1 Elisei a zis: „Ascultați cuvântul Domnului! Așa vorbește Domnul: „Mâine, la ceasul acesta, se va vinde la poarta Samariei o măsură de floare de făină cu un siclu, și două măsuri de orz, cu un siclu.”

Cuvântul Domnului. Regele lui Israel îşi exprimase părerea lui, iar acum Elisei urma să descopere voinţa Domnului. Trebuie să se observe că despărţirea între capitolele şase şi şapte la acest punct este artificială. O despărţire potrivită ar fi fost la capitolul 6,24, unde începe naraţiunea prezentă. Elisei reia provocarea regelui şi face cunoscut ce este Domnul gata să facă. În văzul poporului, Ioram a aruncat vina pentru criza prezentă, asupra lui Dumnezeu şi întorcându-se împotriva lui Dumnezeu el a propus acum să ia lucrurile în propriile lui mâini, în speranţa găsirii unor mijloace de uşurare. Elisei face cunoscut că nu regele, ci Dumnezeu este cel care va aduce uşurare.

Măsură. Ebraicul se’ah. Şase cabi era egali cu o măsură, iar trei măsuri erau egale cu o efă, măsura era cam 12,14 l. Într-o zi un sfert de cab de găinaţ de porumbel s-a vândut pentru cinci sicli de argint (cap. 6,25). Dar în ziua următoare, o cantitate de 24 de ori mai mare de grâu avea să se vândă cu a cincia parte din preţ. Sau cu alte cuvinte, cum suma de bani cu care în timpul foametei se putea cumpăra o mică parte din produsul cel mai ieftin şi cel mai josnic cu care se putea întreţine viaţa, în ziua următoare avea să se cumpere de 120 de ori mai mult din cea mai bună floare de făină.

Poarta Samariei. În oraşele orientale unde accesul în oraşe se făcea prin porţile din zidurile oraşului, poarta devine un loc de piaţă ocupată şi înfloritoare. Când exista hrană la îndemână, una din porţile Samariei avea să fie centru de distribuţie.


2 Călărețul pe brațul căruia se rezema împăratul a răspuns omului lui Dumnezeu: „Chiar dacă ar face Domnul ferestre în cer, cum s-ar putea întâmpla un asemenea lucru?” Și Elisei a zis: „Vei vedea cu ochii tăi: dar tu nu vei mânca din ele.”

Căpetenie. Călăreţul. Evraicul haşşaliş, în mod literal al treilea (om) sau probabil că la început cuvântul însemna al treilea om dintr-un car, ca printre hitiţi. Asirienii repartizau numai doi oameni pentru fiecare din carele lor. Mai târziu acesta a devenit un titlu pentru un funcţionar important la curţile orientale. Când Iehu l-a omorât pe Ioram, a fost şaşiş-ul lui, Bidcar, cel căruia i s-a poruncit să ia măsuri privind trupul regelui căzut (cap. 9,24.25). Faptul că acest slujbaş este descris ca unul pe braţul căruia se rezema împăratul arată că el trebuie să fi fost un individ de o oarecare importanţă, probabil că un slujbaş care era un însoţitor personal al regelui căruia îi era încredinţat în vreme de răspundere importantă. Acest slujbaş a fost acela care în ziua următoare avea să fie pus în slujbă la poarta Samariei, unde avea să se ofere hrană de vânzare (cap. 7,16-18). Faptul că acest slujbaş era prezent în acest timp în casa lui Elisei sugerează că tot aşa era prezent şi regele (vezi despre cap. 6,33).

A răspuns. Slujbaşul a căutat să arate cât de nebunească şi imposibilă era afirmaţia pe care tocmai o făcuse Elisei. În felul acesta, el s-a străduit să apere pe rege în atitudinea pe care o luase de a nu-şi mai pune încrederea în Iehova.

Nu vei mânca din ele. Batjocoritorul avea să fie un martor personal al împlinirii profeţiei lui Elisei, dar din cauza necredinţei lui nu avea să i se îngăduie să aibă parte de binecuvântările pe care ea le aducea.


3 La intrarea porții erau patru leproși, care au zis unul către altul: „La ce să ședem aici până vom muri?

La intrarea porţii. Fiind leproşi, acestor oameni nu le era îngăduit să stea în cetate. Legea lui Moise cerea leproşilor să rămână în afara taberei (Levitic 13,46; Numeri 5,2.3). În felul acesta, ei erau în afara zidurilor cetăţii, dar aproape de poartă.

La ce şedem aici? În timpuri mai bune, probabil că oamenii aprovizionau pe leproşi cu hrană. Dar acum, din caza foametei, nimeni nu mai aducea hrană acestor suferinzi nefericiţi şi eu erau expuşi să moară de foame.


4 Dacă ne vom gândi să intrăm în cetate, în cetate este foamete, și vom muri; și dacă vom sta aici, de asemenea vom muri. Haidem, dar, să ne aruncăm în tabăra Sirienilor; dacă ne vor lăsa cu viață, vom trăi, iar dacă ne vor omorî, vom muri.”
5 Au plecat, dar, în amurg să se ducă în tabăra sirienilor. Și când au ajuns la intrarea taberei sirienilor, iată că nu era nimeni.

În amurg. Ei au aşteptat până la căderea nopţii când, în întuneric, puteau să meargă în tabăra vrăjmaşă neobservaţi de concetăţenii lor de pe ziduri care puteau să considere planul lor ca un act de dezertare.

La intrarea taberii. Adică la cea mai apropiată parte de oraş a taberei sirienilor, nu cea mai depărtată.


6 Domnul făcuse să se audă în tabăra sirienilor un vuiet de care și un vuiet de cai, vuietul unei mari oștiri, și își ziseseră unul către altul: „Împăratul lui Israel a tocmit împotriva noastră pe împărații hetiților și pe împărații egiptenilor ca să vină să lupte împotriva noastră.”

Să audă… un vuiet. Pentru exemple asemănătoare vezi cele despre cap. 6,19.

A tocmit. Folosirea trupelor mercenare era obişnuită în antichitate. Fiii lui Amon au tocmit pe sirieni spre a se opune lui David (2 Samuel 10 şi 1 Cronici 19,6.7). În legăturile politice schimbătoare din Orientul antic forţa oricărui grup naţional putea la un moment dat să fie aşezat în linie de bătaie aproape împotriva oricărui alt popor.

Hitiţii. Vezi la pag 30 orig. Acum mai există doar rămăşiţe ale puternicului regat hitit de odinioară. Dar micile state hitite din nordul Siriei au păstrat multe din caracteristicile lor războinice şi forţele lor puteau constitui o ameninţare serioasă pentru oştirea Siriei.

Regii egiptenilor. Aceasta era pe vremea a cele de a XXII dinastii a Egiptului (vezi cele despre 1 Regi 14,25) când capitala era la Bubastis în delta răsăriteană şi Egiptul era stăpânit de o dinastie a regilor Libiei. Regii egiptenilor fără îndoială că se referă mai degrabă la anumiţi regi mai mici şi subalterni decât la regele propriu-zis al Egiptului.


7 Și s-au sculat și au luat-o la fugă în amurg. Și-au lăsat corturile, caii și măgarii, tabăra așa cum era, și au fugit ca să-și scape viața.

S-au sculat şi au luat-o la fugă. Tabloul este acela al unei fugi sălbatice şi grăbite. Crezânduse înconjuraţi de vrăjmaşi din toată părţile, sirienii au fugit în grabă din tabără, fiecare ins gândinduse numai la siguranţa lui. Totul a fost lăsat în urmă.


8 Leproșii, ajungând la intrarea taberei, au pătruns într-un cort, au mâncat și au băut, au luat din el argint, aur și haine, și s-au dus și le-au ascuns. S-au întors iarăși, au pătruns într-un alt cort și au luat și de acolo lucruri pe care s-au dus și le-au ascuns.

Au mâncat. Leproşii s-au gândit ca mai întâi să-şi satisfacă foamea lor chinuitoare, apoi au răspuns la impulsul de a se auto-ajuta cu comoara care aştepta pur şi simplu să fie luată.


9 Apoi și-au zis unul altuia: „Nu facem bine! Ziua aceasta este o zi de veste bună. Dacă vom tăcea și dacă vom aștepta până la lumina zilei de mâine, vom fi pedepsiți. Veniți acum și haidem să dăm de știre casei împăratului.”

Nu facem bine. Ei nu făceau bine, dar şi-au dat seamă de aceasta după timp îndelungat. Înăuntrul cetăţii bărbaţi, femei şi copii mureau de foame, dar în tot acest timp leproşii s-au interesat numai de ei. Lăsând pe concetăţenii lor să piară în timp de belşug, leproşii aveau să aducă sângele celor ce mureau asupra mâinilor şi a inimilor lor lacome. În cele din urmă, leproşii au ajuns să vadă că soarta lor cea bună le adusese şi răspunderea şi ocazia.

Vom fi pedepsiţi. O conştiinţă vinovată recunoaşte faptul că făptuitorul de rele are un preţ de plătit, nimeni nu poate păcătui fără a fi pedepsit. Păcătoşenia totdeauna se întoarce asupra capului celui vinovat.


10 Au plecat și au chemat pe străjerii de la poarta cetății și le-au spus așa: „Am intrat în tabăra sirienilor, și iată că nu este nimeni, nu se aude niciun glas de om; n-am găsit decât cai legați și măgari legați, și corturile așa cum erau.”
11 Străjerii de la poartă au strigat și au trimis vestea aceasta înăuntrul casei împăratului.

Străjerii. Păzitori sau paznicii porţii.


12 Împăratul s-a sculat noaptea și a zis slujitorilor săi: „Vreau să vă spun ce ne fac sirienii. Fiindcă știu că suntem flămânzi, au părăsit tabăra ca să se ascundă în ogoare și și-au zis: „Când vor ieși din cetate, îi vom prinde vii și vom intra în cetate.”

Vreau să vă spun. Ioram n-a putut crede că ceea ce prezisese profetul lui Dumnezeu urmează să se întâmple cu adevărat. În necredinţa lui, el se putea gândi numai la rău în ceasul eliberării şi al binecuvântării. Sirienii plecaseră, dar el nu credea. Acolo era hrană spre a fi luată, dar el nu putea să accepte acest fapt, Dumnezeu fusese iubitor şi bun şi El Şi-a ţinut cuvântul Lui, dar regele a refuzat să-l recunoască. Natura lui rea şi bănuitoare l-a împiedicat să înţeleagă că ororile asediului au trecut şi că daruri nevisate stăteau la dispoziţie pentru toţi acei care aveau să creadă şi să le accepte.


13 Unul din slujitorii împăratului a răspuns: „Să se ia cinci din caii care au mai rămas în cetate – li se va întâmpla doar cum s-a întâmplat la toată mulțimea lui Israel care a mai rămas, toată mulțimea lui Israel care se istovește – și să trimitem să vedem ce se petrece.”

Unul din slujitorii împăratului. Slujitorul a arătat o înţelepciune mai mare decât regele. Răspunsul lui a fost un răspuns al credinţei şi cu un bun înţeles practic. Exista posibilitatea ca raportul leproşilor să fie, la urma urmei, adevărat. De ce să nu se facă un efort spre a se afla, mai ales că acel efort putea fi făcut cu un preţ mic. Mai rămăseseră câţiva cai în cetate. De ce să nu rişte cu ei într-o situaţie ca aceasta?


14 Au luat două care cu caii lor, și împăratul a trimis niște soli pe urmele oștirii sirienilor, zicând: „Duceți-vă și vedeți.”

Două care cu cai. În mod literal, doi cai cară. După LXX, oameni mergeau călare.


15 S-au dus după ei până la Iordan; și iată că tot drumul era plin cu haine și lucruri pe care le aruncaseră sirienii în goana lor. Solii s-au întors și au spus împăratului.

Până la Iordan. Toate evidenţele arătau că sirienii s-au îndreptat spre casă. Atât timp cât era cu putinţă, ei au urmat drumul care avea să-i ducă la Iordan şi de aici mai departe spre Damasc. Distanţa cea mai scurtă până la Iordan era de cel puţin 32 km, un drum lung având în vedere împrejurările, dar solii iudei erau hotărâţi să se convingă de fapte. Totul indica faptul că sirienii fugiseră în groază deplorabilă, debarasându-se de orice lucru care le-ar îngreuna fuga.


16 Poporul a ieșit și a jefuit tabăra sirienilor. Și s-a vândut o măsură de floare de făină cu un siclu, și două măsuri de orz, cu un siclu, după cuvântul Domnului.

După cuvântul Domnului. Dar nu după ideile regelui. În orice împrejurare, trebuie să ai încredere în cuvântul Domnului. Acel cuvânt este totdeauna adevărat. Ceea ce spune Dumnezeu se va împlini cu siguranţă. Acela care are credinţă în Dumnezeu poate să meargă pe o cale care este întotdeauna sigură. Necredinţa este în continuu mustrată de profeţia împlinită. Dacă Ioram s-ar fi întors la Domnul, el ar fi putut da poporului său o solie de speranţă. Dacă ar fi primit cuvintele lui Elisei, el ar fi putut să se odihnească în pace, şi să prezinte în faţa poporului său o pildă de curaj şi încredere. Omul pierde întotdeauna când refuză să creadă cuvântul Domnului. Credinţa în Dumnezeu este calea înţelepciunii şi a vieţii. Ea aduce omului bucurie şi pace în această lume şi arată spre o cale a păcii veşnice în lumea de dincolo.


17 Împăratul încredințase paza porții în mâna călărețului pe brațul căruia se rezemase atunci. Dar călărețul acesta a fost călcat în picioare de popor la poartă și a murit, după cuvântul pe care-l rostise omul lui Dumnezeu, când se coborâse împăratul la el.

Paza porţii. Într-o astfel de vreme, aceasta era o răspundere importantă. La ştirea fugii sirienilor avea să fie un singur gând în mintea tuturor – să iasă pe poarta cetăţii să găsească hrană. Situaţia nu era uşor de stăpânit. După toate probabilităţile în acest ceas vital, regele a ales să ia loc la poarta cetăţii, poate deasupra ei, pe zidul cetăţii de unde avea să aibă un bun câmp de vedere atât a cetăţii, cât şi a taberei siriene.


18 Omul lui Dumnezeu spusese atunci împăratului: „Mâine, la ceasul acesta, se vor vinde la poarta Samariei două măsuri de orz cu un siclu, și o măsură de floare de făină, cu un siclu.”

Omul lui Dumnezeu spusese. În versetul 18 şi în următoarele, servitorul repetă pe larg ceea ce el spusese deja. Cu o satisfacţie vădită el afirmă din nou prezicerile lui Elisei şi cuvintele de îndoială ale slujbaşului îşi arată din nou cât de deplin s-au împlinit prezicerile profetului.

Prin experienţe ca aceasta, Domnul atrăgea încet înapoi pe copiii lui Israel iarăşi la credinţă şi ascultare şi la religia părinţilor lor. Timp de mulţi ani poporul se închinase la idoli. Atât preoţii, cât şi conducătorii erau răi. Regii au avut parte importantă la apostazie şi nelegiuire, nedreptatea, imoralitatea, lipsa de temperanţă şi cruzimea puteau fi văzute peste tot. Templul de închinare au ajuns locuri de nelegiuire. Poporul ales al lui Dumnezeu s-a îndepărtat mult de la dreptate şi de la calea sfinţeniei şi păcii. Ei aveau nevoie să înveţe iarăşi cu privire la Dumnezeu că El era iubitor şi bun, că El iubeşte pe poporul Său şi că doreşte ca ei să umble pe calea îndurării, a dreptăţii şi adevărului. În actualele împrejurări ale lui Israel, aceste lecţii erau extrem de greu de învăţat. Măsuri obişnuite nu erau de ajuns, de aceea, oameni ca Ilie şi Elisei au fost trimişi să proclame solii de mustrare şi de apel şi să facă minuni. Rezultatul a fost că mulţi au fost aduşi iarăşi înapoi la raţiune şi dreptate, la credinţă şi ascultare de Dumnezeu. Oameni sfinţi ai lui Dumnezeu au trăit în faţa semenilor lor viaţa şi iubirea lui Dumnezeu şi ca urmare a revenit în inimile şi viaţa oamenilor un spirit nou şi o nouă speranţă. O dată în plus, pacea şi dreptatea cerului începea să fie văzute printre fiii de pe pământ. Lucrarea lui Elisei n-a fot zadarnică.

COMENTARIILE LUI E. G. WHITE

1 – 20 PK 258, 259 1 PK 259

3, 9, 16 PK 258


19 Iar călărețul răspunsese omului lui Dumnezeu: „Chiar dacă ar face Domnul ferestre în cer, cum s-ar putea întâmpla un asemenea lucru?” Și Elisei zisese: „Vei vedea cu ochii tăi; dar tu nu vei mânca din ele.”
20 În adevăr așa i s-a și întâmplat: a fost călcat în picioare la poartă de popor și a murit.