Avraam şi Isaac se încred în Dumnezeu

Focul pe care Dumnezeu l-a trimis peste Sodoma și Gomora a ars aceste două cetăți rele. Nu a rămas nimic din ele. În timp ce focul ardea, se înălța mult fum în nori mari și gri. Și, în dimineața următoare, când Avraam s-a uitat în vale, a știut că Dumnezeu nu găsise nici măcar zece oameni care să I se închine Lui. Cât poate fi de trist!

Dumnezeu promisese că Avraam și Sara vor avea un copil. Dar atât el, cât și soția lui știau că erau prea bătrâni să mai poată avea copii. Și-a ținut Dumnezeu promisiunea? Hai să vedem! Geneza 21:5 Știi ce înseamnă numele Isaac? Înseamnă „râs”. Avraam și Sara au râs când au aflat că vor avea un fiu la bătrânețe. Și prietenii lor au râs când au auzit despre micul Isaac.

Pe măsură ce Isaac creștea, Avraam și Sara îl învățau despre iubirea minunată a lui Dumnezeu și despre planul Său de a salva lumea. I-au povestit despre Satana și despre trista istorie a neascultării lui Adam și a Evei, care au mâncat din fructul oprit. Isaac a învățat cum să construiască un altar din pietre și știa că mielul de jertfă trebuia să le aducă aminte mereu că, într-o zi, Domnul Isus avea să moară pentru noi.

Avraam și Sara i-au spus lui Isaac și ce s-a întâmplat din cauza păcatului – potopul, turnul Babel și alte istorisiri. Și l-au învățat să asculte imediat și cu bucurie. Părinții l-au învățat pe Isaac multe lucruri înțelepte.

Cu fiecare an care trecea, Isaac creștea şi devenea tot mai puternic. Curând, a ajuns la vârsta de douăzeci de ani. Ce mândri erau Avraam și Sara de fiul lor! Isaac își asculta părinții și îi iubea foarte mult. Dar, mai presus de toate, Isaac Îl iubea pe Dumnezeu și asculta de El.

Într-o noapte, Dumnezeu a strigat: „Avraame!” Și Avraam s-a trezit. El și Dumnezeu erau buni prieteni și vorbiseră de atâtea ori, încât Avraam a știut cine l-a strigat. Ce i-a spus Dumnezeu? Geneza 22:1 Biblia spune că Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam. I-a cerut să facă un lucru foarte greu. Dacă Avraam avea să-L asculte pe Dumnezeu, chiar dacă nu își dorea să facă acel lucru, atunci oricine ar fi știut, în mod cert, că Avraam Îl iubește pe Dumnezeu mai mult decât orice și se încrede în El.

Lui Avraam nu i-a venit să creadă ce i-a cerut Dumnezeu.Geneza 22:2 Dacă Isaac ar fi murit într- un accident sau dacă s-ar fi îmbolnăvit foarte grav și ar fi murit, ar fi fost îngrozitor. Dar ceea ce Dumnezeu i-a spus lui Avraam să facă a fost chiar mai rău. Cum putea el să-l ofere pe Isaac, pe singurul lui fiu, ca jertfă?

Avraam s-a dus afară singur și s-a rugat. Satana era chiar acolo ca să-l ispitească să nu asculte. A fost oare chiar vocea lui Dumnezeu? Dumnezeu Însuși spusese că Isaac urma să devină un mare neam de oameni.

Dar Avraam cunoștea vocea lui Dumnezeu. Învățase că putea să se încreadă și să asculte indiferent ce i-ar fi spus Domnul să facă. Și, astfel, s-a hotărât să asculte, chiar dacă nu știa cum va putea să facă ce i se ceruse.

În curând urma să se facă ziuă și Avraam știa că trebuia să asculte. Ce îi spusese Dumnezeu să facă? Să-l ofere pe Isaac, pe scumpul său fiu, ca jertfă.

Avraam s-a dus la locul în care dormea Isaac. După ce s-a uitat la el, s-a întors repede și a plecat. S-a dus apoi la locul unde dormea Sara. Oare să o trezească şi pe ea ca să-şi poată îmbrățișa fiul pentru ultima oară? Nu! a hotărât el. Ar fi putut să-l împiedice să asculte de Dumnezeu.

Ducându-se înapoi la Isaac, l-a trezit ușor și i-a spus că Dumnezeu dorea ca ei să meargă la muntele Moria pentru a aduce o jertfă specială. Nu era prima dată când Isaac mergea cu tatăl său să aducă jertfe speciale, așa că nu a fost surprins. S-a îmbrăcat repede și a fost gata de plecare. Ce altceva a mai făcut Avraam devreme, în dimineața aceea? Geneza 22:3

Numai Avraam cunoștea adevăratul motiv al călătoriei lor spre muntele Moria. Așadar, în timpul călătoriei care a durat trei zile, Avraam s-a gândit la tristul secret și s-a rugat lui Dumnezeu în gândul lui. Cât de mult spera el ca Dumnezeu să schimbe ce îi spusese să facă! Satana tot încerca să-i șoptească o mulțime de motive să nu asculte. Ce ar zice servitorii lui dacă s-ar întoarce singur de pe munte? Cum s-ar simți Sara când l-ar vedea întorcându-se acasă fără scumpul lor Isaac? Inima ei avea să se frângă.

Avraam nu a vrut să asculte sugestiile lui Satana. Dar, ah, ce bine ar fi dacă Dumnezeu i-ar spune totuși că nu mai e nevoie să asculte!

Trecuseră trei zile de când Avraam, Isaac și servitorii plecaseră din tabără. Se aflau acum aproape de muntele Moria, unde îi spusese Dumnezeu să meargă. Pe vârful muntelui, Avraam a putut vedea un nor frumos – semnul pe care Dumnezeu promisese să i-l dea. Acum nu mai era nicio îndoială în mintea lui că auzise vocea lui Dumnezeu. Și astfel, a ascultat în continuare. După ce le-a spus servitorilor să aștepte întoarcerea lor, Avraam și fiul său au mers încet, spre vârful muntelui. Isaac căra lemnele, iar Avraam, cuțitul și un vas în care avea focul. Avraam era foarte, foarte trist. În cele din urmă, Isaac l-a întrebat ceva pe tatăl său. Geneza 22:7

Avraam încă nu putea suporta gândul de a-i spune lui Isaac ce îi ceruse Dumnezeu să facă. Așadar, ce a răspuns el când Isaac a dorit să știe unde aveau să găsească un miel pentru jertfă? Geneza 22:8 Atât Avraam, cât și Isaac știau că Dumnezeu promisese că Isaac va avea mulți urmaşi, sau „descendenţi”, adică mulţi copii, nepoți și strănepoți. Avraam nu știa cum avea Dumnezeu să-Și țină promisiunea dacă Isaac murea. Dar el a ales să creadă că Dumnezeu putea să-Și țină promisiunea, și chiar Își dorea să o țină. Citește Evrei 11:17-19 p.p.

Ce credință minunată a avut Avraam!

Chiar dacă Avraam alesese să-L asculte pe Dumnezeu și știa că El l-ar fi putut învia pe Isaac, crezi că a fost ușor pentru el să facă ce i-a zis Dumnezeu? Bineînțeles că nu. Avraam și Isaac au urcat pe vârful muntelui împreună. Au construit un altar din pietre și au pus lemnele pe care Isaac le cărase până acolo.

În cele din urmă, Avraam a știut că sosise timpul să-i spună scumpului său fiu ce i-a spus Dumnezeu să facă. Isaac a fost surprins și speriat la început. El urma să fie jertfa?! Isaac era tânăr și puternic și ar fi putut foarte ușor să fugă și să se ducă acasă. Dar nu a fugit.

Isaac Îl iubea pe Dumnezeu foarte mult. Învățase să se încreadă în Dumnezeu, să asculte de El și de tatăl lui. Așadar, a acceptat de bunăvoie să fie el jertfa.

Isaac și-a pus brațele în jurul lui Avraam și au plâns împreună. Amândoi cunoșteau promisiunea lui Dumnezeu despre Isaac și familia pe care trebuia să o aibă. Amândoi știau că Dumnezeu putea foarte ușor să-l învieze, totuși era atât de greu să asculte! Probabil că Avraam și Isaac s-au rugat împreună, s-au îmbrățișat și și-au dat ultima sărutare pe obraz. Isaac a făcut tot ce a putut ca să-l ajute pe tatăl său. Și, apoi, totul a fost gata. Avraam a ridicat cuțitul.

Deodată, s-a auzit o voce care îi vorbea, o voce pe care Avraam a recunoscut-o: „Avraame, Avraame!” a spus vocea. Ce i-a spus apoi Dumnezeu? Geneza 22:12

Chiar în ultimul moment, Dumnezeu l-a oprit pe Avraam, să nu-l mai aducă jertfă pe Isaac. Nici nu ne putem imagina cât de fericiți au fost!

Chiar atunci, Avraam și Isaac au auzit un zgomot în tufișul din apropiere. Ce au văzut? Geneza 22:13 Repede, Avraam și Isaac au luat berbecul din tufiș și l-au așezat peste lemnele de pe altar pentru a-l jertfi. Împreună, I-au mulțumit lui Dumnezeu că le-a dăruit un berbec de jertfă în locul lui Isaac.

Din nou, Dumnezeu a promis că întreaga lume avea să fie binecuvântată prin familia lui Isaac. Avraam demonstrase că se încredea în Dumnezeu și că Îl asculta. Și, cel mai frumos lucru, Avraam și chiar îngerii care priviseră au aflat mai multe despre ce trebuie să fi simțit Dumnezeu când L-a lăsat pe Fiul Său, Isus, să devină om și, în cele din urmă, să moară ca jertfă pentru păcatele noastre.

Dumnezeu a permis ca Domnul Isus să ia asupra Sa teribila pedeapsă pentru păcat pe o merităm noi, tu şi eu. Isus avea să facă asta pentru fiecare om care a trăit vreodată pe pământ. Avea să-L simtă El pe Tatăl Său ceresc alături, așa cum Avraam a fost lângă Isaac? Nu. Avea să mai fie acolo vreun miel care să-I ia locul, așa cum i-a luat locul lui Isaac? Citește Ioan 3:16 rar și cu atenție și gândește-te la ce scrie acolo.

Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru iubirea Lui minunată.

Este întotdeauna cel mai sigur să asculți de Dumnezeu, chiar și atunci când nu înțelegi de ce?
Cum a învățat Avraam să recunoască vocea lui Dumnezeu?
Dacă petreci timp citind Biblia și rugându-Te, vei învăța să recunoști vocea lui Dumnezeu. A fost greu pentru Dumnezeu Tatăl să permită ca Isus să ia asupra Lui pedeapsa pentru păcatele noastre?
Cine a murit pentru păcatele tale pentru ca tu să poți alege să trăiești veșnic?
 De cine ar trebui să ne aducă aminte jertfa mielului?

Din nou despre vacanţa lui Boodle - Partea a XIII-a. De Amy Sherrard

Boodle a locuit cu familia Sherrard, ai cărei membri au fost misionari în Singapore și Filipine.

Dena, Sherry, mama și tata, împreună cu Boodle, ajunseseră în sfârșit la plajă, în drumul lor spre orașul cel răcoros, Baguio. Boodle nu avea nevoie de costum de baie, așa că s-a repezit direct în apă, în timp ce membrii familiei se schimbau unul câte unul, cât de bine puteau, în micuța lor mașină. Întrucât Boodle era parțial un Spaniel de apă, îi plăcea să înoate. În timp ce membrii familiei se schimbau în costumele de baie, Boodle alerga înainte și înapoi, de la apă la mașină, de parcă ar fi spus: „De ce vă ia atât de mult timp?” Însă, într-un final, au ajuns toți în apă, alături de Boodle. Era așa de distractiv! Totuși, dintr- un motiv oarecare, Boodle a intrat în panică. Nu-și mai lua ochii de la ocean, în timp ce fugea înainte și înapoi pe plajă, lătrând cât putea de tare. În cele din urmă, a înotat până la familia ei și se asigura că dădea tare cu nasul în fiecare dintre ei. Apoi a înotat înapoi la mal și a început să latre iarăși.

– Ce se întâmplă cu Boodle? De ce se comportă așa? au vrut să știe fetele. Tata a râs.
– Cred că este prea aproape de sol ca să ne poată vedea pe deasupra valurilor, și probabil asta o îngrijorează. Ea înoată până la noi și ne atinge ca să se asigure că suntem toți teferi. Și probabil tata avea dreptate.

Boodle a fost foarte fericită când familia s-a săturat să înoate și să sară pe valuri și s-a hotărât să se joace o vreme în nisip. În timp ce fetele construiau castele de nisip și căutau scoici, Boodle își săpa propriile gropi sau alerga de colo-colo. În cele din urmă, a venit vremea să pornească la drum, spre munte, către orașul cel răcoros, Baguio, la cabana lor de la munte. Membrii familiei au îndepărtat de pe ei cât de mult nisip au putut și s-au îmbrăcat iarăși cu hainele de călătorie. Au pus-o pe Boodle să se scuture bine de tot și i-au şters blana și lăbuțele. Cu toții erau atât de obosiți… Doar tata a mai rămas treaz, deoarece conducea. Chiar și Boodle a adormit.

Când au ajuns la cabană, a fost atât de bine să facă un duș și să scape de nisipul de pe ei şi de urmele de la apa sărată.
– Ce bine că ne-am luat cu noi puloverele, i-a zis Dena mamei.
Curând, focul ardea în șemineu și fiecare lucru fusese despachetat și pus la locul lui. Cabana era confortabilă și caldă, iar mama a citit o povestire din Biblie la momentele de închinare. I-au mulțumit lui Dumnezeu pentru călătoria în siguranță și pentru distracția de pe plajă.

Fiecare era bucuros să se bage în pat și să tragă păturile călduroase până la urechi. Boodle dormea deja pe covorașul din fața șemineului.
Aveau să mai urmeze nişte excursii și zile interesante și pline de distracție de care Boodle și familia urmau să se bucure împreună. Însă, bineînțeles, Boodle nu știa asta. Era doar un animal de companie fericit, pe care familia și mulți alții îl iubeau.