După Abimelec. Versetul nu oferă nici un indiciu care să arate dacă a existat un interval (de timp) între moartea lui Abimelec şi slujba de judecător a lui Tola.

Să izbăvească. Cuvintele acestea sugerează că, oricât a fost de rea stăpânirea lui Abimelec, totuşi, el a făcut ceva să apere pe Israel împotriva vrăjmaşilor din afară, sau cel puţin să-i ţină în frâu.

Tola. Tola şi tatăl său, Pua, erau din seminţia lui Isahar şi purtau numele a doi fii ai lui Isahar (Geneza 46,13; Numeri 26,23). Pe vremea lui David familia lui Tola era însemnată pentru că a dat oameni de valoare (1 Cronici 7:1,2). Se pare că Tola a fost singurul judecător provenit din această seminţie.

În muntele lui Efraim. Seminţia lui Isahar locuia, de obicei, la nord de muntele Efraim, dincolo de câmpia Esdraelon. Evident că o parte din seminţie se aşezase în teritoriul care, în mod obişnuit era privit ca aparţinând lui Manase şi Efraim.

A fost judecător în Israel. În afară de faptul că el a fost judecător în Israel timp de 23 de ani, nimic nu mai este relatat cu privire la guvernarea lui Tola. Este vădit că n-au fost bătălii mai însemnate cu vrăjmaşi invadatori în timpul perioadei puterii lui. A guverna bine o naţiune în timp de pace nu este mai puţin vrednic de laudă decât a duce războaie şi a învinge pe vrăjmaşi, dar, cât de bine a slujit Tola ca judecător în Israel, acest lucru nu este spus. Că el s-a temut de Domnul este arătat prin declaraţia "După moartea lui Abimelec, guvernarea judecătorilor care s-au temut de Domnul a slujit pentru un timp să înfrâneze idolatria" (PP 557).

Iair. În Num 32:41 este făcută menţiunea despre un contemporan al lui Moise, care a luat unele cetăţi în Galaad şi s-a aşezat acolo. Putem presupune că Iair amintit aici în Judecători, a fost din aceeaşi seminţie.

Galaaditul. Galaad era numele dat teritoriului de la răsărit de Iordan, care se afla între capătul de sud al Mării Ghenezaret şi capătul nordic al Mării Moarte.

A fost judecător în Israel. Aceste cuvinte n-au fost aplicate niciodată lui Abimelec cel crud. Despre el s-a spus doar că "stăpânise" peste Israel. Guvernarea lui Iair trebuie să fi fost educativă şi binefăcătoare ca şi aceea a celorlalţi judecători.

Treizeci de fii. Aceasta dovedeşte aproape sigur că el a fost un poligam, ca Ghedeon.

Treizeci de mânji de măgari. În vremurile de dinainte de timpul lui Solomon, când israeliţii nu aveau proprii lor cai, a avea măgari era un semn al bogăţiei şi implicit al onorii şi demnităţii. Probabil că faptul acesta este raportat pentru a arăta bogatele binecuvântări ale unui om care avea 30 de fii, care, cu toţii s-au bucurat de cinstea şi distincţia de a călări ca şefi sau guvernatori.

Cetăţile lui Iair. În mod literal, "satele corturi ale lui Iair". Numele a fost dat regiunii pe timpul lui Moise, când Iair cel de pe atunci luase un număr de sate de la Og, împăratului Basanului (Numeri 32:41; Deuteronom 3:14). Între timp mai apăruseră sau fuseseră luate şi alte cetăţi; astfel că, pe vremea când era Iair judecător în Israel el a putut să dea câte una fiecăruia din cei 30 de fii ai lui, care slujeau ca şi conducători ai acestor cetăţi.

Galaad. În mod literal, "tare" sau "aspru". El şi-a primit numele de la caracteristica crestelor muntoase. Galaadul este împărţit în două de râul Iaboc (Deuteronom 3:12; Iosua 12:2,5). Jumătatea sudică a fost cucerită de Israel de la Sihon, împăratul Amorit. (Iosua 12:2). Seminţia lui Gad s-a aşezat în partea sudică, iar jumătatea nordică a căzut lui Manase. În câte un loc termenul de Galaad este folosit în Biblie cu mare elasticitate, indicând întregul ţinut de la est de Iordan întinzându-se în nord, până la Dan (Deuteronom 34:1).

Au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului. Trecuseră mulţi ani de când Ghedeon a oprit întinsa apostazie şi a sfărâmat asuprirea madianită. Acum poporul din nou s-a întors în mare măsură spre idolatrie. Sunt enumerate şapte zeităţi păgâne ca fiind noile obiecte de cult. Acestea erau zeităţile neamurilor care se învecinau cu Israel din toate părţile. Numărul şi răspândirea descoperă faptul că erau mulţi care se întorceau la idolatrie.

Baal şi Astartee. Vezi cele despre cap. 2,11.13.

Dumnezeii Siriei. Siria (sau Aram) a fost ţara care se întindea de la Fenicia la Eufrat. Cea mai cunoscută cetate din regiune era Damasc. Zeii principali ai acelei regiuni erau Hadad, Baal, Mot şi Anat. Vechiul Testament aminteşte un zeu numit Rimmon (2 Regi 5:18).

Dumnezeii Sidomului. Adică, ai Feniciei, fiind amintită numai cetatea cea mai importantă. Zeii Fenicienilor erau cei ai Canaanului şi Siriei. Dumnezeii Moabului. Piatra Moabită şi cartea Regilor (1 Regi 11,33 etc.) arată că această zeitate a fost zeul Chemoş. Dumnezeii fiilor lui Amon. Unul dintre zeii Amoniţi a fost Moloh (1 Regi 11,7.33; Levitic 18,21). Dumnezeii Filistenilor. Au fost zei canaaniţi preluaţi de filisteni, dintre care cei mai de seamă au fost Dragon şi Baal-Zebub.

Fiii lui Amon. În vremea aceasta, probabil că cea mai gravă ameninţare pentru Israel a fost dinspre răsărit, unde Amoniţii erau un popor de păstori din deşertul răsăritean. Şi filistenii deveniseră puternici şi asupreau pe israeliţii din Iuda şi Dan. Samson a devenit acolo centrul opoziţiei faţă de dominaţia filisteană (cap. 13,1-5).

Au trecut Iordanul. Încurajaţi de biruinţele lor asupra seminţiilor lui Galaad, Amoniţii au trecut Iordanul şi au început să facă raiduri în toată Palestina centrală unde locuiau seminţiile lui Iuda, Beniamin şi Efraim.

Au strigat către Domnul. Cel puţin aceasta este vrednic de lăudat, dar admiterea de către ei a faptului că păcătuiseră şi strigătul lor după ajutor totuşi nu au fost acceptate, pentru că nu erau însoţite de adevărata pocăinţă. Totuşi, Domnul recunoaşte cea mai slabă înclinaţie a păcătosului spre Dumnezeu, şi caută să-l călăuzească pe păcătos spre adevărata reformă.

Domnul a zis. Nu este arătat aici cum a vorbit Domnul către israeliţi, dar aceasta s-a făcut prin mijlocirea unui profet (PP 557). Sarcina soliei profetului era să aducă aminte poporului abătut nerecunoştinţa lui. În ciuda multor eliberări minunate pe care Dumnezeu le făcuse pentru ei, tot nu învăţaseră că idolatria este o nebunie.

De Amoriţi. Vezi Iosua 10:5-27.

De Fiii lui Amon. Vezi cele despre Geneza 19,38.

De Filisteni. Vezi cele despre cap.3:31.

Sidoniţii, Vezi pp.67-71.

Amalec. Era aliatul lui Moab (cap.3:12,13) şi al lui Madian (cap.6:3).

Maon. Nu există un raport despre eliberarea de aceste neamuri, tot aşa după cum raportul este scurt cu privire la eliberarea de mai înainte de amoniţi, filisteni şi sidoniţi, amintiţi mai înainte. Poate că ei au fost aceiaşi cu maoniţii din 2 Cronici 26:7 şi maoniţii din 2 Cronici 20:1, RSV, şi 1 Cronici 4:41, RSV. Dacă este aşa, ei au locuit în regiunea de la sud de Marea Moartă. Scurtimea informaţiilor cu privire la unele din aceste evenimente arată că, in cartea Judecătorilor nu se redă istoria completă a vremii, ci că ea relatează episoade ale perioadei, ilustrative şi tipice ale comportamentului israeliţilor şi ale eforturilor lui Dumnezeu de a-i ajuta.

Nu vă voi mai izbăvi. Această ameninţare trebuie înţeleasă în mod condiţional (Ieremia 18:7,8), aşa după cum arată evenimentele care urmează.

Ei să vă izbăvească. Această ironie trebuie să fi tăiat adânc, pentru că idolii spre a căror slujire se întorsese Israel erau zeităţile acelor naţiuni care îi asupreau pe ei. Dumnezeu vorbeşte aici cu o durere ca aceea a unui tată care stă să convingă pe un copil nepăsător, pe care nimic altceva decât o mustrare şi certare aspră îl vor mai face să cugete serios. Deşi Dumnezeu de data aceasta n-a recunoscut pe Israel, El nu l-a părăsit cu totul. El le-a trimis judecăţi tot mai severe şi mai însemnate. Din nou trebuie amintit că ameninţarea cu lepădarea de aici a naţiunii lui Israel este numai în măsura în care ei nu împlineau misiunea lor divină. Uşa mântuirii personale pentru israeliţi individuali a continuat să fie deschisă. În timpul anilor de apostazie întunecată a continuat să fie o rămăşiţă care a refuzat să se închine la Baal.

Ce-Ţi va plăcea. În nenorocirea lor, israeliţii ş-iau recunoscut greşeala şi au cerut Domnului să-i pedepsească cum va crede El de cuviinţă; numai să-i izbăvească de vrăjmaşii lor. Ca şi David, în vremea de mai târziu, ei au preferat să cadă în mâinile Domnului, pentru că îndurarea Lui era mare; dar cât despre cruzimea oamenilor, ei se săturaseră de ea.

Au scos dumnezeii străini. Solemna mustrare accentuată a Domnului, însă amabil prezentată de către profet avusese efectul dorit. Poporul s-a întors de la căile lui şi a adus roade care arătau că pocăinţa lui era adevărată.

S-a îndurat. În mod literal, "S-a scurtat". Astăzi am spune El a devenit dornic. Adică, El nu putea să mai suporte suferinţa lui Israel. Îndurarea Lui pentru Israel şi indignarea Lui împotriva asupritorilor lui, puse la un loc, L-au făcut să acţioneze El urma să nu mai stea departe de ei. Ori de câte ori, prin rugăciune şi pocăinţă sinceră, oamenii cheamă pe Dumnezeul lor îndurător, El, ca un tată iubitor, ascultă rugăciunea lor.

Oamenii nu dau pe faţă întotdeauna acest atribut al lui Dumnezeu în legăturile lor unii cu alţii chiar dacă mărturisesc că merg pe urmele lui Hristos. Ei continuă să nutrească mânie când alţii caută împăcare! Dacă Dumnezeu a fost mişcat de milă faţă de răzvrătitul Israel, cum pot ei rămâne neînduioşaţi de rugăminţile acelora care au aceleaşi patimi ca şi ei?! Invidia este o altă caracteristică mult prea frecventă, a multor creştini care par pioşi. Dumnezeu, cel fără de păcat, care este infinit mult mai rău tratat, iartă, şi continuă să ierte, în timp ce acei care mărturisesc a fi copii ai lui Dumnezeu nutresc adesea rea voinţă şi ranchiună timp de ani de zile. Oamenii ar trebui să cântărească în mod solemn cererea din rugăciunea Domnului, "Şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri" (Matei 6:12).

S-au strâns. În mod literal, "au fost chemaţi laolaltă", "au fost adunaţi".

Au tăbărât în Galaad. În timpul ultimilor 18 ani, amoniţii veniseră în fiecare sezon de cules, în teritoriul israelit ca să ia recoltele şi să stoarcă tributul. Fără îndoială că ei aşteptau din nou supunere umilă aşa cum ei au cerut de la popor în fiecare din anii de mai înainte.

S-au strâns. Prin acelaşi mijloc prin car a fost adusă lui Israel mustrarea divină (v. 11-14), probabil că ei au primit cuvânt din partea lui Dumnezeu că El acceptase pocăinţa lor. În orice caz, ei adunaseră acum destul curaj pentru a plănui rezistenţă.

Miţpa. În mod literal, "punct de strajă". În general cuvântul indică un turn de veghe sau punct de observare pe ziduri înalte. Probabil că cetatea este identică cu "Miţpe în Galaad" (cap. 11,29). Ea poate să fie aceeaşi Miţpa unde s-au despărţit Iacob şi Laban (Geneza 31,25.49). Unii vor identifica pe Miţpe în Galaad şi Ramat (Iosua 13:26) cu Ramot în Galaad (Iosua 20,8; 1 Regi 4,13; 22,3.6). Ea era situată în teritoriul lui Gad şi era o cetate tare şi de mare importanţă.

Cine este omul? Căpeteniile seminţiilor de la răsărit de Iordan au acţionat de comun acord să adune pe israeliţii înarmaţi, spre a se opune Amoniţilor, dar după ce s-au adunat, ei şi-au dat seama că aveau nevoie de un conducător care să fie priceput la luptă, curajos în bătălie şi suficient de diplomat ca să unească diferitele contingente într-o puternică forţă de luptă. În acele zile, rezultatul războaielor depindea, în general, de repeziciunea unei bătălii, şi căpeteniile au recunoscut că trebuie să aleagă cu multă grijă. În alte cazuri de criză, l-a ales Dumnezeu pe conducător, dar de data aceasta probabil că El n-a indicat o alegere, astfel că poporul a fost obligat să folosească cea mai bună judecată sfinţită a lor şi să aleagă pe unul din numărul lor. Dumnezeu a onorat alegerea lor prin aşezarea Duhului Său asupra lui (cap. 11,29). Caracterul lui poate că n-a fost cel mai bun, dar având în vedere că Dumnezeu alege să lucreze prin unelte omeneşti, El este depinde în ceea ce priveşte alegerea Lui de oamenii, dacă sunt disponibili sau nu. Chiar şi astăzi Dumnezeu continuă să facă lucrarea Sa prin canale omeneşti nedesăvârşite. Dacă faptul acesta ar fi mai bine înţeles, ar fi mai puţină criticare a acelora pe care Dumnezeu i-a chemat la slujire.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ.

1-16 PP 557,558

7-10 PP 557

10-16 5T 640

11-14 PP 557

16 Ed 263; PP 558.