1 Mai mult, să faci tabernacolul cu zece covoare din in subțire răsucit și albastru și purpuriu și stacojiu: să le faci cu heruvimi de lucrătură iscusită.

Cortul. Din mişkan, locaş, un cuvânt care derivă din şakan, a locui. El este înrudit cu Şechina, prezenţa slăvită a lui Dumnezeu (vezi Exod 25,8 şi Geneza 3,24) în Sfânta Sfintelor (Exod 25,22). Cuvântul tabernacol poate fi redat mai clar astăzi prin cort sau locaş.

Mobilierul sacru al cortului a fost descris, cu excepţia altarului tămâierii. Acesta este luat în considerare în cap. 30,1-10. Capitolul 26 se ocupă cu directivele pentru construirea sfântului cort însuşi. Acesta avea două părţi principale:

a. O încăpere patrulateră de 30 coţi lungime, pe 10 coţi lăţime şi 10 coţi înălţime (13,34 m pe 4,45 m; vezi cap. 25,10), deschisă la unul din capete. Cele trei părţi erau făcute din scânduri de salcâm acoperite cu aur şi acesta era cortul propriu zis.

b. Un covor din păr de capră era întins, probabil orizontal, pe deasupra cortului. Cuvântul cort este greşit tradus ca acoperiş în versetul 7, apare corect în altă parte a capitolului (v.11-14, 36). Un acoperiş exterior din piei de berbeci vopsită în roşu, sau piei de berbeci tăbăcite, şi piei

de viţel de mare (vezi cap. 25,5) peste covorul de păr de capră. Existau şi părţi secundare ale construcţiei, precum:

a. Îmbucăturile sau pridvoarele care trebuiau să ţină şi să sprijine în poziţie verticală scândurile care includeau cortul.

b. Drugii spre a fi folosiţi să ţină scândurile împreună.

c. Perdeaua sau cortina întinsă pe stâlpi de la o margine la cealaltă a cortului, despărţindu-l astfel în două încăperi. Încăperea din faţă, locul sfânt, sau întâiul cort era de două ori mai lungă decât Sfânta Sfintelor. (Exod 26,15-25, 33; vezi 1 Regi 6,16–20; Evrei 9,2–7) era de 20 coţi în lungime şi 10 coţi în lăţime (8,89 m pe 4,46 m).

d. Perdeaua sau cortina care acoperea partea deschisă a cortului, care nu avea scânduri.

Zece covoare. Încheiate împreună ca lăţime acestea au format partea interioară a celor patru acoperişuri (Exod 26,7.14), şi astfel tavanul celor două încăperi. Covoarele acestea erau cu doi coţi mai scurte decât covoarele exterioare (v.7), făcând astfel acoperişul interior cu un cot mai scurt de fiecare parte decât acoperişul exterior.

Heruvimi. Deoarece materialele folosite de Oholiab în broderia lui erau identice cu cele numite aici, este rezonabil a crede că aceşti heruvimi au fost brodaţi în covoare (cap. 35,35; 38,23). Aceşti heruvimi reprezentau oştirea îngerilor care sunt în prezenţa Domnului şi îndeplinesc porunca Lui (Psalmi 103,20.21; Evrei 1,13.14; vezi Geneza 3,24).


2 Lungimea primului covor să fie de douăzeci și opt de coți și lățimea unui covor de patru coți; și fiecare dintre covoare să fie de o singură măsură.

Lungimea. Fiecare covor avea o lungime de 12,45 m şi o lăţime de 1,78 m. Văzut de afară cortul nu avea nimic atractiv în mod deosebit. Dar pe dinăuntru el era de o mare frumuseţe, cu aurul lui, covoarele albastre, purpurii şi cărămizii, şi cu heruvimii brodaţi în ele.


3 Cele cinci covoare să fie prinse unul cu altul; și celelalte cinci covoare să fie prinse unul cu altul.
4 Și să faci cheutori din albastru pe marginea primului covor, pe marginea îmbinării cu celălalt; și să faci la fel de la marginea din capăt a unui alt covor, în îmbinarea cu următorul.
5 Cincizeci de cheutori să faci în primul covor și cincizeci de cheutori să faci în marginea covorului următor cu care este în îmbinare, astfel încât cheutorile să se apuce una pe alta.
6 Și să faci cincizeci de copci de aur și să prinzi covoarele împreună cu copcile: și să fie un singur tabernacol.
7 Și să faci covoare din păr de capre ca să fie un acoperământ peste tabernacol: să faci unsprezece covoare.

Covoare de păr de capră. La ţesutul corturilor lor. Arabii încă mai folosesc păr de capră. Ceea ce a dat tărie şi a protejat sanctuarul pe vreme umedă şi furtunoasă a fost părul de capră. Aceste covoare erau cu doi coţi mai lungi decât cele interioare din pânză de in, sau de 13,34 m lungime. Aşezate pe partea orizontală de sus a cortului, ele urmau să ajungă până la capătul de sus al picioarelor de argint, sau a temeliilor de fiecare parte (vezi v.19). Avea să fie o bogată acoperitoare pentru peretele din spate ale cortului şi, de asemenea, suficientă pentru a proteja partea de sus din faţă.


8 Lungimea primului covor să fie de treizeci de coți și lățimea primului covor să fie de patru coți: și cele unsprezece covoare să fie toate de o singură măsură.
9 Și să prinzi între ele cinci covoare; și șase covoare între ele și îndoaie al șaselea covor pe partea dinainte a tabernacolului.
10 Și să faci cincizeci de cheutori pe marginea primului covor care este cel mai îndepărtat în îmbinare și cincizeci de cheutori pe marginea covorului care se îmbină cu următorul.
11 Și să faci cincizeci de copci de aramă și pune copcile în cheutori și prinde cortul împreună, ca să fie unul.
12 Și rămășița care rămâne din covoarele cortului, jumătatea de covor care rămâne, să atârne peste partea din spate a tabernacolului.
13 Și un cot pe o parte și un cot pe partea cealaltă pe lungimea covoarelor cortului, să atârne peste părțile laterale ale tabernacolului, de o parte și de cealaltă, ca să îl acopere.
14 Și să faci un acoperământ pentru tabernacol din piei de berbec vopsite roșu și un acoperământ deasupra lui din piei de bursuc.

Piei de berbeci. Această învelitoare avea să fie peste covoarele de păr de capră pentru a asigura o protecţie în plus contra vremii. Nu este amintită nici o dimensiune, dar trebuie să fi fost suficientă pentru a acoperi covoarele de păr de capră (v.7).

Piei de viţel de mare. Erau piei de viţel de mare (vezi comentariul pentru cap. 25,5).


15 Și să faci scânduri pentru tabernacol din lemn de salcâm puse în picioare.

Să faci nişte scânduri. Acestea erau late de 4,45 m şi groase de 0,66 cm (v.16). Ele erau ţinute vertical prin aşezarea celor două urechi (v.17) ale fiecărei scânduri în două picioare de argint, sau temelii. Scândurile erau poleite cu aur (v.29).


16 Zece coți să fie lungimea unei scânduri și un cot și jumătate să fie lățimea unei scânduri.
17 Două cepuri să fie într-o scândură, așezate în ordine unul în dreptul altuia: astfel să faci la toate scândurile tabernacolului.
18 Și să faci scândurile tabernacolului: douăzeci de scânduri pe partea de sud, spre sud.
19 Și fă patruzeci de socluri de argint sub cele douăzeci de scânduri; două socluri sub o singură scândură pentru cele două mânere ale ei și două socluri sub o altă scândură pentru cele două mânere ale ei.

Patruzeci de picioare. Acestea cântăreau un talant fiecare bucată sau 34,2 kg (cap. 38,27). Fiecare formau un cub ceva mai mic decât 14,7 cm pe fiecare latură. Picioarele erau aşezate unul lângă altul pe pământ, formând o fundaţie permanentă pentru pereţii de scândură. Alte patruzeci erau necesare pentru peretele de nord (cap. 26,21), 16 pentru peretele de apus şi patru pentru stâlpii dintre cele două încăperi, adică 100 de picioare în total (cap. 38,27). Faptul că tabernacolul era ridicat pe această fundaţie formată din stâlpi de argint simbolizează, după unii comentatori, ca reprezentând biserica separată de lume. El nu era un loc de odihnă permanent, ci privea înainte prin credinţă, spre cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu (Evrei 11,10). Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare (Evrei 13,14).


20 Și pentru partea următoare a tabernacolului, pe partea de nord, să fie douăzeci de scânduri;
21 Și cele patruzeci de socluri ale lor de argint: două socluri sub o singură scândură și două socluri sub o altă scândură.
22 Și pentru părțile de vest ale tabernacolului să faci șase scânduri.
23 Și să faci două scânduri pentru colțurile tabernacolului pe cele două părți.
24 Și să fie prinse împreună dedesubt și ele să fie prinse împreună deasupra capătului acestuia într-un singur inel: astfel să fie pentru ambele; ele să fie pentru cele două colțuri.
25 Și să fie opt scânduri și soclurile lor de argint, șaisprezece socluri: două socluri sub o singură scândură și două socluri sub o altă scândură.
26 Și să faci drugi de lemn de salcâm; cinci pentru scândurile dintr-o parte a tabernacolului,

Drugi. Spre a ţine scândurile în locaş şi pentru fortificarea pereţilor, trebuiau să fie făcuţi cinci drugi pentru fiecare latură şi pentru capătul de apus şi să fie trecuţi prin verigi întărite pe scânduri. Cel de-al cincilea, sau drugul de la mijlocul fiecărui perete trebuia să treacă prin centrul fiecărei scânduri (vezi v.28). Este probabil că cei patru drugi vizibili de pe fiecare perete erau pe partea dinafară a cortului.


27 Și cinci drugi pentru scândurile celeilalte părți a tabernacolului și cinci drugi pentru scândurile părții tabernacolului, pentru cele două părți dinspre vest.
28 Și drugul din mijloc în mijlocul scândurilor va ajunge de la un capăt la celălalt.
29 Și să îmbraci scândurile cu aur și să faci inelele lor de aur pentru locurile pentru drugi; și să plachezi drugii cu aur.
30 Și să ridici tabernacolul conform modelului său care ți-a fost arătat pe munte.
31 Și să faci o perdea din albastru și purpuriu și stacojiu și in subțire răsucit de lucrătură iscusită, cu heruvimi să fie aceasta făcută.

O perdea. Aceasta trebuia să fie din acelaşi material şi măiestrie ca şi cele zece covoare care formau acoperişul interior pentru tavan şi pereţii cortului (v.1), şi de asemenea acestea trebuie să fi avut figuri de heruvimi brodaţi în ea cu fir de argint şi aur (PP 345).


32 Și să o atârni pe patru coloane de lemn de salcâm placate cu aur; cârligele lor să fie din aur, pe patru socluri de argint.

Patru stâlpi. Perdeaua (v.31) trebuia să fie atârnată de patru stâlpi. Perdeaua pentru uşa cortului era suspendată de cinci stâlpi (v.36, 37). Perdeaua dinăuntru nu se întindea până la tavan, ci îngăduia ca slava lui Dumnezeu, arătată deasupra scaunului harului, să fie vizibilă din Locul Sfânt (PP 353). Cei patru stâlpi aveau cârlige de aur şi se rezemau pe patru picioare (temelii) de argint, ca scândurile din pereţi (v.15,19)


33 Și să atârni perdeaua sub copci, ca să aduci acolo înăuntrul perdelei chivotul mărturiei; și perdeaua vă va separa locul sfânt de cel preasfânt.

Copci. Copcile erau cataramele, sau clemele care ţineau perdeaua. Numai marele preot mergea dincolo de perdeaua care separa Locul Sfânt de Locul Prea Sfânt, şi numai o dată pe an, la Ziua Ispăşirii ( Levitic 16; Evrei 9,7). În faţa perdelei, sau în Locul Sfânt, aveau loc diferite părţi ale serviciului zilnic.


34 Și să pui șezământul milei peste chivotul mărturiei în locul preasfânt.
35 Și să așezi masa în afara perdelei și sfeșnicul în fața mesei pe partea tabernacolului care este spre sud; și să pui masa pe partea de nord.
36 Și să faci o perdea pentru ușa cortului, albastră și purpurie și stacojie și din in subțire răsucit, lucrată cu broderie.

O perdea. Această perdea sau cortină, acoperea partea de răsărit sau faţa cortului. Unii comentatori biblici cred că era posibil ca această cortină să fie înălţată sau lăsată în jos, după dorinţă.


37 Și să faci pentru perdea cinci stâlpi de lemn de salcâm și să îi îmbraci cu aur și cârligele lor să fie de aur; și să torni cinci socluri de aramă pentru ei.

Cinci stâlpi. Există unele păreri cu privire la acoperişul cortului, şi anume, dacă era orizontal sau înclinat. Dovezile duc la concluzia că era orizontal:

1. 1. Covoarele exterioare (v.8) erau lungi de 30 de coţi, lungimea exactă cerea să se prevadă un acoperiş orizontal şi să fie întinsă fiecare latură, ca un acoperiş pentru pereţii de scândură poleite cu aur. Un acoperiş înclinat ar mări lungimea acoperitoarei cerute de acoperiş şi, drept urmare, ar scădea lungimea care mai rămâne la dispoziţie spre a acoperi laturile. Mai mult sau mai puţin, partea inferioară a scândurilor poleite cu aur ar fi lăsate dezgolite. Dar aurul era de altfel rezervat pentru interiorul construcţiei. Faptul că covorul interior a fost cu doi coţi mai scurt decât cele trei exterioare, înseamnă că covoarele exterioare erau destinate să-l protejeze şi că ajungeau probabil până aproape de pământ.

2. 2. Nu este amintit nici un stâlp de coamă, nici nu reiese folosirea vreunuia. Ba mai mult, nu există nimic spre a arăta că acei cinci stâlpi variau în lungime.

3. 3. Nu este făcută nici o menţiune despre capetele frontale ale uni acoperiş triunghiular şi ar fi foarte improbabil ca aceste capete să fie lăsate deschise. În mod incidental, perdeaua care despărţea Locul Sfânt de Locul Prea Sfânt nu se întindea până la vârful construcţiei (PP 353), astfel că putea fi vizibilă parte din lumina Şechinei pe deasupra acesteia, din prima încăpere a sanctuarului.

4. 4. Vechile clădiri mesopotamiene, egiptene şi palestiniene aveau acoperişul orizontal. Primele dovezi arheologice despre corturi cu acoperişuri înclinate vin din Mesopotamia, secole mai târziu. Schiţele care arată cortul cu acoperiş înclinat se întemeiază pe concepţia imaginativă a artistului despre el.

5. 5. Cortul era o construcţie portabilă temporară, destinată spre a fi folosită în timpul peregrinărilor prin pustie, până la ridicarea unei clădiri mai statornice în Ţara Făgăduinţei. Cantitatea de ploaie din pustia aridă nu avea să facă din acoperişul orizontal un inconvenient.

Comentariile lui Ellen G. White

1-37 PP 347, 348

1 GC 412; PP 347; SR 154

7,14 GC 412; PP 347

31,33 PP 347; SR 154

33 GC 412

34,35 PP 348

36 PP 347