Cumpene înşelătoare. Cumpenele înşelătoare şi măsurile modificate de orice fel sunt o formă josnică de hoţie împotriva căreia Dumnezeu a dat multe avertizări puternice (vezi Levitic 19,35.36; Deuteronom 25,13.14). O astfel de hoţie îi atinge mai rău pe săraci din cauza veniturilor lor reduse.
S-ar putea să fi existat la Templu greutăţi şi măsuri etalon cu care puteau fi probate măsurile comerciale (vezi Exod 30,13; Levitic 27,25). Dar autorităţile civile nu reuşeau de multe ori să ţină sub control înşelăciunea cu ajutorul măsurilor standard. Profeţii vorbeau împotriva abuzurilor (Ezechiel 45,10; Amos 8,5; Mica 6,11). Unele necazuri se datorau lăcomiei din partea cumpărătorului. Măsurile erau umplute peste măsură în loc să fie rase, dar aceasta nu era un indiciu de generozitate, întrucât exista un fund fals care să compenseze surplusul din vârf.
Cântăreala dreaptă. [O greutate dreaptă, KJV]. Literal "o piatră perfectă". Se foloseau pietre ca greutăţi, şi mulţi negustori aveau două rânduri, unul pentru cumpărat şi altul pentru vândut, care era sub greutate. Acela care realizează că "binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte" (cap. 10,22) şi are credinţă în puterea Domnului nu va adopta o astfel de formă de hoţie, indiferent cât l-ar costa.
Dumnezeu nu cere ca un om să dea în afaceri mai mult decât este măsura. O asemenea dărnicie ar putea să dea naştere unei aproximări nepăsătoare la vânzător şi unei dorinţe hrăpăreţe la cumpărător de a obţine mai mult decât a plătit. Grija deosebită în negoţ şi dărnicia cu mână largă în binefacere sunt extrem de plăcute lui Dumnezeu.
Cea mai mare escrocherie din istoria lumii a fost săvârşită împotriva Evei şi a lui Adam de către Satana (Genesa 3,1-6). Cea dintâi minciună a vândut nenorocire şi moarte acelora care aveau viaţă şi fericire veşnice sub pretenţia că făceau rost de o calea spre o viaţă mai generoasă. Toate escrocheriile mai mici din decursul timpului au tins către aceeaşi ţintă atât pentru înşelător cât şi pentru victimă. Nu e de mirare atunci că Dumnezeu urăşte înşelăciunea şi iubeşte metodele corecte!
Vine şi ruşinea. Mândria stă la baza primului dintre păcate. Când Lucifer s-a umplut de mândrie datorită frumuseţii şi înţelepciunii sale, păcatul s-a dezvoltat în mod misterios în inima sa (vezi Ezechiel 28,11-19; PP 33-43; GC 492-504). Din cauză că a refuzat să renunţe la răzvrătire, când i-au fost arătate natura şi consecinţele ei, Lucifer a început o lungă şi nefericită istorie care se va sfârşi prin faptul că el va fi obiectul dispreţului universal (Isaia 14,12-20). Ruşinea vine mai curând sau mai târziu, dar inexorabil asupra tuturor acelora care i se alătură în păcatul mândriei.
Cu cei smeriţi. Omul smerit, cu inima înclinată spre învăţătură şi gata să-şi recunoască nevoia de ajutor divin, primeşte comori bogate de har. Ager în descoperirea sfatului Duhului Sfânt şi dispus să-l urmeze, el are acces la izvorul înţelepciunii divine (vezi Isaia 57,15; Iacov 4,6).
Neprihănirea. [Integritatea, KJV]. Ebr. tummah, de la verbul tamam, care înseamnă "a fi deplin", "a fi terminat", nu în sensul de a nu avea defect, ci de a atinge stadiu dorit la un moment. În felul acesta Iov a fost declarat desăvârşit (Iov 1,1.8), cu toate că existau slăbiciuni în purtarea lui, pe care necazurile le-au dat mai târziu la iveală (vezi Iov 40,2-5; 42,2-6).
Îi cârmuieşte. Când omul şi-a predat inima Mântuitorului său, când singura lui ţintă în viaţă e să-i placă lui Dumnezeu, atunci nu are de ce să se teamă că va fi dus în rătăcire (Ioan 7,17; Isaia 30,21). Pe de altă parte, neascultarea constantă a păcătosului îl ţine departe de singura cale a vieţii, îl face vulnerabil în faţa necazurilor şi-l duce la nimicirea veşnică la sfârşitul lumii.
Bogăţia nu slujeşte. Aparent, cel bogat are multe avantaje datorită bogăţiilor lui, obţine mai multă libertate decât cel sărac, aşa încât nutreşte ideea că aceste bogăţii îi vor cumpăra bunăvoinţa lui Dumnezeu la o judecată viitoare. Reacţia unor astfel de oameni când realizează îngroziţi care este adevărata lor poziţie este zugrăvită în culori vii (vezi Isaia 2,20.21; 10,1-4; Ieremia 9,23; Matei 19,23; Iacov 5,1; Apocalipsa 6,15). Ispravnicii necredincioşi vor vedea pe săracii pe care i-au exploatat şi i-au dispreţuit bucurându-se de plăcerile neprihănirii într-o viaţă fără sfârşit. Regretul lor pentru ceea ce au pierdut nu va putea fi exprimat în cuvinte (vezi Luca 16,22.23; GC 654, 655).
Fără prihană. [Desăvârşit, KJV]. Ebr. tamim de la aceeaşi rădăcină ca tummah (vezi la v. 3). Tamim este un termen înrudit şi trebuie înţeles în contextul lui. Despre Noe s-a spus că era desăvârşit (Genesa 6,9) şi totuşi mai târziu s-a dovedit că e supus slăbiciunilor cărnii (Genesa 9,21). Cei desăvârşiţi sunt creştini maturi, deplin consacraţi Domnului, care deşi au de învins slăbiciuni aleargă înainte spre ţintă (Filipeni 3,12-15). Va veni ziua când lucrarea de eradicare a oricărui păcat şi oricărei forme de egoism din cei răscumpăraţi va fi deplină şi sfinţii vor fi cu totul şi ireversibil fără pată sau zbârcitură (Efeseni 5,27; TM 506).
Îi netezeşte. [Îi îndrumă, KJV]. Ebr. yashar, "a netezi", "a îndrepta", adică a îndepărta obstacolele. Neprihănirea nivelează calea înlăturând pricinile de poticnire. Ispitele rămân, dar nu există răspuns la ele (vezi Ioan 14,30; cf. DA 123; GC 623). În acelaşi mod, dorinţa de cele rele îl face pe cel nelegiuit să găsească atât de multe motive de poticnire încât, în cele din urmă, cade pentru a nu se mai ridica niciodată.
Răutatea. Versetul acesta scoate în evidenţă importanţa învăţăturii din versetul precedent repetând ideea în alte cuvinte. "Răutatea" ar trebui probabil să fie "pofta celor răi" (vezi la cap. 10,3). Însăşi propria lui poftă nelegiuită e ceea ce prinde în cursă pe omul rău.
Îi ia locul. Adevărul acestui proverb a fost de repetate ori demonstrat. Egiptenii au fost înecaţi în Marea Roşie, când îşi făceau planuri să prindă în cursă pe israeliţii neajutoraţi (Exod 14,26-31). Mardoheu a scăpat de spânzurătoare, dar Haman, care o pregătise, a murit atârnat în ea (Estera 7,10). Daniel a ieşit nevătămat din groapa cu lei, dar pârâşii lui au murit acolo (Daniel 6,24). Tot astfel, rămăşiţa poporului lui Dumnezeu, osândită la moarte de acţiunea unită a întregii lumi nelegiuite condusă de Hristosul fals, va fi pe neaşteptate izbăvită, iar urmăritorii lor vor fi nimiciţi (Apocalipsa 13,15; GC 624-626, 635, 636, 654-656).
Nelegiuit. [Făţarnic, KJV]. Ebr. chaneph, literal, "o persoană profană, nereligioasă". KJV traduce cele 13 apariţii ale acestui cuvânt prin "făţarnic" (Iov 8,13; 13,16; etc.). Manuscrisul Vatican al LXX redă chaneph prin asebes, "neevlavios", deşi traducerile greceşti făcute de Aquila şi Symmachus şi Theodotion în primele zile ale dispensaţiunii creştine au hupokrites, "ipocrit". Omul profan, ipocrit sau nu, e pregătit şi dispus adesea să-şi distrugă semenul său prin neadevăruri, insinuări şi calomnii. Moartea şi viaţa stau în puterea limbii (Proverbe 18,21). Semenul drept şi cinstit, având cunoştinţă de Dumnezeu şi de calea dreptăţii, va folosi acea cunoştinţă ca să scape din cursă. Reputaţia lui de om neprihănit dreptate va fi adesea suficientă ca să-l absolve de acuzaţiile mincinoase ale vrăjmaşului.
Cetatea se bucură. Cei mai mulţi oameni sunt fericiţi să vadă că omul drept are succes. Ei ştiu că acesta îşi va folosi averea şi puterea ca să-i ajute pe alţii şi deci nu se tem de prosperitatea lui. Dar omul nelegiuit îşi câştigă averile în dauna altora şi-şi foloseşte puterea tot mai mare ca să-i exploateze. Nu e de mirare deci că întreaga cetate salută moartea lui cu un simţământ de uşurare.
Se înalţă. Iată motivul pentru bucuria exprimată în versetul anterior. Acţiunile locuitorilor drepţi duc la propăşirea cetăţii, câştigând prietenia oamenilor altor cetăţi şi naţiuni şi aducând binecuvântarea lui Dumnezeu asupra comunităţii. Faptele egoiste şi pline de răutate ale celor nelegiuiţi dau naştere la tulburare în cetate şi aduc pedepsele lui Dumnezeu şi ale omului asupra cetăţii. Dacă Lot ar fi fost în stare să mai adune alţi nouă oameni drepţi, cetatea păcătoasă Sodoma ar fi fost cruţată (Genesa 18,20-32). Pocăinţa oamenilor din Ninive a cruţat cetatea aceea (Iona 3,5-10; 4,11).
Tace. Contrastul între prima şi a doua parte a acestui verset sugerează că dispreţuirea semenului constă în rostirea de cuvinte insolente şi defăimătoare. Cuvântul pentru "minte" de aici este leb, "inimă". Inima era considerată sediul minţii. Chiar dacă semenul are slăbiciuni care par să justifice atacul celui neinteligent, înţeleptul tace. El îşi dă seama că orice om are slăbiciuni şi că fiecare om are dreptul să fie lăsat să se lupte cu acele greutăţi, fără adăugarea unei poveri suplimentare a publicităţii aducătoare de necazuri (vezi Galateni 6,1.2).
Sufletul credincios. Omul care umblă încoace şi încolo bârfind pe semenii săi nu ezită să dea pe faţă secrete care i-au fost încredinţate, dacă făcând aşa poate să asigure efectul bârfei sale. Pare că unii oameni au o pornire irezistibilă de a spune lucrurile pe care alţii nu le cunosc (vezi Ed 235, 236; 5T 58, 59). Prietenul credincios va rezista oricărei ispite de a dezvălui o confidenţă nu doar pentru că a făgăduit să facă aşa, ci şi datorită iubirii sale pentru prietenul său şi nedorinţei lui de a face ceva ce i-ar putea dăuna celuilalt.
Ştiinţa. [Sfatul, KJV]. Ebr. tachbuloth, probabil la origini derivat din ideea tragerii frânghiei, adică conducerea şi dirijarea unei corăbii cu ajutorul unor frânghii. De aceea, cuvântul a ajuns să însemne "direcţie", "călăuzire" sau "sfat". Acolo unde lipseşte călăuzirea înţeleaptă, dibace, oamenii care ei înşişi sunt lipsiţi de înţelepciune, sunt uşor abătuţi pe căi care duc la necaz şi ruină. Dimpotrivă, acolo unde există mulţi care posedă darul conducerii sau al sfatului înţelept, discutarea liberă şi sinceră a problemelor va face ca fiecare factor să fie cântărit, fiecare capcană descoperită (vezi cap. 15,22; 20,18; 24,6).
Când sfatul este ignorat, nu este de făcut altceva pentru cei lipsiţi de înţelepciune decât de ai lăsa ca prin experienţă aspră să descopere că sfatul bun este o binecuvântare de la Dumnezeu, care ar trebui să fie acceptat (1T 225).
Chezaş. Vezi la cap. 6,1.
Asupritori. Ebr. 'arişim, "oameni crunţi, înfricoşători". Sensul pasajului pare să fie acela că o femeie plăcută îşi va apăra onoarea tot atât de eficient cum un om puternic şi violent îşi protejează bogăţia sa.
Omul milostiv. Omul amabil, săritor care în mod dezinteresat dă ajutor altora, în acelaşi timp alege drumul cel mai sigur pentru a se ajuta pe sine. Dimpotrivă, omul crud, josnic, face rău altora şi lui însuşi. Un temei în această direcţie este că lăsarea în voia oricărei tendinţe sau trăsături de caracter, bune sau rele, o întăreşte foarte mult. Un alt temei este că înclinaţiile sunt reflectate înapoi de alţii. O faptă aspră tinde să trezească cruzime în alţii, o faptă milostivă se va întoarce sub forma prieteniei şi ajutorului de la aceia ajutaţi în felul acesta (vezi Matei 5,7; 7,2.12).
Un câştig înşelător. [O lucrare înşelătoare, KJV]. Cel rău gândeşte că va avea un câştig valoros din faptele sale rele, dar descoperă că răsplata lui este foarte diferită (vezi cap. 1,10-19; vezi şi la v. 17). Cel neprihănit seamănă neprihănire şi strânge o recoltă care e tot atât de sigură ca şi veşnicia (Galateni 6,8).
Duce la viaţă. Versetul acesta afirmă un adevăr simplu şi binecunoscut. Întrucât Hristos atrage la Sine pe toţi oamenii, iar Tatăl dă fiecăruia o măsură de credinţă, un om trebuie să aleagă fie să răspundă acestei puteri de atracţii, fie să-i i se împotrivească şi să fie pierdut. Viaţa veşnică este o răsplată sigură pentru neprihănire, aşa cum moartea veşnică este pentru păcat (Ioan 12,32; Romani. 6,23; SC 31).
Inima stricată. Dumnezeu are o deosebită scârbă faţă de păcătosul înşelător, ascuns, care-şi acopere inima stricată cu o aparenţă de evlavie (vezi cap. 3,32; 12,20; 17,20; 4T 326; 5T 536). Domnul Se întoarce cu bucurie de la contemplarea făţarnicilor la spectacolul vesel al urmaşilor sinceri ai lui Isus.
Hotărât. [Deşi mâna se uneşte cu mâna, KJV]. Literal, "mână cu mână". Expresia aceasta a fost tradusă felurit, iar LXX o redă: "cel ce loveşte mâinile cu strâmbătate" ("cel care dă nedrept mâinile"). Întinderea sau strângerea mâinilor poate să se refere la mijloacele prin care oamenii confirmau adevărul. Am mai putea vedea aici şi o sugerare a marii confederaţii a răului prin care Satana a căutat să câştige lumea aceasta ca domeniu al lui personal, cum şi confederaţiile oamenilor răi care Îl sfidează pe Dumnezeu, persecută poporul Lui şi pretind în cele din urmă că au făcut legământ cu moartea, astfel încât să scape de pedeapsă (vezi Isaia 8,12; 28,15.18; GC 560, 561).
În tot decursul istoriei marii lupte, oamenii răi s-au grupat ca să asuprească pe poporul lui Dumnezeu doar ca să descopere că Apărătorul celor drepţi e mai puternic decât marele înşelător cu care au făcut o înţelegere (vezi 2 Cronici 20,1-25; Neemia 4,7-15).
Fără minte. O femeie fără minte este evident una care a renunţat decenţa feminină şi a adoptat un fel pervers de vorbire şi de acţiune, deoarece contrastul este între frumuseţea formei şi a figurii şi un caracter urât, abject. A împodobi râtul unui porc cu un inel de aur e ceva ridicol. A da greş în păstrarea unui caracter nobil într-un corp frumos e ceva tragic, atât pentru femeie cât şi pentru cei care o întâlnesc.
Mânie. Ebr. 'ebrah, "mânie debordantă", "furie". În timp ce omul neprihănit tinde doar spre ceea ce este bine (Romani 8,28), omul rău doreşte acele lucruri care în mod natural şi inevitabil atrag asupra lui mânia oamenilor şi, în cele din urmă, mânia lui Dumnezeu. Atât în viaţa aceasta cât şi în ziua mâniei lui Dumnezeu, cel egoist culege necaz (vezi Apocalipsa 14,10; 16,19; GC 36, 37).
Dă cu mână largă. [Împrăştie, KJV]. Nu orice fel de dăruire aduce prosperitate. Dăruirea neatentă face adesea rău atât celui care dăruieşte, cât şi celui care primeşte, dar efortul iubitor, calculat de a folosi mijloacele pe care le are cineva pentru a uşura suferinţele şi a susţine luptele celor în lipsă aduce şi unora şi altora bogăţie. Cu cât mijloacele dătătorului sunt folosite pentru a ajuta pe alţii, cu atât el primeşte mai mult. Acelaşi lucru se aplică şi contribuţiilor făcute pentru lucrarea lui Dumnezeu (vezi v. 25). A ţine pentru tine mai mult decât este drept duce la sărăcie, atât spirituală cât şi materială.
Sufletul binefăcător. Literal "sufletul binecuvântării". Acela care face pe altul fericit se face pe sine fericit (vezi 2 Corinteni 9,6-15).
Opreşte grâul. În vremuri grele, de lipsuri, sunt unii care păstrează proviziile până când preţul urcă suficient de mult ca să le vândă cu un profit excesiv în paguba semenilor lor. Fireşte că astfel de oameni sunt urâţi şi blestemaţi de cei care suferă lipsă din cauza unor atari activităţi (vezi Amos 8,4-7). Tot la fel de firesc, cei care coboară preţurile urcate în mod artificial vânzând la preţuri normale sunt iubiţi şi binecuvântaţi. Lucrarea lui Iosif în Egipt a fost făcută atât în favoare poporului cât şi a împăratului. Strângători de tipul lui Iosif ar fi bineveniţi în vreme de strâmtorare economică (Genesa 41,53-57).
Urmăreşte binele. Aceia care se ostenesc în slujirea semenilor lor primesc onoare şi favoare ca răsplată a lor. În timp ce urmărirea binelui din partea lor este dezinteresată, răsplata lor este sigură.
Va cădea. A fost o declaraţie uimitoare pentru ucenici când Hristos a spus că va fi greu pentru un bogat să intre în împărăţie (Marcu 10,24-26). Evreii priveau bogăţiile ca un semn sigur de binecuvântare de la Dumnezeu. Dar bogăţia devine adesea o cursă. În loc să simtă nevoia de Duhul Sfânt, în loc să împartă cu alţii averile sale, bogatul socoteşte adesea că trebuie să-şi apere poziţia sporindu-şi proprietatea şi veniturile (vezi 1 Timotei 6,17). Chiar dacă merge în mormânt fără să fie onorat de oameni, lăsând în urma sa o avere mare, pentru Domnul el este asemenea unei biete frunze ofilite, care cade pe pământ.
Frunzişul. [Ramură, KJV]. Literal, "frunză". Cei drepţi sunt comparaţi cu frunzele verzi, dar nelegiuiţii sunt asemănaţi cu frunzele de toamnă care cad.
Casa. Un om poate produce tulburare în propria sa casă în mod indirect prin administrarea incapabilă a treburilor sale sau prin lenevia sa. În cazul acesta atât el cât şi familia lui nu vor avea altceva decât vânt din care să trăiască. Sau s-ar putea ca să şi-o tulbure direct prin stăruinţa lui neînduplecată de a se face economie, prin nerăbdarea şi irascibilitatea lui ca nu cumva scumpii lui bani să fie irosiţi. O astfel de atitudine nu câştigă colaborarea familiei şi a slujitorilor. În ambele cazuri nu există nici un profit, nici un alt câştig decât vânt.
Un asemenea nebun pe vremea lui Solomon era în pericol să-şi pierde avuţia şi să fie obligat să lucreze al slugă a omului înţelept, care a câştigat iubirea şi sprijinul casei sale prin blândeţea şi generozitatea lui. Compară cu experienţa fiului risipitor (Luca 15,11-32).
Un pom de viaţă. Rodul unui om drept constă din cuvinte şi fapte înţelepte şi pline de ajutor, iar acestea devin pentru alţii un pom al vieţii, care hrăneşte atât trupul, cât şi sufletul. Totodată exemplul unui om bun promovează sănătatea spirituală şi conduce la viaţă veşnică.
Câştigă. Ebr. loqeach, o formă a verbului laqach, "a lua". Numai aici laqach e tradus "câştigă". El este folosit de peste 700 de ori cu sensul de "a lua" sau "a duce". Întrucât subiectul verbului de aici este "suflete", ebraicul nephashoth (pluralul lui nephesh) şi nephesh înseamnă adesea "viaţă" (Genesa 9,4; Exod 4,19; etc.), unii traduc expresia "acel care ia viaţa". Aceeaşi combinaţie de cuvinte este tradusă astfel în 1 Regi 19,4; Psalm 31,13; Proverbe 1,19. Dacă acesta este sensul intenţionat de expresie, cum pot fi consideraţi înţelepţi cei "care iau viaţa"? Aceasta este problema de bază a textului, care este cât se poate de evident că i-a făcut pe pe traducătorii KJV să folosească pentru laqach traducerea neobişnuită "câştigă". Alţii adoptă versiunea LXX, care redă versetul astfel: "din rodul dreptăţii, creşte pomul vieţii; iar sufletele călcătorilor legii se vor lua fără vreme".
Iată. Sau "dacă". LXX redă astfel acest verset: "dacă cel drept abia se mântuieşte, dar necredinciosul şi păcătosul unde se vor afla"? Exprimarea aceasta este citată în 1 Petru 4,18. LXX era folosită în secolul I şi a fost VT al creştinilor care vorbeau greceşte. Când greaca diferă de ebraică nu e posibil să se determine dacă diferenţa se datorează faptului că traducerea e făcută dintr-un text ebraic diferit sau schimbărilor rezultate din transmitere.
Împlinirea planului lui Dumnezeu îi va găsi, în cele din urmă, pe cei drepţi răsplătiţi pe pământ (Daniel 7,27; Matei 5,5; 2 Petru 3,13; Apocalipsa 21,1.2). Tot astfel cei nelegiuiţi îşi vor primi pedeapsa pe pământ (Apocalipsa 20; GC 673).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
14T 310
2�
CH 371
4�
3T 549
5�
GC 286
13�
2T 185; 4T 195
14�
1T 225; 2T 357; 5T 30, 293; WM 202, 231
15�
AH 391; Ed 136; 1T 200
24�
AA 345; Ed 139; PP 528; 2T 160, 331; 6T 449
24.25�
CS 36, 49; ML 333; 1T 222; 6T 307; 9T 253
25�
ChS 144; DA 142; Ed 140; MB 41; 1T 645; 2T 661; 3T 382; 6T 51, 307; 7T 170; WM 308
30�
FE 199; 3T 422; GC 673