Ultima vizită a lui Isus la templu

Ziua de marți a fost ultima zi în care Isus a învățat în templu. Deja mulți dintre cei care veniseră la sărbătoarea pascală probabil că aflaseră că lunea Isus îi alungase pe negustori și animalele lor din curtea exterioară a templului. Dar Isus mai trebuia să facă un lucru înainte de a ieși din templu pentru ultima dată. Minunile Sale și viața Sa desăvârșită demonstraseră că El era Fiul lui Dumnezeu, adevăratul Mesia. Povestirile Lui le arătaseră oamenilor cât de diferită era Împărăția lui Dumnezeu de împărăția pe care o așteptau toți. De asemenea, El le-a arătat ce fel de oameni vor intra în Împărăția lui Dumnezeu.

Conducătorii religioși știau că ceea ce spunea Isus era adevărat, dar majoritatea dintre ei au refuzat să Îl accepte. Ei nu doreau să își schimbe gândirea greșită și nici lucrurile greșite pe care le făceau.

Unii oameni nu erau siguri dacă să creadă în Isus sau în preoți și conducători. Așa că Isus trebuia să le descopere clar păcatele îngrozitoare ale conducătorilor, pentru ca oamenii să știe sigur cine spunea adevărul și pe cine să creadă.

În timp ce vorbea, vocea lui Isus era blândă și plină de durere și milă. Totuși, El vorbea cu puterea și autoritatea unui împărat. Fără teamă, El le-a spus păcatele conducătorilor și nimeni nu a putut să Îl contrazică. Tot ce spunea era adevărat. Matei 23:1-36.

Preoții și conducătorii Îl ascultau pe Isus în curtea templului în acea zi de marți și nu puteau să Îl contrazică cu nimic. Tot ce spunea El despre ei era adevărat. Așa că acum erau și mai hotărâți să Îl omoare.

Oamenii care ascultau știau și ei că ce spunea Isus era adevărat. Acum nu se mai îndoiau de El și, în acea zi, când au plecat de la templu, au avut multe lucruri la care să se gândească. După ce Isus a murit și a fost înviat, mulți dintre acei oameni au crezut în El și au devenit și ei misionari pentru El.

Isus S-a gândit cum încercase să Își ajute poporul; S-a gândit cum s-au comportat ei cu profeții și învățătorii pe care i-a trimis ca să îi avertizeze; S-a gândit ce națiune puternică ar fi putut să fie. Toate aceste lucruri L-au întristat, simțea că parcă inima Lui se sfâșie.

Când o cloșcă își avertizează puișorii de pericol, ei fug să se adăpostească sub aripile ei. La fel cum cloșca își protejează puișorii, tot așa Dumnezeu a dorit să Își protejeze poporul de Satana. El nu a încetat niciodată să îi cheme să vină la El, pentru a fi în siguranță. Dar ei nu doreau să vină. Matei 23:37.

Isus a privit cu tristețe la frumosul templu. Ce anume a spus Isus de i-a pus serios pe gânduri pe oameni chiar când era pe punctul să plece pentru totdeauna? Matei 23:38. La ce S-a referit Isus? El întotdeauna a numit templul casa Tatălui Său. De ce acum a numit-o casa lor? Urma să se întâmple ceva îngrozitor cu acel loc?

Deoarece ei L-au respins pe Isus, Dumnezeu nu mai putea numi templul casa Lui. Și, deși ei au continuat să îl folosească pentru o vreme, acesta a fost distrus cam la 40 de ani după moartea lui Isus și nu a mai fost reconstruit niciodată. Din acea zi când Isus a ieșit din templu, locul acela nu a mai fost niciodată casa Tatălui Său.

Isus vorbise cu oamenii într-o curte a templului în care intrau doar iudeii. În curtea din afară mai erau niște greci care străbătuseră drum lung. Ei auziseră că Isus călărise pe un măgar și că alungase preoții și conducătorii din templu. De asemenea, ei auziseră că era posibil ca El să devină împărat.

Acești greci veniseră să se închine lui Dumnezeu și, deoarece erau dintre neamuri, ei nu puteau intra în curtea templului în care Se afla Isus. Dar ei doreau să Îl vadă. Ce au făcut pentru a-L vedea? Ioan 12:20-22. Filip i-a spus lui Andrei despre greci și cei doi I-au spus apoi lui Isus.

La nașterea lui Isus, din Răsărit, au venit niște magi dintre neamuri, pentru a I se închina. Acum, chiar înainte să moară, grecii dintre neamuri veniseră de la Apus. Când a vorbit cu acei greci, Isus S-a gândit la momentul în care, în cer, a fost făcut planul de a ne salva. Curând nu avea să mai fie nevoie ca oamenii să jertfească miei, ca să le reamintească de acel plan minunat. El, Mielul adevărat, urma să fie jertfit pe cruce chiar în acea săptămână.

Văzându-i pe greci, Isus Și-a reamintit că, datorită morții Sale, milioane de oameni din întreaga lume aveau să afle că El era adevăratul Miel al lui Dumnezeu. Și, datorită acestui plan minunat, nu doar evreii, ci toți cei care credeau în El puteau fi salvați. Ce a spus Isus? Ioan 12:23.

Ai văzut vreodată un bob de grâu? Este foarte mic și pare neimportant. Dacă nu este pus în pământ, el rămâne exact așa cum este. Dar ce se întâmplă dacă este ascuns de ochii noștri, în pământ, unde ploaia și lumina soarelui îl pot face să crească? Viața din acel singur bob de grâu dă naștere la o plantă cu mai multe boabe de grâu. Și fiecare bob poate la rândul lui să facă mai multe boabe, până când poate fi un câmp întreg de grâu dintr-un singur bob. În acea zi, în curtea templului, unde erau și grecii, Isus a vorbit despre faptul că un mic bob de grâu trebuie să „moară” pentru ca viața din el să dea naștere la mai multe boabe. El îi ajuta să înțeleagă de ce trebuia să moară ca să poată da viață la milioane de oameni. Ioan 12:24.

Noi putem fi parte din marea recoltă de „grâne” a lui Isus, lucru făcut posibil prin moartea Lui pentru noi, ca să putem trăi cu El pentru totdeauna. Apoi Isus a spus ceva ce trebuie să ne amintim în fiecare zi. Noi alegem dacă să ne facem pe plac nouă, prin lucruri greșite, pe care le facem în mod natural, sau dacă Îl lăsăm pe Isus să ne ajute să spunem „nu” ispitelor Satanei. Cu ajutorul lui Isus, putem să nu mai fim noi înșine și să devenim ca El. Asta înseamnă să „mori față de eu”. Ioan 12:25.

Cât de des trebuie să murim „față de eu”? De fiecare dată când Satana ne ispitește. Cât de des ne ispitește el? În fiecare zi. Dacă învățăm să ne încredem și să ascultăm de Isus, ne vom asemăna atât de mult cu El, încât, la venirea Sa, ne va lua la cer să trăim împreună cu El. Versetul 26.

Pe când le vorbea grecilor și celorlalți de acolo despre moartea Lui pentru noi, Isus S-a gândit la moartea îngrozitoare care Îl aștepta în curând. Deși era Dumnezeu, Isus era și om. Și niciun om nu și-ar dori să sufere cum urma să sufere El. Tocmai de aceea nu este surprinzător că S-a înspăimântat.

Oamenii care priveau la Isus își puteau da seama că în mintea Lui se dădea o luptă teribilă, așa încât fața I s-a făcut palidă, și El arăta de parcă urma să leșine.

Părea că un nor ciudat și întunecat Îl înconjura. Era El ispitit să Se răzgândească cu privire la moarte? Dacă Se răzgândea, cu toții am fi fost pierduți. Părea că Isus Își dorea să existe o altă cale de a ne salva. Dar știa că nu exista. În cele din urmă, I-a spus Tatălui Său să meargă
înainte cu planul. De îndată, Dumnezeu I-a răspuns și o lumină puternică L-a înconjurat, de parcă brațele lui Dumnezeu Îl cuprindeau. Ioan 12:27,28.

Cât de minunat! Cu greu și-ar fi putut da seama cineva ce se întâmpla. Ioan 12:29. Dar ucenicii și grecii au înțeles cuvintele rostite de Dumnezeu, și grecii știau acum cu certitudine cine era Isus. La sfârșitul acelei săptămâni, ei au fost printre cei care au văzut tot ce s-a întâmplat când chiar poporul lui Isus a strigat din nou și din nou: „Răstignește-L!”

Cum a fost „glorificat” Numele lui Dumnezeu? Satana a făcut ca oamenilor să le fie teamă de Dumnezeu, dar tot ce a spus și a făcut Isus arăta cum este, de fapt, Dumnezeu. Întreg universul putea vedea cât de rău și nemilos era Satana. Când Isus avea să fie „înălțat” și avea să moară pe cruce pentru noi, oamenii din lumea noastră, împreună cu îngerii și ființele din alte lumi, urmau să descopere dragostea uimitoare a lui Dumnezeu pentru noi. Atât viața, cât și moartea lui Isus L-au „proslăvit” pe Dumnezeu.

Ucenicii erau triști, dezamăgiți și înfricoșați. Cum putea Isus deveni vreodată împărat când conducătorii evrei Îl urau atât de mult? Și la ce Se referea când a spus că templul, casa lor, urma să fie lăsat pustiu (distrus)? Nebucadnețar făcuse acest lucru în urmă cu mulți ani. Avea să se întâmple același lucru din nou?

Când Isus a plecat din templu în acea după-amiază de marți, ucenicii au privit spre zidurile trainice construite din bucăți mari de marmură albă. Pietrele se potriveau atât de perfect încât îți era greu să îți dai seama cum au fost îmbinate. Ce a spus unul dintre ucenici? Marcu 13:1.

Zidurile și tot din clădirea templului erau frumoase. Dar ce a spus Isus că urma să se întâmple? Marcu 13:2. Ucenicii se întrebau la ce Se referea
Isus. Ce întrebare I-au pus patru dintre ei lui Isus? Marcu 13:3,4. Matei, Marcu și Luca ne prezintă răspunsul lui Isus la întrebarea lor. El le-a spus ce urma să se întâmple cu Ierusalimul. Deoarece El le-a descoperit lucrurile care urmau să se întâmple chiar până înainte de revenirea Sa, și noi trebuie să cunoaștem răspunsul Lui. Cea mai palpitantă parte este ce a spus El în Marcu 26,27.

Credincioasa Sunca – partea a II-a
Adaptare din Sunca, the Missionary Dog, de Anna Larsen. Publicată de Pacific Press Publishing Association, Inc. Folosită cu permisiune.

Un alt exemplu al credincioșiei Suncăi l-am văzut în călătoria noastră când ne-am mutat de la centrul misionar Broken Stone, din Umuchi, Lake Titicaca Mission, spre un centru nou în Sandia. Drumul nu îi permitea șoferului nostru să meargă foarte repede cu camionul vechi.

În acel camion era împachetat tot ce aveam – cutii, mobilă și toate cele. Locurile din față și spațiul din spatele șoferului erau aglomerate de
pasageri și de copiii lor.
– Señora, câinele dumneavoastră le enervează pe găinile mele! s-a plâns o femeie de lângă mine.
Sub scaunul ei avea câteva găini, legate la picioare.
– Ah, îmi pare rău, am spus eu și i-am zâmbit. Îi este greu câinelui să tacă cu tovarăși pasageri atât de interesanți. Atunci am strâns puțin mai tare de lesa Suncăi.
– Sunca, fii cuminte și lasă găinile în pace! i-am spus eu. Părea să încerce să mă asculte, dar drumul era lung, și ea nu se putea abține să nu mormăie din când în când, de fiecare dată când găinile cotcodăceau o conversație.

Cam pe la amiază, a trebuit să trecem râul Ramis – o experiență nouă și palpitantă pentru Sunca și pentru noi toți. Totul a trebuit descărcat din camion și încărcat în balsa. O balsa este o barcă indiană din trestie sau iarbă uscată, care crește în apele lacului Titicaca. Deși bărcile sunt construite dintr-un material atât de fragil, sunt destul de rezistente și plutesc foarte bine.

Am privit cu interes cum indienii au luat toate bunurile noastre pământești în spate și le-au dus până la mal, au mers la râu și le-au încărcat în bărcile lor. Totul – cutii cu bunuri casnice și cărți, bucăți de mobilă, noptiera și salteaua – a fost așezat frumos în bărcile improvizate.
– Și noi? am întrebat eu.
– La fel și dumneavoastră, señora, a spus noua mea prietenă, pasagera cu găinile. În scurt timp, a urcat pe spatele unui indian. Cu o mână s-a prins de bărbatul care o căra și cu cealaltă ținea găinile într-o parte. Părea fericită când s-a așezat în balsa, cu găinile în brațe. Încărcătura i-a fost dată. Când a venit rândul meu să urc pe spatele indianului, Sunca a fost disperată.
– Dar cum facem cu ea? am întrebat eu.
– Ah, o ducem și pe ea, nu vă faceți griji!

Cărăușul meu m-a pus în spate ca pe un sac de cartofi. Sunca lătra din nou și din nou. Ea alerga încoace și încolo pe plajă și, în cele din urmă, a intrat în apă și a venit înotând spre mine; dar un alt indian a luat-o și a dus-o în siguranță la locul meu din balsa.

Procesul de transportare a tuturor lucrurilor, inclusiv a pasagerilor, a fost unul lent. Cele două bărci mari, legate împreună cu funii puternice, au fost pe post de feribot pentru camionul nostru. Trecerea râului a fost o realizare importantă pentru noi. În satul Juliaca nu i-am acordat foarte multă atenție Suncăi; erau atât de multe de făcut, și la clinică erau atât de mulți prieteni care ne cereau toată atenția. De fapt, când ne-am îmbarcat în tren spre Puno, târziu după-amiază, chiar am uitat cu totul de Sunca. Mi-am amintit de ea chiar în ultima clipă.
– Ah, vă rog să aveți grijă de Sunca până ne întoarcem noi mâine dimineață! am strigat spre prietenii mei în timp ce trenul pleca din stație.
Dimineața următoare, când ne-am întors, Sunca nu mai era. Nu o puteam găsi nicăieri. (Va urma)