Domnul a vorbit. Capitolul precedent s-a ocupat cu necurăţia pricinuită de contactul cu diferite vietăţi necurate. Capitolele 12 la 15 se ocupă cu necurăţii personale, atât fizică, cât şi ceremonială, care nu cuprinde o încălcare morală. Aaron nu este amintit aici ca în cap. 11 şi 13.
Un copil de parte bărbătească. Aceasta era dorinţa oricărei femei în Israel, pentru că Mesia avea să fie sămânţa femeii (Geneza 3,15).
Ca în vremea sorocului. Menstruaţia ei (RSV). Legea la care se referă aici este dată în cap. 15,19-33.
Tăiat împrejur. Aceasta era ca recunoaştere a relaţiei legământului şi aducea copilul în mod simbolic sub obligaţia legământului. Ritualul acesta a fost practicat pentru prima dată în cazul lui Isaac (Geneza 17,10.11; 21,4), fiul făgăduinţei (Galateni 4,23), ca semn al împlinirii acelei făgăduinţe.
Sângele. Primele şase zile care urmau după naşterea copilului erau critice pentru mamă şi adesea avea loc o considerabilă pierdere de sânge. După o săptămână se presupunea că această stare era trecută. Timp de 33 de zile mamei nu-i era îngăduit să vină la sanctuar sau să participe la ceremoniile religioase. Ea nu trebuia să ia parte la nici o adunare publică. Mama, iar nu copilul, era considerată necurată.
O fată. Motivul pentru o perioadă de necurăţie mult mai lungă decât în cazul unui băiat nu este arătat. Izvoarele iudaice susţin că naşterea unei fete pricinuia mai multă suferinţă decât naşterea unui băiat. Concepţia aceasta este, de fapt, fără temei.
Arderea de tot. Nu trebuia ca ea însăşi să aducă aceasta. Ea o aducea numai până la tabernacol şi o dădea preotului care o jertfea pentru ea. Ea mai trebuia să aducă şi o jertfă pentru păcat, pe care o jertfea preotul pentru ea.
Procedura aceasta era diferită de porunca obişnuită în vremurile de mai înainte, când aducătorul făcea junghierea. Mai era şi o altă deosebire. Când era adusă o jertfă pentru păcat şi o ardere de tot, jertfa pentru păcat era întotdeauna adusă mai întâi, fiind urmată de arderea de tot. În acest caz, arderea de tot avea prioritate. De asemenea, jertfa pentru păcat era întotdeauna mai aleasă şi mai costisitoare. Aici contrastul este adevărat. Mai întâi venea jertfa pentru arderea de tot şi consta dintr-un miel, în timp ce jertfa pentru păcat venea la urmă şi era cea mai mică vieţuitoare care putea fi jertfită vreodată, un porumbel sau o turturea.
Orice face omul poartă pata păcatului. De aceea, jertfele pentru păcat erau prescrise în multe cazuri în care celui neinstruit i s-ar părea fără folos să se facă aşa. Aceasta ieşea în evidenţă mai ales la jertfele pentru păcat, la dedicarea sanctuarului şi instalarea preoţiei, totuşi ele au impresionat adânc pe popor cu privire la caracterul păcatului. Cu ocazia naşterii unui copil se pare că se scoate în evidenţă un minimum de păcat intenţionat, iar jertfa cerută era numai un semn de jertfă. Nu avea loc o mărturisire, sau punerea mâinii.
Va fi curăţită. În timpurile străvechi soarta femeii nu era fericită. Ea efectua mult din munca grea care în mod obişnuit îi revenea unui bărbat. Acesta este cazul în multe ţări chiar în ziua de azi, unde lucrul atât în cămin, cât şi la câmp este făcut în mare măsură de femei. Prea puţin se ţinea seamă de naşterea unui copil, de fapt, practicile crude şi neumane erau obişnuite. Dumnezeu a lăsat prevederi pentru mamele lui Israel, prescriind pentru ele o perioadă de odihnă şi izolare relativă care dura câteva săptămâni. Ele trebuiau să se bucure de odihnă şi linişte, timp în care să-şi recâştige puterea.
Regulile privind naşterea de copii din acest capitol arată delicata purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru mame. Femeile au un loc de cinste în planul lui Dumnezeu şi este numai drept să fie aşa. Multe din ele au devenit conducătoare, iar unele profetese. În experienţele grele ale vieţii, ele se bucură de purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi sunt invitate să vină la El cu necazurile lor (vezi DA 512). Să le dăm cinstea care li se cuvine.