Ezechia. De aici înainte, regii ale căror rapoarte vor apărea, sunt regii lui Iuda. Când a venit la tron Ezechia – probabil coregent cu tatăl său Ahaz, (vezi pp. 86, 150 orig.) – Israel era aproape de încheierea tragicii lui istorii. Iuda a continuat încă aproape timp de un secol şi jumătate. Umblând pe căile naţiunilor din jurul lor poporul a căzut pradă pentru acele naţiuni. Ahaz, înaintaşul lui Ezechia, a mers departe spre a coborî pe Iuda la acelaşi nivel ca pe Israel. Închinarea la zeii păgâni era încurajată, templul Domnului era consacrat închinării la idoli şi Asiriei i se plătea bir. Ezechia a făcut o schimbare completă în regimul politic şi religios al tatălui său. Templul a fost curăţat, închinarea la dumnezeii falşi nimicită, supunerea faţă de Asiria după un timp abandonată şi naţiunea a fost adusă mai aproape de dreptatea lui Dumnezeu.

Douăzeci şi nouă de ani. Despre cronologia lui Ezechia vezi pp. 86, 150, 160 în orig.

Ce este plăcut. Trei din capitolele care mai rămân din cartea Regilor sunt consacrate domniei lui Ezechia. Ezechia a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, chiar dacă, spre a face aceasta a fost nevoie de curaj. El a trebuit să meargă contra curentului vremii, şi a întâmpinat opoziţie înăuntrul ţării sale şi în afara ei. Dar, încurajat de profetul Isaia, el a stat fără frică pentru principii şi a introdus o reformă religioasă care a contribuit mult ca poporul lui Iuda să se întoarcă la căile părinţilor lor şi să le dea stabilitate şi putere în mijlocul naţiunilor.

A îndepărtat înălţimile. Până în acest timp înălţimile n-au fost întru totul îndepărtate de când Iuda a luat fiinţă ca naţiune. Ezechia a văzut ce a adus neascultarea pentru Israel, şi era hotărât ca naţiunea lui să nu sufere o soartă asemănătoare. El iubea pe Dumnezeu şi era hotărât să facă tot ce-i sta în putere spre a curţi ţara de orice formă de idolatrie. Înălţimile, cu toate că erau oprite de lege, au fost folosite de mulţi din popor ca centre favorite de închinare (1 Regi 3,2; 14,23; 22,43; 2 Regi 12,3; 14,4; 15,4.35). până pe vremea lui Ezechia ele au fost tolerate de împăraţii lui Iuda şi fără îndoială că, pe timpul acesta, ele au fost acceptate ca o parte înrădăcinată a religiei naţionale.

A sfărâmat stâlpii idolatri. Măsurile acestea au fost luate după curăţirea templului şi păzirea Paştelor în primul an al domniei lui Ezechia (2 Cronici 29,3.17; 30m1.15; 31,1).

Şarpele de aramă. Vezi Numeri 21,6-9. acesta este prima referire la acest şarpe ,după vremea lui Moise. Unii cred că acesta a fost păstrat în cortul întâlnirii atâta timp cât acesta a existat şi a fost transferat la templu pe timpul lui Solomon, dar despre aceasta nu există nici o dovadă. Pe vremea aceasta, totuşi el era privit ca o relicvă sacră, şi se credea că el posedă virtute în el însuşi. Arzând tămâie înaintea lui, poporul dădea acestui şarpe de aramă veneraţia care trebuia să fie acordată numai lui Dumnezeu.

El l-a numit. Una din ediţiile LXX-ei, precum Siriaca Targumurile redau: ei l-au numit.

Nehuştan. Probabil dumnezeu de bronz, de la aceeaşi rădăcină ca şi ebraicul nechasheth, bronz. Alţii derivă pe Nehustan din nachas, şarpe.

În Domnul. Nu în puterea militară ca naţiunile din jur.

N-a fost nici unul ca el. Afirmaţia aceasta, probabil că a fost făcută după încheierea istoriei lui Iuda. Aceasta nu contrazice ceea ce este spus despre Iosia în cap. 23,25 unde credincioşia lui faţă de Legea lui Moise este lăudată în mod deosebit. Caracteristica principală a lui Ezechia a fost încrederea lui în Dumnezeu.

Nu s-a abătut. Mulţi regi care au pornit bine, s-au îndepărtat de Dumnezeu în timpul domniei lor, de exemplu Solomon (1 Regi 1,1-11), Ioas (2 Cronici 24,17-25) şi Amaţia (2 Cronici 25,14-16). Şi Ezechia a căzut în greşeală (cap. 20,12-19). Dar el niciodată nu a părăsit pe Domnul, şi a făcut tot ce a putut spre a se îndrepta.

A izbutit. Această prosperitate materială este prezentată în 2 Cronici 32,23.27-30).

S-a răsculat. Ahaz acceptase suveranitatea Asiriei şi a plătit tribut, pe care acum Ezechia a

refuzat să-l mai plătească.

A bătut pe filisteni. Aceasta a constituit revoltă împotriva Asiriei, pentru că Sargon bătuse Filistia până la hotarele Egiptului şi capturase pe Hanunu, regele din Gaza. În felul acesta, Filistia era sub stăpânirea asiriană. Sargon a pretins că, în cel de al 11-lea an al lui, el a detronat pe Azuru din Aşdod, şi el menţionează despre încasare de tribut de la Filistia, Iuda, Edom şi Moab.

Salmanasar. Al cincilea domnitor asirian cu acest nume. El a domnit de la 727-722 î.Hr.

Împotriva Samariei. Versetele 9-12 constituie o repetare a raportului despre căderea Samariei dat deja în cap. 17,5-23. Căderea Samariei este datată aici, atât în anii lui Ezechia, cât şi în a lui Osea, şi istorisirea este repetată pentru a face legătura ei cu Ezechia.

Trei ani. Acesta este o bună demonstrare a obişnuitului obicei antic de calculare inclusivă. De la anii patru la şase a lui Ezechia, astăzi noi calculăm un interval de doi ani, dar cei din vechime au calculat anii patru, cinci şi şase ca trei ani (vezi pag. 36 orig.).

A fost luată (ei au luat-o, în engl.). Pluralul ei prezintă interes. El se poate referi la asirieni, în general, dar aceasta este puţin probabil, pentru că versetul anterior vorbeşte despre Salmanasar ca venind împotriva Samariei şi a împresurat-o. S-a sugerat că ei de aici probabil că se referă la Salmanasar şi la cineva asociat cu el. Acesta se poate că a fost Sargon, generalul şi succesorul la tron al lui Salmanasar (vezi cele despre cap. 17,6).

La Halah. Această afirmaţie este tot o repetate luată din cap. 17,6 din raportul de mai înainte despre căderea Samariei.

N-ascultaseră. Un scurt rezumat al raportului mai extins despre neascultarea la Israel se află în cap. cap. 17,7-23.

Al patrusprezecelea an. Aceasta este prima din renumitele campanii ale lui Sanherib împotriva lui Ezechia. Naraţiunea decurge de la capitolele 18,13 la 19,37. Acelaşi raport practic în limbaj identic, se află în capitolele al 36-lea şi 37-lea din Isaia. Aceasta ar sugera că autorul acestei părţi din 2 Regi a fost Isaia. Istorisirea oarecum prescurtată din 2 Cronici. 32,1-22 dă amănunte despre pregătirile de război ale lui Ezechia.

Comentatorii sunt în dezacord dacă istorisirea descrie una sau două campanii. Majoritatea comentatorilor moderni susţin că raportul descrie o campanie şi că toate evenimentele aparţin anului al 14-lea al lui Ezechia, 701 î.e.n. Alţii susţin că darea de seamă amestecă rapoartele a două campanii asiriene, prima în la 14-lea an al domniei lui Ezechia, în care au fost luate cetăţile întărite ale lui Iuda, iar a doua, târziu în timpul domniei lui Ezechia când o mare parte a oştirii asiriene a fost nimicită (cap. 19,35). În favoarea primei păreri se află faptul că se pare că nu există o interpretare naturală a naraţiunii biblice. Ba mai mult, izvoarele asiriene descriu o campanie a lui Sanherib în general datată în anul 701 î.e.n., dar nu fac nici o menţiune pozitivă despre o campanie de mai târziu, împotriva lui Iuda, deşi rapoartele pot fi incomplete, sau poate că acestea au omis în mod intenţionat din analele lui Sanherib un raport despre înfrângerea lui. Cât priveşte campania din 701, Sanherib pretinde că el a închis pe Ezechia ca pe o pasăre în colivie, o descriere care se potriveşte în mod egal unei campanii care invadează cetăţi întărite din Iuda, cât şi uneia mai hotărâte care ameninţa Ierusalimul.

Pregătirile extensive ale lui Ezechia (vezi 2 Cronici 32,2-6) sugerează un interval considerabil între cele două campanii; precum şi faptul că istorisirea biblică pare să arate că moartea lui Sanherib a avut loc la scurt timp după întoarcerea lui de la încercarea nereuşită împotriva Ierusalimului. Dacă a fost numai acea campanie din 701 î.e.n., asasinarea lui ar veni cam la 20 de ani după întoarcerea lui. Ba mai mult, recent au fost descoperite inscripţii în care Tirhaca (cap. 19,9) îşi dă vârsta de 20 de ani pe vremea când el a devenit coregent cu fratele său, în 690 î.e.n. Aceasta ar face imposibil ca el să fi luat parte la evenimentele descrise dacă ele au avut loc în 701 î.e.n. Mai înainte s-a susţinut că deşi el n-a devenit rege al Egiptului până cam la 690 î.Hr., se putea fi fost un general al oştirii. Dacă afirmaţiile lui Tirhaca cu privire la vârsta lui sunt corecte, singura cale de a sincroniza afirmaţia din cap. 19,9 cu contextul acesteia este a presupune o a doua campanie spre sfârşitul domniei lui Ezechia (vezi PK 339). Evident că cetăţile întărite a fost luate şi tribut plătit în prima campanie, iar Ierusalimul salvat prin intervenţie divină în cea de a doua.

Este fără importanţă că părerile diferă în ceea ce priveşte unde vine despărţirea în naraţiune, care a fost scrisă spre a arăta atotputernica purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru acei care Îl caută, mai degrabă decât a procura o schiţă cronologică.

Cetăţilor întărite. Sanherib pretinde capturarea a 46 de cetăţi din ziduri din Iuda.

Vezi o hartă a invaziei lui Sanherib

Lachis. În raportul despre a treia campanie a lui, împotriva ţării hitite, Sanherib aminteşte ca venind mai întâi împotriva Sidonului şi apoi împotriva cetăţilor Filistiei. Apoi s-a întors înăuntru ţării, spre Lachiş. Lachiş se afla la vrei 19,25 mile (30,8 km) sud-est de Aschelon şi la vreo 27 mile (43,2 km) sud-vest de Ierusalim. Acest asediu asupra Lachişului este descris pe un relief asirian (vezi placa de la p. 64 orig.).

Am greşit. În această fază, Ezechia, cuprins de groază, a capitulat dar n-a predat Ierusalimul. El s-a gândit să-l cumpere pe Sanherib, plătindu-i o răscumpărare valoroasă.

Trei sute de talanţi. Sanherib a pretins plata a treizeci de talanţi de aur şi trei sute de talanţi de argint împreună cu o mare comoară de pietre preţioase, canapele de fildeş, lemne de valoare şi tot felul de comori valoroase.

În casa Domnului. Prin capitularea lui Ezechia faţă de Sanherib, din nefericire templul a trebuit să sufere.

A luat… aurul. Numai cu puţin timp mai înainte, Ahaz a jefuit templul de comorile lui când a cumpărat ocrotirea lui Tiglat Pileser (cap. 16,8). De aceea, Ezechia a fost obligat să recurgă la măsuri extreme spre a aduna suma cerută de Sanherib.

Tartan. Acesta este titlul generalului-şef al oştirilor asiriene. Sargon a trimis pe tartarul lui cu oştirile asiriene să lupte împotriva Aşdodului (vezi Isaia 20,1). În asiriană, cuvântul redat aici ca Tartan este turtânn sau tartânu.

Rab-Saris. Acesta era titlul unui slujbaş superior de la curtea asiriană, probabil, eunucul-şef. Rabsarisul lui Nebucadneţar era prezent la Ierusalim când cetatea a căzut în mâinile babilonienilor (Ieremia 39,3.13): titlul a fost găsit într-o veche inscripţie arameică.

Rabşache. Rabşache era un alt slujbaş de seamă asirian, paharnicul-şef. În acest caz, el a fost purtătorul de cuvânt pentru trimişii asirieni (vezi versetele 19, 26-28). Numai el este amintit ca întorcându-se la Sanherib (cap. 19,8). În textele asiriene acest titlu oficial apare ca rab’şaqu.

Iazului de sus. Există o oarecare nesiguranţă cât priveşte poziţia acestui iaz. Unii cred că el era la sud de oraş, aproape de valea Ghedron, iar alţii cred că el era la nord. Cu câţiva ani mai înainte, Isaia şi fiul lui, Şear-Iaşub, s-au întâlnit cu Ahaz la acest iaz (Isaia 7,3) care se pare că a existat înainte de vremea lui Ezechia şi apeductul pe care l-a construit el (vezi p. 87 orig.).

Eliachim. Eliachim fusese înălţat la această poziţie importantă după degradarea lui Şebna, ca împlinire a prezicerii lui Isaia (Isaia 22,20-24). Totuşi unii socotesc că Şebna din Isaia 22 nu a fost persoana numită aici aşa.

Şebna. Vezi Isaia 22,15-19.

Ioah. Despre acest bărbat nu mai există nici un alt raport. Scribul, sau arhivarul,era unul din înalţii slujbaşi ai regatului, care redacta edictele regelui, purta grija corespondenţei lui şi probabil că avea sarcina pungii regale (vezi cap. 12,10).

Rabşache le-a zis. De ce a ţinut Rabşache cuvântarea nu este descoperit. Se poate ca el să fi fost reprezentantul personal al regelui, ca paharnic-şef, el poate că a fost un fel de maestru de ceremonii la curtea Asiriei, unul care putea vorbi curgător în alte limbi pe lângă cea asiriană.

Marele împărat. Acesta este un titlul favorit al regilor asirieni. Sanherib se numeşte pe sine: Sanherib, marele împărat, puternicul împărat, împăratul universului, împăratul Asiriei.

Ce este încrederea aceasta? Ezechia şi-a pus încrederea în Dumnezeu (2 Cronici. 32,7.8), şi aceasta era încrederea la care s-au referit acum trimişii asirieni (2 Cronici. 32,10.11).

Pentru război trebuie putere. Ezechia a făcut mari pregătiri împotriva atacului asirian, întemeind o oştire, întărind zidurile Ierusalimului, pregătind arme defensive şi ofensive, şi făcând tot ce a stat în puterea lui spre a fi gata când vor veni asirienii (2 Cronici 32,2-6).

Trestia aceea frântă. O descriere sugestivă a Egiptului. Trestia care creşte la Nil simboliza potrivit ţara în care creştea ea. Aparent puternică şi sigură, ea era întru totul nevrednică de încredere. Dacă un om a încercat să se sprijine pe ea, aceasta ar fi rănit mâna celui care a apucat

o. Osea s-a întors spre Egipt după ajutor şi drept rezultat şi-a pierdut regatul (cap. 4 – 6). Criza prezentă din Iuda a venit în timpul celei de a 25-a dinastie din Egipt, când Egiptul era răscolit de disensiune internă şi sortit să cadă ca pradă pentru Asiria. Cu toate acestea, sub o linie de regi etiopieni, Egiptul încerca încă să se menţionă împotriva puterii asiriene.

În Domnul. Vezi 2 Cronici 32,11.

Le-a îndepărtat. Fără îndoială, Sanherib a auzit despre reformele lui Ezechia, cum au fost îndepărtate înălţimile şi altarele locale nimicite (cap. 18,4). Mulţi din popor sacrificau pentru Iehova la aceste locuri neautorizate de închinare şi probabil că au fost ofensaţi de amestecul lui Ezechia în practicile lor. Acum Rabşache încerca să apeleze la popor împotriva regelui şi se poate ca el să fi considerat că Ezechia a dovedit în realitate neplăcere pentru Dumnezeu în eforturile lui de a nimici altarele locale populare.

Două mii de cai. Trimisul asirian încerca să-şi bată joc de lipsa de putere militară a lui Iuda. Asirienii veniseră cu o mare forţă militară de cavalerie şi două mii de cai aveau să însemne nimic pentru ei. Ei i-ar fi dat lui Iuda, dacă Iuda putea să facă rost de acel număr de călăreţi instruiţi.

O căpetenie. Din nou asirianul înjosea pur şi simplu Iuda pentru slăbiciunea lui militară. El şi-a bătut joc de popor, care nu avea puterea să respingă pe o singură căpetenie a oştirii asiriene, pe una dintre cele mai slabe din multele campanii pe care le aveau asirienii pe câmpul de luptă.

În Egipt. Rabşache a dispreţuit slăbiciunea lui Iuda şi nebunia de a-şi pune încrederea în atât de slaba putere a Egiptului.

Domnul mi-a zis. Aceasta este o declaraţie remarcabilă din partea unui asirian. A auzit el, oare, de soliile lui Isaia prin care el a profetizat că Domnul avea să folosească Asiria spre a aduce judecăţi asupra lui Israel şi Iuda (vezi Isaia 7,17-24; 10,5-12)? În orice caz, el a dorit să lase impresia că rezistenţa împotriva Asiriei era zadarnică, că lui i s-a dat o sarcină divină să aducă nimicirea asupra lui Iuda iar condamnarea regatului de sud era inevitabilă.

În limba arameică. Această declaraţie dovedeşte că limba siriană, sau arameica era deja în uz, cel puţin într-o oarecare măsură, atât în Asiria, cât şi printre evrei. Materiale contemporane arată că arameica începea acum să fie limba diplomatică şi comercială pe tot cuprinsul Asiei de vest. Printre evrei însă, ea nu era încă obişnuită, pentru că oamenii de rând nu erau în stare să o înţeleagă. După exilul babilonian, limba arameică a luat, în mod gradat, locul limbi evreieşti printre evrei.

În limba iudaică. În afară de această naraţiune cu paralele ei din 2 Cronici. 32 şi Isaia 36, expresia se mai întâlneşte numai în Neemia 13,24. Cuvântul iudeu apare mai întâi în 2 Regi 16,6, dar în cărţile biblice de mai târziu numele devine obişnuit, în conformitate cu folosirea contemporană asiriană, poporul din regatul de sud al lui Iuda era deja cunoscut ca Yehudim sau Iudei şi limba lor ca iudaică.

De pe zid. Negocierea avea loc în auzul soldaţilor şi poate al altora de pe zid, şi cuvintele trimişilor asirieni puteau fi duse în tot cuprinsul oraşului.

Acestor oameni care stau pe zid. Cuvintele erau adresate poporului Ierusalimului, nu numai regelui. Rabşache încerca să bage groază în inimile poporului şi să aducă o astfel de presiune a sentimentului popular, împotriva lui Ezechia, încât să fie forţat să renunţe la politica lui de rezistenţă.

Să-şi mănânce. Prin aceste cuvinte, Rabşache a ameninţat pe iudei cu îngrozitoarele urmări ale rezistenţei. Dacă asediul continua, poporul avea să fie adus în aşa strâmtorări, încât aveau să fie forţaţi să-şi potolească foamea şi setea lor cu cea mai nenaturală hrană (vezi 2 Regi 6,26-29; 2 Cronici. 32,10).

În limba iudaică. Cerând lui Rabşache să nu vorbească într-o limbă pe care avea s-o înţeleagă poporul, trimişii iudei au descoperit una din slăbiciunile lor şi asirianul a profitat de aceasta cât a putut. Acum cuvintele lui erau pentru popor, nu pentru rege.

Să nu vă înşele. Rabşache se prezenta acum pe sine ca prieten al poporului din Iuda, încercând să transmită impresia că Ezechia avea în inimă propriile lui interese, nu acela ale poporului, şi că, prin politica lui de înşelăciune el avea să aducă asupra lor o soartă groaznică.

Din mâna mea. Un număr de manuscrise ebraice şi multe din traduceri redau, mâna mea. Pasajul corespunzător din Isaia 36,14 omite această expresie.

Să nu vă facă Ezechia. Se pare că asirienii cunoşteau hotărârea fermă în Domnul a lui Ezechia precum şi încercările lui de a face ca poporul să-şi pună încrederea în Dumnezeu. De la început, Ezechia a încurajat pe poporul lui să fie tare (vezi 2 Cronici. 32,7.8).

N-ascultaţi. Aceasta era în realitate o invitaţie către poporul lui Iuda de a repudia pe regele lor şi de a lua situaţia în propriile lor mâini. Faceţi pace. Invitaţia era pentru poporul lui Iuda de a face pacea cu Sanherib şi să-l primească pe el ca rege şi prieten al lor.

Via lui. Expresia comunică ideea de pace şi prosperitate, asemenea aceleia de care poporul sa bucurat sub Solomon (2 Regi 4,24.25) şi că va fi tot aşa, dacă aveau să accepte condiţiile legământului (vezi 4,3.4; Zaharia 3,10).

Ca a voastră. Cruda politică de deportare a Asiriei a fost prezentă aici, înaintea poporului lui Iuda, într-o lumină cât se poate de favorabilă. Ei aveau să fie deportaţi, dar într-o ţară unde viaţa avea să fie tot aşa de fericită şi prosperă ca şi în patria lor. Într-o anumită măsură această afirmaţie era adevărată, pentru că mulţi dintre cei exilaţi care au fost duşi în ţări străine s-au simţit aşa de mulţumiţi în noul lor mediu, încât nu au mai fost gata să se întoarcă, atunci când ocazia le-a fost oferită.

Oare dumnezeii neamurilor. Asirienii aveau un bun motiv să se fălească astfel. Ei s-au dus peste tot după câte se pare, cu un succes neîntrecut. Se părea că nici un fel de dumnezei nu au fost în stare să elibereze ţările lor din puterea asiriană. Se părea că Aşur era cel mai puternic dumnezeu dintre toţi. Nici chiar Dumnezeul evreilor nu părea să fie mai puternic pentru Aşur, pentru că Samara şi-a primit soarta şi Iuda s-a aflat timp de ani de zile sub puterea asiriană. Puţin au înţeles asirienii că neascultarea faţă de Iehova a fost aceea care a înjosit pe Israel, şi că succesele asiriene fuseseră îngăduite chiar de către acel Dumnezeu împotriva căruia ei se mândreau acum.

Hamatului. Oraşele enumerate aici sunt toate localităţi care căzuseră de curând în faţa puterii asiriene. Hamatul era pe Orontes, cam la 200 km nord de Damasc. Sargon aminteşte des cetatea ca fiind supusă lui şi vorbeşte despre deportările poporului lui. Colonişti din Hamat au fost plasaţi în Samaria (2 Regi 17,24) şi exilaţii evrei se pare că au fost plasaţi în Hamat (Isaia 11,11).

Arpad. Un oraş important în Siria nordică, la vreo 20 km nord de Alepa. În 754, 742, 741 şi 740 campania asiriană a anului era împotriva Arpadului. În 743 oraşul pare să fi fost cartierul general al lui Tiglat Pileser, pentru că în acel an oştile asiriene erau în Arpad. În 720 Arpadul a fost lovit din nou de Sargon. Acum Arpadul este cunoscut ca Teel Erfâd.

Sefarvaim. Unul dintre oraşele ai cărui locuitori au fost plasaţi de Sargon în Samaria (vezi cap. 17,24).

Ylena. Aşezarea acestui oraş nu este cunoscută în mod sigur. Unii l-au identificat cu Anah de pe Eufrat, dar alţii cred a fi în nordul Siriei, după cum sunt celelalte oraşe amintite în acest text.

Iva. Probabil spre a fi identificat cu Tell Kefr’Ayă de pe Orontes, sud-vest de Homs (vezi cap.

17,24).

Au izbăvit ei Samaria? Acesta pare să fi fost argumentul suprem pentru că oamenii din Samaria erau tot evrei, şi pretindeau, cel puţin într-o oarecare măsură, să se închine la acelaşi Dumnezeu.

Dintre toţi dumnezeii. Localităţile numite mai înainte erau printre vecinii nordici ai Iudeii. Dar cuceririle asiriene s-au extins de-a lungul ţărilor Asirei vestice. Sanherib a pretins că puterea lui şi a dumnezeului lui este mai mare decât a tuturor dumnezeilor lumii întregi, neexcluzând nici pe Dumnezeul lui Iuda.

Poporul a tăcut. Sunt vremuri când tăcerea este de aur. Nimic din orice ar fi putut spune în acest timp poporul lui Iuda, n-ar fi făcut nici o impresie asupra trimişilor asirieni. Dumnezeu Însuşi avea să se îngrijească de răspunsul de care era nevoie.

Împăratul dăduse porunca. Rabşache a sperat să audă vreun cuvânt de revoltă spre a fi urmat de o răscoală populară, dar în loc de aceasta, poporul din Iuda a dat ascultare regelui lor.

Cu hainele sfâşiate. Evreii îşi rupeau hainele în timp de jelire (Iov 1,20), precum şi la mare lovitură sau tristeţe (Geneza 37,29; 1 Samuel. 14,12; 2 Samuel. 13,19; 15,32; 2 Cronici. 34,27; Ezra 9,3; Ieremia 36,24).

ELLEN WHITE COMENTEAZĂ

1 – 5 PK 288, 331 6, 7 PK 677; 3T 573 12 PK 292 17 – 37 PK 349-354

5 – 7 PK 339 9 – 11 PK291, 305, 351 13 – 16 PK 305, 339 19, 20 PK 352