Odihnă, relații și vindecare

Sabat după-amiază

Text de memorat: „Acum nu vă întristați și nu fiți mâhniți că _____ ca să fiu adus aici, căci _____ m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.” (Geneza 45:5)

Un bărbat fusese acuzat că a agresat sexual o femeie. Aceasta l-a identificat cu certitudine în cadrul unei operațiuni de identificare a inculpaților organizată de poliție. Deși dovezile erau discutabile, femeia era convinsă că „Johnny” era cel vinovat. Așa că Johnny a mers la închisoare, unde a zăcut timp de paisprezece ani pentru o crimă pe care nu o comisese. Doar atunci când probele ADN l-au disculpat, femeia, Jane, și-a dat seama de teribila greșeală. Ea a vrut să-l întâlnească pe Johnny după ce acesta a fost eliberat. Ce avea să facă acest bărbat, care suferise atât de mult, când a ajuns să fie față-n față cu femeia care îi distrusese viața atâția ani? Ea se afla într-o cameră, așteptându-l să vină. Când el a sosit și s-au uitat unul în ochii celuilalt, Jane a izbucnit în lacrimi. „Johnny doar s-a aplecat, mi-a luat mâinile, s-a uitat la mine și mi-a spus: «Te iert.» Nu puteam crede așa ceva. Acolo era un om pe care îl urâsem și pe care îl doream mort. Și totuși, acum, iată-l acolo, spunându-mi mie, care îi făcusem atât de mult rău, că m-a iertat? Doar atunci am început să înțeleg ce era harul cu adevărat. Și doar atunci am început să mă vindec și să am parte de adevărata odihnă.” Săptămâna aceasta vom analiza ce este iertarea și ce poate face ea pentru inima omenească neliniștită.

În cele din urmă, lucrurile merg în direcția cea bună pentru Iosif, spre punctul culminant al vieții sale. El nu doar că iese din închisoare, dar este făcut și prim-ministru al Egiptului, după ce interpretează visele faraonului (Geneza 41). Se căsătorește și are doi copii (Geneza 41:50-52). Depozitele Egiptului sunt pline, iar foametea prezisă începe. Și apoi, într-o zi, frații lui își fac apariția în Egipt.

1. Citește despre prima întâlnire dintre Iosif și frații lui, în Geneza 42:7-20. Care este scopul intrigii atât de elaborate? Ce încerca Iosif să afle din această primă întâlnire? 

Iosif deține puterea și ar putea să se răzbune pe frații săi fără să fie nevoit să se justifice. Dar, în loc de răzbunare, el este preocupat de membrii familiei sale de acasă. Este îngrijorat pentru tatăl lui. Mai era încă în viață sau familia disfuncțională devenise o familie fără patriarh? Și cum stăteau lucrurile cu fratele lui mai mic? Fiind bucuria și încântarea tatălui său, Beniamin se afla acum în aceeași situație în care fusese Iosif. Transferaseră frații lui gelozia lor periculoasă asupra lui Beniamin? Iosif este acum în postura de a avea grijă de aceste persoane vulnerabile din familia sa și acționează în consecință. Punerea în practică a principiilor biblice în relațiile noastre nu înseamnă că ar trebui să acceptăm vreodată abuzul. Toți suntem prețioși în ochii lui Dumnezeu. Isus a plătit prețul suprem pe cruce pentru fiecare dintre noi.

2. De ce Isus ia atât de personal abuzarea sau neglijarea altora? Matei 25:41-46 

Toți am fost cumpărați prin sângele lui Isus și, din punct de vedere legal, suntem ai Lui. Oricine se comportă abuziv atacă proprietatea lui Isus. Abuzul sexual, emoțional sau fizic nu trebuie să facă parte niciodată din dinamica familiei. Aceasta nu este doar o chestiune privată, care să fie rezolvată în sânul familiei. O astfel de situație va necesita ajutor și intervenție din afară. Dacă tu sau altcineva din familie este abuzat, neapărat, caută ajutor la un specialist de încredere.

Care sunt principiile biblice pe care trebuie să le aplici la oricare dintre relațiile de familie dificile pe care le ai acum?

Iosif i-a iertat pe frații lui. Nu știm exact când i-a iertat, dar este evident că s-a întâmplat cu mult înainte ca ei să-și facă apariția. Probabil că Iosif nu ar fi prosperat niciodată în Egipt dacă nu ar fi iertat, pentru că, mai mult ca sigur, mânia și amărăciunea i-ar fi măcinat sufletul și i-ar fi stricat relația cu Domnul. Numeroase studii făcute pe supraviețuitorii unor tragedii provocate de alții au subliniat faptul că, pentru victimele celor mai crunte suferințe, iertarea a fost un factor-cheie în găsirea vindecării și a refacerii vieții. Iertarea are mai mult de-a face cu noi înșine decât cu cel sau cu cei care ne-au greșit. Chiar dacă i-a iertat pe frații lui, Iosif nu este dispus să permită ca relațiile de familie să se reia de acolo de unde le-a lăsat, și anume, în groapa din Dotan. El trebuie să vadă dacă în ei s-a schimbat ceva.

3. Ce aude Iosif când trage cu urechea? Ce află despre frații lui? Geneza 42:21-24

Tot procesul comunicării are loc prin intermediul unui interpret, astfel că frații lui Iosif nu își dau seama că el îi înțelege. Iosif aude mărturisirile lor. Ei crezuseră că, scăpând de Iosif, nu avea să-i mai pârască nimeni tatălui lor; că nu aveau să mai suporte visele lui sau să-l vadă delectându-se în rolul de favorit al tatălui. Dar, în loc să găsească odihnă, în toți acești ani ei fuseseră bântuiți de o conștiință vinovată. Faptele lor conduseseră la neliniște și la o teamă paralizantă de pedeapsa lui Dumnezeu. Lui Iosif îi pare rău pentru suferința lor. El plânge pentru ei. Iosif știe că foametea va mai dura alți câțiva ani, așa că insistă ca ei să-l aducă pe Beniamin cu ei în următoarea ocazie când vor veni să cumpere grâu (Geneza 42:20). De asemenea, el îl ține ostatic pe Simeon (Geneza 42:24). După ce vede că Beniamin este încă în viață, Iosif organizează o petrecere în care manifestă în mod clar favoritism față de Beniamin (Geneza 43:34), ca să vadă dacă vechile tipare de gelozie erau încă prezente în ei. Frații nu dau semne că sunt invidioși, dar Iosif știe cât de șireți pot fi. La urma urmei, ei au înșelat o cetate întreagă (Geneza 34:13), iar Iosif își închipuie că, probabil, îl mințiseră pe tatăl lor în legătură cu soarta lui (Geneza 37:31-34), așa că plănuiește un alt test (Geneza 44).

Citește Geneza 45:1-15. Ce ne spun versetele acestea despre ce a simțit Iosif în legătură cu frații lui și despre iertarea pe care le-a acordat-o? Ce lecții putem extrage din această istorie pentru noi înșine?

Iertarea a fost definită ca fiind disponibilitatea de a renunța la dreptul de a manifesta resentimente, condamnare și răzbunare față de persoana sau grupul care a comis un abuz sau o nedreptate împotriva ta. Dr. Marilyn Armour, un terapeut de familie care a lucrat cu supraviețuitorii Holocaustului pentru a afla cum au procedat aceștia pentru a găsi un sens în tot ce li se întâmplase, scrie: „Întreaga noțiune de iertare este un act deliberat din partea victimei. Nu este ceva ce vine de la sine.” Iertarea nu înseamnă că nu vor fi consecințe. Ea nu înseamnă să lăsăm abuzatorul să continue cu comportamentul lui abuziv. Iertarea înseamnă că Îi predăm lui Dumnezeu resentimentele și dorința de răzbunare. Dacă nu, mânia, amărăciunea, ranchiuna și ura vor agrava tot ce ne-a făcut rău persoana aceea.

4. Cum ne ajută faptul că îi iertăm pe alții? Ia în considerare pasajul din Matei 18:21-35

Fără îndoială, unul dintre secrete pentru a învăța să iertăm este să înțelegem ce ni s-a iertat în Hristos. Noi toți am păcătuit nu doar împotriva altor oameni, ci și împotriva lui Dumnezeu. Fiecare păcat este comis, de fapt, împotriva Domnului și Făcătorului nostru; și totuși, în Isus, putem cere iertare deplină pentru toate păcatele noastre, nu pentru că merităm – fiindcă nu merităm –, ci doar datorită harului lui Dumnezeu manifestat față de noi. Odată ce înțelegem acest adevăr sacru, odată ce putem să experimentăm realitatea iertării lui Dumnezeu în propria viață, putem începe să ne eliberăm și să-i iertăm pe alții. Oferim iertare nu pentru că ceilalți merită, ci pentru că aceasta am primit și noi de la Dumnezeu. Și, de altfel, cât de des merităm noi iertarea? După cum am văzut, și Iosif a oferit o a doua șansă relațiilor de familie. Nu au fost resentimente aici și nici o întoarcere la lucrurile care s-au întâmplat în trecut. Este aproape imposibil să o luăm de la capăt într-o familie în care am devenit toți experți în a ne răni cât mai tare unul pe altul. Dar nu așa a reacționat Iosif. Se pare că el a vrut să lase trecutul în urmă și să meargă înainte cu dragoste și cu acceptare. Dacă Iosif ar fi avut o atitudine diferită, istoria aceasta ar fi avut un final diferit, nu atât de fericit.

„«Ferice», zice el, «de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!»” (Romani 4:7,8). Ce ne spune Pavel despre ce ne-a fost oferit în Isus și despre impactul pe care această făgăduință minunată ar trebui să-l aibă asupra modului în care relaționăm cu cei care ne-au rănit?

Ca să iert, trebuie să admit că am fost rănit. Aceasta poate fi greu de făcut, din moment ce suntem uneori mai dispuși să ne îngropăm sentimentele decât să le rezolvăm. A ne recunoaște sentimentele necreștine de amărăciune și chiar de mânie înaintea lui Dumnezeu este în regulă. Vedem acest lucru exprimat deseori în cartea Psalmii. Pot să mă simt liber să-I spun lui Dumnezeu că nu mi-a plăcut ce s-a întâmplat sau cum am fost tratat și că acest lucru mă întristează sau mă face furios. Îl vedem pe Iosif plângând atunci când îi vede iarăși pe frații lui și când retrăiește unele sentimente din trecutul său.

5. Ce ne spune declarația lui Isus de pe cruce despre acordarea iertării la timp? Luca 23:34

 Isus nu a așteptat ca noi să Îi cerem iertare mai întâi. Nu trebuie să așteptăm ca acela care ne-a rănit să-și ceară iertare. Putem să-i iertăm pe ceilalți fără să le cerem să accepte iertarea noastră.

6. Ce ne învață textele de mai jos despre modul în care trebuie să ne raportăm la cei care ne rănesc? Luca 6:28, Matei 5:44

Asemenea dragostei, iertarea începe cu o alegere, mai degrabă decât cu un sentiment. Putem alege să iertăm chiar dacă emoțiile noastre s-ar putea să nu corespundă acestei decizii. Dumnezeu știe că alegerea aceasta este imposibil de făcut prin puterea noastră, dar „la Dumnezeu, toate lucrurile sunt cu putință” (Marcu 10:27). De aceea ni se spune să ne rugăm pentru cei care ne fac rău. În unele cazuri, persoana aceea poate că a murit deja, dar noi putem încă să ne rugăm pentru puterea de o ierta. Fără îndoială, iertarea nu este întotdeauna ușor de acordat. Durerea și răul adus asupra noastră pot fi devastatoare, lăsându-ne răniți, infirmi, zdrobiți. Dacă îi vom permite, vindecarea va veni, dar păstrarea amărăciunii, a mâniei și a resentimentelor va face vindecarea mult mai dificil de obținut, dacă va mai fi posibilă vreodată. Jertfa Domnului Isus este exemplul cel mai bun despre ce L-a costat pe Dumnezeu ca să ne ierte. Dacă Domnul a putut să treacă prin așa ceva pentru noi, chiar dacă a știut că mulți aveau să-L respingă, atunci cu siguranță și noi putem învăța să iertăm. Pe cine trebuie să ierți? Ce dificultăți întâmpini în privința aceasta?

Familia lui Iosif ajunge, în sfârșit, în Egipt. Nu mai există secrete întunecate în familie. Frații lui au fost nevoiți să admită că l-au vândut pe Iosif atunci când i-au explicat tatălui lor că fiul pe care îl crezuse mort era acum prim-ministrul Egiptului. Deși s-ar putea să nu fie întotdeauna posibil sau înțelept să refacem relațiile, aceasta nu înseamnă că nu putem ierta. S-ar putea să nu fim în stare să-l îmbrățișăm pe cel care ne-a făcut rău sau să plângem împreună cu el, dar poate că vom vrea să dăm glas iertării fie verbal, fie printr-o scrisoare. Apoi, este timpul să uităm durerea cât putem de mult. Poate că vor mai rămâne întotdeauna urme, dar cel puțin putem porni pe drumul vindecării.

7. De ce erau îngrijorați frații lui Iosif și de ce ar fi trebuit să fie? Ce spune această teamă despre ei? Geneza 50:15-21

Frații lui Iosif locuiau în Egipt de șaptesprezece ani (Geneza 47:28), și totuși, când Iacov a murit, le-a fost teamă că Iosif se va răzbuna. Erau conștienți de cât de mult rău îi făcuseră fratelui lor. Iosif i-a asigurat din nou de iertarea sa, acum, după moartea tatălui lor. Probabil că această reîmprospătare a memoriei le-a prins bine și lui Iosif, și fraților lui. Dacă rana este adâncă, poate că vom avea nevoie să iertăm de multe ori. Când ne vin în minte amintirile despre răul făcut, va trebui să mergem imediat la Dumnezeu în rugăciune și să alegem din nou să iertăm.

8. Cum explică versetul de mai jos, cel puțin parțial, disponibilitatea lui Iosif de a ierta păcatul fraților lui săvârșit împotriva sa? Geneza 50:20

Iosif a crezut cu tărie că viața lui făcea parte din marele plan al lui Dumnezeu de a ajuta la salvarea de la foamete a lumii cunoscute pe atunci și apoi de a ajuta familia lui să împlinească făgăduința lui Dumnezeu de a deveni un neam mare. Cunoașterea faptului că Dumnezeu răsturnase planurile rele ale fraților lui pentru a înfăptui un mare bine l-a ajutat pe Iosif să ierte. Istoria lui Iosif are un final fericit. Cum răspundem noi atunci când sfârșitul unei istorii nu este atât de fericit? Sau am putea spune că, pe termen lung, odată cu încheierea păcatului și a marii lupte, când toate problemele se vor rezolva, va fi un final fericit? Cum ne poate ajuta această speranță să facem față acelor finaluri mai puțin decât ideale?

„După cum Iosif a fost vândut păgânilor de către propriii frați, la fel și Hristos a fot vândut în mâinile celor mai înverșunați vrăjmași ai Săi de către unul dintre ucenicii Săi. Lui Iosif i-au fost aduse acuzații neadevărate și a fost aruncat în temniță datorită virtuții sale; tot așa și Hristos a fost disprețuit și respins pentru că viața Lui neprihănită și plină de lepădare de sine a fost o mustrare pentru păcat. Cu toate că nu se făcea vinovat de niciun rău, el a fost condamnat pe temeiul unor mărturii mincinoase. Iar răbdarea și blândețea lui Iosif, date pe față în timp de nedreptate și de opresiune, bucuria lui de a ierta și nobila bunăvoință față de comportarea nenaturală a fraților săi reprezintă răbdarea Mântuitorului, care nu S-a plâns în fața răutății și a necuviinței oamenilor răi, și iertarea Sa, acordată nu numai ucigașilor Săi, ci tuturor acelora care vin la El, mărturisindu-și păcatele și căutând iertare.” – Ellen G. White, Patriarhi și profeți, pp. 239–240 „Nimic nu poate îndreptăți un spirit neiertător. Cel care este lipsit de milă față de alții dovedește că nu este părtaș al harului iertător al lui Dumnezeu. Prin iertarea lui Dumnezeu, inima celui greșit este adusă mai aproape de marea inimă a Iubirii Infinite.” – Idem, Parabolele Domnului Hristos, p. 251

Studiu la rând: Faptele Apostolilor 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11 Evanghelizare, subcapitolul „Salariile corespunzătoare pentru femeile care sunt lucrători biblici”

1. Pe vremea cărui eveniment important s-a ivit Iuda Galileeanul?

2. Ce dorință i-a venit în inimă lui Moise?

3. Ce a înțeles Petru că i-a arătat Domnul prin viziunea cu animalele?

4. Ce fenomen a fost în toată lumea, în zilele împăratului Claudiu?

5. Ce metodă nu este în conformitate cu planul lui Dumnezeu?

I. Privire generală

În studiul din această săptămână vom învăța despre puterea iertării. Noțiunea iertării ridică întrebări în mintea multor oameni. Ce este iertarea? Dacă iertăm pe cineva care ne-a greșit foarte tare înainte ca acelei persoane să îi pară rău pentru ce a făcut, prin aceasta îi justificăm comportamentul? Dacă iertăm pe cineva, înseamnă că trebuie să avem o relație apropiată cu acea persoană? Iertarea repară întotdeauna relațiile? Viața lui Iosif ilustrează puterea iertării. De-a lungul experienței sale, ar fi putut foarte ușor să nutrească mânie față de frații lui, amărăciune față de negustorii de sclavi și resentimente față de Potifar. Și totuși, nu există nici măcar un indiciu despre asemenea atitudini negative în viața lui Iosif. El este un exemplu veritabil al harului iertării. Pe parcursul acestui studiu, vom vedea modul în care iertarea ne eliberează de otrava amărăciunii. Iertarea ne schimbă. Ne scapă de robia ranchiunei. Inima lui Iosif a fost plină de iertare înainte ca frații lui să i-o fi cerut, pentru că el a simțit că Dumnezeu avea un scop primordial cu viața sa. Mulți ani, frații lui au suferit din cauza vinovăției faptelor lor. Ei au fost chinuiți de amintirea acelei ultime priviri stăruitoare din ochii fratelui lor în timp ce era dus departe, în robie. După cum Iosif avea nevoie să ierte, și ei aveau nevoie de iertare. Iertarea facilitează vindecarea în relațiile distruse. Atât Isus, cât și Iosif au în comun câteva asemănări. Amândoi au fost trădați de cei mai apropiați. Amândoi au fost condamnați pe nedrept. Amândoi au fost acuzați în mod fals și au suferit consecințe. Amândoi au iertat și apoi au fost înălțați de Dumnezeu. În timp ce atârna pe cruce, cu cuiele bătute în mâini și în picioare și cu sângele șiroind din răni, Isus a strigat: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac” (Luca 23:34). Putem să-i iertăm pe ceilalți pentru că Isus ne-a iertat pe noi, și aceasta este tema studiului din această săptămână.

II. Comentariu

Iertarea este o atitudine de har față de cei care ne-au greșit. Ea nu justifică nicidecum comportamentul lor păcătos. Ea îi eliberează pe cei care au greșit de condamnarea noastră și îi tratează cu bunătate în ciuda a ceea ce ne-au făcut. Iertarea autentică nu așteaptă până când persoana care ți-a greșit își cere iertare de la tine. Adevărata iertare alege să îi ierte pe ceilalți atunci când ei nu merită, pentru că dragostea lui Dumnezeu se apropie de noi atunci când nu o merităm. Când Iosif s-a întâlnit cu frații lui după circa douăzeci de ani de despărțire, atitudinea lui față de ei a fost una de iertare înainte ca ei să o ceară. Iacov îi trimisese în Egipt din cauza foametei crunte din țară. Auzise că erau rezerve de hrană disponibile în Egipt. Deoarece Iosif supraveghea proviziile de hrană, ei au trebuit să vină la el pentru a cumpăra grâu. De vreme ce Iosif vorbea cu ei printr-un interpret, se maturizase destul de mult de când frații lui nu îl mai văzuseră și era îmbrăcat ca un egiptean, ei nu l-au recunoscut. După ce i-a testat printr-o serie de întrebări despre trecutul și despre familia lor, el și-a dat seama că regretul lor pentru ce făcuseră în trecut era autentic. În cele din urmă, fiind convins de sinceritatea lor, Iosif a izbucnit în plâns fără să se mai controleze în prezența lor. Geneza 45:2 declară: „A izbucnit întrun plâns așa de tare, că l-au auzit egiptenii și casa lui Faraon.” Dragostea lui pentru ei a biruit orice ranchiună pentru ceea ce îi făcuseră cu decenii în urmă. Iertarea a fost în inima lui tot timpul, pentru că dragostea iartă. Odată ce Iosif a dezvăluit cine era, fraților lui le-a fost teamă că ar putea să se răzbune pe ei, acum că se afla într-o poziție de mare putere. Iosif a văzut imaginea de ansamblu. El a înțeles scopul mai mare al lui Dumnezeu. A răspuns la îngrijorările lor astfel: „Acum, nu vă întristați și nu fiți mâhniți că m-ați vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră” (Geneza 45:5). Diavolul sperase să distrugă planul lui Dumnezeu pentru viața lui Iosif, dar Dumnezeu a intervenit în mod miraculos. Chiar și prin intermediul acțiunilor păcătoase și înșelătoare ale fraților lui Iosif, Dumnezeu a putut să-Și împlinească planul. La sfârșitul vieții sale, Iosif și-a asigurat din nou familia că nu îi purta nicio ranchiună: „Iosif le-a zis: «Fiți fără teamă, căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, și anume să scape viața unui popor în mare număr»” (Geneza 50:19,20). Aspectul minunat legat de harul lui Dumnezeu este acela că acolo unde păcatul se înmulțește, harul se înmulțește și mai mult. Răul ne poate răni, dar Dumnezeu este Marele Vindecător. Dumnezeu ne leagă rănile, ne vindecă inima și reface chipul Său în noi. Diavolul nu poate distruge planul lui Dumnezeu pentru o viață consacrată Lui.

Acest lucru nu scuză nicidecum un comportament abuziv. Comportamentul abuziv este îngrozitor în ochii lui Dumnezeu. Cu siguranță îți amintești că, în Matei 25:40-45, Isus vorbește despre cei marginalizați, dezavantajați și săraci. Abuzul față de oricare copil al lui Dumnezeu este un abuz față de Hristos. Prin urmare, Isus a zis: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut” (Matei 25:40). Neputința de a-i ierta pe cei care ne-au greșit limitează puterea lui Dumnezeu de a ne vindeca. Dacă Iosif nu i-ar fi iertat pe frații lui, un spirit de amărăciune s-ar fi răsfrânt asupra relației lui cu ceilalți și l-ar fi împiedicat să împlinească planul lui Dumnezeu pentru viața sa. Ții minte întrebarea pe care Petru i-a adresat-o lui Isus: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea?” (Matei 18:21)? O școală de gândire rabinică învăța că un om trebuia să aibă milă și să ierte de șase ori. După a șasea abatere se cuvenea să se facă dreptate. Gândind că avea să-I facă pe plac Învățătorului, Petru a întrebat dacă a ierta pe cineva de șapte ori era suficient. Dând un răspuns clasic, Isus a spus: „Eu nu-ți zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte” (Matei 18:22). Șaptezeci de ori câte șapte fac 490. Isus voia să spună atât: Petru, îndurarea Mea nu are limită. Iertarea Mea este întotdeauna la îndemână. Dragostea Mea nu se poate epuiza niciodată.

Iertăm pentru că suntem iertați

Efeseni 4:32 este baza iertării autentice: „Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții. miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat Dumnezeu pe voi în Hristos.” Îi iertăm pe alții pentru că Hristos ne-a iertat pe noi. Iertarea Lui este baza iertării noastre. Nu uita rugăciunea Lui de pe dealul Golgotei: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac” (Luca 23:34). Dacă Hristos a putut să-Și ierte dușmanii când aceștia nu au meritat iertarea, și noi îi putem ierta pe ceilalți când nu merită. Dacă El i-a putut ierta pe cei care I-au cauzat atâta durere, prin harul Său îi putem și noi ierta pe cei care ne cauzează durere. Iată mai jos trei istorii de viață adevărate și minunate despre iertare: 

Să-i iertăm pe fiii risipitori adventiști

Prima istorie este despre o familie adventistă activă în biserică și bine cunoscută în comunitate. Fiica lor a plecat de-acasă socotind că religia este plictisitoare. Pentru a-și potoli setea după plăcere, ea a chefuit cu prietenul ei, a devenit dependentă de tutun, a băut mult și a petrecut o mare parte din timp în cluburile de noapte din oraș. Nereușind să umple golul din interior, ea și-a venit în sfârșit în fire. Și-a sunat părinții: „Mama și tata, vreau să vin acasă!” Îi făcuse de rușine atât de mult! Aveau ei s-o accepte, s-o ierte și s-o primească înapoi? În lumina crucii, ei au primit-o acasă. Astăzi, ea crește în har. Robert este fiul unui pastor, dar, ca adolescent, a ajuns să aibă de-a face cu drogurile. În cele din urmă s-a lăsat de școală și a trăit o viață lipsită de sens. Părinții n-au încetat niciodată să se roage pentru el, să-l iubească și să-l ierte; și, în lumina jertfei lui Isus, l-au primit acasă. Astăzi, el este pastor. Lucia este o tânără care a avut o cădere morală într-o tabără de tineret dintr-un sfârșit de săptămână. S-a simțit vinovată și rușinată. Avea să fie ostracizată sau avea să fie iertată? Liderii bisericii au tratat-o cu o iertare plină de iubire. De cele mai multe ori, dar nu întotdeauna, iertarea restaurează relațiile. Sunt momente când o relație este atât de distrusă, încât, chiar dacă iertarea îl vindecă pe cel care a fost rănit, nu poate vindeca și relația.

Iertarea, elementul de bază în toate relațiile umane Iertarea este un atribut al lui Hristos care se revarsă de la Calvar și este esențială în toate relațiile noastre. Este fundamentală pentru relații bune între soț și soție, între părinți și copii, între membrii bisericii și colegii lor de muncă. Dacă nu poți ierta, vei avea conflicte continue în relațiile interumane pentru că, într-o zi, cineva te va răni. Dacă porți pică pe cineva, dacă ești ranchiunos, dacă nutrești amărăciune, relațiile tale se vor otrăvi. Oamenii plini de resentimente și neiertători împroașcă venin în cei din jurul lor. Oamenii iertați și iertători sunt o influență pozitivă oriunde merg. În jurul lor, ei creează o atmosferă de pace, astfel că oamenii se simt liniștiți în prezența lor. În jertfa lui Hristos ei au experimentat o dragoste care întrece orice măsură, așa că pot să-i iubească pe cei din jur. Iertarea a curs din Golgota în acea zi de vineri în care Isus a atârnat pe lemn, murind. Există compasiune în jertfa Mântuitorului. Există har la Golgota. La cruce, iertarea triumfă deasupra fricii, dragostea triumfă deasupra urii, împăcarea triumfă deasupra resentimentului și harul biruiește vina.

III. Aplicație

Există două tipuri de vină: vina morală și vina psihologică. Vina morală o experimentăm pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu și i-am rănit pe ceilalți. Când ne mărturisim păcatul lui Dumnezeu, suntem iertați. Cuvântul Său declară: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele” (1 Ioan 1:9). Iertarea ne aparține de îndată ce ne mărturisim păcatele. Este scris „iertat” în dreptul numelui nostru, în rapoartele veșnice din cer. De ce atunci uneori ne simțim vinovați și după ce ne mărturisim păcatele? Desigur, un motiv este acela că Satana nu vrea ca noi să trăim experiența bucuriei iertării. Dar ar mai putea fi și un alt motiv. Vina noastră morală dispare atunci când ne mărturisim păcatele, dar vina psihologică poate să rămână. Apostolul Pavel s-a rugat pentru un cuget „curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor” (Faptele Apostolilor 24:16). Când Dumnezeu ne iartă și noi experimentăm harul Său, tânjim să facem tot ce putem ca, dacă este posibil, să restaurăm relația ruptă. Uneori, aceasta presupune să ajungem la cei pe care i-am rănit și să le cerem iertare. Poate să însemne un telefon, o scrisoare sau un mesaj pentru a începe o conversație Ai jignit pe cineva recent? Există vreo relație destrămată care are nevoie să fie reparată? Este cineva care te-a rănit și pe care trebuie să-l ierți? Dacă ai jignit sau ai rănit pe cineva, roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să repari acea relație. Dacă cineva te-a rănit profund, cere-I lui Dumnezeu să-ți dea harul Lui ca să poți ierta acea persoană. Fie că ai nevoie să ceri iertare, fi că tu trebuie să ierți, vei descoperi că harul lui Dumnezeu îți este de ajuns.