Intrarea triumfală

Isus și ucenicii Lui mergeau împreună cu o mare mulțime de oameni pe drum spre Ierusalim și Isus a trimis pe doi din ucenicii Lui în față, să împrumute un măgăruș. L-au găsit unde a spus Isus că urma să fie? Luca 19:32-34.

Ce s-a întâmplat când cei doi ucenici s-au întors la Isus cu măgărușul? Luca 19 35. Când au văzut ce făcea Isus, oamenii au strigat de bucurie. În sfârșit, profeția despre Împăratul care urma să vină călare pe un măgăruș se împlinea. Zaharia 9:9.

Cât entuziasm! Oamenii veneau alergând din toate părțile. Ei și-au întins hainele pe drum, astfel încât măgărușul care Îl purta pe Isus să pășească pe ele. Repede au tăiat niște ramuri de palmier și le-au fluturat în aer. Și au cântat cântări de laudă. Luca 19:36-38.

Niciun împărat nu a avut parte de o primire mai plină de bucurie. Oamenii care veniseră la sărbătoarea pascală s-au alăturat mulțimii. Mulți dintre cei care au fost vindecați de Isus erau prezenți. Lazăr, pe care Isus îl înviase din morți, conducea măgărușul pe care călărea Isus. Preoții și conducătorii erau furioși. Ei își spuneau unii altora: „Lumea se duce după El!” Ioan 12:19.

Isus mergea spre Ierusalim călare pe un măgar, și oamenii care erau cu El Îl numeau împăratul lor. El nu era genul de împărat pe care și-l doreau oamenii, și Împărăția Sa nu era ceea ce așteptau ei. Atunci de ce le permitea El să Îl trateze ca împărat al lor?

Isus știa că, în doar câteva zile, urma să aibă parte de o moarte îngrozitoare. El era Mielul care avea să moară pentru întreaga lume. Așa că dorea ca mulți oameni, cât mai mulți, să știe cine era El și de ce avea să moară.

Isus mai știa că, datorită morții Lui, mii de oameni aveau să studieze profețiile din Scriptură singuri. Ei aveau să afle că Isus este cu adevărat Mielul lui Dumnezeu și mii de oameni urmau să accepte moartea Lui pentru ei. În momentul în care Isus Se va întoarce să Își ia poporul la cer, milioane vor alege să aparțină Împărăției Lui.

Unii farisei care erau în mulțime în acea zi au văzut ce făceau oamenii și au încercat să îi oprească. Dar nimeni nu le acorda atenție, așa că au început să se neliniștească. Ei știau că, dacă mulțimea Îl făcea împărat pe Isus, oamenii nu ar mai fi ascultat de preoți și conducători. Ce I-au cerut ei lui Isus să facă într-un final? Luca 19:39.

Ce a spus Isus că se va întâmpla dacă oamenii se opreau din ce făceau? Luca 19:40.

Isus mergea călare pe un măgăruș spre Ierusalim, iar ucenicii Lui și o mulțime de oameni bucuroși mergeau pe jos pe lângă El.

Când au ajuns pe vârful Muntelui Măslinilor, Isus a oprit, și la fel au făcut și ceilalți. Ei puteau vedea cetatea Ierusalim. Templul lor cu marmură albă și armătură strălucitoare lumina ca un castel de zăpadă în bătaia soarelui. Cât de mult îi bucura această priveliște!

Au privit spre Isus. Erau siguri că El era mândru de felul în care arăta templul. Dar au fost surprinși când au văzut că pe obrajii Lui se prelingeau lacrimi. Și-au dat seama că El era foarte, foarte trist. De ce?

Isus plângea deoarece Își amintea că cei din Ierusalim Îl dezamăgiseră din nou și din nou. Profeții credincioși îi avertizaseră de multe ori. În dragostea Sa, adesea Dumnezeu i-a avertizat, dar i-a iertat când acestora le-a părut cu adevărat rău. Însă ei și conducătorii lor s-au întors din nou la păcatele lor mai mult ca înainte.

Acum plănuiau să Îl omoare pe Isus, chiar pe Cel pe care Îl așteptaseră atât de mult. El era Singurul care îi putea salva din păcat. Dar ei încă își doreau un mesia care să îi elibereze de romani și să le dea împărăția pe care și-o doreau. Ei alegeau să fie „orbi.” Luca 19:41,42.

În acea zi, în mulțime, când Isus mergea spre Ierusalim, erau și ofițeri romani. Când preoții și conducătorii nu au putut opri oamenii să Îl trateze pe Isus ca pe un împărat, ei le-au spus ofițerilor că El încerca să stârnească o răzvrătire.

Astfel că soldații romani au vorbit cu Isus. Când Isus le-a explicat ce era Împărăția Sa, inimile lor au fost atinse. Ei știau că El spunea adevărul. Nu le era greu să vadă că preoții și conducătorii erau geloși. De fapt, soldații le-au spus că ei erau cei care cauzau probleme, nu Isus.

Preoții și conducătorii s-au simțit rușinați, dar pur și simplu s-au întors și au încercat să întărâte poporul. În timp ce se certau cu mare forfotă între ei, mulțimea nu a observat că Isus și ucenicii Lui au plecat și au mers înspre templu. Acolo era liniște și pace pentru că majoritatea închinătorilor plecaseră pentru a se alătura mulțimii de pe drum.

Isus și ucenicii Lui au mers înapoi în Betania în acea seară de duminică și, când oamenii L-au căutat pentru a-L încorona, nu L-au putut găsi.

Duminică seara, Isus și ucenicii Lui s-au întors în Betania; dar, în loc să doarmă, Isus S-a rugat toată noaptea. El știa că ucenicii Lui aveau să fie foarte dezamăgiți când El urma să moară. Erau atât de multe lucruri pe care ei nu le înțelegeau încă!

Luni dimineața, Isus și ucenicii Lui au mers înapoi la Ierusalim. Pe drum au trecut pe lângă un smochin, dar ramurile lui erau încă goale; era prea
devreme ca să aibă vreun rod. Dar de la distanță, Isus a văzut un pom cu frunze, și acesta era un semn că în acel pom erau și smochine. Fiindu-I foame, El a mers grăbit spre copac, pentru a culege smochine. Dar ce a găsit acolo? Marcu 11:12,13.

Acel smochin L-a făcut pe Isus să Se gândească la poporul lui Dumnezeu, în special la conducători. La exterior arătau bine, dar ei nu aveau „roadele” care rezultau din respectarea cu adevărat a Celor Zece Porunci. Ei nu Îl iubeau pe Dumnezeu din toată inima și nici nu îi iubeau pe semeni cum se iubeau pe ei. Ei doar se prefăceau. Iar cei mai mulți dintre ei nu aveau să se schimbe. Ce i-a spus atunci Isus smochinului? Marcu 11:14.

Cum arăta smochinul dimineața următoare când au trecut pe lângă el? Marcu 11:20-22.

Este suficient să cunoaștem Cele Zece Porunci? Să spunem că Îl iubim pe Isus? Să mergem la Școala de Sabat și la biserică? Matei 7:21. Nu vrem să fim asemenea smochinului și să arătăm bine doar pe dinafară. Când Îl iubim cu adevărat pe Isus, noi iubim lucrurile pe care le-ar face Isus și suntem iubitori, serviabili și buni cu ceilalți. Asta înseamnă să fim asemenea unui copac înfrunzit și cu fructe delicioase.

Sunca și polițistul
Adaptare din Sunca, the Missionary Dog, de Anna Larsen. Publicată de Pacific Press Publishing Association, Inc. Folosită cu permisiune.

Stăteam cu Sunca în mașina parcată aproape de poșta centrală din Lima, Peru. Soțul meu era ieșit să rezolve niște treburi. După o vreme, obosită de atâta așteptat, am ieșit din mașină și am lăsat-o pe Sunca înăuntru. Am încuiat ușa și am mers să privesc vitrinele magazinelor de pe stradă. Dintr-odată, micul meu terrier creț cu blană maro și alb a venit și mi-a sărit în față.
– Sunca, am certat-o eu, cum ai ieșit din mașină?
Sunca a pornit înapoi spre mașină, cu coada între picioare, târându-se pe burtă, de parcă voia să arate că se căia de neascultarea ei. Și apoi am observat un polițist chiar lângă mașina mea. Ah, m-am gândit eu, oare mă va amenda? Când am ajuns la el, l-am salutat și i-am zâmbit cât de prietenos am putut.
– Bună dimineața, domnule! am spus eu. Cred că a scăpat câinele din mașină.
– Da, señora, așa s-a întâmplat, a spus el. Câinele v-a urmărit fiecare mișcare, atât cât v-a mai putut zări. Apoi a părut să îl cuprindă disperarea.
Nu știu dacă s-a întâmplat asta pentru că stăteam eu acolo, dar părea să fie foarte neliniștit pentru dumneavoastră. Și vă vine să credeți, señora?
Ea a apăsat pe buton și a claxonat. Da, și apoi a stat și s-a uitat insistent în direcția dumneavoastră o vreme; apoi a claxonat din nou. Nu îmi venea să cred, dar exact așa a făcut; și am stat și m-am uitat să văd dacă veți veni. Apoi a deschis închizătoarea de la geamul mic, a împins geamul cu nasul, până când a reușit să îl deschidă, și apoi a pornit spre dumneavoastră. Señora, m-a luat râsul. Ce câine! La scurtă vreme după aceea, l-am zărit pe soțul meu venind.
– Te-a amendat? m-a întrebat el în timp ce se apropia de mașină. Am văzut din capătul străzii că vorbeai cu un polițist, dar a plecat înainte ca eu să ajung aici. Am râs.
– Ai crezut că de această dată cu siguranță îmi va da o amendă, nu-i așa?
– Da.
– Nu, nu m-a amendat, am spus eu, rămânând perfect calmă. I-am dat eu o amendă, i-am zis eu, făcându-i cu ochiul.
– Tu i-ai dat lui? Cum?
– L-am înscris la cursul de studii biblice prin corespondență.
– Serios? Minunat!
– Ei bine, am spus eu, de fapt Sunca a făcut toată treaba.
– Sunca?
– Da. Sunca i-a atras atenția polițistului cu inteligența ei. După aceea am avut o discuție frumoasă cu el. A fost foarte politicos. I-am povestit despre lucrarea noastră cu școala de cursuri biblice prin corespondență și rezultatul a fost că noi l-am înscris pe el.
– Noi? a întrebat soțul meu.
– Da, eu și Sunca. Nu-i așa, Sunca? Sunca a privit în sus și a dat din coadă.