Vă rog. Gr. parakaleo, a ruga stăruitor, a îndemna, a sfătui. Capitolul acesta introduce a treia secţiune majoră a epistolei, constând din capitolele 10-13. În capitolele 1-7, Pavel stăruie asupra puterii şi slavei slujbei apostolice; în capitolele 8 şi 9, vorbeşte despre strângerea de ajutoare pentru săracii din Ierusalim, în capitolele 10,1 la 13,10, este prezentat Pavel însuşi ca apostol. Aici Pavel apără autoritatea lui apostolică şi o pune în contrast cu cea a potrivnicilor săi, apostolii mincinoşi (cap. 11,13), care tulburau biserica din Corint. Vezi la v. 22.

În primele nouă capitole, Pavel se adresează majorităţii credincioase şi se face doar o referire trecătoare la învăţătorii mincinoşi şi la unii care se pare că se află sub influenţa lor (cap. 2,17; 3,1; 5,12). Aici, el îi avertizează pe corinteni împotriva acestor apostoli mincinoşi din mijlocul lor. El îşi dădea deja seama de influenţa lor periculoasă în biserică, iar Tit îi adusese fără îndoială un raport despre lucrarea lor dăunătoare. Pentru majoritatea bisericii, el nu avea decât cuvinte de afecţiune, îndemn şi pace. Dar în ciuda instrucţiunilor sale, elementul iudaizant (vezi la cap. 11,22) nu fusese învins.

Scriindu-i bisericii corintene aproape de sfârşitul primului secol, Clement din Roma a găsit active aceleaşi elemente antagoniste. Cu toate acestea, mustrarea din partea lui Pavel pentru acest grup insubordonat pare, cel puţin pentru un timp, să fi eliberat biserica de controversa stârnită de ei. Ferma lui tratare a situaţiei n-a lăsat nici o îndoială în mintea credincioşilor corinteni cu privire la autoritatea lui ca apostol. Capitolele de încheiere din 2 Corinteni sunt bogate în sfaturi pentru cei care au de dat piept astăzi cu elemente discordante similare.

O înţelegere a naturii schimbării din acest punct al epistolei este esenţială pentru o corectă interpretare a aceea ce urmează. Persoana întâi plural noi face loc persoanei întâi singular eu. Primele cuvinte în textul grecesc sunt intens personale şi emfatice: eu însumi, Pavel (cf. Galateni 5,2; Efeseni 3,1; Filimon 19). Apostolul pune acum întreaga greutate a autorităţii şi personalităţii sale împotriva conducătorilor falşi, iudaizanţi (vezi la 2 Corinteni 11,22). Ei îl învinuiseră de laşitate şi timiditate (cap. 10.12), vorbire dispreţuitoare (cap. 11,6), inteligenţă şi judecată îndoielnice (v. 16-19). Dar ei sunt călăuze mincinoase cu învăţături eronate şi o altă Evanghelie (v. 4). Ei sunt nişte lăudăroşi insolenţi (v. 20.21), nişte intruşi impertinenţi (v. 15) şi vinovaţi că se impun credincioşilor (cap. 11,20). Dar, în cele din urmă, a venit vremea socotelilor. Acum ei vor avea de-a face cu Pavel personal. În capitolele acestea, tonul său general este de indignare şi mustrare usturătoare. Uneori, el aproape că se justifică pentru severitatea cu care trebuie să spună ceea ce trebuie spus. Nicăieri în altă parte în scrierile lui Pavel nu există vreun pasaj asemănător în spirit şi metodă cu cel din cap. 10-13.

Blândeţea. Gr. praotes, delicateţe, blândeţe, smerenie. În ceea ce priveşte un studiu asupra cuvântului înrudit praiis, vezi la Matei 5,5.

Bunătatea. Gr. epieikeia, blândeţe, delicateţe, sinceritate. Probabil bunătate exprimă cel mai bine ce înseamnă epieikeia, dar cu nuanţele suplimentare de echitate şi sinceritate pornite din iubire şi devotament sincer.

Pavel preferă să imite duhul blând şi smerit al lui Hristos în purtarea sa cu oamenii şi nu-i place deloc severitatea. Dar chiar şi severitatea sa este marcată de umilinţă. În v. 1-6, Pavel stăruie pe lângă corinteni să nu-l constrângă să folosească măsuri şi cuvinte aspre împotriva lor. Astfel de arme sunt rareori cele mai eficace, iar folosirea lor poate fi îndreptăţită numai când blândeţea şi bunătatea dau greş. Pavel e în drum spre Corint şi, în curând, se va confrunta direct cu potrivnicii săi. Dacă disciplina aspră e ceea ce ei doresc, el e pregătit să o aplice. Apelul lui, deşi e dur în ton, va înlătura – speră el – nevoia de cuvinte şi mai aspre când va fi prezent personal.

Potrivnicii lui Pavel erau aroganţi, îndărătnici şi încrezuţi. Ei interpretau greşit blândeţea lui numind-o slăbiciune, şi bunătatea lui, laşitate. Ca urmare, ei erau insensibili la apelurile lui conciliante şi îndemnurile blânde, ca de pildă cele din cap. 1-7. Singura cale de a îngenunchea dura lor mulţumire de sine era prin mustrarea, demascarea şi expunerea din cap. 10-13. Cei care se consideră extrem de importanţi sunt de obicei insensibili şi chiar dispreţuiesc pe cei care au calităţile mai alese ale umilinţei şi blândeţii. Pentru ei, poziţia şi conducerea asigurate prin dominarea altora constituie cheia succesului. De aceea, Pavel explică faptul că, deşi ar fi preferat să li se adreseze în spiritul blândeţii, atitudinea lor l-a constrâns să folosească măsuri mai aspre.

Smerit. Gr. tapeinos, modest, smerit, aici într-un sens care nu flatează. Pavel face aluzie la ironiile potrivnicilor lor (v. 10; cf. cap. 12,5.7). Ei îl luaseră în bătaie de joc, insinuând că este un om slab şi laş. În plus, nu se temuse el tot timpul să vină la Corint? Nu amânase el venirea pentru că se temuse să dea ochii cu ei? Nu compensase el timiditatea scriind scrisori severe?

Îndrăzneală. [curajos, KJV]. Gr. tharreo, a fi plin de curaj, a fi plin de nădejde, a fi plin de îndrăzneală (vezi v. 10).