1 Mai marelui muzician, un psalm al lui David. Ascultă vocea mea, Dumnezeule, în rugăciunea mea; păzește-mi viața de teama de dușman.

INTRODUCERE - Psalmul 64 reprezintă un tablou plină de forţă al oamenilor răi care complotează împotriva vieţii psalmistului (vezi Psalm 52; 57 la 59). Psalmul are două subîmpărţiri principale: o cerere de eliberare de vrăjmaşi (v. 1-6) şi exprimarea încrederii şi recunoştinţei pentru nimicirea lor (v. 7-9). Un distih de încurajare încheie poemul (v. 10).

Cu privire la preambul, vezi p. 616, 627.

1. Când gem. [În rugăciunea mea, KJV]. Ebr. śiach, "grijă"; tradus şi "plângere" [KJV] (Psalm 55,2).


2 Ascunde-mă de sfatul tainic al celor stricați, de răzvrătirea lucrătorilor nelegiuirii.

Uneltirile. Sau "discuţie confidenţială" (vezi la Psalm 25,14).

Ceată gălăgioasă. [insurecţie, KJV]. Ebr. rigshah, "zgomot", în contrast cu discuţiile secrete amintite în prima parte a versetului.


3 Care își ascut limba ca pe o sabie și își încordează arcurile să își tragă săgețile, cuvinte amare,

Vorbele lor amare. Adică vorbe pline de răutate; expresia a devenit ceva obişnuit în limbajul oamenilor. Nimic nu e mai nemilos ca atacul unei limbi mincinoase.


4 Ca ei să tragă în taină spre cel desăvârșit, dintr-o dată trag spre el și nu se tem.

În ascuns. Literal, "în locuri ascunse" (vezi Psalm 10,8).

Nevinovat. [Desăvârşit, KJV]. Ebr. tam, "deplin", "drept", "paşnic" (vezi la Iov 1,1). Psalmistul vorbeşte aici la sine ca fiind fără vină din punct de vedere moral în ce priveşte lucrurile de care e învinuit.

Fără nici o frică. Vrăjmaşii psalmistului par să nu aibă frică nici de Dumnezeu, nici de om (vezi Psalm 55,19).


5 Se încurajează într-un lucru rău, se sfătuiesc să pună capcane în ascuns; ei spun: Cine le va vedea?

În răutatea lor. [Într-un lucru rău, KJV]. Literal "cuvânt". Vorbirea nelegiuiţilor care uneltesc este rea.

Zic. Adică îşi zic.

Cine ne va vedea? [Cine îi va vedea?, KJV]. Ei se amăgesc gândind că Dumnezeu nu ia seama

la ei.


6 Ei cercetează nelegiuiri; fac o cercetare amănunțită, adânc este deopotrivă gândul lăuntric și inima fiecăruia.

Pun la cale. [Cercetează, KJV]. Cercetează orice plan care i-ar putea ajuta să-şi îndeplinească intenţiile rele.

Planul este gata. [O cercetare sârguincioasă, KJV]. Versetele 2-6 descriu activitatea neobosită a celor nelegiuiţi. Ajutaţi de inteligenţa strălucită a celui rău, nelegiuiţii "pun la cale" nelegiuirea, plănuiesc cu grijă executarea ei, fac pregătiri sârguincioase pentru acţiune şi deodată dau atacul la momentul oportun.

Ar fi bine ca cei drepţii să fie tot atât de sârguincioşi în practicarea dreptăţii. Prea adesea evlavia se transformă în ceva cu totul pasiv. Nu se observă nici o creştere în har, nu sunt se pun la cale nici un fel de planuri noi pentru Dumnezeu. Se potrivesc cuvintele lui Hristos: "Fiii veacului acestuia, faţă de semenii lor, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii" (Luca 16,8).


7 Dar Dumnezeu va trage spre ei cu o săgeată; dintr-o dată vor fi răniți.

Aruncă. Psalmistul dă dovadă de încredere că Dumnezeu îi va apăra cauza.

Săgeţi. Situaţiile se vor răsturna. În loc ca vrăjmaşii psalmistului să arunce săgeţi împotriva altora (v. 3), Dumnezeu va arunca săgeţile Sale împotriva lor.


8 Astfel vor face limba lor să cadă asupra lor, toți cei ce îi văd vor fugi.

Limba lor. Unealta pe care ei au folosit-o ca să facă rău altora va deveni, asemenea unei săbii (vezi v.3), mijlocul pentru propria lor distrugere.

Clatină din cap. [Vor fugi, KJV]. După unii autori, de la ebr. nadad, "a se retrage" sau "a zbura"; după alţii, de la nud, "a fi clătinat într-o parte şi în alta" sau "a se scutura [dezaprobator]".


9 Și toți oamenii se vor teme și vor vesti lucrarea lui Dumnezeu, căci cu înțelepciune vor lua aminte la înfăptuirea lui.

Recunosc. [Vor analiza cu înţelepciune, KJV]. Ei vor vedea dovada că Dumnezeu va scăpa pe copiii Lui de uneltirile celor nelegiuiţi.


10 Cel drept se va veseli în DOMNUL și se va încrede în el; și toți cei integri în inimă se vor lăuda.

Se bucură. Psalmistul îşi exprimă recunoştinţa pentru eliberare.

Cei cu inima fără prihană. Tot poporul lui Dumnezeu, fie că e sau nu implicat în primejdia care constituie subiectul psalmului, se va bucura de triumful psalmistului.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

3�

4T 348