Rețeta succesului

Text de memorat

„___-te numai şi __, lucrând cu__ după toată __ pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te __ de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să __în tot ce vei face” (Iosua 1:7).


Benjamin Zander, directorul muzical al Orchestrei Filarmonice din Boston, preda un curs de interpretare muzicală. În cadrul acestuia, a observat anxietatea studenților în fața evaluării interpretării lor. Pentru a-i liniști și a-i face să-și valorifice întregul potențial, el a anunțat încă din prima zi de curs că toată lumea va primi nota 10. Această notă maximă nu era standardul pe care erau obligați să îl atingă, „ci o posibilitate de care să beneficieze”. Singura cerință era ca în primele două săptămâni ale semestrului, studenții să întocmească o scrisoare pe care să o dateze în viitor, la încheierea cursului. În scrisoare, ei urmau să explice de ce meritau nota maximă.

Cartea Iosua este despre noi posibilități. Moise, care dominase timp de 40 de ani istoria poporului Israel, aparținea trecutului. Exodul din Egipt și rătăcirile în pustiu, marcate tragic de răzvrătire și încăpățânare, luaseră sfârșit. O nouă generație, dispusă să asculte de Dumnezeu, era pregătită să intre în țara promisă, nu ca un standard pe care trebuia să îl atingă, ci ca o posibilitate de care să beneficieze.

Hai să studiem modul în care Dumnezeu a deschis un nou capitol în viața poporului Israel și cum poate face la fel și în viața noastră!

4-11 octombrie: Săptămâna de Consacrare Personală
 
Comentariu EGW
După moartea lui Moise, Iosua urma să fie conducătorul lui Israel pentru a duce poporul în Țara Făgăduinței. El fusese prim-sfetnic sub conducerea lui Moise în cea mai mare parte a timpului cât israeliții rătăciseră prin pustie. El văzuse lucrările minunate pe care Dumnezeu le făcuse prin Moise și înțelesese bine tendințele poporului. El a fost unul dintre cei doisprezece bărbați trimiși ca iscoade pentru a cerceta Țara Făgăduită, unul dintre cei doi care au prezentat un raport credincios cu privire la bogățiile țării și care au încurajat poporul să meargă și să ia țara în stăpânire prin puterea lui Dumnezeu. El era competent pentru poziția aceasta importantă. Domnul i-a făgăduit lui Iosua că va fi cu el așa cum fusese cu Moise și că, dacă va fi credincios în respectarea poruncilor Sale, îl va ajuta să cucerească țara Canaanului cu ușurință. Iosua era îngrijorat cu privire la modalitatea în care își va îndeplini misiunea de a conduce poporul în țara Canaanului, dar încurajarea aceasta i-a îndepărtat temerile.

Iosua le-a poruncit copiilor lui Israel să se pregătească pentru o călătorie de trei zile și le-a spus că toți bărbații care purtau arme vor merge la luptă. „Ei au răspuns lui Iosua și au zis: «Vom face tot ce ne-ai poruncit și ne vom duce oriunde ne vei trimite. Te vom asculta în totul, cum am ascultat pe Moise. Numai Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine, cum a fost cu Moise! Orice om care se va răzvrăti împotriva poruncii tale și care nu va asculta de tot ce-i vei porunci să fie pedepsit cu moartea! Întărește-te numai și îmbărbătează-te!»”

Iordanul urma să fie traversat de israeliți printr-o minune. „Iosua a zis poporului: «Sfințiți-vă, căci mâine Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru.» Și Iosua a zis preoților: «Luați chivotul legământului și treceți înaintea poporului.» Ei au luat chivotul legământului și au pornit înaintea poporului. Domnul a zis lui Iosua: «Astăzi voi începe să te înalț înaintea întregului Israel, ca să știe că voi fi cu tine cum am fost cu Moise.»” – Istoria mântuirii, p. 175, 176

Dumnezeul cel puternic al lui Israel este și Dumnezeul nostru. În El trebuie să ne punem încrederea și, dacă împlinim poruncile Sale, El va lucra pentru noi tot atât de vădit, cum a lucrat pentru poporul Său din vechime. Toți aceia care caută să umble pe calea datoriei vor fi asaltați de îndoieli și de necredință. Calea va fi uneori atât de mult blocată din cauza piedicilor în aparență de netrecut, încât să-i descurajeze pe aceia care se lasă pradă descurajării, însă, unora ca aceștia, Dumnezeu le spune: „Mergi înainte! Fă-ți datoria cu orice preț! Greutățile care par atât de înspăimântătoare, care îți umplu sufletul de groază, vor pieri dacă tu vei înainta pe calea ascultării, încrezându-te cu umilință în Dumnezeu.” – Patriarhi și profeți, p. 437


1. Studiază Deuteronomul 18:15-22 și Iosua 1:1-9. Ce importanță are faptul că începutul cărții Iosua repetă o promisiune referitoare la ce avea să se întâmple după moartea lui Moise?

Moise murise și un nou conducător, Iosua, fusese numit de Dumne­zeu. Și există asemănări între ei. Dumnezeu le spusese amândurora că aveau să își conducă poporul în țara promisă părinților lor: „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise” (Iosua 1:3). Iosua avea să termine lucrarea care îi fusese dată inițial lui Moise. El era, de fapt, un nou Moise.

În această etapă, promisiunea că Dumnezeu va „ridica” un profet ca Moise (Deuteronomul 18:15) este doar o posibilitate, nu o realitate împlinită. Cuvintele cu care începe cartea Iosua îi amintesc cititorului de această promisiune și în același timp creează așteptarea de a o vedea împlinită.

Deși murise, Moise domină primul capitol. Numele lui este menționat de zece ori, iar cel al lui Iosua, de doar patru ori. Moise este numit „robul Domnului”, în timp ce Iosua este numit „slujitorul lui Moise” (Iosua 1:1). Va fi nevoie de o viață întreagă de slujire credincioasă și de ascultare pentru ca Iosua să primească titlul de „robul Domnului” (Iosua 24:29).

Chiar dacă primul capitol din Iosua surprinde tranziția între doi mari conducători ai poporului Israel, cel mai important personaj este Domnul Însuși – cartea începe cu cuvintele Lui și este dominată de călăuzirea Lui. Nu există nicio îndoială cu privire la cine este adevăratul conducător al poporului Israel.

De-a lungul timpului, Dumnezeu a chemat bărbați și femei să Îi conducă poporul. De ce este crucial să ne amintim cine este adevăratul conducător invizibil al bisericii?

Comentariu EGW
„Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea, căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune” (Iosua 1:8).

Dacă oamenii vor merge pe calea pe care Dumnezeu le-a trasat-o, vor avea un consilier a cărui înțelepciune este cu mult mai presus de orice înțelepciune omenească. Iosua a fost un general înțelept pentru că Dumnezeu era călăuza lui. Prima sabie pe care a folosit-o Iosua a fost sabia Duhului, Cuvântul lui Dumnezeu. … Pentru că cele mai puternice atacuri urmau să fie aduse împotriva principiilor Sale de neprihănire, Domnul, în mila Sa, i-a poruncit să nu se abată nici la dreapta, nici la stânga. Trebuia să urmeze o cale de cea mai strictă integritate. … Dacă nu ar fi existat niciun pericol înaintea lui Iosua, Dumnezeu nu i-ar fi spus din nou și din nou să aibă curaj. Dar, în toate îngrijorările lui, Iosua L-a avut pe Dumnezeul său drept călăuză.

Nu există o înșelăciune mai mare decât ca omul să creadă că în orice dificultate poate găsi un ghid mai bun decât Dumnezeu, un consilier mai înțelept în orice situație neprevăzută, o apărare mai puternică în orice împrejurare. …
Domnul are o mare lucrare de făcut în lumea noastră. Fiecărui om, El i-a dat o parte anume de făcut din lucrarea Sa. Dar omul nu trebuie să-l ia pe alt om drept sfătuitor, ca să nu fie dus în rătăcire; acest lucru este întotdeauna nesigur. Deși religia biblică exemplifică principiile unei vieți de slujire, este totuși nevoie să cerem zilnic înțelepciune de la Sursa întregii înțelepciuni. În ce a constat biruința lui Iosua? Cugetă la Cuvântul Domnului zi și noapte! Cuvântul Domnului a venit la Iosua chiar înainte de a trece Iordanul. … Acesta a fost secretul victoriei lui Iosua. L-a făcut pe Dumnezeu Călăuza lui.

Cei care dețin poziții de consilieri ar trebui să fie oameni dezin­teresați, oameni ai credinței, oameni ai rugăciunii, oameni care nu vor îndrăzni să se bazeze pe înțelepciunea lor umană, ci vor căuta cu seriozitate lumină și înțelepciune pentru a-și face lucrul cât mai bine. Iosua, comandantul lui Israel, a cercetat cu sârguință cărțile în care Moise a relatat cu credincioșie îndrumările date de Dumnezeu – cerințele, mustrările și restricțiile Lui – ca să nu facă nicio mișcare în mod nechibzuit. – Conflict and Courage, April 20, p. 116


3. Ce aflăm despre structura cărții Iosua din primul ei capitol?

Primul capitol din Iosua constituie introducerea acestei cărți. El cuprinde patru cuvântări, care corespund celor patru secțiuni principale ale cărții: trecerea (Iosua 1:2-9); cucerirea (Iosua 1:10,11); împărțirea țării (Iosua 1:12-15) și slujirea prin ascultarea de lege (Iosua 1:16-18).

Cartea Iosua poate fi văzută ca o serie de inițiative divine. În fiecare inițiativă, Dumnezeu îi trasează lui Iosua o sarcină precisă legată de cucerirea Canaanului și fiecare este menționată ulterior în carte, ca finalizată cu succes.

În cele din urmă, promisiunile lui Dumnezeu referitoare la ocuparea țării aveau să se împlinească. Din acel moment, responsabilitatea păstrării teritoriului se afla în mâinile israeliților și se putea realiza numai prin credință adevărată și prin ascultarea pe care o astfel de credință o generează întotdeauna. Inițiativele lui Dumnezeu, exprimate prin cele trei verbe – „a trece”, „a lua” și „a împărți” –, primesc din partea poporului răspunsul adecvat de ascultare, care derivă din acțiunea finală: slujirea.

Fiecare subîmpărțire e caracterizată de un concept precis, exprimat prin prezența dominantă a unui cuvânt ebraic: (1) A trece (Iosua 1:1 – 5:12); (2) A lua (Iosua 5:13 – 12:24); (3) A împărți (Iosua 13:1 – 21:45); (4) A sluji (Iosua 22:1 – 24:33)

Prin urmare, însăși structura cărții transmite mesajul ei principal: inițiativele lui Dumnezeu nu se împlinesc automat. În schimb, ele necesită un răspuns devotat din partea poporului Său. Adică, ținând cont de tot ce a făcut Dumnezeu pentru noi – inclusiv ce a făcut pentru noi și noi singuri nu putem face –, suntem chemați să facem ceea ce putem face singuri, adică să îndeplinim ceea ce ne poruncește Dumnezeu. Așa a fost dintotdeauna în întreaga istorie sacră și la fel este și astăzi. De altfel, descrierea poporului lui Dumnezeu din timpul sfârșitului, în Apocalipsa 14:12, transmite aceeași idee: credința în ce a făcut Dumnezeu pentru noi, care duce la ascultare.

Gândește-te la promisiunile din Cuvântul lui Dumnezeu pe care le prețuiești cel mai mult! Ce răspuns solicită acestea din partea ta, ca să devină realitate?

Comentariu EGW
Prin fiecare sacrificiu făcut cu seriozitate și cu toată inima în slujba Domnului, puterile noastre vor spori. În timp ce ne consacrăm în vederea lucrării Duhului Sfânt, pentru a birui înclinațiile puternice și pentru a ne forma obiceiuri noi, inima noastră își mărește capacitatea de a primi tot mai mult din puterea Sa și de a face o lucrare mai mare și mai bună. Energiile latente sunt trezite și aptitudinile lipsite de vigoare primesc o nouă viață.

Lucrătorul umil, care răspunde cu un spirit de supunere la chemarea lui Dumnezeu, poate fi sigur că va primi ajutorul divin. Însuși faptul că acceptă o responsabilitate atât de mare și de sfântă înnobilează caracterul. El pune în mișcare cele mai înalte capacități intelectuale și spirituale, întărește și purifică mintea și inima. Este minunat să vezi cât de puternic poate deveni un om slab, prin credința în puterea lui Dumnezeu, cât de hotărâte devin eforturile lui și cât de abundente sunt rezultatele bune pe care le produce. Acela care începe în mod smerit, cu puțina cunoaștere pe care o are, împărtășindu-le altora ce știe și căutând în același timp să cunoască mai mult, va descoperi că toate comorile cerului așteaptă să fie puse la dispoziția lui. Cu cât se va strădui mai mult să răspândească lumină, cu atât va primi mai multă lumină. Cu cât încearcă să le explice altora Cuvântul lui Dumnezeu, cu dragoste față de oameni, cu atât va înțelege el însuși mai clar acest Cuvânt. Cu cât vom folosi mai mult cunoștințele și ne vom exercita capacitățile pe care le avem, cu atât vom avea mai multe cunoștințe și o putere mai mare.

Fiecare efort făcut pentru Domnul Hristos va avea ca urmare o binecuvântare care se va întoarce asupra noastră. Dacă ne folosim mijloacele materiale pentru slava Sa, El ne va da mai mult. Când căutăm să-i câștigăm pe alții pentru Domnul Hristos, când simțim o responsabilitate pentru mântuirea lor și ne rugăm pentru ei, inima noastră va fremăta de puterea înviorătoare a harului lui Dumnezeu, sentimentele vor radia de mai mult zel divin și întreaga noastră viață de credință va deveni mult mai reală, mai zeloasă și mai plină de spiritul rugăciunii.

Valoarea omului este estimată în ceruri în raport cu dimensiunea capacității lui intelectuale de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Această cu­noaștere este izvorul din care se revarsă toată puterea. Dumnezeu l-a creat pe om în așa fel încât fiecare însușire intelectuală să poată corespunde unei însușiri a minții divine, iar El caută în permanență să aducă mintea omului în legătură cu Divinitatea. Dezvăluindu-i lumii harul Său, Dumnezeu ne oferă privilegiul de a coopera cu Domnul Hristos, ca să putem primi o cunoaștere mai mare despre lucrurile cerești.

Privind la Domnul Isus, obținem concepții tot mai clare și mai precise cu privire la Dumnezeu și, contemplându-L, suntem schimbați. Bunătatea și dragostea față de semenii noștri devin instinctuale, obișnuite. Noi dezvoltăm un caracter care este copia caracterului divin. Pe măsură ce devenim asemenea Lui, capacitatea noastră de a-L cunoaște pe Dumnezeu se extinde. Intrăm tot mai mult într-o relație de părtășie cu lumea cerească, iar capacitatea noastră de a primi bogățiile cunoașterii și înțelepciunea veșniciei este într-o continuă creștere. – Parabolele Domnului Hristos, p. 354, 355


În Iosua 1:2,3, Domnul îi spune lui Iosua că le dă țara. Pe de altă parte, El spune că le-a dat-o deja. Ce înseamnă lucrul acesta?

Țara era un dar din partea Domnului, care era adevăratul Stăpân. În Iosua 1:2,3 sunt folosite două forme ale verbului „a da”, reflectând două aspecte semnificative ale moștenirii acelui teritoriu. Prima formă exprimă procesul de acordare a țării. Doar teritoriile din Transiordania fuseseră ocupate de Israel. Cea mai mare parte din țara promisă încă nu fusese cucerită. În Iosua 1:3, verbul este la forma de perfect – „vi l-am dat” (BTF) –, dând impresia că țara le fusese deja dată. Atunci când Dumnezeu este subiectul unor astfel de acțiuni, forma este numită „perfect profetic”. Aceasta, pentru că ceea ce El promite în Cuvântul Său este un fapt sigur, ce poate fi considerat o realitate prezentă.
Pronumele din versetul 3, „vostru” și „vi”, sunt la plural, deci promisiunea nu este făcută doar lui Iosua, ci întregului popor Israel. Menționarea promisiunii făcute lui Moise transmite continuitatea cauzei lui Dumnezeu.

De asemenea, cuvântul kol, „tot”, „orice”, se repetă de numeroase ori în primul capitol. Prezența constantă a acestui pronume nehotărât exprimă totalitatea, integralitatea, care este esențială pentru atingerea obiectivului încredințat lui Iosua. Trebuie să existe o armonizare perfectă între Dumnezeu, Iosua și poporul Israel pentru ca succesul cuceririi țării promise să fie garantat.

4. Citește Iosua 1:4-6 și Evrei 6:17,18. Atunci țara era doar o promisiune, totuși Dumnezeu o numește moștenire. Ce înseamnă să fim moștenitori ai făgăduințelor lui Dumnezeu?

Făgăduințele făcute de Dumnezeu nu au nimic magic. Ele nu au puterea de a-și asigura singure împlinirea. Garanția că se vor împlini stă în prezența lui Dumnezeu, care spune: „Eu voi fi cu tine.” Într-adevăr, prezența Domnului a fost crucială pentru supraviețuirea poporului Israel. Fără ea, israeliții ar fi fost doar una dintre multele națiuni, fără vreo chemare, identitate sau misiune specială (Exodul 33:12-16). Pentru a reuși, Iosua nu avea nevoie de altceva decât de prezența Domnului.

În acest sens, nimic nu s-a schimbat în zilele noastre, motiv pentru care avem promisiunea Domnului Isus din Matei 28:20.
Dar Cuvântul lui Dumnezeu n-a dat greș, nici nu s-a împlinit în totul prin ocuparea Canaanului de către poporul iudeu. „Făgăduințele au fost făcute lui Avraam și seminței lui” (Galateni 3:16). Avraam însuși trebuia să fie părtaș la moștenire. Poate părea că împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu întârzie mult, căci „pentru Domnul o zi este ca o mie de ani, și o mie de ani sunt ca o zi” (2 Petru 3:8); s-ar putea să pară că întârzie, dar, la timpul hotărât, „va veni și se va împlini negreșit” (Habacuc 2:3). Darul făcut lui Avraam și seminței lui nu cuprinde numai țara Canaanului, ci tot pământul. Așa spune apostolul, că făgăduința ca să fie el moștenitor al lumii n-a fost făcută lui Avraam, nici seminței lui prin lege, ci prin îndreptățirea prin credință (Romani 4:13). În Biblie ni se spune în mod clar că făgăduințele făcute lui Avraam urmează să fie împlinite prin Hristos. Toți cei ce sunt ai lui Hristos sunt „sămânța lui Avraam, moștenitori prin făgăduință” – având drept „la o moștenire nestricăcioasă și neîntinată, care nu se poate veșteji” (Galateni 3:29; 1 Petru 1:4), un pământ eliberat de blestemul păcatului. Căci „domnia, stăpânirea și puterea tuturor împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinților Celui Preaînalt”; „cei blânzi moștenesc țara și au belșug de pace” (Daniel 7:27; Psalmii 37:11).

Dumnezeu i-a dat lui Avraam prilejul să vadă această moștenire nepieritoare și, cu nădejdea aceasta, el a fost mulțumit. „Prin credință a venit și s-a așezat el în Țara Făgăduinței ca într-o țară care nu era a lui și a locuit în corturi, ca și Isaac și Iacov, care erau împreună-moștenitori cu el ai aceleiași făgăduințe. Căci el aștepta cetatea care are temelii tari, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:9,10).

Cu privire la urmașii lui Avraam este scris: „În credință au murit toți aceștia fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut și le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini și călători pe pământ” (Evrei 11:13). Noi trebuie să locuim aici ca străini și călători dacă vrem să câștigăm „o patrie mai bună, adică o patrie cerească” (vers. 16). Aceia care sunt copii ai lui Avraam vor umbla după cetatea pe care o aștepta și el, „al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu”. – Patriarhi și profeți, p. 169, 170

Și glasul lui Dumnezeu s-a auzit cerându-i să nu se aștepte să ia imediat în stăpânire Țara Făgăduinței, arătând înainte spre suferințele urmașilor săi, mai înainte ca aceștia să se așeze în Canaan. I-a fost dezvăluit acum planul de mântuire în moartea lui Hristos, Jertfa cea mare, și venirea Sa în glorie. De asemenea, Avraam a văzut pământul readus la frumusețea lui edenică, ce avea să-i fie dat ca o veșnică stăpânire, ca o împlinire finală și deplină a făgăduinței. – Patriarhi și profeți, p. 137
Comentariu EGW
Dar Cuvântul lui Dumnezeu n-a dat greș, nici nu s-a împlinit în totul prin ocuparea Canaanului de către poporul iudeu. „Făgăduințele au fost făcute lui Avraam și seminței lui” (Galateni 3:16). Avraam însuși trebuia să fie părtaș la moștenire. Poate părea că împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu întârzie mult, căci „pentru Domnul o zi este ca o mie de ani, și o mie de ani sunt ca o zi” (2 Petru 3:8); s-ar putea să pară că întârzie, dar, la timpul hotărât, „va veni și se va împlini negreșit” (Habacuc 2:3). Darul făcut lui Avraam și seminței lui nu cuprinde numai țara Canaanului, ci tot pământul. Așa spune apostolul, că făgăduința ca să fie el moștenitor al lumii n-a fost făcută lui Avraam, nici seminței lui prin lege, ci prin îndreptățirea prin credință (Romani 4:13). În Biblie ni se spune în mod clar că făgăduințele făcute lui Avraam urmează să fie împlinite prin Hristos. Toți cei ce sunt ai lui Hristos sunt „sămânța lui Avraam, moștenitori prin făgăduință” – având drept „la o moștenire nestricăcioasă și neîntinată, care nu se poate veșteji” (Galateni 3:29; 1 Petru 1:4), un pământ eliberat de blestemul păcatului. Căci „domnia, stăpânirea și puterea tuturor împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinților Celui Preaînalt”; „cei blânzi moștenesc țara și au belșug de pace” (Daniel 7:27; Psalmii 37:11).

Dumnezeu i-a dat lui Avraam prilejul să vadă această moștenire nepieritoare și, cu nădejdea aceasta, el a fost mulțumit. „Prin credință a venit și s-a așezat el în Țara Făgăduinței ca într-o țară care nu era a lui și a locuit în corturi, ca și Isaac și Iacov, care erau împreună-moștenitori cu el ai aceleiași făgăduințe. Căci el aștepta cetatea care are temelii tari, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:9,10).

Cu privire la urmașii lui Avraam este scris: „În credință au murit toți aceștia fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut și le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini și călători pe pământ” (Evrei 11:13). Noi trebuie să locuim aici ca străini și călători dacă vrem să câștigăm „o patrie mai bună, adică o patrie cerească” (vers. 16). Aceia care sunt copii ai lui Avraam vor umbla după cetatea pe care o aștepta și el, „al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu”. – Patriarhi și profeți, p. 169, 170

Și glasul lui Dumnezeu s-a auzit cerându-i să nu se aștepte să ia imediat în stăpânire Țara Făgăduinței, arătând înainte spre suferințele urmașilor săi, mai înainte ca aceștia să se așeze în Canaan. I-a fost dezvăluit acum planul de mântuire în moartea lui Hristos, Jertfa cea mare, și venirea Sa în glorie. De asemenea, Avraam a văzut pământul readus la frumusețea lui edenică, ce avea să-i fie dat ca o veșnică stăpânire, ca o împlinire finală și deplină a făgăduinței. – Patriarhi și profeți, p. 137

5. De ce a fost nevoie ca Domnul să îi spună de două ori lui Iosua să se întărească și să se îmbărbăteze, în Iosua 1:7-9?

Sarcina încredințată lui Iosua părea să implice solicitări copleșitoare. Zidurile cetăților canaanite păreau imposibil de cucerit, iar populația țării era antrenată pentru luptă. În schimb, israeliții, simpli nomazi, nu posedau nici măcar cele mai primitive mașini de război pentru a ataca zidurile fortificate. Istoria ne spune că nici măcar Egiptul, superputerea acelor vremuri, nu fusese în stare să se impună în Canaan.

Totuși îndemnul: „Fii tare și viteaz!” (Iosua 1:6,7,9, EDCR) nu este legat aici doar de moralul de luptă sau de strategiile de război. Curajul și puterea sunt necesare pentru a rămâne credincioși Torei și cerințelor acesteia, care defineau legământul israeliților cu Iahve. 

6. Studiază Iuda 1:3, 1 Timotei 6:12 și Efeseni 6:10-18. Deși în prezent nu ni se cere să participăm la lupte militare, cum putem aplica încurajările date lui Iosua, în luptele noastre spirituale zilnice?

Astăzi, în îndeplinirea misiunii încredințate de Hristos, creștinii se confruntă cu provocări similare cu cele ale lui Iosua; cu alte cuvinte, li se cere să ducă un război împotriva propriilor tendințe păcătoase, împotriva căpeteniilor, domniilor și stăpânitorilor întunericului acestui veac și împotriva oștilor răutății. La fel ca Iosua, și ei au promisiunea liniștitoare a prezenței lui Hristos: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20). Așa cum prezența ocrotitoare a Domnului a fost suficientă pentru a-i alunga lui Iosua temerile, tot așa ar trebui să ne fie și nouă îndeajuns pentru a alunga îndoielile și îngrijorările din prezent.

Provocarea pentru noi este să Îl cunoaștem pe Domnul suficient de bine cât să ne încredem în El și în promisiunile pe care ni le-a făcut. Și de aceea, mai mult decât de orice altceva, avem nevoie de acea relație personală cu El.

Întrebarea hotărâtoare pentru noi astăzi nu diferă de cea cu care s-a confruntat Iosua. Cum putem rămâne credincioși Cuvântului lui Dumnezeu chiar și atunci când nu este popular sau convenabil să facem acest lucru?

Comentariu EGW
Iosua era acum conducătorul recunoscut al lui Israel. El fusese cunoscut mai ales ca războinic, iar darurile și virtuțile lui aveau o deosebită valoare, îndeosebi în acel timp al istoriei lui Israel. El era curajos, hotărât și stăruitor, grabnic, incoruptibil, negândindu-se să tragă vreun folos în timp ce se îngrijea de cei dați în atenția lui și, mai presus de toate, însuflețit de o vie credință în Dumnezeu – așa era caracterul bărbatului ales de Dumnezeu să conducă oastea lui Israel cu prilejul trecerii pe pământul făgăduit. În timpul rămânerii în pustie, el lucrase ca prim sfetnic al lui Moise și, prin credincioșia lui nepretențioasă și liniștită, prin statornicia lui când alții se clătinau, prin hotărârea lui de a susține adevărul în timp de primejdie, dovedise, cu mult timp înainte de a fi chemat prin glasul lui Dumnezeu în acest loc, că era vrednic să fie urmașul lui Moise.

Iosua privise cu mare îngrijorare și cu multă neîncredere în sine la datoria care-i stătea înainte, dar spaima lui a fost înlăturată prin asigurarea de la Dumnezeu: „Eu voi fi cu tine cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi ... căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia țara pe care am jurat părinților lor că le-o voi da.” „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus lui Moise” (Iosua 1:5,6,3). Din Munții Libanului până departe, la țărmurile mării, și până la malul Eufratului, la răsărit, totul trebuia să fie al lor.

La făgăduința aceasta s-a adăugat porunca: „Întărește-te numai și îmbărbătează-te, lucrând cu credincioșie după toată legea pe care ți-a dat-o robul Meu Moise!” Îndrumarea Domnului spunea: „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi și noapte”; „nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbutești în tot ce vei face.” – Patriarhi și profeți, p. 482

Prea adesea uităm că şi colegii noştri de muncă au nevoie de putere şi de încurajare. În momentele de deosebite greutăţi şi poveri, aveţi grijă să-i asiguraţi de interesul şi de simpatia voastră. Când încercaţi să-i ajutaţi prin rugăciunile voastre, daţi-le de ştire acest lucru. Transmiteţi-le tuturor mesajul lui Dumnezeu pentru lucrătorii Săi: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te!” (Iosua 1:6). – Mărturii, vol. 7, p. 185

Marele Conducător al neamurilor spusese că nu Moise urma să îl ducă pe Israel în țara aceea bună, iar stăruințele călduroase ale robului lui Dumnezeu nu fuseseră în stare să-I schimbe hotărârea. Moise știa că trebuie să moară. Cu toate acestea, nu se dovedise nicio clipă nepăsător în purtarea lui de grijă față de Israel. Cu credincioșie, el căutase să pregătească poporul pentru intrarea în țara făgăduită. La porunca lui Dumnezeu, Moise și Iosua au mers la cortul întâlnirii, în timp ce stâlpul de nor a venit și s-a oprit deasupra intrării. În locul acesta, cu solemnitate, poporul a fost dat în grija lui Iosua. Lucrarea lui Moise, de conducător al lui Israel, se sfârșise. Dar și acum el a uitat de sine, gândindu-se la binele poporului. În fața mulțimii adunate, Moise a rostit către urmașul său, după porunca lui Dumnezeu, următoarele cuvinte pline de bucurie sfântă: „Întărește-te și îmbărbătează-te, căci tu vei duce pe copiii lui Israel în țara pe care am jurat că le-o voi da și Eu Însumi voi fi cu tine” (Deuteronomul 31:23). Apoi s-a îndreptat către bătrânii și mai-marii poporului, dându-le solemna însărcinare de a asculta cu credincioșie de învățăturile care le-au fost date de Dumnezeu. – Patriarhi și profeți, p. 469


7. Pe baza textelor din Iosua 1:7-9; Geneza 24:40; Isaia 53:10 și Psalmii 1:1-3, ce înseamnă să fii prosper și să ai succes?


Termenul ebraic țalakh, „prosperă”, din formularea „vei face calea ta prosperă” (Iosua 1:8, BTF), presupune realizarea cu succes a ceva planificat sau o stare de circumstanțe favorabile. În versiunea Cornilescu, termenul este redat verbal: „vei izbândi în toate lucrările tale”.

Termenul sakal, „a lucra cu înțelepciune” (Iosua 1:8), poate fi tradus cu „a prospera” sau „a avea succes”. Dar poate însemna și „a fi prudent” sau „a fi înțelept”. Apare frecvent în cărțile Iov, Proverbele și Psalmii, unde noțiunea de succes este strâns legată de a acționa cu înțelepciune, în temere de Dumnezeu și ascultare de Cuvântul Său.

Din această perspectivă, succesul nu este neapărat definit ca prosperitate materială, deși nu o exclude. Succesul trebuie să fie văzut ca o stare de armonie cu valorile și principiile spirituale care stau la baza lumii create de Dumnezeu și care sunt exprimate în legea Sa.

Fără îndoială, încrederea în promisiunile lui Dumnezeu, în special cea a mântuirii numai prin credință, precum și ascultarea de legea Sa, nu se află în opoziție una cu cealaltă. Ele reprezintă cele două fețe ale aceleiași monede.

8. Ce spune Romani 3:31 despre relația dintre lege și credință?

A pune credința în moartea ispășitoare și jertfitoare a Domnului Isus pentru noi în opoziție cu ascultarea de legea lui Dumnezeu înseamnă a recurge la o dihotomie falsă și periculoasă. Legea și harul merg întotdeauna mână în mână. Doar o înțelegere superficială a rolului legii îl poate face pe om să creadă că „legea” și „harul” sunt opuse.

Scriitorii Vechiului Testament aveau o înaltă considerație pentru lege și o vedeau o sursă de încântare (Psalmii 1:2; Psalmii 119:70,77,174). Înțe­leasă și folosită corect, legea va duce la o înțelegere mai profundă asu­pra propriei păcătoșenii (Romani 7:7) și a nevoii de o neprihănire ca a lui Hristos (Galateni 3:24).

Oricât de mult ai încerca, prin harul lui Dumnezeu, să respecți legea Lui, cum îți arată propria experiență că ai nevoie să fii acoperit de neprihănirea lui Hristos?

Comentariu EGW
Legea lui Dumnezeu și Evanghelia lui Isus Hristos se află într-o armonie desăvârșită. Marele Învățător spune: „Eu și Tatăl una suntem.” Evanghelia lui Hristos este Vestea Bună a harului, sau a favorii, prin care omul poate fi eliberat de condamnarea pentru păcat și prin care este făcut în stare să asculte de Legea lui Dumnezeu. Evanghelia ne îndrumă spre codul moral ca fiind o lege a vieții. Iar Legea, prin faptul că pretinde o ascultare precisă, îl îndrumă fără încetare pe cel păcătos spre Evanghelie, pentru a primi iertare și pace.

Marele apostol Pavel spune: „Deci, prin credință desființăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea!” (Romani 3:31). Și, din nou, el declară că „Legea este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună” (Romani 7:12). Manifestarea iubirii supreme față de Dumnezeu și manifestarea unei iubiri față de semenii noștri asemenea iubirii pe care o avem pentru noi înșine sunt indispensabile, atât pentru a-I da slavă lui Dumnezeu, cât și pentru fericirea umană. – Minte, caracter și personalitate, vol. 2, p. 563

Darurile harului [lui Dumnezeu] prin Hristos sunt oferite fără plată tuturor. Nu există predestinație, ci omul poate pieri numai prin hotărâre proprie. În Cuvântul Său, Dumnezeu a prezentat condițiile prin care fiecare suflet poate fi ales pentru viața veșnică, și anume ascultarea de poruncile lui Dumnezeu, prin credința în Hristos. Dumnezeu alege un caracter în armonie cu Legea Sa, și toți aceia care vor atinge standardul cerut de El vor avea intrare în Împărăția slavei. Hristos Însuși a zis: „Cine crede în Fiul are viața veșnică, dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viața” (Ioan 3:36). „Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri” (Matei 7:21). Iar în Apocalipsa El declară: „Ferice de cei ce își spală hainele ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate” (Apocalipsa 22:14). Cu privire la mântuirea finală a omului, aceasta este singura alegere prezentată în Cuvântul lui Dumnezeu.

Orice suflet care va lucra la propria mântuire cu frică și cutremur va fi ales. Va fi ales acela care va lua asupră-și armura și va lupta lupta cea bună a credinței. Va fi ales acela care va veghea și se va ruga, care va cerceta Scriptura și care va fugi de ispite. Va fi ales acela care va avea mereu credință și va asculta de orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Mijloacele mântuirii sunt oferite în mod liber tuturor, dar, de rezultatele mântuirii, se vor bucura numai aceia care au îndeplinit condițiile. – Patriarhi și profeți, p. 207, 208


„Isus îmi adresează mie făgăduinţele şi avertizările Sale. Dumnezeu a iubit lumea atât de mult, încât Și-a dat unicul Fiu, pentru ca eu, crezând, să nu pier, ci să am viaţa veşnică. Experienţele arătate în Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să devină experienţele mele. Rugăciunea şi făgăduinţa, învăţătura şi avertismentul îmi aparțin. [...] Atunci când credinţa primeşte şi asimilează astfel principiile adevărului, acestea devin o parte a fiinţei, o parte care pune în mişcare viaţa. Cuvântul lui Dumnezeu primit în suflet modelează gândurile şi determină dezvoltarea caracterului” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 390, 391).

„Nu există altă idee care trebuie să fie tratată cu mai multă seriozitate, să fie repetată mai des sau întipărită cu mai multă fermitate în mintea tuturor decât aceea de imposibilitate a omului căzut de a merita ceva prin faptele sale, oricât ar fi ele de bune. Mântuirea este primită numai prin credinţa în Isus Hristos” (Ellen G. White, Credința și faptele, p. 19).

Întrebările suplimentare de la studiul de vineri sunt un ajutor și o încurajare pentru a studia zilnic Biblia. Recomandăm folosirea acestora la începutul sau la sfârșitul lecției din Sabat în biserici, cu răspunsuri rapide. În acest trimestru, întrebările din cartea Faptele apostolilor sunt formulate după ediția electronică.


1. De ce „ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă”?


2. De ce să împlinim legile şi să ne temem de Domnul?


3. Cine dă putere să câștigi bogății și de ce? 


4. Ce urma să răspândească Domnul peste țara unde mergeau israeliții?


5. De ce nu s-a intimidat apostolul în fața pompei strălucitoare sau a rangului înalt al ascultătorilor? 

Comentariu EGW
Studiu suplimentar

Harul uimitor al lui Dumnezeu, „Făgăduințe mai bune” (8 mai); Patriarhi și profeți, cap. „Legea și legămintele”.

Privire generală
Chiar dacă Moise a murit, influența conducerii sale încă se resimte în zorii acestei noi ere. În deschiderea cărții care îi poartă numele, Iosua este încurajat de Dumnezeu să aibă încredere în El. Dumnezeu îl îndeamnă pe noul conducător să calce pe urmele lui Moise. Vremurile sunt noi, dar poruncile și promisiunile rămân aceleași: treci, ia, împarte și slujește! Condiția este aceeași: ascultarea ca răspuns la îndurările și izbăvirile lui Dumnezeu din trecut, pe baza unei relații de încredere în El. Singura diferență constă în persoanele implicate: a apărut o altă generație. Într-un anumit sens, cartea Iosua oferă o nouă șansă poporului lui Dumnezeu de astăzi, care se află la intrarea în țara promisă.

La începutul cărții, principala întrebare este: Va profita poporul Israel de această nouă șansă? Vor urma israeliții rețeta succesului pe care înaintașii lor au ratat-o?

Istoria se repetă astăzi. Biserica, sub conducerea lui Hristos, noul Iosua, este chemată să înainteze spre împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu. Modelul legământului rămâne neschimbat: Dumnezeu ne dă ceea ce nu putem obține singuri și așteaptă ascultarea noastră, care exprimă încrederea noastră în dragostea, înțelepciunea și puterea Sa. Întrebarea rămâne: Va avea generația noastră încredere în capacitatea Divinității de a-Și isprăvi planul „până în ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1:6)? În vreme ce generația actuală se află la granița Canaanului ceresc, apelul divin încă răsună puternic: „Întărește-te numai și îmbărbătează-te” (Iosua 1:7).

Comentariu
Conducere spirituală
Numirea lui Iosua înlocuitor al lui Moise are loc imediat după amintirea dureroasă a greșelii lui Moise din pustiul Sin, care l-a împiedicat pe marele conducător să intre în Canaan (Numeri 20:9-12). În contextul mai larg, acest eveniment este strâns legat de cererea fiicelor lui Țelofhad (Numeri 27:1-12). Deoarece făcea parte din prima generație, Țelofhad a fost condamnat să moară în pustiu din cauza necredinței și a răzvrătirii. Cum Aaron murise deja și Moise se apropia de sfârșit, bătrânul conducător se roagă pentru un succesor. Rugăciunea sa și răspunsul lui Dumnezeu definesc viitorul rol de lider pe care îl va avea Iosua. Rolul lui avea să fie preponderent militar, așa cum reiese din expresia „va merge în fruntea noastră” (1 Samuel 8:20). Într-adevăr, priceperea sa militară este deja evidentă în Exodul 17:9-14, unde îi conduce pe israeliți împotriva forțelor amalecite. Această campanie demonstrează modul în care Iosua a fost pregătit de Domnul cu mult înainte de împuternicirea sa oficială.

În răspunsul dat de Dumnezeu lui Moise, Iosua este descris ca un om plin de Duhul Domnului (ruah, Numeri 27:18). O astfel de evaluare din partea Celui care cunoaște inimile este importantă. În Vechiul Testament, cuvântul ebraic ruah poate desemna un vânt impersonal, respirația umană, firea și mintea omului, printre altele. De asemenea, poate face referire la Agentul divin care a fost implicat activ în viața lumii încă de la creație (Geneza 1:2). Prezența Duhului Sfânt este exprimată în Pentateuh prin trei manifestări: înțelepciune, profeție și conducere. Iosif este prima persoană despre care se spune că avea Duhul lui Dumnezeu (Geneza 41:38). Toate cele trei aspecte sunt evidente în viața sa: ca profet, primește vise; ca om înțelept, interpretează visul faraonului; ca lider, concepe un plan pentru a-și salva nu numai poporul, ci și alte națiuni afectate de foamete.

Și în slujirea lui Iosua se vor împleti înțelepciunea, profeția și con­ducerea. El este plin de „duhul înțelepciunii” (ruah hokhmah) (Deu­teronomul 34:9). Mai mult, el se numără printre cei 70 de bărbați cu experiență care primesc Duhul pentru a profeți (Numeri 11:16-30). În cele din urmă, în Numeri 27:18, Dumnezeu spune despre el că este un conducător în care locuiește Duhul Lui. 

În ciuda abilităților remarcabile pe care Iosua le-a dezvoltat de-a lungul anilor în slujba lui Moise, conducerea lui este definită în termeni spirituali. Doar conducerea spirituală are sens în contextul unui război spiritual. În definitiv, bătăliile pe care Iosua a fost chemat să le ducă erau ale lui Dumnezeu, nu ale lui sau ale lui Israel.

Tiparul legământului: binecuvântare, promisiune și ascultare
Încă de la primul dialog dintre Dumnezeu și omenire, tiparul legământului este evident: Dumnezeu binecuvântează înainte de a da porunci (Geneza 1:28). În diferite legăminte ulterioare, binecuvântarea divină se manifestă prin promisiunile lui Dumnezeu de a elibera, de a oferi urmași și de a da o țară. De exemplu, atunci când Dumnezeu l-a chemat pe Noe să construiască arca, acest lucru a demonstrat angajamentul Lui de a oferi omenirii un mijloc de salvare. Noe a primit porunci mai precise abia după marea eliberare a celor din arcă. În mod similar, Avraam a ascultat de cerința lui Dumnezeu de a-și părăsi țara natală numai după ce a auzit binecuvântările promise de Dumnezeu (Geneza 12:1-3). Legământul mozaic urmează un model similar, deoarece Dumnezeu le-a reamintit oamenilor ce făcuse pentru poporul Israel înainte de a le da Cele Zece Porunci, în Exodul 20. În cele din urmă, când David și-a exprimat dorința de a construi o casă pentru Domnul în Ierusalim, Dumnezeu a promis să îi construiască El, în schimb, o casă lui David (2 Samuel 7:27). În noul legământ, Dumnezeu pune legea Sa în inima poporului Său, astfel încât acesta să poată asculta de El de bunăvoie (Ieremia 31:33).

Astfel, orice perspectivă legalistă asupra legii lui Dumnezeu nu este în concordanță cu viziunea biblică asupra ascultării. Ascultarea este întotdeauna un răspuns uman la inițiativa divină de a binecuvânta poporul lui Dumnezeu. Salvarea nu s-a bazat niciodată și nu se bazează pe realizările umane. Nici nu se va baza vreodată pe acestea. O astfel de viziune legalistă asupra legii Vechiului Testament îi denaturează adevăratul scop. Roy Gane afirmă în mod pertinent: „Dacă ne depășim propria neglijență față de legile biblice, nu ajungem în cele din urmă la legalism? Nu, dacă înțelegem scopul legii lui Dumnezeu. Ea este un standard de comportament și gândire în armonie cu caracterul iubitor al lui Dumnezeu. Ea nu este, nu poate fi și nu a fost niciodată menită să fie un mijloc de mântuire. Faptul că facem binele nu ne poate răscumpăra niciodată din starea noastră de muritori sau din păcatele din trecut. Numai harul lui Dumnezeu prin jertfa lui Hristos, primită prin credință, poate face lucrul acesta. Poruncile lui Dumnezeu sunt pentru oamenii care sunt deja salvați” (Roy Gane, Leviticus, Numbers: The NIV Application Commentary, 2004, p. 310).

Legea și înțelepciunea
Textele sapiențiale („sapiență” înseamnă înțelepciune, învățătură, știință) din Vechiul Testament, așa cum sunt cărțile Iov, Proverbele și Eclesiastul, precum și unii psalmi, explorează două teme importante: creația și legea. Aceste cărți demonstrează modul în care lumea creată și legea ar trebui să influențeze maniera în care credincioșii se raportează la Dumnezeu și unii la alții. De fapt, există o relație strânsă între lege și înțelepciune. Această relație este deja evidentă în Deuteronomul 4:6 – „Să le păziţi şi să le împliniţi, căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: «Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!»” Măreția lui Israel nu avea să se găsească în bogăție și putere militară, ci în înțelepciunea rezultată din respectarea fidelă a poruncilor lui Dumnezeu. În mod firesc aveau să urmeze succesul și prosperitatea. Acestea pot fi văzute în rezultatele cererii lui Solomon de a primi înțelepciune (1 Împărați 3:13).

Înțelepciunea – care este cunoaștere călăuzită de Dumnezeu – ne oferă capacitatea de a trăi bine în contextul fricii de Iahve, prin ascultarea de voia Sa și prin trăirea în armonie cu semenii și cu natura. Nebunul, în revolta lui împotriva ordinii create de Dumnezeu, Îl nesocotește, în timp ce înțeleptul respinge haosul și acceptă voia lui Dumnezeu, dovedind o viață de ascultare. Rezultatele acestei alegeri sunt prezentate în literatura sapiențială biblică, ce abordează și excepțiile și absurditățile care marchează frecvent existența noastră sub soare (vezi Iov și Eclesiastul).

Același principiu se găsește în Iosua 1, capitol în care conducătorul, care întruchipează întreaga națiune, este chemat să respecte cu strictețe întreaga lege. Poporul Israel poate alege calea înțelepciunii și poate avea parte de beneficiile acesteia. Totuși, pentru a face acest lucru, Iosua și israeliții trebuie să se întărească și să se îmbărbăteze (Iosua 1:7). Aceeași pereche de imperative fusese deja folosită de către Moise pentru a-i încuraja atât pe israeliți, cât și pe succesorul său (Deuteronomul 31:6,7). Ulterior, Iosua avea să adreseze poporului aceleași cuvinte (Iosua 10:25). Dar de ce? Ascultarea necesită încredere, iar în contextul naturii noastre umane încrederea necesită adesea tărie și curaj. Din nou, ascultarea nu este o tranzacție în care câștigăm sau pierdem, în funcție de ceea ce oferim. Ascultarea este o expresie a încrederii umane în calea lui Dumnezeu. Ea își are fundamentul într-o relație cu Dumnezeul cel viu. Implică negarea de sine, luarea crucii și urmarea pașilor Domnului Isus, care duc la jertfire (Luca 9:23). Acest angajament nu este pentru cei slabi de inimă.

Aplicație
Conducere
1. Există mai multe modele de conducere, cum ar fi modelul carismatic, modelul transformațional și modelul liderului-slujitor, printre altele. Toate aceste stiluri de conducere pot fi găsite în Biblie. Cu toate acestea, marca distinctă a liderilor de succes din perspectivă biblică este competența lor spirituală. Discutați calitățile unui lider spiritual, privind la viața următoarelor persoane:

A. Iosua
B. Avraam
C. Debora
D. David
E. Estera
F. Petru
G. Pavel
2. Cum ai caracteriza un lider spiritual în zilele noastre?
3. Liderii menționați mai sus au exercitat responsabilități și în afara domeniului religios. Este posibil să fii un lider spiritual în calitatea ta de administrator „secular”? De ce da sau de ce nu? Dacă da, cum?

Odihnă pe baza promisiunilor lui Dumnezeu
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a apărut ca o mișcare bazată pe perspectiva celei de-a doua veniri a lui Isus Hristos, după cum indică și numele ei. Odihna divină promisă lui Israel în cartea Iosua a fost obținută abia în timpul lui Solomon, la secole după cucerirea inițială. Cu toate acestea, chiar și această odihnă a fost temporară. În Evrei 11:13 citim că eroii credinței nu au primit ceea ce a fost promis. În ciuda dilemelor cu privire la aparenta întârziere a Domnului Isus, experiența poporului lui Dumnezeu de-a lungul istoriei a fost una de marș continuu către împlinirea promisiunilor.

Subiect de gândire: Cum te pot încuraja modelele de credință din Evrei 11 în marșul tău spre împlinirea binecuvântatei speranțe?

Chemați să fim tari și curajoși
Discutați în cadrul grupei cum, în calitate de adventiști de ziua a șaptea, ni se cere să fim tari și curajoși în diferitele medii în care suntem chemați să ne trăim credința astăzi:

A. Familie
B. Cartier
C. Școală
D. Serviciu

Studiul 1, 27 septembrie - 3 octombrie

Lesson image

Trimestrul 4, 2025

Lecții de credință din cartea Iosua