Făgăduința lui Dumnezeu, pictată pe cer

Îngerii au păzit arca și au păstrat-o în siguranță pe parcursul acelei furtuni teribile. În cele din urmă, după 40 de zile, ploaia s-a oprit. Acum, întreaga lume era asemenea unui ocean imens. Nu se vedea nici măcar o bucățică de pământ uscat. Vârfurile celor mai înalți munți se aflau la mulți metri sub apă. Toți oamenii și animalele care nu intraseră în arcă se înecaseră. Totuși, Dumnezeu nu a uitat nici măcar o secundă de Noe, de familia lui sau de animalele din arcă. El a pregătit un loc special între două vârfuri înalte de munți, unde arca urma să se oprească în timp ce vântul continua să sufle, evaporând apa (Geneza 8:1-4).

Trecuseră deja multe luni. Noe și familia lui fuseseră ocupați să aibă grijă de animale și unii de alții. Ce ușurare trebuie să fi simțit când, în sfârșit, corabia s-a oprit și nu s-a mai legănat pe apă! Dar ei au fost nevoiți să mai aștepte aproape trei luni până când vârfurile munților au început să se zărească (Geneza 8:5). Apoi, într-o zi, Noe a deschis fereastra corabiei. Vă puteți imagina cât de nerăbdători erau el și familia lui ca apa să scadă ușorușor și să zărească din nou petice de pământ uscat?

Noe a dat drumul unui corb să zboare pe fereastră ca să vadă dacă era pe undeva pământ uscat. Ce a făcut corbul (Geneza 8:6,7)? Ce altă pasăre a încercat din nou, mai târziu, să găsească pământ uscat (Geneza 8:8,9)? Porumbelul trebuie să fi fost tare fericit să se întoarcă la hrana și la ocrotirea de care avea parte în arcă.

Gândeşte-te:

Simți vreodată că îți pierzi răbdarea atunci când trebuie să aștepți foarte mult ca un lucru să se întâmple? Obișnuiești să te plângi în astfel de situații? Te ajută cu ceva dacă te plângi? Nu. Dumnezeu i-a ajutat pe Noe și pe familia lui să fie răbdători și El ne poate ajuta și pe noi să avem răbdare.

A mai trecut o săptămână în care Noe a așteptat ca apa să scadă. Apoi a dat drumul din nou porumbelului să zboare. Ce s-a întâmplat de data aceasta? Citește Geneza 8:10-12. Îți poți imagina cât de entuziasmați erau cu toții? O frunză! O frunză adevărată, de un verde deschis! Verde viu! Asta însemna că plantele și copacii începuseră să crească din nou. Au îndepărtat acoperișul corabiei în grabă. Dumnezeu plănuise arca în așa fel încât să poată pătrunde aer proaspăt în ea pe tot parcursul timpului. Dar, oh, cât de bine trebuie să fi fost când au simțit din nou razele de soare!

Dumnezeu nu deschisese ușa, așadar, știau că nu venise încă vremea să părăsească arca. Răbdători, au așteptat încă o săptămână. În cele din urmă, L-au auzit pe Dumnezeu spunând acele cuvinte minunate pe care le așteptau de atâta timp. Un înger a coborât din cer și ușa a fost deschisă. Citește despre acest lucru în Geneza 8:15-19. Cum credeți că au reacționat păsările și animalele când au ieșit din arcă? Credeți că erau fericite? O, da! Păsările au zburat în înaltul cerului, animalele alergau peste tot și se rostogoleau pe pământ. În sfârșit, lunga lor așteptare luase sfârșit. Se aflau din nou pe uscat.

Gândeşte-te:

Te-ai simțit vreodată fericit și trist în același timp? Probabil așa s-a simțit și Noe când s-a uitat în jur și a văzut cât de diferită era acum lumea față de ceea ce era înainte de potop. Dar, mai presus de toate, el era recunoscător. Atât timp cât avem încredere în Dumnezeu, putem fi mereu recunoscători și noi, asemenea lui Noe.

După ce Noe și familia sa au ieșit din arcă, primul lucru pe care l-au făcut a fost să aducă o jertfă. Noe I-a mulțumit Domnului că i-a păstrat în viață și în siguranță în lunile în care au stat în arcă, dar și pentru promisiunea, făcută cu mult timp în urmă, că Isus va veni să moară pentru noi, astfel încât să putem trăi pentru totdeauna. Când Noe a adus jertfa, Dumnezeu a fost tare fericit pentru că Noe a ales să fie cinstit și credincios. Poate că Noe s-a întrebat dacă va mai veni vreodată un alt potop. Care a fost promisiunea lui Dumnezeu în legătură cu acest lucru? Citește Geneza 9:11.

Dumnezeu le-a spus că le va da o amintire frumoasă a făgăduinței Sale. Acea amintire frumoasă era un curcubeu. Un curcubeu? Ce era acela un curcubeu? Nimeni nu văzuse vreodată un curcubeu până atunci. „Priviți în sus!” a spus cineva. Pe cer, arcuindu-se în fața lor, era cel mai frumos curcubeu pe care ți-l poți imagina. Citește Geneza 9:12-17. Ce mod frumos de a ne aminti de promisiunea lui Dumnezeu!

Gândeşte-te:

De fiecare dată când vezi un curcubeu, te poți gândi la acel prim curcubeu oferit de Dumnezeu. Ai auzit de inundații? Da, Satana a adus niște inundații teribile pe pământ. Dar a mai fost vreodată acoperită toată planeta de apă după acel curcubeu? Nu. Putem oricând să ne bazăm pe promisiunile lui Dumnezeu, nu-i așa?

Noe privea în jur și nimic nu părea să mai semene cu lumea în care trăise el înainte de potop. El își amintea cum, înainte de potop, încă exista frumusețe, chiar dacă erau spini, ciulini și alte lucruri rele care apăruseră din cauza păcatului. Înainte existau dealuri acoperite de verdeață, păduri cu multe tipuri de copaci și grădini pline de fructe și legume delicioase. Îți imaginezi cât de mult își dorea familia lui Noe să mănânce fructe și legume proaspete?

Acum, lumea părea atât de goală. Pietre ascuțite erau aruncate peste tot, iar munții nu aveau copaci. Înainte de potop, existau lacuri. Acum, apele erau adunate în oceane mari. În unele locuri, înainte se puteau găsi aur, argint și pietre prețioase la suprafața solului. Acum, acele locuri erau goale și urâte. Pădurile frumoase, aurul și argintul, diamantele și alte pietre prețioase fuseseră îngropate adânc în pământ.

Casele și templele pe care oamenii le construiseră, împreună cu toți idolii lor, fuseseră zdrobite și dispăruseră. Noe se gândea și la altceva. Ce se va întâmpla cu animalele puternice care urmau să devină sălbatice? Ele puteau răni sau ucide cu ușurință oamenii. Cum va fi vremea? Vor mai putea să cultive plante ca înainte? Dumnezeu cunoștea toate gândurile lui Noe și i-a dat răspunsuri la toate.

Gândeşte-te:

Știai că acele păduri mari care existau înainte de potop și care au fost îngropate adânc în pământ au devenit cărbunele și petrolul pe care noi îl putem folosi astăzi? Mai știe Dumnezeu să răspundă la toate problemele noastre mari și mici? Sigur că da. Citește Ieremia 32:17. Îți amintești un lucru pentru care tu te-ai îngrijorat, dar Dumnezeu S-a ocupat de el?

Cum i-a spus Dumnezeu lui Noe că va arăta pământul după potop? Citește Geneza 8:22. Poate că Noe a păstrat cu grijă niște semințe pentru a le planta după potop. Acum, el știa că semințele urmau să crească și să producă hrana pe care ei puteau să o adune și să o consume. El știa că va exista întotdeauna un timp anume pentru a planta și un timp anume pentru a culege roadele. Urma să fie vară și iarnă, primăvară și toamnă.

Dumnezeu a vorbit cu Noe și despre animalele sălbatice. Ce i-a spus despre ele? Citește Geneza 9:1,2. Când Dumnezeu a creat păsările, peștii și animalele, toate erau blânde și delicate. Dar după apariția păcatului, animalele nu au mai avut încredere în oameni așa cum avuseseră înainte. Multe dintre ele au devenit periculoase. Dumnezeu știa că ele ne-ar putea răni, așa că le-a făcut să se teamă de oameni.

Unele dintre animalele foarte mari și foarte periculoase nu au fost salvate în arcă. Ele s-au înecat la potop și au fost îngropate în pământ împreună cu toate celelalte animale și cu ceilalți oameni. Totuși, noi știm că ele au existat pe pământ înainte de potop, pentru că oamenii au dezgropat o parte din oasele lor.

Gândeşte-te:

Ai ajutat vreodată la semănatul unei grădini? Mai există și astăzi anotimpuri diferite în fiecare an? Încă mai păstrează Dumnezeu promisiunea pe care i-a făcut-o lui Noe? Care sunt animalele sălbatice și care sunt cele domestice? Animalele sălbatice încă se mai tem și stau departe de oameni dacă ei nu le deranjează?

Înainte de potop, Dumnezeu a spus ce fel de alimente sunt cele mai bune pentru a ne menține sănătoși și fericiți. Îți amintești care sunt acestea? Este vorba despre diferite tipuri de fructe, legume, grâne și nuci. Citește Geneza 1:29.

Dumnezeu nu a dat niciodată oamenilor permisiunea să ucidă și să mănânce animale. Dar pentru că dura ceva timp pentru ca semințele să crească și să facă rost de hrană, le-a dat voie lui Noe și familiei sale să mănânce anumite animale pe care El le-a numit „curate”. Îți amintești că, atunci când animalele și păsările au intrat în arcă, unele veneau câte două, iar altele, câte șapte? Cele care veniseră două câte două erau animalele pe care Dumnezeu le numea „necurate”. Dumnezeu știa că acelea nu vor fi bune de mâncat pentru oameni. Unele dintre acele animale necurate mâncau alte animale. Animalele și păsările care au intrat în corabie câte șapte mâncau numai vegetale. Pe acestea, Dumnezeu le-a numit „curate”.

Carnea de la păsări și animale nu a fost niciodată cea mai bună hrană pentru corpurile noastre. Mai mult, acum, pentru că există foarte multe boli ale animalelor, nu este sigur pentru noi să le mâncăm carnea. Dumnezeu ne-a spus că, înainte de revenirea lui Isus, noi ar trebui să mâncăm doar legume și fructe. În Leviticul 11, Moise a scris ce specii de animale sunt considerate de Dumnezeu ca fiind curate și ce specii sunt necurate.

Dumnezeu a mai spus că sângele nu trebuie lăsat în carnea pe care oamenii o consumă. Sângele trebuia scurs cu grijă, deoarece el nu numai că transportă lucruri importante în toate părțile corpului nostru, dar el poate transporta și germeni, care ne îmbolnăvesc. De asemenea, Dumnezeu a spus că oamenii nu trebuie să mănânce grăsimea din carne. Știm că grăsimea din carne este periculoasă. Ea poate provoca boli foarte grave. Cât de bun a fost Dumnezeu să le explice totul atât de amănunțit lui Noe și familiei sale după potop!

Crezi că atunci când știm clar că Dumnezeu nu vrea ca noi să mai mâncăm animale, ar trebui să continuăm să le mâncăm doar pentru că ne place gustul? Biblia spune că trupul nostru este templul Duhului Sfânt, care vorbește minții și conștiinței noastre. Trebuie să facem tot posibilul să ne păstrăm mintea sănătoasă, ca să-L putem auzi când ne vorbește.

Ai auzit vreodată de vulcani? Vulcanii pot fi înfricoșători. Nimeni nu știe când poate erupe un vulcan. Focul care arde în interiorul pământului creează niște gaze care sunt împinse mereu, până când, brusc, se face o gaură mare, prin care acestea sunt aruncate în exterior. Praf și cenușă, foc și fum, abur fierbinte, roci uriașe și roci topite – toate explodează. Ele sunt aruncate foarte sus în aer, iar când cad înapoi, se adună și construiesc munți pe care îi numim vulcani.

Muntele Sfânta Elena este un vulcan. El are forma unui con și o înălțime de 2,5 kilometri. Probabil că este vechi de mii de ani. Deși este foarte vechi, el este încă activ. Cu mulți ani în urmă, se pregătea să erupă din nou. Mulți oameni trăiau la poalele sale. Oamenii refuzau să creadă că pericolul se apropia cu fiecare zi care trecea. Guvernul i-a avertizat pe oameni că vulcanul dădea semnale că se trezește și că s-ar putea să erupă din nou. Totuși, aproape nimeni nu a băgat în seamă avertismentele. După aproximativ patru săptămâni, o parte a muntelui a început să se umfle. Apoi, o explozie de gheață, cenușă și roci s-a putut observa pe vârful muntelui. Curând, zăpada de pe frumosul munte nu mai era albă. Părea gri și urâtă. Guvernul a spus că oamenii care trăiau la poalele muntelui trebuiau să părăsească imediat casele. Mulți oameni au plecat, dar un om a spus că nu își va părăsi casa, indiferent ce se va întâmpla. Așa a și făcut. Mai erau câțiva oameni care aveau rulotele campate lângă munte și care au ignorat avertismentele. Toată lumea aflase de la știri despre muntele Sfânta Elena.

Într-o zi, unii dintre oamenii care își părăsiseră deja casele au insistat să se întoarcă să-și ia câteva lucruri. Poliția i-a condus la casele lor și i-a adus înapoi, la loc sigur. Poliția plănuise să facă același lucru pentru alți câțiva oameni, a doua zi, la ora 10:00.

Următoarea dimineață a fost frumoasă și însorită. Dintr-odată, la 8:32 dimineața, s-a întâmplat. Vulcanul a explodat. Un zid uriaș de gheață, copaci și roci s-a prăbușit cu viteza cu care zboară un avion. Totodată, s-a simțit și un cutremur. Mai multe tone de roci și de copaci au alunecat pe coasta muntelui. Mii de animale care trăiau pe munte au fost ucise pe loc. În acea zi, 57 de oameni și-au pierdut viața, inclusiv omul care a refuzat să își părăsească locuința, dar și mulți dintre cei care nu au ascultat avertismentele.

Asemenea oamenilor care trăiau la poalele muntelui Sfânta Elena și care nu credeau că acesta va erupe, mai există și astăzi oameni care nu cred că Isus va reveni curând? În Biblie, Isus ne spune să fim pregătiți pentru revenirea Sa. Îi ascultăm noi sfatul?