1 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise spunând:
2 Poruncește copiilor lui Israel, să scoată din tabără pe fiecare lepros și pe fiecare om care are o scurgere și pe oricine este pângărit cu mort,

Să izgonească. Orice persoană necurată ceremonial trebuia îndepărtată din apropierea taberei. Poate că au fost şi alte motive alături de principiul carantinei, care a făcut să fie dată această poruncă. Dar se pare că motivul evident este carantina.

Tabără. Aceasta s-ar referi la regiunea taberei în sensul cel mai amplu, extinzându-se pe toate părţile până la marginile ei (capitolul 2,3). Acelaşi cuvânt este tradus şi corturi în 2 Cronici 31,2 (în engleză).

Orice lepros. Vezi comentariul pentru Leviticul 13,2 şi nota suplimentară despre Leviticul 13. Iudeii priveau această boală ca un semn al neplăcerii lui Dumnezeu. În unele cazuri ea a fost într-adevăr un astfel de semn, precum rezultă în cazul Mariei (Numeri 12,12), Ghehazi (2 Regi 5,27) şi Azaria (2 Regi 15,5).

Lepădarea de sămânţă – Vezi comentariul pentru Leviticul 15. Categoria aceasta n-a fost exclusă din tabăra de afară.

Întinat prin atingerea de un mort – Această categorie de persoane era izgonită numai din tabăra interioară (vezi Levitic 11,24; 21,1.11).

Cuvântul tradus aici mort este nephesh, redat ca suflet în multe locuri (vezi comentariul pentru Geneza 35,18). El are sensuri diferite, şi aici se referă la un cadavru, privit ca necurat ceremonial (vezi Numeri 6,6; 11,6.7.9.10; Levitic 21,11). Cele trei categorii specificate aici aveau unele lucruri comune: 1) durata necurăţiei – şapte zile după înlăturarea cauzei; 2) concepţia lor ca fiind un mijloc de a-i pângări pe alţii care veneau în contact cu ei.


3 Deopotrivă parte bărbătească și parte femeiască să îi scoateți afară, în afara taberei să îi scoateți pe aceștia; ca să nu pângărească taberele lor, în mijlocul cărora locuiesc eu.

În mijlocul căreia Îmi am Eu locuinţa. Aceeaşi expresie este folosită despre Ţara Sfântă (vezi capitolul 35,34), ca îndemn de a nu pângări prin fapte de violenţă şi nedreptate.


4 Și copiii lui Israel au făcut astfel și i-au scos afară, în afara taberei, precum DOMNUL i-a vorbit lui Moise, astfel au făcut copiii lui Israel.
5 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
6 Vorbește copiilor lui Israel: Când un bărbat sau o femeie va face orice păcat pe care oamenii îl fac, lucrând o fărădelege împotriva DOMNULUI și acea persoană este vinovată,

Un bărbat sau o femeie. Cuvintele ebraice de aici se referă la anumiţi indivizi.

Oameni. (engleză) De la un termen generic care înseamnă omenire.

Faţă de Domnul. Un păcat împotriva aproapelui este privit ca un păcat împotriva lui Dumnezeu şi, de aceea, este nevoie de aducerea unei jertfe, cât şi de o restituire faţă de persoana păgubită (vezi Numeri 5,7 şi compară cu Levitic 6,2-4). Deşi este posibil a păcătui împotriva lui Dumnezeu fără a aduce vreo vătămare aproapelui, nu este posibil a păcătui împotriva omului fără a comite păcat şi contra lui Dumnezeu.


7 Atunci să își mărturisească păcatul pe care l-a făcut și să plătească pentru fărădelegea sa cu suma întreagă a acesteia și să adauge a cincea parte din ea și să o dea celui împotriva căruia a încălcat.

Să dea înapoi. Literal, să restituie vina lui. Aici vina abstractă este folosită pentru lucrul concret pe care l-a furat, sau orice ar fi putut realiza prin faptul că dispunea de el. În întregime. Literal, cu căpetenia lui, adică în întregime. A cincia parte. Notează o compensare similară în Leviticul 6,5; 22,14 (vezi Levitic 27,11.27.31).


8 Dar dacă bărbatul nu are nicio rudă căruia să îi plătească fărădelegea, să fie plătită DOMNULUI fărădelegea, adică preotului; pe lângă berbecul ispășirii, prin care se va face ispășire pentru el.

Care să aibă drept. Acesta este cuvântul go’el, de la verbul a răscumpăra, a acţiona ca o rudă. El este aplicat la Hristos ca Răscumpărător (vezi Iov 19,25; Psalmi 19,14; 78,35; 103,4; Isaia 41,14; 43,14; 74,4; 54,5; 59,20; 60,16). Deoarece un israelit avea de obicei o rudă, este posibil ca omul fără rudenie să fie un prozelit.

La Domnul, la preot. Literal, pentru Iehova, pentru preot. Preotul era reprezentatul personal al lui Iehova, şi proprietatea devenea a lui (vezi Levitic 23,20). Berbec, jertfă de ispăşire. Jertfa cerută (Levitic 5,15; 6,6; 7,7), care aparţinea preotului în locul lui Iehova.


9 Și fiecare ofrandă din toate lucrurile sfinte ale copiilor lui Israel, pe care ei le aduc preotului, să fie ale lui.

Darul. Cuvântul jertfă are sensul de ceea ce se ridică, adică, dintr-o grămadă mai mare, şi este consacrat unui scop sacru. Învăţătura iudaică este că aceasta se referă la primele roade (Exod 23,19), în aşa fel încât ele să devină proprietatea preoţilor (Numeri 15,19-21; 31,29.41.52; Deutronom 12,6.11). Ideea de contribuţie, fie în general, fie pentru un scop deosebit, se aplică aici în mod adecvat. Darul devenea partea preotului (Levitic 7,14.32.34).


10 Și lucrurile sfințite ale fiecărui om să fie ale lui, orice dă vreun bărbat preotului să fie al lui.

A Lui să fie. Versetul acesta aminteşte cele două surse ale venitului preoţesc: lucrurile cuvenite lui Iehova şi darurile pentru preoţi. Un preot ca individ nu putea pretinde daruri de la indivizi particulari. Actul de a da era o răspundere a proprietarului, supus faţă de această directivă generală şi faţă de principiul că tot ce cere Iehova ca fiind al Său trebuie să fie dat în primul rând.


11 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
12 Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: Dacă soția unui bărbat se abate și face fărădelege împotriva lui,
13 Și dacă un bărbat se culcă cu ea carnal și acest lucru este ascuns de ochii soțului ei și este ținut ascuns și ea este pângărită și nu este niciun martor împotriva ei, nici nu a fost prinsă;

Vreun martor. Pentru a convinge era nevoie de doi martori (Numeri 35,30; Deutronom 17,6; 19,15). Pedeapsa pentru vina dovedită era moartea (Levitic 20,10; Deutronom 22,22.27). Există numai o bănuială din partea soţului dar nu o dovadă clară.


14 Și duhul geloziei vine asupra lui și este gelos pe soția sa și ea este pângărită; sau dacă duhul geloziei vine asupra lui și el este gelos pe soția sa iar ea nu este pângărită,

Duh. De la ruach, tradus spirit în Vechiul Testament. El se află de 378 de ori în textul ebraic şi este tradus spirit de 232 de ori. Ideea dominantă a acestui cuvânt este putere. Când regina din Seba a văzut măreţia lui Solomon n-a mai fost spirit în ea (1 Regi 10,5 textul în engleză). Când Isaia vorbeşte despre caii din Egipt ca fiind carne şi nu spirit, el voia să spună că ei erau slabi în comparaţie cu Dumnezeu. Un om care este stăpân pe spiritul său este şi puternic şi de valoare (Proverbe 16,32; 25,28). Aici (Numeri 5,14) termenul indică un impuls sau o emoţie intensă.


15 Atunci bărbatul să aducă pe soția sa la preot și să aducă darul ei pentru ea, a zecea parte dintr-o efă de făină de orz; să nu pună untdelemn peste el, nici tămâie să nu pună peste el, pentru că este o ofrandă de gelozie, o ofrandă de amintire, aducând nelegiuirea în amintire.

A zecea parte dintr-o efă. Aproximativ 2,2 litri.

Floare de făină de orz. Un sortiment de făină ieftină, un aliment folosit de către cei foarte săraci (Judecători 7:13, Ioan 6:9,13) şi pentru animale (1 Regi 4:28). Făina de calitate cerută în cazul altor jertfe (Ezechiel 46:14) nu era folosită în asemenea situaţii în care imoralitatea şi infidelitatea erau aduse în discuţie. Ingredientele ieftine ale acestui tip de jertfă erau un indicator al brutalităţii şi grosolăniei faptei păcătoase.

Să nu toarne ulei pe ea. Aceasta era una dintre cele mai nefericite situaţii, deci folosirea uleiului, un simbol al bucuriei şi fericirii, era exclusă. Folosirea uleiului şi tămâii, deşi acestea făceau parte din darul de mâncare al primelor roade, nu era permisă în jertfa pentru păcat a omului sărac. (Lev 2,15; 5,11).

De gelozie. Termenul ebraic este un plural, gelozii, întrucât jignirea, dacă femeia era vinovată, era atât împotriva lui Dumnezeu cât şi a soţului ei. De asemenea, erau vinovate mai multe persoane.

De descoperire. [De aducere aminte, trd. KJV]. O exprimare ce aduce aminte omului că Dumnezeu nu acopere nelegiuirea, nici nu o uită până când nu este mărturisită (1Rg 17,18; Eze 29,16; Osea 8,13; Ier 44,21; Psa 25,7).


16 Și preotul să o apropie și să o pună înaintea DOMNULUI;

Înaintea Domnului. Adică în tabernacol.


17 Și preotul să ia apă sfântă într-un vas de pământ; și din pulberea care este pe podeaua tabernacolului preotul să ia și să o pună în apă;

Apă sfinţită. Aceasta ar trebui să fie apa din ligheanul de aramă ce era rezervat pentru abluţiunile preoţilor (Exo 30,18.19). Unii teologi susţin că este vorba de apă curgătoare (vezi Num 19,17; Lev 14,5). Această expresie nu este folosită în nici un alt loc în Biblie. Nu există nici o asemănare între această apă sfinţită şi aşa-zisa apă sfinţită folosită de unele biserici din zilele noastre.

Un vas de lut. Cel mai ieftin tip de vas, pentru a fi în conformitate cu calitatea inferioară a făinii – şi cu hidoşenia păcatului. Vasul este posibil să fi fost spart după ceremonie, ca şi în cazul jertfei pentru păcat (Lev 6,28; conf. 14,5.50). Unii comentatori sugerează că acest fapt implica viaţa distrusă a femeii, dacă ar fi fost găsită vinovată.

Ţărână. Motivul pentru această stipulare nu este clar. Probabil, fiind în sens sacru, ar răni doar persoana vinovată.


18 Și preotul să pună femeia înaintea DOMNULUI și să descopere capul femeii și să pună ofranda de amintire în mâinile ei, care este ofranda de gelozie și preotul să aibă în mâna sa apa amară care provoacă blestemul,

Să descopere capul femeii. Acesta era un gest al ruşinii (vezi Lev 10,6; 13,45; 21,10). Să-i pună în mâini. Această multitudine de gesturi ţintea descurajarea femeii, determinând

o să mărturisească dacă este vinovată.

Apele amarare. Exprimarea literală în ebraică este apele amărăciunii. Nu pentru că apa chiar ar fi avut gustul amar, ci pentru că pentru persoana vinovată ar fi avut urmări amare (vezi Ier 2,19; Eze 23,48).


19 Și preotul să îi poruncească printr-un jurământ și să spună femeii: Dacă niciun bărbat nu s-a culcat cu tine și dacă nu te-ai abătut spre necurăție cu un altul în locul soțului tău, să fii liberă de această apă amară care provoacă blestemul;

Sub puterea bărbatului tău. [În locul bărbatului tău, trd. KJV]. Textul ebraic afirmă sub bărbatul tău, însemnând supusă bărbatului tău. În Eze 23,5 este redat când era a mea, literal când era sub mine, iar Rom 7,2 unde cuvântul tradus femeie este un termen compus însemnând sub un bărbat, adică sub îndrumarea lui de cap de familie.

Să nu-ţi facă nici un rău. Adică să fie liberă de sub blestemul invocat, dacă nu este vinovată.


20 Dar dacă te-ai abătut la un altul în locul soțului tău și dacă te-ai pângărit și vreun bărbat s-a culcat cu tine în afară de soțul tău;
21 Atunci preotul să poruncească femeii cu un jurământ de blestem și preotul să spună femeii: DOMNUL să te facă un blestem și un jurământ în mijlocul poporului tău, când DOMNUL va face coapsa ta să putrezească și pântecele tău să se umfle.

Să te facă să ajungi de blestem. Când oamenii blestemau sau depuneau un jurământ, urmau să amintească numele ei în blestemele invocate asupra celor ce aduceau ofensa, spunând: Să te facă Iehova ca pe acea femeie!

Coapsa. Însemnând probabil, ca femeia să nu mai dea naştere din nou unui copil sănătos (vezi v. 28). Ea ar deveni astfel o amară dezamăgire pentru soţul ei, fiind incapabil să-şi formeze un cămin.


22 Și această apă care provoacă blestemul să intre în măruntaiele tale, ca să umfle pântecele tău și coapsa ta să putrezească și femeia să spună: Amin, Amin.
23 Și preotul să scrie aceste blesteme într-o carte și să le șteargă cu apa amară.

Să le şteargă. Aceste cuvinte scrise urmau să fie spălate cu apă, şi transferate astfel acesteia.


24 Și să facă pe femeie să bea apa amară care provoacă blestemul și apa care provoacă blestemul să intre în ea și va deveni amară.

Să bea. Femeia bea apa după jertfa de mâncare (v. 26), dar acţiunea este anticipată aici.


25 Apoi preotul să ia ofranda de gelozie din mâna femeii și să legene ofranda înaintea DOMNULUI și să o ofere pe altar;
26 Și preotul să ia o mână plină din ofrandă, din amintirea acesteia și să o ardă pe altar și după aceea să facă pe femeie să bea apa.

Ca aducere aminte. Ca o aducere aminte lui Iehova pentru a împiedica ca apele amare să facă rău unei femei dacă era nevinovată. Acest termen este unul tehnic (Lev 2,2.9.16; 5,12; 24,7).


27 Și după ce a făcut-o să bea apa, atunci se va întâmpla că, dacă s-a pângărit și a făcut fărădelege împotriva soțului ei, apa care provoacă blestemul să intre în ea și va deveni amară și pântecele ei se va umfla și coapsa ei va putrezi și femeia va fi un blestem în mijlocul poporului ei.

Va fi de blestem. Ea va fi un exemplu şi o avertizare pentru alţii.


28 Dar dacă femeia nu s-a pângărit, ci este curată, atunci ea să fie liberă și să conceapă sămânță.

Neatinsă. Adică, va fi declarată nevinovată (vezi Ier 2,35) şi nu va păţi nici un rău. Va avea copii. O compensaţie ce implică favoarea divină, şi din acest motiv preţuită mult de israeliţi.


29 Aceasta este legea geloziilor, când o soție se abate la altul în locul soțului ei și se pângărește;
30 Sau când duhul de gelozie vine asupra lui și este gelos pe soția sa și o pune pe femeie înaintea DOMNULUI și preotul să îi facă după toată această lege.
31 Atunci bărbatul să fie nevinovat de nelegiuire și această femeie să poarte nelegiuirea ei.

Îşi va lua pedeapsa nelegiuirii ei. Principiul de bază al întregii încercări era că de fapt consecinţele erau în mâinile lui Dumnezeu.