1 Să nu vă faceți nici idoli nici chip cioplit, nici să nu ridicați un chip stând în picioare, nici să nu ridicați vreun chip de piatră în pământul vostru, ca să vă prosternați lui, pentru că eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru.
2 Să țineți sabatele mele și să respectați sanctuarul meu: Eu sunt DOMNUL.
3 Dacă umblați în statutele mele și țineți poruncile mele și le împliniți,

Dacă veţi urma. Capitolul acesta din Levitic este o profeţie condiţionată care descrie binecuvântările ce vor veni asupra lui Israel pentru ascultare şi pedepsele pentru neascultare. Multe din aceste profeţii s-au împlinit într-o măsură uimitoare.


4 Atunci vă voi da ploaie la timpul cuvenit și pământul își va aduce venitul lui și pomii câmpului își vor aduce rodul lor.

Ploi la vreme. Palestina depindea în mod deosebit de ploaia la vreme pentru prosperitate şi belşug. În Egipt, izraeliţii au văzut revărsarea regulată a Nilului, care uda pământul şi-l făcea roditor (vezi comentariul pentru Geneza 41,34). Palestina era o ţară cu munţi şi văi, astfel că nu era potrivită pentru irigări (Deutronom 11,10-12). Israel nu fusese obişnuit cu ploaia, pentru că în Egipt ploua rar. Acum veniseră într-o ţară în care însăşi existenţa depindea de ploaia din cer. Pentru a-i reasigura, Dumnezeu le-a făgăduit să le trimită ploi la vremea lor, ploaia timpurie şi ploaia târzie, şi-ţi vei strânge grâul, mustul şi untdelemnul (Deutronom 11,13.14). Nu era nevoie numai de ploaie, ci de ploaie la vreme.

Dumnezeu i-a avertizat totuşi, că ploaia nu avea să cadă de la sine şi că dacă se vor abate de la adevărata închinare, ca să slujească idolilor, nu va mai fi ploaie (Deutronom 11,17). Acest blestem s-a împlinit în zilele lui Ahab (vezi 1 Regi 17,1).


5 Și treieratul vostru se va întinde până la culesul viilor și culesul viilor se va întinde până la timpul semănatului; și vă veți mânca pâinea pe săturate și veți locui în țara voastră în siguranță.
6 Și vă voi da pace în țară și vă veți culca și nimeni nu vă va înfrica; și voi scoate fiarele rele afară din țară și sabia nu va trece prin țara voastră.
7 Și veți alunga pe dușmanii voștri, iar ei vor cădea în fața voastră prin sabie.
8 Și cinci dintre voi vor alunga o sută și o sută dintre voi vor pune pe fugă zece mii; și dușmanii voștri vor cădea înaintea voastră prin sabie.
9 Pentru că voi lua cunoștință de voi și vă voi face roditori și vă voi înmulți și voi întemeia legământul meu cu voi.
10 Și veți mânca din cele vechi și veți scoate pe cele vechi din cauza celor noi.
11 Și voi așeza tabernacolul meu printre voi; și sufletul meu nu se va dezgusta de voi.
12 Și voi umbla între voi și voi fi Dumnezeul vostru și voi veți fi poporul meu.
13 Eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru, care v-am scos afară din țara Egiptului, ca să nu fiți robii lor; și am frânt legăturile jugului vostru și v-am făcut să mergeți drept.
14 Dar dacă nu îmi veți da ascultare și nu veți împlini toate aceste porunci;

Dar dacă nu mă ascultă. Pedepse cumplite aveau să ameninţe pe Israel dacă ar fi dat greş în slujirea lui Dumnezeu şi s-ar fi întors la alţi zei. Sunt prezise cinci pedepse a căror severitate este crescândă, după fiecare din primele patru cu privire la care Dumnezeu a făgăduit să trimită asupra lor o pedeapsă de şapte ori mai rea. (versetele 18, 21, 24, 28). Probabil că şapte înseamnă aici o intensificare a pedepsei, mai degrabă decât o creştere matematică precisă.

Primul pas pentru o pedeapsă de cinci ori mai mare din cauza răzvrătirii persistente apare în versetele 14-17. Întreaga istorie a lui Israel este mărturie despre împlinirea acestei ameninţări.


15 Și dacă veți disprețui statutele mele, sau dacă sufletul vostru va detesta judecățile mele, astfel încât nu veți împlini toate poruncile mele, ci veți rupe legământul meu,
16 Eu de asemenea vă voi face aceasta, voi rândui peste voi teroare, tuberculoză și febra arzătoare, care va mistui ochii și va cauza întristare inimii, iar voi veți semăna sămânța voastră în zadar, pentru că dușmanii voștri o vor mânca.
17 Și îmi voi întoarce fața împotriva voastră și veți fi uciși înaintea dușmanilor voștri, cei ce vă urăsc vor domni peste voi; și veți fugi când nimeni nu vă urmărește.
18 Și dacă totuși din cauza tuturor acestor lucruri nu îmi veți da ascultare, atunci vă voi pedepsi înșeptit pentru păcatele voastre.

Dacă cu toate acestea. Al doilea pas este descris în versetele 18-20 (vezi şi Deutronom 28,23.24). Ameninţarea aceasta şi-a găsit de repetate ori împlinirea în istoria lui Israel. Pe vremea lui Hagai, Dumnezeu a explicat poporului Său de ce a reţinut ploaia: Din pricina Casei Mele care stă dărâmată, pe când fiecare din voi aleargă pentru casa lui (Hagai 1,9-11).


19 Și voi frânge mândria puterii voastre; și voi face, ca fierul, cerul vostru; și ca arama, pământul vostru;
20 Și tăria voastră va fi cheltuită în zadar, pentru că pământul vostru nu își va aduce venitul, nici pomii pământului nu își vor aduce roadele.
21 Și dacă umblați împotriva mea și nu îmi veți da ascultare; voi aduce înșeptit plăgi peste voi, conform păcatelor voastre.

Vă veţi împotrivi. Pasul al treilea este arătat în versetul 21 şi 22. Un caz când s-a împlinit aceasta este dat în 2 Regi 17,25, iar altul în Judecători 5,6.


22 De asemenea voi trimite fiare sălbatice printre voi, care vă vor jefui de copiii voștri și vor distruge vitele voastre și vă vor împuțina la număr; și căile vieții voastre vor fi pustiite.
23 Și dacă nu vă veți lăsa corectați de mine prin acestea, ci veți umbla împotriva mea,

Dacă… nu vă vor îndrepta. Pasul al patrulea apare în versetele 23-26.


24 Atunci eu de asemenea voi umbla împotriva voastră și vă voi pedepsi înșeptit pentru păcatele voastre.
25 Și voi aduce sabie asupra voastră, care va pedepsi cearta voastră cu legământul meu; și când vă veți aduna înăuntrul cetăților voastre, voi trimite ciuma printre voi; și veți fi dați în mâna dușmanului.

Călcarea legământului Meu. Dumnezeu intrase în legământ cu Israel şi dacă nu aveau să respecte partea lor, El urma să trimită asupra lor sabia şi ciuma. Ezechiel a repetat această ameninţare (Ezechiel 5,12) care s-a împlinit în timpul distrugerii Ierusalimului de către Nebucadneţar şi mai târziu de către romani.


26 Și după ce voi fi frânt toiagul pâinii voastre, zece femei vor coace pâinea voastră într-un singur cuptor și vă vor da înapoi pâinea voastră cântărită; și veți mânca dar nu vă veți sătura.

Zece femei. Foametea avea să fie atât de mare şi pâinea atât de puţină, încât să fie nevoie de un singur cuptor, acolo unde înainte se foloseau zece.


27 Și dacă din cauza a toată aceasta nu îmi veți da ascultare, ci veți umbla împotriva mea,

Cu toate acestea. Al cincilea pas este arătat în versetele 27-33. O împlinire a acestuia a avut loc în timpul asediului Samariei (2 Regi 6,28.29), şi o alta în asedierea Ierusalimului (Ieremia 19,9; Plângeri 4,10).


28 Atunci și eu voi umbla împotriva voastră în furie; și eu, chiar eu, vă voi pedepsi înșeptit pentru păcatele voastre.
29 Și carnea fiilor voștri o veți mânca și carnea fiicelor voastre o veți mânca.
30 Și voi distruge înălțimile voastre și voi stârpi idolii voștri și voi arunca trupurile voastre moarte peste trupurile moarte ale idolilor voștri și sufletul meu vă va detesta.
31 Și voi risipi cetățile voastre și voi aduce sanctuarele voastre la pustiire și nu voi mirosi aromele voastre dulci.

Vă voi lăsa cetăţile pustii. Aceasta s-a împlinit, atât cu Samaria, cât şi cu Ierusalimul (2 Regi 21,13).


32 Și voi aduce țara la pustiire; și dușmanii voștri, care locuiesc în ea, vor fi înmărmuriți la aceasta.
33 Și vă voi împrăștia printre păgâni și voi scoate sabie după voi; și țara voastră va fi pustiită și cetățile voastre risipite.

Vă voi împrăştia. Această prezicere rămâne adevărată chiar şi astăzi pentru milioane dintre descendenţii lui Israel (Deutronom 28,63-67).


34 Atunci țara se va bucura de sabatele ei, atâta timp cât va zăcea pustiită și voi veți fi în țara dușmanilor voștri; atunci țara se va odihni și se va bucura de sabatele ei.

Ţara se va odihni. Dumnezeu poruncise ca ţara să se odihnească în fiecare al şaptelea an. Se pare că aşa s-a întâmplat ceva timp după aceea, dar mai târziu obiceiul n-a mai fost păstrat. Fără îndoială că unii au considerat că s-ar putea îmbogăţii prin refuzul de a lăsa ca pământul să se odihnească la fiecare al şaptelea an. Dar drept rezultat, ei au pierdut de tot ţara. Dumnezeu a ţinut seamă de timpul cât ţara fusese lipsită de odihna sabatică. Când a venit distrugerea, o dată cu sosirea caldeenilor, ţării i s-a dat odihnă pentru a completa timpul cât a fost încălcată legea Lui (2 Cronici 36,21). Şaptezeci de ani ar sugera că timp de 490 de ani ţara n-a păzit Sabatele ei.


35 Atâta timp cât zace pustiită ea se va odihni; deoarece nu s-a odihnit în sabatele voastre, când ați locuit în ea.
36 Și peste cei ce au rămas în viață voi trimite o slăbiciune în inimile lor în țările dușmanilor voștri; și sunetul unei frunze scuturate îi va urmări; și vor fugi precum fuga de sabie; și vor cădea când nimeni nu îi urmărește.
37 Și vor cădea unul peste altul, de parcă ar fi înaintea unei săbii, când nimeni nu îi urmărește; și nu veți avea putere să stați în picioare înaintea dușmanilor voștri.
38 Și veți pieri printre păgâni și țara dușmanilor voștri vă va mânca.
39 Și cei rămași dintre voi vor lâncezi în nelegiuirea lor în țările dușmanilor voștri; și de asemenea în nelegiuirile părinților lor vor lâncezi împreună cu ei.
40 Dacă își vor mărturisi nelegiuirea lor și nelegiuirea părinților lor, cu fărădelegea lor cu care au încălcat legea împotriva mea și de asemenea că au umblat împotriva mea;

Dacă îşi vor mărturisi. Iudeii au suferit mult în secolele care au trecut, şi generaţia de astăzi nu face excepţie. Dar Dumnezeu nu a lepădat nici un evreu care îşi va mărturisi păcatele. Naţiunea poate fi lepădată, dar oricine se întoarce la Dumnezeu poate fi încă mântuit.

Pentru ca nici un creştin dintre Neamuri să nu se mândrească cu aceasta şi să se creadă într-o poziţie mai favorizată decât a iudeilor, trebuie să-şi aducă aminte că Dumnezeu nu se uită la faţa omului (Fapte 10,34; Romani 11,20.21).

Condiţiile mântuirii sunt aceleaşi pentru toţi. Dumnezeu este sever şi îndurător pentru toţi, deopotrivă.

Comentariile lui Ellen G. White

3-6 ED 140

4-17 PP 535

5,6,19,21 2T 661

21 PK 429

23,24 1T 589; 5T 365

24 2T 154, 661

28,33 PK 429


41 Și că eu de asemenea am umblat împotriva lor și i-am adus în țara dușmanilor lor; dacă atunci inimile lor necircumcise se vor umili și vor accepta atunci pedeapsa nelegiuirii lor,
42 Atunci îmi voi aminti legământul meu cu Iacob și de asemenea legământul meu cu Isaac și de asemenea legământul meu cu Avraam mi-l voi aminti; și îmi voi aminti de țară.
43 De asemenea țara va fi părăsită de ei și se va bucura de sabatele ei, atâta timp cât va zăcea pustiită fără ei; și vor accepta pedeapsa nelegiuirii lor, pentru că, da, pentru că au disprețuit judecățile mele și pentru că sufletul lor a detestat statutele mele.
44 Și totuși pentru toate acestea, când vor fi în țara dușmanilor lor, nu îi voi lepăda, nici nu îi voi detesta, ca să îi nimicesc cu desăvârșire și să rup legământul meu cu ei, pentru că eu sunt DOMNUL Dumnezeul lor.
45 Dar de dragul lor îmi voi aminti legământul strămoșilor lor, pe care i-am scos din țara Egiptului înaintea ochilor păgânilor, ca să fiu Dumnezeul lor: Eu sunt DOMNUL.
46 Acestea sunt statutele și judecățile și legile, pe care DOMNUL le-a făcut între el și copiii lui Israel pe muntele Sinai prin mâna lui Moise.