1 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise în câmpiile lui Moab, lângă Iordan, aproape de Ierihon, spunând:
2 Poruncește copiilor lui Israel, ca ei să dea leviților din moștenirea stăpânirii lor, cetăți pentru a locui în ele; și să dați de asemenea leviților împrejurimile cetăților lor, de jur împrejurul lor.

Cetăţi în care să poată locui. Leviţilor nu li s-au dat pământ, vii, livezi de măslini etc. ca moştenire. Era numai drept, însă ca ei să aibă locuinţe potrivite. De aceea au fost rezervate cetăţi ca locuinţe ale lor (Levitic 25,32).

Un loc gol. Literal, un loc deschis sau pământ de păşunat, de la verbul a mâna afară.

Aici referirea este la un teren în afara cetăţii, unde puteau fi duse vitele la păşune, sau se puteau amenaja grădini. Expresia loc gol , aşa cum este folosită aici, este egal cu cuvântul comun, care se referă la terenul liber şi comun pentru toată localitatea (vezi Ezechiel 48,10-20).


3 Și vor avea cetățile pentru a locui în ele; și împrejurimile vor fi pentru vitele lor și pentru bunurile lor și pentru toate animalele lor.

Vitele. Animale mari ca boi şi cămile. Dobitoace. Aceasta se poate referi la oi şi capre sau poate include tot şeptelul lor.


4 Și împrejurimile cetăților, pe care să le dați leviților, se vor întinde de la zidul cetății în afară, o mie de coți de jur împrejur.

O mie de coţi. Aproximativ 1/3 milă. În afară de vatra cetăţii lor, au fost prevăzute locuri pentru vite, grădini particulare, parcuri pentru recreaţie şi pentru scopuri de înmormântare.


5 Și să măsurați din afara cetății pe latura de est, două mii de coți, și pe latura de sud, două mii de coți, și pe latura de vest, două mii de coți, și pe latura de nord, două mii de coți; și cetatea să fie în mijloc; acestea să le fie împrejurimile cetăților.
6 Și printre cetățile pe care să le dați leviților să fie șase cetăți de scăpare, pe care să le rânduiți pentru ucigașul de oameni, ca să poată fugi acolo; și lor să le adăugați patruzeci și două de cetăți.

Şase cetăţi de scăpare. Trei în Canaan şi trei pe partea de răsărit a Iordanului (vezi Numeri 35,14; Deutronom 4,43; Iosua 20,7.8).

Să fugă. Cetăţile de scăpare erau un sanctuar şi prin urmare un simbol al lui Hristos care ocroteşte pe păcătosul care fuge la El în credinţă (vezi Exod 21,13, Deutronom 19,2-9; Psalmi 46,1; 142,5; Isaia 4,6; Romani 8,1.33.34; Filipeni 3,9; Evrei 9,18.19).


7 Astfel, toate cetățile pe care să le dați leviților să fie patruzeci și opt de cetăți; pe ele să le dați împreună cu împrejurimile lor.

Patruzeci şi opt. Compară cu Iosua 21,41.


8 Și cetățile pe care să le dați să fie din stăpânirea copiilor lui Israel; de la cei ce au multe să dați multe; dar de la cei ce au puține să dați puține; fiecare să dea dintre cetățile sale leviților, conform moștenirii sale pe care o moștenește.

După moştenirea pe care o va avea. Cetăţile aveau să fie distribuite în raport cu populaţia (vezi Numeri 26,54; 33,54; Iosua 21,16-32).


9 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
10 Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: Când veți fi trecut peste Iordan în țara lui Canaan;
11 Atunci să vă rânduiți cetăți care să fie cetăți de scăpare pentru voi; ca ucigașul să poată fugi acolo, cel ce ucide vreo persoană, fără intenție.

Fără voie. De la un verb a cărui rădăcină înseamnă a apuca pe un drum greşit, a comite o greşeală. Cuvântul folosit aici înseamnă, literal, din greşeală, din eroare (vezi Iosua 20,3; Eclesiast 5,6). Dreptul sanctuarului a fost recunoscut de cele mai multe naţiuni din îndepărtata antichitate.


12 Și acestea să vă fie cetăți pentru scăpare din fața răzbunătorului; ca ucigașul să nu moară, până ce nu stă înaintea adunării, în judecată.

Răzbunătorului. De la un cuvânt a cărui rădăcină înseamnă, în general, a răscumpăra, a acţiona ca rudă, în sensul de legătură personală apropiată. Îndatoririle acestor rude răscumpărătoare au ajuns multe şi variate. Una din aceste îndatoriri era de a răzbuna uciderea unei rude. Ea mai trebuia să încheie căsătorie cu cumnata văduvă fără copii (Rut 3,13), să cumpere

o rudă din robie, în care a ajuns din cauza împrejurărilor (Levitic 25,47.48), să prevină înstrăinarea proprietăţii familiei (Ieremia 32,8-12) şi să răscumpere o astfel de proprietate pentru a nu cădea în alte mâini (Levitic 25,25).

Înfăţişa în faţa adunării. Ce anume îndatoriri de îndeplinit avea adunarea nu este arătat în amănunt. Dar fără îndoială că toată procedura era juridică, cu prezentare de dovezi, discuţii şi hotărârea juriului (vezi Numeri 27,2; Deutronom 19,17; Iosua 20,6). Notează că Deutronom 19,12 are expresia bătrânii din cetatea lui.


13 Și din aceste cetăți, pe care le veți da, să fie șase cetăți de scăpare.

Şase. Cele şase cetăţi puse deoparte erau un loc de scăpare sigur, cu drumurile care duceau la ele bine întreţinute.


14 Să dați trei cetăți de această parte a Iordanului și trei cetăți să dați în țara lui Canaan, care să fie cetăți de scăpare.
15 Aceste șase cetăți să fie de scăpare, deopotrivă pentru copiii lui Israel și pentru străinul și pentru cel ce locuiește temporar printre voi; ca fiecare om, care ucide fără intenție vreo persoană, să poată fugi acolo.

Aceste şase cetăţi. Vezi Iosua 20,7.8 cât priveşte numele lor. Cel ce locuieşte. Sau colonist, referindu-se poate la o persoană care aproape se ataşase unei familii evreieşti.


16 Și dacă el îl lovește cu o unealtă de fier, încât acela moare, el este un ucigaș; ucigașul negreșit să fie dat morții.

Unealtă de fier. Expresia aceasta nu cuprinde numai arme cum ar fi săbii şi suliţe, ci şi diferite instrumente de fier a căror primă întrebuinţare nu era în război, ci în scopuri paşnice. A fost intenţia de a ucide, fie premeditată, fie datorată unei mânii instantanee, aceasta este ceea ce se înţelege aici.


17 Și dacă îl lovește aruncând o piatră, de care poate muri și moare, el este ucigaș; ucigașul negreșit să fie dat morții.

Cu o piatră. Literal, cu o piatră a mâinii, ceea ce înseamnă o piatră destul de mare pentru a fi ridicată şi aruncată pricinuind moartea (Exod 21,18).


18 Sau dacă îl lovește cu o armă de mână din lemn, de care poate muri și moare, el este ucigaș; ucigașul negreșit să fie dat morții.

Unealtă de lemn. Ca un toiag de păstor, o măciucă, un baston etc.


19 Însuși răzbunătorul sângelui să ucidă pe ucigaș; când îl întâlnește, să îl ucidă.

Răzbunătorul. Goel-ul sau ruda (vezi comentariul pentru v.12).

Îl va întâlni. Adică afară din cetatea de scăpare.


20 Iar dacă din ură îl împinge, sau aruncă ceva în el, stând la pândă, ca el să moară;

Împinge. Mai bine dacă-l împinge, adică de pe un loc înalt de unde căderea pricinuia moartea (vezi Ezechiel 34,21).


21 Sau în dușmănie îl lovește cu mâna sa, încât acela moare; cel ce l-a lovit să fie negreșit dat morții, pentru că este un ucigaș; răzbunătorul sângelui să ucidă pe ucigaș, când îl întâlnește.

Cu mâna. Adică pumnul lui.


22 Dar dacă îl împinge pe neașteptate fără dușmănie, sau a aruncat ceva lucru asupra lui, fără a sta la pândă,

Nu din vrăjmăşie. Adică într-o izbucnire bruscă de mânie, provocat fiind, dar fără premeditare sau intenţie de a ucide (Exod 21,13; Deutronom 19,5).


23 Sau cu vreo piatră de care un om poate muri, dar nevăzându-l și aruncând-o asupra lui, încât acela moare și nu era dușmanul lui, nici nu a căutat vătămarea lui,
24 Atunci adunarea să judece între ucigaș și răzbunătorul sângelui conform acestor judecăți;

Va judeca. Acuzatul era scos din cetatea din scăpare, probabil sub ocrotirea unei escorte, într-un loc unde adunarea să ia în considerare cazul (Exod 21,12-14; Deutronom 19,1-13).


25 Și adunarea să elibereze pe ucigaș din mâna răzbunătorului sângelui și adunarea să îl întoarcă la cetatea lui de scăpare, unde fugise; și el să locuiască în ea până la moartea marelui preot, care a fost uns cu untdelemnul sfânt.

Marelui preot. Siguranţa acuzatului consta în ascultarea lui faţă de legea cetăţii de scăpare şi de locuirea în ea. Făcând astfel, el era literal sub ocrotirea levitică sau eclesiastică şi astfel supus al marelui preot. O nouă administraţie avea să-i dea, în mod figurat, o nouă concesie pentru viaţă.


26 Dar dacă ucigașul va ieși vreodată în afara granițelor cetății sale de scăpare, unde fugise;
27 Și răzbunătorul sângelui îl găsește în afara granițelor cetății sale de scăpare și răzbunătorul sângelui ucide pe ucigaș, el nu va fi vinovat de sânge;
28 Deoarece trebuia să rămână în cetatea lui de scăpare până la moartea marelui preot; dar după moartea marelui preot, ucigașul se va întoarce în pământul stăpânirii sale.
29 Astfel aceste lucruri vă vor fi drept statut de judecată prin generațiile voastre, în toate locuințele voastre.
30 Oricine ucide vreo persoană, ucigașul să fie dat morții după gura martorilor; dar un singur martor nu va mărturisi împotriva vreunei persoane pentru a face ca acela să moară.

Mărturia. Compară cu Deutronom 17,6; 19,15; Matei 18,16.


31 Mai mult, să nu luați preț de răscumpărare pentru viața ucigașului, cel vinovat de moarte; ci el negreșit să fie dat morții.

Nu... răscumpărare. De la forma substantivală a rădăcinii unui verb tradus de obicei a face ispăşire, a se curăţi. Aici el înseamnă că un ucigaş nu poate fi răscumpărat prin plătirea unui preţ de răscumpărare. Prevederea aceasta scoate în evidenţă demnitatea omului şi valoarea vieţii lui înaintea lui Dumnezeu.


32 Și să nu luați preț de răscumpărare pentru cel fugit la cetatea lui de scăpare, ca el să poată veni din nou să locuiască în țară, până la moartea preotului.

Nu... răscumpărare. Acelaşi cuvânt ca mai sus. Locuirea forţată în cetatea de scăpare era privită ca o pedeapsă pentru neglijenţă, pentru comiterea unui omor din imprudenţă. Celui care ucidea fără intenţie un om nu îi era îngăduit să se întoarcă în căminul lui în schimbul unei sume de bani.


33 Astfel să nu murdăriți țara în care sunteți, pentru că sângele pângărește țara; și țara nu poate fi curățată de sângele care este vărsat în ea, decât prin sângele celui ce l-a vărsat.

Pângăriţi ţara. Pentru ţară nu putea avea loc nici o ispăşire (vezi Geneza 4,10; Deutronom 21,1-9; Psalmi 106,38).


34 Nu pângăriți de aceea țara pe care o veți locui, în care eu locuiesc, pentru că eu DOMNUL locuiesc în mijlocul copiilor lui Israel.

Voi locui şi Eu. Sanctuarul lui Dumnezeu era în mijlocul poporului Său şi constituia un motiv puternic de a se păzi de pângărirea ţării (vezi Exod 29,45; Numeri 23,21; 2 Cronici 20,11; Zaharia 2,19). Compară cu învăţătura bisericii Noului Testament din 2 Corinteni 6,16 şi starea ideală de pe pământul cel nou (Apocalipsa 21,3).

Comentariile lui Ellen G. White

7 PP 511

11-15 PP 515

26-33 PP 516