Sanbalat. Vezi la cap. 2,10. Sosirea lui Neemia şi pregătirile pentru rezidirea zidului au constituit o pricină de tulburare pentru Sanbalat şi aliaţi lui cei răi, dar când lucrarea de clădire propriu-zisă a început, n-au mai putut să se stăpânească.
Ostaşilor Samariei. Se pare că că provincia Samaria avea o oştire, iar comandantul şef era Sanbalat. Având dovezi documentare la îndemână, care arată că Sanbalat era guvernator al Samariei (vezi la cap. 2,10), nu mai pare ciudat să-l găsim descris drept şef militar.
Tobia. Vezi la cap. 2,10. Ca şi în ocaziile precedente, el pare să fi întâlnit pe Sanbalat pentru a discuta ce urmau să facă acum, când iudeii începuseră, de fapt, să construiască.
Ascultă, Dumnezeul nostru. Rugăciunea era pentru Neemia mai degrabă o deprindere decât
o manifestare neaşteptată a unei emoţii puternice (vezi cap. 5,19; 6,9.14; 13,14.22.29.31). Aşa cum, într-o rugăciune anterioară, el a folosit se pare cuvinte luate din Daniel (vezi la cap. 1,5), el împrumută acum limbajul lui Ieremia (ultima parte din Neemia 4,4; cf. Ieremia 12,3; 17,18 şi 18,21.22; şi prima parte din Neemia 4,5; cf. Ieremia 18,23).
Până la jumătate din înălţimea lui. Potrivit cu cap. 3, multe cete de lucrători erau ocupate simultan în diferite puncte ale zidului. Expresia "până la jumătate" trebuie să însemne jumătate din înălţime, nu din circumferinţă. În plus, se declară că zidul "a fost isprăvit". Doar interpretarea aceasta este compatibilă cu observaţia următoare, conform căreia "spărturile începeau să se astupe" (v. 7). Acest progresul rapid se datora faptului că "poporul lucra cu inimă".
Arabii. Trei naţiuni învecinate se aliază acum cu samaritenii împotriva iudeilor. Arabii erau conduşi de Gheşem (cap. 2,19), iar amoniţii de Tobia (cap. 2,10). Locuitorii cetăţii şi vecinătăţii Asdodului, în regiunea de litoral al Filistiei, au fost probabil încurajaţi de Sanbalat din Samaria să reînvie vechea lor ură faţă de Iuda.
Dregerea zidurilor. Propoziţia astfel introdusă spune literal că "a avut loc o vindecare a zidurilor Ierusalimului". Tabloul este acela de refacere a cărnii pe o rană care se vindecă.
S-au unit împreună. [Au conspirat toţi, împreună, KJV.] LXX şi Vulgata spun: toţi au fost "adunaţi împreună". Este evident că aceşti traducătorii au presupus că, având în vedere c ce avusese loc deja, nu era necesar să se creadă că doar acum s-a format o conspiraţie (vezi cap. 2,19.20; 4,1-3). Potrivit cu LXX, conducătorii opoziţiei au strâns o oştire considerabilă, cu scopul de a ataca Ierusalimul, aşteptându-se probabil că o desfăşurare de forţe avea să-i înspăimânte pe constructorii paşnici şi să-i facă să oprească lucrarea.
Să-i. Ebr. lo, literal "lui" sau "i". Afirmaţia este obscură. Dacă se referă la cetatea Ierusalim, ar trebui să aibă finalul feminin lah, iar dacă se referă la Neemia, ar trebui să spună li, "mie", "mi". Expresia ar putea fi tradusă: "să mă" (sau să "o", dacă e vorba de cetatea) pună în confuzie".
Am pus o strajă. Ca orice conducători înţelepţi, Neemia s-a informat cu privire la mişcările vrăjmaşului. Pentru a fi pregătit în cazul unui atac prin surprindere, el a pus o strajă ziua şi noaptea, fără îndoială, în avanposturi, la o oarecare depărtare de zidurile cetăţii. Ei erau credincioşi şi se încredeau în ocrotirea divină, dar aceasta nu-i împiedica să facă tot ce le stătea în putere. Efortul omenesc trebuie unit cu puterea divină.
Iuda zicea. Îndatoririle de pază atentă şi munca neîncetată apăsau greu asupra poporului şi-l descurajau. Plângerea lor este exprimată sub formă poetică şi poate că a fost o cântare compusă şi cântată de purtătorii de poveri. În ebraică, constă din zece cuvinte, două propoziţii de câte două rânduri fiecare. Ultimele cuvinte ale rândului întâi şi al treilea rimează, şi, la origine, este posibil să fi rimat şi al doilea cu al patrulea. Următoarea traducere reprezintă o încercare de a reda gândul original, în formă poetică:
Prea slabă-i puterea cărăuşilor
Şi prea mult e molozul;
Iar noi nu suntem în stare
Să refacem zidul.
Nu vor şti. Descurajarea a sporit prin vestea venită de la vrăjmaşi că plănuiau să atace cetatea prin surprindere şi să-i omoare pe lucrători. Faptul că Neemia redă însufleţit ce spuneau iudeii şi vrăjmaşii lor (v. 10.11) reflectă forţele cu care el, în calitate de conducător, avea să lupte. Cea mai slabă ezitare din partea lui ar fi dus la oprirea lucrării.
Pe unde veneau la noi. [De unde aveau să se întoarcă la noi, KJV.] Ebraica acestei propoziţii este neclară. O neînsemnate transpoziţie a literelor unui cuvânt ebraic dă varianta RSV a întregii afirmaţii: "Din toate părţile unde trăiesc şi se vor urca împotriva noastră". Aceasta cel puţin dă sens propoziţiei şi este potrivită cu contextul. În felul acesta, sensul versetului 12 pare să fie că mişcările ostentative de trupe vrăjmaşului şi veştile despre un atac iminent, pe care le făceau intenţionat să circule, i-au înspăimântat pe iudeii care trăiau la hotarele Iudeii şi poate pe unii chiar de pe teritoriul vrăjmaş ca să fugă la Ierusalim spre a fi la adăpost. Ei au adus raportul alarmant că vrăjmaşii lor erau pe punctul de a ataca din toate părţile; Sanbalat şi samaritenii din nord, amoniţii din est, arabii de la sud şi filistenii (aşdodienii) din vest (vezi PK 642). Expresia "de zece ori" subliniază tonul grav folosit de refugiaţii în raportul şi efectul devastator pe care acesta l-a avut asupra lucrătorilor. Sanbalat conta pe un război al nervilor, care să-i facă pe iudei să înceteze activitatea din cauza spaimei.
Am pus în locurile cele mai de jos. Prima parte a v. 13 este obscură. Se pare că la punctele mai vulnerabile de-a lungul zidului, unde atacurile erau mai probabile, Neemia a postat oameni înarmaţi, în poziţii vizibile, cu speranţa de a anticipa un atac. Gruparea oamenilor pe familii tindea să imprime în fiecare dintre ei simţământul că luptau pentru propriile lor rude. Este posibil că vrăjmaşul ocupase deja poziţii opuse părţilor "cele mai de jos" sau mai vulnerabile ale zidului care creştea repede şi simulase că face pregătiri să atace, atunci când acţiunea promptă a lui Neemia le-a zădărnicit planul, arătând lămurit că iudeii erau gata să lupte, dacă era necesar.
M-am uitat. Pare să fie indicată o ocazie specială, poate într-un moment când aliaţii ostili îşi uniseră forţele şi înaintau. Acest scurt, dar mişcător apel pare să fi fost făcut în aşteptarea unui atac iminent. Faptul că nu a urmat nici o ciocnire pare să arate că atunci când vrăjmaşii s-au apropiat şi, de la o oarecare distanţă, i-au văzut pe iudei aşteptându-i în perfectă ordine şi bine înarmaţi, s-au retras. Nu e clar dacă intenţionau sau nu să lupte cu adevărat.
Oamenii mei. [Slujitorii mei, KJV.] Probabil membrii suitei personale a lui Neemia, iudei puşi la dispoziţia guvernatorului. Lista din cap. 3 dă de înţeles că lucrarea a fost începută de evreii din Iudea. Dar când situaţia a devenit mai încordată şi mai dificilă, Neemia a trimis pe proprii săi asistenţi la lucrarea de construcţie şi pe propria sa gardă personală, la postul de pază.
Căpeteniile erau înapoia. Probabil fruntaşii. Oamenii aceştia stăteau "înapoia" lucrătorilor pentru a dirija lucrarea lor şi pentru a-i conduce în apărarea cetăţii, dacă vrăjmaşul ar fi riscat să atace.
Cei ce zideau zidul. Această propoziţie aparţine verstului 16 şi explică despre care membri ai "întregii case a lui Iuda" era vorba.
Cei ce duceau sau încărcau. Nu o grupă de lucrători diferită de cei care "duceau" poverile, aşa cum se spune clar în ebraică. Înţelesul este că purtătorii de poveri erau încărcaţi în aşa fel încât să poată să-şi poarte povara cu o mână, iar mâna cealaltă să fie liberă ca să poarte o armă. În caz de atac, fiecare om era astfel pregătit, lăsând doar jos povara sa.
Fiecare din ei când lucra. [Ziditorii, KJV.] Întrucât ziditorii aveau nevoie de ambele mâini pentru munca lor, ei purtau săbii la cingătoare şi, în acest fel, erau gata să meargă la luptă împotriva vrăjmaşilor lor, în clipa în care erau înştiinţaţi.
Cel ce suna din trâmbiţă. În scenele asiriene şi egiptene care prezintă scene de război, cei care cântau de trâmbiţă sunt înfăţişaţi ca trâmbiţaşi, care dădeau semnalul de luptă.
Risipiţi pe zid. După cum reiese din distribuirea lucrului din cap. 3, constructorii erau împrăştiaţi pe întregul contur al zidurilor, aşa că, în orice punct, ar fi fost în mod normal o mică grupă de oameni.
Dumnezeul nostru va lupta pentru noi. Încrederea lui Neemia în ajutorul divin era contagioasă. El însuşi a lăsat un exemplu nobil nu numai pentru contemporanii săi, dar şi pentru noi, în lupta noastră morală cu puterile răului. Putem fi siguri că Dumnezeu va lupta pentru noi când lucrăm plini de râvnă pentru înaintarea lucrării Sale, când încercăm să biruim pe Satana, păcatul şi mândria şi când motivaţia noastre este curată, încrederea noastră, puternică, iar armele noastre, nepătate.
Aşa am făcut lucrarea. Un rezumat al v. 16-20.
Până la ivirea stelelor. Construcţia a înaintat din zori şi până la amurg; oamenii lucrând cu sârg ca să-şi termine lucrarea. Având în vedere faptul că forţele vrăjmaşe stăteau la pândă prin împrejurimi, rapiditatea era cea mai importantă. Fiecare piatră aşezată sporea siguranţa cetăţii. Schimburi de noapte nu prea erau posibile în vremurile străvechi, dar se folosea la maximum fiecare moment al zilei.
Să petreacă noaptea în Ierusalim. Mulţi oameni locuiau în afara Ierusalimului şi probabil se obişnuiseră să se reîntoarcă în satele lor la sfârşitul fiecărei zile. Acum li s-a cerut să rămână în interiorul cetăţii pentru un plus de ocrotire. Însuşi faptul că erau acolo şi se ştia că sunt acolo avea scopul să prevină un atac. Dacă vrăjmaşul ar fi atacat noaptea, ei să fie disponibil şi în stare să-şi îndeplinească misiunea de a apăra ce au lucrat.
Fraţii mei. Probabil că este vorba despre fraţi adevăraţi, de sânge. Faptul că Neemia avea fraţi reiese din cap. 1,2 şi că unul dintre ei, Hanani, îl însoţise la Ierusalim, se observă din cap. 7,2.
Se duceau cu armele la apă. [Le scoteau pentru spălat, KJV.] Însemnătatea expresiei ebraice tradusă astfel este obscur. Literal, ea spune: "fiecare arma a sa apa". Traducerea KJV este luată din Vulgata, care aici este mai mult o interpretare decât o traducere. LXX omite cu totul această afirmaţie. RSV spune: "fiecare îşi păstra arma în mână." Unii au modificat ultimul cuvânt ebraic pentru ca afirmaţia să spună: "la fiecare, arma sa era în dreapta sa." Alţii au încercat să explice cuvintele ebraice aşa cum sunt, interpretând că pasajul spune: "arma fiecăruia era apa lui", adică armele erau un înlocuitor pentru apă sau că singura baie a unui om era arma lui. Potrivit acestei interpretări, pasajul este idiomatic, poate o expresie folosită pentru a descrie rigorile unei campanii. Conform altor expuneri propuse, lucrătorii nu-şi scoteau îmbrăcămintea "nici ziua, nici noaptea" sau "fiecare se ducea cu arma sa la apă".
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1-23PK 641-645
1�
�
3T 574
1.2�
�
PK 641
3�
�
PK 642
4�
�
3T 574
6�
�
Ed 286
6-8�
�
PK 642
7.8�
�
3T 571
9�
�
PK 659; 3T 572
9.10.12-18�
PK 643
10.14�
GC 56
17�
�
AA 597
18�
�
GC 56
20�
�
PK 645
20-23�
PK 644