1 Amația era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească; și a domnit douăzeci și nouă de ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Ioadan, din Ierusalim.

Amaţia. Capitolul acesta, care se ocupă de domnia lui Amaţia, este paralel cu 2 Regi 14,1-20. Textele sunt îndeosebi asemănătoare la v. 1-4, care corespund cu 2 Regi 14,2-6; v. 17-24, care corespund cu 2 Regi 14,8-14; şi v. 25-28, care corespund cu 2 Regi 14,17-20. Totuşi, există un număr important de lucruri care nu se regăsesc în Regi, îndeosebi în v. 5-10.13-16.


2 Și el a făcut ce era drept înaintea ochilor DOMNULUI, dar nu cu o inimă desăvârșită.

Cu o inimă care era în totul dată Lui. [Dar nu cu o inimă desăvârşită, KJV]. "Totuşi nu ca tatăl său David; ci a lucrat în totul cum lucrase tatăl său Ioas" (2 Regi 14,3). Atât despre Ioas (2 Cronici 24,2), cât şi despre Amaţia se spune că au făcut "ce este bine înaintea Domnului", dar nici unul dintre aceşti regi nu a fost cu toată inima în slujba Sa, cel puţin nu pe parcursul întregii sale domnii. Fiecare a dat pe faţă lipsuri însemnate şi a trebuit să primească pedeapsa pentru nedesăvârşirile sale. Greşeala lui Amaţia de a nu îndepărta înălţimile nu este menţionată (cf. 2 Regi 14,7).


3 Și s-a întâmplat, când împărăția i-a fost întemeiată, că a ucis pe servitorii care l-au ucis pe tatăl lui, împăratul.
4 Dar nu a ucis pe copiii lor, ci a făcut precum este scris în lege, în cartea lui Moise, unde DOMNUL a poruncit, spunând: Părinții să nu moară pentru copii, nici copiii să nu moară pentru părinți, ci fiecare om să moară pentru propriul lui păcat.
5 Mai mult, Amația a adunat pe Iuda la un loc și i-a făcut căpetenii peste mii și căpetenii peste sute, conform cu casele părinților lor, prin tot Iuda și Beniamin; și i-a numărat de la douăzeci de ani în sus și i-a găsit trei sute de mii de bărbați aleși, în stare să meargă la război, care să poată mânui suliță și scut.

A strâns pe oamenii din Iuda. Versetele 5-13 vorbeşte despre puterea militară a naţiunii şi despre un atac asupra Edomului. În cea mai mare parte, secţiunea aceasta este o particularitate a Cronicilor. În Regi războiul cu Edom este cuprins într-un singur verset (2 Regi 14,7).

Trei sute de mii. Compară numărul acesta cu totalul din timpurile lui Iosafat (cap. 17, 14-18), probabil 580.000 (vezi la cap. 17,14) şi cu cei 580.000 de viteji ai lui Asa (cap. 14,8). Fără îndoială că forţa numerică a naţiunii scăzuse foarte mult cu prilejul războaielor dezastruoase ale lui Ioram şi Ioas (vezi cap. 21,8.16; 24,23.24).


6 A angajat de asemenea o sută de mii de războinici viteji din Israel pentru o sută de talanți de argint.

O sută de mii. Numai cu puţin timp înainte, oştirea lui Israel din timpul lui Ioahaz se spune că număra 50 de călăreţi şi 10.000 de pedeştrii (2 Regi 13,7). Cifrele acestea reprezentau fără îndoială nu numărul oamenilor apţi de război în Israel, ci armata permanentă rămasă după războiul dezastruos cu Siria. Faptul că Amaţia fusese constrâns să tocmească cu bani o oştire pentru ca să sporească dimensiunile oştirii sale arată lămurit că cei 300.000 reprezentau aproximativ puterea militară disponibilă a lui Iuda pe timpul acela (v. 5).


7 Dar a venit un om al lui Dumnezeu la el, spunând: Împărate, nu lăsa armata lui Israel să meargă cu tine, fiindcă DOMNUL nu este cu Israel, și, cu atât mai puțin cu toți copiii lui Efraim.

Să nu meargă cu tine. Doar superioritatea numerică nu constituie o forţă. Oştile lui Iuda împreună cu Dumnezeu urmau să fie mult mai tari decât ar fi fost prin adăugarea contingentului din Israel fără prezenţa şi ajutorul Domnului.

Toţi aceşti fii ai lui Efraim. Aceasta este adăugată ca o explicaţie şi arată că termenul "Efraim" este folosit ca sinonim pentru naţiunea Israel (vezi Osea 5,11.14; 6,4).


8 Dar dacă vei merge, fă-o, fii tare pentru bătălie; Dumnezeu te va face să cazi înaintea dușmanului, fiindcă Dumnezeu are putere să ajute și să doboare.

Dacă mergi. De fapt profetul spunea: "Dacă stărui să mergi, gândind că în felul acesta vei fi tare, mergi înainte, foloseşte-ţi toată puterea, totuşi nu vei izbuti". Solul lui Dumnezeu se străduia să-l determine pe Amaţia să-şi dea seama de lipsa de înţelepciunea a dependenţei de ajutorul omenesc, fără ajutorul Domnului (vezi cap. 16,7-9).

Are putere ca să te ajute. Unele dintre cele mai mari înfrângeri pe care le-a suferit poporul lui Dumnezeu au venit atunci când au uitat că Domnul are puterea să-l ajute (vezi Numeri 13,31-33; 14,1.29-33).


9 Și Amația a spus omului lui Dumnezeu: Dar ce să facem pentru cei o sută de talanți pe care i-am dat armatei lui Israel? Și omul lui Dumnezeu a răspuns: DOMNUL este în stare să îți dea mult mai mult decât aceasta.

Cei o sută de talanţi. Aceasta este o reacţie tipic omenească. Amaţia ar fi trebuit să se gândească mai mult la ceea ce era bine sau rău şi nu la plata pe care o dăduse regelui lui Israel, care acum urma să se dovedească o pierdere totală. Dar chiar dacă oamenii lui Israel l-ar fi însoţit în campania împotriva Edomului, Amaţia nu ar fi stat mai bine. O faptă neînţeleaptă nu poate fi ispăşită prin alta la fel.


10 Atunci Amația i-a pus deoparte, adică, armata care a venit la el din Efraim, să meargă înapoi acasă; de aceea mânia lor s-a aprins foarte tare împotriva lui Iuda și s-au întors acasă, arzând de mânie.

S-au mâniat foarte tare. [Tare aprinşi, KJV]. N-au avut cum să fie altfel. Amaţia ar fi putut să le spună adevăratul motiv pentru trimiterea lor acasă, şi anume că Domnul nu era cu Israel (v. 7) şi că prezenţa lor avea să aducă înfrângerea (v. 8). Fireşte că observaţia i-ar fi înfuriat. Or, cum se pare că a fost cazul, el nu a dat nici un motiv. Astfel ei au presupus că fuseseră trimişi acasă pentru că le fusese pusă la îndoială buna credinţă. Dar şi motivul acesta i-a mâniat.


11 Și Amația s-a întărit și a condus poporul său și a mers în valea sării și a lovit dintre copiii lui Seir, zece mii.

Valea Sării. Valea Sării (vezi 2 Samuel 8,13; 1 Cronici 18,12) era probabil aproape de Marea Moartă (vezi 2 Regi 14,7). Raportul din Regi mai spune că ei au luat Sela, care înseamnă "stâncă". Aceasta este probabil vestitul ţinut Petra, la aprox. 80 km sud de Marea Moartă. "Petra" este numele grecesc pentru "stâncă". Sela era probabil locul în care se afla capitala edomită la vremea aceea.


12 Și pe alți zece mii rămași în viață i-au dus în captivitate copiii lui Iuda și i-au adus pe vârful stâncii și i-au aruncat jos de pe vârful stâncii, încât toți au fost sfărâmați în bucăți.

Vârful unei stânci. Acesta era probabil vârful unei stânci care se ridica deasupra cetăţii Petra. Edomitul Sela se afla pe muntele abrut Umm al Biara, unicul loc unde s-au găsit până acum vestigii din perioada aceea. Această masacrare a prizonierilor nu este menţionată în Regi, dar e de înţeles când se are în vedere războaiele aspre din zilele acelea (2 Regi 8,12; Amos 1,11.13).


13 Dar soldații armatei pe care Amația i-a trimis înapoi, ca să nu meargă cu el la bătălie, au căzut peste cetățile lui Iuda, de la Samaria chiar până la Bet-Horon, și au lovit trei mii dintre ei și au luat multă pradă.

De la Samaria până la Bet-Horon. Nici unul din locurile acestea nu este pe linia de marş a unei armate care se întorcea de pe drumul către Edom în ţara lui Israel, deoarece Samaria era capitala lui Israel, aflându-se la 56 km nord de Ierusalim, iar cele două cetăţi Bet-Horon se aflau la 16 km şi la 19,2 km nord-vest de Ierusalim. Dacă trupele au fost trimise acasă înainte ca marşul către Edom să înceapă, forţele lui Iuda ar fi fost în măsură să împiedice prădăciunile făcute de israeliţii demobilizaţi. E posibil ca după ce israeliţii s-au întors în ţara lor să fi fost trimişi de regele Ioas să facă o incursiune în Iuda, cu care prilej ostaşii instigaţi s-au aruncat asupra locuitorilor din ţinutul de frontieră în jurul cetăţii Bet-Horon.


14 Și s-a întâmplat, după ce Amația a venit de la măcelul edomiților, că a adus dumnezeii copiilor lui Seir și i-a pus să fie dumnezeii lui și s-a prosternat înaintea lor și le-a ars tămâie.

A adus pe dumnezeii. Partea aceasta (v. 14-16), care tratează închinarea lui Amaţia la dumnezeii edomiţi, nu se regăseşte în Regi. Era ceva obişnuit de a lua zeii ţărilor cucerite, nu neapărat pentru închinare, ci drept trofee ale victoriei.

Dumnezei pentru el. Astfel sunt nebunia şi trădarea oamenilor. Dumnezeii edomiţi nu fuseseră în stare să dea propriului lor popor ajutor împotriva atacului lui Iuda, deşi Iehova îi dăduse lui Amaţia o mare victorie asupra lui Edom. Cu toate acestea, regele s-a plecat şi a adus închinare idolilor acestor edomiţilor învinşi.


15 De aceea mânia DOMNULUI s-a aprins împotriva lui Amația și a trimis la el un profet, care i-a spus: De ce ai căutat după dumnezeii poporului, care nu pot elibera pe propriul lor popor din mâna ta?
16 Și s-a întâmplat, precum vorbea cu el, că împăratul i-a spus: Ești tu rânduit pentru a sfătui pe împărat? Lasă-mă! De ce să fii lovit? Atunci profetul l-a lăsat și a spus: Știu că Dumnezeu a hotărât să te nimicească, pentru că ai făcut aceasta, nedând ascultare sfatului meu.

Să fii lovit. Mustrarea profetului putea să aibă ca rezultat fie o pocăinţă umilă, dacă solia era acceptată, fie mânie şi înverşunare, dacă aceasta era respinsă. Amaţia a refuzat să asculte de raţiune sau de vocea lui Dumnezeu şi pe cât se pare a fost pe punctul să ordone omorârea profetului.

Hotărât să te nimicească. I-a fost descoperit profetului că necredinţa infamă a lui Amaţia nu urma să fie trecută cu vederea şi că judecata divină fusese pronunţată împotriva lui.


17 Atunci Amația, împăratul lui Iuda, a făcut sfat și a trimis la Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, împăratul lui Israel, spunând: Vino, să ne vedem unul pe altul la față.

S-a sfătuit. Dar nu cu Dumnezeu. Întrucât Îl părăsise pe Dumnezeu, el s-a îndreptat pentru sfat la oameni al căror sfat era potrivnic voinţei lui Dumnezeu şi care au atras asupra sa judecăţile pe care le hotărâse El. Versetele 17-24, care se ocupă de provocarea nechibzuită a lui Ioas de către Amaţia şi de înfrângerea teribilă a lui Amaţia, sunt paralele cu 1 Regi 14,8-14 (vezi comentariile de acolo).

Să ne vedem faţă în faţă. Aceasta reprezenta o provocare la război.


18 Și Ioas, împăratul lui Israel, a trimis la Amația, împăratul lui Iuda, spunând: Ciulinul care era în Liban a trimis la cedrul care era în Liban, spunând: Dă pe fiica ta de soție fiului meu; și a trecut o fiară a câmpului, care era în Liban, și a călcat în picioare ciulinul.

Spinul. În ce priveşte parabola aceasta, vezi la 2 Regi 14,9.


19 Tu spui: Iată, am lovit pe edomiți; și inima ta te-a înălțat la fălire; rămâi acum acasă; de ce să te amesteci spre vătămarea ta, ca să cazi tu și Iuda cu tine?
20 Dar Amația a refuzat să asculte, fiindcă a venit de la Dumnezeu, ca să îi dea în mâna dușmanilor lor, deoarece au căutat după dumnezeii lui Edom.

Dumnezeu hotărâse. [Venea de la Dumnezeu, KJV]. Vezi la cap. 22,8. Din cauza închinării sale la dumnezeii Edomului (v. 6), împotriva regelui lui Iuda a fost pronunţată o pedeapsă (v. 16), iar Domnul a ales să îngăduie ca să vină pedeapsa.


21 Astfel Ioas, împăratul lui Israel, s-a urcat; și s-au văzut unul pe altul la față, deopotrivă el și Amația, împăratul lui Iuda, la Bet-Șemeș, care aparține de Iuda.

Bet-Şemeş. O cetate la 24 km vest de Ierusalim (vezi la 2 Regi 14,11).


22 Și Iuda a fost pus la ce este mai rău înaintea lui Israel și au fugit fiecare bărbat la cortul său.
23 Și Ioas, împăratul lui Israel, a luat pe Amația, împăratul lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ioahaz, la Bet-Șemeș și l-a adus la Ierusalim și a dărâmat zidul Ierusalimului, de la Poarta lui Efraim la poarta colțului, patru sute de coți.

A luat... pe Amaţia. Vezi la 2 Regi 14,13.


24 Și a luat tot aurul și argintul și toate vasele care s-au găsit în casa lui Dumnezeu cu Obed-Edom și tezaurele casei împăratului, de asemenea ostaticii, și s-a întors în Samaria.

La Obed-Edom. În ce priveşte un neam levitic cu numele acesta, vezi la 1 Cronici 26,4.8.15.


25 Și Amația, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a trăit după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel, cincisprezece ani.

Cincisprezece ani. Aceasta este o declaraţie cronologică neobişnuită. Nicăieri în altă parte (decât în pasajul paralel din 2 Regi 14,17) nu ni se spune că un anumit rege al lui Israel sau al lui Iuda ar fi trăit după moartea unui alt rege. Unii au susţinut că deşi Biblia spune că Amaţia "a trăit" după moartea lui Ioas, ea nu afirmă că el a domnit; că este improbabil ca Amaţia să fi fost eliberat îndată după capturarea lui; că pe vremea aceea poporul lui Iuda l-a pus probabil pe scaunul de domnie pe Ozia, fiul de 16 ani al lui Amaţia (vezi la cap. 26,1); că Amaţia nu a fost eliberat probabil decât după moartea lui Ioas, când i s-a îngăduit să se întoarcă în ţara sa pentru a trăi 15 ani. Dacă această schemă este corectă, ea oferă o explicaţie raţională a coregenţei din acea perioadă.

Versetele 25-28, care se ocupă de sfârşitul domniei lui Amaţia, sunt paralele cu 2 Regi 14,17-20.


26 Și restul faptelor lui Amația, cele dintâi și cele din urmă, iată, nu sunt ele scrise în cartea împăraților lui Iuda și ai lui Israel?
27 Și, de când Amația s-a întors de la a urma pe DOMNUL, ei au făcut o uneltire împotriva lui la Ierusalim; și el a fugit la Lachis, dar ei au trimis la Lachis, după el, și l-au ucis acolo.

De când. [După timpul când, KJV]. Sau "de la timpul când". LXX şi versiunile latine vechi sprijină varianta "în timpul când". Nu se poate fixa nici un timp precis prin prepoziţia ebraică mir, tradusă aici "după" [KJV], întrucât ea poate să indice orice timp de la declanşarea apostaziei (vezi Genesa 4,3; Osea 6,2; Judecători 11,4; Isaia 24,22). Unii spun că Amaţia s-a abătut de la Domnul (2 Cronici 25,14-16) cu prilejul închinării lui la dumnezeii capturaţi în campania edomită, că atunci a trimis el lui Ioas provocarea nesăbuită şi s-a angajat în războiul temerar şi neînţelept care a adus naţiunii sale o înfrângere teribilă şi ca urmare propria lui prindere (v. 17-23); că atunci s-a constituit împotriva lui conspiraţia care a pus pe scaunul de domnie pe fiul lui de 16 ani, Ozia. De aceea, scurtul raport ar părea să indice faptul că moartea lui a survenit aproape imediat după declanşarea conspiraţiei. Totuşi afirmaţia cu privire la timp din v. 27 a determinat pe unii să creadă că fuga lui la Lachiş, unde a fost omorât, nu a avut loc decât la 15 ani după moartea lui Ioas, deci la mai mult de 15 ani de când a început conspiraţia. Totuşi, faptul că declanşarea conspiraţiei a avut loc atât de timpuriu nu poate fi stabilit cu exactitate din informaţiile disponibile.


28 Și l-au adus pe cai și l-au îngropat cu părinții lui, în cetatea lui Iuda.