Lepădarea lui Petru

În Ghetsimani, Isus a urmat cu credincioșie planul pe care El și Tatăl l-au făcut ca Isus să moară în locul nostru. El dorea să facă acest lucru pentru ca noi să nu trebuiască să murim. Dar povara îngrozitoare a păcatelor noastre era mai mult decât putea purta natura Sa umană. Tocmai de aceea, ca răspuns la rugăciunea Sa fierbinte, a venit la El un înger pentru a-I da mai multă putere. Dacă acel înger nu ar fi venit, Isus ar fi murit chiar acolo, în Grădina Ghetsimani. Apoi Isus a mers înapoi la locul în care dormeau Petru, Iacov și Ioan. În timp ce le vorbea, El a auzit mulțimea apropiindu- se și a știut că Îl căutau pe El. Marcu 14:42,43.

Când au ajuns în locul în care era Isus, El a făcut un pas și a ieșit în fața ucenicilor. Ce I-a cerut mulțimea să facă? Ioan 18:4-6. De ce au căzut toți cei din mulțime la pământ? Pentru că îngerul puternic, care L-a întărit pe Isus, s-a pus între El și mulțime. Strălucirea din jurul lui Isus i-a făcut să se dea înapoi și să cadă ca morți. Isus ar fi putut scăpa cu ușurință în timp ce ei erau la pământ, dar nu a făcut-o. Când lumina puternică a dispărut, de îndată ei s-au ridicat din nou în picioare, și Isus le-a vorbit din nou. Ioan 18:7.

Isus a spus mulțimii că, din moment ce El era Cel pe care Îl căutau, nu ar trebui să îi aresteze și pe ucenici. Cât de iubitor și plin de grijă era El! Iuda a spus mulțimii că Îl va săruta pe Cel pe care trebuiau să Îl prindă ei. Marcu 14:44. Așa că Iuda a venit la Isus, comportându-se de parcă nu era cu mulțimea. El a luat mâna lui Isus, L-a sărutat și chiar s-a făcut că plânge din cauza a tot ce se întâmpla. Luca 22:47,48.

Când cei din mulțime au văzut că Iuda L-a sărutat pe Isus în acea noapte în Ghetsimani, ei L-au prins cu îndrăzneală pe Isus și au început să Îi lege mâinile, de parcă era un criminal. Ucenicii erau șocați și gata să lupte. Luca 22:49.

Petru chiar și-a scos sabia. Ce s-a întâmplat după aceea? Ioan 18:10. Acolo, în acea noapte, îngeri buni și îngeri răi priveau scena și Isus i-a spus lui Petru că îngerii Tatălui Său L-ar fi putut salva de mulțime. Dar dacă El i-ar fi lăsat să Îl salveze, cum ne-ar mai fi putut salva pe noi? Matei 26:52-54.

Malhu, slujitorul căruia i-a tăiat Petru urechea, probabil că țipa de durere. Chiar atunci Isus Și-a eliberat mâinile, care erau ținute de soldați, și a vindecat urechea slujitorului. Luca 22:51.

Ucenicii erau uimiți de faptul că Isus accepta să fie luat ca prizonier. De ce nu Se salva singur? Ei erau furioși și speriați. Petru, care se lăudase că nu Îl va părăsi niciodată pe Isus, a sugerat ca toți să fugă, deoarece mulțimea ar fi putut încerca să îi prindă și pe ei. Așa că au fugit cu toții, lăsându-L pe Isus singur cu acea mulțime de oameni aspri. Marcu 14:50.

Isus era singur cu mulțimea în Grădina Ghetsimani, deoarece ucenicii Lui speriați au fugit și L-au părăsit. Cu mâinile legate, Isus a fost dus la Ana, care a fost înainte marele-preot. Dar acum mare-preot era ginerele lui, Caiafa. Ana dorea ca Isus să spună că El era Fiul lui Dumnezeu. Atunci consiliul iudaic putea hotărî ca El să moară. Și, dacă marele-preot putea dovedi că Isus încerca în taină să pună bazele unei împărății noi, atunci și romanii puteau spune că El trebuia să moară. Ioan 18:12,13.

Isus i-a spus lui Ana că El nu făcuse niciodată ceva în taină. Ce altceva a mai spus Isus, afirmație ce l-a făcut pe unul din aprozi să Îl lovească? Ioan 18:19–24. Ana știa că ceea ce spunea Isus era adevărat. Totodată, știa că el și alți preoți și conducători ar fi încălcat propria lege dacă ar fi ținut judecata în timpul nopții. 

Când Isus a fost dus la Caiafa, împreună cu El a mers și Ana. Curând au sosit și alți membri ai consiliului și judecata a început. Preoții îi plătiseră pe oameni să spună minciuni despre Isus, dar minciunile lor nu aveau nicio logică. Unul spunea ceva, și altul venea să afirme chiar opusul. Ei începeau să se înfurie. Dar Isus stătea tăcut și răbdător. 

În cele din urmă, Caiafa a spus ceva într-un mod în care Isus a știut că trebuia să răspundă. A știut că răspunsul Lui avea să le ofere o scuză să spună că El trebuia să moară. Toți priveau și ascultau. Oare va îndrăzni El să spună adevărul?

Isus era înaintea Sinedriului, consiliul iudeilor, și Caiafa tocmai afirmase ceva la care Isus trebuia să răspundă. Ce a spus el și care a fost răspunsul lui Isus? Matei 26:63,64.

În timp ce vorbea, Isus a privit direct spre Caiafa și, pentru o clipă, Caiafa a fost îngrozit. Dintr-odată, și-a dat seama că Isus putea vedea în străfundul inimii sale rele. El știa că într-o zi teribilă urma să stea înaintea judecății divine. De fapt, el se simțea mustrat chiar atunci în prezența sfințeniei lui Isus.

Numaidecât Caiafa a încercat să alunge acele gânduri îngrozitoare, dar acestea i-au rămas în minte cât timp a trăit el. Pretinzând a fi șocat de afirmația lui Isus că este Fiul lui Dumnezeu, el a făcut ceva ce un marepreot nu ar fi trebuit să facă niciodată: și-a rupt frumosul veșmânt. Isus a fost trist. Ah, dacă acei preoți și conducători mândri ar fi fost dispuși să Îi dea Lui inimile lor încăpățânate! Matei 26:65,66.

Deoarece Sinedriului nu îi era permis să judece oamenii noaptea, ei au trebuit să se întâlnească din nou în timpul zilei. Între timp, Isus a fost dus într-o temniță unde bărbați răi și nemiloși L-au lovit, L-au batjocorit și au râs de El. Matei 26:67,68.

Bărbați răi Îl batjocoreau și Îl răneau pe Isus în timp ce El aștepta ca Sinedriul să se întrunească din nou. Dar altceva Îl rănise chiar mai mult. După ce ucenicii au fugit și L-au părăsit pe Isus, Petru și Ioan s-au întors și au urmat mulțimea în sala de judecată. Ioan 18:15,16.

Preoții știau că Ioan era ucenicul lui Isus și sperau că el se va răzgândi cu privire la Isus, privind și ascultând totul. El stătea într-un colț, de unde putea fi cât se poate de aproape de Isus. Petru rămăsese în curte, încălzindu-se lângă un foc. El a încercat să se comporte ca un simplu om din mulțimea nemiloasă. Dar o slujitoare tânără îl văzuse pe Petru intrând cu Ioan. Ce i-a spus ea și cum i-a răspuns Petru? Marcu 14:66-68.

Curând după aceea, o altă fată l-a văzut pe Petru și le-a vorbit celor din jurul lui. De această dată, Petru a jurat că nu Îl cunoștea pe Isus. Acum era speriat. Matei 26:71,72. A treia persoană care l-a recunoscut a fost o rudă a celui căruia îi tăiase Petru urechea în grădină. El văzuse că Petru a fost acolo. De această dată, după ce a blestemat și a înjurat, ce a auzit Petru? Ioan 18:26,27

Petru încercase să se comporte de parcă nici măcar nu Îl cunoștea pe Isus. Dar în inima lui se simțea îngrozitor văzând și auzind tot ce se întâmpla. Când cocoșul a cântat a doua oară, Petru și-a amintit de vorbele lui Isus. Marcu 14:30.

Isus a auzit și El cocoșul și S-a întors de la judecătorii aspri și a privit spre Petru. Chiar în acel moment, și Petru a privit spre Isus. Privirea de pe fața lui Isus nu transmitea: „Ți-am spus eu”, deși Petru asta ar fi meritat. Fața lui Isus transmitea durere, milă, compasiune și iertare. Parcă Isus încerca să îi spună: „Te iubesc, Petru, și am milă de tine! Tu M-ai rănit, dar te iert. Sunt trist, dar nu sunt mânios.” Acea privire a străpuns inima lui Petru.

Poate că Petru și-a acoperit fața în timp ce amintirile îi inundau mintea. Când a privit din nou, el a văzut o mână lipsită de bunătate gata să Îl pălmuiască pe Isus. Dar Petru a știut că purtarea lui Îl rănise mai mult pe Isus decât dacă ar fi fost pălmuit. Plângând, el s-a întors și a plecat singur în întunericul nopții. Matei 26:75. 

Petru nu știa încotro merge și nici nu îi păsa. Într-un final, a ajuns în Ghetsimani, chiar în locul în care suferise Isus cu doar câteva ore înainte. Acum și mai multe amintiri îi veneau în minte. Ah, dacă ar fi rămas treaz și s-ar fi rugat! Dacă nu ar fi fost atât de sigur pe el! 

Plângând, urându-și toată ființa și dorindu-și moartea, Petru a căzut la pământ chiar în locul în care agonizase Isus mai devreme și aproape murise. Deși fusese un laș, el Îl iubea cu adevărat pe Isus. Dar cum mai putea Isus să îl ierte? Cum Se mai putea încrede în el din nou? Petru știa că nu merita să mai fie ucenicul lui Isus.

Doctorul Soare
Adaptare după God’s Eight Doctors Keep You Healthy and Happy, de familia Byron Smith

În ziua a patra a săptămânii creației, Dumnezeu a făcut soarele. Soarele ne oferă căldură și lumină și ajută plantele pe care le consumăm să crească. Cu toții știm că lumina soarelui face ca roșiile să se înroșească și bobițele de porumb să devină galbene și zemoase. Dar Dumnezeu a creat Doctorul Soare pentru a face lucruri uimitoare și pentru organismul nostru.

Doctorul Soare ne ajută organismul să producă vitamina D. Unii oameni chiar numesc vitamina D „vitamina soarelui”, deoarece lumina soarelui ajută organismul nostru să o producă. Vitamina D ne ajută organismul să folosească calciul din alimentele pe care le consumăm. Calciul este folosit de organismul nostru pentru a forma oase puternice și sănătoase.

Doctorul Soare ne ajută organismul și să vindece tăieturile mici sau alte tipuri de răni de piele. Dacă ai o tăietură mică sau o zgârietură, lasă-l pe Doctorul Soare să se uite la rană în fiecare zi, pentru a se vindeca mai repede.

Doctorul Soare omoară microbii, și acest lucru este important, deoarece pretutindeni sunt microbi invizibili! Asigură-te că petreci suficient timp în fiecare zi afară, la soare și la aer curat. Oamenii care petrec suficient timp afară în natură nu răcesc la fel de des și nu se îmbolnăvesc la fel de ușor ca cei care stau închiși înăuntru.