INTRODUCERE -Psalmul 41 vorbeşte despre o perioadă de boală grea în viaţa psalmistului. Suferinţa este cu atât mai greu de îndurat cu cât psalmistul îşi dă seama că aceia care îi fuseseră prieteni sunt acum trădători. Psalmul începe cu o binecuvântare pentru aceia care ajută cu afecţiune pe cei nevoiaşi, continuă cu o descriere a trădării foştilor lui prieteni şi se termină cu o rugăciune de speranţă în refacere. Psalmul acesta seamănă cu Psalmul 38.

Cu privire la preambul vezi p. 616, 627.

1. Ferice. Vezi la Psalm 1,1. Se îngrijeşte. Sau "ia seama la". El caută calea cea mai eficientă de a ajuta. Aici nu vorba de

o simplă binefacere. Verbul implică un principiu fundamental de economie socială, cuprinzând în

Domnul îl păzeşte. Făgăduinţele acestea ar trebui să fie înţelese în lumina planului iniţial al lui Dumnezeu privind naţiunea lui Israel (vezi Deuteronom 28,1-14; cf. Psalm 1,3; 37,3.4.11.23-26.37).

Bunul plac. [Voia, KJV]. Ebr. nephesh (vezi la Psalm 16,10; 27,12).

Îl sprijineşte. Aşa după cum el a slujit nevoilor celui bolnav, tot aşa şi el poate aştepta, ca un principiu general, că Dumnezeu îl va face capabil să suporte boala când vine la el. Bunătatea este răsplata bunătăţii.

Îi uşurezi durerile. [Îi vei face patul, KJV]. Ebr.haphak, "a întoarce", "a schimba". Dacă limbajul e literal, el sugerează mângâierea dată bolnavului când i se schimbă patul. Nimic nu caracterizează mai bine pe sora medicală experimentată ca priceperea de a face patul bolnavului fără de a-l deranja. Dacă limbajul e figurat, psalmistul se referă la alinarea în suferinţă, însemnând poate că Dumnezeu îi va schimba patul dintr-unul de boală într-unul de convalescenţă. Dumnezeu nu făgăduieşte totdeauna că vindecă, dar făgăduieşte alinare şi mângâiere (vezi 1 Corinteni 10,13).

Eu zic. [Eu ziceam, KJV]. Poziţia iniţială a pronumelui "eu" în ebraică îl face emfatic. Psalmistul îşi reaminteşte ce a spus când era bolnav. El nu invocă propriile sale merite, ci îndurarea lui Dumnezeu.

Sufletul. Ebr. nephesh, simplu "pe mine" (vezi la Psalm 16,10). Nu e vorba de ceva mai mult decât de boala fizică.

Am păcătuit. Psalmistul consideră boala un rezultat direct al păcatului şi o pedeapsă pentru el (vezi Psalm 38,3).

Îi va pieri numele. Vrăjmaşii lui se bucurau în ascuns de apropiata lui moarte şi de perspectiva dispariţiei amintirii lui.

Dacă vine. Spus despre unul dintre vrăşmaşii lui, care, dacă îl vizitează pe cel bolnav, rosteşte cuvinte făţarnice, adună material pentru a-i face rău şi ia cu el poveşti defăimătoare ca să le împrăştie. Aceasta este o imagine plastică a unuia care pozează ca prieten, dar este cel mai mare vrăjmaş.

Mă vorbeşte de rău. Sau "vorbeşte deşertăciuni". Dorinţele lui de bine sunt vorbe în vânt.

Şoptesc între ei. O continuare a tabloului din v. 6. Vizitatorul făţarnic se uneşte cu ceilalţi duşmani ai bolnavului şi împreună discută despre starea nenorocită a bietului om şi nădăjduiesc ce e mai rău.

Cred că nenorocirea mea îmi va aduce pieirea. [Ei uneltesc prăpădul meu, KJV]. Până unde pot ajunge vorbirea de rău şi făţărnicia? În cartea lui Iov prietenii lui Iov au ajuns la punctul în care l-au învinuit de cele mai grave păcate (vezi Iov 22,5-10; etc.).

Atins rău de tot. [O boală rea, KJV]. Literal, "un lucru al lui Belial" sau "un lucru de nimic" (vezi la Judecători 19,22; vezi şi la Psalm 18,4). Probabil este vorba de un rău moral.

Culcat. Vrăjmaşii se conving pe ei înşişi că nu mai e nădejde pentru el; de aceea pot vorbi liber despre el. Suferinţa psalmistului este cu atât mai grea cu cât ei o privesc ca dovadă că el e vinovat de o nelegiuire revoltătoare.

Acela cu care trăiam în pace. [Prietenul meu de aproape, KJV]. Literal, "omul păcii mele". Aceia care susţin că psalmul acesta a fost scris de David în timpul răzvrătirii lui Absalom, aplică versetul acesta la Ahitofel (2 Samuel 15,31; vezi la Psalm 55,12).

Mânca din pâinea mea. Purtarea sugerată aici este deosebit de infamă (vezi 2 Samuel 9,10-13; 1 Regi 18,19). Pasajul acesta este aplicat la Iuda (vezi Ioan 13,18). Faptul că e demonstrat că o porţiune din acest psalm are o altă aplicaţie decât aplicaţia locală mai vizibilă nu înseamnă că întregul psalm a fost destinat iniţial să fie unul profetic. E cel mai bine ca totdeauna aceste scrieri antice să fie interpretate întâi pe fundalul lor istoric şi apoi să se facă o aplicaţie suplimentară la viitor numai a porţiunilor acelora pe care scriitorii inspiraţi de mai târziu le-au folosit în acest sens (vezi la Deuteronom 18,15).

Ridică şi el călcâiul. Figura aceasta de stil le sugerează unora imaginea unui cal care îl loveşte cu piciorul pe cel care îl hrăneşte, iar altora ideea de a pune piedică cuiva. O astfel de nerecunoştinţă josnică a fost manifestată de Iuda, care acceptase să beneficieze de îndurarea lui Isus timp de trei ani.

Ridică-mă. De pe patul meu de boală, în ciuda nădejdilor vrăjmaşilor (vezi v. 8).

Să le răsplătesc. Pentru explicarea unui astfel de spirit aparent de răzbunare, vezi p. 624.

Prin aceasta vei cunoaşte. Compară cu Psalm 20,6. Aşa cum psalmistul a înţeles greşit adevărata filozofie a suferinţei (vezi la v. 4; vezi de asemenea la Psalm 38,3), aşa a susţinut greşit că prosperitatea şi sănătatea erau semne bunăvoinţei Cerului. Este adevărat că Dumnezeu revarsă aceste binecuvântări asupra oamenilor (vezi Iacov 1,17), dar ele sunt revărsate atât asupra celor drepţi, cât şi asupra acelor nelegiuiţi (Matei 5,45). Astfel, darurile Cerului nu pot fi luate neapărat ca dovezi de aprobare divină pentru cel care le primeşte. O greşită înţelegere a acestui fapt explică anumite afirmaţii făcute de psalmist în Psalmul 73.

Niciodată nu trebuie să considerăm lipsa încercărilor ca o dovadă că totul este bine între noi şi Dumnezeu. Unica noastră călăuză sigură este standardul Cuvântului lui Dumnezeu şi mărturia confirmată a Spiritului (Romani 8,16; Evrei 4,12).

Neprihănirii. [cinstei, KJV]. Literal, "desăvârşire", în sensul deplinătăţii. Versetul sugerează că psalmistul îşi revine din boala lui.

Pe vecie. Gândul acesta este în contrast cu nădejdea vrăjmaşilor că el urma să moară curând

Binecuvântat să fie Domnul. O doxologie care marchează sfârşitul părţii întâia (vezi p. 626). Totuşi, doxologia este deosebit de potrivită, având în vedere observaţia v. 2. Compară cu sfârşitul altor părţi ale psalmilor (Psalm 72,18.19; 89,52; 106,48; 150).

Amin. Ebr. 'amen, "adevărat", un cuvânt de confirmare solemnă, subliniat de două ori prin repetare. Repetarea ar putea de asemenea să sugereze răspunsul poporului, atunci când psalmul era folosit la serviciul public de închinare.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1�

�

MH 201; 5T 150

1.2�

Ed 141

1-3�

MB 41; 6T 306

CARTEA A DOUA