A doua oară. Fără să-l mustre pentru dezertarea anterioară a lui Iona, Domnul repetă însărcinarea de a le predica ninivitenilor. Fără să mai cedeze înclinaţiilor omeneşti, Iona ascultă fără întârziere de chemarea cerească şi fără să mai zăbovească pleacă spre Ninive.

Scoală-te şi du-te. Din cauza repetării acestor cuvinte (vezi cap. 1,2), unii învăţaţi biblici consideră că este probabil că atunci când Iona a fost eliberat din peştele cel mare, el s-a dus la Ierusalim pentru a aduce jertfe şi pentru a împlini juruinţele la care s-a făcut aluzie în rugăciunea lui de mulţumire (cap. 2,9). Aceasta este pură presupunere.

În vremurile de atunci, o corabie care călătorea de la Iafo la Tars urma probabil linia ţărmului Palestinei către nord. Dacă întâmplarea cu peştele cel mare a avut loc pe la începutul călătoriei, se poate ca Iona să se fi aflat mult mai aproape de Ninive, decât atunci când se îmbarcase (vezi comentariul la cap. 1,3; vezi harta, p. 994).

Vesteşte. Sau Predică. Ebr. qara’, cuvântul tradus strigă în cap. 1,2.

Pe care ţi-o voi da. Însărcinarea dată lui Iona este aceea dată oricărui propovăduitor al cuvântului. Numai cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie vestit de la amvon, şi nu cuvântul omului (vezi 2Timotei 4,1.2). Sufletele neliniştite şi îngrijorate din lumea noastră plină de necazuri de astăzi tânjesc să primească sfat de la Dumnezeu, nu părerile şi filozofiile lipsite de conţinut şi nesigure ale unor oameni la fel de supuşi greşelii ca şi ei. Ei preferă un: Aşa zice Domnul, unui Aşa zice un om.

Iona s-a sculat. Profetul era acum dispus să îndeplinească însărcinarea dată lui de Dumnezeu în aceeaşi măsură în care mai înainte fusese gata să fugă de ea.

Foarte mare. Ebr. le’lohim, literal, pentru Dumnezeu, un mod idiomatic de a arăta extrema mărime. Cu privire la dimensiunile cetăţii vezi Nota Adiţională la capitolul 1.

Cale de o zi. Nu trebuie să deducem din această afirmaţie că Iona a mers timp de o zi întreagă înainte de a-şi începe predica. Afirmaţia este probabil raportul predicării din prima zi. Fără îndoială că imediat ce a pătruns în cetate, Iona a început să-şi vestească solia lui de avertizare.

Încă patruzeci de zile. Nu este nevoie să se presupună că aceste cuvinte constituiau textul complet al soliei lui Iona. Ele constituiau, totuşi, tema dominantă a avertizării lui. Nimicită. Ebr. haphak, cuvânt folosit în Geneza 19,21.25.29 pentru a descrie nimicirea Sodomei.

Au crezut în Dumnezeu. Cu privire la fundalul posibil, interpretat de unii ca ajutând la succesul predicării lui Iona, vezi p. 995, 996. Saci. Un material aspru de culoare închisă ţesut din păr de capră şi purtat în timp de doliu şi de nenorocire (vezi Daniel 9,3; Matei 11,21; Luca 10,13).

Împăratului. Posibil Adad-Nirari III (vezi p. 996). Simţământul de întristare şi pocăinţă pare să se fi născut în chip spontan în inima oamenilor fără vreo poruncă regală oficială (v. 5). Este un spectacol remarcabil acela de a-l vedea pe un domnitor al celui mai puternic imperiu al timpului său că se smereşte în cenuşă ca urmare a predicării unui profet străin. Ce mustrare pentru conducătorii şi cetăţenii îngâmfaţi ai lui Israel, care au refuzat stăruitor să-şi smerească inima sub impactul unei lucrări profetice mai extinse şi continue (vezi 2Regi 17,7-18).

Să se dea de ştire. Când valul penitenţei şi al smeririi care a pornit de la popor a ajuns la împărat, el a confirmat postul printr-un decret oficial. Mai marii lui erau alături de el în darea acestui decret, arătând că duhul lor era în aceeaşi stare ca şi a lui în criza aceasta.

Şi vitele. Un decret straniu, dar trebuie să ne amintim că era dat de un împărat păgân, care fusese luminat numai parţial. Un obicei asemănător este povestit în cartea apocrifă Iudita, scrisă probabil în secolul al II-lea î.Hr.: Atunci întreg Israelul strigă către Dumnezeu cu mare râvnă şi se smeri cu înfocare. Atât ei cât şi femeile şi copiii lor, vitele şi străinii şi simbriaşii şi robii cumpăraţi se încinseră cu sac peste coapsele lor. (Iudita 4,9.10). Herodot raportează că la un anumit prilej, Perşii şi-au tăiat şi părul lor şi părul (coamele şi cozile?) cailor şi vitelor lor de povară într-un timp de doliu general (ix, 24). Dar în ce măsură practicile acestea vor fi reflectat obiceiurile asiriene, nu ştim.

Să se întoarcă. Adică, oamenii. Faptele religioase exterioare sunt lipsite de valoare spirituală dacă nu sunt însoţite de o reformă sinceră, lăuntrică a caracterului.

-8-

Asuprire. Compară Amos 3,10.

Cine ştie? Este îndoielnic că Iona va fi dat vreo făgăduinţă despre o posibilă inversare a decretului divin. Mânia lui cu prilejul cruţării cetăţii (cap. 4,1) arată că el nu făcuse aşa ceva. Cu toate acestea el era extrem de conştient de caracterul îndurător al lui Dumnezeu (cap. 4,2).

Se întorceau. Compară Matei 12,41; vezi PK 363.

Dumnezeu S-a căit. Dumnezeu nu Se schimbă, aşa cum se întâmplă cu împrejurările (vezi Ieremia 18,7-10; Ezechiel 33,13-16). Avertizările Lui cu privire la judecată sunt adesea, de fapt, profeţii condiţionale (vezi comentariul la Ezechiel 25,1). Pentru o discuţie a modului în care Dumnezeu Se căieşte vezi comentariul la Geneza 6,6; 1Samuel 15,11. Dumnezeu vorbeşte oamenilor în termenii propriei lor experienţe.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1, 2 PK 269

1–5PK 339, 363

3 PK 265

3–9PK 270

3–10LS 62

4 1T 56

9 5T 78

10 PK 271; PP 97