Isus Se întoarce la cer

După ce Isus a înviat, mai erau doar unsprezece ucenici speciali – nu doisprezece. Iuda nu era cu ei. Înainte să moară, Isus le-a spus că va învia după doar trei zile. Chiar și dușmanii lui Isus și-au amintit promisiunea aceasta. Matei 27:63.

Dar câți dintre ucenicii și prietenii lui Isus și-au amintit această făgăduință? Și câți și-au amintit promisiunea lui Isus de a Se întâlni cu ei în Galileea? Matei 26:32.

Astăzi haideți să ne întoarcem și să ne gândim la lucrurile care s-au întâmplat în acea noapte când Isus a apărut pe neașteptate în camera în care erau ucenicii, cu toate că ușa era închisă și încuiată. Toma nu era atunci cu ei; dar, mai târziu, după ce L-a văzut pe Isus cu ochii lui, și Toma a crezut că Isus era viu. Ioan 20:24-29. 

Mulți oameni care au crezut în Isus erau în Ierusalim în acea săptămână a Paștelui. Mulți au venit doar să-L vadă. Au fost triști și dezamăgiți când au auzit că El murise. Dar după acea noapte în care Isus a fost în cameră cu ucenicii, ei au spus la cât de mulți prieteni de-ai lui Isus că El era în viață. De asemenea, le-au spus și că Isus le-a promis că Se va întâlni cu ei în Galileea.

Ucenicii lui Isus au rămas în Ierusalim până după săptămâna Paștelui. Iar când ei și alți prieteni ai lui Isus s-au întors acasă, au dus vestea că Isus era viu și că urma să Se întâlnească cu ei în Galileea. Cel puțin 500 de oameni au venit din multe locuri pentru a-L vedea și auzi pe Isus la acea întâlnire. Ani mai târziu, apostolul Pavel a relatat acest lucru într-una dintre scrisorile pe care le-a scris. 1 Corinteni 15:6.

Oamenii au venit din locuri diferite astfel încât dușmanii să nu-i observe. S-au adunat în grupuri mici, iar ucenicii lui Isus s-au dus de la un grup la altul, spunându-le despre învierea lui Isus. Unii dintre oameni nu-L văzuseră niciodată pe Isus,dar cu toții ascultau cu interes.

Toma a spus despre cum se hotărâse el să nu creadă că Isus era viu dacă nu vedea urmele rănilor Lui și dacă nu punea mâna pe ele. El a povestit despre cum Isus a apărut pe neașteptate în camera unde erau el și ceilalți ucenici și ce a spus și a făcut Isus. Și Toma a spus că nu se mai îndoia. El știa că Isus era în viață.

Ucenicii au povestit de asemenea cum Isus le-a arătat din Scripturi că El era adevăratul Mesia, că El era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu care a venit în lumea noastră să ne mântuiască. Ce trist că preoții și conducătorii nu L-au acceptat! Apoi, deodată, în timp ce oamenii îi ascultau pe ucenici, Isus a apărut chiar acolo cu ei. Ce a spus El? Matei 28:18.

Isus era pe munte vorbind multor oameni. Îți mai aduci aminte ce a spus când a apărut pe neașteptate? Matei 28:18. Toată puterea! Toată autoritatea! Toate Îi aparțineau lui Isus. Ce minunat!

Oamenii și-au dat seama mai mult ca oricând înainte că Isus era cu adevărat Dumnezeu, la fel cum era și om. El le-a spus deja ucenicilor Săi speciali că, după ce Se va înălța la cer, ei trebuiau să spună vestea cea bună pretutindeni, că El era adevăratul Mesia. Iar acum, că înțeleseseră mai mult despre însemnătatea vieții și a morții Sale, erau nerăbdători să spună și altora. Luca 24:46-49.

Isus dovedise că era posibil să asculți de Cele Zece Porunci. El a fost cu adevărat om, dar nu le-a călcat niciodată. El a dovedit că atunci când Îl lăsăm să ne ajute, la fel cum Tatăl Lui ceresc L-a ajutat, și noi putem să ascultăm de Legea lui Dumnezeu.

Isus a murit în locul nostru, pentru ca noi să nu trebuiască să fim morți pentru veșnicie. Iar acum, dacă noi Îl lăsăm să locuiască în noi, în curând vom trăi împreună cu El pentru veșnicie. Ce minunat! Cât de mult ne iubește Dumnezeu! „Evanghelia” înseamnă „vestea bună”. La întâlnirea din Galileea, Isus le-a spus oamenilor că trebuiau să spună această veste bună tuturor, peste tot în lume. Matei 24:14.

La patruzeci de zile după învierea lui Isus, El și ucenicii Lui erau din nou în Ierusalim. Ucenicii nu știau că aceasta era chiar ultima dată în care Isus mai era cu ei. Dacă ai fi fost acolo, i-ai fi văzut pe cei unsprezece ucenici urmându-L pe Isus prin una din porțile Ierusalimului. Oamenii aveau privirea ațintită asupra lor pentru că știau că Isus fusese crucificat.

În timp ce mergeau împreună, Isus le amintea ucenicilor multe lucruri importante pe care li le spusese deja. Când au ajuns la grădina Ghetsimani, Isus S-a oprit pentru o vreme. El le-a repetat aceleași lucruri spuse în seara în care toți au fugit și L-au părăsit. Nu i-a certat. Și, în timp ce vorbea, ucenicii ascultau cu atenție fiecare cuvânt. Multe, multe amintiri le treceau prin minte. Faptele apostolilor 1:1-3.

Nu după mult timp, micul grup s-a oprit într-un loc pe Muntele Măslinilor, unde Isus fusese de multe ori înainte. Era aproape de micul sătuc Betania, unde locuiau Maria, Marta și Lazăr. Părea că o lumină specială strălucea pe fața lui Isus în timp ce le vorbea plin de iubire acestor ucenici speciali. Isus a vrut ca ucenicii Săi să știe că nu vor fi lăsați singuri după ce El va pleca. El le-a promis că le va trimite un ajutor special, pe Duhul Sfânt, pentru a fi cu ei. Faptele apostolilor 1:8.

Isus vorbea cu ucenicii Săi pe Muntele Măslinilor. Apoi Și-a întins mâinile să-i binecuvânteze și, în timp ce făcea aceasta, a început încet să Se înalțe la cer. Isus îi părăsea. El Se întorcea la cer chiar atunci. Oh, cu ce atenție priveau ei! Voiau să-L vadă cât mai mult timp posibil. Apoi, un nor strălucitor de îngeri L-a înconjurat și nu au mai putut să-L vadă. Luca 24:50,51; Faptele apostolilor 1:9.

În timp ce Isus dispărea în norul de îngeri, ucenicii au putut să-I audă vocea frumoasă încă o dată. Cât de profund mișcați trebuie să fi fost în timp ce-I ascultau cuvintele: „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” Matei 28:20.

Totul trebuie să le fi părut ca un vis. Dar nu era un vis, era real. Isus nu mai era. Se dusese înapoi în cer, așa cum a spus că va face. Apoi, în timp ce ucenicii mai aveau ochii ațintiți în sus, au auzit voci minunate care le vorbeau. Repede s-au uitat în jur și au văzut doi bărbați îmbrăcați în haine albe. Erau chiar îngeri. Ce le-au spus ucenicilor? Faptele apostolilor 1:10:11.

Isus tocmai ce plecase în ceruri. Dar doi dintre îngerii din norul luminos în care Isus a intrat le-au reamintit ucenicilor că Isus Se va întoarce. „Acest Isus”, au spus îngerii. Era adevărat că Isus S-a dus înapoi în cer, dar El era încă om. Era același Isus minunat care a fost cu ei. El a mâncat cu ei, I-a fost foame și a fost obosit, i-a ajutat de atâtea ori. Isus – exact același Isus – urma să Se întoarcă într-o zi.

În timp ce ucenicii se întorceau în Ierusalim, poate și-au amintit de făgăduința lui Isus din Ioan 14:1-3. Când oamenii i-au văzut pe ucenici în Ierusalim fără Isus, erau siguri că aceștia trebuiau să fie triști. În schimb, fețele lor arătau că erau fericiți. Ei știau că Isus Își va ține promisiunea de a Se întoarce.

Isus le-a spus ucenicilor să aștepte în Ierusalim până va veni Duhul Sfânt, așa cum le-a promis. Ei s-au întors în camera de sus, unde au luat parte la Sfânta Cină cu Isus. Dar ei nu doar stăteau și așteptau pogorârea Duhului Sfânt. Ce făceau ei în timp ce așteptau? Luca 24:49; Faptele apostolilor 1:12-14.

Rajah trece printr-o operație - De Elsie Lewis Rawson

Să fie afară în lumea mare și largă era o experiență nouă pentru Rajah. Era așa de multă gălăgie și confuzie. Băieții strigau și băteau din palme. Animale ciudate dădeau târcoale și păsări mai mari ca el zburau către el agitându-se teribil. 

Lui Rajah nu-i plăcea lumea aceasta. A hotărât că nu era chiar așa de rău în casa lui din sticlă. Se gândea la copiii veseli care se jucau cu el acolo. Sărea din copac în copac, sperând să găsească o nouă casă, dar nu a găsit. Privea cum soarele cobora în marea de nisip fierbinte. Umbrele nopții se conturau. Lui Rajah îi era foame. Țipătul bufniței îl speria. Acesta nu era locul potrivit pentru un pui de pasăre care fusese crescut cu grijă într-o casă de sticlă. Ceva din interiorul lui îl avertiza să caute adăpost. Fără să mai aștepte mult, a zburat înapoi spre spital – singurul loc sigur pe care îl știa. 

Doctorița a fost încântată când și-a văzut micul prieten intrând în zbor prin fereastră. Rajah era bucuros peste măsură. El a zburat țanțoș prin cameră ca și cum locul i-ar fi aparținut. Iubea toate aceste unghere familiare. Aici era în siguranță. În curând a fost așezat în cușca care urma să-i fie casă pentru multe zile. 

Cușca lui Rajah era atârnată de tavanul verandei, chiar la intrarea în cabinetul doctoriței. El era profund interesat de tot ce se întâmpla la spital. De ce plângeau acei bebeluși mici? De ce tușeau bătrânul și bătrânica atât de tare? De ce râdeau băieții și fetele la poznele sale? Ce însemna când băieții și fetele spuneau: „Salaam, Rajah”? Ce limbă ciudată încercau aceștia să-l învețe. Acestea și multe alte întrebări îi treceau prin minte. 

A fost o zi specială pentru Rajah când a descoperit că poate să spună „Salaam, băieți”. În curând a putut să spună mai multe cuvinte în limba tamil. Limba tamil e foarte grea, atât de vorbit, cât și de scris. Parcă cel care o vorbește are gura plină de pietricele. Dar Rajah a continuat să încerce până când a putut spune multe cuvinte. Apoi a învățat să copieze plânsul bebelușilor, tușitul bărbaților și al femeilor și râsul fericit al băieților și al fetelor. Se distra pe cinste. 

La câteva zile de la aventura lui Rajah prin lume, el a fost luat de o asistentă și dus în cabinetul privat al doctoriței, iar acolo a fost pus pe masă. A privit la obiectele de pe masă și s-a cutremurat de frică. Înaintea lui erau așezate un cuțit strălucitor și o foarfecă. „Oh, ce am făcut ca să merit asta?” se întreba el. Doctorița l-a luat în mână și a încercat să-i potolească frica. Foarte blând, aceasta i-a deschis gura și, înainte să aibă timp să protesteze, doctorița a tăiat micul cordon de sub limba lui. Bineînțeles că aceasta nu a durut, dar lui Rajah nu i-a plăcut deloc. Imediat după aceea, și frumoasele sale aripi i-au fost tunse. Apoi a fost luat și pus cu grijă în cușca sa. 

Rajah era supărat, foarte supărat. A traversat cușca până într-un colț, și-a ascuns capul sub pene și a refuzat să fie mângâiat. Oricât au încercat, băieții și fetele nu au reușit să scoată niciun sunet de la el pentru tot restul zilei. În dimineața următoare, s-a trezit devreme, ca de obicei. Fiind un imitator înnăscut, nu s-a putut abține să nu răspundă mulțimii vesele de băieți și fete adunate în jurul coliviei sale. 

Câteva zile mai târziu, spre surprinderea sa, ușa coliviei sale s-a deschis larg. Era o pasăre liberă. Era liber să plece și să se întoarcă după cum voia. Și-a petrecut ziua defilând înăuntru și afară din colivia sa în timp ce copiii stăteau alături și țipau de bucurie. 

Dar Rajah avea să facă o mare descoperire. A descoperit, spre surprinderea sa, că acum putea să spună cu ușurință multe dintre cele mai grele cuvinte în limba tamil. El le-a repetat din nou și din nou până când le-a învățat. Totuși, îmi pare rău să spun că Rajah a devenit foarte mândru că putea să vorbească. Mai târziu, această mândrie avea să-i creeze lui Rajah multe probleme. (Va urma)