Ce ar trebui să purtăm? Partea 2

În lecția precedentă, am studiat câteva dintre principiile biblice care ar trebui să ne conducă în alegerea hainelor. În această lecție vom studia un alt subiect pe o temă apropiată – ce spune Biblia despre podoabe.

Dicționarul definește podoabele ca fiind obiecte care sporesc frumusețea sau atractivitatea. Celor mai mulți oameni le-ar plăcea să-și sporească frumusețea și atractivitatea. Rapoarte recente precizează că femeile americane cheltuie în fiecare an sute de miliarde de dolari pe produse de frumusețe. Această sumă este de câteva ori mai mare decât banii oferiți pentru susținerea bisericilor! Ce ar trebui să facem noi, creștinii care trăim într-o societate în care ne confruntăm cu o presiune uriașă de a ne îmbunătăți aspectul exterior? Ar trebui să purtăm podoabe? Dacă răspunsul este da, atunci câte podoabe sunt acceptabile? Aceste întrebări pot părea confuze, mai ales că unii creștini spun că nu ar trebui să folosim niciun produs cosmetic sau vreo bijuterie, iar alții spun că suntem liberi să o facem atât timp cât dăm dovadă de „moderație”.

Cum dorim să ne bazăm comportamentul pe Cuvântul lui Dumnezeu și nu pe obiceiul societății, hai să aflăm ce spune Biblia în această privință!

Efeseni 5:8-11 Umblați deci ca niște copii ai luminii... Cercetați ce este plăcut înaintea Domnului și nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiți-le.

Vrea Dumnezeu să apărem mai frumoși? Biblia ne răspunde cu un răsunător „da”. Proaspăt ieșiți din mâinile Creatorului lor și fiind făcuți după chipul Său, Adam și Eva nu aveau nevoie de nicio podoabă personală. Ei erau perfecți din toate punctele de vedere. Dar după experiența a 6 000 de ani de efecte tot mai vizibile ale blestemului păcatului, nu purtăm decât o slabă asemănare cu primii noștri părinți. Blestemul acela ne-a deformat atât fizic, cât și spiritual.

În timp ce majoritatea sunt îngrijorați de defectele fizice, la defectele lor spirituale nu se gândesc aproape deloc. Ei încearcă să devină frumoși din afară spre interior, dar prioritățile lor sunt inversate. Sunt îngrijorați de ceea ce văd oamenii, dar nu-și fac griji pentru ceea ce vede Dumnezeu.

Dumnezeu vrea să ne facă frumoși din interior spre exterior. Iar toți cei care rămân înscriși în programul Său de frumusețe vor ajunge la capăt de linie „fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta” (Efeseni 5:27).

Filipeni 3:21 El va schimba trupul stării noastre smerite și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile.

Așadar, nevoia noastră cea mai urgentă este să începem de îndată programul Său de frumusețe. Petru ni-l explică astfel:

1 Petru 3:3,4 Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu.

Acest duh blând și liniștit este acel tip de podoabă pe care Dumnezeu Își dorește mult să o avem. Aceasta dezvăluie inima schimbată, un caracter creștin potrivit pentru cer. Aceia care au această podoabă interioară vor trăi acea schimbare minunată de la starea muritoare la cea nemuritoare, de la natura coruptibilă la cea incoruptibilă.

În timp ce podoabele exterioare înfrumusețează doar corpul muritor, podoaba blândeții înfrumusețează sufletul și unește omul limitat cu Dumnezeul infinit. Aceasta este podoaba pe care o alege Dumnezeu. El, care a decorat cerurile cu globuri de lumină, a promis prin același Duh că „slăvește pe cei nenorociți mântuindu-i” (Psalmii 149:4). - The Sanctified Life, p. 16

Poate că ți s-a întâmplat să citești vreun articol într-o revistă în care sunt clasificați bărbații cel mai bine îmbrăcați și femeile cel mai bine îmbrăcate; știai că și Dumnezeu ține evidența tinerilor cel mai bine îmbrăcați?

Îngerii din cer vor considera că cel mai bine îmbrăcați sunt aceia care umblă în blândețe și în smerenie cu Domnul nostru Isus Hristos. - Ibid.

1. Biblia spune că femeile evlavioase ar trebui să se împodobească. Dar cum spune că ar trebui să o facă? 1 Timotei 2:9,10; 1 Petru 3:3,4

Dumnezeu a creat heruvimii ocrotitori, care erau cele mai frumoase și mai talentate ființe din univers. Lucifer a fost un astfel de heruvim. Dumnezeu i-a încredințat poziția cea mai puternică, cea mai influentă și cu cele mai multe responsabilități pe care le putea avea un înger în cer.

Înainte de cădere, acesta era un heruvim acoperitor, care se deosebea prin perfecțiunea lui. Dumnezeu l-a făcut bun și frumos, pe cât de mult posibil asemenea Lui. - The Review and Herald, 24 septembrie 1901 Profetul Ezechiel a scris că Lucifer era perfect în frumusețea lui și, la fel ca marele-preot, era împodobit cu pietre prețioase. Dar frumusețea exterioară a lui Lucifer i-a stârnit mândria și a denaturat darurile bune primite de la Dumnezeu, ajungând să-și folosească inteligența superioară pentru a-i amăgi pe îngeri.

Ezechiel 28:17 Ți s-a îngâmfat inima din pricina frumuseții tale, ți-ai stricat înțelepciunea cu strălucirea ta.

Satana cunoaște puterea frumuseții exterioare și știe că atunci când ne concentrăm asupra acesteia pierdem din vedere frumusețea interioară. Pavel, care a fost conștient de aceste pericole, și-a învățat convertiții despre importanța îmbrăcămintei creștine. El ne-a învățat următoarele:

1 Timotei 2:9,10 Femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.

Comentariul inspirat privind acest verset explică:

Aici, Domnul, prin apostolul Său, vorbește în mod expres împotriva purtării bijuteriilor din aur. Cei cu experiență să aibă grijă să nu-i conducă pe alții, prin exemplul lor, pe o cale greșită în privința acestui punct. Inelul de pe deget poate fi foarte simplu, dar este inutil, iar purtarea lui are o influență greșită asupra altora. - Mărturii pentru biserică, vol. 4, p. 630

Iată o altă problemă cu bijuteriile. Nu doar că ne pun în pericol pe noi, dar și alții ar putea să ne urmeze exemplul.

Biblia asociază îndepărtarea bijuteriilor cu o pocăință profundă. După ce israeliții s-au făcut vinovați de închinarea la vițelul de aur, aceștia s-au pocăit și s-au dezbrăcat de podoabe pe muntele Horeb. (Vezi Exodul 33:6.)

Într-un mod asemănător, israeliților li s-a cerut să-și smerească sufletele anual, de Ziua Ispășirii. Această demonstrație de smerenie în ziua judecății nu putea să fie însoțită de o afișare a podoabelor.

Ziua Ispășirii reprezintă vremurile în care trăim acum. Noi ne pregătim să stăm înaintea Judecătorului întregului pământ. Destinul nostru veșnic este hotărât. În acest timp solemn, ar trebui să urmăm învățătura Scripturii, și anume să ne înfrumusețăm interiorul cu aur încercat prin foc, în timp ce renunțăm la podoabele exterioare din aur, argint, perle și alte pietre prețioase.

„Tăgăduirea eului în îmbrăcăminte este o parte a datoriei noastre creștine. A ne îmbrăca simplu și a ne abține de la etalarea bijuteriilor și a podoabelor de orice fel este în armonie cu credința noastră.” - Evanghelizare, p. 269

2. Să presupunem că ești obișnuit să porți bijuterii și te gândești că-ți vine greu să nu le mai porți. Ce lecție importantă înveți din versetele următoare? Matei 7:14; Matei 10:37-39; Luca 9:23; Luca 14:33 

În cartea Apocalipsa, descoperim două femei simbolice. Una dintre ele reprezintă biserica lui Dumnezeu. Îmbrăcămintea ei nu este din această lumea, căci este „învăluită în soare” (Apocalipsa 12:1). Ea nu are nicio podoabă în afara unei coroane de lumină.

Cea de-a doua femeie este o prostituată. Îmbrăcămintea ei este cea a unei prostituate, atrăgând atenția asupra ei însăși. Din acest motiv, ea este împodobită cu bijuterii și cu veșminte extravagante. Această femeie reprezintă falsa religie, cea a înălțării de sine.

Apocalipsa 17:4 Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură și stacojiu, era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare.

Din nefericire, „fiicele Sionului” au imitat-o adesea pe cea de-a doua femeie, în loc să ia exemplul celei dintâi. Iar pe măsură ce în biserică podoabele exterioare devin obișnuite, ele vor fi acceptate tot mai ușor. De fapt, unii au presupus că afișarea podoabelor exterioare vor crește de fapt influența asupra necredincioșilor. Cu toate acestea:

Lumea nu va fi niciodată convertită prin faptul că noi ne conformăm practicilor ei rele. Dar ce influență va fi exercitată asupra lumii de oamenii care trăiesc și vorbesc și se comportă ca niște fii și fiice ale lui Dumnezeu! - Manuscript Releases, vol. 18, p. 278

Așadar, haideți să-L reprezentăm cum se cuvine pe Isus înaintea lumii prin felul în care ne împodobim. Când Iacov s-a întors în Canaan, Dumnezeu l-a îndreptat spre Betel, ca să reînnoiască jurămintele sacre pe care le făcuse cu două decenii înainte, când fugea de Esau. Iacov știa că familia lui, înainte să poată să I se închine lui Dumnezeu, trebuia să îndepărteze toate practicile păgâne pe care le adoptase – inclusiv hainele și podoabele nepotrivite care însoțeau închinarea lor la idoli.

Geneza 35:2,4 Scoateți dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curățiți-vă și schimbați-vă hainele... Ei au dat lui Iacov toți dumnezeii străini care erau în mâinile lor și cerceii pe care-i purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pământ, sub stejarul de lângă Sihem.

Și în zilele noastre convertirea și reconsacrarea față de Dumnezeu vor necesita, de obicei, schimbări semnificative privind hainele și podoabele. Chiar dacă noii creștini trebuie să fie învățați cu grijă cerințele evangheliei privind îmbrăcămintea, nu aceasta este preocuparea principală.

Mulți încearcă să corecteze viața altora, atacând acele comportamente pe care ei le consideră a fi niște obiceiuri greșite. Ei li se adresează acelora despre care cred că greșesc și le scot în evidență defectele. Ei spun: „Tu nu te îmbraci așa cum ar trebui.” Aceste persoane încearcă să se lege de podoabe sau de orice li se pare ofensator, dar nu se străduiesc să îndrepte gândurile oamenilor asupra adevărului. Cei care încearcă să-i corecteze pe alții ar trebui să prezinte lucrurile atrăgătoare ale lui Isus. Să vorbească despre dragostea și despre mila Sa, să prezinte exemplul Său și jertfa Sa, să manifeste spiritul Său, iar dacă vor proceda așa, nu va fi necesar să abordeze deloc subiectul îmbrăcămintei. Nu este nevoie să faceți din subiectul îmbrăcămintei aspectul principal al religiei voastre. Aveți subiecte mai pline de însemnătate despre care să vorbiți. Vorbiți despre Domnul Hristos, iar după ce inima este convertită, tot ce nu se află în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu va cădea. Este o trudă zadarnică să smulgi frunzele dintr-un copac verde. Frunzele vor apărea din nou. Toporul trebuie să fie înfipt la rădăcina copacului, iar atunci frunzele vor cădea și nu vor mai reveni niciodată. - Evanghelizare, p. 272

Care este cea mai bună modalitate de a corecta greșelile altora? Vorbește-le despre Isus și lasă-L pe El să ne facă viețile frumoase, pe măsură ce Îi urmăm exemplul: [Isus] nu a purtat nicio altă podoabă în afară de smerenie. – Solii alese, cartea 1, p. 260

3. Să presupunem că ești obișnuit să porți bijuterii și te gândești că-ți vine greu să nu le mai porți. Ce lecție importantă înveți din versetele următoare? Matei 7:14; Matei 10:37-39; Luca 9:23; Luca 14:33

4. Cum anume îi vom putea influența pe cei din lume? „Nu există niciun mod mai bun de a face ca lumina voastră să-i lumineze pe alții decât cel al simplității cu care vă îmbrăcați și vă purtați. Puteți arăta tuturor că, prin comparație cu lucrurile veșnice, estimați corect valoarea lucrurilor din lumea aceasta.” (Solii pentru tineret, p. 348). Cum poți să-ți mărești influența asupra lumii?

5. Este eficient să mergi să le spui celor care poartă bijuterii că nu ar trebui să le poarte? De ce nu? Atunci, care este modalitatea eficientă de a-i ajuta pe acești oameni?

6. Descrie înfățișarea exterioară a lui Isus. Isaia 53:2

7. Enumeră câteva versete din Biblie care descriu calitățile caracterului cu care era împodobit Mântuitorul nostru și care, de asemenea, vor împodobi viețile urmașilor Săi. 

Calea cea strâmtă—partea 2

Am observat că frumosul zid alb era pătat cu sânge. Am simțit părere de rău să văd zidul astfel pătat. Însă acest simțământ nu a durat decât o clipă, pentru că imediat m-am gândit că totul era așa cum trebuia să fie.

Cei care veneau după noi aveau să știe că alții au trecut înaintea lor pe cărarea îngustă și dificilă și vor ajunge la concluzia că, dacă alții au fost în stare să urmeze pe această cale, și ei vor fi în stare. Și când sângele se va scurge din picioarele lor rănite, ei nu vor leșina de descurajare, ci, văzând sângele pe perete, vor ști că și alții au suportat aceeași durere. În cele din urmă, am ajuns la o prăpastie largă, la marginea căreia cărarea noastră s-a sfârșit. Acum nu mai era nimic să ne călăuzească picioarele, nimic pe care să ni le odihnim. Nu ne mai puteam sprijini pe nimic altceva, decât pe funii, care crescuseră în grosime, până când ajunseseră la fel de mari ca trupurile noastre.

Aici, pentru o vreme, am rămas dezorientați și neliniștiți. Am întrebat cu șoapte înfricoșate: „De ce este prinsă funia?” Soțul meu era chiar în fața mea. De pe fruntea lui se scurgeau picături mari de sudoare; venele de la gât și de la tâmple deveniseră de două ori mai groase decât de obicei și de pe buze îi ieșeau gemete înăbușite, chinuitoare Picături de sudoare se prelingeau și de pe fața mea și simțeam un chin sufletesc, un zbucium, cum nu mai simțisem niciodată mai înainte.

În fața noastră stătea o luptă teribilă. Dacă aveam să dăm greș aici, toate dificultățile călătoriei fuseseră îndurate în zadar. În fața noastră, pe marginea cealaltă a prăpastiei, era un câmp frumos, cu iarbă verde, înaltă cam de cincisprezece centimetri. Nu puteam să văd soarele, dar raze de lumină strălucitoare și blânde, sclipind în auriu și în argintiu, luminau acest câmp. Nimic din ceea ce văzusem pe pământ nu se putea compara în frumusețe și în splendoare cu acest câmp. Dar oare vom reuși să ajungem acolo? ne întrebam neliniștiți. Dacă funia se rupea, trebuia să pierim. Din nou, în șoapte chinuite, s-au auzit cuvintele: „Ce ține funia?” Pentru o clipă, am ezitat să îndrăznim. Apoi, am exclamat: „Singura noastră speranță este să ne încredem pe deplin în funie. De ea am depins tot drumul acesta dificil. Nu ne va lăsa tocmai acum”. Încă ezitam, cuprinși de întristare. Apoi, au fost rostite cuvintele: „Dumnezeu este Cel care ține funia. Nu trebuie să ne temem”. Aceste cuvinte au fost apoi repetate de cei din spatele nostru, însoțite de altele: „El nu ne va lăsa. El ne-a adus până aici în siguranță”.

Atunci, soțul meu s-a avântat, prins de funie, pe deasupra abisului și a ajuns în minunatul câmp de pe partea cealaltă. Eu l-am urmat imediat. Și, oh, ce simțământ de ușurare și de recunoștință față de Dumnezeu am simțit! Am auzit glasuri care înălțau laude triumfătoare la adresa lui Dumnezeu. Eram fericită, pe deplin fericită. M-am trezit și am descoperit că, din cauza stării de încordare în care fusesem cât timp traversasem drumul acela dificil, fiecare nerv al corpului meu părea că tremură. Visul acesta nu are nevoie de niciun comentariu. El a lăsat o asemenea impresie asupra mea, încât probabil că fiecare amănunt din el va rămâne viu înaintea mea cât timp voi mai avea memorie. (Final) - Mărturii pentru biserică, vol. 2, pp. 596, 597 

Modelul nostru umil

Conformismul față de lume al celor care pretind că sunt creștini este o rușine pentru mărturisirea lor și o rușine pentru cauza lui Dumnezeu. Ei declară că au ieșit din rândurile lumii și sunt separați, totuși sunt atât de apropiați de ea prin îmbrăcăminte, conversație și activități, încât nu este nicio diferență.

Cât timp sunt încă plini de viață și de sănătate, mulți își dedică timpul și mijloacele oferite de Dumnezeu pentru a-și împodobi sărmanele corpuri muritoare, uitând că ele pot fi atinse în orice moment de degetul lui Dumnezeu și întinse pe patul morții. Dar pe măsură ce se apropie de ultima schimbare și anxietatea morții le chinuie trupul, marea întrebare este: „Sunt pregătit să mor? Sunt pregătit să apar înaintea lui Dumnezeu la judecată și să trec marea evaluare?” Întreabă-i atunci ce simt despre înfrumusețarea persoanei lor și dacă au vreun gând despre ce înseamnă să fii pregătit să apari înaintea lui Dumnezeu și îți vor spune că, dacă ar putea să retrăiască trecutul, și-ar corecta viața, ar renunța la nebunia lumii, la deșertăciunea și la mândria acesteia; ar trăi spre slava lui Dumnezeu și le-ar da un exemplu tuturor celor din jur.

De ce sunt puțini cei care sunt interesați de fericirea veșnică? De ce sunt atât de puțini care se pregătesc pentru ultima schimbare? Pământul îi atrage; comorile lui par să fie valoroase pentru ei. Găsesc destule ca să-și preocupe mintea și nu au timp să se pregătească pentru cer. Satana caută mereu să-i afunde cât mai adânc în probleme dificile. De îndată ce mintea este eliberată de o problemă, el este gata să-i implice pe oameni în altele, născând în interiorul lor o dorință nesfântă pentru mai multe dintre lucrurile pământești. Astfel, timpul lor trece, iar atunci când este prea târziu văd că nu au câștigat nimic substanțial. Ei s-au agățat de umbre și au pierdut viața veșnică.

Mulți dintre aceia care imită obiceiurile și moda lumii pretind că fac aceasta pentru a avea o influență asupra celor din lume. Dar aici ei fac o greșeală tristă și fatală. Dacă vor să aibă o influență adevărată și salvatoare, atunci ar trebui să-și trăiască mărturisirea, să-și arate credința prin lucrările neprihănite și să prezinte într-un mod clar deosebirea dintre creștini și lume. Cuvintele noastre, îmbrăcămintea noastră, acțiunile noastre, toate acestea ar trebui să dea mărturie despre Dumnezeu. Atunci, toți ar avea cunoștință de noi și ar ști că am fost cu Isus. Necredincioșii vor vedea că adevărul pe care îl declarăm are o influență sfântă și că, în mod evident, credința în venirea lui Hristos ne modelează caracterele. Dacă vrea cineva ca influența lui să vorbească în favoarea adevărului, atunci să trăiască astfel și să-L imite pe Modelul nostru umil. [...]

Isus, Împăratul slavei, care și-a dat viața ca să ne răscumpere, a purtat o coroană de spini. Astfel a fost împodobit capul Stăpânului nostru sfânt. „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.” Totuși, chiar cei ce mărturisesc că sunt răscumpărați prin sângele lui Isus sunt în stare să se bucure de mândria înfrumusețării propriei persoane și să pretindă în continuare că sunt urmași ai Modelului sfânt și umil, care a manifestat continuu tăgăduire de Sine. Oh, dacă ar putea vedea toți acest aspect așa cum îl vede Dumnezeu!

Israel a închis ochii cu îngăduință față de mândria, față de moda și față de caracterul lumesc manifestate chiar în mijlocul său. Aceste lucruri sunt cele care Îl separă pe Dumnezeu de poporul Lui... Când adevărul le va influența inima, va avea loc moartea față de lume. Atunci, ei vor îndepărta podoabele exterioare și, dacă vor fi morți față de lume, nu vor fi afectați de râsetele, de batjocura și de disprețul necredincioșilor. Ei vor simți o dorință arzătoare de a se separa de lume, la fel ca Stăpânul lor. Nu vor imita mândria, curentele modei sau obiceiurile lumii. Obiectivul lor nobil va fi întotdeauna acela de a-I aduce slavă lui Dumnezeu și de a câștiga moștenirea nemuritoare. Această perspectivă va înghiți orice are legătură cu natura umană. Dumnezeu va avea un popor separat și deosebit de lume. Și imediat ce ei nutresc dorința de a imita moda din lume, Dumnezeu încetează să îi recunoască drept copii ai Săi. Aceștia arată că sunt străini de har, străini de blândul și smeritul Isus. Dacă L-ar fi cunoscut, ar fi umblat pe un drum demn de El.

O evlavie doar de formă nu va salva pe nimeni. Toți trebuie să aibă o experiență profundă și vie. Doar aceasta ne va salva în timpul de strâmtorare care stă înaintea noastră. Apoi, lucrarea lor va fi încercată pentru a se vedea de ce fel este. Dacă este din aur, argint și pietre prețioase, ei vor fi ascunși în cortul Domnului. Dar dacă lucrarea lor este din lemn, paie și miriște, nimic nu-i va putea proteja de mânia aprinsă a lui Iehova. „Nimeni altul în afară de Hristos nu ne-a fost dat ca exemplu și fiecare ar trebui să se străduiască să exceleze în a-L imita.”

Mulți se măsoară cu alții și își compară viața cu a altora. Nu ar trebui să fie așa. Nimeni altul în afară de Hristos nu ne-a fost dat ca exemplu și fiecare ar trebui să se străduiască să exceleze în a-L imita. Noi suntem fie conlucrători cu Hristos, fie conlucrători cu vrăjmașul. Ori adunăm împreună cu Hristos, ori risipim alături de străini. Ori suntem cu toată inima creștini hotărâți, ori nu suntem deloc. Nimeni nu va intra în Împărăția cerurilor fără să facă un sacrificiu. Aceia care sunt dispuși să facă orice sacrificiu pentru viața veșnică o vor avea; și pentru aceasta va merita să suferi, să-ți răstignești eul și să renunți la orice idol. Greutatea veșnică de slavă depășește cu mult orice comoară lumească și eclipsează orice atracție pământească.- The Review and Herald, 12 decembrie 1882

1. Ce anume este o rușine pentru cauza lui Dumnezeu?

2. Ce fac numeroși oameni cât timp sunt încă plini de viață și de sănătate? Care sunt marile lor întrebări pe măsură ce se apropie moartea?

3. Descrie planul lui Satana pentru a îndepărta oamenii de pregătirea pentru veșnicie.

4. Cum poate un creștin să aibă o influență adevărată și salvatoare asupra lumii?

5. Cum a fost împodobit capul sfânt al Stăpânului nostru?

6. Ce anume Îl separă pe Dumnezeu de oamenii Lui?

7. Descrie schimbările pe care le trăiește un om atunci când adevărul i-a atins inima.

8. Cine sunt străini față de blândul și umilul Isus?

9. Pune în contrast cele două opțiuni pe care orice persoană le are.

10. Cine va avea viața veșnică? 

El a stat lângă mine —partea 2  de Braden Pewitt, misionar AFM în Cambodgia

Atunci când m-am oferit să mă rog pentru femeie, tânărul ei soț a zâmbit și s-a ridicat în picioare. M-am ridicat și eu și ne-am uitat amândoi la femeia care flutura din brațe și plângea zgomotos. El a privit peste umăr la mine cu ochi cercetători. „Roagă-te, te rog, pentru ea. Are nevoie de ajutor.”

M-am așezat pe pat lângă femeie și mi-am pus mâna pe umărul ei. Continua să-și zbată brațele și să se zvârcolească de parcă trecea printr-o durere teribilă; se jelea și plângea. Am început să mă rog, dar în curând vocea mi-a fost acoperită de a ei, care devenea tot mai gălăgioasă. Soțul ei s-a întins și a încercat să o imobilizeze, dar ea se zvârcolea și striga tot mai tare. Am continuat să mă rog, dar nimeni nu putea auzi nimic. Soțul i-a spus soției:„Bărbatul acesta o să se roage pentru tine.”

Mi-am dat seama că nici măcar nu-și dăduse seama că mă rugam deja, așa că am început din nou, încercând din greu să mă fac auzit dincolo de țipetele ei puternice. „Tatăl nostru, te rog acum să fii cu această femeie bolnavă. Nu știm ce să facem pentru ea. Pare să aibă dureri mari. De data aceasta, Te rog, dă-i odihnă. Te rog...” Brusc, femeia s-a calmat, iar țipetele ei s-au stins. Am continuat să mă rog în timp ce-și lăsa brațele pe lângă trup; a început să privească în gol spre tavan. „Te rog, Stăpâne Doamne, să izgonești orice spirit rău care ar putea să o deranjeze. Izgonește-l și permite-i să se odihnească. Oh, Stăpâne Doamne, Îți mulțumim că ești aici cu ea acum și că îl ajuți și pe soțul ei.”

Auzind aceasta, bărbatul a murmurat o aprobare și și-a desprins mâinile de pe brațele soției lui. „Ne rugăm în numele lui Isus. Amin.”

Mi-am lăsat mâna pe femeia care era calmă acum și am privit în ochii tânărului. „Domnul Dumnezeu o ajută pe soția ta”, am explicat cu un zâmbet de încântare. „Îi permite să se odihnească. Îi putem mulțumi!” Tânărul nu știa ce să spună din cauza confuziei și a uimirii. „Te poți ruga oricând Domnului Dumnezeu”, am continuat. „El o să te audă, căci îi iubește foarte mult pe oameni.” „Nu știu cum să mă rog”, mi-a răspuns soțul, privindu-mă. „Îi spui orice vrei, iar El o să te audă”, am zis zâmbindu-i.

Am plecat și m-am dus să verific alt pacient, dar de-abia îmi puteam reține lacrimile de bucurie și de mulțumire care stăteau gata-gata să curgă. „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu!” m-am rugat în tăcere, mergând pe trotuarul de lângă spital. „Te-ai dezvăluit într-un mod atât de puternic. Îți mulțumesc pentru miracolul acesta.” Nu mai văzusem așa un miracol până atunci în viața mea. Crescusem cu istorisirile despre Isus, Petru și Pavel, dar niciodată nu văzusem să se întâmple așa ceva în fața mea. Eram copleșit de bucurie că stătusem chiar în prezența lui Dumnezeu, în timp ce El Își folosise marea putere pentru a elibera o femeie legată de forțele întunericului. Văzusem un miracol adevărat! Dumnezeu a fost aici! Dumnezeu a fost aici!

După o scurtă vizită într-un alt salon de spital, m-am întors pe calea pe care venisem, bucurându-mă de slava lui Dumnezeu. El era atât de aproape. Tot ce puteam să fac era să-I aduc laude din nou și din nou și să-mi șterg lacrimile care mi se prelingeau pe obraji.

Tânărul soț a venit la mine când eram în apropierea salonului. Avea un zâmbet strălucitor. „Doarme! Doarme!” a exclamat. „Uită-te la ea. Doarme! Îi mulțumesc lui Dumnezeu! Îi mulțumesc lui Dumnezeu!” Am stat lângă el și mi-am trecut un braț în jurul său, privind în jos la soția sa liniștită. L-am strâns de umeri și am repetat: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu, Îi mulțumesc lui Dumnezeu!” (Va continua)