Ascultaţi acum. Aspra mustrare din cap. 4,13 este adresată acelora care caută să se îmbogăţească fără a lua în considerare planul lui Dumnezeu pentru viaţa lor. Aici Iacov îi mustră pe aceia care şi-au ajuns ţinta materială şi sunt acum bogaţi.

Bogaţilor. Contextul imediat dă de înţeles că bogaţii sunt cele mai bune exemple pentru acea categorie de oameni care au multe ocazii să facă binele, dar evită să îl facă. Se poate ca bogaţii cărora li se adresează Iacov să fi fost sau nu membri ai bisericii. Apostolul prezintă poziţia bogaţilor în adevărata ei perspectivă, aşa încât credincioşii care se zbat, sunt prost îmbrăcaţi şi loviţi de sărăcie, să nu-i invidieze. Există bunuri mult mai folositoare şi mai trainice decât bogăţiile. Această judecată rostită asupra bogaţilor vine imediat după discuţia din cap. 4, cu privire la neglijarea lui Dumnezeu prin urmărirea plăcerilor lumeşti. Compară cu valoarea dată de Domnul Hristos bogăţiilor (vezi comentariul de la Luca 6,24).

Tânguiţi-vă. Gr. ololuzo, a plânge de necaz, a se văita cu voce tare.

Nenorocirilor. [Sărăciei, KJV]. Gr. talaiporiai, greutăţi, necazuri, sărăcie.

Au să vină. Literal, vin, dar fără îndoială că este un prezent cu sens de viitor, ca în Ioan 14,3 (vezi comentariul de acolo). Apostolul se referă nu numai la nesiguranţa care însoţeşte mereu adunarea de bogăţii, ci şi la tensiunea tot mai mare pe măsură ce se apropie sfârşitul istoriei acestui pământ (vezi comentariul de la v. 3 şi 7).

Bogăţiile. Poate că este un termen general care include bunurile care urmează – haine, aur şi argint. Totuşi, dacă adjectivul putrezit este înţeles literal, atunci cuvântul bogăţiile se referă la produsele ogoarelor şi ale turmelor, la cereale, fructe, vin, untdelemn, şi la alte lucruri care erau păstrate până putrezeau sau se stricau. Ce mai mare parte din avuţia bogatului neînţelept din parabola Domnului Hristos consta în roadele pământului (vezi comentariul de la Luca 12,16–20). Bogăţiile acestea sunt lipsite de valoare deoarece cultivă mulţumirea de sine şi sunt dobândite în dauna drepturilor personale ale altora (vezi Iacov 5,4). Chiar dacă deţine aceste bunuri pământeşti, bogatul nepocăit nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu (vezi comentariul de la Luca 12,21).

Putrezit. Sau stricat.

Hainele. În ţările biblice bogăţia măsurată prin acumularea de veşminte costisitoare era mai obişnuită decât în ţările apusene, deoarece în Orient moda nu se prea schimbă. Totuşi, peste tot hainele scumpe sunt un semn de bogăţie.

Roase de molii. Vezi comentariul de la Matei 6,19.20.

Ruginit. Sau ros. Iacov compară cele mai de preţ bogăţii materiale cu fierul ruginit, lipsit de preţ.

Rugina. Faptul că aurul şi argintul bogatului şi-au pierdut strălucirea este o dovadă că nu lea folosit mult timp. Compară cu experienţa omului care şi-a îngropat talantul în pământ (vezi comentariul de la Matei 25,25–30).

Dovadă. [Mărturie, KJV]. În ziua judecăţii rugina care se depune pe bogăţiile nefolosite va fi un martor de netăgăduit împotriva bogaţilor. Banii lor au fost economisiţi cu egoism, în loc să fie folosiţi în slujba lui Dumnezeu şi pentru binele oamenilor. Distrugerea comorilor lor vesteşte propria lor soartă. Pentru că în vechime nu existau bănci unde să-şi depună fondurile, oamenii din timpurile Vechiului Testament îşi puneau adesea banii într-un loc ascuns şi sigur (vezi Isaia 45,3).

Ca focul. E posibil să legăm expresia aceasta cu propoziţia care urmează, în felul următor: Întrucât aţi adunat ca o comoară foc în [sau pentru] zilele din urmă! Astfel focul se referă la judecata finală a lui Dumnezeu asupra celor nelegiuiţi. Rugina reprezintă comorile fără valoare pe care nelegiuiţii le preferă în locul bogăţiilor cereşti. Ceea ce a fost numai rugină va fi distrus de focul zilelor de pe urmă.

Focul iadului îi aşteaptă pe toţi cei a căror dorinţă supremă este câştigarea bunurilor materiale. Astfel, expresia zilele din urmă (vezi mai jos) s-ar referi la ziua judecăţii finale. Compară cu Romani 2,5, unde se spune literal: Îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei!

Mănânce. Sau consume. Rugina implică nimicirea, nu numai a bunurilor materiale, ci şi a sufletului.

V-aţi strâns comori. Prin faptele lor egoiste cei avari îşi adună o măsură deplină de judecată, pe care Dumnezeu o va revărsa asupra lor în ziua de apoi. Bogaţii se gândesc să-şi asigure viitorul prin acumularea de avere, dar făcând aşa neglijează ceea ce i-ar îmbogăţi faţă de Dumnezeu (Luca 12,21). Fiecărui om, fie bogat, fie sărac, i se va da ceea ce merită şi ceea ce a adunat (vezi comentariul de la Matei 16,27; Luca 6,35; 1 Corinteni 3,8; Apocalipsa 22,11). Răsplata pe care şi-au agonisit-o bogaţii neevlavioşi va fi focul mâniei lui Dumnezeu (vezi Apocalipsa 20,15; 21,8).

În zilele din urmă. [Pentru zilele din urmă, KJV]. Sau în zilele din urmă. Vezi comentariul de la 2 Timotei 3,1. Declaraţiile Domnului cu privire la acumularea de bogăţii (vezi comentariul de la Matei 6,24–34; Luca 12,13–34 etc.) relevă că starea descrisă în Iacov 5,1–6 predomina în timpurile Noului Testament (vezi Isaia 5,8; Amos 2,6–8; Mica 2,1–3 etc.). Lăcomia a dus şi va duce întotdeauna la oprimare. Ca şi violenţa şi nedreptatea de care vorbeşte Pavel în 2 Timotei 3,1–5 (vezi comentariul de acolo; compară cu Iacov 5,7), lăcomia şi oprimarea vor ajunge la apogeu în zilele dinainte de venirea Domnului. Cei nelegiuiţi trebuie să fie siguri că în zilele din urmă îşi vor primi răsplata cuvenită.

Iată. Iacov zugrăveşte una din metodele prin care unii din bogaţi şi-au adunat averea. Necinstea sau amânarea plăţii salariilor era interzisă în Vechiul Testament (vezi comentariul de la Deuteronom 24,14.15). Cei bogaţi îşi închipuie că agonisesc aur, când în realitate îşi îngrămădesc foc pentru ziua judecăţii (vezi comentariul de la Iacov 5,3).

Plata. Sau salariile.

Lucrătorilor. Prin a căror muncă au strâns bogaţii avere.

Secerat. Aici acest cuvânt reprezintă orice tip de serviciu pentru care se plătesc salarii.

Le-aţi. Este condamnat orice efort de a trage foloase de pe urma muncii altuia, fie prin fraudă deschisă, fie prin plătirea unor salarii de mizerie.

Oprit-o prin înşelăciune. Din versiunea greacă reiese că salariile au fost şi continuă să fie reţinute.

Strigă. Strigă la figurat, la fel ca sângele lui Abel (vezi comentariul de la Genesa 4,10), ca păcatul Sodomei şi al Gomorei (vezi Genesa 18,20; 19,13) şi ca sufletele martirilor de sub altar (Apocalipsa 6,9.10). Nici o nedreptate nu scapă atenţiei Dumnezeului atotştiutor.

Strigătele secerătorilor. Strigătele celor care au fost apăsaţi şi drept urmare se găsesc în necaz se unesc cu strigătul nearticulat al înşelăciunii înseşi.

Domnul oştirilor. [Domnul Sabaot, KJV]. Sau Domnul oştirilor (vezi comentariul de la Ieremia 7,3; Romani 9,29). Dumnezeul cel atotputernic nu va ignora strigătul care cere dreptate, iar lucrătorii oprimaţi primesc asigurarea că într-o zi binele va birui şi nedreptăţile pe care le-au suferit vor fi îndreptate (vezi Luca 16,19–25).

Aţi trăit … în plăceri. Gr. truphao, a duce o viaţă inactivă şi luxoasă. Bogăţiile grămădite în dauna săracilor sunt cheltuite pentru satisfacerea plăcerilor personale (vezi comentariul de la cap. 3,15; 4,3).

Pe pământ. Aici este inima lor, pe când a creştinului este în cer (vezi Coloseni 3,1.2).

În desfătări. [În risipă, KJV]. Adică în lux şi risipă.

V-aţi săturat inimile. Scopul unui stil de viaţă risipitor şi luxos este împlinirea tuturor dorinţelor şi capriciilor fanteziei (compară cu Luca 12,19). Satisfacerea interesului personal ameţeşte, iar cei care se angajează într-o astfel de preocupare nu sunt niciodată mulţumiţi.

Chiar într-o zi de măcel. [Ca într-o zi de măcel, KJV]. Dovezile textuale favorizează exprimarea într-o zi de măcel. Ziua socotelilor va veni pentru toţi, fie buni, fie răi (vezi comentariul de la 2 Corinteni 5,10). O viaţă hrănită cu satisfacerea interesului personal este ca o oaie îngrăşată pentru ziua când va fi dusă la măcelărie (compară cu Iacov 5,3). În Vechiul Testament expresia zi de măcel este sinonimă cu expresia o zi a judecăţii (vezi Ieremia 12,3; 25,34).

Osândit. În fiecare epocă averea bogatului a influenţat justiţia. Lucrul acesta era deosebit de adevărat în timpurile biblice (vezi comentariul de la cap. 2,6).

Cel neprihănit. Sau cel drept. De la uciderea lui Abel (vezi Genesa 4,8) până la sfârşitul timpului, mâna opresorului stăpânit de interesul personal a adus şi va aduce mizerie şi adesea moarte celui nevinovat.

Nu vi se împotrivea. [Nu opunea rezistenţă, KJV]. Gr. antitasso, a se împotrivi, a opune rezistenţă. În ziua judecăţii mărturia acestor neprihăniţi osândiţi şi maltrataţi se va ridica într-o înfiorătoare condamnare împotriva tuturor opresorilor. Neprihăniţii oprimaţi nu sunt în stare în viaţa aceasta să se împotrivească sau să reziste bogaţilor tirani, dar li se va face dreptate atunci când Dumnezeu Se va ridica pentru a le răzbuna cauza. Atunci vor fi despăgubiţi, iar opresorii lor nelegiuiţi vor fi nimiciţi (vezi v. 3, 5).

Fiţi … îndelung răbdători. Având în vedere răzbunarea finală a celor drepţi la revenirea Domnului Hristos, Iacov îi îndeamnă pe fraţii săi de credinţă să fie îndelung răbdători atunci când sunt provocaţi şi să nu îşi piardă curajul. Scurtimea necazurilor pământeşti, comparată cu bucuria nesfârşită a vieţii veşnice, a fost întotdeauna o sursă de încurajare pentru cei cu neprihăniţi.

Dar. Unii pot fi în primejdia ca, văzând prosperitatea celor nelegiuiţi, să cadă de la credinţă (compară cu Psalmi 73,2.3). Alţii îşi pot pierde curajul sub neîncetata apăsare din partea celor bogaţi (vezi Iacov 2,6; 5,6). Totuşi, certitudinea judecăţii viitoare şi a răzbunării celor drepţi (vezi comentariile de la Romani 2,6) constituie un motiv însemnat pentru a avea curaj.

Venirea. Gr. parousia, prezenţă, sosire (vezi comentariile de la Matei 24,3). Pavel numeşte venirea lui Hristos ca fericita noastră nădejde (Tit 2,13). În ziua aceea li se va face dreptate celor neprihăniţi (Luca 14,14).

Plugarul. Compară cu analogia Domnului Hristos, care aseamănă sfârşitul lumii cu un seceriş (vezi comentariul de la Matei 13,30; 24,32).

Scumpă. Adică valoroasă.

Răbdare. [Îndelungă răbdare, KJV]. După ce sămânţa a fost semănată, plugarul nu mai poate face nimic altceva decât să aştepte cu răbdare ca aceasta să încolţească. Creştinul trebuie să se aştepte să aibă necazuri şi încercări, tot aşa cum plugarul întâmpină dificultăţi în cultivarea plantelor.

Primeşte. Se referă fie la roadă care primeşte ploaie, fie la plugar, care socoteşte ploaia ca

o binecuvântare de la Dumnezeu.

Ploaie timpurie şi târzie. Dovezile textuale favorizează omiterea cuvântului ploaie. Totuşi, substantivul ploaie este subînţeles (vezi Ieremia 5,24; Osea 6,3; Ioel 2,23; vezi comentariul de la Deuteronom 11,14). Plugarul trebuie să aştepte cu răbdare ambele ploi, căci dacă vreuna lipseşte, nu va avea parte de recoltă.

Şi voi. Îndemnul acesta este bazat pe ilustraţia din v. 7. Dacă sunt dispuşi să se supună metodei divine prin care sămânţa este semănată, creşte şi dă roade, atunci oamenii ar trebui să fie la fel de dispuşi să accepte călăuzirea lui Dumnezeu în ce priveşte recolta spirituală a lumii (vezi Matei 13,39).

Întăriţi-vă. Gr. sterizo, a fixa, a fortifica, a face stabil. Dumnezeu întăreşte inima (vezi 1 Tesaloniceni 3,13), dar cere ca noi să conlucrăm cu El la aceasta.

Venirea. Vezi comentariul de la v. 7.

Este aproape. [Se apropie, KJV]. Gr. eggizo, a se apropia, a veni aproape. Deşi a spus

că nimeni nu cunoaşte ziua şi ceasul celei de-a doua veniri, Domnul Isus i-a încurajat pe creştini să deosebească semnele şi să ştie când se apropie venirea (vezi comentariul de la Matei 24,36). El i-a îndemnat pe ucenici să fie întotdeauna gata pentru revenirea Lui, iar creştinii evlavioşi în toate epocile au sperat mult că venirea Sa va avea loc în vremea lor. Vezi Nota Suplimentară de la Romani 13.

Nu vă plângeţi. [Nu purtaţi pică, KJV]. Gr. stenazo, a geme, a suspina. A se plânge unii împotriva altora înseamnă murmurare cauzată de nerăbdare sau de nemulţumire doar pe jumătate reprimată.

Unii împotriva altora. După ce i-a îndemnat pe cititori să suporte cu răbdare nedreptăţile din partea bogaţilor care îi asupresc (vezi v. 7), acum apostolul îi încurajează să aibă îndelungă răbdare unul pentru altul. Este posibil ca acei creştini care suportă curajos nedreptăţile mai severe să devină uneori mai puţin răbdători în probleme mai mici din interiorul bisericii. Când trec prin necazuri creştinii au nevoie de încurajarea fraţilor.

Judecaţi. [Condamnaţi, KJV]. Gr. krino, a judeca. Vezi comentariul de la Romani 2,1; compară cu Matei 7,1–5. Murmurarea şi găsirea de greşeli sunt defecte tot atât de grave ca şi condamnarea pe faţă şi dovedesc un spirit lipsit de iubire, certăreţ.

Judecătorul. Adică Domnul Isus (compară cu Filipeni 4,5; Iacov 5,8). Tatăl I-a încredinţat Lui judecata acestei lumi (vezi comentariul de la Ioan 5,22.27; Faptele Apostolilor 10,42).

Este. [Stă, KJV]. Din versiunea greacă reiese că Domnul este în fiecare clipă la uşă (compară cu Iacov 5,8; vezi comentariul de la Matei 24,33). Aici Iacov scoate în evidenţă faptul că Domnul nu va întârzia să vină şi că este nevoie de un caracter pregătit pentru a-L întâmpina. Nu este timp să găsim greşeli la alţii.

Luaţi ca pildă. Gr. hupodeigma lambano, a lua ca un exemplu de copiat. Suferinţă. Gr. kakopatheia, suferirea unei nenorociri. Răbdare. Vezi v. 7. După cum pilda suferinţei proorocilor ar trebui să ne ferească de descurajare, exemplul răbdării lor ar trebui să ne încurajeze să fim răbdători.

Proorocii. Compară cu Matei 5,12; Evrei 11,1–12, 11. Curajul stăruitor al celor au trecut cu credincioşie prin greutăţi asemănătoare aduce încurajare. În plus, dacă şi cei mai buni oameni suferă, atunci şi alţi oameni buni pot să aştepte la acelaşi lucru (compară cu Matei 10,24.25; Ioan 16,33).

În numele Domnului. Adică prin autoritatea Lui şi reprezentând persoana Lui (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 3,16). Iacov şi cititorii săi credeau cu toţii că Vechiul Testament era alcătuit din solii date profeţilor de către Dumnezeu (vezi comentariul de la 2 Timotei 3,16; 2 Petru 1,20.21).

Numim fericiţi. [Socotim fericiţi, KJV]. Gr. makarizo, a numi fericit, a numi binecuvântat. Forma adjectivală, makarios, introduce fiecare din Fericirile rostite de Isus (vezi comentariul de la Matei 5,3).

Au răbdat. [Rabdă, KJV]. Dovezile textuale favorizează folosirea timpului trecut, deci au răbdat. Credincioşia şi răbdarea în mijlocul problemelor vieţii (vezi comentariul de la cap. 1,3) relevă loialitatea neîmpărţită faţă de Dumnezeu şi este o condiţie pentru viaţa veşnică (vezi comentariul de la Matei 10,22; 24,13). Când membrii bisericii sunt chemaţi să îndure greutăţi, ei pot pretinde aceleaşi binecuvântări.

Iov. Puţini oameni au fost chemaţi să-şi demonstreze credinţa în împrejurări mai dificile decât cele prin care a trecut el. Este evident că scriitorul epistolei consideră că Iov este o persoană care a trăit cu adevărat, nu un personaj alegoric.

Sfârşit. Gr. telos, ţintă, scop. Membrii bisericii sunt îndemnaţi să ia seama la scopul şi rezultatele încercărilor pe care Satana le-a adus asupra lui Iov. Domnul i-a îngăduit lui Satana să-l necăjească pentru ca splendoarea credinţei sale încercate să poată îndreptăţi declaraţia Sa cu privire la sinceritatea lui Iov. Dumnezeu nu l-a părăsit deloc şi, după ce acesta şi-a demonstrat fidelitatea, l-a răsplătit înmulţit (vezi comentariul de la Iov 42,12.16). Poate că aceia cărora li se adresa Iacov erau în primejdia de a considera că suferinţele lor erau un semn al dizgraţiei divine. Dacă au pierdut totul, ca şi Domnul Hristos, vor fi răsplătiţi în lumea viitoare (vezi comentariul de la Matei 19,29).

Plin de milă. [Foarte milos, KJV]. Sau mărinimos.

Îndurare. Iacov îi încurajează pe toţi credincioşii să întâmpine suferinţele vieţii cu răbdare şi curaj, deoarece în cele din urmă Dumnezeu le va face dreptate.

Mai presus de toate. Aici Iacov ajunge la punctul culminant al ideilor din v. 1–11. Vezi comentariul de la Matei 5,33–37.

Să nu juraţi. Vezi comentariul de la Matei 5,34–37.

Da … să fie da. Când cuvintele unui om sunt dovedite adevărate prin faptele lui, atunci el nu va dori să-şi reîntărească declaraţiile cu un jurământ. Rabinii spuneau: Cel Sfânt, binecuvântat să fie El, i-a spus lui Israel: ‚Să nu vă închipuiţi că vi se îngăduie să juraţi pe Numele Lui nici chiar cu privire la adevăr’ (Midrash Rabbah, comentariu la Numeri 30,2 f., Soncino ed., pp. 853, 854).

Judecată. Gr. krisis, judecată. Vezi comentariul de la v. 9; compară cu Exodul 20,7.

În suferinţă. [Îndurerat, KJV]. Gr. kakopatheo, a suferi o nenorocire (compară cu v. 14). Iacov aminteşte deseori că în această viaţă necazurile şi problemele sunt inevitabile (vezi cap. 1,2.12.14; 2,6.15; 3,14–16; 4,7; 5,6).

Să se roage. În loc de a murmura în necaz (v. 7) sau de a răbufni într-un blestem (v. 12), cel mai bun răspuns e rugăciunea. Ea oferă echilibru şi perspectivă atât în suferinţă cât şi în bucurie. Domnul aşteaptă ca noi să venim la El când suntem în necaz (vezi comentariul de la Psalmi 50,15; Evrei 4,16).

Este vreunul cu inimă bună? [Este vreunul bucuros?, KJV]. Sau este vreunul voios? Dorinţa lui Dumnezeu este ca toţi creştinii să ducă o viaţă liniştită şi fericită (vezi Proverbe 15,13.15; Faptele Apostolilor 27,22.25). În mijlocul problemelor vieţii, ei pot fi siguri că harul şi mângâierea divină îi pot susţine.

Să cânte cântări de laudă. [Să cânte psalmi, KJV]. Gr. psallo, a cânta la un instrument cu coarde, a cânta un imn de laudă (vezi comentariul de la Efeseni 5,19; Coloseni 3,16). Dumnezeu este izvorul bucuriei, iar amintindu-şi de lucrul acesta, creştinul va fi ferit de descurajare. Fie în întristare, fie în bucurie, rugăciunea şi lauda vor îndrepta mintea către iubirea şi purtare de grijă a lui Dumnezeu.

Bolnav. Şi anume bolnav fizic. În v. 13 s-a făcut referire la suferinţe şi greutăţi în general.

Să cheme. Bolnavul este încurajat să ia iniţiativa unei adunări speciale de rugăciune.

Prezbiterii. Gr. presbuteroi (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 11,30).

Roage. Deşi trebuie să se roage necurmat (vezi comentariul de la Luca 18,1), creştinii ar trebui să simtă o nevoie sporită de rugăciune atunci când sunt bolnavi. Adesea în timpul bolii nădejdea şi încrederea scad. De aceea, Domnul Hristos vrea ca slujitorii Lui să aducă balsamul Său vindecător şi iubirea Sa încurajatoare. Adevărata rugăciune este o manifestare a străduinţei omului de a înţelege planul lui Dumnezeu şi de a coopera cu El (vezi comentariul de la Matei 6,8; Luca 11,9).

Ungându-l. Gr. aleipho, a unge, a da cu unsoare, a frecţiona (compară cu Marcu 6,13, unde aleipho este folosit tot pentru ungerea cu untdelemn a bolnavilor).

Este foarte sigur că biserica primară nu ataşa nici o eficacitate sacramentală ceremoniei ungerii, deşi mai târziu ea a folosit presupusul untdelemn sfânt ca un înlocuitor pentru magia păgână, într-o încercare de a-l vindeca pe bolnav. În secolul al VIII-lea acest pasaj din Scriptură ajunsese să fie folosit în sprijinul practicii pe care catolicii astăzi o numesc ungerea extremă, sau ultimul ritual al bisericii pentru muribund. Conciliul de la Trent, în a patrusprezecea sesiune, în 1551, a declarat oficial că aici Iacov susţine eficacitatea sacramentală a untdelemnului.

Numele Domnului. Oamenii sunt numai instrumentele, miracolul refacerii sănătăţii şi iertarea păcatelor sunt săvârşite în Numele Domnului Isus Hristos (vezi Marcu 16,17; vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 3,16). Serviciul complet, incluzând ungerea cu untdelemn şi înălţarea rugăciunii, trebuie să fie realizat în armonie cu voia Domnului.

Rugăciunea, indiferent de scopul pentru care e înălţată, este ceva serios, deoarece implică faptul că un om e sincer dispus să conlucreze cu Dumnezeu şi să asculte de poruncile Lui. Lipsa sincerităţii complete anulează orice rugăciune (vezi comentariul de la Psalmi 66,18). În consecinţă, membrul bolnav nu se poate aştepta să primească binecuvântarea lui Dumnezeu decât dacă dă pe faţă intenţia sinceră de a părăsi practicile care poate, cel puţin în parte, i-au pricinuit boala şi de a trăi în armonie cu legile sănătăţii.

În plus, cererile trebuie făcute în armonie cu voia lui Dumnezeu, deoarece nimeni nu ştie ce este cel mai bine pentru celălalt (vezi comentariul de la Romani 8,26). Unele dintre cele mai necesare şi mai preţioase lecţii ale vieţii sunt învăţate prin suferinţă (compară cu Evrei 2,10), şi de aceea s-ar putea ca, deşi nu Dumnezeu aduce suferinţa (vezi comentariul de la Iacov 1,13), El să considere că e mai bine să o permită pentru multă vreme (vezi MH 230). Aşadar, rugăciunea pentru bolnav ar trebui făcută cu supunere şi credinţă, cu o încredere liniştită într-un Părinte ceresc înţelept, care ştie ce este cel mai bine şi care nu greşeşte niciodată. Fiecare rugăciune creştină inteligentă va cuprinde cuvintele de supunere: Facă-se voia Ta (vezi comentariul de la Matei 6,10; Iacov 4,15; compară cu MH 229–231).

Rugăciunea făcută cu credinţă. [Rugăciunea credinţei, KJV]. Vezi comentariul de la cap. 1,6. Lipsa credinţei este un obstacol în calea vindecării (vezi comentariul de la Marcu 6,5), la fel cum este şi în calea mântuirii (vezi comentariul de la Efeseni 2,8). Un om al credinţei se încrede în înţelepciunea şi iubirea divină şi caută să se încadreze în planul lui Dumnezeu şi să-l împlinească (MH 231). De aceea, rugăciunea făcută cu credinţă poate fi înălţată doar de omul care se distinge prin credinţa sa.

Mântui. Gr. sozo, a salva de la pieire, a vindeca, a izbăvi. În Noul Testament sunt relatate cazuri de vindecare bruscă şi miraculoasă (vezi Matei 9,22; Marcu 6,56; Faptele Apostolilor 3,7; 14,8–10). Totuşi trebuie observat că nu fiecare om credincios şi devotat lui Dumnezeu a fost vindecat de boala lui fizică (vezi comentariul de la 2 Corinteni 12,7–10; compară cu MH 230). Aşadar declaraţia lui Iacov poate fi înţeleasă astfel: Rugăciunea făcută cu credinţă îl poate însănătoşi pe bolnav, dacă Domnul socoteşte că aceasta e cel mai bine pentru el. Vindecarea ca răspuns la rugăciune poate fi imediată sau poate fi un proces treptat. Ar putea veni direct printr-un act divin care depăşeşte cunoştinţa mărginită a omului cu privire la legile naturale sau ar putea veni indirect – şi treptat – prin călăuzirea divină în aplicarea remediilor. Acesta din urmă este şi el un răspuns la rugăciune ca şi primul, şi este tot o manifestare a iubirii, înţelepciunii şi puterii divine. Creştinul matur îşi va da seama că iubirea şi înţelepciunea divină, cel puţin de obicei, nu ia măsuri supranaturale pentru ceea ce poate fi săvârşit prin mijloace naturale, prin aplicarea inteligentă a principiilor ştiinţifice cunoscute.

Păcate. Adică mai ales păcate care, cel puţin în parte, se poate să fi cauzat boala (vezi comentariul de la Marcu 2,5). Pentru a fi sinceră, rugăciunea trebuie să fie însoţită de mărturisirea păcatelor cunoscute şi de intenţia de a trăi fără rezerve conform voinţei lui Dumnezeu. Când e făcut lucrul acesta, abaterile conştiente de la legile date pentru o vieţuire sănătoasă sunt iertate pe temeiul harului divin şi a hotărârii bolnavului ca de aici înainte să trăiască în armonie cu principiile sanitare cunoscute (vezi comentariul de la 1 Ioan 1,9). Dacă l-ar vindeca pe bolnav fără consimţământul acestuia de a părăsi practicile nesănătoase şi păcătoase, Dumnezeu nu ar face altceva decât să încurajeze păcatul (vezi MH 227).

Mărturisiţi-vă. Dovezile textuale favorizează la începutul v. 16 locuţiunea de aceea. Prima condiţie pentru rugăciunea făcută cu credinţă este o conştiinţă curată. Păcatele ascunse trebuie să fie mărturisite numai lui Dumnezeu. Păcate care i-au afectat şi pe alţii trebuie să fie mărturisite şi celor în cauză. O conştiinţă vinovată ridică o barieră împotriva încrederii depline în Dumnezeu şi face rugăciunea ineficientă.

Păcatele. Gr. paraptomata, greşeli, abateri. Totuşi, dovezile textuale favorizează cuvântul hamartiai, păcate (vezi comentariul de la 1 Ioan 3,4). Unii consideră că prin paraptomata se înţelege abateri mai puţin grave decât prin hamartiai, dar diferenţa dintre cele două cuvinte pare să constea mai degrabă în imaginea sugerată – o cădere sau o lipsă – decât în măsura păcatului. Totuşi, cu excepţia apariţiei lui probabile aici, în Noul Testament hamartiai este folosit în mare parte pentru abaterile pe care numai Dumnezeu le poate ierta (compară cu Marcu 2,7), în timp ce paraptoma este folosit atât cu acest sens cât şi cu privire abaterile pe care oamenii şi le pot ierta între ei (compară cu Matei 6,15). Aici bolnavii sunt cei care trebuie să-şi mărturisească păcatele, şi unii susţin că Iacov vrea să spună că ei trebuie să facă lucrul acesta în prezenţa prezbiterilor bisericii (v. 14), care au fost chemaţi să se roage pentru ei. Mărturisirea trebuie să fie o condiţie pentru înălţarea rugăciunii de vindecare. Scripturile arată clar că păcatele trebuie să fie mărturisite numai lui Dumnezeu (vezi 1 Ioan 1,9; etc.) şi că nu avem la Dumnezeu decât un singur mijlocitor pentru păcate – Isus Hristos (1 Timotei 2,5). El este pentru noi un Mijlocitor la Tatăl (1 Ioan 2,1).

Rugaţi-vă. Pe lângă faptul că e o sursă de încurajare, rugăciunea ne măreşte capacitatea de a primi binecuvântările pe care Dumnezeu ar vrea să le reverse asupra noastră.

Ca să. După ce bolnavul şi-a mărturisit toate păcatele şi după ce şi-a cercetat inima pentru a vedea dacă îi aparţine doar lui Dumnezeu (vezi comentariul de la cap. 1,6), pot fi înălţate rugăciuni pentru vindecare. De abia după ce s-au împlinit condiţiile acestea poate Dumnezeu să răspundă, dacă cele cerute sunt în conformitate cu planul Său.

Mare putere are. [E de folos, KJV]. Gr. ischuo, a fi tare, a avea puterea de a îndeplini [un scop]. Rugăciunea ca un mijloc de conlucrare cu voia lui Dumnezeu (vezi comentariul de la Luca 11,9) contribuie cel mai mult la puterea de a rezista în necazuri şi la formarea caracterului atunci când vine de la cei cu inima curată şi credincioasă.

Rugăciunea. Gr. deesis, cerere, rugăminte.

Fierbinte. Adică făcută cu râvnă.

Neprihănit. Rugăciunea nu depinde de talent, educaţie, rang, bogăţie sau slujbă, ci de caracterul omului care se roagă. El nu este fără greşeli, deoarece nici chiar Ilie (vezi comentariul de la v. 17) nu era desăvârşit. Ci este neprihănit întrucât nu trăieşte într-un păcat cunoscut (vezi comentariul de la Psalmi 66,18). E neprihănit prin ceea ce este în relaţie cu Dumnezeu, ca şi Ilie.

Ilie. Vezi comentariul de la 1 Împăraţi 17,1.

Om. Adică o biată fiinţă umană, fără avantaje faţă de cei cărora li se adresa Iacov. Deşi a fost scutit de moarte prin îndurarea lui Dumnezeu, Ilie a întâmpinat viaţa aşa cum trebuie să o întâmpine fiecare om.

Aceleaşi slăbiciuni. [Pasiuni asemănătoare, KJV]. Gr. homoiopathes, cu sentimente asemănătoare. Pavel şi Barnaba i-au asigurat pe oamenii din Listra că ei erau homoiopatheis, adică fiinţe de aceeaşi natură (vezi Faptele Apostolilor 14,15). Ilie nu era imun faţă de încercările vieţii pe care le întâmpină toţi oamenii şi uneori a fost afectat de slăbiciunile omeneşti (vezi comentariul de la 1 Împăraţi 19,4). De aceea, succesul rugăciunii lui Ilie nu a fost rezultatul unor calităţi supranaturale, ci al harului lui Dumnezeu. Domnul Isus a fost ispitit ca noi toţi (vezi comentariul de la Evrei 4,15) şi natura Sa umană a făcut ca rugăciunea să fie o necesitate şi un privilegiu (SC 94).

S-a rugat cu stăruinţă. Vezi comentariul de la 1 Împăraţi 17,1; 18,42; vezi comentariul de la Iacov 5,16.

Să nu plouă. Vezi comentariul de la 1 Împăraţi 17,1. Rugăciunea lui nu a izvorât dintr-un resentiment faţă de Ahab, ci era întemeiată pe judecata adusă de Dumnezeu asupra întregii naţiuni din cauza închinării la zeul Baal.

Ţară. Adică ţara condusă de Ahab.

Trei ani şi şase luni. În ce priveşte durata foametei, vezi comentariul de la 1 Împăraţi 18,1 (compară cu Luca 4,25).

S-a rugat din nou. Atât rugăciunea aceasta cât şi prima au fost motivate de o dorinţă arzătoare de a-i întoarce pe conaţionalii săi de la teribila lor idolatrie. Când scopul său s-a împlinit şi ei L-au recunoscut pe Iehova ca adevăratul Dumnezeu, Ilie s-a rugat în favoarea lor (vezi comentariul de la 1 Împăraţi 18,42–44). El îi iubea pe oameni, deşi ura păcatele lor.

Cerul a dat ploaie. Biblia spune că a fost o ploaie mare (vezi 1 Împăraţi 18,45).

Fraţilor, dacă … vreunul. Iacov îşi încheie epistola sa plină de avertizări şi învăţături arătându-şi preocuparea pentru mântuirea fiecăruia dintre cititori. Firul care străbate epistola lui Iacov este grija lui duioasă pentru binele veşnic al preaiubiţilor săi fraţi (vezi cap. 1,2; 2,1; 3,1.10; 4,11; 5,7.10.12).

Rătăcit. Gr. planao, a apuca pe o cale greşită, a se abate. Membrii bisericii pot rătăci îmbrăţişând rătăcirea sau părăsind principiile purtării creştine şi adoptând astfel practici păcătoase. Ei pot fi duşi pe căi greşite de diferite ispite care apelează la nevoile fundamental umane (vezi comentariul de la cap. 1,14.15).

Adevăr. Adică modelul de viaţă şi de gândire, aşa cum a fost descoperit în Domnul Isus Hristos (vezi Ioan 14,6; vezi comentariul de la Ioan 8,32).

Întoarce. Gr. epistrepho, a face să se întoarcă, a aduce înapoi. Efortul de a-l convinge pe fratele căzut să vină înapoi nu e doar răspunderea prezbiterilor, ci a fiecărui creştin. Prin momentele emoţionante în care membrii îşi mărturisesc greşelile unii altora şi prin rugăciunea unul pentru altul (vezi comentariul de la v. 16), multe ceasuri întunecoase de slăbiciune şi îndoială pot fi făcute luminoase prin nădejde şi tărie. Nimeni nu trăieşte pentru sine, şi toţi oamenii au uneori nevoie de ajutorul unui frate care le poate împărtăşi problemele şi le poate inspira curaj.

Să ştiţi. Adică din experienţă personală. Bucuria cerului este împărtăşită de câştigătorul de suflete atunci când un păcătos se pocăieşte (vezi comentariul de la Luca 15,7).

Întoarce. Vezi comentariul de la v. 19. Numai Dumnezeu poate aduce la pocăinţă, dar oamenii sunt uneltele Lui în această lucrare cerească. Sunt multe căile prin care credincioşii pot îndrepta gândurile oamenilor către Dumnezeu. Argumentul cel mai puternic pentru a-i întoarce pe păcătoşi la Dumnezeu este curăţia şi pacea creştinului însuşi.

Moarte. Adică moartea veşnică. Moartea veşnică îi aşteaptă pe toţi cei care rămân în păcatele lor (vezi comentariul de la Romani 6,23). Salvarea unui păcătos de la moartea veşnică e o realizare mult mai măreaţă chiar decât salvarea de la moartea fizică (vezi Daniel 12,3). Dorinţa de a-i salva pe oamenii care altfel ar fi pierit veşnic L-a mânat pe Domnul Isus să vină pe acest pământ. Aceeaşi preocupare pentru semenii săi îl va motiva la slujire pe creştinul autentic.

Acoperi. [Ascunde, KJV]. Gr. kalupto, a acoperi, a învălui (vezi comentariul de la Psalmi 32,1). Compară cu 1 Petru 4,8. Când un om se converteşte, păcatele lui sunt ascunse, ca şi cum ar fi aruncate în fundul mării (vezi comentariul de la Mica 7,19). Iacov îşi încheie măreţul apel către fraţii săi creştini cu solia cheie a Noului Testament – salvarea omului din păcatele lui şi readucerea lui la statura deplină a Domnului Isus Hristos.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1 PK 651 1, 2 CS 206; 1T 475 1–3IT 174 1–4COL 352; CS 123; 2T 682 1–5COL 372 1–6COL 170; 9T 91 1–20TM 125 2, 3 6T 453 3 CM 17; 1T 153; 3T 548 3–6PK 651; 9T 14 4 CS 128, 166; FE 422; 1T 175; 1T 175; 5T 375 7 COL 61 7, 8 COL 177; PK 732; 9T 288 10 MB 33 11 GC 354; MB 84; SC 100 14 CH 373; LS 75 14, 15 CH 457; MM 16; 5T 196 14–162T 273 15 GW 215; MH 226 16 CH 380; FE 239, 240, 527; MH 228; ML 31, 32; PP 663; SC 37; 3T 211; 4T 241, 531, 534; 5T 209, 343, 639; 6T 43, 80, 356; 7T 12, 42, 251 17 EW 73; PK 157; SC 73, 87; 1T 295, 407; 3T 274, 288, 292 19, 20 5T 346 20 COL 250; CSW 71; CT 268; DA 440; FE 282; GW 499; MB 129; MH 166; MM 182; 4T 65; 5T 59; 7T 15, 261