1 În acel timp, spune DOMNUL, vor scoate oasele împăraților lui Iuda și oasele prinților lui și oasele preoților și oasele profeților și oasele locuitorilor Ierusalimului, din mormintele lor;

În vremea aceea. Asta înseamna vremea în care au loc evenimentele menţionate în cap. 7, 32 - 34.

Vor scoate Oasele. Unii au sugerat că motiv pentru o asemenea profanare ar fi jaful, o căutare de comori, ornamente, insigne, etc. îngropate de obicei alături de împaraţi. Contextul sugerează că motivul ar fi mai degrabă aducerea ruşinii şi dezonoarei asupra celui decedat. O asemenea practică este în armonie cu obiceiurile macabre ale asirienilor faţă de mormintele împaraţilor teritoriilor cucerite. Clasele menţionate ca având oasele scoase din morminte sunt cele date înapoi lui Iuda.


2 Și le vor întinde înaintea soarelui și a lunii și a întregii oștiri a cerului, pe care le-au iubit și cărora le-au servit și după care au umblat și pe care le-au căutat și cărora li s-au închinat; nu vor fi adunate nici nu vor fi îngropate; vor fi ca balegă pe fața pământului.

Întinde. Fară îndoială risipite şi prădate fără interes, fără urmă de respect. Ostiri a cerului. Exista ironie în aceasta imagine. Corpurile cereşti marturisesc fără cuvinte despre profanarea oaselor închinatorilor lor. Iubit. Vezi 2 Împarati 17, 16; 21, 3; Ieremia 19, 13; Ezechiel 8, 16; Tefania 1, 5. Închinarea lor devenise o deşanţare nebunească. Strânge. Se refera la îngropare.


3 Și moartea va fi aleasă, mai degrabă decât viața, de toată rămășița celor care rămân din această familie rea, de cei care rămân în toate locurile unde îi vor fi alungat, spune DOMNUL oștirilor.
4 Mai mult, tu să le spui: Astfel spune DOMNUL: Vor cădea ei și nu se vor ridica? Se va abate el și nu se va întoarce?

Cade şi nu se mai scoală. Absurditatea persistenţei încăpăţânate a locuitorilor Ierusalimului folosită în căi perverse este arătată printr-un contrast cu ceea ce fac oamenii de obicei. Un om care alunecă şi cade ramâne el întins acolo unde cade fără a face o încercare să se ridice?

Se abate fără să se-ntoarcă. Nu este, de asemenea, un instinct natural pentru cel care s-a rătăcit de la calea dreaptă să se întoarcă la ea?


5 De ce atunci, acest popor al Ierusalimului, a decăzut printr-o continuă decădere? Ei țin tare înșelăciunea, refuză să se întoarcă.
6 Eu am dat ascultare și am auzit, dar ei nu au vorbit drept; nimeni nu s-a pocăit de stricăciunea lui, spunând: Ce am făcut? Fiecare s-a întors la alergarea lui, precum calul se aruncă în bătălie.

Se aruncă la luptă. Înfocarea şi curajul nebunesc al calului de razboi este o figură pentru dorinţa oamenilor de a se arunca în bratele destinului (vezi Iov 39, 11 - 25).


7 Da, barza în cer cunoaște timpurile ei rânduite; și turturica și cocorul și rândunica păzesc timpul venirii lor; dar poporul meu nu cunoaște judecata DOMNULUI.

Cocorul. Profetul subliniază un contrast evident între fidelitatea păsărilor faţă de instinctele lor migratoare şi infidelitatea omului faţă de legile care îi guvernează fiinţarea. Palestina se întinde în calea migraţiei unor păsări care merg din Africa spre nord. Atât cocorul alb cât şi cel negru sunt cunoscuţi în Palestina. În migrarea lor aceste păsări trec de la Marea Roşie spre nord deasupra vaii Iordanului. Ele se opresc în Palestina ca să se hranească pe animale mici de apa de-a lungul Iordanului şi a Marii Galileii. Câteva păsări sunt mai punctuale în obiceiurile migratoare.

Vremea venirii. Evreiescul mo'adim, "locul venirii" sau "vremea venirii".

Turtureaua. Întoarcerea ei era vestită ca un semn al venirii primăverii (Cântarea cântarilor 2, 12).

Rândunica. În migraţiile sale între Africa şi Europa, această pasare trece prin Palestina. Cei mai mult de 320 de km de apă proaspătă din serpentinele râului Iordan fac viaţa insectelor abundentă, spre deosebire de coasta Mediteraneană.


8 Cum ziceți: Noi suntem înțelepți și legea DOMNULUI este cu noi? Iată, într‑adevăr, în zadar a făcut-o; tocul scribilor este în zadar.

Cum puteţi să ziceţi? În mod vădit aceste cuvinte se adresează îndeosebi preoţilor şi proorocilor mincinoşi (vezi vers. 10; cap. 2,8; 5,31). Ei erau cei care se lăudau cu înţelepciunea lor şi că stăpâneau legea în ciuda nepăsării lor faţă de cerinţele divine.

Degrabă. [În zadar ea a făcut, trd. Nitz]. Proorocii mincinoşi nu voiau să aibă nici una din învăţăturile lui Ieremia, deoarece ei se socoteau înţelepţi şi hotărâţi de Dumnezeu ca învăţători ai poporului. Preoţii, la fel rătăceau poporul prin falsificarea Sfintei Scripturi.


9 Înțelepții sunt rușinați, ei sunt descurajați și prinși; iată, au respins cuvântul DOMNULUI; și ce înțelepciune este în ei?

Ce înţelepciune? [Ce înţelepciune deci este întrânşii? trd. Nitz.; Înţelepciunea lor la ce foloseşte? trd. G. Gal.]. Literal, despre înţelepciune? Adică, în ce privinţă? Temerea de Dumnezeu este începutul înţelepciunii (Prov 1,7; 9,10; 2Tim 3,15). Însă aceşti mincinoşi conducători religioşi nu dădeau cinste nici uneia dintre ele.


10 De aceea voi da pe soțiile lor altora și câmpurile lor celor care le vor moșteni, pentru că fiecare, de la cel mai mic până la cel mai mare, este dedat la lăcomie, de la profet până la preot, fiecare se poartă fals.

De aceea. Pedepsirea şi cauzele ei (vers. 10-12) sunt descrise într-un limbaj aproape identic cu cel din cap. 6,13-15 (a se vedea comentariile de acolo).

Le voi da … ogoarele lor altor stăpâni. Adică, alţii le vor lua în stăpânire.


11 Fiindcă au vindecat vătămarea fiicei poporului meu cu ușurătate, spunând: Pace, pace! când nu este pace.
12 Au fost ei rușinați că au comis urâciune? Nu, nu au fost deloc rușinați, nici nu puteau să roșească; de aceea ei vor cădea printre cei care cad; la timpul când îi cercetez vor fi doborâți, spune DOMNUL.

Vor fi daţi de ruşine. Vezi la cap. 6,15.


13 Îi voi mistui într-adevăr, spune DOMNUL; nu vor fi struguri în viță, nici smochine în smochin și frunza se va ofili; și lucrurile pe care le-am dat lor vor trece de la ei.

Vreau să isprăvesc cu ei. Cu totul îi voi mistui, trd. Nitz.]. Expresia tradusă în felul acesta este îndoielnică, o altă posibilitate fiind că s-ar putea să descrie de la ebraicul ’asaph, care înseamnă a aduna. Expresia ar suna atunci vreau neapărat să adun. LXX zice: Neapărat ei vor aduna laolaltă. [Când vor aduna roadele ţarinei, se vor prăbuşi, trd. G.Gal.]. Compară cu Ţef. 1,2.3. Traducerea: Voi mistui neapărat, (KJV) este întemeiată pe presupunerea că rădăcina verbului este suph şi nu ’asaph.

Nu vor mai fi struguri. Unii socotesc acest pasaj ca o ameninţare cu lipsa de recoltă şi cu lipsa de alimente. Pare însă mai logic să dăm vorbirii un înţeles figurat, ca o descriere a naţiunii. Poporul lui Dumnezeu ajunsese o vie degenerată, fără roade, un smochin sterp, şi o ramură veştedă (vezi Isa 5,2; Ier 2,21; Mat 21,19; Luc13,7-9).

Frunzele. Pune în contrast tabloul omului drept din Psa 1,3 cu tabloul din Ier 17,8.

Le voi da celor ce vor trece peste ele. [Vor trece de la ei, KJV; Bunurile pe care le-am dat, se vor duce de la dânşii, trd. Nitz; Le voi da celor ce vor năvăli în ţara lor, trd. G.Gal.]. Textul ebraic al acestei expresii este obscur. LXX nu are nici o redare corespunzătoare. Textul ebraic ar putea fi redat literal astfel: Le voi da lor, ei vor trece peste ele. Legătura dintre aceste două idei nu este clară.


14 De ce ședem liniștiți? Adunați-vă și să intrăm în cetățile apărate și să tăcem acolo, pentru că DOMNUL Dumnezeul nostru ne-a amuțit și ne-a dat apă cu fiere să bem, pentru că am păcătuit împotriva DOMNULUI.

Pentru ce şedem jos? [Pentru ce stăm liniştiţi? KJV; De ce şedem? trd. Nitz.; De ce stăm locului? trd. G.Gal.]. Profetul în mod dramatic rosteşte cuvinte ce vor fi folosite de oamenii îngroziţi în discuţia dintre ei.

Ape otrăvite. [Fiere, KJV; trd. Nitz.]. Ebr. ro’sh, o plantă amară şi otrăvitoare (vezi Deu 29,18; 32,32; Psa 69,21), poate cucuta, colocintul, macul sau mătrăguna.


15 Am căutat pacea, dar nimic bun nu a venit; și am căutat un timp de sănătate dar, iată, tulburare.

Pace. Vezi la cap. 6,14.

Groază. [Spaimă, trd. Nitz]. Ebr. be’athah, groază sau cutremurare.

Sforăitul. Într-un chip dramatic profetul descrise sosirea năvălitorului înspăimântător în partea de miazănoapte şi spaima ce avea să urmeze.

Dan. Un oraş la hotarul de miazănoapte al Palestinei (vezi la cap. 4,15).

Nechezatul. Aici denotând caii de război (vezi la 17,3).

Vin. Deşi în viitor, năvălirea este dramatic descrisă ca şi cum deja ar avea loc.

Ce cuprinde ea. [Cetatea şi locuitorii ei, trd. Nitz; G.Gal.]. Literal, ceea ce o umple.


16 Pufăitul cailor lui s-a auzit din Dan; toată țara a tremurat la sunetul nechezatului celor puternici ai lui; fiindcă au venit și au mâncat țara și tot ce este în ea; cetatea și pe cei care locuiau în ea.
17 Căci, iată, voi trimite printre voi șerpi, năpârci, ce nu vor fi fermecate și vă vor mușca, spune DOMNUL.

Şerpi otrăvitori. [Basilici, trd. Nitz.]. Ebr. siph’onim. Specia de şerpi la care se face referire nu este cunoscută precis, dar neîndoios că era o varietate otrăvitoare. LXX îi redă prin şerpi otrăvitori, şi nu prin şerpi basilici.

Descântec. Descântarea de şerpi o găsim în trecut din timpuri foarte îndepărtate (vezi la Exo 7,11), şi ea încă mai este practicată, mai ales în India şi Egipt. Se pare că unii şerpi nu răspund la descântec (vezi la Psa 58,4.5;vezi la Ecl. 10,11). Profetul a folosit figura cu un asemenea şarpe spre a înfăţişa neînduplecata fire a năvălitorului. Furia duşmanului nu va fi potolită sau slăbită prin nici o iscusinţă sau metodă.


18 Când mă mângâi împotriva întristării mele, îmi este leșinată inima în mine.

Mă doare inima. [Inima mi-e leşinată, KJV; Inima mi-e bolnavă, trd. Nitz.; G.Gal.]. Textul ebraic al primei părţi a versetului e obscur. Este totuşi limpede că inima profetului era zdrobită din pricina deznădăjduitei stări a poporului său. Capitolul 8 se încheie cu o revărsare a chinului sufletesc sfâşietor de inimă al lui Ieremia din pricina nenorocirii naţionale gata să vină.


19 Iată, vocea strigătului fiicei poporului meu din cauza celor care locuiesc într-o țară îndepărtată: Nu este DOMNUL în Sion? Nu este împăratul lui în Sion? De ce m‑au mâniat cu chipurile lor cioplite și cu deșertăciuni străine?

Pentru ce? Dumnezeu răspunde printr-o contra-întrebare. Pentru ce a stăruit poporul în idolatrie? Nenorocirea lor nu se datora vreunei lipse de credincioşie din partea Sa, ci propriei lor necredincioşii faţă de Împăratul lor.

Idoli străini. [Nimicnicii străine, KJV; Deşertăciuni străine, trd. Nitz; Idoli din ţări străine, trd. G.Gal.]. Aceste icoane străine înfăţişau dumnezei care nu existau (vezi Deu 32,21; 1Rg 16,13.26; Ier 14,22; Psa 31,6). Copiii lui Iuda aleseseră să slujească unor dumnezei străini; ca urmare, Iehova i-a aruncat într-o ţară străină.


20 Secerișul a trecut, vara s-a sfârșit și noi nu suntem salvați.

Secerişul a trecut. Unii socotesc acest verset ca o continuare a tânguirii robilor, alţii, ca o continuare a tânguirii amare a profetului din pricina sorţii poporului. În orice caz,ea este jelirea înfrângerii. În Palestina recoltarea cerealelor începe cam în aprilie. Culesul fructelor vine cam în august sau septembrie. Când recolta de cereale era compromisă mai era o nădejde că va fi o recoltă de struguri, smochine etc. însă pentru Iuda anotimpul strângerii fructelor – ultima ocazie – trecuse şi nu se vedea nici o scăpare. Acum nenorocirea ei se arăta ca de neînlăturat.

Curând va veni pe lume cea din urmă vară şi se va strânge cea din urmă recoltă. Atunci, de pe buzele a mii de inşi care acum trăiesc în mulţumire de sine se va înălţa din nou această tânguire a disperării (vezi 7T16).


21 Pentru vătămarea fiicei poporului meu sunt eu vătămat; sunt negru; m-a apucat înmărmurirea.

Durerea. [Rana, trd. Nitz; Căderea, trd. G.Gal.]. pasajul spune literal: Pentru zdrobire… sunt zdrobit (vezi cap. 23,9). Ieremia era zdrobit de simţământul totalei ruine adunate pentru poporul său.

Mă doare. [Sunt negru, KJV] Sunt în jale, trd. Nitz.; sunt mâhnit, trd. G.Gal.]. Vezi la cap. 4,28. Profetul se îmbracă în doliu (vezi Psa 38,6; 42,9).

Spaima. [Înspăimântarea,KJV]. Ebr. shammah, un eveniment groaznic, groază (vezi la cap. 5,30).


22 Nu este balsam în Galaad? Nu este un doctor acolo? De ce atunci, nu se face vindecare fiicei poporului meu?

Leac alinător. [Balsam, trd. Nitz.; Balsam alinător, trd. G.Gal.]. O răşină sau o gumă aromatică mult preţuită pentru proprietăţile ei lecuitoare (vezi cap. 46,17; 51,8), ce se extrage dintr-un brad mărunt care face flori şi care creşte în regiunile muntoase din răsăritul Iordanului. În vremurile Vechiului Testament produsul era exportat (vezi Gen 37,25; Eze 27,17). Nu exista nici un balsam pentru rănile spirituale ale lui Israel şi nici un vindecător care să-l aplice? Răspunsul implicat este: Ba da, este! Solia adusă de profeţi dacă ar fi fost ascultată, ar fi adus vindecare.

Există un leac pentru boala păcatului. S-ar putea ca păcatul să fie mare, dar Medicul sufletului e şi mai mare.

Pentru ce? Lipsa de vindecare a poporului nu se datora lipsei de mijloace care să aducă vindecare, ci refuzului naţiunii de a veni la Marele Medic. Poate că oamenii ajunseseră nesimţitori la nevoia lor. Poate că erau prea mândri ca să accepte leacul şi gândeau că se pot tămădui singuri. Poate că ajunseseră să îndrăgească boala. Cu nici un chip ei nu voiau să privească la Tămăduitor şi să trăiască.

Vindecarea. Ebr. ’arukah, nu este acelaşi cu cel tradus vindecare în vers. 15. ’Arukah se referă la o carne proaspătă ce creşte pe locul rănit.

Fiica poporului Meu. Un obişnuit idiom ebraic implicând că naţiunea ebraică în tot cursul istoriei ei a fost mama, iar generaţia prezentă era fiica. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

5 PK 414

7 CT 189; PK 414

11 EW 234; GC 655; 1T 335; 4T 185; 5T 77, 83; see also EGW on Jer. 6:14

20 1T 50; 2T 243; 5T 353, 590; 7T 16; 8T 252; 9T 48

22 CH 536; COL 418; DA 365; PK 119, 719; 6T 230