1 Elisei a zis femeii pe al cărei fiu îl înviase: „Scoală-te, du-te, tu și casa ta, și locuiește pentru o vreme unde vei putea; căci Domnul va trimite o foamete de șapte ani peste țară, și foametea a și început.”

Apoi (în engl.). Ebraicul we, o conjuncţie simplă, cel mai des tradusă şi. Aceasta nu trebuie interpretată ca referindu-se la timp ca şi când evenimentele relatate urmează în mod cronologic celor din capitolul precedent. Propoziţia de început a capitolului poate fi tradusă corect ca şi Elisei spusese. Evenimentele relatate în Scriptură nu au loc în mod necesar în acord exact cu secvenţa în care au fost raportate.

Incidentul acesta a avut loc la câtva timp după cele raportate în cap. 4,8-37, dar, nu se ştie exact când. Pe timpul refacerii fiului, soţul mai era în viaţă, dar acum există indicaţii că e posibil să fi devenit văduvă. Cel puţin soţul ei nu este amintit şi instrucţiunile date de a părăsi căminul ei, altă dată prosper par să fie îndreptate către cineva care era fără ajutorul călăuzitor al unui soţ.

Şi locuieşte. Elisei a arătat un interes amabil faţă de oamenii pe care el era chemat să-i slujească. El a încercat să fie prietenul tuturor. Oriunde putea să facă ceva spre a face soarta cuiva mai uşoară şi mai bună, acolo era gata să ajute. În faţă erau timpuri grele, şi femeia a fost sfătuită să locuiască pentru o vreme în vreun loc unde situaţia ar fi mai uşoară decât în casa ei de la Sumen.

Foamete de şapte ani. Foametea aceasta a avut loc cândva în timpul domniei lui Ioram din Israel, dar exact când, nu se poate spune.


2 Femeia s-a sculat și a făcut după cuvântul omului lui Dumnezeu: a plecat, ea și casa ei, și a locuit șapte ani în țara filistenilor.

A făcut după cuvântul. Femeia din Sumen a descoperit că, pe calea ascultării sunt binecuvântări. Instrucţiunea a fost dată la porunca lui Dumnezeu, şi deşi în faţă se aflau dificultăţi şi greutăţi, rezultatele ar fi fost mult mai rele dacă ar fi refuzat să asculte de acele instrucţiuni.

Ţara filistenilor. Filistenii erau aşezaţi pe o câmpie fertilă între mare şi înălţimile muntoase ale Palestinei centrale. Aceasta era o ţară a belşugului în comparaţie cu pantele stâncoase ale movilelor centrale, când a fost o foamete în ţara Canaanului, Isaac a locuit în ţara filistenilor (Geneza 26,1). În condiţii similare, Avraam a coborât în Egipt să locuiască acolo (Geneza 12,10). Naomi a locuit în ţara Moabului cam zece ani (Rut 1,4). Aşa şi acum, în timpul acestei perioade de şapte ani, femeia din Lumen a locuit în ţara Filistenilor.


3 După șapte ani, femeia s-a întors din țara filistenilor și s-a dus să roage pe împărat pentru casa și ogorul ei.

Pentru casa ei. Femeia sunamită fusese mai înainte bine înstărită. În casa ei se aranjase o cameră pentru Elisei (cap. 4,8-11) şi s-a întâmplat pe ogorul ei că fiul ei căzuse bolnav pe vremea secerişului (cap. 4,18.19). În timpul cât a lipsit fiind în Filistia, casa şi ogoarele ei au fost luate de către altcineva. Proprietatea poate că a fost preluată de autorităţile locale ca părăsită de proprietarul ei, sau o oarecare persoană vecină a putut să preia casa ei ca pentru ea. Oricine ar fi fost cel care deţinea proprietatea, el a refuzat să renunţe la ea după întoarcerea ei. De aceea, ea a apelat direct la rege. Cereri direct la rege erau obişnuite din partea cetăţenilor particulari în Orientul antic, şi sunt de repetate, ori amintite în rapoartele biblice (2 Samuel 14,4; 1 Regi 3,16); 2 Regi 6,26).


4 Împăratul stătea de vorbă cu Ghehazi, slujitorul omului lui Dumnezeu, și zicea: „Istorisește-mi, te rog, toate lucrurile mari pe care le-a făcut Elisei.”

Stătea de vorbă cu Ghehazi. Mai corect, regele stătea de vorbă cu Ghehazi (în engl. a vorbit). Menţiunea lui Ghehazi indică faptul că incidentul a avut loc încă pe când Ghehazi mai era slujitorul lui Elisei, înainte de demiterea lui din cauza furtului şi înşelătoriei lui, pe vremea vizitei lui Naaman.

Toate lucrurile mari. Istoria vieţii lui Ilie şi Elisei este plină de multe întâmplări interesante şi au o atracţie mişcătoare şi dramatică. Atât regele, cât şi poporul ar fi interesaţi să audă istorisirile remarcabilelor fapte ale acestor profeţi ai lui Dumnezeu. Fără îndoială, că istorisirile au fost spuse şi repetate în palat şi colibă, în ţara lui Israel şi în ţările străine. Consemnate în scris, ele au fost adunate şi aduse în raportul sacru al evreilor pentru încurajarea noastră şi iluminarea acestei epoci moderne. Ceea ce Dumnezeu a făcut atunci, El este în măsură şi binevoitor să facă din nou şi astăzi. Istorisirile care au interesat pe oamenii din vechime sunt istorisirile care ne interesează şi ne inspiră şi pe noi astăzi. Dumnezeul lui Elisei mai face încă minuni ale harului prin slujitorii Lui aleşi în toate părţile pământului. Nici o istorisire n-a căzut vreodată în urechile muritorilor cu mai mare interes şi cu mai mare putere mişcătoare de suflet decât acelea care spun cum lucrează Dumnezeu prin uneltele Lui omeneşti spre a îndeplini puternicele Lui minuni.


5 Și pe când istorisea împăratului cum înviase pe un mort, tocmai a venit femeia pe al cărei fiu îl înviase Elisei să roage pe împărat pentru casa și ogorul ei. Ghehazi a zis: „Împărate, domnul meu, iată femeia și iată fiul ei, pe care l-a înviat Elisei.”

Şi pe când istorisea. În momentul dramatic când Ghehazi istorisea regelui cum fusese readus la viaţă fiul Sunamitei, a intrat chiar femeia însăşi. Incidente ca acesta n-au loc doar din întâmplare. Dumnezeu trăieşte şi are participare în treburile zilnice ale copiilor Lui de pe pământ. Îngeri păzitori sunt mereu la lucru spre a ocroti şi a îndrepta paşii celor daţi în grija lor pe căile succesului şi binecuvântării. Acelaşi Domn care a vorbit prin Elisei a lucrat prin îngerii Săi trimişi să îndrepte pe femeia din Sumen la palatul regelui exact la momentul potrivit, când cererea ei avea să se dovedească a fi foarte eficientă.


6 Împăratul a întrebat pe femeie, și ea i-a istorisit faptul. Apoi împăratul i-a dat un dregător, căruia i-a zis: „Vezi să se dea înapoi tot ce este al femeii acesteia, cu toate veniturile ogorului, din ziua când a părăsit țara și până acum!”

Un dregător. Ebraicul saris, în mod literal eunuc. Bărbaţi de felul acesta îngrijeau de obicei de femeile regilor orientali (Estera 2,3; 14,15; 4,5) [tradus famen]; 2 Regi 9,32). Avea să fie potrivit pentru un slujbaş ca acesta să însoţească pe femeie ca să vadă dacă interesele ei erau respectate.

Toate veniturile. Femeii trebuia redată nu numai proprietatea, ci ea trebuia recompensată cu tot produsul pământului care i se cuvenea pentru tot timpul celor şapte ani de absenţă a ei şi pentru care, evident că nu i se dăduse nimic.


7 Elisei s-a întors la Damasc. Ben-Hadad, împăratul Siriei, era bolnav. Și l-au înștiințat, zicând: „Omul lui Dumnezeu a venit aici!”

Elisei s-a întors la Damasc. Damasc era capitala regelui care, nu cu mult înainte căutase să-i ia viaţa (2 Regi 6,8-15). Nu era sigur dacă la Damasc va fi tratat amabil sau dacă regele Siriei avea să caute din nou să-i ia viaţa. Elisei făcuse unele favoruri lui Ben-Hadad, pentru că el vindecase pe Naaman de lepra lui şi de asemenea, era răspunzător pentru eliberarea forţelor siriene care căzuseră în mâinile lui Ioram (cap. 6,22). Pe de altă parte, Elisei a fost acela care fusese răspunzător pentru zădărnicirea planurilor lui Ben-Hadad împotriva lui Ioram (cap. 6,9-12) şi tot el era acela care a prezis plecarea fără glorie a oştilor siriene de la asediul Samariei (cap. 7,1-7). Dar, indiferent care avea să fie atitudinea regelui Siriei, Elisei s-a dus în capitala Siriei. Interesele lucrării lui Dumnezeu s-au aflat întotdeauna înaintea siguranţei sau comodităţii lui.

Omul lui Dumnezeu. Fără îndoială că toată Siria cunoştea pe Elisei ca pe acela care-l vindecase pe Naaman de lepra lui. Când Ben-Hadad a ajuns bolnav şi Elisei s-a întâmplat să fie în oraş, era numai natural că ştirea despre prezenţa lui avea să fie dusă la împărat ca şi el să poată chema pe acest om al lui .


8 Împăratul a zis lui Hazael: „Ia cu tine un dar și du-te înaintea omului lui Dumnezeu. Întreabă prin el pe Domnul și zi: „Mă voi tămădui de boala aceasta?”

Hazael. Fără îndoială, că era un slujbaş important la curtea siriană. Înalta preţuire de care se bucura în faţa regelui este arătată prin faptul că Ben-Hadad i-a încredinţat lui importanta sarcină de a lua legătura cu Elisei cu privire la vindecarea Samuel

Ia cu tine un dar. În vremurile acela era obişnuit a se lua un dar când se consulta un profet. (Numeri 22,7; 1 Samuel 9,7; 1 Regi 14,2.3; 2 Regi 5,5).

Întreabă prin el pe Domnul. Aceasta este o poruncă uimitoare care vine din partea regelui Siriei, şi ea este o remarcabilă mărturie privind succesul misiunii lui Elisei. Elisei a avut privilegiul să vadă pe conducătorul unei naţiuni pe care Elisei o privea ca păgână să ajungă să-l recunoască pe el ca pe un om al lui Dumnezeu şi să ceară de la el să întrebe pe Iehova. Dând lui Hazael porunca, regele Siriei dădea mărturie în faţa poporului său cu privire la interesul lui faţă de Dumnezeul evreilor. El lăsa ca naţiunea lui să ştie că el nu mai privea pe zeii Siriei ca fiind numai ei supremi.

Acest fel de mărturie ar fi putut veni din partea conducătorilor multor naţiuni ale pământului, dacă copiii lui Israel ar fi fost credincioşi faţă de misiunea lor. Era scopul iniţial al lui Dumnezeu acela că evreii trebuiau să fie o lumină aşezată pe un munte, lumină care trebuia să strălucească până la sfârşitul lumii şi să risipească întunericul şi ignoranţa care cuprinsese inimile oamenilor. Dacă ar fi fost mai mulţi Elisei, ar fi putut fi şi mai mulţi regi, ca Ben-Hadad, care să mărturisească despre măreţia lui Dumnezeu. Dacă ar fi fost mai multă credinţă şi ascultare în Israel, ar fi fost mai multă credinţă şi speranţă în lume. Greşeala lui Israel a atras greşeala şi ruina naţiunilor din jurul lor. Salvarea lui Israel ar fi putut pricinui salvarea multora din lume.

Mă voi tămădui? Numai Dumnezeu putea răspunde la întrebarea lui Ben-Hadad. Regele ştia că, dacă întreba pe preoţii şi profeţii din Siria, el n-ar fi primit un răspuns vrednic de încredere. Comportamentul regelui Siriei care adresa o astfel de întrebare Dumnezeului lui Israel, trebuia să fie pus in contrast cu comportarea lui Ahazia cu numai câţiva ani mai înainte, care a întrebat pe Baalzebub, zeul Ecronmului dacă avea să se vindece de boala lui (cap. 1,2). Pentru această faptă ruşinoasă, regele lui Israel a fost aspru mustrat de profetul Ilie şi i s-a spus că va muri (cap. 1,4). Ahazia era un contemporan cu Ben-Hadad şi se poate ca cele ce s-au întâmplat în Israel să fi ajuns la urechile regelui sirian. Întrebarea lui Ben-Hadad către Elisei, desigur, că a fost mai mult decât o întrebare; era o invitaţie către profetul lui Israel să facă pentru rege ceea ce a făcut pentru Naaman.


9 Hazael s-a dus înaintea lui Elisei, luând cu el un dar, tot ce era mai bun în Damasc, patruzeci de cămile încărcate. Când a ajuns, s-a înfățișat înaintea lui și a zis: „Fiul tău Ben-Hadad, împăratul Siriei, mă trimite la tine să te întreb: „Mă voi tămădui de boala aceasta?”

Hazael s-a dus. Acesta a fost un însemnat act de preţuire şi dovedeşte stima de care se bucura, în acea vreme Elisei, într-o ţară vrăjmaşă. Profetul îşi avea locuinţa în acea vreme undeva în sau aproape de Damasc, şi la acel loc a fost trimis Hazael.

Tot ce era mai bun. În acea vreme Damasc era un important centru comercial şi deţinea cele mai mari comori ale Orientului. Printre produsele sale se puteau enumera frumoase vase de alamă, argint şi aur, haine de mătase şi satin cu broderie bogată, alimente rare şi delicioase, bijuterii de mare valoare şi frumuseţe şi articole de mobilă din lemn costisitor şi parfumat.

Patruzeci de cămile încărcate. Orientul era dedat la pompă şi paradă, şi probabil că regele a dorit să facă tot posibilul spre a arăta măreţia darului oferit profetului. Patruzeci de cămile încărcate cu valoroasele lor mărfuri şi mărşăluind încet în lungul străzilor aveau să facă puternică impresie asupra oamenilor şi aveau să descopere o dată în plus cetăţenilor generozitatea şi bogăţia regelui lor precum şi cinstea de care se bucura profetul.

Fiul tău Ben-Hadad. Aceasta era o expresie de respect asemănător cu expresia părinte folosită de ucenici când se adresau învăţătorilor lor (cap. 2,12) şi de către slujitori stăpânilor lor (cap. 5,13). Ioram a folosit acest termen faţă de Elisei (cap. 6,21) cu o ocazie când el avea faţă de Elisei simţământ de înalt respect şi cea mai înaltă consideraţie. Aşa s-a adresat Ioas lui Elisei pe timpul ultimei boli a profetului (cap. 13,14). Fără îndoială că Ben-Hadad l-a instruit pe Hazael să folosească un astfel de termen adresându-se profetului cu scopul de a descoperi lui Elisei înalta consideraţie care i se acorda.


10 Elisei i-a răspuns: „Du-te și spune-i: „Te vei tămădui”, măcar că Domnul mi-a descoperit că va muri.”

Te vei tămădui. Textul ebraic conţine o negaţie. În felul acesta, pasajul poate fi tradus: Tu nu te vei tămădui în mod definitiv, deşi cu unele dificultăţi ale construcţiei ebraice. Propoziţia a fost corectată pe marginea Bibliei ebraice pentru a se citi: te vei tămădui cu siguranţă. Modificarea a putut fi efectuată prin schimbarea negaţiei ebraice lo’ în lo lui. Toate traducerile vechi şi un număr de manuscrise ebraice sunt de acord cu această afirmaţie şi prezicerea imediat următoare: că va muri. S-au dat mai multe explicaţii: cea care urmează pare a fi cele mai rezonabilă: Elisei îi dădea regelui asigurarea că boala lui nu era cauzatoare de moarte. Boala în sine nu era fatală şi, în măsura în care se face referire la aceasta el avea să trăiască în mod sigur. Aceasta era solia cu care a fost instruit Hazael s-o ducă înapoi la Ben-Hadad. Întrebarea pe care o pusese regele a fost dacă se va tămădui de boala aceasta şi în această privinţă răspunsul a fost lămurit – boala lui nu era de aşa natură ca să-i aducă moartea – el putea trăi.


11 Omul lui Dumnezeu și-a pironit privirea asupra lui Hazael și s-a uitat țintă la el multă vreme; apoi a plâns.

Multă vreme. Se pare că Elisei l-a privit pe Hazael drept în faţă şi şi-a păstrat privirea mult timp asupra lui. Dacă Hazael nutrise mai înainte ambiţiile sale tainice de a sta pe tronul stăpânului său ,nu se ştie. Dacă da, poate că el a bănuit că acum Elisei citea cele mai lăuntrice cugete ale lui.


12 Hazael a zis: „Pentru ce plânge domnul meu?” Și Elisei a răspuns: „Pentru că știu răul pe care-l vei face copiilor lui Israel; vei pune foc cetăților întărite ale lor; vei ucide cu sabia pe tinerii lor, vei zdrobi pe pruncii lor și vei spinteca pântecele femeilor însărcinate.”

Ştiu răul. Domnul ştia mai bine ce avea să facă Hazael în viitor decât ştia însuşi Hazael. Un om rar plănuieşte mai dinainte tot întunericul, faptele nebune de care se face vinovat la un moment dat. Un gând rău duce la altul, şi o faptă rea duce la alta încă şi mai rea, până ce acela care consimte să meargă pe calea cea rea se găseşte afundându-se în adâncurile nedreptăţii, pe care niciodată nu le-ar fi plănuit pentru sine sau le-ar fi crezut posibile.

Vei zdrobi pe pruncii lor. Viitorul rege al Siriei, în amărăciunea şi ura care avea să se dezvolte în sufletul lui se va angaja în cele mai nebuneşti crime împotriva poporului lui Israel. Oamenii în timp de pace nu înţeleg cruzimile şi ororile de care pot fi în stare când se apucă de război. Relele enumerate de Elisei nu erau necunoscute naţiunilor din Orient când aceste naţiuni se dedau plăcerilor bătăliei (vezi 2 Regi 15,16; Osea 10,14; 13,16; Amos 1,3.13).


13 Hazael a zis: „Dar ce este robul tău, câinele acesta, ca să facă lucruri așa de mari?” Și Elisei a zis: „Domnul mi-a descoperit că vei fi împărat al Siriei.”

Un câine. Însemnând cineva de jos sau demn de dispreţ (vezi 1 Samuel 17,43; 24,14; 2 Samuel 3,8; 9,8; 16,9). Hazael exprimă fie o smerenie excesivă, fie că şi-a însuşit tonul unei inocenţe ofensate. El apare ca fiind surprins şi extrem de şocat. Poate că el a schiţat deja cursul rău al viitorului lui, dar în acel timp nu avea să schiţeze tot răul de care, între timp, se va face vinovat. Când un om apucă pe o cale rea, el ar fi foarte şocat dacă i s-ar spune care va fi rezultatul final al căii lui.


14 Hazael a plecat de la Elisei și s-a întors la stăpânul său, care i-a zis: „Ce ți-a spus Elisei?” Și el a răspuns: „Mi-a spus că te vei tămădui!”

Te vei tămădui. După cât se pare, Hazael a repetat solia aşa cum a fost trimisă. El nu a adăugat că Domnul a descoperit că Ben-Hadad avea să moară cu siguranţă.


15 A doua zi, Hazael a luat o învelitoare, pe care a înmuiat-o în apă și a întins-o pe fața împăratului, care a murit. Și în locul lui a domnit Hazael.

A luat o învelitoare. Poate pătura care era la capătul patului. El a întins-o pe faţa lui Ben-Hadad, sufocându-l în felul acesta. Fără îndoială că aceasta s-a făcut în aşa fel încât să apară ca ceva accidental, sau ca şi când regele murise de moarte naturală.


16 În al cincilea an al lui Ioram, fiul lui Ahab, împăratul lui Israel, a început să domnească Ioram, fiul lui Iosafat, împăratul lui Iuda.

În al cincilea an al lui Ioram. Pentru cronologia domniei lui Ioram din Israel, vezi pp. 77, 81, 145, 150.

Ioram. Pentru domnia lui Ioram din Iuda împreună cu tatăl său Iosafat, vezi cele de la cap. 1,17; 3,1. Istoria regatului lui Iuda este rezumată aici din 1 Regi 22,50 unde a fost menţionată moartea lui Iosafat.


17 Avea treizeci și doi de ani când s-a făcut împărat și a domnit opt ani la Ierusalim.

Opt ani. Pentru această perioadă, precum şi pentru metoda de socotire, vezi pp. 148, 150.


18 El a umblat în calea împăraților lui Israel, cum făcuse casa lui Ahab, căci avea de nevastă pe o fată a lui Ahab, și a făcut ce este rău înaintea Domnului.

În calea împăraţilor lui Israel. Sunt multe indicaţii că Iuda era în vremea aceasta strâns unită cu naţiunea lui Israel şi umbla în căile vecinilor lor din nord. O indicaţie este presupusa adaptare a metodei de socotire cronologică (vezi cele despre cap. 9,29).

Fata lui Ahab. Aceasta era Atalia (v. 26). Căsătoria Ataliei, fata lui Ahab şi Izabela, cu Ioram, fiul lui Iosafat, a slujit să pecetluiască o alianţă între cele două naţiuni (2 Cronici 18,1). Astfel de căsătorii între casele domnitoare ale naţiunilor care intrau în alianţă una cu alta erau obişnuite în Orientul antic. Iuda a câştigat pentru sine din această căsătorie şi alianţă decât puţin, dar a avut mult necaz. Atalia era o femeie de aceeaşi talie ca şi părinţii ei şi avea să aducă lui Iuda mult necaz înainte de moartea ei. În baza alianţei dintre cele două naţiuni, Iosafat şi-a unit forţele cu Ahab în războiul lui contra Siriei (1 Regi 22,4.29); el s-a unit cu Ahazia, fiul lui Ahab, să construiască vase la Eţion-Gheber (2 Cronici. 20,35.36) şi s-a unit cu Ioram în războiul contra Moabului (2 Regi 3,7).

A făcut ce este rău. Acesta este raportul care fusese dat, până acum despre regii lui Israel, dar acum Iuda mergea de asemenea, pe căile vecinilor din nord. Când Ioram a ajuns pe tron a ucis pe fraţii lui, cărora tatăl lor le dăduse mari comori de argint şi aur şi cetăţi întărite (2 Cronici 21,3.4) şi a introdus forme groaznice de idolatrie (2 Cronici 21,11).


19 Dar Domnul n-a voit să nimicească pe Iuda, din pricina robului Său David, după făgăduința pe care i-o făcuse că-i va da totdeauna o lumină printre fiii săi.

Din pricina… lui David. Vezi cele despre 1 Regi 11,36. Prin urmaşii lui David, lumina pe care Dumnezeu i-o dăduse lui, trebuia să continue să lumineze prin toate veacurile. Urmaşii răi ca Ioram, cu toţii, n-au făcut decât să stingă lumina.


20 Pe vremea sa, Edom s-a răsculat împotriva stăpânirii lui Iuda, și au pus un împărat peste ei.

Edom s-a răsculat. Pe vremea aceasta, Domnul n-a îngăduit ca naţiunea lui Iuda să piară, şi n-a îngăduit nici ca dinastia lui David să ia sfârşit. Cu toate acestea din cauza apostaziei, lui Iuda i-a fost îngăduit să aibă parte de suferinţă într-o anumită măsură. Edomiţii care fuseseră supuşi lui Iuda timp de un secol şi jumătate au făcut o încercare în timpul domniei lui Ioram să-şi asigure independenţa. Când Dumnezeu a aşezat pe Israel în Palestina, El a plănuit ca, în cele din urmă, Ierusalimul să devină capitala întregului pământ, care avea să fie o singură naţiune şi popor, o frăţietate unită şi fericită, una în închinare către Dumnezeul cerurilor (Col 290; DA 577). Dar, în loc să lase ca lumina adevărului să lumineze şi pe alţii, ei au preluat întunericul naţiunilor din jurul lor.

Au pus un împărat. În mod vădit că ei au conducerea regelui de mai înainte care îşi avea coroana de la Iuda, şi şi-au ales pentru ei un suveran nou şi independent care a pus capăt plătirii tributului către Iuda. David a fost cel care a făcut ca Edomul să-i fie tributar (2 Samuel 8,14). Pe vremea lui Solomon, trebuie că Edomul a continuat să fie într-o stare de vasalitate pentru că Solomon avea vase la Eţion-Gheber, la hotarul sudic al Edomului (1 Regi 9,26).


21 Ioram a trecut la Țair, cu toate carele lui. Sculându-se noaptea, a bătut pe edomiți, care-l înconjurau, și pe căpeteniile carelor, și poporul a fugit în corturi.

Ioram. Aceasta este o prescurtare a numelui Iehoram, şi se întâlneşte în această formă aici şi în versetele 23 şi 24. În versetele 16, 25, 28 şi 29 tot aceasta este forma folosită pentru regele contemporan al lui Israel (v. 8). În cap. 1,17 şi 2 Cronici 22,6 amândoi regii sunt numiţi Iehoram şi în 2 Cronici 22,5, regele lui Israel este cunoscut atât ca Ioram, cât şi ca Iehoram (vezi nota de la p. 78).

Ţair. Acest nume apare doar aici în Biblie. Localizarea exctă este necunoscută şi astăzi.

Toate carele. Ar fi dificil să se pătrundă mult în interiorul teritoriului edomit cu o mare forţă de care. Poate că Ioram a înaintat numai până la hotarul sudic edomit, unde se adunaseră forţele ostile Edomului.

A bătut pe edomiţi. Este o oarecare dificultate în traducerea textului ebraic al acestui verset. Se pare că înţelesul este că regele şi carele lui i-au bătut pe edomiţi, care i-au înconjurat. Acoperiţi de întuneric, edomiţii au înaintat împotriva forţelor lui Iuda şi în cele din urmă i-a încercuit. Aflânduse acest lucru, carele au fost în stare să lupte, spre a-şi face drum printre duşmani pentru siguranţă.

În corturile lor. Adică, ei au fugit acasă. Pentru înţelesul expresiei în corturile lor sau la corturile lor, vezi 2 Samuel 20,1; 1 Regi 8,66. Aceasta a fost o înfrângere pentru evrei, care au fost puşi pe fugă de vrăjmaşi şi forţaţi să se întoarcă acasă fără să fi atins obiectivul de a reprima revolta. Edomul, prin revolta lui a reuşit să-şi câştige independenţa.


22 Răscoala Edomului împotriva stăpânirii lui Iuda a ținut până în ziua de azi. Libna s-a răsculat tot în același timp.

Până în ziua de azi. Până la vremea când a fost scrisă această propoziţie, Iuda nu reuşise să aducă din nou Edomul sub controlul ei. Se pare că Edomul a continuat ca stat independent până pe vremea lui Ioan Hircanus (134-104 î.Hr.) care a redus-o la vasalitate.

Libna. O cetate la 9,5 mile (15,2 km) de Lachiş (Iosua 10,29-31) şi probabil identificată cu Tell-eş-şapî, sau cu Tell Bornăţ, fiecare la vreo 23,5 mile (37,6 km) sud-vest de Ierusalim. Probabil că locuitorii Libnei au fost ajutaţi în revolta lor în acel timp prin atacurile filistenilor împotriva lui Iuda (2 Cronici 21,16.17).


23 Celelalte fapte ale lui Ioram și tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda?
24 Ioram a adormit cu părinții săi și a fost îngropat cu părinții săi în cetatea lui David. Și, în locul lui, a domnit fiul său Ahazia.

Ioram a adormit. În legătură cu împrejurările morţii lui, vezi 2 Cronici 21,12-19.

În cetatea lui David. În 2 Cronici. 21,20 se spune că el a fost înmormântat în cetatea lui David. Dar nu în mormintele împăraţilor. S-a sugerat că mormintele regale erau sub controlul unui grup de preoţi credincioşi care au refuzat înhumarea lui Ioram acolo, din cauza căilor lui rele.

Ahazia. Numele înseamnă Iehova a luat sau posesiunea lui Iehova. Printr-o rearanjare a părţilor lui, numele devine Iehoahaz, cum este numit Ahazia uneori (2 Cronici 21,17). În 2 Cronici 22,6 numele este redat ca Azaria, deşi un număr de manuscrise ebraice reţine ,în acest verset, numele de Ahazia.


25 În al doisprezecelea an al lui Ioram, fiul lui Ahab, împăratul lui Israel, a început să domnească Ahazia, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda.

În al doisprezecelea an al lui Ioram. În altă parte urcarea pe tron a lui Ahazia se spune că a avut loc în al 11-lea an al lui Ioram. Amândouă afirmaţiile sunt corecte. Pentru explicarea aparentei nepotriviri, vezi cele despre cap. 9,29.

Fiul lui Ioram. Conform cu 2 Cronici 21,17 la 22,1, Ahazia a fost cel mai tânăr fiu al lui Ioram. Toţi ceilalţi fii ai lui mai în vârstă au fost ucişi într-un atac inamic asupra taberei regelui. El purta acelaşi nume ca şi unchiul său Ahazia, fiul lui Ahab, pe atunci prinţ de coroană în naţiunea lui Israel, mama lui fiind Atalia, fiica lui Ahab şi Izabela (2 Regi 8,18.27). Probabil că Ioram avea şi alte soţii pe lângă Atalia care se putea să fi fost mamele fiilor lui mai în vârstă.


26 Ahazia avea douăzeci și doi de ani când a ajuns împărat și a domnit un an la Ierusalim. Mama sa se chema Atalia, fata lui Omri, împăratul lui Israel.

Fata lui Omri. Atalia este numită fiica lui Ahab (v. 18). Ahab a fost fiul lui Omri (1 Regi 16,28). Deci Atalia era în realitate nepoata lui Omri. Termenul de fiii sau fiică era folosit de evrei pentru orice descendent, oricât de îndepărtat. Hristos a fost fiul lui David, iar David a fost fiul lui Avraam ( Matei 1,1). Atalia este numită aici fata lui Omri din cauza importantei poziţii a lui Omri în istoria israelită. El a fost întemeietorul celei mai însemnate dinastii a regilor israeliţi. Păcătoşi cum erau aceşti regi, au fost conducători energici, şi au luptat mult spre a face din Israel o naţiune tare şi însemnată în Orient. Asirienii au numit ţara lui Israel ţara lui Omri şi chiar şi Iehu, care a nimicit dinastia lui Omri, a fost numit de ei fiul lui Omri.

Vezi o hartă a evenimentelor legate de casa lui Omri


27 El a umblat în calea casei lui Ahab și a făcut ce este rău înaintea Domnului, ca și casa lui Ahab, căci era ginerele casei lui Ahab.

În calea. Conform cu 2 Cron. 22,3, Atalia mama lui, a fost cea care îi dădea sfaturi nelegiuite. În mod vădit că regele era întru totul sub influenţa puternicei voinţe a mamei lui.


28 El a mers cu Ioram, fiul lui Ahab, la război împotriva lui Hazael, împăratul Siriei, la Ramot din Galaad. Și sirienii au rănit pe Ioram.

A mers cu Ioram. Alianţa dintre Israel şi Iuda era în acel timp încă în vigoare şi se aştepta ca el să însoţească pe unchiul său în această campanie. Ţinând seamă de această alianţă, Iosafat s-a dus cu Ahab împotriva Siriei (1 Regi 22,29) şi cu Ioram împotriva Moabului (2 Regi 3,7.9).

Împotriva lui Hazael. Războaiele din Israel şi Siria, atât de frecvente în timpul domnie lui Ben-Hadad, au continuat în timpul domniei lui Hazael. De data aceasta, Israel se găsea în ofensivă împotriva Siriei. Israel a suferit mult sub mâna lui Ben-Hadad şi fără îndoială că se căuta ocazia de a se răfui. O schimbare de conducători în ţările Orientului antic era adesea semnalul pentru o serie de războaie; vrăjmaşii căutau să atace înainte ca noul rege să aibă timp să-şi considere poziţia. Hazael este amintit într-o inscripţie arameică din Hamat în aceeaşi formă cum este redat numele şi în Biblie, de asemenea şi pe plăci de fildeş care au servit ca decoruri pentru patul regelui. Plăcile acestea au fost găsite în timpul săpăturilor din partea nordică a Siriei cunoscută ca Arslan Taş. În documentele asiriene numele apare sub forma de Haza’ilu.

Hazael a fost implicat într-un război cu Salmanasar III al Asiriei. Conform cu rapoartele asiriene, Hazael a fost serios înfrânt în această luptă, suferind o pierdere de 16.000 din oamenii lui, 1.131 de cară, 470 de cai de călărie, precum şi tabăra regală Damasc. Teritoriul din afară capitalei a fost devastat până departe în sud spre Hauran la hotarele nordice ale Ghileadului, după care regele asirian a plecat spre ţărmul mării şi a primit tribut de la Tir şi Sidon. Salmanasar a pornit acest atac în anul al 18-lea al domniei lui, 841 î.Hr. Acesta a fost anul în care Ahazia domnea în Iuda, şi anul când Ioram din Israel a pornit atacul lui asupra lui Ramot-Ghilead (vezi p. 82 orig.). După serioasa lovitură pe care Hazael o suferise sub mâna lui Salmanasar, momentul a fost potrivit ca pentru Ioram să readucă Ramot-Ghilead-ul sub stăpânirea israelită. Aceasta a fost în încercarea de a lua acea fortăreaţă cu câţiva ani mai înainte când Ahab şi-a pierdut viaţa (1 Regi 22,3-37).

Au rănit pe Ioram Cu toate acestea,in ciuda rănilor, a reuşit pentru că Ramot-Ghilead a căzut în mâinile lui Israel (cap. 9,1.4.14.15).


29 Împăratul Ioram s-a întors să se tămăduiască la Izreel de rănile pe care i le făcuseră sirienii la Rama, când se bătea împotriva lui Hazael, împăratul Siriei. Ahazia, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda, s-a coborât să vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, la Izreel, pentru că era bolnav.

La Izreel. Ahab avea unul dintre palatele lui la Izreel (1 Regi 18,45; 21,1), pe care, după câte se pare, Ioram a continuat să-l păstreze ca reşedinţă rurală.

Să vadă pe Ioram. Probabil să Ahazia a rămas la Ramot-Ghilead pentru o vreme după rănirea lui Ioram. Mai târziu, posibil după ce fusese luată cetatea, el a plecat la Izreel să viziteze pe unchiul său rănit. Această vizită a dus la propria lui moarte (2 Regi 9,27).

COMENTARIILE LUI E. G. WHITE

7 – 10 PK 255 13 4T 90, 492

24 – 27 PK 214