Învierea morților

În timpul celei de-a doua călătorii misionare, Pavel a trăit un timp în Atena. Atunci când filozofii greci de acolo au auzit discuțiile zilnice ale lui Pavel cu oamenii din piață, au vrut să afle mai multe despre această învățătură nouă. Prin urmare, l-au invitat să le explice noua doctrină pe care o adusese în orașul lor faimos.

Cu tact, Pavel le-a făcut cunoștință cu Dumnezeul pe care nu-l cunoșteau – Acela care a creat lumea și care o susține. După aceea, le-a vorbit despre judecata finală și despre învierea lui Isus. Când Pavel a început să le spună despre înviere, filozofii l-au întrerupt și au încheiat discuția.

Faptele apostolilor 17:32 – Când au auzit ei de învierea morților, unii își băteau joc, iar alții au zis: „Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată.”

Grecii nu erau singurii care se certau în legătură cu învierea. Nici cele două partide principale ale evreilor nu puteau să cadă de acord în privința acestui subiect. Fariseii credeau în înviere, dar saducheii, asemenea grecilor, considerau că învierea este o idee prostească. Disputa dintre ei era atât de încinsă, încât odată, când Pavel și-a precizat credința în înviere înaintea Sinedriului, saducheii și fariseii au început să se bată între ei – fariseii încercând să-l protejeze pe Pavel, iar saducheii, căutând să-l ucidă. (Vezi Faptele apostolilor 23:6-10.)

Chiar și în ziua de azi sunt mulți oameni foarte confuzi în privința învierii. De ce, se întreabă aceștia, ar mai fi nevoie de înviere, dacă sufletul se duce în cer în momentul morții? Și cum e posibil ca un om mort să se ridice pentru a-L întâlni pe Isus la înviere, dacă a fost deja în cer cu El?

Pentru un om cu o înțelegere a morții conformă cu Scriptura, învierea este plină de sens. El pricepe că învățăturile Bibliei despre înviere conțin multe promisiuni care îi dau speranță.

Osea 13:14 – Îi voi răscumpăra din mâna Locuinței morților, îi voi izbăvi de la moarte.

1 Tesaloniceni 4:16,17 – Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

Pe lângă numeroasele promisiuni, Biblia conține și relatările unor oameni care au fost înviați. Exemplele îi includ pe fiul văduvei din Sarepta, pe fiul Sunamitei, pe fiica lui Iair, pe Lazăr, Dorca și Isus. Ce doctrină minunată, atât de plină de speranță! De asemenea, după cum vom vedea, este cheia înțelegerii mai multor adevăruri importante.

1. De unde ar fi putut să știe saducheii că va avea loc o înviere? 1 Împărați 17:17-24; 2 Împărați 4:32-37; 2 Împărați 13:20,21; Iov 19:25-27; Isaia 26:19; Daniel 12:2; Osea 13:14

2. Ți s-a întâmplat ca moartea să îți răpească un prieten sau o persoană iubită? În ce fel îți dă speranță doctrina învierii?

3. Citește Tragedia veacurilor, pp. 644, 645. Rezumă cu propriile cuvinte această descriere frumoasă a învierii celor neprihăniți.

Era devreme într-o dimineață de duminică. Orele lungi ale nopții se scurseseră încet pentru soldații romani care păzeau obosiți mormântul lui Isus. Dintr-odată, întunericul adânc este sfâșiat de o lumină ca o flacără a slavei cerești.

Matei 28:2,3 – Și iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ, căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit și a prăvălit piatra de la ușa mormântului și a șezut pe ea. Înfățișarea lui era ca fulgerul, și îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada.

La chemarea lui Gabriel, soldații L-au văzut pe Isus ieșind din mormânt în măreție și slavă. L-au auzit declarând: „Eu sunt Învierea și Viața.” După acest eveniment, urmașii lui Isus au înțeles în cele din urmă că El încercase să le vorbească despre înviere. Acum, viitorul lor nu mai era întunecat, plin de frică, disperare și confuzie.

Întunecimea nopții, risipită de razele strălucitoare ale învierii lui Isus, este o ilustrație potrivită a felului în care învierea Sa ne alungă frica de moarte și izgonește întunericul erorii cu care Satana încearcă să învăluie doctrina învierii. Să notăm pe scurt câteva adevăruri importante învățate din învierea lui Isus.

Mai întâi, după înviere, Isus avea un trup adevărat. El putea mânca, merge și vorbi. (Vezi Luca 24:36-43.) De asemenea, prietenii lui Isus L-au recunoscut. Aceștia I-au recunoscut vocea și gesturile specifice. (Vezi Luca 24:30,31; Ioan 20:16.) Când noi vom învia, vom avea trupuri adevărate și îi vom recunoaște pe cei dragi nouă.

În al doilea rând, învierea nu I-a schimbat personalitatea lui Isus, El fiind în continuare același – iubitor și bun; El încă are aceleași priorități (Ioan 21; Luca 24:25-27,44-49; Matei 28:18-20).

În al treilea rând, învierea lui Isus ne arată că El este un biruitor puternic, care ne garantează distrugerea păcatului, a lui Satana și a morții.

Coloseni 2:15 – A dezbrăcat domniile și stăpânirile și le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieșit biruitor asupra lor prin cruce.

Așadar, atunci când cineva iubit moare, nu avem niciun motiv să ne lăsăm pradă unei tristeți adânci și lipsite de speranță. Pentru cei drepți, moartea nu este decât un somn temporar.

1 Tesaloniceni 4:13 – Nu voim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care n-au nădejde.

În al patrulea rând, învierea lui Isus ne arată că Dumnezeu face o diferență clară între cei drepți și cei nelegiuiți. Băgați de seamă cine au fost cei care au înviat cu Isus:

Matei 27:52,53 – Mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților care muriseră au înviat. Ei au ieșit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate și s-au arătat multora.

Dumnezeu nu a înviat chiar pe oricine. El a înviat sfinții. Iar patruzeci de zile mai târziu, Dumnezeu i-a ridicat la cer pe acești oameni sfinți, împreună cu Isus. Acest fapt este o promisiune frumoasă a ceea ce se va întâmpla cu fiecare persoană neprihănită.

1 Tesaloniceni 4:14 – Căci dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El.

1 Corinteni 15:20 – Dar acum, Hristos a înviat din morți, pârga celor adormiți.

Învierea lui Isus este elementară pentru a înțelege multe adevăruri. Totodată, mântuirea noastră și întreaga credință creștină depind de aceasta.

1 Corinteni 15:14 – Și dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică și zadarnică este și credința voastră.

4. De ce mântuirea noastră și întreaga credință creștină depind de învierea lui Isus? 1 Corinteni 15:12-19

5. Să zicem că te întreabă cineva ceva despre înviere. Cum te poate ajuta istoria învierii lui Isus ca să răspunzi?

Învierea face parte din procesul distrugerii tuturor relelor care au început odată cu păcatul lui Adam. Noi toți murim din cauza păcatului lui. Iar dacă nu ar exista Isus și nici Evanghelia, moartea ar fi sfârșitul. Noi nu am mai avea nicio speranță – nu ar mai exista nicio posibilitate a vieții dincolo de mormânt.

Însă Isus a murit pentru noi. El ne-a dat libertatea de a alege și puterea de a ne supune. Ne-a făcut responsabili pentru alegerile noastre. Acest lucru ne face răspunzători. Din acest motiv, toți oamenii vor fi înviați. Cu toții vor fi ridicați din morminte ca să-și primească răsplata.

Faptele apostolilor 24:15 – Va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți.

Ținând cont că neprihăniții și păcătoșii primesc fiecare câte o răsplată aparte, vor exista două învieri diferite. Isus a vorbit despre asta în:

Ioan 5:28,29 – Nu vă mirați de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.

Apocalipsa 20 ne ajută să înțelegem timpul când vor avea loc aceste învieri. Mai întâi, suntem învățați despre prima înviere, care are loc la a doua venire a lui Isus.

Apocalipsa 20:6 – Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere, ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos și vor împărăți cu El o mie de ani.

După aceea, timp de o mie de ani, toți cei neprihăniți vor trăi în cer cu Isus. În această perioadă, cei nelegiuiți sunt morți, iar Satana și îngerii lui hoinăresc prizonieri pe planeta distrusă.

După o mie de ani, Dumnezeu îi va învia pe nelegiuiți pentru a-și primi răsplata alături de Satana și îngerii lui.

Apocalipsa 20:7-9,14 – Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat și va ieși din temnița lui ca să înșele neamurile... Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit... Aceasta este moartea a doua.

Toți cei care vor învia la a doua înviere vor avea parte de a doua moarte, din care nu se vor trezi niciodată. Ce diferență uriașă este între cele două învieri! Aceasta este diferența dintre viața veșnică și moartea veșnică. Nu ne putem permite să ratăm prima înviere.

Dacă experimentăm acum puterea învierii lui Isus și, în puterea Sa, obținem victoria totală asupra păcatului și a lui Satana, Isus ne garantează că vom avea parte de prima înviere. Pavel a înțeles acest adevăr. Observați cum face legătura între ideea de a experimenta „puterea învierii Lui” acum, cu speranța de a fi înviați din moarte mai târziu.

Filipeni 3:8-11 – Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos și să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credință. Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morți.

Îți vei deschide complet inima față de Isus și te vei preda în întregime Lui? Miza este destinul tău veșnic.

6. Care este scopul celei de-a doua învieri?

7. Compară cele două răsplăți pe care le va da Hristos oamenilor. Ioan 5:28,29; Romani 6:23; Apocalipsa 20:11–21:8

8. Când vor fi înviați cei neprihăniți, în conformitate cu 1 Tesaloniceni 4:16?

9. Citește paragraful din caseta neagră de pe pagina anterioară și Filipeni 3:8-11. Cine se poate aștepta să aibă parte de prima înviere?

Invitația șefului Tafido

Franklin Gutierrez, un student misionar SULADS* în școala misionară Slong, a avut privilegiul să fie martorul transformării vieții unui violent șef de trib. Mai jos, el ne împărtășește experiența cu propriile lui cuvinte.

Datu Tafido, cel mai de temut războinic din zonă, este șeful tribului Slong. El poartă armă și relatează isprăvi de luptă și activități ilegale care au sfârșit în conflicte sângeroase. Are grijă ca supușii lui să-l asculte.

Cu respect, l-am invitat pe șef să vină la biserică. Am fost surprins când a venit; avea și arma cu el. A stat și a ascultat. Îi plăcea să-și vadă și să-și audă copiii cântând și recitând versete memorate. Mi-a spus că vizitase biserica în mod regulat când au fost și alți profesori SULADS în sat, dar nu participase niciodată, deoarece simțea că este prea păcătos.

Într-o duminică, am avut o întâlnire cu părinții, la care a venit și șeful Tafido și două dintre soțiile lui. Am vorbit despre chestiuni școlare. Șeful Tafido, care de obicei este vorbăreț, acum asculta în liniște. În cele din urmă, chiar înainte să terminăm, șeful a vorbit:

„Vreau doar să vorbesc înainte de rugăciunea de încheiere”, a spus. „Știu că veți fi surprinși de ceea ce voi spune.” Am văzut oamenii privindu-se între ei și întrebându- se ce va urma.

„Știți cât de rău sunt”, continuă șeful. „Mulți dintre voi ați simțit pe pielea voastră mânia mea. Știu că oamenii din alte sate plănuiesc să mă omoare ca să se răzbune pentru lucrurile pe care le-am făcut. Sunt pregătit pentru asta. L-am rugat însă pe Domnul să mă ierte. Să trăim de acum în pace și să renunțăm la armele noastre. Plănuiesc să-mi schimb viața. Vă invit să veniți în fiecare Sabat și să vă alăturați profesorilor noștri și celorlalți la serviciul de închinare. Cartea neagră mă mustră pentru felul meu de a trăi și-mi spune cât de nelegiuit sunt și cât de turbulentă mi-a fost viața. Vă implor să începem împreună o nouă viață.”

Convins de influența Duhului Sfânt în mijlocul nostru, am simțit că mi se face pielea de găină. Am încheiat întâlnirea cu o rugăciune, rugându-L pe Domnul să răspundă cererii șefului. Au fost necesari poate zece ani de serviciu continuu din partea SULADS pentru ca inima de piatră a șefului să se topească la auzirea cuvântului lui Dumnezeu. Lăudat să fie Domnul pentru că ne-a dat răbdarea de a continua să dăm mărturie pentru El!

*SULADS este o asociație a studenților misionari de la Mountain View College, din Philippines. Gospel Outreach sponsorizează aproximativ 10 studenți SULADS.

Mântuitorul înviat

„Eu sunt Învierea și Viața.” Acela care a spus: „Îmi dau viaţa ca iarăşi s-o iau” a ieșit din mormânt înapoi la viața care era în El Însuși. Umanitatea a murit, însă nu și divinitatea. În divinitatea Sa, Isus Hristos are puterea de a distruge legăturile morții. El declară că are viața în El Însuși pentru a învia pe cei care Îl acceptă.

Toate ființele create trăiesc prin voia și puterea lui Dumnezeu. Acestea sunt beneficiarele vieții Fiului lui Dumnezeu. Indiferent cât de capabile și de talentate sunt aceste ființe, sau de cât de numeroase sunt capacitățile lor, ele sunt realimentate cu viață de la sursa întregii vieți. El este izvorul și fântâna vieții. Doar El, care este singurul care are nemurirea și care sălășluiește în lumină și viață, poate spune: „Îmi dau viața ca iarăși s-o iau. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși.”

Cuvintele lui Hristos: „Eu sunt Învierea și Viața”, au fost auzite clar de paznicii romani. Întreaga armată a lui Satana le-a auzit. Iar noi le înțelegem când le auzim. Hristos a venit să-Și dea viața ca să-i răscumpere pe mulți. Fiind Păstorul cel Bun, El Și-a dat viața pentru oi. A fost nevoie de neprihănirea lui Dumnezeu pentru a păstra legea ce cauzează pedeapsa. Această cale era singura prin care legea putea fi păstrată și declarată sfântă, dreaptă și bună. Aceasta a fost singura modalitate prin care păcatul putea fi făcut să pară excesiv de păcătos, iar onoarea și măreția autorității divine să fie menținute.

Legea guvernării lui Dumnezeu avea să fie proslăvită prin moartea singurului Fiu al lui Dumnezeu. Isus Hristos a purtat vinovăția păcatelor lumii. Încrederea noastră se găsește doar în întruparea și moartea Fiului lui Dumnezeu. A putut să sufere, deoarece a fost sprijinit de divinitate. A putut să îndure, deoarece nu avea nicio pată de necredință sau de păcat. Hristos a triumfat în locul oamenilor, îndurând justețea pedepsei. El a câștigat viața veșnică pentru oameni, în timp ce înălța dreptatea legii.

Hristos a fost investit cu dreptul de a da nemurirea. Viața pe care și-a dat-o în trup omenesc, a luat-o din nou pentru a o oferi umanității. „Eu am venit ca ei să aibă viață, și s-o aibă din belșug.” „Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viața veșnică, și Eu îl voi învia în ziua de apoi.” „Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică.”

Toți cei care sunt una cu Hristos prin credința în El câștigă viața veșnică. „După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi și el prin Mine.” El „rămâne în mine și Eu în el.” „Eu îl voi învia în ziua de apoi.” „Pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi.”

Hristos a devenit una cu umanitatea, astfel ca umanitatea să devină în Duh și viață una cu El. Ca urmare a acestei uniri în ascultare de cuvântul lui Dumnezeu, viața Lui a devenit a lor. El spune celui pocăit: „Eu sunt Învierea și Viața.” Hristos privește moartea ca pe un somn – liniște, întuneric, somn. El vorbește despre moarte ca și cum ar dura doar o clipă. „Oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată.” „Dacă păzește cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.” Iar pentru cel ce crede, moartea este ceva de mică însemnătate. Să mori în El este ca un somn. „Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El.”

În timp ce femeile duceau vestea cea bună, ca martore ale Mântuitorului înviat, și în timp ce Isus Se pregătea să Se arate unui mare număr de urmași, se derula o altă întâmplare. Gărzile romane văzuseră îngerul măreț care cântase imnul victoriei la nașterea lui Hristos și au auzit îngerii care acum cântau imnul dragostei salvatoare. În fața minunatei scene la care li s-a permis să fie martori, aceștia au leșinat și au căzut la pământ ca morți. Când puterile cerești le-au fost ascunse privirilor lor, aceștia s-au ridicat în picioare și s-au grăbit spre poarta cimitirului pe cât de repede îi puteau duce picioarele lor tremurânde. Clătinându-se asemenea unor orbi sau oameni beți, cu fețele livide ca de mort, aceștia le-au spus celor pe care i-au întâlnit despre întâmplările minunate la care au fost martori. Incidentele remarcabile care au avut loc au ajuns cu rapiditate la urechile marilor preoți și conducătorilor, fiind relatate de soli cât de bine puteau aceștia.

Gardienii au căutat să ajungă mai întâi la Pilat, dar preoții și conducătorii au trimis vorbă să fie aduși în prezența lor. Acești soldați înăspriți aveau o înfățișare ciudată, dând mărturie despre învierea lui Hristos și, de asemenea, despre mulțimea pe care o ridicase din morminte odată cu El. Soldații au spus marilor preoți ce au văzut la mormânt. N-au avut timp să inventeze ceva, așa că nu s-au gândit la altceva și nu au spus decât adevărul. Dar conducătorii erau nemulțumiți de raport. Ei știau că procesul lui Hristos primise o mare atenție, având loc în timpul Paștelui. Ei știau că evenimentele minunate ce avuseseră loc – întunericul supranatural, marele cutremur – nu puteau rămâne fără urmări și au plănuit imediat cum să înșele oamenii. Soldații au fost mituiți să raporteze informații false, iar preoții au garantat că, dacă problema va ajunge la urechile lui Pilat, așa cum mai mult ca sigur avea să se întâmple, ei aveau să fie responsabili pentru acțiunile soldaților. Ei l-au mituit pe Pilat ca să păstreze tăcerea și au trimis rapoarte pregătite de ei în fiecare colț al țării, prin mesageri speciali. – The Youth’s Instructor, 4 august 1898.

1. Citește din nou primul paragraf al articolului, apoi Apocalipsa 1:18. Ce încurajări ai găsit în aceste declarații?

3. „A fost nevoie de neprihănirea lui Dumnezeu pentru a păstra legea ce cauzează pedeapsa.” Asupra cui cădea această pedeapsă? Aceasta a fost singura modalitate prin care se puteau întâmpla câteva lucruri. Care sunt acestea?

4. Ce a dat Hristos umanității? Cine sunt cei care câștigă viața veșnică?

5. De ce a devenit Hristos una cu umanitatea? Cum devine viața lui Hristos viața noastră?

6. Cum privește Hristos moartea? Cum li se pare aceasta celor credincioși?

Animale care se dezgheață

Atunci când oamenii și alte mamifere îngheață, urmările constau în degerături și moarte. Dumnezeu însă a dat unor specii de șerpi și broaște care trăiesc în medii extrem de reci abilitatea de a supraviețui fiind înghețate!

Această capacitate nu este înțeleasă în totalitate, dar este obținută prin două mecanisme. Unul dintre ele se numește „toleranță la îngheț”, un mecanism rar prin care trupul este capabil să supraviețuiască înghețului și formațiunilor de gheață distrugătoare din celulele țesutului, urmate de dezgheț.

Celălalt mecanism, mai întâlnit, se numește „evitarea înghețului”, sau „super răcire.” În acest proces, trupul conține substanțe precum glicerol, ce acționează ca un antigel natural și previn formarea gheții în celulele țesutului. De exemplu, în adâncul lacurilor și al iazurilor înghețate, țestoasa pictată poate sta scufundată și nemișcată până la trei luni, dar de fapt nu îngheață în această perioadă. Este un mister cum pot supraviețui în această stare de „animație suspendată”, sau biostază, atât de mult timp, fără să aibă oxigen în sânge; oamenii, prin comparație, încep să sufere leziuni ireversibile ale nervilor în cazul în care creierul nu mai primește oxigen mai mult de patru minute.

Bineînțeles, pentru majoritatea animalelor cu sânge rece, temperaturile de îngheț echivalează de obicei cu moartea. Există însă unii amfibieni care hibernează la sol, sau în apropierea suprafeței solului, unde temperatura poate scădea în mod substanțial mai jos de punctul de îngheț al fluidelor corporale. Aceste creaturi au capacitatea uimitoare de a suporta înghețarea apei în compartimentele corporale extracelulare. De fapt, în cazul unor broaște, până la 65% din totalul de apă din corp poate fi transformat în gheață, permițându-le să supraviețuiască zile sau chiar săptămâni în condiții de temperatură negativă. Când începe dezghețul de primăvară, scânteia vieții le activează mușchii și par să revină la viață de parcă ar fi înviat.

Ținând cont că Dumnezeu poate crea celule care supraviețuiesc înghețului, nu este dificil să crezi că poate învia și un om.

O altă creatură interesantă, crevetele-zână, ilustrează același adevăr. Creveții-zână sunt niște crustacee mici uimitoare, înrudite cu creveții de mare. De-abia dacă ajung la doi centimetri și jumătate; de obicei, sunt mult mai mici. Aceștia au 11 perechi de picioare ca niște bețe, pe care le folosesc ca să înoate, o activitate pe care preferă să o execute cu susul în jos. Curentul le permite să respire prin apendicele frontal, care are denumirea de picioare branhiale. Acești creveți se hrănesc cu alge, plante moarte și animale mai mici, prinse în curentul provocat de apendicele lor.

Femelele pot depune ouă pe tot parcursul anului, cărându-le în saci aflați în spatele picioarelor branhiale. De asemenea, au o abilitate neobișnuită de a produce diferite feluri de ouă pe tot parcursul anului. De exemplu, în anumite circumstanțe, creveții-zână produc ouă învelite în chisturi cu pereți duri, sau în carcase, care sunt atât de puternice încât ouăle se pot usca și pot ecloza mulți ani mai târziu. După ce au fost expuse la apă, ouăle eclozează în doar 30 de ore. Aceste ouă speciale au fost supuse la ape cu temperaturi extrem de înalte, precum și la temperaturi joase de -150 de grade Celsius și au rămas viabile. În condiții de laborator, au fost eclozate ouă după 20 de ani, dar este posibil ca, în condiții potrivite, aceste ouă mici, rezistente să poată exista sute, sau chiar mii de ani, și tot să eclozeze!

Nu știm cum poate păstra Dumnezeu esența vieții latentă într-un ou sau într-o sămânță. De asemenea, nu știm cum poate să învie un om mort, dar vedem atât de multe miracole ale vieții în lumea naturală, încât avem încredere că El poate.