Iov cel răbdător

Povestirea noastră din această săptămână este despre un om pe nume Iov. Istoria vieții lui se găsește în Biblie în cartea Iov, care a fost scrisă de Moise. Biblia spune că Iov trăia într-un loc numit Uț. Avea soție și 10 copii – șapte băieți și trei fete. Iov era foarte bogat. Avea o casă frumoasă și multe animale – oi, cămile, boi și măgărițe. De fapt, Iov era cel mai de vază om din câți locuiau în Răsărit. Ce altceva mai spune Biblia despre el? Iov 1:1

Fiindcă Îl iubea și Îl asculta pe Dumnezeu, Iov îi iubea și pe oameni și îi ajuta oricând putea. Uneori chiar căuta pe cât mai mulți pe care să îi ajute. Iov 29:12,13,15,16 Bineînțeles că Domnul era foarte încântat de Iov. Într-o zi, Dumnezeu a avut o mare întâlnire în cer și a participat la ea și Satana.
— De unde vii? l-a întrebat Dumnezeu pe Satana.
— De la cutreierarea pământului. Ce l-a mai întrebat Dumnezeu pe Satana? Iov 1:8 Da, Satana observase că Iov era ascultător de Dumnezeu. Dar era sigur că Iov asculta de Dumnezeu pentru că Dumnezeu îl făcuse bogat. În realitate, de ce Îl asculta Iov pe Dumnezeu? Din iubire sau din egoism? Vom afla în povestirea noastră de săptămâna aceasta.

Dumnezeu vorbise cu Satana, care îi zisese că Iov asculta de Dumnezeu pentru că era egoist. „Crezi că Iov ascultă de Dumnezeu fără să aibă ceva de câștigat?” întrebase el. Apoi Satana a zis că Dumnezeu îl ferise pe Iov de rele și îi dăduse o mulțime de bogății. Cum să nu-L asculte pe Dumnezeu cu așa multe avantaje? Doar Iov voia să fie bogat.

Apoi lui Satana i-a venit o idee. Iov 1:11 Cine avea dreptate? Dumnezeu sau Satana? Bineînțeles că Dumnezeu avea dreptate. Dar Satana era sigur că el avea. Dumnezeu a hotărât să-l lase pe Satana și pe alții de la acea întâlnire să se convingă cine zicea adevărul. Așa că Dumnezeu i-a spus lui Satana că putea să facă ce voia cu lucrurile lui Iov, dar să nu îi facă rău lui Iov.

Satana a plecat de la întâlnire și probabil că era foarte mândru de el în timp ce planuia să-i facă lui Iov numai necazuri și supărări. Bineînțeles că Iov nu știa nimic despre întâlnirea din cer sau despre planurile lui Satana să îi facă rău.

Într-o zi, nu mult după aceea, a venit un sol la Iov cu niște vești rele: dușmanii îi furaseră lui Iov toate măgărițele și toți boii. În timp ce încă vorbea acesta, a venit alt om, cu vești despre oile lui Iov. Venise foc din cer și le arsese pe toate. Fix atunci a mai venit cineva și i-a spus că niște dușmani îi furaseră lui Iov cămilele. Nu mai avea niciuna!

Într-o zi, Iov își pierduse toată bogăția. Îți imaginezi cât de șocat trebuie să fi fost?

Iov nu știa, dar Dumnezeu îl lăsase pe Satana să îl pună la încercare să vadă de ce asculta Iov de Dumnezeu. Așa că Satana i-a făcut niște lucruri teribile lui Iov și, într-o zi, i-a luat toate bogățiile. Unul după altul veneau mesageri care îi aduceau lui Iov numai vești proaste.

Dar vestea cea mai proastă urma. În timp ce unul dintre soli îi povestea ce se întâmplase cu cămilele, a venit altul și a spus:
— Fiii și fiicele tale au murit! Ce nemilos era Satana să îi facă toate aceste lucruri lui Iov! A pus Iov vina pe Dumnezeu și a spus cuvinte urâte despre El? Satana așa spusese că va face? Iov 1:21,22

Sigur că Dumnezeu era încă foarte mulțumit de Iov. Și din nou a avut loc o întâlnire în cer și din nou Satana a venit și el. Și Dumnezeu a pus iar acele întrebări:
— De unde vii?
— De la cutreierarea pământului, a răspuns Satana. Ce l-a mai întrebat Dumnezeu pe Satana? Iov 2:3

Satana știa că Iov încă era ascultător de Dumnezeu și că nu spusese nimic rău despre El, chiar dacă își pierduse toate bogățiile și chiar și pe scumpii lui copii. Dar Satana încă era sigur că Iov asculta de Dumnezeu pentru că era egoist. Avea dreptate?

Dumnezeu Se bucura că, deși pierduse totul, Iov încă Îl iubea pe Domnul și nu păcătuise punând vina pe Dumnezeu pentru ce se întâmplase.

Când Dumnezeu l-a întrebat pe Satana dacă a observat cât de bun era încă Iov, ce a zis Satana? Iov 2:4,5 Satana încă era sigur că Iov era ascultător de Dumnezeu pentru că era egoist. Așa că Dumnezeu i-a permis lui Satana să îi facă lui Iov ceva foarte rău – cu condiția ca Iov să nu moară. Permisiunea de a-i face rău lui Iov probabil că l-a făcut foarte fericit pe Satana. Era sigur că acum putea să îl facă pe Iov să spună lucruri urâte despre Dumnezeu.

Satana s-a hotărât să îl îmbolnăvească foarte tare pe Iov, cu niște bube. Bubele îl dureau foarte mult, iar Satana s-a asigurat că Iov avea peste tot aceste răni dureroase – din cap până în picioare.

Săracul Iov! A ieșit din casă, s-a așezat pe jos pe niște cenușă și a început să se scarpine cu un ciob. Ce trist și bolnav era Iov! Nici măcar soția nu îl ajuta.
— Încă te crezi un om bun și corect? Blestemă-L pe Dumnezeu și mori după aceea! i-a spus ea lui Iov. Dar Iov nu a renunțat la credința lui în Dumnezeu. Ce i-a spus soției lui? Iov 2:10 Chiar și când avea corpul plin de bube, Iov nu a păcătuit spunând lucruri urâte despre Dumnezeu.

Într-o zi, după ce i s-au întâmplat lui Iov toate aceste lucruri rele, au venit la el trei prieteni, ca să îl încurajeze. Când au văzut cât de bolnav și de trist era, s-au așezat pe jos și au plâns. Cât timp au stat așa și n-au spus nimic? Iov 2:13

După șapte zile, prietenii lui Iov au început să vorbească cu el. Probabil că el spera la niște cuvinte de încurajare. Dar ce i-au spus l-a descurajat și mai rău. Prietenii i-au spus lui Iov că toate acele lucruri i se întâmplaseră ca pedeapsă de la Dumnezeu că păcătuise. Iov 22:5-10

Dar era adevărat ce spuneau ei? Făcuse Iov acele lucruri? Nu, sigur că nu. El făcuse tot posibilul să îi ajute pe cei din jur. Fusese foarte bun și amabil cu cei care îl ajutaseră.
— Nu m-am îndepărtat de poruncile de pe buzele Domnului; am prețuit cuvintele gurii Lui mai mult decât mâncarea, le-a răspuns Iov.

Și Dumnezeu spusese într-adevăr despre Iov că este fără prihană și curat la suflet.

Din cauza cuvintelor nepotrivite ale prietenilor lui, Iov simțea că nimănui nu-i pasă de el. Și era așa bolnav că își dorea să moară. Dar în toată durerea și tristețea lui, Iov a continuat să se încreadă răbdător în Dumnezeu.
— Și dacă mă va ucide, eu tot mă voi încrede în Domnul! le-a zis Iov prietenilor lui.

Ce să mai spună Satana acum? Iov era bolnav și sărac, dar tot Îl iubea și Îl asculta pe Dumnezeu.

Nimeni nu înțelegea de ce i se întâmplau atâtea nenorociri lui Iov – nici soția lui Iov, nici prietenii lui, nici Iov însuși. Iov era sigur că Dumnezeu îl iubește, dar nu știa de ce avea așa multe necazuri. O, cât își dorea ca Dumnezeu să vorbească cu el!

În scurt timp, Dumnezeu a vorbit într-adevăr cu el. Nu i-a explicat de ce i se întâmplaseră atâtea. Dar ce i-a spus l-a ajutat pe Iov să-și dea seama că Dumnezeu poate face orice. Chiar dacă nu înțelegea de ce avusese parte de atâtea rele, Iov se putea încă încrede răbdător în Dumnezeu.

Apoi Dumnezeu a mai spus că prietenii lui Iov spuseseră lucruri greșite despre Dumnezeu. Iov s-a rugat pentru ei și L-a rugat pe Dumnezeu să îi ierte. Apoi ce a făcut Dumnezeu pentru Iov? Iov 42:10

Istoria lui Iov ne ajută să înțelegem de ce uneori se întâmplă lucruri rele. Pentru că Satana este rău și vrea să ne facă rău. Dar și când ne lovește Satana, noi tot Îl putem iubi pe Dumnezeu și ne putem încrede în El că va avea grijă de noi.

A fost Iov un om bun? L-a iubit pe Dumnezeu? Și Dumnezeu l-a iubit pe Iov?
A spus Iov lucruri rele despre Dumnezeu când Satana i-a luat toate bogățiile?
A spus Iov lucruri rele despre Dumnezeu când s-a îmbolnăvit și avea dureri cumplite?
L-au durut și cuvintele lipsite de bunătate ale prietenilor lui?
A încetat vreodată Iov să aibă încredere în Dumnezeu?
L-a răsplătit Dumnezeu pe Iov pentru răbdarea lui?
Putem întotdeauna să ne încredem în Dumnezeu, chiar dacă Satana face lucruri rele ca să ne rănească?

Seria „Micuța Amy în Birmania” (XXVI). De Amy Sherrard

Familia lui Amy era pe drumul de întoarcere în America și o furtună le lovea vasul. Aproape nimeni nu era în sala de mese când Amy și tăticul ei au mers să ia micul dejun în prima zi de furtună. Erau tot mese din acelea lungi, dar scaunele erau împrăștiate peste tot. Amy și Tati au luat loc pe două dintre ele.

— De ce sunt ude fețele de masă și de ce sunt aceste mici grilaje pe marginea meselor de jur împrejur? întrebă Amy.
— Ca să nu alunece farfuriile sau să cadă de pe masă, când vaporul se balansează tare. Chelnerul le-a luat comanda și s-a întors repede din bucătărie cu o tavă plină de mâncare într-o mână, ca de obicei. Se folosea de cealaltă mână ca să își țină echilibrul, în timp ce vasul se clătina.

Chiar înainte să ajungă chelnerul la masa lor, vaporul s-a mișcat brusc într-o parte. Vasele de pe masă, împreună cu solnițele, zaharnițele, borcanele de gem și toate celelalte lucruri au alunecat într-o parte. Chelnerul și-a pierdut echilibrul, tava cu mâncare a căzut pe jos și la fel și chelnerul. Scaunele s-au întors pe o parte, iar Tati și Amy au alunecat și ei pe jos.

Totul s-a întâmplat foarte repede. Era încă așa de amuzant, că Tati și Amy au râs destul de mult. I-au spus chelnerului să nu își facă probleme pentru micul dejun, apoi au plecat în cabină să vadă ce făcea Mami. Parcurgând coridorul lung până la cabina lor, aveau senzația că acum urcă un deal și după câteva secunde că se duc la vale și se și clătinau lateral. Ce s-au mai distrat!

În cabină, n-au putut deschide ușa decât foarte puțin. Valizele mari alunecaseră de sub paturi și se înțepeniseră fix în ușă. A fost nevoie să împingă destul de mult ca să le dea la o parte, și Amy și Tati să poată intra.

Furtuna nu a durat mult și în sfârșit vaporul a ancorat în portul Newfoundland. După ce se clătinaseră atât de mult cu vaporul, multă vreme pe uscat aveau senzația că încă trebuie să se țină de ceva. Câteva minute, toată lumea râdea de toată lumea văzându-se cum pășește. Prietenii i-au dus într-o casă confortabilă și în acea noapte au dormit în paturi care nu se clătinau.

Suntem în Newfoundland, își zise Amy când se trezi a doua zi, și e frig, adăugă în timp ce se cuibări mai bine sub pătură. Știa că viața în America avea să fie foarte diferită de cea din Birmania și din India. Dar cel puțin un lucru era la fel. Și oamenii din America aveau nevoie să afle despre Isus, iar Amy era sigură că oriunde ar fi trăit ea și familia ei, aveau să fie întotdeauna misionari.