1 Astfel spune DOMNUL: Du-te și ia un urcior de lut de la olar și ia dintre bătrânii poporului și dintre bătrânii preoților;

Aşa vorbeşte Domnul. Deoarece sunt multe puncte de asemănare între acest capitol şi cap. 7, mulţi comentatori au tras concluzia cele două cuvântări pe care le ţine aici Ieremia aparţin primei părţi a dramei lui Ioiachim. Strânsa legătură dintre evenimentele acestui capitol şi cele din cap. 25, 20 şi respectiv 36, arată că evenimentele din cap. 19 par să fi avut loc în timpul celui de-al patrulea an al lui Ioiachim, probabil 605/604 î.Hr. (vezi PK 432).

Bătrânii. Adică reprezentanţii mai vârstnici ai conducătorilor civili şi religioşi.


2 Și ieși la valea fiului lui Hinom, care este la intrarea porții de est și vestește acolo cuvintele pe care ți le voi zice,

Valea. Valea Hinom era situată la sud de Ierusalim (vezi harta p. 625; vezi comentariul la cap. 7,31). Ebr. Ben Hinom, fiul lui Hinom. Se poate că valea să-şi tragă numele de la primul ei stăpân, sau de la cineva dintre cei care locuiau acolo. Mai vezi şi comentariul la 2Regi 23,10; Matei 5,22.

Poarta olăriei. Se poate să se fi numit astfel pentru că ducea la locul unde se arunca ceramica spartă. Dacă este aşa, întreaga privelişte de acolo îi oferea lui Ieremia o imagine adecvată a ceea ce urma să li se întâmple iudeilor din pricina apostaziei lor.


3 Și spune: Ascultați cuvântul DOMNULUI, împărați ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului: Astfel spune DOMNUL oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi aduce asupra acestui loc, răul, de care îi vor țiui urechile oricui aude.

Împărăţi ai lui Iuda. Se poate să fie folosit pluralul spre a-i cuprinde atât pe Ioiachim, care domnea atunci, cât şi pe urmaşul său, Ioiachin. Să ţiuie urechile. Această expresie a fost folosită aici spre a arăta nimicirea Ierusalimului şi a Templului (vezi Ieremia 7,14; comp. 2Regi 21,12-15).


4 Pentru că ei m-au părăsit și au înstrăinat acest loc și au ars tămâie în el, altor dumnezei, pe care nici ei nici părinții lor nu i-au cunoscut, nici împărații lui Iuda, și au umplut acest loc cu sângele celor nevinovați;

Au spurcat locul acesta. Literal, au făcut de nerecunoscut locul acesta, adică l-au luat de la Domnul şi l-au dat unui dumnezeu străin (vezi 2Regi 21,1-5.10-12; 2Cronici 33,1-7)

Sânge nevinovat. Evident o referire la nemiloasele jertfe de copii aduse zeului Moloh (vezi comentariul la cap. 7,31).


5 Au zidit de asemenea înălțimi lui Baal, ca să îi ardă pe fiii lor cu foc ca ofrande arse lui Baal, ceea ce eu nu am poruncit, nici nu am vorbit, nici nu mi-a venit în minte;

Înălţimi lui Baal. Vezi cap. 2,23.

Să ardă pe copii. Vezi comentariul la cap. 7,31.

Nu-l poruncisem. O figură de stil în care accentul este pus printr-o subestimare a situaţiei de fapt. Nu numai că Dumnezeu nu poruncise aceste practici; El le interzisese sub pedepsele cele mai aspre (vezi Levitic 18,21; 20,1-5; Deuteronom 12,31; 18,9.10; Ieremia 7,31).


6 De aceea, iată, vin zilele, spune DOMNUL, când acest loc nu va mai fi numit Tofet, nici valea fiului lui Hinom, ci Valea măcelului.

Tofat. Locul acesta era legat, aşa cum arată versetul acesta, cu valea fiului lui Hinom (vezi

v. 2), unde în zilele lui Iosia şi Ieremia, copiii erau trecuţi prin foc în cinstea lui Moloh, ca jertfe (2Regi 23,10; vezi comentariul la Ieremia 7,31).

Valea Măcelului. Ca o dreaptă răsplătire pentru cultul cel nemilos şi crud al lui Iuda, locul acesta îngrozitor avea să fie prefăcut într-un loc al măcelului atunci când Ierusalimul avea să fie cucerit de Babilonieni (vezi 2Regi 25,1-9).


7 Și voi zădărnici sfatul lui Iuda și al Ierusalimului în acest loc; și îi voi face să cadă prin sabie înaintea dușmanilor lor și prin mâinile celor ce le caută viețile; și trupurile lor moarte le voi da ca hrană pentru păsările cerului și pentru fiarele pământului.

Hrană păsărilor. Vezi Ieremia 7,33; 16,4; 34,20; Apocalips 19,17.18).


8 Și voi face această cetate pustie și un motiv de șuierare: oricine trece prin ea va fi înmărmurit și va șuiera din cauza tuturor plăgilor ei.

O groază şi o batjocură. Vezi comentariul la cap. 18,16.

Rănile. Literal, loviturile, adică rănile şi măcelul aduse de invadatorii babilonieni asupra ţării.


9 Și îi voi face să mănânce carnea fiilor lor și carnea fiicelor lor și vor mânca fiecare carnea prietenului său în asediul și în strâmtorarea cu care îi vor strâmtora dușmanii lor și cei care le caută viața.

Îi voi face să mănânce. Vezi Deuteronom 28,49-57; Plângeri 2,20. Iosif Flavius aminteşte cazul unei mame care şi-a mâncat propriul ei copil din pricina foamei cumplite din Ierusalim în timpul asediului condus de Titus, în anul 70 d.Hr. (Războaiele iudeilor, vi. 3. 4).


10 Atunci să spargi urciorul înaintea ochilor oamenilor care merg cu tine,
11 Și să le spui: Astfel spune DOMNUL oștirilor: Astfel voi zdrobi acest popor și această cetate, precum cineva sparge un vas al olarului, care nu mai poate fi întregit; și ei îi vor îngropa în Tofet, până când nu va mai fi loc de îngropare.

Fără să poată fi făcut la loc. În repetate rânduri Domnul Îşi avertizase poporul că va aduce nenorocirea peste ei din pricina mulţimii păcatelor lor (cap. 4,6.7; 18,11, etc.). Printr-o acţiune izbitoare profetul avea să întipărească acum acest adevăr în mintea lor. Spargerea vasului de lut ilustra în chip zguduitor care aveau să fie efectele invaziei Babiloniene. Totuşi, ameninţarea era condiţionată. Încă nu era prea târziu pentru a îndepărta osânda de deasupra cetăţii şi a neamului. Dumnezeu declarase: Deodată zic despre un neam, despre o împărăţie, că-l voi smulge, că-l voi surpa, şi că-l voi nimici; dar dacă neamul acesta, despre care am vorbit astfel, se întoarce de la răutatea lui, atunci şi Mie îmi pare rău de răul pe care îmi pusesem în gând să i-l fac (cap. 18,7.8).

Cuvintele fără să poată fi făcut la loc nu intenţionau să se înţeleagă că Dumnezeu îşi retrăsese făgăduinţele Sale privitoare la o reîntoarcere şi restaurare în Pământul Făgăduit după captivitatea Babiloniană (vezi p. 31). După aceea făgăduinţele au fost repetate (Ieremia 29,10; 30,3; etc.). Cu nici un chip ele nu erau contrazise de profeţia de faţă.

Doar când iudeii L-au lepădat pe Hristos au fost pentru totdeauna lepădaţi de a mai fi poporul lui Dumnezeu (Matei 21,33-43). Cu privire la relaţia dintre reîntoarcerea contemporană a iudeilor cu profeţia din vechime vezi p. 33.

Îngropaţi în Tofet. Vezi comentariul la v. 6. Îngroparea lor în Tofet exprima, de fapt, judecata grozavă a lui Dumnezeu ce avea să vină asupra celor apostaţi datorită nelegiuirii lor.

Lipsă de loc. Vezi comentariul la cap. 7,32.


12 Astfel voi face acestui loc, spune DOMNUL și locuitorilor lui, și voi face chiar această cetate precum Tofetul;

Voi face cetatea aceasta ca Tofetul. O comparaţie vie a ruinei şi nimicirii oraşului cu cea a Văii lui Hinom (vezi comentariul la v. 2). Dispreţul sugerat de numele Tofet avea să fie aruncat asupra întregii cetăţi a Ierusalimului (vezi comentariul la cap. 7,31).


13 Și casele Ierusalimului și casele împăraților lui Iuda vor fi întinate ca locul Tofetului, din cauza tuturor caselor pe a căror acoperișuri ei au ars tămâie întregii oștiri a cerului și au turnat daruri de băutură altor dumnezei.

Acoperişul. Acoperişurile plate ale caselor din vechime erau locuri potrivite pentru închinarea la corpuri cereşti (vezi Ieremia 32,29; Ţefania 1,5). Oştirea cerului. Soarele, luna şi stelele (vezi cap. 8,2).


14 Atunci a venit Ieremia din Tofet, unde îl trimisese DOMNUL să profețească; și a stat în picioare în curtea casei DOMNULUI; și a spus întregului popor:

Casa Domnului. Din Valea Ben-Hinom, unde dăduse conducătorilor poporului solia sa (vezi v. 1, 2), profetul s-a îndreptat acum spre Templu pentru a-i vesti întregului popor venirea judecăţii divine.


15 Astfel spune DOMNUL oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi aduce asupra acestei cetăți și asupra tuturor orașelor ei tot răul pe care l-am pronunțat împotriva ei, pentru că și-au împietrit gâturile, ca să nu asculte cuvintele mele.

Aşa vorbeşte Domnul. Evident cuvântarea lui Ieremia adresată poporului repetă ceea ce fusese spus conducătorilor în Valea Ben-Hinom, aşa că versetul acesta nu cuprinde decât un scurt rezumat al soliei.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1, 2, 10, 11, 14 PK 431

15 PK 432