Preoția aleasă

Lucrarea preotului era în centrul slujirii în sanctuar. În cartea Evrei, unde sunt explicate unele aspecte ale sanctuarului, ni se spune mai mult despre preot decât despre mobilier.

Asta pentru că preoții aveau unele responsabilități foarte importante, legate de închinare și de conducere. Pentru a îndeplini cu succes aceste responsabilități, preotul avea nevoie să petreacă mult timp în prezența lui Dumnezeu:

Deuteronomul 21:5 – Atunci să se apropie preoții, fiii lui Levi, căci pe ei i-a ales Domnul Dumnezeul tău ca să-I slujească și să binecuvânteze în Numele Domnului, și ei trebuie să hotărască în orice ceartă și în orice rănire.

Deuteronomul 10:8 – În vremea aceea, Domnul a despărțit seminția lui Levi și i-a poruncit să ducă chivotul legământului Domnului, să stea înaintea Domnului ca să-I slujească și să binecuvânteze poporul în Numele Lui, lucru pe care l-a făcut până în ziua de azi.

Din aceste texte aflăm câteva lucruri importante despre preot:
• Era ales de Dumnezeu.
• Stătea în apropierea lui Dumnezeu, primind instrucțiunile pe care le dădea pentru poporul Israel direct din prezența Sa.
• Era singurul autorizat să mute chivotul legământului, de exemplu, în timpul războaielor.
• Conducea slujbele religioase.
• Primea instrucțiunile lui Dumnezeu pentru a rezolva neînțelegerile și certurile.
• Era ales să vorbească în numele lui Dumnezeu și să proclame binecuvântarea Sa.

Cu toate că preotul avea un rol important în serviciul sanctuarului, datoria preoțească existase cu mult înainte de sanctuar. Aceasta începea acasă, căminul fiind un mic sanctuar. Exceptând mutarea chivotului, toate îndatoririle pe care le avea preotul erau valabile și pentru tată.

La început, capul fiecărei familii era considerat conducător și preot al casei. – Spiritul profeției, vol. 1, p. 53

Această declarație sugerează că istoria sacrificiilor aduse de Cain și Abel a avut loc când erau conducători ai propriilor familii, căci:

Abel și-a adus jertfa cu o credință solemnă, ca preot. – Review and Herald, 3 martie 1874.

Fiecare tată era reprezentantul special al lui Dumnezeu și, în fiecare dimineață și seară, trebuia să intre în prezența Sa, pentru a-I primi instrucțiunile privind familia pentru ziua aceea. Zilnic, tatăl trebuia să conducă închinarea în familie. Tatăl trebuia să urmeze indicațiile lui Dumnezeu pentru a preveni și a rezolva disputele familiale. Tatăl trebuia să caute binecuvântarea lui Dumnezeu pentru familia lui.

Odată cu creșterea populației pământului, mai multe familii au început să se grupeze la un loc în Sabat, pentru părtășie și închinare. În timp ce fiecare tată era preotul propriei familii, când se adunau în grupuri, „această slujbă solemnă de jertfă pentru popor era îndeplinită de bărbații aleși de Dumnezeu” (Spiritul Profeției, vol. 1, p. 54). Patriarhii funcționau ca preoți pentru adunările religioase, iar fiul cel mai mare al patriarhului avea dreptul de întâi născut de a îndeplini rolul de preot în cazul absenței tatălui sau după moartea acestuia.

Cu toate că Avraam era un tip al sistemului patriarhal, alegerea întâiului născut al patriarhului de a fi preot a încetat, fiind distrusă de poligamia lui Avraam. Ismael a fost primul lui născut, însă Isaac, al doilea născut, a devenit preot, deoarece el a fost primul născut al Sarei.

Al doilea născut al lui Isaac, Iacov, a devenit următorul mare-preot. Cu toate că Esau era cel mai în vârstă dintre gemeni, fiind despărțiți de doar câteva clipe, el și-a disprețuit responsabilitățile de preot și a renunțat la privilegiul de a fi preotul familiei când și-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov, care a devenit preot după moartea lui Isaac.

1. Gândește-te la responsabilitățile unui preot (enumerate pe pagina 1). Compară-le cu responsabilitățile unui tată în casa lui.

2. Citește Patriarhi și profeți, pp. 141–144. Descrie câteva dintre binecuvântările pe care Dumnezeu a intenționat să le dea familiilor când a proiectat sistemul patriarhal.

În secțiunea precedentă, am văzut că una dintre îndatoririle importante ale preoților era să pronunțe binecuvântări în numele lui Dumnezeu. Asta înseamnă că preotul trebuie să binecuvânteze ceea ce Dumnezeu a binecuvântat. Dar preoții trebuiau să pronunțe și blestemele (sau vaiurile) asupra celor pe care Dumnezeu i-a blestemat. (Vezi Deuteronomul 11:26-28.)

Iacov a înțeles conceptele de binecuvântare și blestem. El a înțeles că tatăl lui, Isaac, ca preot, îl putea binecuvânta sau blestema în numele lui Dumnezeu. Iacov știa și că înșelăciunea nu putea fi binecuvântată.

Geneza 27:11,12 – Iacov a răspuns mamei sale: „Iată, fratele meu Esau este păros, iar eu n-am păr deloc. Poate că tatăl meu mă va pipăi și voi trece drept mincinos înaintea lui și, în loc de binecuvântare, voi face să vină peste mine blestemul.”

Iacov a primit într-adevăr dreptul de întâi născut și funcția preoțească. Dar Dumnezeu nu putea binecuvânta înșelăciunea lui. Chiar dacă s-a pocăit cu sinceritate, păcatul lui i-a adus suferință pentru tot restul vieții lui.

Acest lucru ne duce la cea mai ciudată, dar și cea mai încurajatoare istorie a omului pe care Dumnezeu l-a ales să fie următorul preot. Anii au trecut, Isaac a murit, iar Iacov a devenit preot. Apoi, când Iacov a îmbătrânit, a trebuit să aleagă preotul care să conducă închinarea în familie după moartea sa. Aflat pe patul de moarte și fiind înconjurat de fiii lui, și-a rostit binecuvântarea finală. Cu siguranță, părea puțin probabil că Levi va fi făcut preot, el nefiind întâiul născut al niciuneia dintre soțiile lui Iacov. Nu era nici măcar al doilea născut, ci de-abia al treilea născut al Leei. Iar binecuvântarea lui Iacov nu a sunat ca o binecuvântare nici pentru Levi, nici pentru fratele lui mai mare, Simeon.

Geneza 49:5-7 – Simeon și Levi sunt frați; săbiile lor sunt niște unelte de silnicie. Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci în mânia lor, au ucis oameni și, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor. Blestemată să fie mânia lor, pentru că a fost prea turbată, și furia lor, căci a fost prea sălbatică! Îi voi împărți în Iacov și-i voi risipi în Israel. Pentru Iacov a fost dureros, dar necesar să-și mustre cu asprime fiii iubiți.

Apocalipsa 3:19 – Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar și pocăiește-te!

În tinerețe, Levi a făcut o greșeală teribilă. Influențat de fratele lui mai mare, Simeon, Levi s-a înfuriat când sora lor Dina a fost violată de Sihem, fiul conducătorului unei cetăți. Cei doi frați s-au răzbunat pe Sihem, făcând o crimă, ucigându-l nu doar pe Sihem, ci și pe tatăl lui, precum și pe ceilalți bărbați din cetate. Ba chiar au omorât și niște animale în furia lor (vezi Geneza 34:25,26; 49:6). Când au fost mustrați, ei nu s-au pocăit și, ca să se dezvinovățească, au aruncat vina pentru păcatul lor asupra lui Sihem.

Geneza 34:31 – Ei au răspuns: „Se cuvenea oare să se poarte cu sora noastră cum se poartă cu o curvă?”

Deși răspunsul lor suna pios, răzbunarea lor nu a fost motivată de o adevărată ură față de păcat. Prin circumstanțele ulterioare, Dumnezeu a expus ipocrizia lui Simeon și a lui Levi și a arătat că atitudinea lor nu a fost o indignare îndreptățită împotriva necurăției morale, căci ei au scuzat incestul lui Ruben, fratele lor mai mare, și s-au înfuriat pe „pălăvrăgeala” lui Iosif atunci când acesta îl informa pe tatăl lor de comportamentul lor nelegiuit (vezi Geneza 37:2). De asemenea, s-au temut că Ruben își va pierde dreptul de întâi născut și că Iacov o să i-l dea lui Iosif, întâiul născut al soției preferate, Rahela.

Ei au devenit chiar și mai geloși și s-au mâniat și mai tare pe Iosif după ce acesta și-a povestit visele și după ce a primit o haină ca acelea pe care le purtau prinții. Levi s-a unit cu Simeon și cu ceilalți frați și l-au prins pe Iosif, i-au sfâșiat haina și l-au aruncat într-o groapă, pentru ca apoi să-l vândă ca sclav unor negustori ismaeliți.

Dumnezeu nu putea aproba un asemenea comportament odios. Deși s-a pocăit, Ruben și-a pierdut dreptul de întâi născut din cauza incestului lui. Levi s-a pocăit și el, de-a lungul anilor fiind transformat prin puterea harului lui Dumnezeu și devenind un bărbat evlavios. Disciplina Domnului a dat roade, iar Dumnezeu a plănuit să transforme blestemul rostit asupra lui Levi în cea mai mare binecuvântare.

3. În lecție este menționat faptul că preoții trebuie să binecuvânteze ceea ce Dumnezeu a binecuvântat și să blesteme ceea ce Dumnezeu a blestemat. Despre ce binecuvântări și blesteme este vorba? Deuteronomul 28:1,2,15; Deuteronomul 30:11-20

4. Citește Patriarhi și profeți, pp. 177, 178. Descrie privilegiile și responsabilitățile celui care a primit binecuvântarea de întâi născut. Compară și pune în contrast gândurile și sentimentele lui Esau cu ale lui Iacov în privința dreptului de întâi născut.

Levi și fiii lui nu-și puteau scoate din minte mustrarea aspră a lui Iacov. Acea solie le-a servit drept protecție. Le-a reamintit să nu-i urmeze niciodată pe alții pe calea păcatului. Le-a reamintit să prețuiască blândețea, care este semnul unui caracter smerit, supus și care nu se înfurie.

Moise, strănepotul lui Levi, a moștenit aceleași defecte de caracter. Și el s-a înfuriat și, cuprins de indignare, a înjunghiat un bărbat. Dar s-a pocăit și el, ca și Levi, și a devenit „un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe fața pământului” (Numeri 12:3).

Seminția lui Levi a îndrăznit să stea singură de partea lui Dumnezeu și a refuzat să urmeze majoritatea poporului Israel în apostazia de la muntele Sinai. Ei au refuzat să se închine în fața vițelului de aur. Ei au refuzat să declare în mod blasfemator că vițelul acela era dumnezeul care îi eliberase din robia egipteană.

Când Moise s-a întors de la întâlnirea cu Dumnezeu de pe Sinai și a văzut dezmățul idolatru, a aruncat cele două table de piatră și a oprit imediat ceremonia profanatoare.

Exodul 32:26 – Apoi Moise s-a așezat la ușa taberei și a zis: „Cine este pentru Domnul să vină la mine!” Și toți copiii lui Levi s-au strâns la el.

Seminția care refuzase să răspundă chemării la închinarea falsă a răspuns imediat chemării de a fi voluntari credincioși, alegând să ia o poziție fermă de partea lui Dumnezeu. Seminția al cărei părinte, nefiind chemat de Dumnezeu, și-a exercitat în mod ipocrit răzbunarea firească asupra cetății lui Sihem era capabilă acum să aducă la îndeplinire în mod drept răzbunarea lui Dumnezeu asupra israeliților idolatri.

Exodul 32:27-29 – El le-a zis: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeți și străbateți tabăra de la o poartă la alta și fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul și pe ruda sa.” Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise și aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor. Moise a zis: „Predați-vă azi în slujba Domnului, chiar cu jertfa fiului și fratelui vostru, pentru ca binecuvântarea Lui să vină astăzi peste voi!”

Păcatul lui Levi fusese remediat. Nemaifiind sub blestem, ei au primit binecuvântarea lui Dumnezeu. Blestemul care îi împrăștiase în tot Israelul a fost transformat într-o binecuvântare, căci Dumnezeu intenționa ca preoții să fie răspândiți în toată țara. Seminția lui Levi a fost aleasă de Dumnezeu să conducă manifestările religioase și să rezolve neînțelegerile și certurile, fiind împuternicită de Dumnezeu să rostească binecuvântări în numele Său.

5. Cum a fost transformat într-o binecuvântare blestemul rostit împotriva lui Levi?

6. Fiecare dintre noi experimentează blestemul păcatului. Ce putem face ca să ne asigurăm că acest blestem este transformat într-o binecuvântare, așa cum a fost pentru Levi? Deuteronomul 30:1-10

Ce să fac, Doamne?

Câteodată, niște gesturi simple de amabilitate deschid oportunități neobișnuite pentru a răspândi Evanghelia. Bucurați-vă de aceste mărturii scurte din India, care au fost publicate în revista lunară a Gospel Outreach.

Povestea lui Uday: Într-o zi, Uday călătorea cu autobuzul 40 de kilometri ca să ajungă la slujbă. Ca de obicei, a trebuit să se îmbulzească pentru a-și face loc să urce în autobuz. În această regiune a Indiei, în autobuze se urcă de trei ori mai mulți oameni decât capacitatea admisă: o treime ia loc pe scaune, o treime stă în picioare, iar o treime călătorește pe plafonul autobuzului sau agățați de partea din spate și de cea din față.

În ziua aceea, Uday a reușit să ocupe un scaun, dar a văzut niște oameni bătrâni care stăteau în picioare. Ce să fac, Doamne? s-a rugat el. Apoi, Uday a văzut un bătrân care abia se mai ținea pe picioare și s-a hotărât să-i ofere scaunul lui. Bătrânul l-a binecuvântat pe Uday pentru bunătatea lui. Uday i-a spus că e pastor și că Isus vine în curând ca să pună capăt tuturor necazurilor și suferințelor.

Când au ajuns la destinație, bătrânul i-a spus fiului său, care călătorea pe acoperișul autobuzului, că Uday îi spusese ceva ce nu i-a mai spus nimeni înainte și că ar dori să afle mai mult. Ei l-au invitat pe Uday în satul lor, unde a găsit membri din cinci familii gata să se alăture creștinismului. După ce au studiat Biblia timp de o săptămână, au fost botezați 27 de oameni.

Povestea lui Nagender: Stăteam la o coadă lungă în holul spitalului guvernamental, așteptând să îmi vină rândul. La capătul cozii, era un bărbat care aștepta de mult timp să apară un doctor care să trateze ochii fiicei lui. Din nefericire, bărbatul care se ocupa cu înregistrarea s-a ridicat și a spus mulțimii care aștepta că doar primii 20 de oameni vor putea să fie consultați, ținând cont că doctorul nu va mai fi disponibil decât pentru o oră.

Mulți oameni dezamăgiți s-au întors să plece, dar bărbatul din capătul rândului s-a dus la cel responsabil și a încercat să-l convingă că fiica lui suferea de dureri mari la ochi. I s-a răspuns că nu avea însă niciun sens; nu se vor face excepții.

Fiind martoră la această situație, m-am hotărât să-mi ofer locul din rând acestui tată și fiicei lui. Bărbatul, pe nume Ramesh, a fost foarte recunoscător. Data următoare când m-am dus la spital, m-am întâlnit din nou cu Ramesh și am devenit prieteni. Ramesh m-a invitat să merg acasă la el. Am ținut studii biblice cu familia lui, iar trei luni mai târziu, aceștia s-au botezat. Acum sunt membri ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și și-au dedicat viețile ca să-i slujească lui Dumnezeu. Caută azi pe cineva care are nevoie de ajutorul tău. Bunătatea ta poate fi cea mai eficientă cale ca să depui mărturie.

Mărturia lui Bali Ram: Viața mea era mizerabilă. Aveam o mulțime de probleme. Multe dintre ele erau cauzate de faptul că beam alcool. Certurile, furia și invidia distrugeau viața familiei mele. Obosit de certurile constante, mi-am părăsit casa și m-am dus la Madhya Pradesh. În timp ce-mi căutam ceva de lucru, am întâlnit un bătrân din satul meu. El m-a luat acasă la el, mi-a dat ceva să mănânc și să beau și m-a invitat să stau cu el. Înainte să mă culc în noaptea aceea, prietenul meu a îngenuncheat lângă pat și s-a rugat. L-am văzut făcând asta și am rămas uimit că nu se închina înaintea niciunui idol. L-am întrebat cui se ruga? M-a invitat să particip cu el a doua zi dimineață la o întâlnire de rugăciune. M-am simțit bine la această întâlnire. Am simțit în inimă o pace și o bucurie cum nu mai cunoscusem înainte. După acea primă întâlnire, am participat la toate celelalte care au urmat și am început să-L cunosc pe Isus. L-am acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor al meu. Treptat, viața mea s-a schimbat. M-am întors în Sahasapur. De atunci, pacea și dragostea au domnit în casa mea. Întreaga mea familie L-a acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor. Îi mulțumesc lui Isus pentru harul Său salvator, pentru pacea și dragostea din viața mea.

Învingători prin Hristos

Hristos a plătit un preț infinit pentru a răscumpăra lumea. El a renunțat la onoarea, bogăția și la căminul glorios din curțile împărătești și a îndurat asalturile fioroase ale lui Satana, pentru ca oamenii să poată avea tăria să învingă, așa cum și El a învins. Ispitele pe care le aduce Satana asupra rasei umane sunt severe, dar proba la care L-a supus pe Fiul lui Dumnezeu a fost de o sută de ori mai dură.

Suferințele lui Hristos nu au fost atât de intense doar din cauza chinurilor sfâșietoare ale foamei, ci din cauza păcatelor lumii ce apăsau ca o povară enormă asupra Lui. El, care nu a cunoscut păcatul, a fost făcut păcat pentru noi. Cu această teribilă povară de vină asupra Lui, a rezistat ispitei de temut a poftei, a iubirii față de lume și onoare, precum și mândriei de a se afișa, care în cele din urmă duce la îngâmfare. Hristos a făcut față acestor ispite imense și le-a învins pentru ca noi să putem avea un caracter neprihănit.

Mulți oameni care cad pradă ispitelor se scuză, spunând că divinitatea lui Hristos l-a ajutat să izbândească și că omul nu are această putere de partea lui. Dar aceasta nu este o scuză, deoarece Hristos pune la dispoziția tuturor această putere divină. Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ deoarece a văzut că puterea morală a omului este slabă. El a venit ca să-l pună pe omul limitat într-o legătură strânsă cu Dumnezeu. Omul învinge trecând de partea lui Hristos, prin puterea Lui divină.

Atunci când suntem ispitiți să ne îndoim dacă Hristos a rezistat ispitelor ca om, trebuie să cercetăm Scriptura ca să descoperim adevărul. Ca înlocuitor și garant al omenirii, Hristos a luat locul păcătosului în fața Tatălui, suportând pedeapsa în locul lui. Hristos a avut privilegiul de a depinde de Tatăl pentru putere și la fel stau lucrurile și cu noi. Deoarece s-a prins de mâna puterii infinite și s-a ținut strâns de ea, a învins; iar noi suntem învățați să facem la fel. El a întâmpinat fiecare ispită cu: „Stă scris” și la fel trebuie să facem și noi. Acela care se opune răului prin puterea Lui poate spune folosind cuvintele inspirate: „Dar Domnul Dumnezeu M-a ajutat, de aceea nu M-am rușinat, de aceea Mi-am făcut fața ca o cremene, știind că nu voi fi dat de rușine. Cel ce Mă îndreptățește este aproape: cine va vorbi împotriva Mea?... Iată, Domnul Dumnezeu Mă ajută: cine Mă va osândi?”

În multe ocazii, limbajul folosit de Hristos arată că s-a aflat în aceeași poziție în care suntem și noi. A trebuit și El să meargă prin credință, așa cum trebuie să facem și noi, iar atunci când ispitele l-au asaltat cu o putere copleșitoare, a folosit limbajul pe care trebuie să-l folosească fiecare copil de pe pământ. „Fiul nu poate face nimic de la Sine”, a declarat Hristos, „El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând și tot ce face Tatăl, face și Fiul întocmai.” „Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi: judec după cum aud; și judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui care M-a trimis.” „Când veți înălța pe Fiul omului, atunci veți cunoaște că Eu sunt și că nu fac nimic de la Mine Însumi, ci vorbesc după cum M-a învățat Tatăl Meu.”

Hristos S-a luptat cu puterile întunericului. El a bătătorit drumul pe care trebuie să treacă fiecare fiu și fiică a lui Adam. El cunoaște cât de aprig este conflictul și ne încurajează, învățându-ne cu cuvinte pline de har: „Cine dintre voi se teme de Domnul să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric și n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului și să se bizuie pe Dumnezeul lui!”

Această încredere în Dumnezeu este în opoziție cu încrederea în sine. El spune: „Iar voi toți, care aprindeți focul și puneți tăciuni pe el, umblați în lumina focului vostru și în tăciunii pe care i-ați aprins!” Hristos este Căpetenia mântuirii noastre. „Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care și prin care sunt toate și care voia să ducă pe mulți fii la slavă să desăvârșească, prin suferințe, pe Căpetenia mântuirii lor.” Suferințele pe care a trebuit să le îndure Fiul lui Dumnezeu depășesc orice suferințe pe care le-au îndurat sau le vor suporta vreodată oamenii; cu toate acestea, Hristos a biruit și Și-a desăvârșit un caracter fără pată. Prin suferința și rezistența Sa, El ne spune limpede că oamenii pot atinge și menține perfecțiunea caracterului.

Când Satana eșuează în tentativa lui de a-l face pe om să păcătuiască prin primele două ispite, cea a apetitului și cea a îngâmfării, atunci o folosește pe a treia, dragostea față de lume. Prin aceasta, aproape în fiecare situație, îl conduce pe om la apostazie. Gloria lumii este cea care ne atrage și ne prinde în capcană. Dar noi avem motive să-I mulțumim lui Dumnezeu deoarece Căpetenia mântuirii noastre a fost desăvârșită prin suferință, Hristos ieșind învingător în locul nostru. Fiecare urmaș al lui Adam poate avea această putere divină.

Oamenilor le-a fost făcută promisiunea Mângâietorului. Isus a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele și mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl.” Puterea pe care a avut-o Hristos, ca reprezentant al rasei umane, o va avea fiecare reprezentant al familiei umane care va face din Dumnezeu tăria lui.

„Astfel, fiindcă avem un Mare-Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare-Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie.” Noi trebuie să avem curaj și să credem că putem birui orice imperfecțiune a caracterului nostru. Răscumpărătorul nostru a luat asupra Sa natura noastră și a purtat bătăliile noastre, iar noi vom învinge în Numele Lui. Natura umană trebuie să se prindă strâns de puterea lui Dumnezeu și va fi victorioasă. – The Youth s Instructor, 28 decembrie 1899

1. Cât de intense au fost ispitele cu care a fost încercat Isus?

2. Care au fost cele trei ispite pe care Isus le-a înfruntat și le-a biruit?

3. Cum se scuză mulți oameni atunci când cad pradă ispitelor? Dar ce este aceasta?  De ce?

4. Cum știm că Isus Și-a învins ispitele ca om și nu Și-a folosit puterea divină?

5. Ce cuvinte pline de har ne-a adresat Isus ca învățătură și încurajare?

6. Ce anume a făcut Isus să fie clar prin suferințele și rezistența Lui?

7. Cum îi face Satana pe aproape toți oamenii să cadă în apostazie?

8. Trebuie să fim curajoși și să credem că___ Cum putem fi învingători?___

Controlorul dăunătorilor

Furnicarul este unul dintre cele mai ciudate animale create de Dumnezeu. Cea mai mare dintre speciile de furnicari, furnicarul uriaș, trăiește în zonele de pajiște și în pădurile tropicale deschise din America Centrală și de Sud. Un furnicar uriaș ajuns la maturitate este acoperit cu păr aspru, ce crește până la 25 de centimetri pe coadă, cântărește aproximativ 40 de kilograme și are o lungime de până la 1 metru și 20 de centimetri (mărimea unui ciobănesc german), fără să mai vorbim și de coada stufoasă care îi mai adaugă încă 90 de centimetri.

Furnicarii uriași au gheare mari ca niște cârlige la picioarele din față și, ca să le protejeze, pășesc pe partea din spate a încheieturilor. Aceste gheare sunt folosite ca să sape după hrană, precum și ca să se apere de atacurile jaguarilor și ale pumelor, dușmanii lor naturali. Este cunoscut faptul că furnicarii uriași ucid aceste feline mari cu ghearele lor puternice.

Furnicarii au un metabolism destul de încet, menținându-și una dintre temperaturile cele mai scăzute dintre toate mamiferele, în timp ce dorm până la 15 ore pe zi. Vederea lor nu este foarte bună, în schimb au un auz excelent, care îi face să se trezească la cel mai mic zgomot.

Furnicarii sunt, bineînțeles, animale insectivore – hrănindu-se în special cu furnici și termite. În capătul nasului foarte lung al furnicarului se găsește o gură micuță, dar destul de mare cât să-i permită limbii să iasă. Cu această limbă lipicioasă și lungă de 60 de centimetri, care iese și intră în gură de peste 150 de ori pe minut, se pricep de minune să prindă insecte. Limba este dotată și cu ghimpi orientați spre interior, cu care prind insectele. Neavând dinți, „mestecatul” are loc în mare prin contracțiile puternice ale stomacului lor asemănător cu o pipotă, ajutate de nisipul și noroiul ingerate.

Chiar dacă furnicarii pot mânca mai mult de 30 000 de insecte pe zi, la o masă se hrănesc cu numai câteva mii. Merg de la un cuib la altul pe teritoriul lor și nu mănâncă niciodată prea multe insecte de la unul. Furnicarii evită să distrugă vreun cuib în întregime, permițând coloniilor de insecte să se regrupeze, lucru pe care acestea îl și fac cu rapiditate.

O mamă furnicar își poartă puiul în spate până la un an, o perioadă considerabilă. Tamadua, una dintre speciile de furnicar, își marchează teritoriul cu o glandă aflată mai jos de coadă, mirosul fiind atât de puternic încât localnicii au numit această specie „împuțitul pădurii”. Furnicarii, de asemenea, au un simț dezvoltat al mirosului, prin care identifică speciile de furnici și de termite aflate în cuib înainte să-l spargă. Însă, chiar dacă simțul mirosului lor este de 40 de ori mai puternic decât cel al unui om, nu par să fie deranjați de propria miasmă!

Isus a spus că unul dintre defectele obișnuite ale naturii umane este să vadă paiul din ochii altora, nebăgând în seamă bârna din propriul ochi: „Scoate întâi bârna din ochiul tău, și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău.”