Mesagerul special al lui Dumnezeu (21). De Amy Sherrard
Bărbații nu plâng prea des. Dar, dacă te-ai fi aflat într-o zi de vară pe un câmp plin de pietre, așa cum era cel din Madison, statul Tennessee, ai fi putut să vezi doi bărbați șezând pe o piatră sub soarele dogoritor și plângând amândoi.
— Pur și simplu, nu putem face așa ceva, a spus unul dintre ei, suflându-și nasul.
— Știu și eu, a fost celălalt de acord, ștergându-și ochii. Așa ceva nu se poate. Uită-te la acest teren pietros. N-o să crească nimic aici, niciodată!
— De unde am putea face rost de bani să cumpărăm acest teren? întrebă primul dintre cei doi, clătinând din cap.
— Adevărul e că nu avem bani să facem ce vrea ea să facem, a răspuns prietenul său. Dar ce să facem? Ea spune că acesta este locul pe care Isus dorește să construim o școală. Ar trebui să avem o fermă, ca și alte școli să poată urma exemplul. Noi știm amândoi că, atunci când oamenii au credință și acceptă mesajul transmis de Isus, atunci lucrurile pot deveni realitate.
— Când oamenii aleg să nu asculte, dau întotdeauna de necazuri, a fost de acord prietenul său. Dar uită-te și tu la locul ăsta! Unul dintre cei doi bărbați era Edward Sutherland, președintele unui colegiu din Michigan, iar celălalt era Percy Magan, decanul de la același colegiu. Iar doamna despre care vorbeau era Ellen White, care aștepta cu răbdare și se ruga într-o barcă nu departe de acel loc. Ea știa că bărbaților le venea greu să facă ce le spusese Isus să facă. Cei doi au rămas pe gânduri destul de mult timp în câmpul acela înfierbântat de soare. În sfârșit, unul dintre ei spuse:
— Cred că ar trebui totuși să ascultăm, chiar dacă lucrul pare imposibil. Tu cum te gândești?
— Mda, presupun că ai dreptate, dădu aprobator din cap prietenul său. Să ne rugăm pentru acest lucru!
Așa că au îngenuncheat amândoi pe pământul pietros și uscat și L-au rugat pe Isus să le dea mai multă credință. Apoi s-au ridicat și au mers acasă la cei doi bătrâni, un bărbat și o femeie, care dețineau terenul. Aceștia cereau peste 12 000 de dolari pentru teren, dar domnul Sutherland și domnul Magan sperau să mai lase din preț. După ce au discutat o vreme, proprietarii au spus că, dacă cei doi puteau să le dea 100 de dolari chiar atunci, ei aveau să aștepte zece zile pentru următoarea rată, care ar fi trebuit să fie de 5 000 de dolari.
Cei doi bărbați s-au uitat unul la altul. O sută de dolari? Și-au scos portofelele să vadă câți bani aveau. Împreună au reușit să completeze suma.
După ce au dat 100 de dolari celor doi bătrâni, au mers la malul râului unde îi aștepta Ellen White. Când i-au spus ce s-a întâmplat, ea a zâmbit. Oh, ce fericită era că ei hotărâseră să se încreadă în Isus! Dar de unde să facă ei rost de 5 000 de dolari în doar zece zile? Nu aveau niciun ban. Știau că numai o minune poate rezolva lucrurile, dar, pentru că ei ascultaseră de Isus, Ellen White nu era îngrijorată deloc.
Ed Sutherland avea o mătușă bogată pe nume Nellie Druillard, iar el s-a hotărât să discute cu ea. Era posibil ca ea să vrea să-i ajute. Dar, dacă mătușa Nellie nu-i va ajuta, domnul Sutherland nu mai știa pe cine altcineva să mai întrebe.