1 Zedechia avea douăzeci și unu[[xr:1]] de ani când a ajuns rege și a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mama sa se numea Hamutal, fiica lui Ieremia, din Libna.

Zedechia. Versetele 1-27, 31-34 sunt aproape identice cu 2Regi 24,18-25,21.27-30 (vezi comentariile acolo). Capitolul acesta a fost probabil adăugat pentru a arăta pe deplin împlinirea istorică a profeţiilor lui Ieremia cu privire la căderea lui Iuda. Cu privire la autorul acestui capitol vezi p. 344.

Douăzeci şi unu de ani. Pe vremea celei mai mari crize din istoria lui, Iuda a avut nenorocirea de avea la conducerea lui un rege tânăr, lipsit de experienţă şi şovăitor.

Hamatul. Zedechia era frate vitreg al lui Ioiachim (vezi 2Regi 23,36) dar frate bun al lui Ioahaz (vezi 2Regi 23,31), care cu ani înainte fusese îndepărtat de la Neco II al Egiptului, marele rival al lui Nebucadneţar.


2 El a făcut ce este rău înaintea DOMNULUI, așa cum făcuse Ioiachim.
3 Căci din pricina mâniei DOMNULUI au avut Ierusalimul și Iuda această soartă, iar în cele din urmă El i-a izgonit dinaintea Lui. Zedechia s-a răzvrătit împotriva împăratului Babilonului.

Mânia Domnului. Afirmaţia aceasta nu trebuie interpretată ca dovadă că rebeliunea lui Zedechia împotriva Babilonului era lucrarea unui Dumnezeu mâniat care dorea ca prin aceasta să aducă prăpădul asupra lui Iuda. Perfidia regelui iudeu venea din propria lui alegere.

Zedechia s-a răsculat. Vezi comentariul la 2Regi 24,20. Tânărul şi neexperimentatul Zedechia a trebuit să se confrunte cu probleme care ar fi copleşit pe mulţi cârmuitori de un caracter mai dârz şi cu mai multă îndârjire ca el. El a fost aşezat pe tron nu prin succesiune legală, ci de către o putere străină dominantă care ţinea în exil, împreună cu mulţi din conducătorii naţionali, pe regele îndreptăţit. El era înconjurat de naţiuni doritoare de a răzvrăti împotriva Babilonului şi de asemenea doritoare ca el să li se unească. Consiliile lui erau sfâşiate de cearta dintre partida pro-Babiloniană susţinută de Ieremia şi un naţionalism popular susţinut de profeţi mincinoşi. El era mereu hârţuit de fantomatica nădejde că Egiptul i-ar putea scăpa ţara de oprimarea Babiloniană.


4 În al nouălea an[[xr:1]] al domniei lui Zedechia, în ziua a zecea a lunii a zecea, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit cu toată oștirea lui împotriva Ierusalimului; și-au așezat tabăra înaintea lui și au ridicat întărituri de jur împrejurul lui.

Al nouălea an. Asedierea Ierusalimului probabil a început la 15 ianuarie, 588 î.Hr. (vezi comentariul la cap. 39,1), şi a ţinut până la 19 iulie, 586 î.Hr., o perioadă de doi ani şi jumătate. Totuşi cetatea n-a fost sub atac permanent tot timpul. La un punct oarecare în decursul campaniei, oştirea lui Apries, regele Egiptului (Faraon Hofra, cap. 44,30), a avansat spre Palestina, când Babilonienii s-au retras temporar (vezi cap. 37,5-11).

Împotriva Ierusalimului. Asediul prezent se deosebea de invaziile anterioare prin aceea că acum era intenţia lui Nebucadneţar de a distruge naţiunea. Trecutele invazii ale lui Iuda diminuaseră mult atât teritoriul cât şi populaţia ţării. Un autor apreciază că numărul populaţiei din ţară scăzuse cu cel puţin jumătate până la un tragic total de poate 150.000 (W. F. Albright, The Biblical Archaeologist, IX,1 [Februarie, 1946], p. 4). Acum Babilonienii au dat atacul împotriva celorlalte cetăţi ale lui Iuda, inclusiv Lachiş şi Azeca (vezi comentariul la cap. 34,7).


5 Cetatea a stat împresurată până în anul al unsprezecelea al regelui Zedechia.
6 În ziua a noua a lunii a patra, foametea era cumplită în cetate și poporul țării nu mai avea hrană.
7 Atunci s-a făcut o spărtură în zidul cetății și toți oamenii de război au fugit, ieșind din cetate noaptea, pe poarta dintre cele două ziduri de lângă grădina regelui, deși caldeenii înconjurau cetatea. Și au apucat-o pe drumul către Arava[[fn:a]].

O spărtură. Adică s-a făcut o spărtură în zid. Contextul pare să arate că rezistenţa s-a prăbuşit din cauza foametei.


8 Dar oastea caldeenilor l-a urmărit pe rege și l-a ajuns în câmpiile Ierihonului, după ce toată oștirea lui se risipise.

Ierihon. E posibil ca Zedechia să fi fugit în direcţia văii Iordanului cu intenţia de a scăpa în Transiordania, unde se găseau moabiţii şi amoniţii. Mai devreme în decursul domniei lui, naţiunile acestea căutaseră alăturarea lui Zedechia la o coaliţie împotriva Babilonienilor (vezi cap. 27,3).


9 L-au prins pe rege[[xr:1]] și l-au dus la împăratul Babilonului la Ribla, în ținutul Hamatului, unde împăratul i-a hotărât pedeapsa.
10 Împăratul Babilonului a poruncit ca fiii lui Zedechia să fie înjunghiați[[xr:1]] sub privirile lui; de asemenea, a pus să fie înjunghiați la Ribla toate căpeteniile lui Iuda.
11 Lui Zedechia a pus să-i scoată ochii, apoi l-a legat cu lanțuri de aramă. Apoi împăratul Babilonului l-a dus la Babilon și l-a ținut în temniță până în ziua morții lui.

A pus să scoată ochii. Prizonierii erau de obicei orbiţi prin străpungerea globurilor ochilor cu vârful unei suliţe. Pe lângă suferirea torturii cuprinsă în pierderea vederii, Zedechia a suferit chinul psihic de a-şi aminti în tot restul vieţii sale, ca ultim lucru ce a privit, priveliştea îngrozitoare a executării fiilor săi.


12 În luna a cincea, în ziua[[xr:1]] a zecea[[fn:a]] a lunii (adică în anul al nouăsprezecelea [[xr:2]] al domniei lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului) a venit[[xr:3]] la Ierusalim Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, slujitorul împăratului Babilonului.

În ziua a zecea. Adică 18 august, 586 î.Hr. Două evenimente sunt pomenite în legătură cu data aceasta: 1) Nebuzaradan a venit la Ierusalim, şi 2) a ars Templul şi multe alte clădiri. Conform textului din 2Regi 25,8, raportul paralel, el a sosit în ziua de 7 a lunii şi a ars Templul în ziua de 10. Posibilitatea unei erori de scrib e mai puţin probabilă decât corectitudine ambelor date. Trebuie să fie un interval considerabil pentru îndepărtarea comorilor din cetate înainte de distrugere. O altă posibilitate este că focul a durat trei zile (vezi Vol. III, p. 98).

Al nouăsprezecelea an. Schimbarea în datare introdusă aici, de la un calcul în termenii domniei lui Zedechia la unul după cei ai lui Nebucadneţar, este o admitere tacită că domnia trecuse de la regele iudeu la cel Babilonian. Învăţaţii moderni depind de asemenea schimbări în datele de pe vechile tăbliţe şi din alte documente pentru mare parte din informaţiile lor cu privire la datele aproximative la care regii mesopotamieni au început domnia lor (vezi Vol. III, p. 86,87).


13 El a ars Casa DOMNULUI, palatul și toate casele Ierusalimului; a dat foc tuturor caselor mari.

A ars casa Domnului. Distrugerea Templului şi a altor clădiri publice n-a fost un rezultat al asediului, ci un act deliberat al Babilonienilor, săvârşit la o lună după căderea cetăţii.


14 Toată oștirea caldeenilor care era cu căpetenia gărzilor a dărâmat toate zidurile din jurul Ierusalimului.

A dărâmat… toate zidurile. Cu privire la vers. 14-23 vezi comentariul la 2Regi 25,10-17.


15 Nebuzaradan[[xr:1]], căpetenia gărzilor, i-a dus în exil pe cei mai săraci din popor și pe cei care mai rămăseseră în cetate, pe cei ce fugiseră la împăratul Babilonului și pe cei care mai rămăseseră dintre meșteri[[fn:a]].
16 Totuși Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, i-a lăsat pe câțiva dintre cei mai săraci din țară ca să fie vieri și lucrători de pământ.
17 Caldeenii au sfărâmat[[xr:1]] stâlpii[[xr:2]] de aramă de la Casa DOMNULUI, suporturile, marea de aramă care era în Casa DOMNULUI, și toată arama lor au dus-o în Babilon.
18 Au luat cenușarele[[xr:1]], lopețile, foarfecile, ligheanele, cupele și toate uneltele de aramă cu care se făcea slujba.
19 Căpetenia gărzilor a mai luat și castroanele, cădelnițele, ligheanele, oalele, sfeșnicele, tigăile și cupele, tot ce era de aur și tot ce era de argint;
20 cei doi stâlpi, marea cu cei doisprezece boi de aramă care o susțineau, suporturile pe care le făcuse regele Solomon pentru Casa DOMNULUI. Toate lucrurile acestea de aramă[[xr:1]] aveau o greutate care nu se putea cântări.
21 Un stâlp[[xr:1]] avea înălțimea de optsprezece coți, putând fi cuprins de un fir lung de doisprezece coți; era gol pe dinăuntru și gros de patru degete.
22 Deasupra lui era un capitel din aramă, cu înălțimea de cinci[[fn:a]] coți și cu o împletitură de rodii de aramă împrejurul capitelului. La fel era și al doilea stâlp, care avea și el rodii.

Cinci coţi. Înălţimea capitelurilor coloanelor e dată în 2Regi 25,17 ca trei coţi, nu cinci. Aici din nou avem posibilitatea unei erori de scrib (vezi comentariul la Ieremia 52,12), dar este la fel de posibil ca cifrele să reprezinte diferite metode de calcul. Cu privire la obiectele de metal luate din Templu, Ieremia 52 dă diferite detalii independente care nu se găsesc în Regi. Un scriitor s-ar putea să fi exclus şi altul să fi inclus, ca parte din capitol, a unei bande decorative sub sau un segment superior deasupra reţelei sculptate de rodii. Cei care lucrează constant cu date din cărţile de referinţe ştiu cât de adesea o eroare sau discrepanţă aparentă este descoperită a fi o simplă diferenţă în ceea ce priveşte punctul de vedere.


23 Erau nouăzeci și șase de rodii pe exterior, dar toate rodiile[[xr:1]] dimprejurul împletiturii erau în număr de o sută.
24 Căpetenia[[xr:1]] gărzilor i-a luat pe Seraia, marele-preot, pe[[xr:2]] Țefania, al doilea preot, și pe cei trei păzitori ai pragului.

Marele preot. Nu numai conducătorii politici, dar şi căpeteniile religioase ale naţiunii, au cunoscut nimicirea. Cu doar puţin timp înainte de aceasta, Ţefania, preotul al doilea, auzise pe Ieremia prezicând moartea conducătorilor Ierusalimului (cap. 21,1.7).


25 Și din cetate a luat un dregător care răspundea de oamenii de război, șapte oameni dintre apropiații regelui care se aflau în cetate, apoi pe scribul căpeteniei oștirii, cel care înscria poporul țării la oaste, și șaizeci de oameni din poporul țării, care se aflau în cetate.

Şapte oameni. 2Regi 25,19 zice: cinci oameni. Mai multe informaţii cu privire la clasificarea captivilor ar putea clasifica aparenta discrepanţă.


26 Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, i-a luat și i-a dus la împăratul Babilonului la Ribla.
27 Împăratul Babilonului i-a dat morții la Ribla, în ținutul Hamatului. Astfel a fost dus Iuda în exil, departe de țara lui.
28 Acesta este poporul[[xr:1]] pe care l-a dus Nebucadnețar în exil: în al șaptelea[[xr:2]] an – trei mii douăzeci și trei[[xr:3]] de iudei;

Al şaptelea an. Acest verset probabil descrie o campanie de vară în 598 (vezi comentariul la Ieremia 52,29), anul care a precedat captivitatea lui Ioiachin, care a fost în anul al VIII-lea, 597 (2Regi 24,12).


29 în al optsprezecelea an[[xr:1]] al lui Nebucadnețar, a mai luat din Ierusalim opt sute treizeci și doi de inși;

Al optsprezecelea an. Acesta era anul care preceda capturarea Ierusalimului (Ieremia 52,12), probabil în vara lui 587. Sezonul obişnuit de campanii războinice era primăvara şi vara (vezi comentariul la 2Samuel 11,1; de asemenea Vol. II, p. 109n.). Unii învăţaţi au susţinut că acest al XVIII-lea an este timpul căderii cetăţii, şi că Ieremia 52,12 oferă o dată eronată (vezi Vol. III, p. 93,

n. 6), dar nu există nici un motiv pentru a admite o contradicţie. Versetul 30 raportează o captivitate adiţională în anul al XXIII-lea, care nu e menţionată în altă parte. Evident, nu e motiv de a pune la îndoială faptul că în anul al VII-lea şi în anul a XVIII-lea mulţi iudei au fost de asemenea luaţi. Întrucât pe vremea aceea campaniile războinice anuale erau ceva obişnuit, prizonierii erau fără îndoială luaţi adesea şi de repetate ori. Capturarea a 832 de persoane în anul al XVIII-lea nu trebuie, deci, să fie socotită aceeaşi cu captivitatea majoră din anul al XIX-lea.

Raportul diferitelor deportări nu identifică cifrele date, aceştia putând fi sau cei care au început călătoria în exil sau cei care au supravieţuit călătoriei pline de încercări şi care au ajuns cu adevărat în Babilon. Conform rapoartelor istoriei antice rezultatul obişnuit al unei astfel de deportări era acela că supravieţuitorii ultimi reprezentau doar o fracţiune a celor care au început marşul forţat. Astfel, dacă rapoartele captivilor se referă la cei care în realitate au sosit la Babilon, trebuie să credem că mult mai mulţi fuseseră făcuţi prizonieri de Nebucadneţar, dar au murit înainte de a fi ajuns la Babilon. Pe de altă parte, dacă numerele date se referă la aceia care au pornit în lanţuri (vezi cap. 40,4) în exil, avem imaginea tragică a unor grupuri reduse care au ajuns până în Babilon.


30 în al douăzeci și treilea an al lui Nebucadnețar, Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, a luat șapte sute patruzeci și cinci de iudei; de toți: patru mii șase sute de inși.
31 În al treizeci și șaptelea[[xr:1]] an al exilului lui Ioiachin, regele lui Iuda, în luna a douăsprezecea, în a douăzeci și cincea zi a lunii, Evil-Merodac[[fn:a]], împăratul Babilonului, în cel dintâi an[[xr:2]] al domniei lui, l-a reabilitat[[fn:b]] pe Ioiachin, regele lui Iuda, și l-a scos din temniță.

Douăzeci şi cincia zi. În 2Regi 25,27 întâlnim ziua a XXVII-a. Aici din nou avem un eveniment care a avut loc în diferite etape, care se poate să fi avut loc sau se poate să nu fi avut loc în aceeaşi zi (vezi comentariul la Ieremia 52,12). De aceea este imposibil de afirmat dacă aceste cifre diferite sunt ori o eroare a unui scrib ori două date valabile alese de doi scriitori diferiţi pentru a raporta acelaşi eveniment general.

A înălţat capul. Aproximativ anul 561 î.Hr. (vezi Vol. II, p. 161). Cu privire la v. 31-33, vezi comentariul la 2Regi 25,27-29


32 I-a vorbit cu bunătate și i-a dat un tron mai presus de tronul celorlalți regi care erau cu el la Babilon.
33 Ioiachin și-a schimbat hainele de temniță și a mâncat[[xr:1]] totdeauna la masa împăratului în tot timpul vieții lui.
34 Împăratul Babilonului i-a asigurat mereu hrana zilnică, până în ziua morții lui, în tot timpul vieții lui.

Necontenit. Sau Dietă continuă. Despre raţiile oferite lui Yaukin (Ioiachin), regele lui Iuda şi fiilor lui se menţionează pe rapoarte Babiloniene din anul 592 î.Hr., la numai câţiva ani după ce a început exilul lui (vezi Vol. II, p. 97). Evident, la început a fost liber, dar mai târziu a fost pus în închisoare, unde a rămas probabil până când Evil-Merodac l-a eliberat şi i-a rânduit o raţie alimentară până la moartea lui.

Comentariile lui Ellen G. White

16 PK 460