Ultimele evenimente de pe pământ

Text de memorat

De memorat: „Cumpără adevărul – și nu-l vinde –, ___, ___ și ___” (Proverbele 23:23).
 

Imaginează-ți că îți aștepți copilul să vină acasă cu mașina de undeva de departe. Prognoza meteo anunță vreme rea și începi să te îngrijorezi. Apar nori negri, vântul urlă și începe să plouă cu găleata. Copaci sunt doborâți pe șosea. Drumul principal e impracticabil. Apoi auzi că se circulă pe un drum secundar. Deși nu prea este semnal, reușești să îi trimiți copilului tău un mesaj în care îi descrii în detaliu cum poate ajunge acasă în siguranță.

Mai mult decât orice altceva, Domnul Isus dorește să ne îndrume prin furtunile vieții și să ne ducă acasă. „Vine o furtună, nepotolită în furia ei. Suntem pregătiți să o întâmpinăm?” (Mărturii pentru biserică, vol. 8, p. 315). Scopul vieții, morții, învierii și lucrării lui Hristos în sanctuarul ceresc este să Se asigure că ajungem acasă. Mesajele profetice din Daniel și Apocalipsa sunt indicații divine adresate în mod special poporului lui Dumnezeu din zilele sfârșitului, pentru a-l trece de furtunile vieții, astfel încât într-o zi să poată simți îmbrățișarea caldă a unui Salvator iubitor.
Scopul acestui studiu este să arate ce spune Cuvântul profetic despre evenimentele sfârșitului și să reafirme puterea Domnului Hristos de a ne conduce prin ultimul conflict al pământului și a ne duce acasă. 
De citit ca bază a studiului: Ellen G. White, Tragedia veacurilor, cap. 37, 38.

22 iunie: Ziua Refugiaților
 

Comentariu EGW

Adevărul rafinează gustul și sfințește judecata. El înalță și înnobilează și își face în tăcere și în mod constant lucrarea până când întreaga ființă este curățită și devine un vas de cinste, sub lucrarea Duhului Sfânt, ca să-l facă pe primitorul adevărului potrivit pentru societatea îngerilor curați și fără păcat.
Adevărul, așa cum este în Isus, nu este rece, lipsit de viață și formal. Adevărul este plin de căldură, de dovezi ale prezenței lui Isus. 

Avem de transmis lumii un mesaj. Aceasta implică o cruce. Adevărurile sunt neplăcute pentru că necesită lepădare de sine și sacrificiu de sine. Atunci, cât de important este ca aceia care vestesc adevărul, pe măsură ce spun adevărul cu credincioșie, să arate prin fiecare cuvânt și faptă că sunt mișcați de dragostea lui Hristos. Adevărul este întotdeauna minunat și cei care trăiesc adevărul, așa cum este el în Isus, ar trebui să învețe cum să prezinte adevărul, astfel încât să se vadă clar frumusețea lui. – Our High Calling, p. 34

„Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine! În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi, după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14:1-3).

Aşteptăm de mult revenirea Mântuitorului nostru. Cu toate acestea, făgăduinţa Lui nu este mai puţin sigură. În curând, vom fi în căminul care ne-a fost promis. Acolo, Isus ne va conduce la râul de apă vie care curge de la tronul lui Dumnezeu şi ne va explica situaţiile întunecoase prin care ne-a trecut, în providenţa Sa, pe acest pământ, ca să ne desăvârşească astfel caracterul. Acolo vom vedea cu o privire neînceţoşată frumuseţile Edenului refăcut. Aşezând la picioarele Mântuitorului coroanele pe care El le-a pus pe capul nostru şi atingându-ne harpele de aur, vom umple văzduhul de laude la adresa Celui ce stă pe tron. – Mărturii, vol. 8, p. 254

Lumea se pregăteşte pentru distrugere. Dumnezeu îi va mai îngădui pe păcătoşi încă foarte puţin. Ei trebuie să bea până la drojdii paharul mâniei Lui, neamestecate cu milă. Cei care vor fi moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos ai moştenirii nemuritoare vor fi deosebiţi. Da, atât de deosebiţi, încât Dumnezeu va pune un semn asupra lor ca fiind ai Lui, cu totul ai Lui. Oare credeţi voi că Dumnezeu va primi, va onora şi va recunoaşte un popor atât de amestecat cu lumea, încât doar numele pe care îl poartă îl deosebeşte de ea? Citiţi din nou Tit 2:13-15. În curând, se va şti cine este de partea Domnului, cine nu se va ruşina de Isus. Aceia care nu au curajul moral să ia în mod conştient poziţie în faţa celor necredincioşi, să părăsească modele lumii şi să imite viaţa de tăgăduire de sine a Domnului Hristos înseamnă că se ruşinează de El şi nu iubesc exemplul Său. – Mărturii, vol. 1, p. 287
 

1. Citește Proverbele 23:23; Ioan 8:32 și Ioan 17:17. Care este tema comună a acestor versete?

Marea luptă este o bătălie între adevăr și rătăcire. Satana este un înșelător și tatăl minciunii (Ioan 8:44). Isus este autorul întregului adevăr. Citește Ioan 14:6. Adevărul care ne eliberează de înșelăciunile lui Satana se găsește în Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia demască strategia lui Satana și dezvăluie planurile lui Dumnezeu. Scriptura este o candelă pentru picioarele noastre (Psalmii 119:105). Citește și versetele 130 și 160 din Psalmul 119.

2. Citește 2 Petru 1:16-21. Ce asigurare ne dă apostolul cu privire la profeție? Ce ilustrație folosește pentru a ne arăta importanța Cuvântului profetic?


Noi nu urmăm „basme meșteșugit alcătuite”. Profețiile Cuvântului lui Dumnezeu luminează calea care ne stă în față. Ne ajută să distingem adevărul de minciună. Fără Biblie, am fi lăsați la cheremul opiniilor umane și am fi ușor duși în eroare. „Satana foloseşte toate mijloacele posibile pentru a-i împiedica pe oameni să cunoască Biblia, deoarece declaraţiile ei clare demască minciunile lui. [...] Ultima mare înşelăciune se va desfăşura curând în faţa ochilor noştri, când antihristul va face minuni. Contrafacerea se va asemăna atât de mult cu adevărul, încât fără ajutorul Sfintelor Scripturi vor fi imposibil de deosebit. [...] Numai cei care şi-au fortificat mintea cu adevărurile Bibliei vor rezista în marele conflict final. Fiecare om va ajunge să-şi pună următoarea întrebare: «Să ascult mai mult de Dumnezeu decât de oameni?» Momentul când va trebui să luăm o decizie bate la uşă. Sunt picioarele noastre fixate pe stâncă, pe Cuvântul neschimbător al lui Dumnezeu? Suntem pregătiţi să apărăm cu fermitate poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus?” (Tragedia veacurilor, p. 593, 594).

Reflectă asupra întrebărilor de mai sus. Ce ne va face capabili să stăm în picioare în criza finală? Ce te distrage de la studiul Bibliei? Cum ai putea compromite adevărul de dragul plăcerilor personale?
 

Comentariu EGW

Cel care nutrește dragostea lui Hristos este plin de libertate, lumină și bucurie. Într-un astfel de suflet, gândurile nu sunt împărțite. Toată ființa tânjește după Dumnezeu. El nu apelează la oameni pentru a afla care este datoria sa, ci la Hristos, sursa oricărei înțelepciuni. El cercetează Cu­vântul lui Dumnezeu, ca să poată afla la ce standard trebuie să ajungă. 

Putem găsi vreo altă călăuză mai bună decât Isus? Adevărata religie constă în a fi sub călăuzirea Celui Sfânt în gând, cuvânt și faptă. Acela care este Calea, Adevărul și Viața îl cheamă pe cel care Îl caută din toată inima, în smerenie și cu seriozitate: Vino după Mine! El îl conduce pe calea cea îngustă, care duce la sfințenie și cer. Hristos ne-a deschis această cale plătind un preț mare și nu suntem lăsați să bâjbâim în întuneric. Isus este la dreapta noastră și ne spune: Eu sunt Calea. Și toți cei care se hotărăsc să-L urmeze pe Domnul vor fi conduși pe calea împărătească, deschisă pentru ca răscumpărații Domnului să meargă pe ea. – Asemenea lui Hristos, p. 114 (10 aprilie)
Psalmistul spune: „Înțelegerea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate”. … 

Biblia este cea mai instructivă și cuprinzătoare istorie ce a fost dată vreodată lumii. Paginile ei sacre conțin singura relatare autentică referitoare la creațiune. Aici putem vedea puterea care „a întins cerurile și a pus temeliile pământului”. În ea găsim relatarea demnă de încredere a istoriei neamului omenesc, una care nu a fost distorsionată de prejudecata sau mândria omenească.

În Cuvântul lui Dumnezeu găsim subiecte pentru cele mai profunde cugetări; adevărurile acestuia trezesc cele mai nobile aspirații. Aici îi întâlnim pe patriarhi și profeți și auzim vocea Celui Veșnic vorbindu-le oamenilor. Aici Îl privim pe Acela pe care îngerii Îl contemplă cu uimire – pe Fiul lui Dumnezeu, care S-a umilit pentru a deveni înlocuitorul nostru și siguranța noastră, înfruntând singur puterile întunericului și obținând biruința în dreptul nostru. – Principiile fundamentale ale educației creștine, pp. 84, 85

Nu este suficient să credem că Isus nu a fost un înșelător și că religia Bibliei nu este o poveste inventată cu scopul de a înșela. Este posibil să credem că Numele lui Isus este singurul Nume sub cer prin care omul poate fi mântuit, și totuși să nu-L acceptăm prin credință ca Mântuitor personal. Nu este suficient să credem teoria adevărului. Nu este suficient să facem o mărturisire a credinței în Domnul Hristos și să avem numele scrise în registrul bisericii. „Cine păzește poruncile Lui rămâne în El și El în el. Și cunoaștem că El rămâne în noi prin Duhul pe care ni L-a dat.” „Și prin aceasta știm că Îl cunoaștem, dacă păzim poruncile Lui” (1 Ioan 3:24; 2:3). Aceasta este adevărata dovadă a convertirii. Oricare ar fi mărturisirea noastră, ea nu valorează nimic, dacă Domnul Hristos nu este dezvăluit în faptele neprihănirii. – Parabolele Domnului Hristos, p. 312
 

În criza viitoare care vizează închinarea, oamenii credincioși lui Dumnezeu nu vor ceda în fața presiunilor lumii (Apocalipsa 14:12). Aceștia vor fi pecetluiți de Duhul Sfânt (Efeseni 4:30) și nu vor putea fi clintiți. În vechime, pecetea atesta autenticitatea documentelor oficiale. Era un semn distinctiv, personalizat. Deoarece conflictul final vizează în special închinarea și autoritatea lui Dumnezeu așa cum sunt exprimate în legea Lui, este de așteptat ca sigiliul lui Dumnezeu să fie încorporat în legea Lui (compară cu Isaia 8:16).

3. Ce elemente ale unui sigiliu se găsesc în porunca Sabatului, din Exodul 20:8-11?

Aici găsim trei elemente ale unui sigiliu autentic: (1) numele persoanei căreia îi aparține sigiliul, „Domnul Dumnezeul tău”; (2) titulatura oficială a acesteia, Cel care „a făcut” – Creatorul; (3) teritoriul acesteia, „cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele”. Uneori pecetea/sigiliul este numit în Biblie „semn” (Romani 4:11). Cele trei cuvinte sunt interschimbabile. În calitate de semn – sau pecete/sigiliu – al lui Dumnezeu din centrul legii Lui, Sabatul se află și în centrul conflictului final cu privire la închinare (Ezechiel 20:12,20; Apocalipsa 12:17).

4. Compară Apocalipsa 7:1-3 și Apocalipsa 14:1 cu Apocalipsa 13:16,17. Unde se aplică sigiliul lui Dumnezeu și semnul fiarei? Cum justifici diferența?

Pecetea lui Dumnezeu este pusă pe frunte. Fruntea este simbolul minții și reprezintă o decizie conștientă. Semnul fiarei se primește ori pe frunte, ori pe mână, indicând faptul că oamenii fie sunt convinși rațional și acceptă de bunăvoie minciunile lui Satana, fie se conformează închinării false pentru a nu fi uciși.
Diavolul îi urăște pe cei care ascultă de Dumnezeu. Marea luptă atinge punctul culminant atunci când balaurul (Satana) pornește la război cu rămășița celor credincioși care „păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus” (Apocalipsa 14:12). Loialitatea lor față de Hristos este însă neclintită.

De ce credincioșia de zi cu zi față de Domnul este cheia pentru a fi pregătiți pentru momentul în care vine criza finală?

Comentariu EGW

Sabatul nu este introdus ca o instituție nouă, ci el a fost întemeiat la creațiune. Trebuie să ne aducem aminte de el și să-l păzim ca un mijloc de aducere-aminte a lucrării Creatorului. Arătând spre Dumnezeu ca Făcător al cerurilor și al pământului, el Îl deosebește pe adevăratul Dumnezeu de toți dumnezeii falși. Toți cei care țin ziua a șaptea arată prin acest act că sunt adoratori ai lui Dumnezeu. În acest fel, Sabatul este semnul ascultării de Dumnezeu atâta vreme cât va exista cineva pe pământ, care să-I slujească. Porunca a patra este singura dintre toate cele zece, în care se găsesc atât Numele, cât și titlul Legiuitorului. Este singura care arată prin a cui autoritate a fost dată Legea. În acest fel, ea conține sigiliul lui Dumnezeu, pus pe Legea Sa, ca o dovadă a autenticității și puterii obligativității ei. – Patriarhi și profeți, p. 307

Îngerul cu călimara la brâu trebuie să pună un semn pe fruntea tuturor celor care sunt despărțiți de păcat și păcătoși. …
(Apocalipsa 7:2). … De îndată ce aceia care sunt poporul lui Dumnezeu vor primi sigiliul pe frunțile lor – nu este vorba de vreo pecete sau semn care se poate vedea, ci de o întemeiere în adevăr, atât din punct de vedere intelectual, cât și spiritual, astfel încât ei să nu poată fi clintiți – de îndată ce poporul lui Dumnezeu va fi pecetluit și pregătit pentru zguduire, aceasta va veni. Într-adevăr, a și început; judecățile lui Dumnezeu sunt acum asupra țării, ca să ne avertizeze să știm ce va veni. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 4, p. 1161

Fraţilor, vă îndemn să lucraţi având ca scop doar slava lui Dumnezeu. Încredeţi-vă doar în puterea Sa, lăsaţi ca harul Său să vă fie tăria! Prin studierea Scripturilor şi prin rugăciune serioasă, căutaţi să dobândiţi concepţii clare cu privire la datoria voastră şi apoi îndepliniţi-o. Este esenţial să cultivaţi credincioşia în lucrurile mici şi, făcând astfel, veţi dobândi obiceiul integrităţii în responsabilităţile mai mari. Micile întâmplări ale vieţii de fiecare zi trec adesea neobservate, dar acestea ne modelează caracterul. Fiecare eveniment al vieţii lucrează fie spre bine, fie spre rău. Mintea trebuie să fie educată prin încercări zilnice, ca să poată dobândi puterea de a face faţă în orice situaţie dificilă. În momentele de încercare şi de pericol, veţi avea nevoie să fiţi întăriţi pentru a rămâne fermi de partea binelui, neafectaţi de nicio influenţă adversă.

Dumnezeu vrea să facă mult pentru voi dacă sunteţi conştienţi că aveţi nevoie de El. Isus vă iubeşte. Căutaţi întotdeauna să trăiţi în lumina înţelepciunii lui Dumnezeu şi, prin toate situaţiile schimbătoare ale vieţii, nu staţi liniştiţi până când nu ştiţi că voinţa voastră este în armonie cu voinţa Creatorului vostru. Prin credinţa în El, puteţi obţine puterea de a rezista ispitei lui Satana şi, astfel, veţi creşte în tărie morală cu fiecare încercare venită din partea lui Dumnezeu. – Mărturii, vol. 4, p. 561
 

Ne închinăm Creatorului? Sau fiarei și icoanei ei? Nu există cale de mijloc. Primul înger din Apocalipsa 14 îi îndeamnă pe oameni să se închine. Citește Apocalipsa 14:7. Pentru a susține și mai mult apelul din partea Cerului, cel de-al treilea înger dezvăluie consecințele cumplite ale închinării la fiară. Citește Apocalipsa 14:10. În schimb, cei care se închină Creatorului sunt descriși păzind „poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus” (Apocalipsa 14:12). Creația stă la baza adevăratei închinări (Apocalipsa 4:11). De vreme ce Dumnezeu „a făcut toate lucrurile” prin Isus Hristos (Efeseni 3:9), Satana Îl urăște pe Creator și a încercat prin puterile pământene să schimbe Sabatul – memorialul creației (Daniel 9:25). Conflictul viitor cu privire la legea lui Dumnezeu se concentrează pe autoritate. Dacă va putea distruge închinarea în Sabat, Satana va declara că autoritatea lui este mai mare decât autoritatea lui Dumnezeu. Pentru a realiza lucrul acesta, Satana va încerca să convingă sau să forțeze întreaga lume să accepte un sabat contrafăcut. Oricât de greu ar fi de imaginat așa ceva în prezent, lumea se schimbă dramatic, după cum am văzut în pandemia de COVID-19. Peste noapte, lumea noastră poate deveni un altfel de loc. Nu cunoaștem detaliile legate de semnul fiarei. Lumea este foarte instabilă și, cu tehnologia uimitoare care există în prezent, lucrurile cu privire la care ne avertizează Biblia se pot petrece într-adevăr mai repede decât ne putem imagina.

5. Citește Apocalipsa 13:13-17. Care sunt pedepsele aplicate celor care nu primesc semnul fiarei?

Spre deosebire de adepții fiarei și ai icoanei ei, credincioșii lui Hristos se vor confrunta și cu pedepse economice, și cu amenințarea morții. Omenirea rămâne cum a fost dintotdeauna: coruptă, avidă de putere și violentă. Cu toate că încă nu știm exact cum se vor desfășura evenimentele finale, nu ar trebui să fie prea greu de imaginat persecuția de la sfârșitul timpului. Deși scrise într-un cu totul alt context, următoarele cuvinte din Evanghelie spun tot. Vorbind despre Isus, Ioan a scris că „n-avea trebuință să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El Însuși știa ce este în om” (Ioan 2:25).

Gândește-te la decăderea și la răul caracteristic oamenilor. În ce măsură arată lucrul acesta cât de ușor se pot petrece evenimentele finale? În plus și chiar mai important, ce ar trebui să învățăm din acest trist adevăr despre cum să ne păzim propria inimă? 
 

Comentariu EGW

În sfaturile sinagogii lui Satana s-a hotărât să se șteargă din lume semnul supunerii față de Dumnezeu. Antihrist, omul păcatului, s-a înălțat pe sine ca autoritate supremă pe pământ și, prin el, Satana a lucrat în mod magistral pentru a crea răzvrătire împotriva Legii lui Dumnezeu și împotriva memorialului lucrării Sale de creațiune. Nu este aceasta păcat și nelegiuire? Ce dispreț mai mare ar putea fi aruncat asupra Domnului Dumnezeu, Creatorul cerurilor și al pământului, decât cel aruncat asupra Lui prin ignorarea Sabatului pe care El l-a instituit, l-a sfințit și l-a binecuvântat, ca să fie pentru totdeauna semn de aducere-aminte a puterii Sale de Creator? Cum îndrăznesc oamenii să schimbe și să profaneze ziua pe care Dumnezeu a sfințit-o? Cum îndrăznește lumea creștină să accepte sabatul fals, copilul papalității? Lumea creștină a păzit și a prețuit sabatul fals ca și cum ar fi avut o origine divină, când adevărul este că își are originea în tatăl minciunii și a fost introdus în lume de agentul său uman, omul păcatului. Sabatul fals a fost susținut prin mijloace supraomenești pentru ca Dumnezeu să poată fi dezonorat. Este un semn al supremației lui Satana pe pământ, pentru că oamenii i se închină dumnezeului acestei lumi. – The Signs of the Times, 12 martie 1894, par. 3

Când vine acest timp de strâmtorare, fiecare caz este decis; nu mai există timp de probă, nu mai există har pentru cel nepocăit. Sigiliul viului Dumnezeu este pus asupra poporului Său. Această mică rămăşiţă, incapabilă să se apere singură în conflictul de moarte cu puterile pământului care mărşăluiesc alături de oştirea balaurului, face din Dumnezeu apărarea ei. Cea mai înaltă autoritate pământească dă decretul ca ei să i se închine fiarei şi să primească semnul ei, sub ameninţarea persecuţiei şi a morţii. … 

Curajul, tăria morală, credinţa şi încrederea absolută în puterea lui Dumnezeu de a mântui nu vin într-o clipă. Aceste virtuţi cereşti se obţin prin experienţa anilor. Printr-o viaţă de străduinţă sfântă şi de aderare fermă la ceea ce este bine, copiii lui Dumnezeu îşi pecetluiesc destinul. Asaltaţi de ispite fără număr, ei ştiu că trebuie să reziste neclintiţi sau să fie învinşi. Ei simt că au o mare lucrare de făcut şi că pot fi chemaţi oricând, în orice ceas, să-şi dezbrace armura şi, dacă ar ajunge la încheierea vieţii cu lucrarea neterminată, ar fi o pierdere veşnică. Ei au primit cu nerăbdare lumina din cer, aşa cum au primit-o primii ucenici de pe buzele lui Isus. Când erau exilaţi prin munţi şi pustiuri, când erau aruncaţi în temniţă şi lăsaţi să moară de foame, de frig şi din cauza torturii, când martirajul părea singura cale de a scăpa de chin, primii creştini se bucurau că erau consideraţi demni să sufere pentru Hristos, care a fost crucificat pentru ei. Exemplul lor valoros va fi o mângâiere şi o încurajare pentru poporul lui Dumnezeu care va trece printr-un timp de strâmtorare cum nu a mai fost niciodată. – Mărturii, vol. 5, pp. 212, 213
 

6. Citește Ioel 2:21-24 și Faptele apostolilor 2:1-4,41-47. Ce profeție s-a împlinit în primul secol? Care a fost impactul acesteia?

Revărsarea Duhului Sfânt la Cincizecime a propulsat biserica creștină. Într-o singură zi s-au convertit 3.000 de oameni. Cartea Faptele apostolilor consemnează numeroasele minuni ale harului transformator al lui Dumnezeu. Citește Faptele apostolilor 4:4. Numai 120 de credincioși s-au adunat să se roage, dar rugăciunea a produs o schimbare dramatică. S-au adăugat rapid mii de credincioși. Chiar „și o mare mulțime de preoți veneau la credință” (Faptele 6:7). Când au fost persecutați cu înverșunare în Ierusalim, ucenicii „mergeau din loc în loc și propovăduiau Cuvântul” (Faptele 8:4). Au fost plantate biserici în întreaga Iudee, în Samaria și în Galileea (vezi Faptele 9:31). După convertire, Pavel L-a proclamat pe Domnul Hristos în toată lumea mediteraneeană. În Tesalonic, niște evrei care se opuneau Evangheliei au făcut această uluitoare declarație: „Oamenii aceștia care au răscolit lumea au venit și aici” (Faptele 17:6). Prin puterea Duhului Sfânt, ucenicii au străbătut lumea cunoscută atunci, într-un timp relativ scurt. Profeția lui Ioel cu privire la ploaia timpurie s-a împlinit la Cincizecime, dar ploaia târzie va cădea cu o putere și mai mare asupra secerișului final al pământului.

7. Citește Zaharia 4:6; Zaharia 10:1; Osea 6:3 și Iacov 5:7,8. Cum se va încheia lucrarea lui Dumnezeu pe pământ?

Termenii „ploaie timpurie” și „ploaie târzie” sunt împrumutați din ciclul agricol israelit. Ploaia timpurie cădea toamna pentru ca semințele să germineze. Ploaia târzie cădea primăvara pentru a coace recolta. Ambele descriu lucrarea Duhului Sfânt de proclamare a Evangheliei. „După cum ploaia timpurie a fost dată prin revărsarea Duhului Sfânt la începutul predicării Evangheliei, pentru a face să răsară preţioasa sămânţă, tot aşa ploaia târzie va fi dată la încheierea lucrării, pentru coacerea recoltei. [...] Marea lucrare a Evangheliei nu se va încheia cu o manifestare mai mică a puterii lui Dumnezeu decât cea care i-a marcat începutul. Profeţiile care s-au împlinit prin revărsarea ploii timpurii la începutul predicării Evangheliei urmează să se împlinească din nou prin revărsarea ploii târzii la încheierea ei” (Tragedia veacurilor, p. 611, 612).

Comentariu EGW

Chiar înainte de a Se înălța la cer Domnul le-a încredințat ucenicilor o misiune. „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.”
Astfel le-a fost încredințat ucenicilor cel mai prețios mandat. Ei trebuiau să fie executorii testamentului prin care Hristos a lăsat lumii comoara vieții veșnice. Ei și-au dat seama de responsabilitatea lucrării încredințate. Ei știau că țineau în mâinile lor pâinea vieții pentru o lume flămândă și mergeau pretutindeni și predicau Cuvântul. Dragostea lui Hristos îi constrângea și ei nu puteau să nu frângă pâinea vieții pentru toți cei care aveau nevoie de ea. –The Review and Herald, 7 ianuarie 1902

Apostolii au vorbit prin puterea Duhului Sfânt, iar cuvintele lor nu au putut să fie combătute, deoarece erau întărite prin minunile uimitoare pe care le săvârșeau ca urmare a revărsării Duhului lui Dumnezeu. Ucenicii înșiși au fost uluiți de rezultatul acestei coborâri a Duhului Sfânt și de roadele rapide și îmbelșugate ale lucrării de câștigare a sufletelor. … 
Chiar dacă au fost clare și convingătoare, argumentele apostolilor nu ar fi putut să îndepărteze prejudecățile iudeilor care se împotriviseră unor dovezi atât de mari. Totuși, Duhul Sfânt a făcut ca argumentele acelea să pătrundă în inima lor cu o putere divină. – Istoria mântuirii, p. 245

Noi ar trebui să ne rugăm la fel de stăruitor pentru coborârea Duhului Sfânt cum s-au rugat ucenicii în Ziua Cincizecimii. Dacă ei au avut nevoie de El în acel timp, cu atât mai mult avem noi nevoie astăzi. 
Coborârea Duhului Sfânt asupra bisericii este aşteptată în viitor, dar este privilegiul bisericii să-L aibă acum. Căutaţi-L, rugaţi-vă pentru El şi credeţi în El! Trebuie să-L avem şi Cerul aşteaptă să ni-L acorde.
Măsura în care primim Duhul Sfânt este proporţională cu măsura dorinţei noastre şi a credinţei exercitate pentru aceasta, precum şi cu felul în care vom folosi lumina şi cunoştinţa pe care le vom primi. 

Noi nu suntem îndeajuns de dispuşi să-L „deranjăm” pe Domnul cu cererile noastre, rugându-L să ne acorde darul Duhului Sfânt. Domnul doreşte să fie solicitat în această privinţă. El doreşte să venim cu cât mai multe cereri înaintea tronului Său. – Evenimentele ultimelor zile, p. 188
Nu trebuie să ne facem griji cu privire la ploaia târzie. Tot ce trebuie să facem este să păstrăm vasul curat, deschis spre cer și pregătit pentru primirea ploii cerești și să nu încetăm să ne rugăm: „Doamne, trimite ploaia târzie în vasul meu! Fie ca lumina îngerului glorios care se unește cu îngerul al treilea să strălucească asupra mea; Te rog, dă-mi o parte în această lucrare; ajută-mă duc vestea bună; lasă-mă să fiu împreună-lucrător cu Isus Hristos.” Dacă Îl rugați astfel pe Dumnezeu, permi­teți-mi să vă spun că El vă pregătește tot timpul, dându-vă harul Său. – The Upward Look, p. 283
 

8. Citește Apocalipsa 18:1-4; Habacuc 2:14 și Matei 24:14. Cum se va încheia lucrarea lui Dumnezeu pe pământ?
 

Îngerul care anunță căderea Babilonului are „o mare putere”. La fel ca îngerii din Apocalipsa 14, acest înger reprezintă mesageri ome­nești. Îngerul manifestă slava lui Dumnezeu în așa mare măsură încât luminează întregul pământ. Cuvântul grecesc pentru „autoritate” sau „putere” în Noul Testament este exousia, care adesea face referire la victoria lui Isus asupra puterilor răului. Isus folosește acest cuvânt în Evanghelia după Matei, în legătură cu trimiterea ucenicilor Săi. În Matei 10:1, Isus le oferă ucenicilor autoritate asupra puterilor răului. Îi trimite cu putere divină să fie biruitori în lupta dintre bine și rău. În Matei 28, îi trimite iarăși cu „toată puterea [...] în cer și pe pământ” să meargă și să facă „ucenici din toate neamurile” (Matei 28:18,19).

Umplută cu puterea Duhului Sfânt, înaintând cu autoritatea lui Hristos cel viu, care prin viața și moartea Sa a biruit puterile răului, biserica din Noul Testament a luminat pământul cu slava lui Dumnezeu. În doar câțiva ani, ucenicii au proclamat Evanghelia în lumea cunoscută pe atunci (Coloseni 1:23). 
În zilele sfârșitului, Duhul Sfânt va fi revărsat cu o putere fără precedent, iar Evanghelia se va răspândi cu repeziciune până la marginile globului. Mii de oameni vor fi convertiți într-o zi, iar harul și adevărul lui Dumnezeu vor avea un impact asupra întregii planete. În modul acesta, lumea va fi avertizată, iar Evanghelia și speranța pe care aceasta o oferă vor ajunge în întreaga lume. 
„Trimişi ai lui Dumnezeu cu feţele luminate şi strălucind de sfântă consacrare se vor grăbi din loc în loc să transmită mesajul din cer. Avertizarea va fi rostită prin mii de voci pe tot pământul. Se vor face miracole, bolnavi vor fi vindecaţi şi semne şi minuni îi vor însoţi pe credincioşi” (Tragedia veacurilor, p. 611, 612).

Ce anume provoacă întârzierea revărsării Duhului Sfânt, a ploii târzii și a marii strigări? Ce rol, oricât de mic, poate juca fiecare dintre noi, dovedind deschidere și receptivitate pentru revărsarea Duhului Sfânt?
 

Hristos … spune: „De ce stați aici toată ziua fără lucru?” Și adaugă: „Duceți-vă și voi în via Mea” (Matei 20:6,7). De ce oare mulți încă nu răspund chemării? Fiindcă se socotesc scuzați din moment ce nu stau la amvon? Unii ca aceștia ar trebui să înțeleagă că este o mare lucrare de făcut în afara amvonului, de către miile de membri laici consacrați.

Dumnezeu a așteptat multă vreme ca spiritul de slujire să pună stăpânire pe întreaga biserică, astfel încât fiecare să lucreze pentru El, potrivit destoiniciei sale. Când membrii bisericii lui Dumnezeu își vor face lucrarea hotărâtă lor în câmpurile care au atâta nevoie, atât în cele preajma lor, cât și mai departe, împlinind însărcinarea Evangheliei, atunci lumea întreagă va fi în curând avertizată și Domnul Isus va reveni pe acest pământ cu putere și slavă mare. „Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul” (Matei 24:14). – Faptele apostolilor, pp. 110, 111

După cum razele soarelui pătrund până în cele mai îndepărtate colțuri ale globului, tot așa Dumnezeu plănuiește ca lumina Evangheliei să ajungă la fiecare suflet de pe pământ. În acest timp, când vrăjmașul lucrează mai mult ca niciodată pentru a acapara mințile oamenilor, bărbați și femei, ar trebui să lucrăm cu mai mult zel. Cu sârguință și în mod dezinteresat, trebuie să proclamăm ultima solie de har în orașe, la drumuri și la garduri. Trebuie să se ajungă la toate clasele sociale. Pe măsură ce lucrăm, vom întâlni diferite naționalități. Niciun om nu trebuie trecut cu vederea și lăsat neavertizat. Domnul Isus a fost darul lui Dumnezeu pentru întreaga lume, nu numai pentru clasele înalte, și nu pentru o singură naționalitate, excluzând altele. Harul Său mântuitor cuprinde lumea întreagă. Oricine vrea, poate să bea din apa vieții. Lumea așteaptă să audă solia adevărului prezent. – In Heavenly Places, p. 340

Când solia îngerului al treilea va creşte şi va ajunge o mare strigare, o mare putere şi slavă vor însoţi proclamarea ei. Feţele copiilor lui Dumnezeu vor străluci de lumina cerului.
Domnul va pregăti bărbaţi şi femei – da, şi copii, ca în cazul lui Samuel – pentru lucrarea Sa, făcându-i mesageri ai Săi. El, care nu doarme şi nici nu dormitează niciodată, veghează asupra fiecărui lucrător, alegându-i sfera de lucru. Tot cerul urmăreşte lupta pe care o duc slujitorii lui Dumnezeu în circumstanţe aparent descurajatoare. Noi biruinţe sunt obţinute şi noi onoruri câştigate, atunci când slujitorii Domnului se înrolează sub stindardul Mântuitorului lor şi pornesc înainte să ducă lupta cea bună a credinţei. Toţi îngerii cereşti le slujesc copiilor smeriţi şi credincioşi ai lui Dumnezeu şi, în timp ce armata de lucrători ai Domnului cântă aici, jos, cântări de laudă, corul de sus i se alătură în recunoştinţă, aducând laude lui Dumnezeu şi Fiului Său. – Mărturii, vol. 7, p. 17
 

Încă din 1851, pionierii adventiști au identificat a doua fiară din Apocalipsa 13:11-17 drept Statele Unite ale Americii. Însă probabil că era greu de închipuit pe atunci cum ar putea Statele Unite să determine lumea să se închine primei fiare (Apocalipsa 13:12). Chiar și în anii 1880, întreaga flotă a Statelor Unite era alcătuită din doar 48 de nave vechi. După încheierea Războiului Rece însă, nicio putere nu se mai poate compara cu Statele Unite din punct de vedere militar. Și, deși americanii se bucură de libertăți extraordinare, nu este greu să ne imaginăm cum, pe măsură ce vremurile vor deveni tot mai grele, acele libertăți vor fi călcate în picioare sau chiar complet nesocotite. Mulți cred că inclusiv acum vedem întâmplându-se lucrul acesta.
„Toţi cei care vor refuza să se supună [poruncii privind păzirea sabatului fals] vor primi pedepse civile şi, în cele din urmă, se va susţine că merită pedeapsa cu moartea. Pe de altă parte, legea lui Dumnezeu, care impune păzirea zilei de odihnă a Creatorului, se cere respectată şi îi ameninţă cu mânia divină pe toţi cei care calcă principiile ei” (Tragedia veacurilor, p. 604).

Studiu zilnic:
Ioel 2
Ioel 3
Amos 1
Amos 2
Amos 3
Amos 4
Amos 5 
Ellen G. White, Divina vindecare, capi­to­lul „O adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu”.

1. Ce face Domnul pentru ca pământul să nu se teamă, ci să se bucure?

2. Ce meserie avea Amos și când a avut el vedenii despre Israel?

3. Cui Își descoperă Domnul Dumnezeu taina?

4. Ce trebuie să facem pentru ca Domnul să fie cu noi, cum spunem noi?

5. Cine și ce face ca Pământul să-și păstreze poziția în timpul rotației și Soarele să răsară pe cer?

Comentariu EGW

Studiu suplimentar
Fii și fiice ale lui Dumnezeu, „Suntem aduși înaintea Tatălui”, p. 369 (28 decembrie); Maranatha, „Confuzie de glasuri multe”, p. 189 (30 iunie). 

 

Privire generală
Poporul lui Dumnezeu, angajat în conflictul final dintre Hristos și Satana, nu este lăsat în întuneric cu privire la evenimentele finale, nici nu este abandonat de Dumnezeu în timpul desfășurării acestora. Asemenea unui general de încredere care își încurajează trupele pentru bătălia decisivă, Dumnezeu ne pregătește de luptă oferindu-ne Cuvântul Său profetic pentru a ne inspira, orienta și întări. În această săptămână ne concentrăm asupra câtorva elemente-cheie ale pregătirii poporului lui Dumnezeu pentru vremea sfârșitului. 
1. Înainte de toate, ni se reamintește că Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este singurul nostru ghid de încredere, este sursa întregului adevăr și a întregii puteri. Vom fi în siguranță numai atâta vreme cât rămânem fideli Cuvântului Său. Prin urmare, trebuie să adoptăm sfatul și înțelepciunea biblică, indiferent de realitățile din arena evenimentelor mondiale, care par să o contrazică. 
2. Păzirea Sabatului este semnul angajamentului și loialității noastre față de Creatorul și Mântuitorul nostru. 
3. Nu suntem și nu vom fi niciodată singuri în marea luptă și în îndeplinirea misiunii lui Dumnezeu de proclamare a Evangheliei Sale veșnice, ci Duhul Sfânt Însuși va da poporului lui Dumnezeu o putere specială de a da mărturie în zilele sfârșitului cu privire la puterea Evangheliei și la apelul lui Dumnezeu adresat tuturor oamenilor de a se întoarce la El, părăsindu-l pe diavol și rândurile sale. Aceste evenimente sunt cunoscute sub numele de ploaia târzie (întărirea și dotarea de către Dumnezeu a poporului Său) și marea strigare (care constituie proclamarea publică finală a Evangheliei).

Temele studiului
1. Acceptarea iubirii și mântuirii lui Dumnezeu prin Isus Hristos va naște în noi o iubire statornică față de El și o hotărâre de a-I fi credincioși Lui, Cuvântului Său și Sabatului Său.
2. Duhul Sfânt ne va da putere, prin revărsarea ploii târzii. Această revărsare ne va face capabili să transmitem „marea strigare” – adică ultima chemare adresată oamenilor de a se pocăi și de a fi mântuiți.

Comentariu
Să fim încrezători! Dumnezeu va avea ultimul cuvânt
Ivan s-a născut și a crescut într-o familie credincioasă adventistă de ziua a șaptea din Uniunea Sovietică. Deși familia lui era săracă și cu toții erau nevoiți să lucreze din greu, a avut parte de o copilărie și de o tinerețe fericită și lipsită de griji. La 18 ani, Ivan a fost recrutat în armata sovietică. Împreună cu alți recruți, a urcat într-un tren și, șapte zile mai târziu, se găsea la 3.000 de kilometri distanță de casă. Astfel a început stagiul său militar de doi ani. Pe lângă faptul că se simțea singur și îi era dor de casă, Ivan știa că cea mai mare provocare îi stătea încă înainte. Chiar dinainte de a fi recrutat, hotărâse în inima lui să Îi rămână loial lui Dumnezeu și să păzească Sabatul, indiferent de ceea ce avea să i se întâmple. În primele Sabaturi le-a explicat superiorilor săi direcți că nu putea lucra în Sabat din cauza convingerilor religioase. Superiorii l-au tolerat în primele câteva sâmbete, gândindu-se că avea să renunțe curând la obiceiurile lui ciudate, „provinciale” și „primitive”.

Nu după multă vreme însă, superiorii lui Ivan au realizat că tânărul era serios și au luat măsuri disciplinare și „educaționale” ferme. Într-o vineri după-amiază, după o zi de muncă epuizantă, i-au spus lui Ivan că nu merita să doarmă într-un pat confortabil la sfârșit de săptămână, dacă refuza să lucreze sâmbăta. Așa că l-au informat că avea să petreacă sfârșitul de săptămână în centrul temporar de detenție. Când au ajuns la clădirea carcerei, Ivan și superiorii lui au descoperit că aceasta era închisă, iar gardianul plecase. Așteptând întoarcerea gardianului, superiorii discutau în timp ce Ivan privea apusul deasupra frumosului lac Balhaș. În tăcere, Ivan căuta siguranță și sprijin la Dumnezeu. Dintr-odată, un sergent care trecea pe acolo s-a oprit și i-a întrebat pe superiorii lui Ivan pe cine aduseseră la carceră. 
— Pe un păzitor al Sabatului, au răspuns ei. Vrem să îl reeducăm ca să execute ordinele și să lucreze sâmbăta.
— Niciodată! a exclamat sergentul. Îi cunosc pe ăștia. Mai degrabă ar muri decât să lucreze sâmbăta.
Superiorii și-au dat seama că făcuseră o greșeală lăsându-l pe sergent să vorbească în prezența lui Ivan. Dar era prea târziu. Ivan a primit doza de încurajare de care avea atâta nevoie. A sosit și gardianul și, tocmai când Sabatul începea, l-a dus pe Ivan la celulă: o încăpere de 2 × 3 metri, în care se înghesuiau peste 10 soldați, majoritatea fumători. Ușa grea de metal s-a închis, iar Ivan a ocupat singurul loc disponibil, aproape de intrare, pregătit să stea în picioare sau în șezut pentru tot restul sfârșitului de săptămână. Tânărul soldat al lui Hristos era hotărât să rămână credincios Sabatului lui Dumnezeu. Minutele s-au făcut ore și, pe la miezul nopții, Ivan a început să își imagineze cum frații din orașul lui natal mergeau fericiți la biserică să se închine lui Dumnezeu în timpul serviciului divin de seară, pe când el trebuia să mai rămână încă trei zile închis într-o celulă plină de fum de țigară.

Dintr-odată, Ivan și-a amintit ultima predică pe care o auzise în biserica sa înainte să plece în armată. Era despre Ilie pe muntele Carmel și despre cum acesta s-a rugat de șapte ori pentru ploaie. Dacă mă rog și eu de șapte ori? s-a gândit Ivan. Deși i se părea aproape o îndrăzneală din partea lui, Ivan s-a hotărât să încerce. A rostit în inima lui prima rugăciune simplă. Nu s-a întâmplat nimic. A urmat a doua rugăciune. Tot niciun „nor”. A treia rugăciune. Apoi a patra. A cincea. Și a șasea. În cele din urmă a rostit în sinea lui a șaptea rugăciune. Când a terminat, celula era cufundată în liniștea totală de la miezul nopții. Liniștea nu a schimbat cu nimic hotărârea sau credința lui Ivan. Era gata să Îi fie loial lui Dumnezeu chiar dacă Dumnezeu nu avea să răspundă în niciun mod evident celor șapte rugăciuni ale lui. Măcar am încercat, nu? și-a zis în sinea lui.

Dar, după numai un minut, liniștea a fost întreruptă de niște pași din afara celulei. Pașii au fost urmați de un zăngănit de chei, apoi de scârțâitul ușii în timp ce era deschisă. Gardianul și-a făcut apariția în prag și a cercetat celula cu lanterna. Când l-a zărit pe Ivan, i-a ordonat să iasă. Apoi l-a luat în biroul lui, a improvizat un pat simplu, dar confortabil și l-a invitat pe tânăr să doarmă. Ivan s-a prăbușit pe pat și a adormit instantaneu. Dimineața, Ivan s-a trezit în fața unei alte surprize: gardianul îi adusese micul-dejun. Ba, mai mult, i-a dat un pachet cu mâncare și l-a condus pe malul lacului, unde l-a lăsat liber să se bucure de Sabat în natură.

Ivan a petrecut următoarele câteva Sabaturi în același mod. Superiorii îl aduceau la carceră la sfârșit de săptămână. Gardianul îl elibera și îi dădea mâncare pentru restul zilelor de weekend. Apoi, luni dimineața, Ivan se întorcea la cazarmă. Lunile și anii care au urmat au fost plini de alte experiențe asemănătoare, cu intervenții divine miraculoase. După doi ani, Ivan s-a întors acasă ca tânăr matur, puternic și credincios lui Dumnezeu. Da, înfruntase colosul armatei sovietice, care căutase să îi distrugă credința. Da, superiorii îi spuseseră că nu era vrednic să doarmă pe saltele armatei, dar Dumnezeu a avut ultimul cuvânt. Dumnezeu Se îngrijește de credincioșii Lui care – la fel ca Daniel din Biblie și ca Ivan din Uniunea Sovietică – iau decizia de a-I rămâne loiali. 

Loialitatea creștină
Loialitatea i-a fascinat dintotdeauna pe cercetătorii naturii și istoriei umane. Ca atitudine, loialitatea are la bază mai multe elemente. Unele dintre acestea sunt biologice sau predeterminate, precum familia sau locul nașterii. Deciziile personale reprezintă o altă bază a loialității. Aceste decizii pot viza lucruri precum: beneficii materiale (plăți, recompense), convingeri, viziune asupra lumii sau moralitate. Unii își întemeiază loialitatea pe datorie, alții – pe preferințe, iar alții – pe profit. Obiectul loialității are legătură cu aceste elemente. Oamenii manifestă devotament față de familie, față de popor, religie, ideologii, filozofii, natură și afaceri, ca să dăm doar câteva exemple. Dar ce este loialitatea creștină? De ce sunt creștinii devotați și cui?

Pentru a putea răspunde la aceste întrebări, să ne gândim la istoria lui Iov! În conversațiile cu Satana, Dumnezeu scoate în evidență neprihănirea, integritatea și loialitatea sau frica lui de Domnul (Iov 1:8). În acord cu natura lui neîncrezătoare, înșelătoare și rebelă, Satana a ridicat una dintre întrebările lui de bază: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?” (Iov 1:9). Satana a pretins apoi că baza loialității omului față de Dumnezeu era egoismul: „Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi turmele lui acoperă ţara. Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă” (Iov 1:10,11). Înainte de a fi alungat din cer, Satana L-a acuzat pe Dumnezeu că, în mod nedrept, abuziv și egoist, a obligat ființele necăzute din univers să Îl iubească și să Îi fie loiale. Prin urmare, loialitatea lor față de Dumnezeu ar fi fost motivată de avantaje și de interese personale. La fel, Satana a susținut că temeiul loialității poporului lui Dumnezeu de pe pământ ar fi dorința egoistă de a supraviețui și de a prospera. Această interpretare greșită a realității de către Satana a dat naștere marii lupte universale și de asemenea perioadei de suferință și de întrebări din viața lui Iov. Cu toate acestea, credincioșia uimitoare a lui Iov a dovedit că Satana se înșela și a ilustrat adevărata bază a loialității creștine față de Dumnezeu: o iubire statornică și necondiționată față de El și o dorință profundă de a fi neprihănit.

În acea primă noapte de vineri în carceră, loialitatea lui Ivan față de Dumnezeu a fost răsplătită imediat. Dar această răsplată nu a constituit motivația credincioșiei lui față de Dumnezeu. Ivan fusese hotărât să Îi rămână credincios lui Dumnezeu indiferent dacă primea un răspuns evident sau nu. În mod asemănător, confruntați cu perspectiva unei morți îngrozitoare într-un cuptor încins în câmpia Dura (Daniel 3:15), prietenii lui Daniel i-au răspuns plini de curaj lui Nebucadnețar: „Noi n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus. Iată, Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi, chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!” (Daniel 3:16-18). Peste ani, profetul Habacuc avea să cânte: „Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!” (Habacuc 3:17-18).

Dar cum se naște o astfel de loialitate în inima și în mintea celor din poporul lui Dumnezeu? Da, poporul lui Dumnezeu și restul universului simt nevoia să-I fie devotați pentru că El este Creatorul lor și prin urmare Tatăl lor. Credincioșia poporului lui Dumnezeu provine de la Dumnezeu. Oamenii sunt creați după chipul Lui (Geneza 1:26-27). Dumnezeu este iubire și, prin harul Lui, oamenii sunt iubitori. Dumnezeu este neprihănit și oamenii au fost creați neprihăniți. Dumnezeu este credincios, loial, devotat sau fidel și oamenii pot alege să fie și ei la fel, cu ajutorul lui Dumnezeu. Tocmai iubirea și credincioșia Lui față de noi nasc în noi iubire și loialitate față de El. Apostolul Ioan a explicat că noi nu Îi suntem devotați lui Dumnezeu de frică, pentru că „în dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită izgonește frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa; și cine se teme n-a ajuns desăvârșit în dragoste”. În schimb, „noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:18,19), „și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4:10; vezi și Ioan 3:16).

Aplicație
1. Istoria lui Ivan este cu adevărat uimitoare și încurajatoare. Dar știm și că, pe lângă fiecare credincios ca Ivan, există mulți alții a căror credincioșie a adus nenorociri și suferințe asupra lor și poate asupra celor dragi lor. Cum înțelegem astfel de situații?
2. Deși ne imaginăm rămânând statornici și respectând Sabatul lui Dumnezeu în vremuri de persecuție, de câte ori nu eșuăm în păstrarea sacralității și solemnității Sabatului în vremuri de pace și de prosperitate!? Poate că uneori ne întrebăm dacă nu este mai ușor să Îl trădăm pe Domnul Sabatului în vremuri de libertate decât în vremuri de persecuție. Dacă nu putem sfinți Sabatul când avem toată libertatea, cum ne putem aștepta să fim credincioși în vremuri de furtună și de criză? Concepe o strategie de a rămâne credincios Sabatului atât în vremuri bune, cât și în vremuri grele!