şi la Ierihon (Iosua 6,5). Era trâmbiţa folosită la lucrările vremelnice, apoi era una numită aici de unii scriitori clarinet. Acesta era un tub drept şi subţire cu o gură strălucitoare.


3 Și când vor trâmbița cu ele, toată adunarea să se adune la tine la ușa tabernacolului întâlnirii.

Cu ele. Sunarea din ambele trâmbiţe însemna adunarea întregii tabere. Pentru o sunare semnificativă a trâmbiţelor, vezi Ioel 2,15.


4 Și dacă vor trâmbița doar cu una, atunci prinții, căpeteniile miilor lui Israel, să se adune la tine.
5 Când trâmbițați o alarmă, atunci taberele care se află pe partea de est să meargă înainte.

Suna cu vâlvă. Cuvântul vâlvă este tradus strigăt în Ieremia 20,16 şi Amos 1,14.


6 Când trâmbițați o alarmă a doua oară, atunci taberele care se află pe partea de sud să pornească, ei să sune o alarmă pentru călătoriile lor.
7 Dar când adunarea trebuie adunată, să trâmbițați, dar să nu sunați o alarmă.
8 Și fiii lui Aaron, preoții, să trâmbițeze cu trâmbițele; și ei să vă fie o rânduială pentru totdeauna prin toate generațiile voastre.

Preoţii. Deoarece trâmbiţele erau folosite pentru sarcini religioase şi sunau în armonie cu dorinţele exprimate ale lui Dumnezeu, era numai firesc ca instrumentele să fie date în seama preoţilor şi să se restrângă suflarea din instrumente numai la ei.


9 Și dacă mergeți la război în țara voastră împotriva dușmanului care vă oprimă, atunci să sunați o alarmă cu trâmbițele; și veți fi amintiți înaintea DOMNULUI Dumnezeului vostru și veți fi salvați din mâna dușmanilor voștri.

În ţara voastră. Referirea este la Ţara Sfântă, când aveau să înceteze peregrinările şi când folosul practic pentru care fuseseră făcute trâmbiţele avea să fie încheiat.


10 De asemenea în ziua veseliei voastre și în zilele voastre solemne și la începuturile lunilor voastre, să trâmbițați cu trâmbițele peste ofrandele voastre arse și peste sacrificiile ofrandelor voastre de pace; ca să vă fie ca o amintire înaintea Dumnezeului vostru: Eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru.

Zilele voastre de bucurie. Aceasta avea să însemne orice ocazie de recunoştinţă naţională (vezi 2 Cronici 5,12.13; 7,6; 29,27; Estera 9,19; Ioan 10,22). Sărbătorile voastre. Literal, la adunările voastre hotărâte, care înseamnă Paştele, Sărbătoarea Azimelor, Sărbătoarea Săptămânilor, Sărbătoarea Trâmbiţelor, Ziua Ispăşirii,

Sărbătoarea Corturilor (Levitic 23).

Lunile noi. Adică, prima zi a fiecărei luni, sau la fiecare lună nouă (Vezi articolul despre calendarul iudaic din volumul II).


11 Și s-a întâmplat în a douăzecea zi a celei de a doua luni, în al doilea an, că norul a fost ridicat de pe tabernacolul mărturiei.

În ziua a douăzecia. Aceasta a fost prima călătorie a izraeliţilor de la pustia Sinai, unde tăbărâseră aproape un an (vezi Exod 16,1; 19,1).

A anului al doilea. Un an şi ceva peste o lună de la începutul Exodului (vezi p. 187).

S-a ridicat norul. Norul stătuse deasupra Cortului Întâlnirii o lună şi nouăsprezece zile (Exod 40,17.34).


12 Și copiii lui Israel au pornit în călătoriile lor ieșind din pustiul Sinai; și norul a rămas în pustiul Paran.

Pustia Paran. Limitele precise ale acestei pustii nu sunt determinate. În linii mari, ea se mărginea cu golful Acaba la răsărit, golful Suez la apus şi munţii Sinai la sud. Acesta era locul de locuit al lui Ismael (Geneza 21,21 şi compară cu Geneza 14,6; Deutronom 33,2 Habacuc 3,3).


13 Și primii au pornit conform poruncii DOMNULUI dată prin mâna lui Moise.
14 În primul rând a plecat steagul taberei copiilor lui Iuda, conform oștirilor lor, și peste oștirea lui era Nahșon, fiul lui Aminadab.

Nahşon. În fiecare caz căpetenia (versetele 14-27) era comandantul seminţiei (capitolul 1,4-16) şi dădea toate ordinele în timpul marşului.


15 Și peste oștirea tribului copiilor lui Isahar era Nataneel, fiul lui Țuar.
16 Și peste oștirea tribului copiilor lui Zabulon era Eliab, fiul lui Helon.
17 Și tabernacolul a fost desfăcut; și fiii lui Gherșon și fiii lui Merari au pornit, purtând tabernacolul.
18 Și steagul taberei lui Ruben a pornit conform oștirilor lor și peste oștirea lui era Elițur, fiul lui Ședeur.
19 Și peste oștirea tribului copiilor lui Simeon era Șelumiel, fiul lui Țurișadai.
20 Și peste oștirea tribului copiilor lui Gad era Eliasaf, fiul lui Deuel.
21 Și chehatiții au pornit purtând sanctuarul, iar ceilalți așezaseră cortul până la venirea lor.

Sfântul locaş. Aceasta nu se referă la Cortul Întâlnirii, care era transportat de gherşoniţi şi de merariţi, ci la obiectele sfinte, chivotul, etc., duse pe umeri de chehatiţi (vezi capitolul 4,4.15).


22 Și steagul taberei copiilor lui Efraim a pornit conform oștirilor lor; și peste oștirea lui era Elișama, fiul lui Amihud.
23 Și peste oștirea tribului copiilor lui Manase era Gamaliel, fiul lui Pedahțur.
24 Și peste oștirea tribului copiilor lui Beniamin era Abidan, fiul lui Ghideoni.
25 Și steagul taberei copiilor lui Dan a pornit în ariergarda tuturor taberelor prin toate oștirile lor; și peste oștirea lui era Ahiezer, fiul lui Amișadai.

Coada. Adică, ariergardă, literal colector. Neftali, în parte de sub Dan, era în realitate chiar la urmă. Cuvântul este aplicat la Dumnezeu ca ocrotitor în Isaia 52,12; 58,8.


26 Și peste oștirea tribului copiilor lui Așer era Paghiel, fiul lui Ocran.
27 Și peste oștirea tribului copiilor lui Neftali era Ahira, fiul lui Enan.
28 Astfel au fost călătoriile copiilor lui Israel conform cu oștirile lor, când porneau.
29 Și Moise i-a spus lui Hobab, fiul lui Raguel madianitul, socrul lui Moise: Noi călătorim la locul despre care DOMNUL a spus: Vi-l voi da; vino cu noi și îți vom face bine, pentru că DOMNUL a vorbit bine referitor la Israel.

Hobab. Versetul acesta nu lămureşte dacă Hobab Pan Reuel a fost socrul lui Moise, deoarece cuvântul înseamnă numai rudă de orice fel. Contextul trebuie să hotărască în fiecare caz. Reuel era socrul (Exod 2,16-21), deci Hobab, fiul lui, era cumnatul lui Moise (vezi PP 628).


30 Iar el i-a spus: Nu voi merge; ci voi pleca spre țara mea și la rudele mele.
31 Dar el a spus: Nu ne părăsi, te rog; căci tu cunoști cum trebuie să ne așezăm tabăra în pustiu și tu vei fi ochi pentru noi.

Tu cunoşti. Ca locuitor al deşertului, Hobab cunoştea bine semnele şi drumurile lui şi ştia unde să caute apă.


32 Și va fi, dacă mergi cu noi, da, va fi, că orice bunătate ne va face DOMNUL, la fel îți vom face și ție.

Dacă vii cu noi. Probabil că până la urmă Hobab a consimţit să-i însoţească, deoarece copiii lui Hobab au locuit printre copiii lui Iuda (Judecători 1,16; 4,11).


33 Și au pornit de la muntele DOMNULUI, o călătorie de trei zile, și chivotul legământului DOMNULUI a mers înaintea lor în călătoria de trei zile, pentru a căuta un loc de odihnă pentru ei.

Chivotul legământului. Adică, al celor Zece Porunci (Numeri 14,44; Deutronom 10,8; 31,9.25; Iosua 4,7.18; 6,8). Un legământ este un acord. Legământul dintre Dumnezeu şi Israel a fost acordul prin care urmau să fie poporul Lui, să-L asculte şi să devină reprezentanţii Săi înaintea lumii şi prin care Dumnezeu avea să-i binecuvânteze şi să fie Dumnezeul lor (vezi comentariul pentru Exod 19,5 şi 24,7). A fost pe temeiul alegerii lor de bunăvoie de a accepta rolul de a fi poporul ales al lui Dumnezeu că El le-a dat cele Zece Porunci pe care ei au făgăduit să le asculte ca parte a acordului lor (Exod 19,8; 24,3.7). În mod potrivit, cele Zece Porunci, scrise cu mâna lui Dumnezeu pe două table de piatră, au ajuns să fie numite legământul (Deutronom 4,13), pentru că ele constituiau o copie scrisă a condiţiilor pe care se întemeia legământul. Chivotul însuşi, conţinând cele Zece Porunci, a ajuns astfel să fie cunoscut ca chivotul legământului (vezi comentariul pentru Exod 25,16 şi Numeri 1,50).


34 Și norul DOMNULUI a fost peste ei ziua, când au plecat din tabără.
35 Și se întâmpla, când chivotul pornea, că Moise spunea: Ridică-te, DOAMNE, și să fie dușmanii tăi împrăștiați; și cei ce te urăsc să fugă dinaintea ta.

Moise zicea. Pornirea copiilor lui Israel în călătoria lor spre Ţara Sfântă era o demonstraţie de credinţă şi de nădejde. Asupra lui Moise apăsa cea mai mare povară. Versetele 35 şi 36 raportează despre rugăciunea lui de dimineaţă pentru o bună călătorie în timpul zilei şi despre rugăciunea lui de seară pentru odihnă şi ocrotire. Apostolul Pavel vorbeşte despre Israel ca fiind botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise (1 Corinteni 10,2).Comentariile lui Ellen G. White

33 PP375

34-36 SR 157

35,36 ED 38, PP 376


36 Și când chivotul se oprea, spunea: Întoarce-te, DOAMNE, la mulțimea miilor lui Israel.