Triumful iubirii lui Dumnezeu

Putem înfrunta viitorul cu speranță. Franklin D. Roosevelt a fost președintele Statelor Unite într-o perioadă dintre cele mai dificile (1933-1945). Paralizat din cauza poliomielitei, el a afirmat într-o ocazie: „Am cultivat întotdeauna speranța, credința, convingerea că există o viață mai bună, o lume mai bună, dincolo de orizont? Albert Einstein, unul dintre genialii lumii, a scris și el: „Învaţă de la ziua de ieri, trăieşte în ziua de azi şi speră pentru ziua de mâine.” Alfred Lord Tennyson, un renumit poet englez victorian, a scris la rândul lui: „Speranța zâmbește din pragul anului care vine, șoptind: «Va fi un an mai fericit.»”
În acest ultim studiu vom vedea iubirea neclintită a Domnului Hristos în timpul celei mai fascinante perioade din istoria universului, precum și victoria Lui absolută în marea luptă dintre bine și rău. Ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, ne dă speranță pentru astăzi, pentru mâine și pentru totdeauna.
De citit ca bază a studiului: Ellen G. White, Tragedia veacurilor, cap. 39–42.

29 iunie: Ziua Lucrării în Penitenciare
 

Comentariu EGW

Domnul Hristos i-a asigurat pe ucenicii Săi că va merge să le pregătească un loc. Aceia care acceptă învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu nu vor fi întru totul neștiutori cu privire la locașul ceresc. Totuși apostolul Pavel declară: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9). Limbajul omenesc nu este suficient pentru a descrie răsplata celor neprihăniți. Ea va fi cunoscută numai de aceia care o vor privi. Nicio minte limitată nu poate să înțeleagă slava Paradisului lui Dumnezeu. 

În Biblie (Evrei 11:14-16), moștenirea celor mântuiți este numită patrie. Marele Păstor Își conduce turma la izvoarele de apă vie. Pomul vieții își oferă roadele în fiecare lună, iar frunzele pomului sunt pentru vindecarea neamurilor. Acolo sunt râuri ce curg neîncetat, limpezi cum e cristalul, iar pe malurile lor pomii unduitori umbresc calea pregătită pentru cei răscumpărați ai Domnului. Acolo sunt câmpii largi, care se întind până la dealurile pline de frumusețe, iar munții lui Dumnezeu își înalță vârfurile mărețe. Pe acele câmpii liniștite, de o parte și de alta a râurilor, cei din poporul lui Dumnezeu, care au fost atâta vreme peregrini și rătăcitori, își vor găsi căminul. – Istoria mântuirii, pp. 430–431

Să ne gândim în modul cel mai serios la acest fericit viitor. Să lăsăm credinţa să străpungă prin norii întunericului şi să privim la Acela care a murit pentru păcatele lumii. El a deschis porţile paradisului pentru toţi aceia care Îl primesc şi cred în El. Să lăsăm ca nenorocirile care ne produc atâta durere şi întristare să devină lecţii pline de învăţătură, care să ne motiveze să alergăm înainte, către premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu în Hristos Isus. Să fim încurajaţi de gândul că Domnul vine în curând. Fie ca această speranţă să ne umple inimile de bucurie. 

Mergem spre casă. Acela care ne-a iubit atât de mult, încât a murit pentru noi, ne-a zidit o cetate. Noul Ierusalim este locul în care vom găsi odihnă. În cetatea lui Dumnezeu, nu va mai exista tristeţe. Niciodată nu se vor mai auzi acolo nici vaiet de întristare, nici plânset de speranţe sfărâmate şi de sentimente îngropate. În curând, veşmintele întristării vor fi schimbate cu haina de nuntă. În curând, vom fi martori la încoronarea Împăratului nostru. Cei a căror viaţă a fost ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, cei care, pe acest pământ, au luptat lupta cea bună a credinţei vor străluci de slava Răscumpărătorului în Împărăţia lui Dumnezeu. – The Faith I Live By, p. 362

Credinţa vie în meritele unui Răscumpărător crucificat îi va trece cu bine [pe copiii lui Dumnezeu] prin cuptorul de foc al suferinţei şi al încercării. Chipul Celui de-al patrulea va fi cu ei în căldura dogoritoare a cuptorului şi nu va îngădui nici măcar ca mirosul de fum să se prindă de hainele lor. … Trebuie încurajaţi să cerceteze Biblia şi să aibă principii religioase ferme, care vor rezista testului pericolelor prin care vor trece cu siguranţă toţi cei care vor trăi pe pământ în timpul ultimelor zile de la încheierea istoriei lumii. – Mărturii, vol. 4, p. 212
 

1. Citește Apocalipsa 22:11,12; Daniel 12:1,2 și Ieremia 30:5-7. Ce evenimente au loc chiar înainte de a doua venire?

Încheierea timpului de probă este urmată de o vreme de strâmtorare „cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta”. Apocalipsa 16 descrie ultimele șapte plăgi care vor fi revărsate asupra lumii nelegiuite. Dar, ca în cazul plăgilor Egiptului, poporul lui Dumnezeu va fi ferit de ele. Citește Daniel 12:1. Cel mai probabil este vorba de „cartea vieții” (vezi Filipeni 4:3; Apocalipsa 13:8; Apocalipsa 20:12,15; Apocalipsa 22:19). Dacă I-am rămas credincioși lui Isus, numele noastre nu vor fi șterse din cartea vieții (Apocalipsa 3:5).

2. Citește 1 Ioan 3:1-3; Ioan 8:29 și Ioan 14:30. Care este singura pregătire suficientă pentru venirea perioadelor de criză extremă? 

În perioada de criză, copiii lui Dumnezeu au cu Mântuitorul Isus o relație personală atât de profundă încât nimic nu o poate schimba. Dorința lor arzătoare este să Îi fie plăcuți în toate lucrurile astfel încât, prin lucrarea Duhului Sfânt, să poată fi neprihăniți ca El. În inima lui Hristos nu s-a găsit nimic care să răspundă la amăgirile lui Satana. Și noi putem reflecta acest aspect al caracterului Său.
 

3. Citește Psalmii 27:5; Psalmii 91:1-11 și Apocalipsa 3:10-12. Ce promisiuni încurajatoare ne face Dumnezeu pentru vremea necazului?

Unii au înțeles greșit ideea de a trăi în vremea strâmtorării fără mijlocitor. Isus Își încetează mijlocirea în sanctuarul din cer atunci când toți oamenii au luat o decizie finală de partea Lui sau împotriva Lui. Dar aceasta nu înseamnă că suntem singuri în această perioadă, nevoiți să ne încredem în propriile puteri. Isus ne-a asigurat că va fi întotdeauna cu noi (Matei 28:20). În perioada de criză, credința noastră va fi întărită, iar dorul nostru după veșnicie va deveni mai puternic, astfel încât singura noastră dorință va fi să trăim cu Isus pentru totdeauna.

Comentariu EGW

Pe măsură ce ne apropiem de pericolele ultimelor zile, ispitele vrăjmașului vor fi mai puternice și mai hotărâte. Satana s-a coborât cu mare putere, știind că nu mai are decât puțină vreme și lucrează „cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării” (2 Tesaloniceni 2:10). …
Sfârșitul tuturor lucrurilor este foarte aproape. Timpul de strâmtorare este gata să vină peste poporul lui Dumnezeu. Atunci va fi dat decretul care le va interzice acelora care păzesc Sabatul Domnului să cumpere sau să vândă, sub amenințarea cu pedepse grele, chiar cu moartea, dacă nu țin prima zi a săptămânii ca Sabat. … 

În timpul de strâmtorare, Satana va agita spiritele celor nelegiuiți și ei îi vor încercui pe copiii lui Dumnezeu ca să-i omoare. Dar ei nu știu că în dreptul numelor acestora, în cărțile din ceruri a fost scris „iertat”. – In Heavenly Places, p. 344
Timpul de probă le este acordat tuturor ca să se pregătească pentru ziua lui Dumnezeu. Dacă vreunul neglijează pregătirea și nu ia seama la avertizările date cu credincioșie, va fi fără scuză. Lupta serioasă și perseverentă a lui Iacov cu îngerul ar trebui să fie un exemplu pentru creștini: Iacov a biruit pentru că a fost hotărât și stăruitor.

Toți cei care doresc binecuvântarea lui Dumnezeu, așa cum a dorit-o Iacov, care se prind de făgăduințe și sunt la fel de serioși și perseverenți ca și el, vor reuși cum a reușit și el. Deoarece mulți așa-ziși credincioși sunt delăsători în lucrurile spirituale, există atât de puțină exersare a adevăratei credințe și atât de puțin din greutatea adevărului se sprijină pe umerii lor. Ei nu pot obține binecuvântarea pentru că nu vor să facă eforturi, să renunțe la eu, să agonizeze înaintea lui Dumnezeu și să se roage mult și stăruitor pentru ea. Acea credință care va rezista în timpul strâmtorării trebuie să fie zilnic exersată acum. Cei care nu depun acum eforturi serioase să exerseze credință perseverentă vor fi cu totul nepregătiți să manifeste acea credință care să-i facă în stare să stea în picioare în ziua necazului. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 135

Credinţa adevărată cere binecuvântarea promisă şi se prinde de ea înainte de a o primi şi simţi. Cererile noastre trebuie să fie înălţate cu credinţă, dincolo de perdeaua a doua a sanctuarului, să lăsăm credinţa să se prindă de binecuvântarea promisă şi să cerem împlinirea acelei făgăduinţe pentru noi. … „Orice lucru veţi cere când vă rugaţi să credeţi că l-aţi şi primit şi-l veţi avea” (Marcu 11:24). Iată credinţa, credinţa simplă, fără nimic altceva – să credem că am primit binecuvântarea chiar înainte de a simţi aceasta. … Când norii groşi ai întunericului par să se adune deasupra minţii, atunci este momentul în care credinţa vie trebuie să străpungă negura şi să risipească norii. Adevărata credinţă se întemeiază pe făgăduinţele cuprinse în Cuvântul lui Dumnezeu şi numai cei care se supun acelui Cuvânt pot cere împlinirea făgăduinţelor lui glorioase. – Scrieri timpurii, p. 72
 

4. Citește Ioan 14:1-3 și Tit 2:11-14. În lumina dificultăților viitoare și a crizei care va veni, cum te încurajează aceste versete?

Cuvintele Domnului Isus: „Să nu vi se tulbure inima” ne asigură că El nu ne va părăsi niciodată și că Se va întoarce să ne ia acasă. Această lume nu este casa noastră. Vine o zi mai bună. O dată la fiecare 25 de versete, Noul Testament vorbește despre revenirea Domnului nostru. Când zilele vor fi negre și decretele opresive ale unei puteri biserico-statale ne vor amenința viața, făgăduința venirii lui Hristos ne va umple inima de speranță. Aceasta este „fericita [...] nădejde” care a inspirat poporul credincios al lui Dumnezeu din fiecare generație.

5. Citește Apocalipsa 6:15-17 și Isaia 25:8,9. Compară atitudinea celor mântuiți și a celor pierduți. Cum explici diferența?

Cei răi își dau seama de consecințele oribile ale păcatului, în timp ce neprihăniții acceptă providența minunată a harului divin. Răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu duce la teamă, vinovăție, condamnare și, în cele din urmă, la pierdere veșnică. Răspunsul nostru la harul Lui salvator duce la iertare, pace și bucurie veșnică odată cu revenirea Sa glorioasă.
 

6. Citește Apocalipsa 15:3,4 și Apocalipsa 19:7. Ce reacție vor avea cei răscumpărați la glorioasa salvare oferită fără plată prin Hristos?

„Crucea lui Hristos va face obiectul studiului şi imnurilor celor mântuiţi în toată veşnicia. În Hristos cel glorios, ei Îl vor vedea pe Hristos cel răstignit. Creatorul tuturor lumilor, Judecătorul tuturor destinelor, a renunţat la slava Sa şi S-a umilit din dragoste pentru om – iată ce va provoca pentru totdeauna uimirea şi adorarea universului!” (Tragedia veacurilor, p. 651).

Citește Apocalipsa 12:17; Apocalipsa 17:13,14 și Apocalipsa 19:11-16 și observă cu atenție evoluția evenimentelor. Cine va câștiga în final? 

Comentariu EGW

Revenirea Domnului a fost în toate veacurile nădejdea urmașilor Săi ade­vărați. Făgăduința Mântuitorului, la despărțirea de pe Muntele Măslinilor, că va reveni, a luminat viitorul ucenicilor Săi, umplând inimile lor cu o bucurie și o nădejde pe care suferința și nici încercările nu puteau să le stingă și nici să le umbrească. În mijlocul suferinței și al persecuției, „arătarea marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos” a fost „fericita nădejde”. … Pavel … le îndrepta atenția [credincioșilor tesaloniceni] către învierea care urma să se producă la revenirea Mântuitorului. „Întâi vor învia cei morți în Hristos” și, împreună cu cei vii, vor fi răpiți pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh. ... „Și astfel”, spunea el, „vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte” (1 Tesaloniceni 4:16-18). – Tragedia veacurilor, p. 302

Atunci când Hristos va veni în slava Sa şi în slava Tatălui, înconjurat de toţi îngerii cereşti, care Îl vor însoţi în calea Lui cu glasuri de triumf, când urechea va auzi sunetele celei mai încântătoare muzici, toţi vor fi interesaţi; atunci, nu va exista niciun spectator indiferent. …
Atunci, regi şi nobili, oameni puternici, alături de săraci, de oameni de rând, toţi deopotrivă vor plânge cu amar. Cei care, în zilele prosperităţii lor, L-au dispreţuit pe Hristos şi pe cei umili care călcau pe urmele Lui, care nu au vrut să-şi înjosească demnitatea pentru a se pleca în faţa lui Hristos, care au urât crucea Lui dispreţuită, acum se prosternează cu faţa în ţărâna pământului. 

Acum, cu o teribilă amărăciune, ei văd că au ajuns să suporte consecinţele căii pe care au ales-o şi ale propriilor alegeri. În presupusa lor înţelepciune, ei au respins răsplata înaltă şi veşnică, au refuzat îndemnul ceresc de dragul unui câştig pământesc. Strălucirea amăgitoare şi fastul lumii i-au fascinat şi, în aşa-zisa lor înţelepciune, au ajuns nişte nebuni. În prosperitatea lor pământească, au tresăltat de satisfacţie ca şi când avantajele lor lumeşti erau atât de mari, încât, prin ele, ar fi putut să fie recomandaţi în faţa lui Dumnezeu şi, astfel, să-şi asigure cerul. – Mărturii, vol. 2, p. 41
Niciun limbaj nu poate să descrie slava acelei priveliști. Norul maiestății și al slavei de nespus s-a apropiat tot mai mult și am putut să vedem cu claritate chipul frumos al lui Isus. El nu mai purta o coroană de spini, ci pe fruntea Lui sfântă se afla o coroană de slavă. Pe haina Lui și pe tivul ei era scris numele: Împăratul împăraților și Domnul domnilor. … Pământul tremura înaintea Lui, cerurile s-au dat la o parte ca un sul adunat și fiecare munte și insulă au fost mișcate din locul lor. …

Aceia care, cu puțin timp înainte, i-ar fi șters de pe fața pământului pe copiii credincioși ai lui Dumnezeu erau acum martori ai slavei lui Dumnezeu ce se așternea peste ei. În mijlocul groazei lor, au auzit vocile sfinților spunând cu tonuri pline de bucurie: „Iată, Acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui” (Isaia 25:9). – Istoria mântuirii, pp. 411, 412
 

7. Citește Apocalipsa 20:1-3. Care va fi soarta lui Satana la revenirea lui Isus?

Imaginile din Apocalipsa 20:1-3 sunt simbolice. Satana nu este legat la propriu cu un lanț și aruncat într-o groapă. Vreme de 1.000 de ani este blocat pe acest pământ pustiu, depopulat, constrâns de circumstanțele pe care el însuși le-a creat. În 2 Petru 2:4 citim că Satana și îngerii lui sunt ținuți pentru judecată „înconjurați de întuneric, legați cu lanțuri”. Satana va fi legat pe pământ de un lanț de împrejurări, neavând pe cine să ispitească. Vreme de 1.000 de ani va vedea prăpădul, distrugerea, de­zastrul produs de răzvrătirea lui. Cuvântul grecesc tradus ca „adânc” este același cuvânt din care provine cuvântul „abis”. Totodată, este același cuvânt folosit în Septuaginta, traducerea grecească a Vechiului Testament, pentru a descrie pământul la Creație. Citește Geneza 1:2. În Septuaginta, cuvântul „adânc” de aici este cuvântul grecesc abyssos, „abis”. Acesta descrie un pământ pustiu. „Adâncul” nu este vreo peșteră sau vreo prăpastie uriașă undeva în univers. Acțiunea lui Satana de a genera păcat și distrugere, împreună cu haosul îngrozitor care precedă a doua venire au readus pământul la starea de masă dezorganizată, întunecată, așa cum era la începutul creației.

8. Citește Ieremia 4:23-26; Ieremia 25:33 și Isaia 24:1,3,5. Cum descriu profeții biblici această scenă?

Profeții accentuează aici distrugerea catastrofală care va avea loc la a doua venire a lui Hristos și faptul că nicio persoană nu va rămâne în viață pe pământ în timpul acestui mileniu. Satana și îngerii lui cei răi sunt lăsați să contemple dezastrul produs de răzvrătirea lui. Întregul univers conștientizează din nou că plata păcatului este moartea. Dumnezeu rezolvă problema păcatului într-un mod prin care acesta să nu mai apară niciodată (Naum 1:9). Există trei modalități principale prin care Dumnezeu face lucrul acesta: (1) Își manifestă iubirea nemărginită, dorința arzătoare și eforturile neobosite de a salva întreaga omenire; (2) Își manifestă dreptatea, imparțialitatea și neprihănirea și (3) permite universului să vadă rezultatele finale ale păcatului și răzvrătirii.
 

Comentariu EGW

[În timpul mileniului] Pământul arăta ca un ţinut sălbatic pustiit. Oraşe şi sate, spulberate de cutremur, zăceau în mormane de moloz. Munţii se mutaseră din locurile lor, lăsând în urmă hăuri enorme. Stânci ascuţite, aruncate afară de mare sau rupte chiar din uscat, erau risipite pe toată suprafaţa lui. Copaci mari fuseseră dezrădăcinaţi şi risipiţi pe tot pământul. Iată care avea să fie căminul lui Satana şi al îngerilor lui pentru o mie de ani. Aici va fi îngrădit să stea, pentru a străbate de-a lungul şi de-a latul scoarţa sfâşiată a pământului şi a vedea efectele răzvrătirii lui împotriva Legii lui Dumnezeu. 

Timp de o mie de ani, se poate bucura de roadele blestemului pe care el însuşi l-a provocat. Limitat doar la planeta Pământ, el nu va avea privilegiul de a ajunge la alte planete, pentru a-i ispiti şi necăji pe cei care nu au căzut. În acest timp, Satana suferă îngrozitor de mult. Începând de la cădere, el şi-a exercitat neîncetat trăsăturile nelegiuite. Atunci însă, el va fi lipsit de puterea lui şi lăsat să reflecteze asupra rolului pe care l-a jucat de la căderea sa şi să privească înainte cu groază şi cutremur către viitorul teribil, când va trebui să sufere pentru tot răul pe care l-a înfăptuit şi să fie pedepsit pentru toate păcatele la comiterea cărora a contribuit. – Scrieri timpurii, p. 290

Restul pământului nu va fi curăţat până nu se vor sfârşi cei o mie de ani, când sunt înviaţi cei răi şi se adună în jurul cetăţii. Picioarele celor nelegiuiţi nu vor întina niciodată pământul înnoit. Din cer, de la Dumnezeu, va cădea foc şi îi va mistui – îi va arde cu totul, şi rădăcină, şi ramură. Satana este rădăcina, iar copiii săi sunt ramurile. Acelaşi foc care îi va mistui pe cei răi va curăţi şi pământul. – Scrieri timpurii, p. 51
În strigătul de moarte al Mântuitorului „S-a sfârșit!”, a bătut clopotul de moarte al lui Satana. Marea luptă care durase atâta vreme s-a hotărât atunci, iar eradicarea finală a păcatului a fost asigurată. … 

Întregul univers va fi martor cu privire la natura și la urmările păcatului. Și distrugerea lui totală, care la început le-ar fi provocat îngerilor frică, iar lui Dumnezeu dezonoare, va îndreptăți acum iubirea Sa și-I va restabili onoarea în fața universului ființelor care-și găsesc plăcerea să facă voia Sa și în a căror inimă este Legea Sa. Niciodată nu va mai exista păcat. Cuvântul Domnului spune: „Nenorocirea nu vine de două ori” (Naum 1:9). Legea lui Dumnezeu, pe care Satana a declarat-o a fi un jug al robiei, va fi cinstită ca lege a libertății. O creațiune încercată și trecută prin experiențe nu va mai fi niciodată îndepărtată de la supunerea față de Acela al cărui caracter a fost deplin descoperit înaintea lor, ca fiind iubire nepătrunsă și înțelepciune infinită. – Tragedia veacurilor, pp. 503, 504
 

9. Citește Apocalipsa 20:4-6. Ce fac cei neprihăniți în cei 1.000 de ani și de ce este important lucrul acesta?

În timpul mileniului, cei neprihăniți vor avea oportunitatea de a vedea cu ochii lor dreptatea și iubirea lui Dumnezeu în modul în care a tratat problema păcatului. Acum, în timpul miei de ani petrecute în cer, cei răscumpărați au șansa să-I pună lui Dumnezeu diverse întrebări. Dacă o persoană dragă sau un prieten nu se află în cer, cei salvați au șansa să înțeleagă mai bine deciziile lui Dumnezeu. Într-un mod nou și mai bine decât înainte, cei răscumpărați vor înțelege încercările neobosite ale lui Dumnezeu de a salva fiecare persoană care a trăit vreodată. Vor conștientiza iarăși că toți cei pierduți nu sunt în cer din cauza propriei decizii de a-L respinge pe Hristos. Numai după aceea Dumnezeu va aduce asupra celor pierduți judecata finală – moartea a doua, care este distrugerea veșnică.

10. Citește Apocalipsa 20:7-9. Cum se încheie cei 1.000 de ani? Care este soarta lui Satana și a urmașilor lui?

În cei 1.000 de ani Satana nu a avut pe cine să ispitească sau să înșele. El și îngerii săi au rămas singuri să mediteze la consecințele fatale ale păcatului. La sfârșitul mileniului, morții nelegiuiți sunt înviați pentru a înfrunta judecata și a-și primi pedeapsa finală (Apocalipsa 20:5). Acum Satana are o vastă armată de adepți. Deși a suferit înfrângeri în marea luptă, Satana este încurajat când vede gloata mare a celor pierduți și îi inspiră să facă un ultim mare efort de a-L doborî pe Dumnezeu și de a-și întemeia propria împărăție. Termenii „Gog și [...] Magog” sunt folosiți pentru a-l simboliza pe Satana și pe cei nemântuiți din toate veacurile. La sfârșitul mileniului, nu numai că cei răi sunt înviați, dar cetatea cea sfântă, Noul Ierusalim, coboară pe pământ din cer (Apocalipsa 21:2). Sfinții au locuit și au domnit împreună cu Hristos în Noul Ierusalim în timpul mileniului. Acum cetatea coboară pe pământ împreună cu Dumnezeu, cu Isus Hristos, cu îngerii și cu toți cei răscumpărați. Toți sunt prezenți pentru confruntarea finală a marii lupte. Păcatul este pe cale să fie eradicat o dată pentru totdeauna.

Ce îți spune despre caracterul lui Dumnezeu momentul ales pentru judecata finală?

Comentariu EGW

Apoi am văzut nişte scaune de domnie, pe Isus şi pe sfinţii răscumpăraţi aşezându-se pe ele şi sfinţii au domnit ca împăraţi şi preoţi ai lui Dumnezeu. Hristos împreună cu poporul Său i-au judecat pe morţii cei răi, comparând faptele lor cu cartea statutară, Cuvântul lui Dumnezeu, şi hotărând fiecare caz după faptele făcute în trup. Ei au hotărât apoi pentru cei răi cât trebuie să sufere – după faptele lor – şi lucrul acesta a fost scris în dreptul numelor lor în cartea morţii. Satana şi îngerii lui au fost, de asemenea, judecaţi de Isus şi de sfinţi. Pedeapsa lui Satana urma să fie cu mult mai mare decât a acelora pe care-i amăgise. Suferinţele lui aveau să le depăşească într-o măsură atât de mare pe ale acestora din urmă, încât să nu suporte nicio comparaţie. După ce toţi aceia pe care-i amăgise vor fi pierit, el încă va avea de trăit şi de pătimit mult mai mult. – Scrieri timpurii, p. 290

La sfârșitul celor o mie de ani, Isus, Împăratul slavei, coboară din cetatea sfântă îmbrăcat cu o strălucire ca a fulgerului, pe Muntele Măslinilor – același munte de unde S-a înălțat după înviere. Când picioarele Lui ating muntele, acesta se desface și devine o câmpie foarte mare și este pregătit să primească cetatea sfântă, în care este paradisul lui Dumnezeu, Grădina Edenului, care a fost luată după căderea omului în păcat. Acum coboară împreună cu cetatea, mai frumos și mai glorios împodobită decât atunci când a fost luată de pe pământ. Cetatea lui Dumnezeu coboară și se așază pe câmpia măreață pregătită pentru ea. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 83

Dumnezeu este izvorul vieții, iar atunci când cineva alege să slujească păcatului, el se desparte de Dumnezeu și, în acest fel, nu mai are legătură cu viața. El este străin „de viața lui Dumnezeu”. Hristos spune: „Toți cei ce Mă urăsc pe Mine, iubesc moartea” (Efeseni 4:18; Proverbele 8:36). Dumnezeu le dă viață, pentru un timp, ca ei să-și poată dezvolta caracterul și să-și manifeste principiile pe care le au. Odată înfăptuit acest lucru, ei culeg rezultatele propriei alegeri. Printr-o viață de răzvrătire, Satana și toți cei care se unesc cu el ajung în așa măsură să nu mai fie în armonie cu Dumnezeu, încât chiar prezența Lui devine pentru ei un foc mistuitor. Slava Lui, care este iubire, îi va nimici. – Hristos, Lumina lumii, p. 764

După cum curcubeul din nor este format prin unirea luminii soarelui cu ploaia, tot așa curcubeul care înconjoară tronul reprezintă puterea combinată a milei cu dreptatea. Nu numai dreptatea trebuie menținută, căci atunci ar fi eclipsată slava curcubeului făgăduinței de deasupra tronului și oamenii nu ar putea vedea decât pedeapsa legii. Dacă nu ar exista dreptate, nici pedeapsă, nu ar exista stabilitate în guvernarea lui Dumnezeu. Împletirea dintre judecată și milă face ca mântuirea să fie completă. – The Review and Herald, 13 decembrie 1892
 

11. Citește 2 Corinteni 5:10; Romani 14:10,11 și Apocalipsa 20:11-15. De ce sunt înviați cei răi?

Pentru a rezolva problema păcatului astfel încât răul să nu mai apară niciodată, toată lumea trebuie să fie convinsă că Dumnezeu a fost corect în toate căile Sale. În cele din urmă, fiecare ființă, inclusiv Satana și îngerii lui, va recunoaște dreptatea lui Dumnezeu în marea luptă și faptul că nu a existat niciodată o justificare pentru răzvrătirea față de Dumnezeu. „În momentul când cărţile cu rapoartele vieţii sunt deschise şi Isus Îşi roteşte privirea asupra păcătoşilor, ei îşi aduc aminte de fiecare păcat pe care l-au făcut vreodată. Îşi amintesc momentul în care picioarele lor s-au abătut de pe calea purităţii şi a sfinţeniei şi văd cât de departe i-au dus mândria şi revolta lor în călcarea legii lui Dumnezeu. Ispitele seducătoare pe care le-au încurajat îngăduind păcatul în viaţa lor, binecuvântările rău folosite, cuvintele de batjocură adresate mesagerilor lui Dumnezeu, avertizările respinse, valurile de milă pe care inimile lor încăpăţânate şi nepocăite le-au refuzat – toate acestea le apar ca şi când ar fi scrise cu litere de foc. [...] Toţi păcătoşii stau în faţa lui Dumnezeu şi sunt judecaţi pentru acuzaţia de înaltă trădare faţă de Cer. Nu au pe nimeni care să le pledeze cauza, nu au nicio scuză, iar împotriva lor se pronunţă sentinţa morţii veşnice” (Tragedia veacurilor, p. 666, 668).

12. Citește Apocalipsa 20:9; Psalmii 37:20; Maleahi 4:1,2. Cum vor avea loc distrugerea finală a păcatului și a păcătoșilor și răsplătirea celor nepri­hăniți?
 

Vestea bună este că Satana și îngerii lui cei răi vor fi distruși în iazul de foc. Păcatul și păcătoșii vor fi mistuiți. Conform Apocalipsa 20:9, vor fi nimiciți, distruși, și nu chinuiți pentru totdeauna. Versetul următor folosește expresia „în vecii vecilor”. Aceasta înseamnă întotdeauna „la nesfârșit”, dar cu sensul de până la capăt, până când ceva este complet încheiat. (Vezi Exodul 21:6; 1 Samuel 1:22,28; Iuda 7 și 2 Petru 2:4-6.) Pentru cei pierduți, distrugerea în sine, nu actul distrugerii, este veșnică. Dumnezeu nu este veșnicul torționar.

În final, pe toți ne așteaptă una dintre cele două veșnicii. Cei pierduți primesc „plata” pe care o merită, moartea veșnică. De ce atunci singura noastră speranță de a nu primi ceea ce merităm (moartea) constă în credința în neprihănirea Domnului Isus?

Comentariu EGW

La sfârşitul celor o mie de ani, Hristos Se întoarce pe pământ însoţit de mulţimea celor răscumpăraţi şi de o suită de îngeri. Coborând într-o maiestuozitate înfricoșătoare, El le porunceşte morţilor nelegiuiţi să învie. Ei se trezesc din lungul lor somn. Ce înviere înfricoșătoare! Ei Îl văd pe Fiul lui Dumnezeu în toată măreția și slava Sa strălucitoare. Toți, de îndată ce Îl văd, știu că El este Cel răstignit care a murit pentru a-i salva, Acela pe care L-au disprețuit și L-au respins. Ei sunt o gloată fără număr, ca nisipul mării. La prima înviere, toți au ieșit din morminte în prospețimea nemuririi, dar, la a doua, toți poartă semnele blestemului. Toți se ridică așa cum au fost când au coborât în mormânt. Cei care au trăit înainte de potop ies cu statura lor ca a unor uriași, de mai bine de două ori mai înalți decât oamenii care trăiesc acum pe pământ, și frumos proporționați. … O armată de regi, oameni de război, conducători de stat și nobili, până la cei mai degradați, apar împreună pe pământul pustiit. Când Îl văd pe Domnul Isus în slava Sa, ei sunt îngroziți și caută să se ascundă de prezența lui înfricoșătoare. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 83

La începutul marii lupte, îngerii nu înțelegeau aceasta [gravitatea păcatului]. Dacă Satana și oștile sale ar fi fost lăsați să culeagă roadele păcatului lor, ar fi pierit, dar ființele cerești n-ar fi înțeles pe deplin că acesta a fost rezultatul inevitabil al păcatului. În mintea lor, ar fi rămas o îndoială cu privire la bunătatea lui Dumnezeu, ca o sămânță a răutății, care ar fi dat naștere la ucigătoarele roade ale păcatului și nenorocirii. 
Dar lucrurile nu vor fi așa când marea luptă se va sfârși. Atunci, planul de mântuire fiind încheiat, caracterul lui Dumnezeu va fi descoperit tuturor ființelor create. Se va vedea că preceptele Legii Sale sunt desăvârșite și neschimbătoare. Păcatul își va descoperi natura și Satana, caracterul său. Nimicirea păcatului va da satisfacție iubirii lui Dumnezeu și va restabili onoarea Sa înaintea unui univers de ființe care îndeplinesc cu plăcere voia Sa și în a căror inimă se află Legea Sa. 

Atunci, pe bună dreptate, îngerii au putut să se bucure privind la crucea Mântuitorului, căci, deși nu înțelegeau totul, știau că nimicirea păcatului și a lui Satana era pe deplin sigură și că răscumpărarea omului era neîndoielnică, iar universul era de acum într-o veșnică siguranță. Hristos Însuși a înțeles pe deplin rezultatele jertfei Sale aduse pe Golgota. El privea înainte la toate acestea, când, pe cruce fiind, a strigat cu glas tare: „S-a isprăvit!” – Hristos, Lumina lumii, p. 764

Nu mai este mult până când Îl vom vedea pe Acela în care ne-am pus toate speranțele pentru viața veșnică. Și, în prezența Lui, toate încercările și suferințele din viața aceasta vor fi nimic. Priviți în sus, priviți în sus și credința voastră să crească mereu! Credința aceasta să vă conducă de-a lungul căii înguste care duce la porțile cetății lui Dumnezeu, spre marele, nemărginitul viitor de slavă pregătit pentru cei răscumpărați! – The Faith I Live By, p. 362
 

„Acolo [...] câmpii întinse sunt mărginite de dealuri frumoase, iar munţii lui Dumnezeu îşi înalţă piscurile grandioase. Pe acele câmpii domoale, lângă acele izvoare vii, copiii lui Dumnezeu, care au fost atât de mult timp străini şi călători, vor fi acasă. [...] Cu o încântare de nedescris, copiii lui Dumnezeu de pe pământ devin părtaşi la bucuria şi înţelepciunea fiinţelor necăzute în păcat şi au acces la cunoştinţele acumulate secole de-a rândul în urma contemplării lucrării mâinilor lui Dumnezeu. Ei admiră grandoarea creaţiei în toată splendoarea ei – sori, stele şi sisteme gravitând în ordinea stabilită, în jurul tronului lui Dumnezeu. Numele Creatorului este scris pe toate lucrurile, de la cel mai mic până la cel mai mare, şi în toate se manifestă bogăţiile puterii Sale. Marea luptă s-a sfârşit. Păcatul şi păcătoşii nu mai există. Universul întreg este curat. O singură vibraţie de armonie şi bucurie pulsează prin vasta creaţie. De la Acela care a creat toate lucrurile se revarsă viaţa, lumina şi fericirea prin toate domeniile spaţiului infinit. De la atomul cel mai mic până la lumile cele mai mari, toate lucrurile, însufleţite şi neînsufleţite, în frumuseţea lor neumbrită şi cu bucurie desăvârşită, declară că Dumnezeu este iubire” (Tragedia veacurilor, p. 675, 678). 

Studiu zilnic:
Amos 6
Amos 7
Amos 8
Amos 9
Iona 1
Iona 2
Ellen G. White, Divina vindecare,     capi­to­lul „Pericolul reprezentat de cunoașterea speculativă”.

1. Cu cine își comparau iscusința în muzică oamenii din vremea lui Amos?

2. Despre ce foamete și sete în țară a prorocit Amos?

3. Ce l-a dus în rătăcire pe cel ce locuia în crăpăturile stâncilor și domnea în înălțime?

4. Ce au simțit și ce au făcut marinarii după ce l-au aruncat pe Iona în mare?

5. În ce privință tăcerea este elocventă?

Comentariu EGW

Studiu suplimentar
Fii și fiice ale lui Dumnezeu, „Apărători ai credinței”, p. 269 (19 septembrie); „Hristos vine cu putere şi slavă mare”, p. 357 (16 decembrie).