1 David a numărat poporul care era cu el și a pus peste ei căpetenii peste mii și căpetenii peste sute.

A numărat poporul. Adică David a adunat poporul, organizându-şi forţele pentru un atac iminent. Oamenii veneau mereu la el şi era nevoie să fie încorporaţi în unităţile deja existente sau să fie organizaţi în unităţi noi.


2 A pus o treime din popor sub porunca lui Ioab, o treime sub Abișai, fiul Țeruiei, fratele lui Ioab, și o treime sub Itai, din Gat. Și împăratul a zis poporului: „Vreau să ies și eu împreună cu voi.”

O treime. Oştirea a fost organizată în trei diviziuni. Cât de mari erau aceste diviziuni nu este descoperit. Unii socotesc că au existat un total de numai 3.000 de oameni, cu câte 1000 în fiecare diviziune, dar nu există nici o dovadă în acest sens. Divizarea oştilor în trei părţi pare să fi fost obişnuită la evrei (vezi Judecători 7,16; 9,43; 1 Samuel 11,11).

Poruna lui Ioab. Ioab era comandantul suprem, sub David. Numele lui în rândul celor trei comandanţi este trecut totdeauna în capul listei (vezi v. 5.12) şi este în mod clar recunoscut drept comandant suprem (v. 10.16.20.21.29). Ioab a fost făcut şef al oştirii când David a luat de prima dată Ierusalimul (1 Cronici 11,6) şi la sfârşitul domniei lui David îl găsim în aceeaşi poziţie (2 Samuel 24,2; 1 Cronici 27,34).

Itai din Gat. Itai era din cetatea filisteană Gat şi venise numai de curând în Israel, unindu-se cu forţele lui David (cap. 15,19-21). El acceptase religia iudaică şi s-a dovedit credincios atât faţă de David cât şi faţă de Dumnezeul lui Israel (vezi PP 732).

Vreau să ies. David se afla în cea mai grea criză a carierei sale, dar nu era lipsit de curaj. El era gata să-şi asume aceleaşi riscuri pe care le cerea de la poporul său şi chiar mai multe.


3 Dar poporul a zis: „Să nu ieși! Căci dacă vom lua-o la fugă, luarea aminte nu se va îndrepta asupra noastră; și când vor cădea jumătate din noi, nu vor lua seama la noi; dar tu ești ca zece mii dintre noi, și acum este mai bine să ne vii în ajutor din cetate.”

Să nu ieşi. Soldaţii au văzut că, de data aceasta prezenţa lui David cu ei avea să fie mai mult

o piedică decât un ajutor. Dacă în oştirea adversă se afla că David era cu oamenii lui, orice efort avea să fie făcut împotriva persoanei lui. Dacă David ar fi fost ucis, Absalom avea să-şi atingă ţinta. Astfel că David a fost îndemnat să nu fie prezent în luptă.

Tu eşti. În majoritatea manuscriselor ebraice, propoziţia prezentată astfel este redată în mod literal pentru că acum, ca noi (există) zeci de mii. Traducerea din KJV este obţinută din Septuaginta, Siriacă, Vulgata şi două manuscrise ebraice. În ebraică, deosebirea dintre cele două redări ale acestei propoziţii este numai de o singură literă.

Din cetate. Luându-şi locul în cetate cu forţele de rezervă, David era în situaţia de a fi favorizat de orice întorsătură a luptei. Dacă situaţia urma să fie potrivnică oamenilor lui, el avea să fie în măsură să trimită ajutor. Orice întorsătură ar fi putut lua lupta, oştirea avea să ştie că nu era pusă în primejdie viaţa conducătorului ei. Prezenţa lui între zidurile fortăreţei avea să fie o sursă de putere şi inspiraţie pentru ei în timp ce se luptau, îndemnându-i la efort şi curaj.


4 Împăratul le-a răspuns: „Voi face ce credeți că este mai bine.” Și împăratul a stat lângă poartă, în timp ce tot poporul ieșea cu sutele și miile.

Ce credeţi că este mai bine. De data aceasta, sfatul oştirii a fost mai bun decât voinţa împăratului, iar David l-a recunoscut ca atare. În loc să insiste în mod nesăbuit ca el să-şi unească forţele cu oamenii lui, el le-a acceptat dorinţele şi a spus că este gata să consimtă cu planul lor. De fapt, se poate că David a fost fericit să rămână în cetate, pentru că n-ar fi fost uşor pentru el să conducă în persoană această luptă împotriva fiului său.


5 Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ioab, lui Abișai și lui Itai: „Pentru dragostea pe care o aveți față de mine, purtați-vă blând cu tânărul Absalom!” Și tot poporul a auzit porunca împăratului, dată tuturor căpeteniilor cu privire la Absalom.

A dat următoarea poruncă lui Ioab. Ioab a venit în primele rânduri în calitate de comandant suprem, pregătit că-şi conducă oamenii. Când a trecut pe lângă el, David i-a dat ultimele instrucţiuni de plecare. Aceasta era o luptă împotriva propriului lui fiu, care trebuia înfrânt, altfel David urma să-şi piardă atât tronul, cât şi viaţa. Dar când lupta era pe punctul de a începe, inima iubitoare a lui David şi-a revărsat iubirea şi îndurarea faţă de fiul său. Ultimele cuvinte către Ioab au fost ca să trateze cu milă pe Absalom, conducătorul revoltei. În acea vreme, lui David i s-a părut că mai bine şi-ar pierde tronul şi viaţa decât să aducă vreo vătămare fiului lui greşit. Grija părintească a lui David pentru omul care adusese naţiunii atât de multă durere şi suferinţă n-a făcut decât să mărească amărăciunea lui Ioab şi a oamenilor faţă de Absalom (PP 743).


6 Poporul a ieșit în câmp înaintea lui Israel, și bătălia a avut loc în pădurea lui Efraim.

Pădurea lui Efraim. Nu există în Biblie nici o altă referire la această pădure. Ea se afla în Galaad, la răsărit de Iordan, deşi Efraim însuşi era la apus. Într-o regiune împădurită, oştirea cea mare a lui Absalom avea să se afle în dezavantaj. Avea să fie imposibil să ţină sub control marele număr de oameni indisciplinaţi. Lupta de hărţuire din păduri i-a despărţit pe unii de alţii, oamenii neştiind ce se petrece în altă parte şi ajungând în derută.


7 Acolo, poporul lui Israel a fost bătut de slujitorii lui David și a fost o mare înfrângere în ziua aceea, ca douăzeci de mii de oameni.
8 Lupta s-a întins pe tot ținutul, și pădurea a mâncat mai mult popor în ziua aceea decât a mâncat sabia.

S-a întins pe tot ţinutul. Aceste cuvinte redau un tablou viu despre natura alertă a luptei. Ea s-a răspândit pe o vastă regiune, cu oamenii alergând în toate ţările, pierzându-se prin pădure, despărţiţi unii de alţii şi încurcaţi prin tufişuri.

A mâncat mai mult popor. Desişurile multe şi vegetaţia deasă a terenului sălbatic, crânguri spinoase dese, presărate cu mlaştini şi întinderi de pietriş şi nisip au format un câmp de bătaie care, evident, a fost mai ucigător pentru oştile lui Absalom decât pentru veteranii oţeliţi ai lui David.


9 Absalom s-a pomenit în fața oamenilor lui David. Era călare pe un catâr. Catârul a pătruns sub ramurile încâlcite ale unui mare stejar, și capul lui Absalom s-a prins de stejar; a rămas astfel spânzurat între cer și pământ, și catârul care era sub el a trecut înainte.
10 Un om, văzând lucrul acesta, a venit și a spus lui Ioab: „Iată, am văzut pe Absalom spânzurat de un stejar.”
11 Și Ioab a zis omului care i-a adus știrea aceasta: „L-ai văzut! De ce, dar, nu l-ai tăiat pe loc? Ți-aș fi dat zece sicli de argint și un brâu.”

De ce, dar, nu l-ai tăiat? Ioab a înţeles că, în situaţia în care conducătorul conspiraţiei putea fi înlăturat, victoria avea să fie câştigată şi revolta sfârşită. Ioab făcuse mult pentru Absalom, împrietenindu-se cu el şi asigurându-i întoarcerea la Ierusalim (cap. 14,1-24). Dar neruşinata trădare de către Absalom a încrederii puse în el l-a întors pe Ioab cu amărăciune împotriva lui. Ioab era decis să-l înlăture din cale fără să ţină seama de poruncile lui David.


12 Dar omul acela a zis lui Ioab: „Chiar dacă aș cântări în mâna mea o mie de sicli de argint, n-aș pune mâna pe fiul împăratului; căci noi am auzit următoarea poruncă pe care ți-a dat-o împăratul ție, lui Abișai și lui Itai: „Luați seama fiecare la tânărul Absalom!”

Poruncă pe care ţi-a dat-o împăratul. Ostaşul era un bărbat de principiu şi voia să asculte de porunca împăratului, oricât de nerezonabilă putea să apară aceasta. El i-a amintit lui Ioab de poruncile care le-au fost date lui şi întregii oştiri şi el socotea că acele porunci trebuiau ascultate.


13 Și dacă l-aș fi omorât mișelește, nimic n-ar fi rămas ascuns împăratului, și tu însuți ai fi fost împotriva mea.”

Mişeleşte (engl. against mine own life). În mod literal, împotriva vieţii lui. Redarea din KJV se află în nota marginală a Bibliei ebraice şi într-un număr de manuscrise ebraice. Dacă ostaşul l-ar fi ucis pe Absalom, s-ar fi făcut de îndată cercetări şi când vinovatul era descoperit, urma să fie omorât. Probabil că însuşi Ioab ar fi luat poziţie împotriva lui şi ar fi emis ordinul de execuţie. Ioab era un comandant viteaz, dar era încăpăţânat şi fără scrupule. Oricât de fericit ar fi putut fi din cauza morţii lui Absalom, el putea să simuleze o mare indignare faţă de o atât de grosolană încălcare a poruncii împăratului şi ar fi poruncit condamnarea la moarte a vinovatului.


14 Ioab a zis: „Nu voi zăbovi atâta cu tine!” Și a luat trei săgeți în mână și le-a înfipt în inima lui Absalom, care era încă plin de viață în mijlocul stejarului.

Nu voi zăbovi atâta cu tine. Targumurile şi unul dintre manuscrisele Septuagintei redau de aceea (îl) vor străpunge în prezenţa ta. Ioab a simţit loviturile argumentului omului, dar era hotărât să-l vadă pe Absalom ucis.


15 Zece tineri, care duceau armele lui Ioab, au înconjurat pe Absalom, l-au lovit și l-au omorât.

Zece tineri. Aceşti oameni alcătuiau garda lui Ioab.


16 Ioab a sunat din trâmbiță; și poporul s-a întors, încetând astfel să mai urmărească pe Israel, oprit de Ioab.

Ioab a sunat din trâmbiţă. Sunarea din trâmbiţă era semnalul că războiului s-a terminat (vezi cap. 2,28; 20,22). Moartea lui Absalom punea capăt luptei. După înlăturarea căpeteniei revoltei, nu mai era nevoie să se mai verse sânge; în felul acesta, Ioab a încetat imediat lupta.


17 Au luat pe Absalom, l-au aruncat într-o groapă mare din mijlocul pădurii și au pus peste el o grămadă foarte mare de pietre. Tot Israelul a fugit, fiecare în cortul lui. –

L-au aruncat într-o groapă. Pentru a-l lipsi de cinstea înmormântării în mormântul familiei. Ca şi un oarecare animal mort, trupul său a fost aruncat într-o groapă din pădurea unde fusese omorât. Acesta era sfârşitul mândriei şi eleganţei prinţului care pusese propriile interese înaintea intereselor poporului său, ale tatălui său şi ale Dumnezeului său.

�

O grămadă foarte mare de pietre. Un ultim memorial al ocării inimaginabile.

�

Tot Israelul. În această naraţiune, expresia se referă la urmăritorii lui Absalom (vezi v. 16).

�

Fiecare în cortul lui. Aceasta este, fiecare la casa lui (vezi Deuteronom 16,7, Iosua 22,4-8, 1 Samuel 13,2, 2 Samuel 19,8).


18 Pe când trăia, Absalom își ridicase un stâlp de aducere aminte în Valea Împăratului. Căci zicea: „N-am fii, prin care să se poată păstra aducerea aminte a numelui meu.” Și a pus numele său stâlpului, care și astăzi se numește stâlpul lui Absalom. –

�

Un stâlp. Absalom şi-a ridicat pentru sine un frumos şi costisitor monument. Dar în loc să fie înmormântat în mormintele regilor, trupul său a fost aruncat într-o groapă din pădure. Locul stâlpului lui Absalom nu a fost identificat. Unii cred că se afla în Ierusalim, alţii cred că era în Hebron.

Aşa-numitul mormânt al lui Absalom, o construcţie pătrată executată cu coloane cu relief parţial cioplit în stâncă din valea superioară a Chidronului datează în realitate din perioada elenistică şi n-are nimic de-a face cu Absalom, în afară de nume.

Cuvântul ebraic tradus loc (engl. place) înseamnă literal mână şi se poate să fie folosit în locul unei stele. În săpăturile de la Lachiş, a fost găsit un altar cu formă de mână dreaptă, palmă şi degete întinse, zugrăvită în relief adânc pe una dintre părţi. Mâini au mai fost săpate în stele din Cartagina. Pornind de la aceasta, e posibil ca Absalom sa fi avut o stelă ridicată cu o mână săpată în ea.

N-am fii. Cei trei fii ai lui (cap. 14,27) se presupune că muriseră în copilărie.


19 Ahimaaț, fiul lui Țadoc, a zis: „Lasă-mă să dau fuga și să duc împăratului vestea cea bună că Domnul i-a făcut dreptate, scăpându-l din mâna vrăjmașilor săi.”

Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc. Acesta a fost Ahimaaţ care împreună cu Ionatan adusese lui David veşti de la Huşai (cap. 17,17-21: compară cu cap. 15,27). El pare să fi fost un binecunoscut alergător (cap. 18,27). În războiul de acum el a slujit ca sol, fiind astfel gata să ducă ştirile lui David de îndată ce trompeta a sunat şi lupta s-a sfârşit.


20 Ioab i-a zis: „Nu tu ai să duci veștile azi; le vei duce într-o altă zi, dar nu astăzi, fiindcă fiul împăratului a murit.”

Fiul împăratului a murit. Ioab a recunoscut că ştirile care trebuiau duse lui David nu aveau să fie privite ca fiind bune. El avea să fie îngrijorat numai de un singur lucru, soarta lui Absalom. În aceste împrejurări, nimic altceva nu-l interesa, fie că era înfrângere, fie că era victorie, atâta timp cât Absalom era în siguranţă.


21 Și Ioab a zis lui Cuși: „Du-te și vestește împăratului ce ai văzut.” Cuși s-a închinat înaintea lui Ioab și a dat fuga.

Lui Cuşi. În mod literal, cuşitului.


22 Ahimaaț, fiul lui Țadoc, a zis iarăși lui Ioab: „Orice s-ar întâmpla, lasă-mă să alerg după Cuși.” Și Ioab a zis: „Pentru ce vrei să alergi, fiule? Nu este o solie care-ți va fi de folos.”

Să alerg după Cuşi. Victoria asupra forţelor lui Absalom era o ştire de cea mai mare importanţă, şi Ahimaaţ dorea cu înfocare să-i ducă această solie lui David.

Nu este o solie. Cuvântul ebraic pentru solie mai poate fi tradus şi răsplată pentru ştiri bune (cap. 4,10). În Septuaginta propoziţia este tradusă tu n-ai ştiri pentru folos. Era de aşteptat ca Ahimaaţ să fie purtătorul de ştiri bune (v. 27)., dar Ioab ştia bine că David avea să primească ştirea despre moartea lui Absalom ca fiind raportul cel mai dureros şi tragic. Pentru prezentarea unei astfel de solii, Ahimaaţ n-avea să primească nici o mulţumire.


23 „Orice s-ar întâmpla vreau să alerg”, a zis din nou Ahimaaț. Și Ioab i-a zis: „Dă fuga!” Ahimaaț a alergat pe drumul care duce în câmpie și a luat-o înaintea lui Cuși.

Pe drumul care duce în câmpie. Probabil pe drumul văii Chedronului şi nu drumul mai scurt, dar mai greu peste dealuri. Cele două drumuri probabil că se întâlneau la o oarecare distanţă de Mahanaim. Pornind mai târziu, dar fiind un alergător sprinten şi alegând drumul cel mai scurt, Ahimaaţ a întrecut pe Cuşi.


24 David ședea între cele două porți. Caraula s-a dus pe acoperișul porții spre zid; a ridicat ochii și s-a uitat. Și iată că un om alerga singur singurel.

Pe acoperişul porţii. Adesea, deasupra porţii unei cetăţi orientale era un turn, iar pe acoperiş stătea un slujitor privind foarte atent să observe apropierea vreunui sol cu ştiri despre luptă.


25 Caraula a strigat și a dat de știre împăratului. Împăratul a zis: „Dacă este singur, aduce vești.” Și omul acela se apropia din ce în ce mai mult.

Dacă este singur. David a prins de îndată semnificaţia unui om care aleargă singur... el avea să fie un sol cu ştiri despre luptă. Dacă ar fi fost un fugar din luptă, probabil că n-ar fi fost singur; alţii ar fi fugit împreună cu el.


26 Caraula a văzut un alt om alergând; a strigat la portar: „Iată un om aleargă singur singurel.” Împăratul a zis: „Și el aduce vești.”
27 Caraula a zis: „Alergătura celui dintâi pare că e a lui Ahimaaț, fiul lui Țadoc.” Și împăratul a zis: „Este un om de bine și aduce vești bune.”

Este un om de bine. David a judecat natura solului după natura alergătorului. Un astfel de bărbat ca Ahimaaţ avea să fie aducătorul de veşti bune.


28 Ahimaaț a strigat și a zis împăratului: „Este bine de tot!” S-a închinat înaintea împăratului cu fața până la pământ și a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău care a dat în mâinile noastre pe cei ce ridicau mâna împotriva domnului nostru, împăratul.”

Este bine de tot. În graba lui zeloasă, Ahimaaţ a anunţat pe împărat că totul este bine, lupta a trecut, iar Domnul a dat pe vrăjmaşii lui David în mâinile lui. Astfel de ştire era într-adevăr bună, dar nu aceasta era ştirea pe care era interesat împăratul s-o audă.


29 Împăratul a zis: „Tânărul Absalom este bine, sănătos?” Ahimaaț a răspuns: „Am văzut o mare învălmășeală, când a trimis Ioab pe slujitorul împăratului și pe mine, slujitorul tău: dar nu știu ce era.”

Am văzut o mare învălmăşeală. Ahimaaţ a scăpat în mod iscusit de întrebarea lui David. El ştia prea bine că Absalom era mort, pentru că, ceea ce a pus capăt luptei a fost tocmai moartea lui. Dar informaţia despre ce s-a întâmplat în mod exact a lăsat-o pe seama lui Cuşi.


30 Și împăratul a zis: „Stai acolo la o parte.” Și Ahimaaț a stat deoparte.
31 Îndată a sosit Cuși. Și a zis: „Să afle domnul meu, împăratul, vestea cea bună! Astăzi Domnul ți-a făcut dreptate, scăpându-te din mâna tuturor celor ce se ridicau împotriva ta.”

Domnul ţi-a făcut dreptate. Solia cuşitului a fost exprimată în aceeaşi termeni generali ca aceea a lui Ahimaaţ, dar ea însemna în mod clar că Absalom fusese omorât. Din respect pentru împărat, totuşi, amănuntul acesta n-a fost amintit în mod explicit.


32 Împăratul a zis lui Cuși: „Tânărul Absalom este bine, sănătos?” Cuși a răspuns: „Ca tânărul acesta să fie vrăjmașii domnului meu, împăratul, și toți cei ce se ridică împotriva ta ca să-ți facă rău!”
33 Atunci împăratul, cutremurându-se, s-a suit în odaia de sus a porții și a plâns. Pe când mergea, zicea: „Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n-am murit eu în locul tău! Absalom, fiul meu, fiul meu!”

Fiul meu Absalom. Există puţine locuri în Biblie care zugrăvesc durerea mai pătrunzător. Durerea lui David n-a fost numai aceea a unui tată pentru fiul său plecat, deşi pentru împăratul cu inima iubitoare o astfel de durere era destul de grea. Ceea ce făcea situaţia mai dificilă pentru David era faptul că el însuşi era răspunzător pentru cursul evenimentelor care culminaseră cu această tragedie teribilă. Absalom ucisese pe fratele său, după ce Amnon o siluise pe sora lui, Tamar, iar acum, ca urmare, el fusese ucis în lupta împotriva propriului său tată. Toate acestea au venit ca o consecinţă naturală a păcatului odios al lui David.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-33 PP 742-745

1-4 PP 742

5-13 PP 743

14-17.21-33 PP 744