Eu sunt învierea. Aceasta este încă una din rostirile de Eu sunt ale lui Isus (cf. cap. 6,35.51: 8,12; 10,7.9; 11,14; 14,6; 15,1.5). Aici Isus Se declară că este Dătătorul de viaţă. În El este viaţă, originară, neîmprumutată, nederivată (DA 530). Cel care-L primeşte pe El primeşte viaţa (1 Ioan 5,11.12) şi are asigurată o înviere viitoare spre viaţă veşnică (cf. 1 Corinteni 15,51-55; 1 Tesaloniceni 4,16; etc.).

Crede. Isus căuta să întoarcă atenţia de la înviere în viitorul depărtat şi să o îndrepte la Sine. Numai aceia care-şi fixează credinţa la El în timpul perioadei peregrinării lor pământeşti pot aştepta să primească viaţă în ziua aceea. Credinţa în Hristos este o chestiune de preocupare imediată.

Chiar dacă ar fi murit. Mai degrabă, chiar dacă ar muri.

Nu va muri niciodată. Negaţia este puternic exprimată în textul grec (vezi la cap. 4,48). Referirea este aici clară la a doua moarte şi nu la încetarea vieţii care are loc la sfârşitul peregrinajului lor pământesc (vezi la cap. 10,28). Această experienţă de pe urmă este subînţeleasă în cap. 11,25 în expresia chiar dacă ar fi murit, care este mai bine redată, chiar dacă ar muri. A doua moarte este sinonimă cu expresia pieri din cap. 3,16. Cei care trăiesc şi cred în Isus vor fi eliberaţi din experienţa aceasta (Apocalipsa 20,6).