1 Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Totuși voi aduce încă o plagă peste Faraon și peste Egipt; după aceea vă va lăsa să plecați de aici; când vă va lăsa să plecați, cu adevărat vă va arunca afară de aici de tot.

Voi mai aduce o urgie. Deşi Dumnezeu îi arătase mai dinainte lui Moise că vor fi necesare mai multe judecăţi pentru a obţine îngăduinţă pentru plecarea lor (vezi cap. 3,19; 9,14), El n-a descoperit niciodată numărul exact de plăgi care aveau să fie necesare. Vălul nesiguranţei este ridicat acum pentru prima oară în ce priveşte timpul când putea fi aşteptată eliberarea.

Vă va izgoni. Verbul ebraic este foarte expresiv. Faraon probabil că avea să-i alunge, nepăstrând pentru sine nimic.


2 Vorbește acum în urechile poporului și fiecare bărbat să împrumute de la vecinul lui și fiecare femeie de la vecina ei, bijuterii de argint și bijuterii de aur.

Fiecare. La început numai femeile trebuiau să ceară (vezi cap. 3,22). Acum, o dată cu venirea vremii au fost incluşi şi bărbaţii. Poate că pare ciudat că bărbaţii, ca şi femeile, erau sfătuiţi să ceară bijuterii de la vecinii lor, dar pe monumentele egiptene sunt zugrăviţi bărbaţi purtând tot atât de multe podoabe – coliere, brăţări, inele, etc. – ca şi femeile.


3 Și DOMNUL a dat poporului favoare înaintea ochilor egiptenilor. Mai mult, bărbatul Moise a fost foarte mare în țara Egiptului, înaintea ochilor servitorilor lui Faraon și înaintea ochilor poporului.

Moise era foarte bine văzut. Unii au considerat ciudat faptul ca Moise, dacă el este într-adevăr autorul Pentateucului, să facă un astfel de comentariu. Cu toate acestea, nu există nimic în declaraţie care să exprime o vanitatea din partea lui Moise. El explică simplu de ce au dat egiptenii cu atâta sinceritate din bunurile lor. Era fireşte că, fiind un sol al lui Dumnezeu, poporul să-l asocieze pe Moise cu semnele cele foarte mari la care fuseseră martori. Înainte de toate, Moise îi uimise pe vrăjitori (cap. 8,18.19), apoi îi impresionase atât de mult pe curteni, încât o parte dintre ei au ţinut seamă de avertizările lui şi şi-au salvat bunurile (cap. 9,20). În sfârşit, aproape întreaga curte se convinsese că avea puterea să nimicească ţara (cap. 10,7). Moise îl tratase pe rege ca pe un egal, şi faptul că poporul îl venera ca pe un dumnezeu, în mod automat a sporit reputaţia lui Moise faţă de ei. Dacă Moise nu ar fi apărut faţă de ei ca o persoana extraordinară, pe care ar fi fost periculos să o agreseze, probabil că de mult s-ar fi comis violenţe asupra lui. Întrucât întreaga naţiune părea fericită că poporul care le pricinuise atâta nenorocire urma să plece, le-au dat cu bucurie din bunurile lor.


4 Și Moise a spus: Astfel vorbește DOMNUL: Spre miezul nopții voi ieși în mijlocul Egiptului.

Moise a zis. Moise a mai apărut încă o dată înaintea lui Faraon. Conform cu cele din cap. 10,28, Faraon îl ameninţase cu moartea, dacă ar îndrăzni să mai facă acest lucru. Este cert că Moise urma să se mai întoarcă doar la o poruncă divină clară.

Pe la miezul nopţii. Acest miez de noapte nu putea fi acela care a urmat după ziua în care Moise a făcut anunţul la rege, pentru că Moise n-a primit instrucţiuni cu privire la Paşti decât după această conversaţie cu Faraon. Aceste instrucţiuni trebuie să fi fost comunicate poporului cu mai multe zile înainte de sărbătoarea Paştelor şi plecarea lor din Egipt (cap. 12,3.6). Fără îndoială că noaptea a fost lăsată înadins nedefinită, pentru ca Faraon să poată avea timp să mediteze asupra sorţii care îl aştepta pe el şi poporul lui.

Voi trece. Este vrednic de observat că Însuşi Domnul a vizitat Egiptul cu plaga a zecea, în timp ce toate celelalte fuseseră aplicate de Moise şi Aaron ca soli ai lui Dumnezeu.


5 Și toți întâii născuți în țara Egiptului vor muri, de la întâiul născut al lui Faraon care șade pe tronul lui, chiar până la întâiul născut al servitoarei care este în spatele morii; și toți întâii născuți ai animalelor.

Toţi întâii născuţi. Lovitura aceasta avea să cadă atât asupra întâiului născut al omului, cât şi asupra celui al animalelor. Dumnezeu nu a dorit să-i nimicească pe egipteni şi vitele lor, ci doar să-i convingă că nu mai putea fi tolerată împotrivirea faţă de planul Său pentru Israel.


6 Și va fi un mare strigăt prin toată țara Egiptului, așa cum nu a fost niciunul asemenea lui, nici nu va mai fi unul asemenea lui.

Ţipete mari. Intensitatea emoţiilor orientale şi libertatea cu care sunt exprimate sunt bine cunoscute. Antice scene funebre egiptene zugrăvesc femei care jelesc, având părul în dezordine şi braţele ridicate şi exprimând durerea lor atât prin gesturi cât şi prin glas. Herodot relatează că egiptenii se dezgolesc la servicii funebre şi îşi bat piepturile (II 85), un obicei care se întâlnea şi printre semiţi. Cu jale amară în fiecare casă, ţipătul Egiptului putea să fie acum un astfel de ţipăt cum nu se mai auzise înainte şi cum nu va mai fi încă o dată.


7 Dar împotriva vreunuia dintre copiii lui Israel niciun câine nu își va mișca limba, împotriva omului sau animalului, ca să știți că DOMNUL face deosebire între egipteni și Israel.

Chelălăi cu limba lui. Cuvântul tradus chelălăi înseamnă a tăia în, a ascuţi, a aduce la un punct, şi face aluzie la câinele care îşi arată limba când latră. Israel nu avea să sufere nici cea mai mică pagubă (vezi Iosua 10,21), în timp ce mulţi egipteni aveau să moară.


8 Și toți acești servitori ai tăi vor coborî la mine și mi se vor prosterna, spunând: Ieși afară și tot poporul care te urmează, și după aceasta voi ieși. Și el a ieșit de la Faraon într-o mare mânie.

Aprins de mânie. Literal în căldura mâniei. Până acum Moise a dat dovadă în comportamentul lui cu regele de o răbdare mai mult decât omenească. Aceasta era o reoglindire a îndelungii răbdări şi îndurări a lui Dumnezeu, al cărui ambasador era şi în al cărui nume şi prin a cărui autoritate lucrase. Dar acum, mânia servului lui Dumnezeu, care pleca, era o dovadă pentru regele împietrit, că ziua lui de har ajunsese la sfârşit şi că mânia lui Dumnezeu era pe punctul de a se abate asupra lui.


9 Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Faraon nu vă va da ascultare, ca minunile mele să fie înmulțite în țara Egiptului.

Domnul a zis lui Moise. Cei mai mulţi comentatori consideră aceste cuvinte ca o repetare a declaraţiei divine şi încearcă să le traducă: cum spusese lui Moise Domnul. Dar ele pot fi considerate şi ca asigurare reînnoită a lui Dumnezeu faţă de Moise că El va împlini prezicerea făcută mai înainte la chemarea lui (cap. 4.23).


10 Și Moise și Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui Faraon; și DOMNUL a împietrit inima lui Faraon, ca el să refuze să lase copiii lui Israel să plece din țara sa.

Au făcut toate aceste minuni. Înainte de a trece la relatarea ultimei şi celei mai mari plăgi, Moise se opreşte pentru o clipă şi aruncă o privire retrospectivă asupra seriilor de minuni, meditând, ca să zicem aşa, asupra nereuşitei lor de a mişca voinţa încăpăţânată a lui Faraon. Despre împietrirea inimii lui Faraon, vezi comentariul pentru cap. 4,21.Comentariile lui Ellen G. White

3 PP 272

4-8 PP 273

5 SR 118

10 5T 274