Vie mănoasă. Sau deşartă [KJV]. În Scripturi, poporul lui Dumnezeu este adesea comparat cu o viţă (Psalmi 8,8; Isaia 5,1-7; Ieremia 2,21; Matei 21,33-41). Viţa descrisă aici nu este lipsită de roade, însă roadele produse sunt pentru sine. Din punct de vedere al stăpânului, via poate fi numită deşartă, deoarece el nu primeşte nimic de la ea. La fel este şi cu Israel. Domnul nu Şi-a primit roadele cuvenite de la naţiunea pentru care făcuse atât de mult (vezi comentariul la Isaia 5,1-7).

Făcea multe roade. În timp ce prin nume şi mărturisire poporul Israel era poporul lui Dumnezeu, în realitate ei nu au adus roadele neprihănirii. Ei meritau aceeaşi judecată pe care Isus a rostit-o asupra smochinului neroditor (vezi Matei 21,18-19).

Pentru sine. [KJV]. Puţini oameni pot rezista în faţa prosperităţii. În loc de a se lăsa conduşi de bunătatea şi binecuvântările lui Dumnezeu la o sinceră pocăinţă faţă de păcat şi la o mai apropiată umblare cu Creatorul lor, ei sunt înclinaţi să-L uite. Roadele binecuvântărilor primite sunt ţinute în chip egoist pentru sine şi nu-I sunt înapoiate Lui. Astfel, Dumnezeu este adesea jefuit de roadele pe care oamenii I le datorează. Este un mare abuz de bunătatea lui Dumnezeu de a refuza să împărtăşim cu alţii binecuvântările noastre (vezi p. 32-33).

Mai multe altare a zidit. Sau A sporit altarele [KJV]. Cuvântul ebraic tradus prin a sporit vine de la aceeaşi rădăcină ca şi cuvântul mulţime. Ideea este că exact în măsura în care au sporit binecuvântările lor, a sporit şi apostazia lor. Aceasta prezintă în mod real ceea ce tocmai fusese arătat prin simboluri, marea creştere a apostaziei lui Israel. Creşterea populaţiei şi a prosperităţii materiale (vezi comentariul la cap. 2,8, PK 286) a avut ca urmare o creştere a numărului altarelor idolatre.

Stâlpii idoleşti. Ebr. maşşeboth, stâlpii (vezi comentariul la Osea 3,4; comp. 1Regi 14,23).

Inima lor. Israel adăuga slujirea idolilor la ceea a Domnului (vezi 2Regi 17,32.33.41), iar Dumnezeu nu putea tolera această închinare pe jumătate la El (vezi Matei 6,24). Numai atunci când venim la Dumnezeu cu toată inima El poate face pentru noi cea ce vrea (vezi Proverbe 23,26; Ieremia 29,11-14).

Împărţită. Sau netedă, alunecătoare.

Va surpa. Cuvântul ebraic înseamnă, literal, a frânge grumazul lui, un cuvânt folosit în mod obişnuit în sens ritualic (vezi Exod 13,13; 34,20; Deuteronom 21,4.6). Prin aceste cuvinte, Osea declară că mijloacele de păcătuire vor fi îndepărtate de la călcătorii de lege şi nimicite, altarele lor vor fi surpate, iar chipurile lor idolatre prăpădite. Subiectul celei de-a treia propoziţii este accentuat Domnul le va surpa altarele.

Curând. Sau Acum [KJV]. Fie când poporul vede nimicirea cu ochii, fie când se găsesc în captivitate.

N-avem un adevărat împărat. Ca rezultat al lepădării Domnului din partea lor şi a pedepselor venite o dată cu acest fapt, Israel va fi pus în situaţia să vadă şi să simtă că regii numiţi prin propria lor voie (vezi comentariul la cap. 8,4) nu sunt în stare să-i ocrotească sau să-i ajute (vezi comentariul la cap. 3,4).

Aceasta s-ar putea referi şi la lepădarea Domnului de către Israel în dubla Lui funcţie de Dumnezeu şi Împărat al lor. Respingerea aceasta care a început într-o oarecare măsură cu alegerea lui Saul (vezi 1Samuel 8,7), a dus în cele din urmă la dezastru spiritual şi probleme materiale, şi în cele din urmă la o ruină totală.

Jurăminte mincinoase. Necredincioşia lui Israel pe timpul lui Osea era arătată în multiple privinţe: 1) părăsirea Domnului prin idolatrie; 2) necredincioşia faţă de suveranul lor, şi 3) falsitate şi necinste în purtarea cu semenii lor în general. După ce făcuseră o învoială cu împăratul asirian Salmanasar V, au făcut în mod necinstit un legământ cu So, regele Egiptului (vezi 2Regi 17,4). Astfel, ei erau în acelaşi timp şi nişte călcători de legământ şi neascultători de porunca lui Dumnezeu care interzicea legămintele cu străinii (vezi Exod 23,32; 34,12; Deuteronom 7,2) şi astfel erau necredincioşi atât faţă de oameni, cât şi faţă de Dumnezeu.

Pedeapsa va încolţi. Sau judecata înfloreşte. Unii sugerează că judecata se referă la pedeapsa pe care Dumnezeu urmează să o aducă asupra naţiunii nelegiuite, pedeapsă care va fi la fel de amară şi de otrăvitoare ca şi cucuta. Totuşi, contextul pare să indice că judecata de aici se referă la sistemul oficial de justiţie din ţară care era o pervertire şi o bătaie de joc faţă de adevărata justiţie (vezi Amos 5,7; 6,12). Judecata aceasta pervertită este ca buruiana amară care răsare atât de grabnic şi abundent.

Buruiană otrăvitoare. Ebr. ro’sh, o buruiană amară şi otrăvitoare (vezi comentariul la Psalmi 69,21). Cuvântul este folosit şi pentru veninul şerpilor (Deuteronom 32,33; Iov 20,16).

Samariei. Capitala şi cetatea cea mai importantă a regatului de nord.

Viţeii. Ebr. ’egloth vaci tinere, sau juninci. În alte locuri în Osea viţeii idolatri sunt desemnaţi prin forma ebraică masculină. Probabil cuvântul este la genul feminin cu scopul de a exprima dispreţ pentru chipurile pe care le ridicase Ieroboam I. Folosirea femininului ar mai putea să implice slăbiciunea acestor zei; căci, în loc ca aceşti viţei să-i ajute pe oameni, aceştia se temeau că viţeii aceştia vor fi luaţi captivi. În loc de plural, LXX are singularul viţel, care se acordă mai bine cu pronumele singular el (v. 5 şi 6).

Bet-Aven. Literal, casa puterii rele, sau casa nelegiuirii (vezi comentariul la cap. 4,15). Betel, casa lui Dumnezeu, cândva un loc cu o încărcătură sacră datorită legăturii sale cu patriarhul Iacov, a devenit mai târziu unul din cele două centre al cultului idolatru al viţelului (1Regi 12,26-33).

Preoţii. Ebr. kamarim, un cuvânt care mai apare în Vechiul Testament numai în 2Regi 23,5, unde este tradus preoţii idolilor, şi în Ţefania 1,4, unde este tradus slujitorii săi.

El însuşi va fi dus. Versetul acesta îl explică pe cel precedent. Zeul naţional al lui Israel, viţelul, va fi dus în Asiria ca o pradă de război. Pe vremuri biruinţa asupra unei naţiuni era considerată o biruinţă asupra zeilor ei (vezi 1Regi 20,23.38; 2Regi 18,28-35).

Împăratul Iareb. Vezi comentariul la cap. 5,13. Nu există o referire specifică la împlinirea acestei profeţii despre ducerea în Asiria a acestui viţel de aur, dar putem fi siguri că asirienii nu ar fi lăsat ca un asemenea obiect de valoare să rămână neatins în Betel.

Planurile. Poate o referire la politica nelegiuită a lui Ieroboam I care a avut ca scop separarea lui Israel de Iuda (vezi 1Regi 21,26-30).

Ţăpligă. Ebr. qeşeph, o ramură ruptă (vezi Matei 15,13). LXX zice nuia. Imaginea evidenţiază uşurătatea, instabilitatea şi lipsa de sprijin a regelui în care se încrezuse poporul.

Bet-Aven. Literal Aven. Pare cel mai probabil că acesta trebuie să fie înţeles ca fiind Betaven, poate Betel (vezi comentariul la cap. 4,15). Unii, totuşi, iau aceste înălţimi Aven ca indicând înălţimile nelegiuirii (Ebr. ’awen înseamnă nelegiuire) unde se aduceau sacrificii ilegitime zeilor străini. Jertfind Domnului pe aceste înălţimi în loc să facă aceasta la Ierusalim, unicul loc pentru slujbă religioasă după lege (vezi Deuteronom 12,1-14), poporul a început să se îndepărteze de Dumnezeu. Mai târziu, din cauza apostaziei crescânde, aceste înălţimi au fost martorele celor mai urâcioase idolatrii şi ale celor mai ruşinoase practici păcătoase (vezi comentariul la Osea 4,13).

Spini. Un tablou impresionant al unei pustiiri complete.

Acoperiţi-ne. Atât de copleşit va fi poporul de necaz şi de groază, încât în disperare şi deznădejde, vor dori moartea imediat. Decât să mai privească asemenea scene sfâşietoare, decât să mai sufere asemenea nenorociri, ei preferă să fie îngropaţi sub munţi şi dealuri.

În mod semnificativ, Domnul a folosit cuvinte similare când a prezis nenorocirile legate de distrugerea Ierusalimului de către romani în anul 70 d.Hr. (Luca 23,30), aşa cum a făcut şi Ioan descriind disperarea oamenilor la sfârşitul lumii (Apocalipsa 6,16.17). Nu este infinit mai bine să ne rugăm lui Isus acum să ne acopere păcatele cu sângele ispăşirii Lui decât ca prin neglijarea acestui lucru să trebuiască să strigăm la munţi şi la dealuri în cele din urmă să cadă peste noi şi să ne acopere? Rugăciunile noastre sincere către Hristos de acum vor fi cu siguranţă ascultate, dar rugăciunile la munţi şi la dealuri de atunci, vor fi în zadar.

Ghibei. Vezi comentariul la cap. 9,9. Păcatul acesta al Ghibei devenise proverbial.

Îi voi pedepsi. Cu privire la scopul captivităţii, vezi p. 31, 568.

Se vor strânge. Uneltele pedepsei lui Dumnezeu vor fi naţiunile invadatoare străine (vezi comentariul la Isaia 7,20). Aşa cum celelalte seminţii fuseseră adunate împotriva seminţiei lui Beniamin la Ghibea pentru a o nimici, şi acum, împotriva celor zece seminţii urmau să fie adunate diferite popoare şi naţiuni pentru a-l nimici pe Israel. Numărul celor adunaţi împotriva lui Israel urma să fie tot atât de copleşitor ca acela al celorlalte seminţii împotriva micii seminţii singure a lui Beniamin (vezi Judecători 20).

Îndoita lor nelegiuire. Sau Două brazde [KJV]. Potrivit cu tradiţia masoretică, LXX, Siriaca şi Vulgata, aici ar trebui să se zică două nelegiuiri. Pedepsirea lui Israel este legată de nelegiuirile lui, iar ca animale înjugate, poporul urmează să tragă pedeapsa aceasta după el. Poporul lui Dumnezeu lepădase jugul Său uşor şi plăcut (vezi comentariul la Matei 11,29.30) şi se legase de căile sale păcătoase. În păcatul acesta nimicirea avea să-i ajungă din urmă.

Mânzată. Ebr. ’eglah (vezi comentariul la v. 5). Efraim este asemănat aici cu o mânzată învăţată să treiere grâul. Boii nu erau înjugaţi laolaltă, ci lucrau aparte când treierau grâul, treierând fie cu picioarele, fie trăgând peste el o sanie sau un car de treierat. De asemenea, ei nu aveau gura legată (vezi Deuteronom 25,4), aşa că erau lăsaţi liberi să mai apuce din când în când câte o gură de grâu. Aşa era şi istoria lui Israel. El fusese aşezat în ţara făgăduită în împrejurări optime şi plăcute, ca o mânzată care treieră şi căreia i se îngăduie după plăcere. Din nenorocire, aceste conforturi materiale care ar fi trebuit să-L atragă spre Creatorul lui, l-au făcut în mod păcătos mulţumit de sine şi răzvrătit (vezi comentariul la Deuteronom 32,15).

Gâtul său cel frumos. A venit o schimbare; jugul asirian este gata să fie aşezat pe gâtul cel frumos al lui Israel.

Va ara. Acum va fi impusă o muncă grea şi neplăcută. Iuda, din cauza păcatelor lui, urmează să aibă şi el parte de muncă grea, având de făcut obositoarea muncă a aratului; iar Iacov, probabil folosit aici în înţelesul celor 10 seminţii din nord, va zdrobi bulgării. Cândva liber, Efraim este acum subjugat şi făcut să poarte jugul unei aspre robii.

Semănaţi potrivit cu neprihănirea. Literal, pentru neprihănire, spre neprihănire; Israel trebuie să semene seminţe din care să răsară neprihănirea. Sfatul dat aici reflectă din nou sensul cuvântului Izreel (vezi comentariul la cap. 1,4; 2,23).

Secera. Mânzata ilustrează starea la care ajuns Israel din cauza păcatului; aici, profetul descrie ce doreşte Domnul să fie Israel prin ascultarea credinţei. Folosind ilustraţii luate din viaţa agricolă (v. 12 şi 13) Osea prezintă chemarea la pocăinţă şi la reforma pe care o aduce adevărata pocăinţă. Dumnezeu Îşi asigură poporul că dacă ei îşi vor conforma viaţa cu voinţa Lui şi îi vor trata cu dreptate pe semenii lor, îşi vor primi răsplata (vezi Psalmi 19,11; Proverbe 11,18), o răsplată mult mai mare decât toate faptelor bune pe care le-ar putea face ei luate împreună, la fel ca plugarul care seamănă o măsură o măsură de grâu şi seceră din ea mult mai multe măsuri la recoltare (vezi Marcu 10,28-30). Chiar dacă ar fi să semănăm seminţele neprihănirii cu lacrimi, ne rămâne făgăduinţa plină de mângâiere că vom secera cu bucurie (vezi Psalmi 126,5.6).

Îndurarea. Ebr. chesed (vezi nota adiţională la Psalmul 36). Compară cu sensul numelui Lo-Ruhama (vezi comentariul la Osea 1,6; 2,23).

Desţeleniţi-vă. Aceasta este o chemare divină stăruitoare la o reformă în viaţă pentru smulgerea din rădăcină a buruienilor păcatului, aşa cum agricultorul trage cu plugul său prin câmpul înţelenit şi nelucrat şi îl desţeleneşte pentru ca terenul să poate fi gata pentru semănarea seminţei. Israel este îndemnat stăruitor să îndepărteze orice apostazie în ce priveşte închinarea, orice nelegiuire în purtare, şi să se întoarcă la Domnul cu sinceritate de inimă. Prea multă vreme a zăcut terenul lui Efraim pustiu şi sălbatic în păcat. Acum trebuie să facă acum loc cultivării divine pentru smulgerea buruienilor şi rădăcinilor relelor naţionale, sociale şi individuale. Înnoirea spirituală şi reforma religioasă radicală sunt imperios necesare.

Această chemare puternică şi stăruitoare arată că uşa harului era încă deschisă pentru o posibilă pocăinţă din partea lui Israel. Totuşi, a rămas realitatea tristă că naţiunea ca un tot era atât de înăsprită în păcat încât chemarea aceasta stăruitoare urma să fie în zadar (vezi comentariul la cap. 4,17). Cu toate acestea, soliile directe ale lui Osea nu au fost cu totul în zadar, deoarece probabil ele au ajutat multe suflete să rămână credincioase în acest timp de criză (vezi PK 292).

Căutaţi pe Domnul. Dacă ei ar fi făcut aşa, Dumnezeu i-ar fi recunoscut din nou ca popor al Lui (vezi comentariul la cap. 1,9; 2,23).

Ploaie mântuire. Vezi comentariul la Isaia 45,8.

Aţi arat răul. Folosit aici cu sensul de aţi semănat răul. Purtarea anterioară a poporului lui Israel fusese opusul a ceea ce sunt îndemnaţi să manifeste acum (vezi v. 12). Răul pe care ei îl semănaseră deja dăduse recolta nelegiuirii (vezi Iov 4,8; Proverbe 22,8). Încrederea lor în înţelepciunea propriilor lor căi i-a dus la dezastru şi război (vezi Proverbe 14,12).

Rodul minciunii. Prin făţărnicie şi idolatrie, Israel minţise împotriva lui Dumnezeu. Acum roadele acestei ticăloşii vor fi decepţia, fumul şi cenuşa deplinei dezamăgiri şi nimicnicii.

În carele tale de luptă. Sau În căile tale. Israel a părăsit calea dreptăţii lui Dumnezeu pentru a merge pe propriile sale căi de nedreptate. Încrezându-se în ajutorul zadarnic al Egiptului şi al Asiriei, ei au făcut din carne puterea lor şi aşa s-au depărtat de Domnul (vezi comentariul la Ieremia 17,5).

Zarvă. Recolta este gata, zarva războiului şi a distrugerii este pe drum. Şalman. Considerat a fi o formă prescurtată a lui Salmanasar V, împăratul Asiriei; sau o referire la Şalum, care l-a ucis pe Zaharia, fiul lui Ieroboam II şi a domnit peste Israel numai o lună, după care el însuşi a fost ucis de succesorul lui (vezi 2Regi 15,8-15); sau Salamanu, un rege moabit.

Bet-Arbel. Ebr. beth ’arebe’l, casa lui Arebel. Aceasta poate să fi fost Arbela (modernul Irbid), menţionată în 1Macabei 9,2, în Galilea, în seminţia lui Neftali; s-au poate să fi fost un alt Irbid la răsărit de Iordan. Destul de interesant, LXX zice casa lui Ieroboam, ceea ce ar constitui o referire la uciderea lui Zaharia de către Şalum, care a pus capăt familiei lui Ieroboam II.

Zdrobită. Asirienii erau cunoscuţi ca fiind extrem de cruzi în război (vezi comentariul la cap. 9,13).

Betel. Vezi comentariul la cap. 4,15. Captivitatea iminentă trebuia pusă pe seama nelegiuirilor poporului. Ca centru al cultului viţelului, Betelul constituia motivul păcătos al multora din nenorocirile care se apropiau pentru ei.

Revărsatul zorilor. Aşa cum zorile dimineţii înlătură repede stelele nopţii, tot aşa regele (cel mai probabil Osea, cel din urmă rege al lui Israel) va fi grabnic strivit, iar regatul de nord îşi va ajunge curând sfârşitul.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 AA 15; COL 290; MB 54; PK 19

5, 6 PK 285

12 COL 56; CT 508; Ev 113, 634; PK 282; RC 63; 6T 420; 9T 62

13–15PK 280