Mesagerul special al lui Dumnezeu (16). De Amy Sherrard
Era iarnă. Zăpada acoperea pământul și se îngrămădea în valuri albe împrejurul caselor. James și Ellen White se aflau într-un oraș din statul New York, având o serie de întâlniri cu oamenii interesați să cunoască ce învață Biblia despre Sabat și despre venirea lui Isus.
În acel oraș era un bărbat care aparținea unei biserici protestante ce ținea duminica. Și omul acesta ținea întâlniri și, chiar dacă era responsabil cu banii pe toată zona aceea – era trezorierul districtului – și nu era pastor, și lui îi plăcea să predice despre cum să fim mântuiți.
„Să credem ce spun James și Ellen White sau să credem ce spune trezorierul districtului?” se întrebau oamenii. Hiram Patch era unul dintre acești oameni care încercau să-și clarifice lucrurile. Până la urmă, el a venit să vorbească cu soții White despre acest lucru. El nu știa ce îi spusese Isus lui Ellen White despre omul care ținea celelalte întâlniri. Iar Ellen i-a spus lui Hiram Patch doar atât: „Dacă vei aștepta o lună, vei ști pe care dintre noi să ne crezi.” Hiram Patch le-a mulțumit și a promis să aștepte.
Nu a trecut nici o lună și Hiram a aflat cine spunea adevărul. După două săptămâni, predicatorul trezorier s-a îmbolnăvit și nu a mai putut merge la serviciu, așa că cineva a trebuit să-l înlocuiască. Îți poți imagina ce surprinși au fost oficialii orașului când au descoperit că lipseau 1 000 de dolari din banii plătiți de cetățeni? „Probabil că omul acesta a furat banii”, au decis conducătorii districtului.
Când a venit șeriful acasă la el, trezorierul a zis că e nevinovat. „Nu știu nimic despre cei 1 000 de dolari. Nu am furat niciun ban. Știți că sunt un om onest. Sunt creștin. Nu mă gândesc niciodată la furat.” În timp ce vorbeau, un alt polițist a văzut-o pe soția trezorierului ieșind cu o pungă în mână și a început să o urmărească. A văzut-o mergând la nămetele de zăpadă din spatele casei, să ascundă punga acolo. Apoi s-a întors în casă. Ea nu știa că cineva o urmărise.
După ce s-a întors în casă, polițistul a mers la grămada de zăpadă și a găsit punga. Înăuntru se aflau cei 1 000 de dolari lipsă. A adus banii în casă și i-a arătat șerifului. Sigur că trezorierul și soția lui nu aveau ce să mai spună. Fuseseră prinși. Ei pretindeau că erau buni, dar au mințit și au furat, iar, așa cum spune Biblia, păcatul lor a fost scos la iveală. (Vezi
Numeri 32:23.)
Nu după multă vreme, toată lumea a aflat ce se întâmplase, inclusiv Hiram Patch. El a continuat să studieze Biblia cu James și Ellen White și a devenit un membru credincios al bisericii. El nu a mai avut niciodată îndoieli dacă Ellen White era sau nu mesagerul special al lui Dumnezeu. Știa că totdeauna se putea încrede în viziunile și visele pe care i le dădea Isus ei. Și noi putem face la fel.