1 Și s-a întâmplat, precum David ședea în casa lui, că David i-a spus profetului Natan: Iată, eu locuiesc într-o casă de cedri, dar chivotul legământului DOMNULUI rămâne sub covoare.

A zis proorocului Natan. Capitolul acesta este aproape o copie fidelă a celor spuse în 2 Samuel 7. Vezi şi comentariul la capitolul acela.

Şezând în palatul pe care-l zidise pentru sine, David a început să realizeze cât de nepotrivit era ca serviciile lui Dumnezeu să fie săvârşite într-un cort. Planul lui era ca Ierusalimul să fie centrul de închinare pentru întreaga naţiune. Moise poruncise ca să existe un singur loc central pentru închinare (Deuteronom 12,13.14). David plănuia ca acum să pună în practică această poruncă zidind un templu frumos care să aducă onoarea cuvenită marelui Dumnezeu al cerului.


2 Atunci Natan i-a spus lui David: Fă tot ce este în inima ta, fiindcă Dumnezeu este cu tine.

Fă tot. Natan era profet, dar este evident că aici exprima propria sa părere. Sfatul pe care i la dat lui David era în armonie cu propria sa părere. El nu l-a prezentat ca fiind bazat pe o revelaţie din partea lui Dumnezeu. Vezi mai multe amănunte la 2 Samuel 7,3.


3 Și s-a întâmplat, că în aceeași noapte, cuvântul lui Dumnezeu a venit la Natan, spunând:
4 Du-te și spune-i lui David, servitorul meu: Astfel spune DOMNUL: Să nu îmi construiești o casă de locuit;

Nu tu Îmi vei zidi. Instrucţiunea aceasta se deosebea de sfatul pe care-l dăduse Natan, dar comentariul lui anterior nu constituia scopul descoperit al Cerului. Raportul din Samuel prezintă solia în forma unei întrebări: "Oare tu Îmi vei zidi o casă ca să locuiesc în ea?" (2 Samuel 7,5), întrebarea cuprinzând implicit o negare.


5 Fiindcă nu am locuit într-o casă din ziua în care am scos pe Israel până în această zi; ci am mers din cort în cort și dintr-un tabernacol în altul.

Din ziua când. Ţinând cont că anul al patrulea al lui Solomon era al 480-lea de la exod (vezi la 1 Regi 6,1), trecuseră aproape 450 de ani de când Israel părăsise Egiptul. Semnificaţia afirmaţiei este că întrucât în toată acea perioadă sanctuarul fusese mutat din loc în loc de repetate ori, el ar fi putut continua să fie folosit ca centru de închinare până când s-ar fi putut face pregătirile corespunzătoare cu planurile lui Dumnezeu.

Din cort în cort. Compară cu 2 Samuel 7,6. Nu trebuie să considerăm că expresia aceasta înseamnă că chivotul a fost adăpostit în diferite corturi, ci cortul însuşi, în care era păstrat chivotul, fusese mutat din loc în loc.


6 Orișiunde am umblat cu tot Israelul, am vorbit eu un cuvânt vreunui judecător din Israel, căruia i-am poruncit să pască poporul meu, spunând: De ce nu mi-ați construit o casă de cedri?

Judecătorii. Raportul din Samuel spune "seminţiile" (2 Samuel 7,7). Nu e deosebire esenţială, întrucât porunca ipotetică ar fi putut fi dată seminţiilor prin judecători. Ideea este doar că Dumnezeu nu descoperise voia Lui cu privire la chestiunea aceasta nimănui şi nicăieri în Israel.


7 Și acum, astfel să spui servitorului meu David: Astfel spune DOMNUL oștirilor: Te-am luat de la staulul oilor, din urma oilor, ca să fii conducător peste poporul meu Israel;

Păşune. [Stână, KJV]. Ebr. nameh, "o locuinţă". Locuinţa poate să fie a păstorilor sau a turmelor. Sau, poetic, nameh poate să descrie orice locuinţă. Aici se face referire fie la locuinţa modestă a lui David, fie la sălaşul turmelor sale.


8 Și am fost cu tine pretutindeni unde ai umblat și am stârpit pe toți dușmanii tăi dinaintea ta și ți-am făcut numele ca numele oamenilor mari care sunt pe pământ.

Ţi-am făcut nume. Vezi la 2 Samuel 7,9.


9 De asemenea voi rândui un loc pentru poporul meu Israel și îi voi sădi și vor locui în locul lor și nu vor mai fi mutați; nici copiii stricăciunii nu îi vor mai risipi, ca la început,

Am dat o locuinţă. [Voi rândui un loc, KJV]. Până la vremea aceea, Israel trecuse prin multe greutăţi în instalarea lor în Palestina, şi nu toţi se instalaseră în locuinţe organizate în centre permanente. Hotarele seminţiilor continuau să fluctueze şi năvălirile vrăjmaşilor făceau nesigure dimensiunilor proprietăţilor lor. Unele dintre cetăţi care la început fuseseră atribuite lui Israel erau ocupate de canaaniţi în zilele lui Solomon (vezi la 1 Regi 9,16).

Să nu mai fie tulburat. [Mutat, KJV]. Făgăduinţa aceasta era condiţionată (vezi la v. 12).


10 De când am poruncit să fie judecători peste poporul meu Israel. Mai mult, voi supune toți dușmanii tăi. Și mai mult, îți spun că DOMNUL îți va construi o casă.

Am smerit. [Voi supune, KJV]. Această făgăduinţă personală făcută lui David cuprindea şi casa lui şi pe toţi cei care urmau să treacă de partea Domnului. Aceasta vrea să spună că înfrângerea finală avea să constituie soarta inevitabilă a vrăjmaşilor dreptăţii. Făgăduinţa aceasta, ca şi aceea din v. 9, era condiţionată de continua conlucrare cu planul divin.

O casă. Cu toate că regatul de nord a avut multe case domnitoare, în Iuda linia regală a lui David a continuat pe tot parcursul istoriei împărăţiei.


11 Și se va întâmpla, când zilele tale se vor sfârși, și vei merge să fii cu părinții tăi, că voi ridica sămânța ta după tine, care va fi dintre fiii tăi și voi întemeia împărăția sa.
12 El îmi va construi o casă și eu îi voi întemeia tronul pentru totdeauna.

El Îmi va zidi. Solomon a împlinit profeţia aceasta când a înălţat templul pentru a fi locuinţa simbolică a lui Dumnezeu (vezi 1 Regi 8,20.44; 9,1.3).

Pe vecie. Făgăduinţa aceasta era condiţionată de ascultare (cap. 28,6.7). Din cauza incapacităţii umane, făgăduinţa aceasta va fi împlinită în cele din urmă doar prin intermediul lui Hristos şi al bisericii (vezi Luca 1,32.33 ; vezi la 2 Samuel 7,13).


13 Voi fi tatăl lui și el va fi fiul meu și nu îmi voi lua mila de la el, precum am luat-o de la cel care a fost înaintea ta;

Îi voi fi Tată. Vezi la 2 Samuel 7,14.


14 Ci îl voi așeza în casa mea și în împărăția mea pentru totdeauna; și tronul său va fi întemeiat pentru totdeauna.
15 Conform cu toate aceste cuvinte și conform cu toată această viziune, astfel i-a vorbit Natan lui David.

Vedenia. Solia lui Natan de acum era o descoperire clară de la Dumnezeu, dată lui în viziune (vezi v. 3).


16 Și împăratul David a venit și a șezut înaintea DOMNULUI și a spus: Cine sunt eu, DOAMNE Dumnezeule și ce este casa mea, că m-ai adus până aici?

L-a înfăţişat înaintea Domnului. [A stat în înaintea Domnului, KJV]. Anterior David fusese în propria lui casă (v. 1), unde Natan i-a transmis solia de la Dumnezeu pe care o primise într-o viziune. Versetele 16-27 raportează rugăciunea lui David cu prilejul acesta. Rugăciunea aceasta se găseşte şi în Samuel (vezi la 2 Samuel 7,18-29).

Cine sunt eu, Doamne? Cu toate că era rege, David a continuat să fie blând şi smerit cu inima. El se considera nevrednic de marea cinste pe care i-o făcuse Dumnezeu.


17 Și totuși acesta a fost un lucru mic în ochii tăi, Dumnezeule; căci tu de asemenea ai vorbit de mult timp despre casa servitorului tău ce va veni; și m-ai privit conform cu starea unui om de rang înalt, DOAMNE Dumnezeule.

Pentru vremile viitoare. [Pentru mult timp în viitor, KJV]. David părea să fie impresionat mai ales de făgăduinţa că tronul lui urma să fie întărit pentru totdeauna.


18 Ce să îți mai spună David pentru onoarea dată servitorului tău? căci tu cunoști pe servitorul tău.

Să-Ţi mai spună. Ce-ar mai fi putut adăuga David aducându-I slavă lui Dumnezeu pentru onoarea fără seamăn pe care i-o acordase servului Său? David era copleşit de înalta onoare pe care i-o arătase Dumnezeu, iar cuvintele erau prea modeste pentru a exprima sentimentele de recunoştinţă care izvorau în inima lui.


19 DOAMNE, de dragul servitorului tău și conform cu inima ta, ai făcut toată această măreție, făcând cunoscute toate aceste lucruri mari.

Din pricina robului Tău. Compară cu 2 Cronici 6,42; Psalmi 132,10.


20 DOAMNE, nu este nimeni ca tine, nici nu este vreun alt Dumnezeu în afară de tine, conform cu tot ce am auzit cu urechile noastre.

Afară de Tine. În tot universul există doar un singur Dumnezeu, iar El este Creatorul şi Susţinătorul a toate. Omul face cea mai mare greşeală şi manifestă cea mai mare lipsă de înţelepciune când aşează în faţa lui pe aşa-numiţii dumnezei, care nu sunt dumnezei. Numai prin recunoaşterea adevăratului Dumnezeu omul va căpăta pe deplin bucurie şi pace.


21 Și ce națiune pe pământ este ca poporul tău Israel, pe care Dumnezeu a mers să îl răscumpere pentru a fi propriul său popor, pentru a-ți face un nume de măreție și de înspăimântare, alungând națiuni dinaintea poporului tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt?

Răscumpărat din Egipt. Satana a căutat să nimicească pe poporul Domnului în Egipt şi să pretindă că îi aparţine. Dar Dumnezeu i-a răscumpărat, demonstrând puterea Lui minunată în faţa tuturor înşelăciunilor vrăjmaşului şi scoţându-i cu braţ puternic, pentru a-i aşeza într-o ţară pe care le-o făgăduise ca moştenire. Inima israeliţilor evlavioşi era umplută de laudă şi de bucurie când se lăsau copleşiţi de îndurarea şi puterea fără seamăn demonstrate de Dumnezeu când a scos pe poporul Său din Egipt şi l-a aşezat în Ţara făgăduită.


22 Pentru că pe poporul tău Israel l-ai făcut propriul tău popor pentru totdeauna; și tu, DOAMNE, tu ai devenit Dumnezeul lor.

Poporul Tău. Compară cu 2 Samuel 7,24. Adevăratul israelit era mângâiat şi îmbărbătat continuu ştiind că făcea parte din poporul lui Dumnezeu, un popor ales, ocrotit şi răscumpărat de El. Totuşi, gândul acesta îi legăna pe mulţi într-o falsă siguranţă făcându-i să uite două lucruri: (1) că această poziţie de "popor ales" era şi ea condiţionată de ascultare (Exod 19,5,6); şi (2) că adevăratul Israel cuprindea nu numai pe evrei, ci şi pe oamenii adunaţi din toate colţurile pământului, "toţi cei ce poartă Numele Meu" (Isaia 43,1-7; cf. Genesa 12,3; 18,18; 22,18; 26,4).


23 Și acum, DOAMNE, să fie întemeiat, pentru totdeauna, acest lucru pe care l-ai vorbit referitor la servitorul tău și referitor la casa lui și să faci precum ai spus.
24 Să fie întemeiat ca numele tău să fie preamărit pentru totdeauna, spunând: DOMNUL oștirilor este Dumnezeul lui Israel, un Dumnezeu pentru Israel; și să fie întemeiată, înaintea ta casa lui David, servitorul tău.

Slăvit. Ideea este: "Fie ca nu numai făgăduinţa Ta să rămână valabilă, dar şi ca Numele Tău să fie întărit şi slăvit pe vecie". David nu avea interesul ca numai propriul său nume şi propriul tron să fie întărite, ci şi ca Numele lui Dumnezeu să fie proslăvit şi tronul Lui să fie întărit pe vecie.

Interesele omului sunt cuprinse în interesele lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a dat lui David tronul şi i-a adus onoare. Fiecărei naţiuni şi fiecărei persoane Dumnezeu le-a rânduit un loc în marele Său plan. Toţi îşi hotărăsc soarta prin propria lor alegere.


25 Fiindcă tu, Dumnezeul meu, ai spus servitorului tău că îi vei construi o casă; de aceea servitorul tău a găsit în inima lui să se roage în fața ta.

Ai descoperit. [Ai spus, KJV]. Dacă n-ar fi făgăduit Dumnezeu Însuşi să întărească numele şi tronul lui David, rugăciunea lui David ar fi fost obraznică şi arogantă. Rugăciunea regelui nu era o expresie a propriei sale voinţe, ci a voinţei lui Dumnezeu. În felul acesta el nu se ruga decât să se facă voia lui Dumnezeu.


26 Și acum, DOAMNE, tu ești Dumnezeu și ai promis această bunătate servitorului tău;

Tu eşti adevăratul Dumnezeu. În raportul din Samuel cu privire la această rugăciune se adaugă: "şi cuvintele Tale sunt adevăr" (2 Samuel 7,28). David avea garanţia că cuvintele lui Dumnezeu sunt sigure. El se ruga ca Dumnezeu să binevoiască să întărească cuvântul Său, nu pentru că se temea că Dumnezeu nu Îşi va ţine cuvântul în ceea ce priveşte făgăduinţa Sa, ci dintrun simţământ adânc de umilinţă şi nevrednicie şi pentru că dorinţa arzătoare a inimii sale era cuprinsă în dorinţa lui Dumnezeu. În acelaşi timp el îşi dădea pe deplin seama de posibilitate eşecului uman. Dar aşa cum Dumnezeu dorea, aşa dorea şi el să fie şi aşa s-a rugat să fie. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-17 PP 711.71 2

1-4 �

PP 711

9-14.16.17 PP 712


27 Și acum, binevoiește să binecuvântezi casa servitorului tău, ca să fie înaintea ta pentru totdeauna; căci tu ești cel care binecuvântează, DOAMNE și va fi binecuvântată pentru totdeauna.