1 Ierubaal, sau Ghedeon, și tot poporul care era cu el, s-au sculat dis-de-dimineață și au tăbărât la izvorul Harod. Tabăra lui Madian era la miazănoapte de Ghedeon, spre dealul More, în vale.

Izvorul Harod. Acest izvor bogat, sub alt nume, încă mai curge dintr-o petşeră de la poalele unui deal dea-lungul crestei muntelui Ghilboa. Din el curge un pârâiaş spre răsărit. Probabil că în 1 Samuel 29:1 s-a făcut aluzie la acelaşi izvor. Harod înseamnă tremurare şi izvorul se poate să-şi fi primit numele de la panica şi tremurarea care a cuprins pe madianiţi, când i-a atacat Ghedeon.

Dealul Mare. Pe cealaltă parte a văii, la aproximativ 4 mile depărtare. Pe partea de nord a acestui deal a fost peştera Endor, unde Saul a vizitat pe vrăjitoare. De aceea, linia de luptă a fost aceeaşi ca şi pe vremea când Saul şi evreii au înfruntat pe filisteni, înainte de acea luptă bogată în evenimente de la Ghilboa, cu mulţi ani mai târziu ( 1 Samuel 31).


2 Domnul a zis lui Ghedeon: „Poporul pe care-l ai cu tine este prea mult, pentru ca să dau pe Madian în mâinile lui; el ar putea să se laude împotriva Mea și să zică: „Mâna mea m-a izbăvit.”

Prea mult. Ghedeon avea 32.000 de oameni (v. 3), madianiţii 135.000 (cap.8:10). Credinţa lui Ghedeon trebuie să fi fost greu încercată când Domnul i-a spus că acei care erau cu el erau prea mulţi.


3 Vestește, dar, lucrul acesta în auzul poporului: „Cine este fricos și se teme, să se întoarcă și să se depărteze de muntele Galaadului.” Douăzeci și două de mii de oameni din popor s-au întors și au mai rămas zece mii.

Vesteşte. Vestirea era o parte din anunţul pe care Moise poruncise să fie făcut (Deuteronom 20:5-9) înainte de luptă, invitând pe cei fricoşi să părăsească rândurile pentru ca dezertarea lor în plină luptă să nu-i facă şi pe alţii să fugă. Pentru că oştirea sa era aşa de mică în comparaţie cu aceea a madianiţilor, Ghedeon se abţinuse să facă anunţul obişnuit (PP 549). Mulţi dintre bărbaţi se înrolaseră din cauza apelului mişcător al lui Ghedeon, dar în inimile lor ei erau fricoşi şi necredincioşi. Ca să nu o ia la fugă când începea lupta, sau ca să nu ia asupra lor gloria luptei, Domnul a cerut ca ei să fie trimişi înapoi. Cele două treimi care au plecat, constituie cel mai trist comentariu despre măsura în care idolatria nimicise credinţa lui Israel în Dumnezeu.

Galaad. Unii socotesc că aceasta ar fi o greşită citire a lui Ghilboa, pentru că Galaadul era pe partea de răsărit a Iordanului, departe de scena bătăliei. Cu toate acestea, se poate să fi fost un munte cu numele acesta vecin cu valea lui Izreel. O sugestie a numelui poate fi găsită în numele unui râu din regiunea aceasta, cunoscut acum ca Nahr el Zălud.


4 Domnul a zis lui Ghedeon: „Poporul este încă prea mult. Coboară-i la apă, și acolo ți-i voi alege; acela despre care îți voi spune: „Acesta să meargă cu tine”, va merge cu tine; și acela despre care îți voi spune: „Acesta să nu meargă cu tine”, nu va merge cu tine.”
5 Ghedeon a coborât poporul la apă, și Domnul a zis lui Ghedeon: „Pe toți cei ce vor lipăi apă cu limba, cum lipăie câinele, să-i desparți de toți cei ce vor bea apă din genunchi.”

Limpăie apă. Poporul fiind condus la pârâu, evident că au aşteptat să treacă imediat şi să înainteze spre tabăra vrăjmaşă, la o oarecare distanţă, de partea cealaltă. Câţiva erau nerăbdători să înceapă lupta, şi în timp ce traversau pârâul ei doar au luat puţină apă cu mâna şi au limpăit, trecând imediat mai departe. Alţii, înfricoşaţi de lupta ameninţătoare şi numai cu puţină speranţă în victorie, au văzut în aceasta un motiv de întârziere. Ei au îngenunchiat şi, fără nici o grabă, au băut până s-au săturat. Acei care erau grăbiţi au luat puţină apă în mână şi au sorbit-o în timp ce se străduiau să înainteze spre tabăra vrăjmaşă, erau în număr de numai 300. Cu aceştia, Domnul a făgăduit să aducă la îndeplinire înfrângerea madianiţilor. Cernerea a slujit să îndepărteze pe acei care erau pătaţi de idolatrie şi să aleagă pe aceia care erau bărbaţi ai curajului şi credinţei – bărbaţi a căror încredere în Dumnezeu nu a fost stricată prin închinarea şi practicile idolatre. Ei au avut puterea să creadă că, cu Dumnezeu de partea lor succesul putea să le aparţină, chiar dacă numărul lor era mic. După cum, mai târziu, Ionatan a amintit purtătorului lui de arme, că numărul lor era de mică importanţă înaintea lui Dumnezeu (vezi 1 Samuel 14:6).


6 Cei ce au lipăit apa, ducând-o la gură cu mâna, au fost în număr de trei sute de oameni; și tot poporul celălalt a îngenuncheat ca să bea.
7 Și Domnul a zis lui Ghedeon: „Cu cei trei sute de oameni care au lipăit, vă voi mântui și voi da pe Madian în mâinile tale. Toți ceilalți din popor să se ducă fiecare acasă.
8 Au luat merindea poporului și trâmbițele lui. Apoi Ghedeon a trimis pe toți bărbații lui Israel, pe fiecare în cortul lui, și a ținut pe cei trei sute de oameni. Tabăra lui Madian era jos în vale.
9 Domnul a zis lui Ghedeon în timpul nopții: „Scoală-te și coboară-te în tabără, căci am dat-o în mâinile tale.

În timpul nopţii. Poate că încercarea la marginea pârâului a avut loc seara, şi grosul forţelor israelite au plecat spre casele lor, acoperiţi de întuneric. În orice caz, madianiţii pare să nu fi ştiut că partea cea mare a forţelor israelite plecaseră.


10 Dacă ți-e frică să te cobori, coboară-te cu Pura, slujitorul tău.

Dacă ţi-e frică. Dumnezeu era gata să mai dea o reasigurare în plus. Pentru că Ghedeon s-a temut să atace, Domnul S-a oferit să-i dea un semn de încurajare, dacă el avea să se apropie pe ascuns de tabăra madianită şi să asculte despre ce vorbesc soldaţii madianiţi.


11 Să asculți ce vor zice, și după aceea ți se vor întări mâinile: coboară-te, dar, în tabără.” El s-a coborât cu Pura, slujitorul lui, până la întâia strajă a taberei.

Întâia strajă. Adică, până la avanposturi sau străji. Probabil că tabăra madianită cuprindea femei şi copii. În jurul marginilor taberei este natural că au fost puşi bărbaţi înarmaţi.


12 Madian, Amalec și toți fiii răsăritului erau răspândiți în vale, ca o mulțime de lăcuste, și cămilele lor erau fără număr, ca nisipul de pe marginea mării.

Răspândiţi. Aici valea nu era prea largă; drept urmare, mulţimea de oameni care alcătuiau tabăra, era răspândită dea-lungul unei linii subţiri, care se întindea în susul şi în josul văii poate pe mai multe mile. Îngustimea terenului lor de tabără a făcut poate ca numărul lor să apară chiar mai mare decât era, ca nisipul de pe marginea mării.


13 Ghedeon a sosit; și iată că un om istorisea tovarășului său un vis. El zicea: „Am visat un vis; și se făcea că o turtă de orz se rostogolea în tabăra lui Madian; a venit de s-a lovit până la cort, și cortul a căzut; l-a răsturnat cu susul în jos, și cortul a fost dărâmat.”

Istorisea... un vis. Având în vedere că Madian era un fiu al lui Abraam, fără îndoială că poporul acesta vorbea o limbă asemănătoare cu aceea a evreilor. În orice caz, Dumnezeu a făcut în stare pe Ghedeon, să înţeleagă atât visul, cât şi interpretarea lui.

O turtă. Ebraicul salil, cuvânt aflat în Biblie numai aici. Interpretarea exactă nu este sigură, dar se pare că cuvântul vine de la un verb care înseamnă a coace, cu toate că alţii îl consideră a fi sinonim cu un verb similar care înseamnă a fi rotund, sau a rostogoli. Pâinea de orz era hrana celor foarte săraci. Aceasta poate să fie o referire voalată la israeliţi, care au fost împovăraţi de cei şapte ani consecutivi de asuprire madianită.

Cort. În mod literal, cortul. Reprezentând fie cortul principal al taberei în care locuia generalul conducător sau regele, fie cortul în care erau cei doi oameni, sau simbolic al taberei întregi.


14 Tovarășul lui a răspuns și a zis: „Aceasta nu este altceva decât sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioas, bărbatul lui Israel; Dumnezeu a dat în mâinile lui pe Madian și toată tabăra.”
15 Când a auzit Ghedeon istorisirea visului și tâlcuirea lui, s-a aruncat cu fața la pământ, s-a întors în tabăra lui Israel și a zis: „Sculați-vă, căci Domnul a dat în mâinile voastre tabăra lui Madian.”

S-a aruncat cu faţa la pământ. Ebraicul şachah, a se pleca, a se prosterna, a adora. La recunoaşterea unei dovezi atât de însemnate a prezenţei divine în ceea ce avea să întreprindă el, Ghedeon a răspuns după cum este potrivit să se facă în astfel de ocazii - s-a închinat. Fără îndoială că rugăciunea lui a exprimat în mod sincer mulţumirea inimii sale. Atât de adesea acei care sunt în mod deosebit binecuvântaţi de Dumnezeu uită să se întoarcă la El cu recunoştinţă. Ghedeon putea să raţioneze că, având în vedere urgenţa însărcinării şi nevoia de acţiune imediată, el putea să lase deoparte, până după victorie, închinarea de laudă. Dar astfel de amânări conduc adesea la neglijarea totală a laudei faţă de Dumnezeu.

Închinarea lui Ghedeon probabil că a fost şi o mărturisire a simţământului de profundă nevrednicie. El făcuse deja dovada smereniei sale când a vorbit despre sine ca fiind cel mai mic din casa tatălui meu (cap. 6,15). Aici el reafirmă atitudinea Sa. Caracteristica aceasta a vieţii lui a fost aceea, printre alte atribute, care l-a calificat în mod deosebit pentru însărcinarea lui. Acest fel de oameni sunt acei pe care îi poate folosi Dumnezeu în lucrarea Sa. El le poate încredinţa acestora o mare măsură de succes pentru că El ştie că ei nu-şi vor asuma gloria. Îngâmfarea şi mulţumirea de sine îl fac pe un om inapt pentru lucrarea lui Dumnezeu.


16 A împărțit în trei cete pe cei trei sute de oameni și le-a dat tuturor trâmbițe și ulcioare goale, cu niște făclii în ulcioare.

Trei cete. Această împărţire s-a făcut pentru a lăsa iluzia unei mari forţe atacatoare, astfel ca, atunci când madianiţii aveau să vadă făcliile şi să audă trompetele în locuri diferite, ei să presupună că sunt încercuiţi. Planul atacului a fost sugerat prin instrucţiuni divine (PP 550).

Trâmbiţe. Ebraicul şofar. Cornul îndoit al unui berbec sau al unui bou. Ulcioare. Vase de lut ieftine pe care oamenii din acea vreme le foloseau pentru gătit şi ca recipiente.

Făclii. Cuvântul este folosit, în general, pentru torţe aprinse. Introduse în vasele de lupt, ele aveau să ardă încet sau mocnind. Când ulcioarele au fost sparte şi torţele mişcate în aer, ele aveau să ardă cu vâlvătaie bruscă. Metode simple, nepromiţătoare sub îndrumarea şi binecuvântarea lui Dumnezeu pot face mai mult decât cele mai sofisticate sisteme pe care le-au născocit oamenii vreodată. Dumnezeu nu este dependent de număr.


17 El le-a zis: „Să vă uitați la mine și să faceți ca mine. Cum voi ajunge în tabără, să faceți ce voi face eu;
18 și când voi suna din trâmbiță, eu și toți cei ce vor fi cu mine, să sunați și voi din trâmbiță de jur împrejurul taberei și să ziceți: „Sabia Domnului și a lui Ghedeon!”
19 Ghedeon și cei o sută de oameni care erau cu el au ajuns la capătul taberei la începutul străjii de la mijlocul nopții, îndată după ce puseseră pe păzitori. Au sunat din trâmbiță și au spart ulcioarele pe care le aveau în mână.

Straja de la mijlocul nopţii. Se crede că, pe acea vreme, timpul era împărţit în trei străji. Dacă era aşa, atunci straja mijlocie avea să înceapă cu puţin înainte de miezul nopţii. Mai târziu, evreii au adoptat modelul roman de patru străji în noapte.


20 Cele trei cete au sunat din trâmbiță și au spart ulcioarele; au apucat făcliile cu mâna stângă, și trâmbițele cu mâna dreaptă ca să sune și au strigat: „Sabia Domnului și a lui Ghedeon!”
21 Au rămas fiecare la locul lui în jurul taberei, și toată tabăra a început să alerge, să țipe și să fugă.

Au rămas. În loc să atace o oaste aşa de mare, cei 300 de evrei au rămas pe la marginile taberei, suflând din cornurile lor, strigând şi mişcând făcliile lor. Planul lor era să bage panică în tabăra madianită.


22 Cei trei sute de oameni au sunat iarăși din trâmbiță; și, în toată tabăra, Domnul i-a făcut să întoarcă sabia unii împotriva altora. Tabăra a fugit până la Bet-Șita spre Țerera, până la hotarul de la Abel-Mehola lângă Tabat.

Unii împotriva altora. În timp ce mulţimea fugea în josul văii Izreel spre a scăpa dincolo de Iordan în întuneric, cei din faţă au luat pe cei ce veneau după ei drept vrăjmaşii lor evrei, şi au întors armele asupra lor.

Bet-Şita. Neidentificată în mod hotărât. Probabil că se afla la capătul inferior al văii lui Izreel

aproape de râul Iordan.

Hotarul. În mod literal, buză, faleză sau stâncă.

Abel-Mehola. În mod literal, pajiştea dansului. Locul de naştere al lui Elisei (1 Regi 19:16). Unii îl identifică cu Tell Abu Sifri din valea Iordanului, la 10 mile sud de Bet-San, alţii cu Tell el Maglub, la 7 mile est de Iordan pe Wadi Yabis, cam la 21 de mile sud de Marea Galileii. Tell el Maglub a fost mai înainte socotit a fi Zabes/Galaad care acum este identificat cu Tell Abu Kharaz pe aceeaşi Wadi Yabis, cam la 2 mile est de râul Iordan.

Tabat. Posibil, Râs Abu Tabât în spre sud-est de Abel-Mehola.


23 Bărbații lui Israel s-au strâns, cei din Neftali, din Așer și din tot Manase, și au urmărit pe Madian.

Bărbaţii din Israel. Mulţi din acei care, cu câteva ore mai înainte fuseseră trimişi acasă, s-au unit acum spre a-i ajuta pe fraţii lor în urmărirea vrăjmaşului fugar.


24 Ghedeon a trimis soli în tot muntele lui Efraim ca să spună: „Coborâți-vă înaintea lui Madian și tăiați-le trecerea apelor până la Bet-Bara și Iordan.” Toți bărbații lui Efraim s-au strâns și au pus stăpânire pe trecerea apelor până la Bet-Bara și Iordan.

Ghedeon a trimis soli. La sud de teatrul de luptă locuia seminţia lui Manase şi populata seminţie a lui Efraim. Aceştia din urmă nu fuseseră chemaţi de Ghedeon când a strâns el pe evrei. Când oştile madianite au început fuga lor, Ghedeon a trimis grabnic soli în ţinutul lui Efraim, îndemnând poporul să meargă repede spre râul Iordan şi să pună stăpânire pe vadurile spre care se îndreptau madianiţii. Efraimiţii au răspuns de îndată blocând scăparea prin vadurile sudice. La acea vreme, probabil că râul era crescut, obligând vrăjmaşul să folosească un anumit vad.

Bat-Bara. Aşezarea acestei cetăţi este necunoscută; dar ea trebuie să fi fost la o oarecare distanţă în aval de râu, aproape de ţinutul efraimit ca Ghedeon să ceară efraimiţilor să acopere drumul de scăpare. O dovadă în plus că madianiţii s-au întors în aval de râu înainte de a încerca să traverseze, este arătată de faptul că urmărirea vrăjmaşului de către Ghedeon dincolo de râu l-a făcut să se îndrepte spre Sucot, o cetate aproape de Iaboc (cap.8:5).


25 Au pus mâna pe două căpetenii ale lui Madian: Oreb și Zeeb; au ucis pe Oreb la stânca lui Oreb și au ucis pe Zeeb la teascul lui Zeeb. Au urmărit pe Madian și au adus capetele lui Oreb și Zeeb la Ghedeon, de cealaltă parte a Iordanului.

Oreb şi Zeeb. În mod literal, "corbul şi lupul", nume pitoreşti pentru căpitanii deşertului. Acţiunea rapidă a efraimiţilor i-a făcut în stare să împiedice scăparea unui mare număr de madianiţi, care încercau să treacă Iordanul prin vadurile din aval. Urmăriţi din spate de forţele reunite ale lui Neftali, Aşer şi Manase, cu Iordanul de o parte şi efraimiţii în faţa lor, mulţi madianiţi au fost forţaţi să se supună. Printre captivi erau doi prinţi, Oreb şi Zeeb, care au fost executaţi de îndată. Spre a comemora victoria, locurile unde au fost ucişi aceşti doi bărbaţi au fost numite "stânca lui Oreb", în mod literal, "stânca corbului", şi "teascul lui Zeeb", în mod literal, "teascul lupului", nume care după cum s-ar părea, le mai păstrau când a fost scrisă, mulţi ani mai târziu, cartea Judecătorilor. "Stânca corbului" mai era încă cunoscută şi în zilele lui Isaia (Isaia 10:26).

De cealaltă parte a Iordanului. Pe partea estică, regiune numită acum Transiordania. În conformitate cu cap. 8,4, Ghedeon încă nu trecuse peste Iordan. De aceea, unii au crezut că efraimiţii au prins pe Oreb şi Zeeb după ce ei traversaseră pe partea estică a râului, şi că au adus înapoi capetele captivilor la Ghedeon, care mai urmărea pe madianiţi în fuga lor de la Izreel spre Iordan. Explicaţia mai bună este aceea că autorul Judecătorilor, introducând pe efraimiţi şi partea lor la această luptă, a dorit să completeze istorisirea sa cu privire la ei şi disputa lor cu Ghedeon înainte de a reda raportul lung al urmăririi de către Ghedeon a madianiţilor la est de Iordan. Din acest motiv el întrerupe raportul cronologic al luptei spre a spune despre gelozia efraimiţilor şi cum i-a calmat Ghedeon. Apoi, în cap. 8,4 autorul a rezumat firul istoriei luptei. Întâlnirea lui Ghedeon cu efraimiţii urma să aibă loc, în realitate, după ce el s-a întors de la înfrângerea madianiţilor, sau cel puţin după trecerea Iordanului.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ.

1-25 PP 548-554

2,3 PP 548

4-7 PP 549

9-18 PP 550

19-25 PP 553