1 Și s-a întâmplat, după ce toți oamenii au terminat de trecut Iordanul, că DOMNUL i-a vorbit lui Iosua, spunând:

Domnul a zis. Se poate că aceste instrucţiuni i-au fost date lui Iosua prin preotul Eleazar, pentru că, atunci când Iosua a fost întărit pentru această mare încredere, Dumnezeu a hotărât ca Eleazar să-L întrebe pe Domnul pentru el. La cuvântul lui urma ca Iosua şi toţi copii lui Israel „să ias㔠şi „să intre” ( Numeri 27,21 )


2 Luați-vă din popor doisprezece bărbați, un bărbat din fiecare trib,

Doisprezece bărbaţi: Bărbaţii aceştia fuseseră deja aleşi pentru lucrare (cap. 3,12). Capitolul 4,4 recunoaşte în mod clar această selecţie precedentă.


3 Și porunciți-le, spunând: Să luați de aici, din mijlocul Iordanului, din locul unde picioarele preoților au stat neclintite, douăsprezece pietre și să le purtați cu voi și să le puneți în locul de găzduire, unde veți găzdui în noaptea aceasta.

Unde s-au oprit preoţii. În mod literal, „din locul staţionării (locul de oprire) al picioarelor preoţilor”. Pietrele trebuiau luate din acest loc pentru ca monumentul care avea să fie ridicat să poată apela mult mai viu la memoria lor şi la cugetarea asupra semnului puterii lui Dumnezeu manifestat atât de glorios în folosul lor.


4 Atunci Iosua a chemat pe cei doisprezece bărbați, pe care îi pregătise dintre copiii lui Israel, un bărbat din fiecare trib.

Pe care i-a ales. O referire la numirea lor, aşa cum aste raportat în cap. 3,12, un bărbat din fiecare seminţie şi o piatră pentru fiecare bărbat (vezi: cele despre v. 6).


5 Și Iosua le-a spus: Treceți înaintea chivotului DOMNULUI Dumnezeul vostru, în mijlocul Iordanului, și ridicați fiecare dintre voi câte o piatră pe umăr, conform numărului triburilor copiilor lui Israel,
6 Ca aceasta să fie un semn între voi, când va veni timpul și copiii voștri vor întreba pe părinții lor, spunând: Ce înseamnă aceste pietre pentru voi?

Ce înseamnă? Dumnezeu îl cunoştea pe poporul Său, ştia cât de curând aveau ei să uite lucrările cele mari ale eliberării lor, dacă nu se vor lua măsuri de păstrarea în minte al acestui mare eveniment. Generaţiilor viitoare nu trebuia să li se îngăduie să uite conducerea lui Dumnezeu. Tot aşa şi astăzi; „noi nu avem a ne teme de viitor, afară numai dacă vom uita calea pe care ne-a condus Domnul şi învăţătura Lui din istoria trecutului nostru” (LS, p. 196). Au fost 12 seminţii şi 12 pietre, astfel fiind reprezentat întregul popor. Au fost două monumente – unul ridicat în mijlocul râului, iar celălalt, din pietrele luate din albia râului, ridicat pe locul primului lor cantonament din Ţara Făgăduinţei. Monumentele acestea despre puterea lui Dumnezeu trebuia să fie o aducere-aminte a încheierii cu succes a peregrinărilor prin pustie. Murmurarea, răzvrătirea şi dezamăgirea aveau să fie lucruri ale trecutului. În Marea Roşie Israel fusese „botezat pentru Moise” (1 Corinteni 10,2); aici, el a fost botezat, ca să spunem aşa, pentru Iosua. Pin aceste demonstraţii ale puterii lui Dumnezeu a căutat, printre altele, să întărească încrederea poporului în conducătorii aleşi ai lor ( Iosua 3,7; 4,14 )


7 Atunci să le răspundeți: Apele Iordanului au fost despărțite înaintea chivotului legământului DOMNULUI; când a trecut peste Iordan, apele Iordanului au fost despărțite și pietrele acestea vor fi ca amintire copiilor lui Israel, pentru totdeauna.
8 Și copiii lui Israel au făcut astfel precum le-a poruncit Iosua și au luat douăsprezece pietre din mijlocul Iordanului, precum i-a vorbit DOMNUL lui Iosua, conform numărului triburilor copiilor lui Israel; și le-au purtat cu ei la locul unde au găzduit și le-au așezat acolo.
9 Și Iosua a ridicat douăsprezece pietre în mijlocul Iordanului, în locul unde stăteau picioarele preoților care au purtat chivotul legământului; și sunt acolo până în această zi.

În mijlocul Iordanului: Există diferenţă de opinii cu privire la felul în care trebuie citit: „în mijlocul Iordanului” sau „din mijlocul Iordanului”. Traducerea KJV prezintă textul ebraic aşa cum îl avem acum. Traducerea siriacă îl red㠄din mijlocul Iordanului”, dar nici un alt manuscris nu susţine această redare. Cea mai bună evidenţă o susţine redarea traducerilor KJV şi RSV.

Până în ziua de azi. Vezi Introducerea la Iosua.


10 Fiindcă preoții care au purtat chivotul au stat în mijlocul Iordanului până s-a terminat tot ce i-a poruncit DOMNUL lui Iosua să spună poporului, conform cu tot ce i-a poruncit Moise lui Iosua; și poporul s-a grăbit și a trecut.

Poporul s-a grăbit. Unii „s-au grăbit”, probabil de teamă că apele puteau să revină în orice clipă. Alţii poate că socoteau că întârzierea zadarnică din partea lor nu avea să placă lui Dumnezeu. Iar alţii poate c㠄s-au grăbit” din cauza dorinţei puternice de a fi în ţara Canaanului. Unii „s-au grăbit”, pur şi simplu, pentru ca alţii se grăbeau, necugetând sau neştiind de ce.


11 Și s-a întâmplat că, după ce tot poporul a terminat de trecut, chivotul DOMNULUI și preoții au trecut în prezența poporului.
12 Și copiii lui Ruben și copiii lui Gad și jumătatea tribului lui Manase au trecut înarmați înaintea copiilor lui Israel, precum le-a vorbit Moise.
13 Aproape patruzeci de mii pregătiți pentru război au trecut înaintea DOMNULUI la luptă, spre câmpiile Ierihonului.

Aproape patruzeci de mii. La ultimul recensământ (Numeri 26) bărbaţii apţi pentru serviciul militar numărau: Ruben – 43 730 (v. 7); Gad – 40 500 ( v. 18); Manase – 52 700 ( v. 34) sau pentru jumătatea exact㠖 26 350. Aşa că întreaga forţă a celor două seminţii şi jumătate a fost cam de 110 580. De aceea, ei au lăsat mai mult de jumătate din numărul lor să ocrotească familiile şi locuinţele lor. Aceasta nu era în contrazicere cu spiritul înţelegerii lui Moise.

Pregătiţi de război. În cap. 1,14 expresia aceasta este tradus㠄înarmaţi”, în mod literal „o oştire din cinci părţi”. Expresia „pregătiţi de război” este dintr-un cuvânt care înseamn㠄dezbrăcaţi” sau „emodaţi pentru război”


14 În ziua aceea DOMNUL a mărit pe Iosua în ochii întregului Israel; și s-au temut de el, cum s-au temut de Moise în toate zilele vieții sale.

S-au temut de el. Adică, în sensul de respect datorat. Aceasta l-a făcut pe Iosua să câştige acelaşi respect pe care l-a câştigat şi Moise la despărţirea Mării Roşii (Exod 14,31).


15 Și DOMNUL i-a vorbit lui Iosua, spunând:
16 Poruncește preoților care poartă chivotul mărturiei să iasă afară din Iordan.

Mărturiei. Sau „lege”, în general înţelegându-se a fi Celor Zece Porunci, pe care le pusese Moise în chivot. (Exod 25,21; Deuteronom 10,2; vezi despre Exod 25,16). Aici, Dumnezeu scoate în evidenţă legea, ca temelie a legământului dintre El şi poporul Său. Legea aceasta dorea El să o scrie în inimile lor.


17 De aceea Iosua a poruncit preoților, spunând: Ieșiți afară din Iordan.
18 Și s-a întâmplat, când preoții care au purtat chivotul legământului DOMNULUI au ieșit afară din mijlocul Iordanului și tălpile picioarelor preoților au ajuns afară pe uscat, că apele Iordanului s-au întors la locul lor și s-au revărsat peste toate malurile sale, ca înainte.
19 Și poporul a ieșit afară din Iordan în a zecea zi a lunii întâi; și au așezat tabăra în Ghilgal, la granița de est a Ierihonului.

În ziua a zecea, adică patru zile înainte de Paşte. Aceasta este ziua când trebuia să fie ales mielul pascal (Exod 12,3.6).

Ghilgal. Vezi despre capitolul 5 şi 9


20 Și acele douăsprezece pietre, pe care Iosua le-a ridicat la Ghilgal, le-au luat din Iordan.

A ridicat. În mod literal „a făcut să stea”. La început, probabil că mai întâi a fost pusă o temelie de piatră sau o movilă de pământ, de înălţime considerabilă, iar cele douăsprezece pietre au fost aşezate în vârful acesteia. Douăsprezece pietre de o astfel de mărime care putea să fie purtată pe umărul unui om la acea distanţă nu ar fi alcătuit un monument prea remarcabil, afară de cazul că au fost ridicate pe o astfel de temelie.


21 Și le-a vorbit copiilor lui Israel, spunând: Când copiii voștri vor întreba pe părinții lor în timpul care va veni, zicând: Ce înseamnă pietrele acestea?
22 Atunci să faceți cunoscut copiilor voștri, spunând: Israel a trecut Iordanul acesta pe uscat.

Să învăţaţi pe copiii voştri. Dumnezeu a poruncit ca „minunile” cele mari (cap. 3,5) la care luase parte Israel în ziua aceasta să nu fie uitate curând. Era intenţia Lui ca ei să-şi aducă mereu aminte de „lucrările Lui cele minunate” (Psalm 111,4), ca mijloace de legătură în ce priveşte credincioşia faţă de EL. Era cu patruzeci de ani în urmă, chiar în aceiaşi lună, când ei trecuseră Marea Roşie. Acesta era timp de primăvară (vezi despre 3,15), şi cu toate că râul era puternic şi adânc, Dumnezeu a zăgăzuit apele şi ei au trecut în siguranţă. Întrebările copiilor (cap. 4,21) aveau să procure părinţilor o ocazie de a reda din nou istoria umblării răbdătoare a lui Dumnezeu cu Israel în pustie. Îndemnul lui Iosua către taţii şi mamele din zilele lui este o pildă de care părinţii de astăzi ar face bine să se lase stimulaţi (LS 196).


23 Fiindcă DOMNUL Dumnezeul vostru a secat apele Iordanului dinaintea voastră, până ați trecut, așa cum a făcut DOMNUL Dumnezeul vostru Mării Roșii, pe care a secat-o dinaintea noastră, până am trecut,
24 Pentru ca toate popoarele pământului să cunoască mâna DOMNULUI, că este tare; ca să vă temeți de DOMNUL Dumnezeul vostru pentru totdeauna.

Toate popoarele. Dumnezeu a intenţionat ca procedeurile Lui cu Israel să devină o lecţie intuitivă pentru toată omenirea. Poporul lui Israel nu trebuia să acumuleze în mod egoist pentru ei înşişi cunoştinţa despre adevăratul Dumnezeu şi despre puterea Lui de a mântui. Această cunoştinţă trebuia să meargă în tot pământul ca rezultat al bunei educaţii a copiilor lor. (comp. cu v. 22), care, la rândul lor, trebuia să devină misionari. Când ar fi crescut în număr şi influenţă, Israel ar fi aflat repede despre Dumnezeul cel adevărat şi I-ar fi dat slavă. Dar Israel a dat greş, şi exact acelaşi mandat a fost dat mai târziu de Domnul Hristos ucenicilor Lui (Matei 28,19.20). „Propovăduirea acestei împăcări” ne-a fost „încredinţată nou㔠(2 Corinteni 5,19). Noi nu trebuie să dăm greş.