„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16)
Când Dumnezeu le-a arătat lui Adam și Evei frumoasa lor casă, și anume grădina Eden, El le-a atras atenția asupra celor doi pomi foarte speciali. Unul se numea pomul vieții. Dacă mâncau din acel pom, aveau posibilitatea de a trăi veșnic. Celălalt pom era pomul cunoştinţei binelui și răului. Dumnezeu i-a avertizat să nu mănânce fructul acelui copac. Dacă ar fi mâncat, ar fi ales să nu I se supună Lui și să asculte de un inamic care voia să le facă rău. Consecința era moartea. Citeşte Geneza 2:16,17!
Atunci, Dumnezeu le-a spus ce s-a întâmplat cu mult timp în urmă în ceruri. Le-a povestit despre Lucifer și despre îngerii care au ales să creadă în minciunile lui, fiind apoi nevoiți să părăsească raiul. Numele lui Lucifer fusese schimbat. Acum, el se numea Satana.
Satana Îl ura pe Dumnezeul care crease lumea noastră, aşa că şi-a pus în gând să încerce să o strice. El credea că, dacă îi poate ispiti pe Adam și pe Eva să nu-L asculte pe Dumnezeu, atunci ar putea fi regele lumii, în locul lui Adam. Dar Dumnezeu le-a spus că există un singur loc unde Satana îi putea ispiti. Unde crezi că era locul acela? La pomul cunoștinței binelui și răului.
Cum ar fi fost dacă Dumnezeu nu l-ar fi lăsat pe Satana să-i urmărească pe Adam și pe Eva peste tot? Ce fel de Dumnezeu ar fi fost El? Aveau ei vreun motiv să se apropie de pomul cunoștinței binelui și răului? Nu. Puteau lua tot felul de fructe de care aveau nevoie din ceilalți pomi. Ei ar fi fost în siguranță și fericiți pentru totdeauna dacă ar fi ales să asculte de Dumnezeu.
După ce Dumnezeu le-a spus despre Satana, Adam și Eva au înțeles de ce era atât de important să stea departe de pomul cunoștinței binelui și răului. Îngerii le-au spus că ar trebui să stea aproape unul de celălalt. Crezi că au ascultat? Bineînțeles că da. Nu era greu, nu-i așa?
Aveau tot ce le trebuia pentru a fi fericiți. Nu le lipsea niciun lucru, oricât de mărunt. Le plăcea noul lor cămin. Învățau foarte multe despre lucrurile minunate pe care le crease Dumnezeu. Una dintre poruncile lui Dumnezeu este să ascultăm de părinții noștri (Exodul 20:12). De ce crezi că este atât de important? Părinții noștri știu mai multe decât noi? Ne iubesc ei pe noi? Cine ne ispitește să nu ne supunem? Satana ne iubește? Trebuie să alegem să ne supunem întotdeauna părinților noștri, nu-i așa?
Una dintre poruncile lui Dumnezeu este să ascultăm de părinții noștri (Exodul 20:12). De ce crezi că este atât de important? Părinții noștri știu mai multe decât noi? Ne iubesc ei pe noi? Cine ne ispitește să nu ne supunem? Satana ne iubește? Trebuie să alegem să ne supunem întotdeauna părinților noștri, nu-i așa?
În timp ce Adam și Eva se bucurau de casa lor din grădină, ce crezi că făcea Satana? El aștepta şiplănuia cum să le strice fericirea.
Nu știm cât timp a trebuit să aștepte Satana, dar, într-o zi, pe când Eva era ocupată în grădină, s-a pierdut de Adam. Când s-a uitat în jur, a văzut că nu mai era lângă el. Ce ar fi trebuit să facă imediat? Ar fi trebuit să se ducă unde era Adam, dar a ales să mai stea puțin. Apoi, ea a observat că era foarte aproape de copacul de care Dumnezeu i-a avertizat să nu se apropie. Acum, ce ar fi trebuit să facă în mod logic?
În loc să plece cât mai departe, ea stătea acolo, uitându- se la fructele frumoase ale pomului. Chiar păreau delicioase. Se întreba cum putea un fruct să omoare pe cineva (Proverbe 14:12). Dintr-odată, o voce dulce i-a adresat o întrebare, ca şi când i-ar fi ştiut gândurile. Nu era vocea lui Adam. A cui era oare vocea aceea?
A fost aceasta prima alegere greșită pe care a făcut-o Eva? Când suntem ispitiți să nu ne supunem, cât de repede ar trebui să alegem să fim ascultători? De ce? Tu cum procedezi?
Dumnezeu le-a spus lui Adam și Evei că există un singur loc în întreaga lume unde Satana îi poate ispiti. Unde era locul acela? Și unde era Eva chiar acum? Cine crezi că îi vorbea Evei în timp ce ea stătea şi se uita la copacul de care Dumnezeu le spusese să nu se apropie? Da, era chiar vocea lui Satana. Dar nu arăta ca un înger. Să citim despre asta în Geneza 3:1. Un șarpe?
Şerpii sunt șerpi. De regulă, ne temem de șerpi. Dar când Dumnezeu a făcut primii șerpi, ei erau cei mai inteligenți și mai frumoși dintre toate animalele create. Aveau chiar și aripi. Eva știa că animalele nu puteau vorbi. Dar acesta părea să vorbească. Care a fost întrebarea pe care i-a pus-o el Evei? (Geneza 3:1). Când a răspuns Eva, ce a spus? (Geneza 3:2,3).
Aceasta era ocazia perfectă pentru Satana. Ce a spus el mai departe? (Geneza 3:4). Așadar, am putea deduce că Dumnezeu le spusese o minciună, nu-i așa? Dumnezeu a spus că vor muri. Satana a spus că nu. Pe cine să creadă Eva? A trebuit să aleagă, nu-i așa? Să creadă șarpele vorbitor sau să creadă ceea ce spusese Dumnezeu? Ce a spus Satana apoi? (Geneza 3:5). Să înțelegem că Dumnezeu nu i-a iubit cu adevărat și că era egoist? Și
aceasta era o mare minciună, nu-i așa?
Câte alegeri greșite a făcut Eva? Ne ispitește Satana și pe noi astăzi? Ce lucruri ne-ar putea ispiti el să privim, să ascultăm sau să mâncăm?
În timp ce șarpele din pomul cunoștinței binelui și răului îi vorbea, Eva a început să mănânce fructe din pom.
— Vezi cât de minunat este? a întrebat-o el. Înainte nu puteam vorbi, dar acum pot. Uite, încearcă un fruct – e delicios!
Totul părea atât de sigur. Fructul nu i-a făcut niciun rău șarpelui și se părea că el chiar putea vorbi acum. Eva a luat un fruct și s-a decis să ia o muşcătură. Era cu adevărat delicios. Trebuia să împărtășească lucrul acesta și cu Adam și să-i povestească ce se întâmplase. Repede, a cules niște fructe și a alergat să-l găsească.
După ce Adam a ascultat-o pe Eva, el a știut imediat ce s-a întâmplat și s-a simțit teribil. Știa că Satana vorbise cu Eva prin șarpe. Chiar dacă Eva îi spunea cât de minunat se simțea după ce a mâncat fructul, Adam știa că ea va muri. Mai putea el să fie fericit fără frumoasa lui Eva? Pentru o clipă a ezitat, apoi a luat și el hotărârea de a muşca din fruct (Geneza 3:6).
Pentru câteva clipe, ei au fost încântați de modul în care se simțeau. Dar apoi au observat că hainele de lumină pe care le purtau dispăruseră și erau goi (Geneza 3:7). Apoi au realizat că era timpul ca Dumnezeu să sosească pentru vizita de seară. Ei erau întotdeauna nerăbdători să-L întâlnească, dar acum se grăbeau să găsească frunze suficient de mari încât să-i acopere. Curând, au auzit pașii lui Dumnezeu, așa că s-au ascuns printre copaci. În cele din urmă, au auzit vocea Lui iubitoare strigând: „Unde ești, Adam?” (Geneza 3:8-10).
Te-ai ascuns vreodată după ce ai făcut o boacănă? De ce? Te găsesc părinții tăi mereu? Ce se întâmplă în continuare? Încă te mai iubesc? Crezi că Dumnezeu te iubește chiar și când nu te supui?
Încet, încet, Adam și Eva au ieșit să-L întâlnească pe Dumnezeu, purtând frunzele care erau acum hainele lor. I-au spus lui Dumnezeu că se ascundeau pentru că le era rușine să stea dezbrăcați.
Dumnezeu i-a privit cu tristețe şi i-a întrebat:
— Ați mâncat din pomul din care v-am zis să nu mâncați? Imediat, ei au început să arunce vina unul pe celălalt pentru ceea ce se întâmplase. Să citim ce I-au răspuns ei lui Dumnezeu (Geneza 3:11-13).
Învinuire! Adam a dat vina pe Eva, iar Eva a dat vina pe șarpe. Satana i-a făcut să nu se mai supună lui Dumnezeu și să-l asculte pe el. Așa că acum se comportau exact cum acționase Satana în ceruri, când a încercat să dea vina pe Legea lui Dumnezeu pentru lucrurile teribile pe care le făcea.
Din păcate, Dumnezeu a trebuit să le spună care vor fi consecințele faptelor lor. Adam și Eva trebuiau să părăsească frumosul lor cămin, Grădina Edenului. Totul se schimba. Chiar și plantele și animalele urmau să fie diferite. Toate lucrurile vii urmau să moară în cele din urmă. Și ei urmau să moară. Dar era un lucru pe care Dumnezeu nu i l-a permis lui Satana să îl facă. Nu l-a lăsat niciodată să le ia oamenilor libertatea de a alege.
Ai încercat vreodată să dai vina pe altcineva când ai făcut ceva greșit? Copiii și adulții au început să facă acest lucru de când Adam și Eva nu au mai ascultat de Creatorul lor iubitor. Facem în mod natural ceea ce a făcut Satana în ceruri, nu-i așa? Dar nimeni nu ne poate obliga să facem ceva greșit. Întotdeauna avem de ales.
Puișorul pierdut
Penele ruginii, în nuanţe aurii, ale cocoșului mătușii Lori străluceau în lumina soarelui de dimineață, în timp ce acesta cânta. Cuibărită într-un tufiș, aproape de casa mătușii Lori, cloşca cotcodăcea încet la cei opt puişori, ieşiţi din ou de doar o săptămână. Puful lor moale era ca blăniţa pisicii. Unii dintre puişori erau pictaţi cu un galben pal. Alţii aveau o culoare crem, cu dungi şi picăţele maro. Puii erau greu de prins, pentru că puteau alerga foarte repede. În plus, cloşca ciugulea pe oricine încerca să se atingă de vreunul dintre puii ei drăgălaşi și pufoși. Dacă ai fi fost suficient de norocos încât să prinzi unul, puișorul ar fi stat liniștit în palma ta.
Într-o zi însorită de vară, după ce puii au ieşit din ou, mătușa Lori a auzit zarvă mare în curtea din spate. S-a grăbit afară să vadă ce se întâmplă. Nikko, bătrânul ei câine ciobănesc german, prinsese cloşca de gât. Speriaţi, puii s-au împrăștiat peste tot. Mătușa Lori l-a luat pe Nikko de cap. I-a descleștat gura până când, în cele din urmă, acesta a dat drumul cloştii. Găina nu fusese rănită, dar unde erau puișorii ei? Mătușa Lori a pus-o într-un loc sigur, apoi a început să caute puii speriați. Unul câte unul, i-a găsit, însă erau numai șapte. Unul era încă dispărut. Unde putea fi? În timp ce căuta cu atenție, mătușa Lori se întreba unde s-ar fi putut ascunde. Nu l-a găsit cu niciun chip. Oare murise? L-o fi prins vreun șoim sau vreun șarpe? Femeia nu știa nimic.
După o vreme, a renunțat să-l mai caute, dar nu putea să nu se gândească la el. A doua zi, mătușa Lori încă se gândea la puişorul dispărut. A îngenuncheat în camera din spatele casei și s-a rugat: „Te rog, Doamne, ajută-mă să găsesc puiul! Ție îți pasă și de ceea ce se întâmplă cu cele mai mici vrăbii. Sunt sigură că știi unde este puiul și știu că mă poți ajuta să-l găsesc!”
În timp ce mătușa Lori se ruga, a auzit un sunet: „Piu, piu!” Oare era puiul pierdut? Mătușa Lori și-a încheiat rugăciunea. A ieșit afară și s-a uitat din nou prin spatele casei. „Piu, piu!” se auzi din nou. Dar de unde venea sunetul? Când a dat la o parte frunzele unei plante mari, mătușa Lori a observat o gaură în pământ.
„Piu, piu!” se auzi din nou sunetul. Când s-a uitat mai bine în gaură, a văzut ceva galben. Era chiar puiul dispărut. Mătușa Lori era tare fericită. A băgat mâna în gaură și a scos ușor puiul. Timp de 24 de ore, el a stat acolo fără hrană și fără apă. Trecuse mult timp. Puiul s-a cuibărit imediat în mâna ei caldă, dar părea destul de slăbit. Totuși, mătușa Lori știa că puișorul va trăi. Când l-a dus înapoi la mama lui, puiul se simțea atât de confortabil în mâna femeii, încât nu mai voia să plece.
Când a intrat în casă, mătușa Lori a îngenuncheat din nou și I-a mulțumit Tatălui ceresc pentru grija Lui față de o creatură atât de mică. Să-I mulțumim chiar acum pentru purtarea de grijă față de tine și de mine!