Cei doi martori

Biserica medievală i-a persecutat pe creștinii credincioși care credeau în Biblie. Cuvântul lui Dumnezeu a alungat însă întunericul. Asuprirea și persecuția nu au oprit proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu. În timpul procesului său, William Tyndale, traducătorul Bibliei în engleză, a fost întrebat cine l-a ajutat cel mai mult la răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu. Răspunsul lui a fost șocant pentru magistrați: „episcopul de Durham”. La un moment dat, episcopul arsese public câteva exemplare ale Bibliei traduse de Tyndale, dar nu știa că le cumpărase la un preț neobișnuit de mare. După această vânzare, Tyndale putuse să tipărească mai multe Biblii decât au fost arse. Adevărul transformat în cenușă s-a ridicat din nou și din nou pentru a străluci în toată splendoarea. 
În această săptămână vom explora probabil cel mai virulent atac asupra Scripturii și credinței creștine. În timpul Revoluției Franceze, străzile Franței s-au umplut de sânge. În piața publică din Paris a fost amplasată ghilotina și mii de oameni au fost uciși. Ateismul a devenit religia de stat. Cu toate acestea, mărturia Cuvântului lui Dumnezeu n-a putut fi redusă la tăcere.
De citit ca bază a studiului: Ellen G. White, Tragedia veacurilor, cap. 12–17.

11 mai: Dar ADRA (colectă) 
 

Comentariu EGW

Ca ziditorii acestor case de pe stâncă, zicea Isus, este și acela care va primi cuvintele Sale și își va face din ele temelia caracterului și a vieții. Cu veacuri mai înainte, profetul Isaia scrisese: „Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac” (Isaia 40:8). Și Petru, la multă vreme după rostirea Predicii de pe Munte, citând aceste cuvinte ale profetului Isaia, zicea: „Acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie” (1 Petru 1:25). Cuvântul lui Dumnezeu este singurul lucru dăinuitor pe care-l cunoaște lumea aceasta. El este temelia cea sigură. „Cerurile și pământul vor trece”, zicea Domnul, „dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24:35).

Marile principii ale Legii, izvorâte din însăși natura lui Dumnezeu, sunt cuprinse în cuvintele Domnului Hristos în Predica de pe Munte. Oricine clădește pe ele, clădește pe Hristos, Stânca Veacurilor. Primind Cuvântul, Îl primim pe Hristos. Și numai aceia care primesc astfel cuvintele Sale, clădesc pe El. „Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă și care este în Isus Hristos” (1 Corinteni 3:11). „Nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți” (Faptele 4:12). Hristos, Cuvântul, descoperirea lui Dumnezeu – manifestarea caracterului Său, a Legii Sale, a iubirii Sale, a vieții Sale – este singura temelie pe care putem clădi un caracter durabil. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 148

Avem nevoie să studiem împlinirea scopului lui Dumnezeu în istoria națiunilor și în descoperirile privitoare la lucrurile care se vor întâmpla, aceasta pentru a putea evalua la adevărata lor valoare lucrurile văzute și cele nevăzute, pentru a putea învăța care este adevăratul țel al vieții și pentru ca privind lucrurile vremelnice în lumina veșniciei să le putem găsi utilizarea cea mai nobilă și cea cu adevărat potrivită lor. … 

Ziua aceasta este chiar înaintea noastră. Pentru lecțiile care trebuie să fie învățate, pentru lucrarea care trebuie înfăptuită, pentru caracterul pe care să ni-l desăvârșim, timpul rămas este foarte scurt.

„Iată, casa lui Israel zice: «Vedeniile pe care le are el nu sunt aproape să se împlinească și prorocește pentru vremuri depărtate!» De aceea, spune-le: Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Nu va mai fi zăbavă în împlinirea cuvintelor Mele, ci cuvântul pe care-l voi rosti se va împlini», zice Domnul Dumnezeu” (Ezechiel 12:27,28). – Educație, p. 184

Cei care studiază Biblia cu inima deschisă, pentru a primi lumină de la Duhul Sfânt, nu vor rămâne în întuneric în ce privește semnificația cuvintelor lui Dumnezeu. „Dacă vrea cineva să facă voia Lui”, spunea Domnul Hristos, „va ajunge să cunoască dacă învățătura aceasta este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine” (Ioan 7:17). Toți cei care vor cere de la Hristos o cunoaștere mai clară a adevărului o vor primi. El le va dezvălui tainele Împărăției cerurilor. Cel care dorește din toată inima să cunoască adevărul va înțelege întotdeauna aceste taine. – Parabolele Domnului Hristos, p. 35
 

1. Citește Apocalipsa 11:3-6. Enumeră cinci caracteristici ale celor doi martori pe care le descoperi în acest pasaj.

În Zaharia 4, profetul a văzut doi măslini de fiecare parte a unui sfeșnic de aur – aceeași imagine pe care o găsim aici, în Apocalipsa 11. Lui Zaharia i se spune că aceasta îi reprezintă pe „cei doi unşi care stau înaintea Domnului întregului pământ” (Zaharia 4:14). Măslinii aprovizionează sfeșnicul cu ulei pentru ca acesta să continue să lumineze. Ni se amintește de ceea ce a scris psalmistul: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea” (Psalmii 119:105). Uleiul Îl reprezintă pe Duhul Sfânt (Zaharia 4:2,6). Viziunea lui Ioan din Apocalipsa 11 descrie Cuvântul lui Dumnezeu proclamat prin puterea Duhului Sfânt pentru a lumina lumea.

Prin cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune, Ilie a ținut ploaia departe de Israel trei ani și jumătate (vezi Iacov 5:17). Apoi s-a rugat din nou, și ploaia a revenit (1 Împărați 17 și 18). Moise, tot prin cuvântul lui Dumnezeu, a adus tot felul de catastrofe asupra egiptenilor, pentru că faraonul a refuzat să lase poporul lui Dumnezeu să plece (Exodul 7). Cei care caută să facă rău Scripturilor vor fi mistuiți de focul care iese din gura lor. Dumnezeu spune: „Pentru că aţi zis lucrul acesta, iată, Cuvântul Meu îl fac foc în gura ta şi poporul acesta, lemne, ca să-i ardă focul acesta” (Ieremia 5:14). Cuvântul lui Dumnezeu pronunță judecata asupra tuturor celor care îl resping. Cuvântul Lui este ca focul în gură.

În Ioan 5:39, Isus declară că Scripturile Vechiului Testament dau mărturie („mărturisesc”) cu privire la El. De asemenea, spune că Evanghelia va fi proclamată „ca să slujească de mărturie” întregii lumi (Matei 24:14), iar Noul Testament, împreună cu Vechiul Testament, constituie baza acelei mărturii. Un termen care are aceeași rădăcină (martys) cu cuvintele pentru „a mărturisi/ a da mărturie” apare și în Apocalipsa 11:3. Cine sunt acești doi martori? Având în vedere aceste argumente biblice și caracteristicile din Apocalipsa 11, putem concluziona (nu la nivel dogmatic însă) că cei doi martori sunt Scripturile Vechiului și Noului Testament, care transmit lumii adevărul și lumina lui Dumnezeu.

Tendința actuală este aceea de a considera irelevant Vechiul Testament, întrucât avem Noul Testament. Ce este atât de greșit la această atitudine?

Comentariu EGW

Când a dorit să le descopere ucenicilor adevărul cu privire la învierea Sa, Domnul Hristos „a început de la Moise și de la toți prorocii și le-a tâlcuit în toate Scripturile ce era cu privire la El” (Luca 24:27). Dar lumina care strălucește în noua descoperire a adevărului le glorifică pe cele vechi. Acela care respinge sau neglijează adevărul nou, de fapt, nu le deține nici pe cele vechi. Pentru el, adevărul își pierde puterea vitală și devine o formă lipsită de viață. …

Mulți … lasă la o parte Scripturile Vechiului Testament, despre care Domnul Hristos declara: „Tocmai ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 5:39). Prin respingerea Vechiului Testament, în realitate, ei resping și Noul Testament, pentru că ambele sunt părți ale unui întreg indivizibil. Niciun om nu poate prezenta corect Legea lui Dumnezeu fără să prezinte și Evanghelia și nu poate prezenta Evanghelia fără să prezinte și Legea. Legea este întruparea Evangheliei, iar Evanghelia este dezvăluirea Legii. Legea este rădăcina, iar Evanghelia este floarea plăcut mirositoare și fructul pe care îl poartă.

Vechiul Testament răspândește lumină asupra Noului Testament, iar Noul Testament asupra Vechiului. Fiecare este o descoperire a slavei lui Dumnezeu în Hristos. Amândouă înfățișează adevăruri care îi vor dezvălui cercetătorului perseverent semnificații profunde. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 127, 128

„Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică.” Fiecare concepție cu privire la adevăr, pe care o adoptă poporul nostru, va fi criticată de oamenii cei mai inteligenți. Oamenii din cele mai înalte poziții ale lumii vor fi aduși în contact cu adevărul și, de aceea, fiecare concepție pe care o adoptăm va fi examinată critic și verificată cu Scriptura. În prezent, noi părem a fi neobservați, dar nu va fi întotdeauna așa. Au loc evenimente care ne vor scoate în față și, dacă teoriile adevărului pe care le susținem noi pot fi desființate de istorici sau de mai-marii lumii, lucrul acesta se va face.

Fiecare dintre noi trebuie să cunoască personal adevărul și să fie pregătit să explice nădejdea noastră cu blândețe și cu temere, nu cu mândrie, aroganță și mulțumire de sine, ci în spiritul lui Hristos. Ne apropiem de timpul când fiecare dintre noi va trebui să stea singur în apărarea credinței noastre. Ideile religioase greșite se înmulțesc și se împletesc cu adevărul, având o influență satanică asupra oamenilor. Abia dacă a mai rămas vreo învățătură a Bibliei care să nu fi fost combătută. – Evanghelizare, p. 69

Duhul Sfânt este alături de adevăratul cercetător al Cuvântului lui Dumnezeu, făcându-l în stare să descopere nestematele ascunse ale adevărului. El primește iluminarea divină care îi întipărește adevărul în minte cu o semnificație nouă și proaspătă. Este umplut de o bucurie pe care nu a mai simțit-o până atunci. Pacea lui Dumnezeu se odihnește peste el. Valoarea adevărului este înțeleasă altfel decât până atunci. O lumină divină strălucește asupra Cuvântului făcând să apară ca și cum fiecare literă ar fi îmbrăcată în aur. Dumnezeu Însuși îi vorbește inimii, iar Cuvântul Său devine duh și viață. – Asemenea lui Hristos, p. 128 (24 aprilie)
 

2. Compară Apocalipsa 11:3; Apocalipsa 12:5,6,14,15 cu Daniel 7:25. Ce asemănări găsești între aceste perioade profetice?

Cei doi martori vor proroci „îmbrăcați în saci o mie două sute șaizeci de zile” (Apocalipsa 11:3). Aceasta este aceeași perioadă cu cele 42 de luni în care „neamurile” (cei care se opun adevărurilor lui Dumnezeu) „vor călca în picioare sfânta cetate” (Apocalipsa 11:2). Vrăjmașii lui Dumnezeu calcă în picioare adevărul lui Dumnezeu vreme de 1.260 de zile (42×30=1.260, fiecare zi simbolizând un an în profeția apocaliptică), iar cei doi martori ai lui Dumnezeu, Vechiul și Noul Testament, profețesc împotriva lor în aceeași perioadă. După cum am văzut deja (vezi Studiul 4), Daniel 7:25 spune că puterea cornului mic ce se ridică în urma destrămării Imperiului Roman va persecuta poporul lui Dumnezeu „timp de o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme”. O „vreme” înseamnă un an (360 de zile). Prin urmare, trei vremuri și jumătate înseamnă 1.260 de zile. Apocalipsa 12:6,13 vorbește despre 1.260 de zile de persecutare a poporului lui Dumnezeu. Apocalipsa 12:14 vorbește despre o vreme, vremi și jumătatea unei vremi. Apocalipsa 13:5 vorbește despre 42 de luni. În Apocalipsa 11:2,3 se menționează atât cele 42 de luni, cât și cele 1.260 de zile. Toate aceste profeții descriu aspecte diferite ale aceleiași perioade istorice.

Când autoritatea Scripturii este neglijată, apar în locul ei alte auto­rități (omenești). Astfel se ajunge la persecutarea celor care susțin Cuvântul lui Dumnezeu, lucru care s-a întâmplat în timpul dominației papale din anul 538 d.H. până în anul 1798. Decretele oamenilor au înlocuit poruncile lui Dumnezeu. Tradițiile omenești au umbrit simplitatea Evangheliei. Biserica s-a unit cu puterea seculară pentru a-și extinde autoritatea asupra întregii Europe. În acești 1.260 de ani, Cuvântul lui Dumnezeu – cei doi martori ai Săi – a fost îmbrăcat în saci. Adevărurile lui au fost ascunse sub o mulțime de tradiții și ritualuri. Dar și în mijlocul acestui întuneric spiritual, Cuvântul lui Dumnezeu a fost protejat. Existau oameni – foarte puțini, e adevărat – care îl prețuiau și trăiau după principiile lui. Valdenzii, Ian Hus, Ieronim, Martin Luther, Ulrich Zwingli, Jean Calvin, John și Charles Wesley și alți reformatori au fost credincioși Cuvântului lui Dumnezeu așa cum îl înțelegeau ei.

Care ar fi câteva idei actuale susținute de creștini pe baza tradiției, nu pe Cuvântul lui Dumnezeu?

Comentariu EGW

Istoria națiunilor ne vorbește astăzi. Fiecărei națiuni și fiecărui om, Dumnezeu le-a desemnat un loc în marele Său plan. Astăzi, indivizi și popoare sunt cântăriți cu balanța din mâna Acelui care nu face nicio greșeală. Fiecare își hotărăşte soarta prin propria alegere, iar Dumnezeu dirijează totul pentru împlinirea planurilor Sale.

Prorociile pe care le-a dat Marele Eu Sunt în Cuvântul Său, unind o verigă cu alta în lanțul evenimentelor, de la veșnicia trecută la veșnicia viitorului, ne spun unde ne găsim astăzi în desfășurarea veacurilor și ce se poate aștepta în timpul care vine. Tot ce a prevestit prorocia că se va împlini, până în vremea de astăzi, a fost înregistrat pe paginile istoriei și putem fi siguri că tot ce trebuie să vină se va împlini la vreme. ...

Biblia și numai Biblia ne dă o viziune corectă asupra acestor lucruri. Aici sunt descoperite scenele marelui final al istoriei lumii noastre, evenimentele care își aruncă deja umbrele înainte, sunetul apropierii lor făcând pământul să tremure, iar inimile oamenilor să se topească de groază. – Profeți și regi, pp. 536, 537
… Profeţiile lui Daniel şi Ioan să fie cercetate cu atenţie.

Unii dintre cei care se află încă în viaţă au primit o mare lumină de la Dumnezeu când au cercetat cărţile lui Daniel şi Ioan şi au păşit pe terenul unde profeţiile speciale erau în curs de împlinire, în ordinea lor. Ei le-au vestit oamenilor solia pentru acel timp. Adevărul a strălucit la fel de clar ca soarele de la miezul zilei. Evenimentele istorice care arată împlinirea directă a profeţiei le-au fost prezentate oamenilor, iar profeţia a fost înţeleasă ca o schiţă simbolică a evenimentelor care conduc până la încheierea istoriei acestui pământ. Evenimentele care au legătură cu lucrarea omului fărădelegii sunt ultimele aspecte din istoria acestui pământ, descoperite cu claritate. Oamenii au acum de vestit o solie deosebită pentru lume, şi anume solia îngerului al treilea. – Solii alese, cartea 2, p. 102 

Înlocuirea poruncilor lui Dumnezeu cu precepte omenești n-a încetat. … Oamenii se agață de tradițiile lor, onorează obiceiurile și cultivă ura împotriva acelora care caută să le arate greșeala. Astăzi, când suntem invitați să atragem atenția asupra poruncilor lui Dumnezeu și a credinței lui Isus, vedem aceeași vrăjmășie care s-a dat pe față și în zilele lui Hristos. … 
… Toți aceia care primesc autoritatea omenească, obiceiurile bisericii sau tradițiile părinților să ia aminte la avertizarea cuprinsă în cuvintele lui Hristos: „Degeaba Mă cinstesc ei dând învățături care nu sunt decât niște porunci omenești”. – Hristos, Lumina lumii, p. 398
 

3. Citește Apocalipsa 11:7-9. Ținând cont că limbajul este simbolic, ce prezic aceste texte cu privire la cei doi martori, Vechiul și Noul Testament?

În anul 538 d.H., Imperiul Roman păgân era deja destrămat. Îm­pă­ratul Iustinian cedase autoritatea civilă, politică și religioasă papei Vigiliu. Lunga perioadă de dominație a bisericii medievale a continuat până în 1798, când, la 10 februarie, generalul francez Berthier, la ordinele lui Napoleon, a intrat în Roma și l-a luat prizonier pe papa Pius al VI-lea. Această dată marchează sfârșitul profetic al autorității seculare a Bisericii Romane, cele 1.260 de zile/ani, conform lui Daniel și Apocalipsei. Daniel, cu peste 500 de ani înainte de Hristos, a prezis fidel ce se va întâmpla după mai mult de 2.300 de ani.

În tot acest timp adevărul Evangheliei a fost păstrat viu de mărturia Cuvântului, dar provocări și mai mari aveau să amenințe adevărul biblic. În cadrul Revoluției Franceze, începută în anul 1789, guvernul a instituit oficial Cultul Rațiunii ca religie ateistă susținută de stat, ce urmărea înlocuirea creștinismului. Festivalul Rațiunii s-a ținut la nivel național, la 10 noiembrie 1793, și biserici din toată Franța au fost transformate în temple ale rațiunii, în timp ce o femeie în carne și oase a fost încoronată Zeița Rațiunii. Bibliile au fost arse pe străzi. Dumnezeu a fost declarat inexistent, iar moartea, un somn nesfârșit. 

Satana a lucrat prin oameni pentru a-i ucide pe cei doi martori ai lui Dumnezeu. Trupurile lor aveau să zacă „în piața cetății celei mari care, în înțeles duhovnicesc, se cheamă «Sodoma» și «Egipt», unde a fost răstignit și Domnul lor” (Apocalipsa 11:8). Egiptul era o cultură cu multe zeități care Îl nega pe singurul Dumnezeu adevărat (vezi Exodul 5:2). Sodoma reprezintă imoralitatea flagrantă. În timpul Revoluției Franceze, cei doi martori ai lui Dumnezeu – Vechiul și Noul Testament – au zăcut morți din cauza ateismului și a imoralității, care făceau ravagii deoarece reținerile firești erau abandonate, ducând la revoluție și vărsare de sânge. Apocalipsa 11:9 spune că trupurile celor doi martori ai lui Dumnezeu aveau să zacă neîngropate vreme de „trei zile și jumătate”, adică „zile” profetice, care reprezintă trei ani și jumătate propriu-ziși. Ateismul a fost la cote maxime în timpul Revoluției Franceze cel puțin trei ani și jumătate. Această perioadă a fost cuprinsă între 26 noiembrie 1793, când un decret emis la Paris a abolit religia, și 17 iunie 1797, când guvernul francez a renunțat la legile sale restrictive.

Comentariu EGW

Războiul împotriva Bibliei, purtat atât de multe veacuri în Franța, a culminat cu scenele Revoluției. Acea răbufnire teribilă n-a fost decât urmarea firească a prigonirii pe care Roma a dus-o împotriva Scripturilor. Aceasta a prezentat cea mai izbitoare ilustrare la care lumea a fost martoră vreodată, cu privire la efectele modului de a lucra al papalității – o ilustrare a urmărilor către care, timp de peste o mie de ani, s-au îndreptat învățăturile bisericii Romei.

Reprimarea Scripturilor în timpul perioadei de supremație papală a fost prevestită de profeți, iar cartea Apocalipsei arată și urmările teribile care aveau să vină, îndeosebi peste Franța, din partea stăpânirii „omului fărădelegii”. – Tragedia veacurilor, pp. 265, 266

[Acest eveniment a avut loc în timpul vizitei lui Ellen White la Nîmes, Franța, unde l-a ajutat pe D.T. Bourdeau să vorbească la adunările evanghelistice în cort.]
În acea după-amiază [2 noiembrie], l-am însoțit [pe fratele Bourdeau] la Catedrală [în Valence, Franța] și am văzut acolo bustul papei Pius al VI-lea, cel despre care a vorbit profeția, care a fost dus în captivitate și a murit în captivitate. Aici a fost cel arătat în istorie, care a primit rana de moarte. Inima lui este închisă în monumentul de marmură de sub locul unde se află bustul. Am avut mai degrabă un simțământ de solemnitate privind monumentul acestui om arătat de profeție. – Manuscript Releases, vol. 8, p. 354 

Aceleași dificultăți care au fost inventate pentru a împiedica restaurarea și zidirea, lucrarea lui Dumnezeu, munții de greutăți care se profilau în calea lui Zorobabel, vor fi întâmpinate de toți cei care astăzi sunt loiali lui Dumnezeu și lucrării Sale. Multe invenții umane sunt folosite pentru a realiza planuri după mintea și voința unor oameni cu care Dumnezeu nu lucrează. Dar nici cuvintele lăudăroase și nici mulțimea de ceremonii nu arată că Domnul lucrează cu poporul Său. Nu puterea asumată de om decide aici. Cei care se opun lucrării Domnului o pot împiedica o vreme, dar același Duh care a călăuzit lucrarea Domnului de-a lungul vremii o va călăuzi astăzi. „Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor.” – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 4, p. 1179 

Suntem angajaţi într-o luptă puternică, iar aceasta va fi tot mai strânsă şi mai hotărâtă, pe măsură ce ne apropiem de conflictul final. Avem un vrăjmaş care nu doarme şi care lucrează continuu asupra minţii oamenilor care nu au avut o experienţă personală în cunoaşterea învăţăturilor poporului lui Dumnezeu din ultimii cincizeci de ani. Unii vor lua adevărul care se aplică timpului lor şi îl vor aplica pentru viitor. Evenimente aflate în cursul profeţiei care şi-au avut împlinirea în trecut sunt considerate ca urmând să aibă loc în viitor şi, prin aceste teorii, credinţa unora este subminată. – Solii alese, cartea 2, p. 102

4. Citește Apocalipsa 11:11. Ce prevede acest text despre Cuvântul lui Dum­nezeu?

La sfârșitul Revoluției Franceze, Cuvântul lui Dumnezeu avea să revină, metaforic, la viață. Avea să aibă loc o redeșteptare puternică. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Dumnezeu a ridicat oameni hotărâți să ducă Evanghelia până la marginile pământului – de exemplu, pe William Carey, care a ajuns până în India și a tradus Biblia în zeci de dialecte indiene. Motivați de puterea Bibliei, au fost trimiși misionari în întreaga lume. Și nu este întâmplător că aceste eforturi misionare mondiale au apărut după Revoluția Franceză. Cuvântul lui Dumnezeu era viu și, deși păruse „mort”, acesta trăia în continuare în inima credincioșilor și avea să-și redobândească puterea – așa cum au prezis profețiile din Apocalipsa. „Necredinciosul Voltaire a spus odată cu îngâmfare: «M-am săturat să-i aud pe oameni repetând că 12 bărbaţi au întemeiat religia creştină. Voi dovedi că un singur om este destul pentru a o distruge.» Au trecut generaţii întregi de la moartea lui. Milioane de oameni s-au unit în lupta contra Bibliei. Dar este atât de departe de a fi distrusă, încât acolo unde în timpul lui Voltaire erau o sută, acum sunt zece mii, chiar mai mult, o sută de mii de exemplare ale cărţii lui Dumnezeu. Potrivit unui reformator creștin timpuriu, «Biblia este o nicovală pe care s-au tocit multe ciocane»” (Tragedia veacurilor, p. 288).

5. Citește Psalmii 119:89 și Psalmii 111:7,8. Ce ne spun aceste pasaje despre Biblie și de ce ne putem încrede în ea?

Cuvântul lui Dumnezeu poate fi atacat sau interzis, dar nu va dispărea niciodată. Până și mulți dintre cei care se declară creștini îi subminează autoritatea în diferite moduri, punând la îndoială anumite părți din Biblie sau accentuând atât de mult elementele umane, încât Scriptura își pierde aproape în totalitate amprenta divină, iar adevărul lui Dumnezeu este compromis. Nu trebuie să ne lăsăm niciodată, sub nicio formă, seduși de aceste atacuri asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Acesta este încă viu astăzi, se adresează inimii oamenilor și le insuflă o viață nouă acelora care sunt dispuși să asculte Cuvântul și să îi urmeze învățăturile. 

Care sunt profețiile care îți vorbesc personal în mod special și de ce?

Comentariu EGW

Cu privire la cei doi martori, profetul declară mai departe: „Și au auzit din cer un glas tare, care le zicea: «Suiți-vă aici!» Și s-au suit într-un nor spre cer, iar vrăjmașii lor i-au văzut” (Apocalipsa 11:12). Cu toate că Franța s-a războit cu cei doi martori ai lui Dumnezeu, ei au fost onorați ca niciodată mai înainte. În anul 1804, a fost organizată Societatea Biblică pentru Anglia și Străinătate. Aceasta a fost urmată de organizații asemănătoare, cu nenumărate ramuri pe continentul european. În anul 1816, a fost întemeiată Societatea Biblică Americană. Când a fost organizată Societatea Britanică, Biblia fusese tipărită și răspândită în 50 de limbi. De atunci a fost tradusă în mai multe sute de limbi și dialecte. – Tragedia veacurilor, p. 287

Timp de cincizeci de ani, până în anul 1792, se dăduse puțină atenție misiunilor străine. Nu fusese înființată nicio nouă societate și existau doar câteva biserici care făceau eforturi pentru răspândirea creștinismului în țările păgâne. Dar, spre încheierea secolului al XVIII-lea, s-a produs o mare schimbare. Oamenii nu s-au mai mulțumit cu rezultatele raționalismului și și-au dat seama de nevoia descoperirii divine și a unei religii practice. De la această dată, lucrarea misiunilor străine a ajuns la o dezvoltare fără precedent. 

Progresele tiparului au dat un mare avânt lucrării de răspândire a Bibliei. Mijloacele crescânde de comunicare dintre diferitele țări, dărâmarea vechilor bariere ale prejudecăților și exclusivismului național împreună cu pierderea puterii pământești de către pontiful Romei au deschis calea pentru intrarea Cuvântului lui Dumnezeu. Timp de câțiva ani, Biblia a fost vândută fără vreo restricție pe străzile Romei și a fost dusă în toate părțile locuite ale globului. – Tragedia veacurilor, pp. 287, 288

Marele plan de mântuire are ca rezultat readucerea lumii în grația lui Dumnezeu. Tot ce a fost pierdut prin păcat va fi restaurat. Nu numai omul, ci și pământul va fi răscumpărat, pentru a fi locuința veșnică a celor ascultători. Timp de șase mii de ani, Satana s-a luptat să-și mențină stăpânirea pe pământ. Acum, planul de la început al lui Dumnezeu privind crearea lui va fi împlinit. „Dar sfinții Celui Preaînalt vor primi împărăția și vor stăpâni împărăția în veci, din veșnicie în veșnicie” (Daniel 7:18). 

„De la răsăritul soarelui până la apusul lui, fie Numele Domnului lăudat” (Psalmii 113:3). „În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn și Numele Lui va fi singurul Nume. Și Domnul va fi Împărat peste tot pământul” (Zaharia 14:9). Scripturile spun: „Cuvântul Tău, Doamne, dăinuie în veci în ceruri”; „Lucrările mâinilor Lui sunt credincioșie și dreptate; toate poruncile Lui sunt adevărate, întărite pentru veșnicie, făcute cu credincioșie și neprihănire” (Psalmii 119:89; 111:7,8). Rânduielile sfinte pe care Satana le-a urât și pe care a căutat să le distrugă vor fi onorate de întregul univers sfânt și fără păcat. „Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui și după cum o grădină face să încolțească semănăturile ei, așa va face Domnul Dumnezeu să răsară dreptatea și lauda în fața tuturor neamurilor” (Isaia 61:11). – Patriarhi și profeți, p. 342
 

În ciuda atacurilor vrăjmașului, misiunea lui Dumnezeu pe pământ va ajunge la un glorios punct culminant. Evanghelia va fi predicată „oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod” (Apo­calipsa 14:6). Marea luptă se va încheia cu înfrângerea completă de către Hristos a puterilor iadului. Împărăția lui Dumnezeu va birui asupra răului, iar păcatul va fi eliminat pentru totdeauna din univers. Apocalipsa 11 începe cu încercarea lui Satana de a distruge, prin Revoluția Franceză, credința creștină și de a eradica încrederea în Dumnezeu, dar capitolul se încheie cu victoria împărăției lui Dumnezeu asupra stăpânirilor și puterilor răului. Este o încurajare pentru toți aceia care trec prin mari încercări pentru cauza lui Hristos și pentru adevărul Său. 
 

6. Citește Apocalipsa 11:15-18. Ce evenimente au loc la sfârșitul timpului, când sună cea de-a șaptea trâmbiță?

Împărățiile acestei lumi au devenit împărățiile Domnului nostru. Hristos este învingător. Răul este înfrânt. Satana pierde. Neprihănirea triumfă. Adevărul domnește. Am face bine să luăm aminte la îndemnul următor: „Tot ce este clădit pe autoritatea omului va fi dărâmat, dar ceea ce este întemeiat pe stânca Cuvântului neschimbător al lui Dumnezeu va rămâne în picioare pentru totdeauna” (Tragedia veacurilor, p. 288).

7. Citește Apocalipsa 11:19. Ce a văzut Ioan deschis în cer? Și ce a văzut când s-a uitat în cer?

Templul lui Dumnezeu din cer s-a deschis înaintea ochilor lui Ioan. Uitându-se în Locul Preasfânt, a văzut chivotul legământului. În sanctuarul din Vechiul Testament, care era copia marelui original din cer, prezența glorioasă a lui Dumnezeu se manifesta între cele două siluete de înger modelate deasupra capacului chivotului legământului. În chivot se afla legea lui Dumnezeu. Deși suntem mântuiți numai în virtutea harului și prin credință, ascultarea de legea lui Dumnezeu demonstrează dacă credința noastră este reală. Legea lui Dumnezeu este baza sau standardul pentru judecată (Iacov 2:12). Acest fapt devine deosebit de important și de relevant la sfârșitul timpului (vezi Apocalipsa 12:17; Apocalipsa 14:12).

Ce importanță are pentru noi azi contrastul izbitor dintre lipsa de evlavie din timpul Revoluției Franceze și finalul glorios descris în Apocalipsa 11?

Comentariu EGW

Când era pe punctul de a Se despărți de ucenicii Săi, Mântuitorul i-a mângâiat în necazurile lor cu asigurarea că va veni iarăși. „Să nu vi se tulbure inima. ... În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. ... Mă duc să vă pregătesc un loc. Și, după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine” (Ioan 14:1-3). „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri, va ședea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui” (Matei 25:31,32). 

Atunci stăpânirea de lungă durată a răului va fi nimicită; „împărăția lumii” va trece „în mâinile Domnului nostru și ale Hristosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor” (Apocalipsa 11:15). „Atunci se va descoperi slava Domnului şi, în clipa aceea, orice făptură o va vedea” (Isaia 40:5). „… aşa va face Domnul Dumnezeu să răsară mântuirea şi lauda în faţa tuturor neamurilor” (cap. 61:11), „Domnul oştirilor va fi o cunună strălucitoare şi o podoabă măreaţă pentru rămăşiţa poporului” (cap. 28:5). – Tragedia veacurilor, p. 301

Domnul Hristos spune: „Știu faptele tale: iată, ți-am pus înainte o ușă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide” (Apocalipsa 3:8). Cât de mult se străduiesc oamenii să închidă ușa aceea, dar nu sunt în stare! Mărturia lui Ioan este: „Și Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis și s-a văzut chivotul legământului Său” (Apocalipsa 11:19). Sub tronul harului, în interiorul chivotului, se aflau două table de piatră, care conțineau Legea lui Iehova. Cei credincioși lui Dumnezeu au văzut lumina Legii Sale, care a strălucit pentru ei pentru a fi vestită lumii. Iar acum, activitatea intensă a lui Satana este aceea de a închide ușa luminii, dar Domnul Isus spune că niciun om nu o poate închide. Chiar dacă oamenii vor întoarce spatele luminii, o vor condamna și o vor disprețui, ea va continua să strălucească în raze limpezi și clare pentru a-i înviora și a-i binecuvânta pe cei care o vor vedea.

Copiii lui Dumnezeu vor avea de dat o luptă aprigă cu vrăjmașul sufletelor și lupta aceasta va ajunge extrem de înverșunată pe măsură ce ne apropiem de încheierea conflictului. Dar Domnul îi va ajuta pe aceia care vor sta în apărarea adevărului Său. – Credința și faptele, p. 46

Noi clădim pe Hristos, dacă ascultăm de Cuvântul Său. Nu este neprihănit cel care are doar plăcere de neprihănire, ci acela care împlinește neprihănirea. Sfințenia nu este numai o răpire sufletească, ea este urmarea supunerii noastre față de Dumnezeu, ea înseamnă a face voia Tatălui nostru ceresc. Când copiii lui Israel au tăbărât la hotarele țării făgăduite, nu era de ajuns din partea lor să aibă o cunoaștere oarecare despre Canaan sau să cânte cântările Canaanului. Numai lucrul acesta n-avea să le dea dreptul să stăpânească viile și livezile de măslini din țara cea minunată. Ei puteau să pună stăpânire pe țară numai dacă o ocupau, conformându-se condițiilor, dând dovadă de credință vie în Dumnezeu, însușindu-și făgăduințele Sale, în timp ce ascultau de îndrumările Sale. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 149.
 

„Când Biblia a fost proscrisă de autoritatea religioasă şi civilă, când declaraţiile ei au fost denaturate şi s-a făcut orice efort pe care oamenii şi demonii l-au putut inventa pentru a abate mintea oamenilor de la ea, când aceia care îndrăzneau să vestească adevărurile ei sfinte erau urmăriţi, trădaţi, torturaţi, îngropaţi în celulele temniţelor, martirizaţi pentru credinţa lor sau obligaţi să fugă în fortăreţele munţilor şi în peşterile şi vizuinile pământului – atunci au prorocit cei doi martori credincioşi îmbrăcaţi în saci. Cu toate acestea, ei şi-au continuat mărturia pe toată perioada celor 1.260 de ani. În vremurile cele mai întunecate au existat oameni credincioşi care au iubit Cuvântul lui Dumnezeu şi voiau să-I apere onoarea. Acestor slujitori devotaţi le-a fost dată înţelepciunea, puterea şi autoritatea să proclame adevărul Său în tot acest timp. […] Cei care aleseseră să intre în rândurile revoltei au fost lăsaţi să-i culeagă roadele […]. Din provinciile pustiite şi din oraşele ruinate s-a auzit un strigăt cumplit. Franţa a fost zguduită ca de cutremur. Religia, legea, ordinea socială, familia, statul şi biserica – toate au fost retezate de mâna nelegiuită care se ridicase împotriva legii lui Dumnezeu. […] Dacă biserica nu va urma calea deschisă de Providenţă, acceptând orice rază de lumină şi îndeplinind orice datorie care îi va fi descoperită, religia va degenera în mod inevitabil în îndeplinirea unor forme, iar spiritul adevăratei evlavii va dispărea” (Tragedia veacurilor, p. 267, 268, 286, 316).

Studiu zilnic:
Ezechiel 34
Ezechiel 35
Ezechiel 36
Ezechiel 37
Ezechiel 38
Ezechiel 39
Ezechiel 40     
Ellen G. White, Divina vindecare, capi­to­lul „Ziditorii căminului”.

1. Din ce cauză au ajuns oile Domnului de jaf și sunt prada tuturor fiarelor câmpului?

2. Din ce pricină va ajunge o pustietate muntele Seirului și tot Edomul?

3. Pe cine reprezentau oasele care au înviat?

4. Din ce era confecționată sfoara de măsurat cetatea din viziunea profetului?

5. Ce există în jurul fiecărei familii și ar trebui păstrat intact?