O cântare nouă. Cântarea era nouă în sensul că era cu totul diferită de orice se mai cântase până atunci. Această sintagmă este obişnuită în Vechiul Testament (vezi Psalmi 33,3; 40,3; Isaia 42,10). Aici este cu totul potrivită, deoarece ea reprezintă o cântare născută dintr-o experienţă unic㠖 mântuirea prin biruinţa lui Isus Hristos (vezi comentariul de la Apocalipsa 5,5). Este o „cântare nou㔠a celor ce au un „nume nou” (cap. 2,17; 3,12), care vor locui în „Noul Ierusalim” (cap. 21,2) atunci când toate lucrurile vor fi făcute „noi” (cap. 21,5).

Vrednic. Vezi comentariul de la v. 2. Corul ceresc izbucneşte în cântare, ca o recunoaştere a faptului că acuzaţiile lui Satana cu privire la Dumnezeu au fost dovedite false, prin biruinţa Fiului Său. Unii consideră că cei 24 de bătrâni sunt reprezentanţi ai sfinţilor, care au fost cândva ei înşişi robi ai celui rău. Sfinţii apar înaintea universului care priveşte la ei ca la martori ai neprihănirii şi ai harului lui Dumnezeu. Vezi comentariul de la Apocalipsa 5,5; compară cu Efeseni 3,10.

Ai fost junghiat. Moartea lui Hristos, cu rezultatele ei mântuitoare pentru om – care la rândul lor Îl îndreptăţesc pe Dumnezeu – este cea care Îl face pe Hristos să fie vrednic (vezi comentariul de la v. 2).

Cu sângele Tău. Vezi comentariul de la Romani 3,25; 5,9.