Curățirea din nou a templului
Text de memorat
„Pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu.” (2 Corinteni 9:7)
Era vremea Paștelui și oameni din multe locuri erau veniți la Ierusalim pentru sărbătoarea pascală. Isus știa că mai avea doar câteva zile până să moară și dorea ca toți să afle despre El și despre moartea Lui pentru ei. Așa că El învăța în curțile de la templu, unde foarte mulți oameni veneau și plecau.
Când a fost la templu în urmă cu trei ani, Isus a văzut în curtea din afară schimbători de bani și oameni care vindeau animale și păsări pentru jertfe. Când au fost alungați împreună cu preoții și conducătorii, aceștia au fost îngroziți și au plecat grăbiți. Dar nu a trecut mult timp și s-au întors. Acum, după trei ani, gălăgia și înșelăciunea erau la un nivel mai rău decât fuseseră vreodată înainte.
Când Isus a privit la ce se întâmpla acolo, ceva în ființa Lui îi făcea pe toți să se oprească și să se uite insistent la El. Schimbătorii de bani și cei care vindeau animale au fost îngroziți. Peste tot s-a lăsat liniștea. Apoi a început să vorbească, și glasul Lui era ca o trâmbiță. Ce a spus El? Marcu 11:15-17.
Preoții și conducătorii au crezut că nu puteau fi înspăimântați din nou de Isus. Dar acum erau chiar mai îngroziți decât în urmă cu trei ani. Împreună cu negustorii și animalele lor, ei au ieșit alergând din curtea templului. Dar, când în cele din urmă s-au oprit din alergat, tot nu le părea rău.
Când a fost la templu în urmă cu trei ani, Isus a văzut în curtea din afară schimbători de bani și oameni care vindeau animale și păsări pentru jertfe. Când au fost alungați împreună cu preoții și conducătorii, aceștia au fost îngroziți și au plecat grăbiți. Dar nu a trecut mult timp și s-au întors. Acum, după trei ani, gălăgia și înșelăciunea erau la un nivel mai rău decât fuseseră vreodată înainte.
Când Isus a privit la ce se întâmpla acolo, ceva în ființa Lui îi făcea pe toți să se oprească și să se uite insistent la El. Schimbătorii de bani și cei care vindeau animale au fost îngroziți. Peste tot s-a lăsat liniștea. Apoi a început să vorbească, și glasul Lui era ca o trâmbiță. Ce a spus El? Marcu 11:15-17.
Preoții și conducătorii au crezut că nu puteau fi înspăimântați din nou de Isus. Dar acum erau chiar mai îngroziți decât în urmă cu trei ani. Împreună cu negustorii și animalele lor, ei au ieșit alergând din curtea templului. Dar, când în cele din urmă s-au oprit din alergat, tot nu le părea rău.
Gândeşte-te:
Crezi că Isus încă îi iubea pe acei oameni care au fugit de El în acea zi? De ce nu îi putea ajuta? Apocalipsa 3:17.
La porunca lui Isus, preoții și conducătorii îngroziți, împreună cu negustorii și animalele lor, au ieșit grăbiți din curtea templului. În fuga lor, s-au întâlnit cu alți oameni care aduceau bolnavi la Isus să îi vindece. Unii dintre ei s-au speriat și s-au întors, dar mulți au continuat să Îl caute pe Isus. El era singura lor speranță.
În cele din urmă, preoții și conducătorii s-au întors la templu. Cât de diferit era totul acum! Nu mai erau animale gălăgioase, nici discuții aprinse. În schimb, acolo erau adulți și copii fericiți care au fost vindecați de Isus. Matei 21:14.
Atunci preoții și conducătorii au început să I se plângă lui Isus că acei oameni nu erau respectuoși în templul lui Dumnezeu. Copiii Îi cântau cântece de bucurie și de laudă lui Isus ca împărat. Ce voiau ei să facă Isus și ce le-a răspuns El? Matei 21:15,16.
Acum preoții și conducătorii furioși erau mai hotărâți decât oricând să scape de Isus. Ei știau că nu Îl puteau speria, așa că au hotărât să încerce din nou să Îl păcălească să spună ceva care să le ofere o scuză pentru a-L aresta.
Într-un final, s-au gândit la o întrebare cu care erau siguri că puteau să Îl păcălească. S-au gândit că oricum ar fi răspuns, El ar fi greșit. Marți dimineața, când Isus a mers la templu, ei erau pregătiți să Îi adreseze acea întrebare.
În cele din urmă, preoții și conducătorii s-au întors la templu. Cât de diferit era totul acum! Nu mai erau animale gălăgioase, nici discuții aprinse. În schimb, acolo erau adulți și copii fericiți care au fost vindecați de Isus. Matei 21:14.
Atunci preoții și conducătorii au început să I se plângă lui Isus că acei oameni nu erau respectuoși în templul lui Dumnezeu. Copiii Îi cântau cântece de bucurie și de laudă lui Isus ca împărat. Ce voiau ei să facă Isus și ce le-a răspuns El? Matei 21:15,16.
Acum preoții și conducătorii furioși erau mai hotărâți decât oricând să scape de Isus. Ei știau că nu Îl puteau speria, așa că au hotărât să încerce din nou să Îl păcălească să spună ceva care să le ofere o scuză pentru a-L aresta.
Într-un final, s-au gândit la o întrebare cu care erau siguri că puteau să Îl păcălească. S-au gândit că oricum ar fi răspuns, El ar fi greșit. Marți dimineața, când Isus a mers la templu, ei erau pregătiți să Îi adreseze acea întrebare.
Gândeşte-te:
Ce încerca să facă Satana cu planul minunat al lui Dumnezeu de a ne salva? Crezi că Isus a fost bucuros să audă cântecele de bucurie ale copilașilor în acea zi? Îi place Lui și acum să audă copiii cântând?
Marți dimineața, când Isus S-a întors la templu, în jurul Lui s-au strâns o mulțime de oameni care voiau să Îl asculte. Dar nu a trecut mult până când a fost întrerupt. Matei 21:23.
Isus știa că preoții și conducătorii încercau să Îl păcălească cu acea întrebare. Așa că, în loc să le răspundă numaidecât, El le-a pus o altă întrebare. Dacă ei puteau răspunde mai întâi la întrebarea Lui, El avea să răspundă la întrebarea lor. Ce s-a întâmplat în cele din urmă? Matei 21:24–27.
Oamenii care urmăreau și ascultau cu atenție probabil că au privit unii la alții și au zâmbit. Cărturarii, preoții și conducătorii mândri pierduseră mult din respectul oamenilor. Dar încerca Isus să îi facă de rușine? Nu. El era trist pentru că erau atât de încăpățânați. Ah, cât de mult dorea să îi salveze!
Apoi Isus a spus o poveste despre doi fii. Primul dintre ei era ca oamenii pe care preoții și conducătorii i-au numit păcătoși. Dar când Duhul Sfânt a vorbit inimii lor, mulți – atât „păcătoși” iudei, cât și dintre neamuri – s-au schimbat și au devenit ucenici ascultători ai lui Isus. Matei 21:28,29.
Al doilea fiu era asemenea conducătorilor care Îi puneau întrebări lui Isus. Ei susțineau că ascultă de Legea lui Dumnezeu, dar în realitate nu era așa. Matei 21:30.
Acum Isus a pus o întrebare la care conducătorii au răspuns în mod automat, înainte să își ia timp să se gândească cu care dintre cei doi fii se asemănau. Matei 21:31.
Isus știa că preoții și conducătorii încercau să Îl păcălească cu acea întrebare. Așa că, în loc să le răspundă numaidecât, El le-a pus o altă întrebare. Dacă ei puteau răspunde mai întâi la întrebarea Lui, El avea să răspundă la întrebarea lor. Ce s-a întâmplat în cele din urmă? Matei 21:24–27.
Oamenii care urmăreau și ascultau cu atenție probabil că au privit unii la alții și au zâmbit. Cărturarii, preoții și conducătorii mândri pierduseră mult din respectul oamenilor. Dar încerca Isus să îi facă de rușine? Nu. El era trist pentru că erau atât de încăpățânați. Ah, cât de mult dorea să îi salveze!
Apoi Isus a spus o poveste despre doi fii. Primul dintre ei era ca oamenii pe care preoții și conducătorii i-au numit păcătoși. Dar când Duhul Sfânt a vorbit inimii lor, mulți – atât „păcătoși” iudei, cât și dintre neamuri – s-au schimbat și au devenit ucenici ascultători ai lui Isus. Matei 21:28,29.
Al doilea fiu era asemenea conducătorilor care Îi puneau întrebări lui Isus. Ei susțineau că ascultă de Legea lui Dumnezeu, dar în realitate nu era așa. Matei 21:30.
Acum Isus a pus o întrebare la care conducătorii au răspuns în mod automat, înainte să își ia timp să se gândească cu care dintre cei doi fii se asemănau. Matei 21:31.
Gândeşte-te:
Isus dorea ca acestor conducători mândri să le fie mai ușor să vadă că, de fapt, ei ascultau de Satana. De ce crezi că ei nu doreau să se schimbe? Ți-a fost și ție vreodată greu să recunoști că ai greșit, chiar dacă știai acest lucru?
Povestea lui Isus despre cei doi fii avea scopul să îi ajute pe conducătorii religioși să vadă că ei nu respectau poruncile lui Dumnezeu, chiar dacă încercau să îi facă pe toți ceilalți să creadă că le respectau.
Mulți dintre oamenii de acolo au fost bulversați. Ei au fost învățați să se încreadă și să îi respecte pe conducători; dar acum vedeau că Isus îi învăța adevărul și că liderilor nu le plăcea de El. Lui Isus I-a părut rău pentru oameni și pentru conducători. Matei 21:45,46.
În aceeași zi, Isus era într-o parte a templului în care oamenii își lăsau darurile în cutia pentru bani. El a privit cum oamenii bogați făceau spectacol când puneau banii în cutie. Ei doreau ca toți să observe cât de mult dăruiau. Dar Isus nu a fost impresionat de acest lucru. Nu i-a lăudat pentru darurile lor generoase.
Dintr-odată, pe fața lui Isus s-a ivit un zâmbet. El a văzut o persoană care credea că nu este observată de nimeni. Alți oameni care priveau în aceeași direcție au văzut doar o sărmană văduvă, care părea timidă și rușinată. Dar zâmbetul a zăbovit pe fața lui Isus în timp ce o privea.
Mulți dintre oamenii de acolo au fost bulversați. Ei au fost învățați să se încreadă și să îi respecte pe conducători; dar acum vedeau că Isus îi învăța adevărul și că liderilor nu le plăcea de El. Lui Isus I-a părut rău pentru oameni și pentru conducători. Matei 21:45,46.
În aceeași zi, Isus era într-o parte a templului în care oamenii își lăsau darurile în cutia pentru bani. El a privit cum oamenii bogați făceau spectacol când puneau banii în cutie. Ei doreau ca toți să observe cât de mult dăruiau. Dar Isus nu a fost impresionat de acest lucru. Nu i-a lăudat pentru darurile lor generoase.
Dintr-odată, pe fața lui Isus s-a ivit un zâmbet. El a văzut o persoană care credea că nu este observată de nimeni. Alți oameni care priveau în aceeași direcție au văzut doar o sărmană văduvă, care părea timidă și rușinată. Dar zâmbetul a zăbovit pe fața lui Isus în timp ce o privea.
Gândeşte-te:
Îi iubește Isus și pe săraci și pe bogați? Lucrarea Sa are nevoie de darurile amândurora? De ce a zâmbit Isus când a văzut-o pe sărmana văduvă, dar nu atunci când i-a văzut pe cei bogați?
În acea parte a templului în care oamenii își aduceau darurile, Isus a văzut o sărmană văduvă, care părea timidă și rușinată. Când văduva a văzut oamenii bogați aducându-și darurile generoase în cutie, ea s-a dat înapoi. Darul ei era atât de mic în comparație cu darul lor! Ea s-a uitat la cei doi bănuți pe care îi avea în mână și ah, cât de mult își dorea să aibă mai mult ca să dea! Dar acei bănuți erau tot ce avea. Ea Îl iubea pe Dumnezeu și templul Său și dorea să aducă cei doi bănuți ca dar.
Văduva a așteptat în tăcere până a fost sigură că nu o vedea nimeni și atunci a pus repede cei doi bănuți pe care îi avea în cutie. Apoi a vrut să plece grăbită. Marcu 12:42.
Văduva nu știa că Cineva o urmărise în tot acest timp. Dar când s-a întors, a văzut că Isus o privea. Când le-a vorbit ucenicilor despre ea, văduva a auzit ce a spus El. Marcu 12:43,44.
Când a ieșit din templu, inima ei era ușurată și ochii îi erau plini de lacrimi. Ea știa că ce spusese El despre faptul că a dăruit toți banii pe care îi avea era adevărat, dar poate că se întreba la ce S-a referit când a spus că cei doi bănuți ai ei valorau mai mult decât darurile generoase aduse de cei bogați.
Văduva a așteptat în tăcere până a fost sigură că nu o vedea nimeni și atunci a pus repede cei doi bănuți pe care îi avea în cutie. Apoi a vrut să plece grăbită. Marcu 12:42.
Văduva nu știa că Cineva o urmărise în tot acest timp. Dar când s-a întors, a văzut că Isus o privea. Când le-a vorbit ucenicilor despre ea, văduva a auzit ce a spus El. Marcu 12:43,44.
Când a ieșit din templu, inima ei era ușurată și ochii îi erau plini de lacrimi. Ea știa că ce spusese El despre faptul că a dăruit toți banii pe care îi avea era adevărat, dar poate că se întreba la ce S-a referit când a spus că cei doi bănuți ai ei valorau mai mult decât darurile generoase aduse de cei bogați.
Gândeşte-te:
Ce crezi că a vrut să spună Isus? Ai putea număra câți oameni au auzit povestirea despre văduva altruistă și au ales să fie și ei altruiști ca ea? Crezi că în cer va fi surprinsă și fericită să știe pe câte mii sau chiar milioane de oameni a ajutat prin fapta ei din acea zi?
Pe cine crezi că iubește Dumnezeu mai mult: pe oamenii mândri și bogați care doreau ca toți să știe cât au dăruit ei în acea zi la templu sau pe văduva care nu a vrut să vadă cineva cât de puțin a dăruit?
Cine avea mai mulți bani acasă și cine nu trebuia să se îngrijoreze că nu ar avea cele necesare? Cine crezi că se încredea probabil mai mult în propria persoană și în bani și cine se încredea mai mult în Dumnezeu? Știe Dumnezeu câți bani ne-au mai rămas și câți am dăruit? Da.
Este un lucru bun să ne mai rămână bani după ce am adus darurile noastre? Desigur. Atât cel bogat, cât și cel sărac ar trebui să își amintească întotdeauna că totul vine de la Dumnezeu? Ne-ar ajuta acest lucru să fim smeriți și să Îl iubim pe El mai mult decât orice? Ne-ar ajuta și să vrem să dăruim și altora care au nevoie de ajutor?
Cine avea mai mulți bani acasă și cine nu trebuia să se îngrijoreze că nu ar avea cele necesare? Cine crezi că se încredea probabil mai mult în propria persoană și în bani și cine se încredea mai mult în Dumnezeu? Știe Dumnezeu câți bani ne-au mai rămas și câți am dăruit? Da.
Este un lucru bun să ne mai rămână bani după ce am adus darurile noastre? Desigur. Atât cel bogat, cât și cel sărac ar trebui să își amintească întotdeauna că totul vine de la Dumnezeu? Ne-ar ajuta acest lucru să fim smeriți și să Îl iubim pe El mai mult decât orice? Ne-ar ajuta și să vrem să dăruim și altora care au nevoie de ajutor?
Gândeşte-te:
Dacă primești alocație, dacă câștigi niște bănuți sau dacă îi primești în dar, prima dată Îi înapoiezi lui Dumnezeu partea Lui? Apoi ajuți lucrarea lui Dumnezeu și mai mult, aducând daruri? Știai că Isus dorește ca noi să gândim astfel? Și știai că El poate binecuvânta partea care a rămas mai mult decât poate binecuvânta toți banii dacă Îl jefuim de partea Lui și păstrăm banii pentru noi? Citește din nou Maleahi 3:8-10.
Credincioasa Sunca – partea I
Adaptare din Sunca, the Missionary Dog, de Anna Larsen. Publicată de Pacific Press Publishing Association, Inc. Folosită cu permisiune.
Lui Sunca nu îi convenea deloc. „De ce nu pot veni și eu?” părea să întrebe ea.
– Nu, Sunca, de data aceasta, rămâi acasă. M-am așezat în micul nostru Ford și am trântit ușa.
– Întoarce-te cu Damiana și ai grijă de lucrurile de aici! (Damiana era fata care ne ajuta în casă.) Apoi i-am arătat cu degetul spre casă. Pe când noi ne îndepărtam, Damiana se străduia din răsputeri să o țină în brațe pe Sunca, în timp ce noi ne luam rămas bun.
Sunca a fost o pacoste în ultima noastră călătorie, a alergat găinile și oile. Scumpii noștri frați indieni au fost neplăcut impresionați de ea. Așa că, de această dată, am hotărât să o lăsăm acasă. Nu am mers mult cu mașina pe drumul accidentat care ducea spre proiectul misionar Laro când soțul meu a exclamat:
– Uite-o cum vine! O puteam zări în oglindă. Sunca încerca să ne prindă din urmă.
– Ce să facem? am spus eu.
– Spune-i să meargă înapoi. Soțul meu a și oprit mașina în timp ce vorbea. Am coborât.
– Întoarce-te acasă, Sunca! am strigat.
Sunca s-a oprit și apoi a continuat să se apropie foarte încet, târându-se pe burtă, de parcă era în mari chinuri.
– Nu, Sunca, întoarce-te! i-am strigat. Mergi acasă! A trebuit să folosesc tonul cel mai supărat înainte ca Sunca să se întoarcă și, cu strângere de inimă, să pornească spre casă.
– Mi-e teamă că va veni din nou, am spus eu. Haide să mergem cu viteză, ca să nu mai poată veni după noi. Nu a fost ușor să mergem repede, deoarece drumul era accidentat; dar am reușit să scăpăm de câine. Totuși, am ajuns la o porțiune de drum atât de stricată, încât se făceau reparații. Și iat-o din nou pe Sunca! Era aproape extenuată, dar fericită că a reușit din nou să ne ajungă din urmă.
De această dată, am certat-o și mai aspru pe Sunca, deși îmi părea tare rău pentru ea.
– Întoarce-te, Sunca! Du-te acasă! Pleacă! Sunca și-a dat seama din tonul vocii mele că nu glumeam. S-a întors și, încet, a pornit spre casă. Am aruncat cu o piatră după ea pentru a accentua ce am spus și sunt sigură că a înțeles acest lucru. Totuși, nu a mers prea departe și s-a întors să se uite după noi. Înainte să intrăm pe autostradă, soțul meu s-a dus la Sunca și i-a spus pe un ton apăsat:
– Culcat, Sunca, culcat! Poate Sunca nu a înțeles „mergi acasă”, dar cu siguranță știa ce înseamnă „culcat”, și acum nu se mai îndoia că soțul meu era serios. Ea a rămas „culcată” când noi am intrat pe autostradă, unde puteam deja să mergem mai repede.
– După o vreme, se va întoarce acasă. Soțul meu privea în oglindă.
– Sărmana, nu se va mai ține după noi. În acea vineri după-masă am ajuns la destinație, un campus misionar numit Collana. Am petrecut acolo un Sabat frumos împreună cu alți credincioși și duminică dimineața, după ce am stabilit unele lucruri împreună cu profesorii noștri și le-am plătit salariile, am mers spre Laro. După-amiaza târziu ne-am apropiat de casă.
– Uite, Bennie! am spus eu. Privește! Uite cum stă acolo! Este Sunca!
Vă vine să credeți sau nu, când am ajuns în locul în care am lăsat-o pe Sunca în urmă, ea era culcată fix acolo și privea în direcția noastră. Când a văzut micul Ford albastru, a venit bucuroasă, alergând. Cât de credincioasă era mica noastră Sunca! Ea a stat acolo, fără hrană sau apă, două zile și jumătate și două nopți și ne-a așteptat. Ea a ascultat de porunca soțului meu, nu-i așa? (Va urma)
Adaptare din Sunca, the Missionary Dog, de Anna Larsen. Publicată de Pacific Press Publishing Association, Inc. Folosită cu permisiune.
Lui Sunca nu îi convenea deloc. „De ce nu pot veni și eu?” părea să întrebe ea.
– Nu, Sunca, de data aceasta, rămâi acasă. M-am așezat în micul nostru Ford și am trântit ușa.
– Întoarce-te cu Damiana și ai grijă de lucrurile de aici! (Damiana era fata care ne ajuta în casă.) Apoi i-am arătat cu degetul spre casă. Pe când noi ne îndepărtam, Damiana se străduia din răsputeri să o țină în brațe pe Sunca, în timp ce noi ne luam rămas bun.
Sunca a fost o pacoste în ultima noastră călătorie, a alergat găinile și oile. Scumpii noștri frați indieni au fost neplăcut impresionați de ea. Așa că, de această dată, am hotărât să o lăsăm acasă. Nu am mers mult cu mașina pe drumul accidentat care ducea spre proiectul misionar Laro când soțul meu a exclamat:
– Uite-o cum vine! O puteam zări în oglindă. Sunca încerca să ne prindă din urmă.
– Ce să facem? am spus eu.
– Spune-i să meargă înapoi. Soțul meu a și oprit mașina în timp ce vorbea. Am coborât.
– Întoarce-te acasă, Sunca! am strigat.
Sunca s-a oprit și apoi a continuat să se apropie foarte încet, târându-se pe burtă, de parcă era în mari chinuri.
– Nu, Sunca, întoarce-te! i-am strigat. Mergi acasă! A trebuit să folosesc tonul cel mai supărat înainte ca Sunca să se întoarcă și, cu strângere de inimă, să pornească spre casă.
– Mi-e teamă că va veni din nou, am spus eu. Haide să mergem cu viteză, ca să nu mai poată veni după noi. Nu a fost ușor să mergem repede, deoarece drumul era accidentat; dar am reușit să scăpăm de câine. Totuși, am ajuns la o porțiune de drum atât de stricată, încât se făceau reparații. Și iat-o din nou pe Sunca! Era aproape extenuată, dar fericită că a reușit din nou să ne ajungă din urmă.
De această dată, am certat-o și mai aspru pe Sunca, deși îmi părea tare rău pentru ea.
– Întoarce-te, Sunca! Du-te acasă! Pleacă! Sunca și-a dat seama din tonul vocii mele că nu glumeam. S-a întors și, încet, a pornit spre casă. Am aruncat cu o piatră după ea pentru a accentua ce am spus și sunt sigură că a înțeles acest lucru. Totuși, nu a mers prea departe și s-a întors să se uite după noi. Înainte să intrăm pe autostradă, soțul meu s-a dus la Sunca și i-a spus pe un ton apăsat:
– Culcat, Sunca, culcat! Poate Sunca nu a înțeles „mergi acasă”, dar cu siguranță știa ce înseamnă „culcat”, și acum nu se mai îndoia că soțul meu era serios. Ea a rămas „culcată” când noi am intrat pe autostradă, unde puteam deja să mergem mai repede.
– După o vreme, se va întoarce acasă. Soțul meu privea în oglindă.
– Sărmana, nu se va mai ține după noi. În acea vineri după-masă am ajuns la destinație, un campus misionar numit Collana. Am petrecut acolo un Sabat frumos împreună cu alți credincioși și duminică dimineața, după ce am stabilit unele lucruri împreună cu profesorii noștri și le-am plătit salariile, am mers spre Laro. După-amiaza târziu ne-am apropiat de casă.
– Uite, Bennie! am spus eu. Privește! Uite cum stă acolo! Este Sunca!
Vă vine să credeți sau nu, când am ajuns în locul în care am lăsat-o pe Sunca în urmă, ea era culcată fix acolo și privea în direcția noastră. Când a văzut micul Ford albastru, a venit bucuroasă, alergând. Cât de credincioasă era mica noastră Sunca! Ea a stat acolo, fără hrană sau apă, două zile și jumătate și două nopți și ne-a așteptat. Ea a ascultat de porunca soțului meu, nu-i așa? (Va urma)
Studiul 2, 6-12 aprilie
