1 Iov a răspuns Domnului și a zis:

Iov a răspuns. Iov a urcat continuu pe lunga scară de la deznădejde la credinţă. El a avut parte de o descoperire a lui Dumnezeu aşa cum puţini oameni au avut. Dumnezeu i-a vorbit în parabole luate din natură. Iov a ascultat glasul Aceluia pe care acum Îl cunoaşte, Îl iubeşte şi în care Se încrede. E rândul lui Iov să vorbească. Ce spune el e raportat în v. 2-6.


2 „Știu că Tu poți totul și că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.” –

Tu poţi. Iov recunoaşte atotputernicia lui Dumnezeu.

Nu poate sta împotriva. [Nu poate fi ascuns, KJV]. Iov recunoaşte atotştiinţa lui Dumnezeu (vezi Psalm 44:21; 139:2).


3 „Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” – „Da, am vorbit, fără să le înțeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine și pe care nu le pricep.” –

Cine este acela. Întrebarea aceasta repetă prin cuvinte aproape identice pe cea pusă de Dumnezeu în cap. 38:2. Dacă întrebarea aceasta se referea la Elihu sau la Iov nu poate fi stabilit cu exactitate (vezi la cap. 38:2). Iov o aplică acum la sine. La început recunoaşte limitele ştiinţei sale. Concluziile lui erau bazate pe ignoranţă, prin urmare, chiar dacă ar fi fost sincer, era greşit.

Pe care nu le pricep. [Pe care nu le ştiam, KJV]. Cât de necorespunzătoare şi parţială apar cunoştinţele când lumina unui adevăr mai mare se revarsă asupra lor! Când Iov îşi prezenta plângerile, argumentaţia lui i se părea imbatabilă. El credea că atitudinea lui era suficient de justificată. Dar când a ajuns să înţeleagă mai bine pe Dumnezeu, argumentaţia lui anterioară şi-a pierdut forţa de convingere. Argumentaţia omenească s-a dovedit atât de des greşită. Idei care astăzi par un semn de mare înţelepciune, pot ajunge mâine o pură absurditate.

Bunăvoinţa lui Iov de a-şi recunoaşte ignoranţa este vrednică de laudă. El nu încearcă să se scuze sau să-şi apere poziţia. E tot atât de cinstit în mărturisire, cum fusese în argumentare. Această trăsătură este o parte din integritatea pe care raportul o pune în seama lui Iov de la început (1:1).


4 „Ascultă-Mă și voi vorbi; te voi întreba, și Mă vei învăța.” –

Voi vorbi. Aşa cum în v. 3 Iov se referea la întrebarea din cap. 38:2, tot aşa acum repetă întrebarea din cap. 38:3. El e gata să răspundă la provocarea lui Dumnezeu. El e pregătit să vorbească. El ştie, în cele din urmă, ce doreşte să spună.


5 „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.

Dar acum. Iov admite că ceea ce ştiuse el înainte despre Dumnezeu era întemeiat doar pe lucruri auzite. Acum el ajunsese direct la sursă. Cea mai importantă învăţătură din cartea lui Iov se află în versetul acesta. În afirmaţia aceasta Iov dă pe faţă trecerea de la o experienţă religioasă influenţată de tradiţie la una bazată pe legătura personală cu Dumnezeu. Potrivit cu tradiţia în care fusese crescut, se presupunea că nu trebuia să sufere. Din tinereţea lui, Iov auzise că Dumnezeu scapă pe cei drepţi de orice rău în această viaţă. Dar când a trebuit să treacă prin suferinţe a fost pus în încurcătură, deoarece aceasta era contrar cu ceea ce auzise despre Dumnezeu. Confuzia lui a fost sporită de atitudinea prietenilor lui. Acum Iov L-a văzut pe Dumnezeu. El ştie că Dumnezeu are putere şi îndurare fără margini şi mai ştie că, deşi s-ar putea să sufere, este copil al lui Dumnezeu. Dumnezeu nu făcuse nici o încercare de a explica de ce suferă, dar Iov e convins că, indiferent care ar fi fost cauza, nu trebuia să aibă nici o teamă.

Experienţa prin care a trecut l-a învăţat pe Iov importanţa credinţei. Faptul că L-a văzut pe Dumnezeu l-a făcut în stare să se predea voinţei divine. Predarea fiinţei sale lui Dumnezeu nu mai e afectată acum de împrejurările în care se găseşte. El nu mai aşteaptă binecuvântări trecătoare ca dovadă a bunăvoinţei Cerului. Legătura lui cu Dumnezeu este acum pe o temelie mai tare, mai sigură decât înainte. Iov a găsit o soluţie la problemele sale când a descoperit că Dumnezeu nu era limitat de tradiţiile pe care oamenii le ţesuseră cu privire la El. Această înţelegere mai largă pe care Iov o dă pe faţă când zice: "Ochiul meu Te-a văzut", ["Ochiul meu Te vede", KJV] este înrudită cu experienţa credinţei, care este accentuată atât de puternic pretutindeni în Scripturi, îndeosebi în Evanghelia după Ioan şi în epistolele lui Pavel către Romani şi către Galateni (Ioan 1:12-17; Romani 8:1-8; Galateni 4:3-7).


6 De aceea mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă.”

Pocăiesc. Probabil că Iov era încă pe grămada de cenuşă pe care se aşezase de când îl lovise boala prima dată (cap. 2:8). Prietenii lui îl îndemnaseră să se pocăiască, dar invitaţia lor era bazată pe susţinerea că el săvârşise păcate de care nu era vinovat. Pocăinţa lui de mai târziu a fost pentru greşita lui atitudine faţă de Dumnezeu. Compară pocăinţa lui Iov cu aceea a lui Petru (Luca 5:8) şi a lui Isaia (Isaia 6:5). În fiecare caz manifestarea lui Dumnezeu a realizat ceea ce argumentaţia întemeiată pe tradiţie omenească nu putea să realizeze.


7 După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman: „Mânia Mea s-a aprins împotriva ta și împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-ați vorbit așa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.

Mânia Mea s-a aprins.[E aprinsă, KJV]. În versetul acesta începe parte de încheiere în proză a cărţii. Dumnezeu Îşi îndreaptă atenţia spre cei trei prieteni ai lui Iov, adresându-se lui Elifaz, care se pare că era conducătorul grupului. Dumnezeu îl mustrase pe Iov pentru lipsa de înţelegere, dar manifestă mânie pentru prieteni din cauza incapacităţii lor de a spune ceea ce era "drept". Aceasta ridică problema interesantă a deosebirii dintre greşelile lui Iov şi greşelile prietenilor lui. O analiză atentă relevă faptul că Iov greşise din cauza suferinţei, apăsării, descurajării şi disperării. El a fost victima unei situaţii care-l supăra şi pe care n-o putea înţelege. Afirmaţiile lui au fost uneori îndrăzneţe, uneori aproape hulitoare. Totuşi, tot timpul a păstrat o încredere fundamentală în Dumnezeu. Prietenii nu sufereau ca Iov. Cuvintele lor greşite erau expresia unei filozofii false. Ei au îngăduit tradiţiei să pună în umbră compătimirea. Ei credeau că sunt îndreptăţiţi să fie duri, deoarece concepţia lor despre Dumnezeu părea să ceară o astfel de atitudine. Elifaz şi prietenii săi au mulţi corespondenţi în vremurile moderne - oameni buni, da, dar cu idei greşite pe care se simt obligaţi de conştiinţă să le apere. Iov a făcut greşeli, dar, în comparaţie cu prietenii lui, a vorbit ce era "drept". Strigătele lui disperate, vrednice de milă erau mai plăcute lui Dumnezeu decât logica rece a prietenilor lui.


8 Luați acum șapte viței și șapte berbeci, duceți-vă la robul Meu Iov și aduceți o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi, și numai în vederea lui nu vă voi face după nebunia voastră; căci n-ați vorbit așa de drept despre Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.”

Să se roage pentru voi. Un exemplu de rugăciune de mijlocire (vezi Iacov 5:16; 1 Ioan 5:16). Dumnezeu găseşte uneori de bine să ofere iertarea şi binecuvântările Lui ca răspuns la rugăciunea de mijlocire. În cazul acesta semnificaţia acestei rugăciuni este sporită de faptul că Iov se roagă pentru aceia care nu-l trataseră cinstit şi amabil.

Nebunia. Aşa caracterizează Dumnezeu cuvântările prietenilor. Cât de nebuneşti apar în ochii lui Dumnezeu tradiţiile şi teoriile favorite ale omului! Cât de surprinşi trebuie să fi fost Elifaz şi tovarăşii săi având în vedere că dăduseră atât de multă importanţă apărării lui Dumnezeu! Oamenii trebuie să înveţe că Îl apără cel mai bine pe Dumnezeu înfăţişându-L aşa cum este, un Dumnezeu al iubirii şi al îndurării.


9 Elifaz din Teman, Bildad din Șuah, și Țofar din Naama s-au dus și au făcut cum le spusese Domnul. Și Domnul a ascultat rugăciunea lui Iov.

A ascultat rugăciunea lui Iov. [A primit pe Iov, KJV]. Omul pe care încercaseră să-l corecteze a devenit mijlocitorul lor pentru mântuire şi pocăinţă. Ar fi fost interesant de ştiut dacă aceşti trei bărbaţi şi-au revizuit filozofia de viaţă în armonie cu ceea ce încercase Dumnezeu să-i înveţe.


10 Domnul a adus pe Iov iarăși în starea lui de la început, după ce s-a rugat Iov pentru prietenii săi. Și Domnul i-a dat înapoi îndoit decât tot ce avusese.

A adus pe Iov iarăşi la starea lui de la început. [A răsturnat captivitatea, KJV]. Noul Testament învaţă că iertarea lui Dumnezeu este acordată în măsura în care oamenii iartă unii altora (Matei 6:12.14.15; 18:32-35). Principiul acesta pare să fi fost anticipat în experienţa lui Iov. Atunci când el se roagă pentru prietenii săi se schimbă şi sorţii lui. Aceasta nu trebuie să fie interpretată ca însemnând că rugăciunea de mijlocire, oricât de sinceră ar fi, va garanta prosperitatea materială. Cartea lui Iov, ca întreg, contestă această susţinere. Experienţa aceasta indică în mod hotărât aprobarea lui Dumnezeu faţă de omul care se roagă pentru aceia care s-au purtat dispreţuitor cu el.


11 Frații, surorile și vechii prieteni ai lui Iov au venit toți să-l vadă și au mâncat cu el în casă. L-au plâns și l-au mângâiat pentru toate nenorocirile pe care le trimisese Domnul peste el, și fiecare i-a dat un chesita și un inel de aur.

Fraţii. Rudele lui Iov îl uitaseră, îl părăsiseră şi se ridicaseră împotriva lui (cap. 19:13.14.19). Acum când soarta lui s-a schimbat, ei vin să-l ajute să sărbătorească. Ei nu păreau dispuşi să-şi manifeste simpatia până n-au avut dovada că lucrurile se rezolvă cu bine. Prin această trăsătura de caracter ei reflectă un defect omenesc obişnuit.

Cheşita. [O monedă de bani, KJV]. Ebr. qeśiţah, care apare doar aici, în Genesa 33:19 şi Iosua 24:32. Qeśiţah era probabil o măsură de greutate. Aici este o dovadă cu privire la vechimea cărţii.

Inel [Cercel, KJV]. Ebr. nezem, folosit pentru tot felul de verigi ca şi pentru cercei (vezi Genesa 24:47; 35:4; Judecători 8:24.25; Proverbe 11:22; 25:12; Isaia 3:21; Osea 2:13).


12 În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi. A avut paisprezece mii de oi, șase mii de cămile, o mie de perechi de boi și o mie de măgărițe.

Mai multe binecuvântări. [Domnul a binecuvântat, KJV]. Toţi cei trei prieteni preziseseră că dacă Iov se va pocăi, va fi binecuvântat (cap. 5:18-26; 8:20.21; 11:13-19). Prezicerile lor s-au adeverit, dar pocăinţa lui Iov era de o natură deosebită de cea pe care şi-o închipuiseră ei. Şi e sigur că nu anticipaseră că ei înşişi trebuiau să se pocăiască de părerile şi purtarea lor greşită.


13 A avut șapte fii și trei fete;
14 celei dintâi i-a pus numele Iemima, celei de-a doua Cheția și celei de-a treia Cheren-Hapuc.
15 În toată țara nu erau femei așa de frumoase ca fetele lui Iov. Tatăl lor le-a dat o parte de moștenire printre frații lor.
16 Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani și a văzut pe fiii săi și pe fiii fiilor săi până la al patrulea neam.
17 Și Iov a murit bătrân și sătul de zile.

16. Iov mai târziu. Omul care era atât de sigur că în faţă îi stătea mormântul a continuat să trăiască încă aproape un secol şi jumătate! Viaţa care părea că pălise a început să înflorească din nou cu şi mai mare strălucire. Binecuvântările care păreau că pieriseră pentru totdeauna au revenit, mai minunate ca înainte. Şi-a recăpătat proprietăţile, familia, prietenii, reputaţia. Dar mai mare decât toate aceste binecuvântări a fost amintirea unei experienţe prin care a ajuns faţă în faţă cu Dumnezeu şi a cules învăţături mai preţioase decât averile pământeşti. În providenţa Sa, Dumnezeu a găsit de bine să le împărtăşească omenirii întregi. De aceea, cartea lui Iov a fost păstrată ca una din marile moşteniri spirituale ale unui trecut îndepărtat. Este privilegiul nostru astăzi să scoatem din experienţa lui Iov învăţături de încredere deplină în Dumnezeu.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 6 �

GC 471; 3T 509

10-12 �

Ed 156